1re-52/2020 — art. 315, 316 CP RMN

Dosarul nr. 1re-52/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan, Victor Burduh, Nicolae Craiu,

a judecat în ședință, fără participarea părților, recursul în anulare declarat de

avocatul Grigoraș Ala în numele condamnatului, prin care solicită casarea sentinței

,,Curții Supreme a RMN” din 02 noiembrie 2018 și deciziei ,,Colegiului de Recurs al

Judecătoriei Supreme a RMN” din 28 decembrie 2018, în cauza penală, în privința lui

Horjan Oleg XXX, născut la XXX, originar din

XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de recurs în anulare de la 04.02.2020 până la 23.06.2020.

Asupra recursului în anulare, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

Oleg a fost achitat de sub învinuirea adusă conform alin. (1) art. 315 Cod penal al

RMN, privind episodul de aplicare a violenței împotriva lui Bichir P.

Horjan Oleg a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 315 alin. (1) Cod penal al RMN (pe episodul aplicării violenței în privința lui

Osadcii V.) și art. 316 Cod penal al RMN, fiind condamnat:

- în baza art. 315 alin. (1) Cod penal al RMN, i s-a stabilit pedeapsa cu

închisoare de 4 ani și 6 luni, cu executare acesteia în colonia cu regim comun;

- în baza art. 316 Cod penal al RMN, pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 350 salarii minime.

În baza art. 67 alin. (2) Cod penal al RMN, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumul total al pedepselor, s-a stabilit inculpatului Horjan Oleg, pedeapsa

definitivă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executare acesteia în colonia cu regim

comun, cu amendă în mărime de 350 salarii minime.

Pedeapsa în formă de amendă a fost dispusă de a fi executată de sine stătător.

decembrie 2018 a fost menținută sentința ,Judecătoriei Supreme a RMN " din 02

noiembrie 2018, iar recursurile lui Horjan Oleg și ale avocatului Grigoraș Ala, au fost

respinse.

Grigoraș Ala în numele lui Horjan Oleg, prin care se solicită casarea și recunoașterea

ca fiind emise contrar legislației Republicii Moldova sentința ,,Curții Supreme a

RMN” din 02 noiembrie 2018 și decizia ,,Colegiului de Recurs al Judecătoriei

Supreme a RMN” din 28 decembrie 2018.

În argumentarea celor solicitate, recurentul menționează că, la caz, sunt prezente

temeiurile prin care se impune soluția recunoașterii „actelor judiciare” privind

condamnarea și arestarea lui Horjan Oleg, ca fiind ilegale, revendicînd faptul că

ultimul a fost condamnat de către o „instanță de judecată” din „autoproclamata

R.M.N.”, care nu întrunește elementele prevăzute de legislația Republicii Moldova și

1

care nu era competentă în sensul articolului 6 al Convenției Europene să judece cauza

dată.

De asemenea, se susține că această condamnare ilegală a lui Horjan Oleg, a dus

la încălcarea unui proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției Europene în privința

sa și la privarea lui de libertate în lipsa unor probe verosimile care ar proba vinovăția

de cele imputate.

Titularul dreptului de recurs mai susține că lui Horjan Oleg i-a fost abuziv

încălcat dreptul la libertate prin: aplicarea măsurii preventive și privarea de libertate

în rezultatul condamnării pronunțate de către un „tribunal” lipsit de „competență” în

sensul Articolului 5 § 1 lit. (a) al Convenției. Totodată, recurentul susține și faptul că

având în vedere circumstanțele cauzei, detenția lui Horjan Oleg nu s-a bazat pe niciun

temei legal adecvat prevăzut de Articolului 5 §1 lit. c) al Convenției, or acesta a fost

privat de libertatea în temeiul unor „legi” locale recunoscute doar în „RMN”, care

contravin legislației RM și care nu corespund cerinței de „legalitate” prevăzute de

standardele europene.

