1reab-113/2020 — art. 54/1 lit.a CP al RSSU
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 54/1 lit.a CP al RSSU
- Temei legal
- art. 453 CPP
1reab-113/2020 — art. 54/1 lit.a CP al RSSU (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 1reab-113/2020
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
D E C I Z I E
21 iulie 2020 mun. Chișinău
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:
Președinte – Timofti Vladimir,
Judecători – Cobzac Elena, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Boico Victor,
a judecat, fără citarea părților, recursul în anulare declarat de către Adjunctul
Procurorului General, Roșioru Mircea, prin care solicită casarea sentinței
Tribunalului militar al trupelor NKVD din regiunea Kaluga din 21 aprilie 1945, în
cauza penală privindu-l pe
Coda Savelii Xxxxx, născut în xxxxx, originar
din Xxxxx.
Termenul de examinare a cauzei:
24.06.2020 – 21.07.2020 (instanța de recurs în anulare).
Asupra recursului în anulare, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al
Curții Supreme de Justiție,
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Tribunalului militar al trupelor NKVD din regiunea Kaluga din
21 aprilie 1945, Coda Savelii, a fost condamnat în baza art.541 lit.a) Cod penal al
RSSU, cu aplicarea sancțiunii alin.(2) din Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem
al URSS din 19.04.1943, la 15 ani de muncă silnică, cu interdicție în drepturi pe un
termen de 5 ani, cu confiscarea averii.
Potrivit sentinței, condamnatul Coda Savelii, a fost declarat vinovat și
condamnat pentru faptul că în anul 1941, locuind pe teritoriul temporar ocupat de
inamic, având legături cu jandarmul român Dragotețcu, i-a transmis acestuia
informații despre activiștii colectivizării din satul Puhoi, care ulterior au fost arestați
de jandarmerie, despre locul unde erau ascunse produsele alimentare, care în urma
perchezițiilor au fost depistate și confiscate de jandarmi. Pentru aceste acțiuni Coda
Savelii a fost remunerat de către jandarmul român Dragotețcu. Tot în această
perioadă, Coda Savelii benevol s-a angajat în serviciu la autoritățile române,
ocupându-se cu recensământul populației. În martie 1944 s-a înrolat în armata
germano-română, unde i-a fost acordat gradul militar de „caporal”.
În ședința de judecată inculpatul Coda Savelii și-a recunoscut vinovăția în cele
incriminate și a confirmat acțiunile invocate în rechizitoriu, solicitând instanței
să fie trimis pe front.
Adjunctul Procurorului General, Roșioru Mircea, în temeiul art. 453 alin. (1)
Cod de procedură penală, a declarat recurs în anulare, solicitând casarea sentinței, în
1
privința lui Coda Savelii în baza art. 541 lit. a) Cod penal al RSSU, cu încetarea
procesului penal și reabilitarea acestuia.
În susținerea argumentelor formulate, Procurorul General Adjunct a invocat că
probele administrate în cauza dată nu sunt suficiente pentru calificarea acțiunilor
condamnatului Coda Savelii în baza art.541 lit. a) Cod penal al RSSU pentru trădare
de patrie. Instanța de judecată nu a stabilit că acțiunile inculpatului erau îndreptate
împotriva potențialului militar, independenței statale sau inviolabilității teritoriale a
URSS, așa cum prevede dispoziția art. 541 lit. a) Cod penal al RSSU.
La fel, în opinia recurentului, instanța de judecată a încălcat în mod flagrant
dreptul condamnatului la apărare, examinând cauza penală în lipsa apărătorului, a
cărui participare în cazul dat era obligatorie. Sentința de condamnare în privința lui
Coda Savelii a fost pronunțată luîndu-se la bază doar declarațiile martorilor cu care
inculpatul era în relații ostile, nefiind cercetate și alte mijloace de probă.
Astfel, consideră recurentul că, condamnarea lui Coda Savelii pentru trădare
de patrie constituie un viciu fundamental comis în cadrul procedurii precedente, care
a afectat hotărârea pronunțată, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Judecând recursul în anulare declarat, în raport cu materialele cauzei,
Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că acesta urmează a fi
admis din următoarele considerente.
Potrivit art. 6 pct. 44), art. 22 alin. (3), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) Cod
de procedură penală, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare de către
Procurorul General și adjuncții săi în scopul reparării erorilor de drept comise la
judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente a afectat hotărârea atacată. Viciu fundamental în cadrul procedurii
precedente, care a afectat hotărârile pronunțate, se consideră încălcarea esențială a
drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului. Hotărârea judecătorească
definitivă împiedică reluarea examinării procesului penal în privința aceleiași
persoane pentru aceeași faptă, cu excepția cazului în care un viciu fundamental în
cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea pronunțată.
La 30 decembrie 1992 a intrat în vigoare Legea nr. 1225-XII din 08.12.1992
privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.
Colegiul penal lărgit menționează că potrivit art. 3 lit. a) al Legii nominalizate,
sunt declarate nevinovate și urmează a fi reabilitate în fața societății și reintegrate în
drepturi, indiferent de locul de trai în prezent, toate persoanele care, în perioada
dintre 07 noiembrie 1917 și 23 iunie 1990, au fost supuse represiunilor politice în
baza deciziilor organelor de stat judiciare sau extrajudiciare pentru „activitate
contrarevoluționară”.
Sub acest aspect, instanța de recurs în anulare reține că Coda Savelii a fost
condamnat prin sentința Tribunalului militar al trupelor NKVD din regiunea Kaluga
din 21 aprilie 1945, în baza art.541 lit. a) Cod penal al RSSU, pentru trădare de patrie.
2
Conform art. 53 alin. (2) al Legii nr. 1225-XII din 08.12.1992, recursurile în
anulare se examinează de către Curtea Supremă de Justiție în modul stabilit de Codul
de procedură penală pentru examinarea recursurilor în anulare.
Ținând cont de cele constatate și de prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b)
Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit constată prezența în speță a motivelor
întemeiate de a interveni în hotărârea judecătorească irevocabilă de condamnare a
lui Coda Savelii în baza art.541 lit. a) Cod penal al RSSU, cu casarea acesteia și în
temeiul prevederilor art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cu încetarea
procesului penal, pe motiv că există circumstanțe care exclud tragerea persoanei la
răspundere penală, și reabilitarea condamnatului.
Prin urmare, în temeiul circumstanțelor nominalizate, recursul în anulare
urmează a fi admis, cu casarea totală a hotărârii irevocabile contestate, ca fiind
afectată de un viciu fundamental și dispunerea încetării procesului penal, pe motiv
că sunt prezente circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.
În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b), art. 453 alin.
(1), art. 457 alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții
Supreme de Justiție,
D E C I D E:
Admite recursul în anulare declarat de către Adjunctul Procurorului General,
Roșioru Mircea, casează total sentința Tribunalului militar al trupelor NKVD din
regiunea Kaluga din 21 aprilie 1945, cu încetarea procesului penal în privința lui
Coda Savelii Xxxxx, în baza învinuirii pe art. 541 lit. a) Cod penal al RSSU, pe
motiv că există circumstanțe care exclud tragerea lui la răspundere penală și dispune
reabilitarea acestuia, în conformitate cu art. 3 lit. a) a Legii Republicii Moldova nr.
1225-XII din 08 decembrie 1992, privind reabilitarea victimelor represiunilor
politice.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 iulie 2020.
Președinte Timofti Vladimir
Judecători Cobzac Elena
Toma Nadejda
Țurcan Anatolie
Boico Victor
3