1ra-1503/20 — art. 190 alin. 5 Cod penal

1ra-1503/20 — art. 190 alin. 5 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1503/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

9 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari, Mariana Pitic

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, împotriva

deciziei din 12 noiembrie 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, în

cauza penală în privința lui

Vasilev Vladimir XXXXX, născut la XXXXX,

originar din r-nul XXXXX, domiciliat în or.

XXXXX str. XXXXX, XXXXX,

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 17.07.2014 până la 30.04.2015;

Instanța de apel de la 09.07.2015 până la 03.12.2015;

de la 06.02.2017 până la 12.10.2017;

de la 15.12.2018 până la 12.11.2019;

Instanța de recurs de la 21.07.2016 până la 13.12.2016;

de la 26.07.2018 până la 23.10.2018;

de la 03.06.2020 până la 09.07.2020.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală a

fost legal executată.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție asupra recursului ordinar în cauză

în baza actelor din dosar,

c o n s t a t ă :

achitat pe art. 190 alin. (5) Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

A fost ridicat sechestru aplicat prin încheierea judecătorului de instrucție

din 6 iunie 2014 pe terenul și construcțiile cu număr cadastral XXXXX (XXXXX)

amplasate în or. XXXXX str. XXXXX, care aparține cu drept de proprietate lui

Vasilev Vladimir.

Acțiunea civilă înaintată de Scorpan Valeriu a fost respinsă ca neîntemeiată.

Vasilev Vladimir este învinuit în aceia că în luna august 2008, fiind de iure

proprietarul lotului de teren cu codul cadastral XXXXX, cu suprafața de 3 hectare,

situat în apropiere de restaurantul „Doi Haiduci”, care administrativ era la balanța

comunei XXXXX raionul XXXXX, acționând în scopul dobândirii ilicite a banilor

1

altei persoane, cunoscând că vecinul său Scorpan Valeriu, domiciliat în orașul

XXXXX str. XXXXX, era administratorul SRL „Tehnica” și dispunea de mijloace

financiare, i-a propus spre vânzare ultimului, lotul de teren nominalizat, după care

sesizând că Scorpan Valeriu nu este interesat de propunere, a insistat asupra

caracterului de succes al tranzacției, pe motiv că era posibil de creat o afacere

profitabilă, după care, pentru a convinge partea vătămată, s-au deplasat la fața

locului, demonstrându-i în natură lotul, fără însă a prezenta și actele de proprietate,

iar după ce a avut convingerea că Scorpan Valeriu este predispus să procure lotul

dat, acționând intenționat, conștientizând caracterul ilicit al faptelor sale și urmările

prejudiciabile care puteau surveni, prin înșelăciune și abuz de încredere, a primit la

3 ianuarie 2009 - 27 300 de euro, la 9 februarie 2009 - 44 000 de euro, la

22 iunie 2009 - 64 800 de euro, în luna august 2009 - 47 833 de euro și la

3 septembrie 2009 - 30 000 de euro, iar în total suma de 213 933 de euro, care

conform cursului oficial al BNM constituiau suma de 3 410 092 de lei, după care s-

a eschivat de a-i transmite lui Scorpan Valeriu dreptul de proprietate asupra

imobilului, invocând că i-au fost sustrase actele, că a gajat bunul dat etc., iar în anul

2013 a înstrăinat lotul supra nominalizat persoanelor terțe, fiind oficial reînregistrat

dreptul de proprietate la OCT Orhei, cauzând astfel părții vătămate prin infracțiune

un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

3.1. Procuror, care a solicitat admiterea apelului, casarea integrală a sentinței

de achitare a inculpatului Vasiliev Vladimir, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a-l recunoaște

pe Vasiliev Vladimir culpabil în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal și a-i stabili pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu aplicarea pedepsei

complementare - privarea de dreptul de a ocupa funcții de administrare a

patrimoniului, pe un termen de 5 ani.