Urmare a celor expuse, recurentul susține că Horjan Oleg nu a fost condamnat

de către „un tribunal” în sensul Convenției și că „sentința”, pronunțată de către un

corp judecătoresc ca „instanța judecătorească a RMN”, după o procedură ca cea în

cazul ultimului, nu poate fi considerată drept detenție în conformitate cu „procedurile

legale” și cu respectarea garanțiilor prevăzute de articolul 5 al Convenției, fapte ce

constituie vicii fundamentale ce au provocat o eroare de drept și care a dus la detenția

ilegală a persoanelor și lipsirea de proprietatea privată a acestora.

În drept, avocatul își întemeiază recursul declarat pe prevederile art. 7, 8, 9, 10,

11, 19, 25, 29, 39, 251, 431, 432, 453 alin. (1) și (2), 454, 455 Cod de procedură

penală, art. 114 și 115 din Constituție, art. 15 din Legea cu privire la organizarea

judecătorească, art. 5, 6 și 13 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Colegiul penal lărgit conchide asupra admiterii acestuia, relevînd următoarele

argumente în susținerea acestei statuări.

Așadar, pornind de la prevederile art. 1 alin. (1) din Constituția Republicii

Moldova, amintim că Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar

și indivizibil.

Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) și (2) al Legii Supreme se stipulează că,

teritoriul Republicii Moldova este inalienabil, iar frontierele țării sunt consfințite prin

lege organică, respectîndu-se principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului

internațional.

La 02 septembrie 1990, așa numită ,,Republică Moldovenească Nistreană-

R.M.N.” și-a declarat independența față de Republica Moldova, iar ulterior, și-a creat

o structură proprie de stat cu atribute proprii (miliție, procuratură, instanțe

judecătorești), care pînă în prezent activează în baza unei legi contrare legislației

Republicii Moldova și standardelor internaționale.

Aceste unități para statale (miliție, procuratură, instanțele judecătorești) nu au

fost și nu sunt supuse controlului din partea autorităților constituționale ale Republicii

Moldova și monitorizării din partea instituțiilor internaționale.

Prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 24 iulie

1997, a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, precum și protocoalele adiționale la această Convenție, unde în art. 1

pct. 1) din hotărîre, se specifică că, „Republica Moldova declară că nu va putea

2

asigura respectarea dispozițiilor Convenției în ce privește omisiunile și actele comise

de organele autoproclamatei republici nistrene pe teritoriul controlat efectiv de ele,

pînă la soluționarea definitivă a diferendului din această zonă”.

Prin dispoziția art. 1 al Convenției se statuează faptul că statele părți, trebuie să

răspundă de orice încălcare a drepturilor și libertăților protejate de Convenție, comise

asupra indivizilor aflați sub „jurisdicția” lor.

Exercitarea jurisdicției este o condiție necesară pentru ca un stat contractant să

fie considerat responsabil de actele sau omisiunile care i se impută și care dau loc

unei plîngeri de încălcare a drepturilor și libertăților anunțate în Convenție.

Expresia „relevînd din jurisdicția lor” din art. 1 al Convenției, din punct de

vedere al dreptului internațional public trebuie să fie înțeleasă, ca semnificînd faptul

că competența jurisdicțională a unui stat este în primul rînd teritorială, dar de

asemenea, în acest sens se presupune, că aceasta se exercită în mod normal pe întreg

teritoriul statului. Această presupunere poate fi limitată în circumstanțe excepționale

în special, atunci cînd un stat este împiedicat de a-și exercita autoritatea pe o parte a

teritoriului său, ceia ce ar putea fi rezultatul unei ocupații militare, prin forțele armate

ale unui alt stat care controlează efectiv acest teritoriu. (cauza Loizidou vs. Turcia).

Față de cele ce preced, se mai remarcă că, în cauza Ilașcu și alții vs. Moldova și

Rusia (Hotărîrea CtEDO din 08 iulie 2004) privitor la cele declarate de către Guvern,

precum că Republica Moldova nu deține controlul asupra unei părți din teritoriul său

național, anume regiunea transnistreană, Curtea Europeană a reamintit că „declarația”

consemnată de Moldova în instrumentul său de ratificare a Convenției la subiectul

lipsei de control a autorităților legitime moldovenești asupra teritoriului transnistrean

nu constituie o rezervă validă în sensul art. 57 al Convenției.

Prin urmare, în același context Curtea Europeană a reiterat că: „totuși chiar în

absența controlului efectiv asupra teritoriilor transnistrene, Republica Moldova are

obligația pozitivă prevăzută în art. 1 al Convenției de a lua măsuri care sunt în

puterea sa și în conformitate cu dreptul internațional – fie de ordin economic,

diplomatic sau juridic sau de altă natură – în scopul de a asigura reclamanților

respectul drepturilor garantate de Convenție”.

Instanța europeană consideră că atunci cînd un stat controlant este împiedicat de

a-și exercita autoritatea asupra întregului său teritoriu, printr-o situație de facto

constrângătoare, cum ar fi stabilirea unui regim separatist însoțit sau nu de ocuparea

militară a teritoriului de către un alt stat, acest stat nu încetează să-și exercite

jurisdicția în sensul art. 1 al Convenției asupra acelei părți a teritoriului care este

temporar supusă unei autorități locale susținute de forțele rebele sau de un alt stat.

Potrivit art. 114 și 115 din Constituția Republicii Moldova, art. 1 a Legii cu

privire la Curtea Supremă de Justiție nr. 789 din 26 martie 1996, art. 1 al Legii cu

privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995: „Justiția în Republica

Moldova se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești - prin

Curtea Supremă de Justiție și prin alte instanțe judecătorești în conformitate cu

Constituția”.

Astfel, puterea judecătorească, potrivit legislației citate, se exercită numai prin

instanța judecătorească în persoana judecătorului, învestită constituțional cu atribuții

de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii.

Conform art. 6 al Convenției Europene, orice persoană are dreptul la judecarea

în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o

instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra

3

încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

La caz, Colegiul penal lărgit reține că, Horjan Oleg a fost condamnat de

„instanțele de judecată” din „autoproclamata R.M.N.”, care nu au fost constituite

conform legii și care, în mod ilegal și-au asumat atribuții de înfăptuire a justiției în

regiunea transnistreană, în consecință Horjan Oleg fiind privat de dreptul la un proces

echitabil prevăzut de lege.

În continuare, Colegiul penal lărgit relevă că în conformitate cu art. 25 alin. (6)

Cod de procedură penală, sentințele și alte hotărîri judecătorești ale instanțelor

nelegitime nu au putere juridică și nu pot fi executate.

Potrivit art. 251 alin. (1) Cod de procedură penală, se specifică că încălcarea

prevederilor legale, care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea

actului procedural în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor procesuale penale

ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act. Totodată, alineatul (2) al

aceluiași articol, prevede că încălcarea prevederilor legale la compunerea instanței,

atrage nulitatea absolută a actului procedural.

Avînd în vedere cele expuse supra, Colegiul penal lărgit conchide că copiile

materialelor cauzei deferite spre examinare urmează a fi expediate Procuraturii

Generale a Republicii Moldova pentru a fi întreprinse toate măsurile legale întru

verificarea în ordinea prevăzută de legislația în vigoare, a alegațiilor invocate de

recurent în cererea de recurs.

penală, Colegiul penal lărgit,

d e c i d e:

Admite recursul în anulare declarat de avocatul Grigoraș Ala în numele

condamnatului, declară sentința ,,Curții Supreme a RMN” din 02 noiembrie 2018 și

decizia ,,Colegiului de Recurs al Judecătoriei Supreme a RMN” din 28 decembrie

2018, în cauza penală în privința lui Horjan Oleg XXX, lovite de nulitate absolută, ca

hotărâri adoptate de organe neconstituționale.

Copia materialelor se expediază Procuraturii Generale a Republicii Moldova

pentru a întreprinde în cauză toate măsurile prevăzute de legislația Republicii

Moldova.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 23 iulie 2020.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

Victor Burduh

Nicolae Craiu

4