A admite acțiunea civilă în sumă de 3 410 092 de lei și a o pune în executare

pe seama inculpatului, inclusiv din cuantumul bunurilor puse sub sechestru, în acest

sens urmând a fi anulată, inclusiv, prevederea sentinței Judecătoriei Orhei din

30 aprilie 2015 referitor la ridicarea sechestrului de pe bunurile inculpatului.

În argumentarea apelului, acuzarea a menționat că instanța de fond, la adoptarea

sentinței a motivat inexistența faptei infracțiunii prin lipsa probelor pertinente și

concludente, lipsa datelor obiective privind posedarea de către partea vătămată a

sumelor transmise lui Vasilev Vladimir, ceea ce creează instanței suspiciuni și

stranietăți. Caracterul critic al declarațiilor date de martorul Scorpan Viorel, precum

și faptul că așa numitele recipise nu resetă la niciun fel de critici, fiind întocmite

contrar prevederilor art. 210, 212 Cod civil și în consecință nu pot fi apreciate ca

probe materiale în cadrul procesului penal.

A specificat că prezența infracțiunii și vinovăția lui Vasiliev Vladimir în

comiterea escrocheriei, este dovedită prin probele administrate și cercetate în cadrul

ședinței de judecată și anume prin: plângerea, în care Scorpan Valeriu, fiind

preîntâmpinat în conformitate cu prevederile art. 311 Cod penal, despre răspunderea

pe care o poartă în caz de denunțare calomnioasă, a solicitat atragerea la răspundere

penală a lui Vasilev Vladimir, care în perioada anului 2009, sub pretextul înstrăinării

unui lot de teren cu suprafața de 3 hectare, din apropiere de restaurantul „Doi

2

Haiduci”, a dobândit prin înșelăciune și abuz de încredere de la el suma de bani în

mărime de 213 933 de euro, fără să-i transmită în consecință terenul; depozițiile

părții vătămate Scorpan Valeriu, care a declarat că inițial nu a dorit procurarea

lotului, dar a fost convins de inculpat, inclusiv prin prezentarea în natură a lotului,

acțiune la care a participat și Scorpan Viorel, după care, tot în prezența lui Scorpan

Viorel s-a transmis și prima tranșă, fiind întocmite pentru fiecare, înscrisuri cu

nominalul bancnotelor, numărul acestora și suma finală; depozițiile martorului

Scorpan Viorel, care a confirmat că a fost cu unchiul său să vadă terenul arătat de

Vasilev Vladimir, ce urma să fie procurat contra sumei de 210 000 - 220 000 de

euro, totodată, participând și la prima transmitere a banilor, declarând suplimentar

că Scorpan Valeriu avea posibilitatea să cumuleze suma dată de bani, iar cu ultimul

nu erau în relații de subordonare de serviciu și nici nu aveau careva interferențe de

afaceri, deși erau rude; ridicarea și examinarea înscrisurilor prezentate de partea

vătămată, conform cărora se confirmă că suma totală care figurează pe aceste

înscrisuri este de 213 930 de euro, iar cât privește nemijlocit modul de întocmire a

acestora, raportul de expertiză gazoscopică nr. 1031 din 02 iunie 2014, conform

concluziilor cărora cele 5 semnături din acte au fost executate de una și aceiași

persoană, și anume, de către Vasilev Vladimir, precum și alte probe și înscrisuri ce

indirect dovedeau vinovăția acestuia, precum Raportul de audit, aprobat prin

Hotărârea Curții de conturi nr. 63 din 13 decembrie 2013, ce demonstrează intenția

înstrăinării de către Vasilev Vladimir a lotului contra sumei de aproximativ 200 000

de euro, declarațiile martorului apărării Midrigan Ion, care a intrat în posesia lotului

de teren în luna noiembrie 2013.

Referitor la existența intenției de dobândire a banilor de la momentul primirii

banilor, acuzarea a menționat că Vasiliev Vladimir cunoștea că partea vătămată are

afacere și dispune de surse financiare; anume el a fost inițiatorul presupusei

tranzacții de vânzare-cumpărare, iar după ce a sesizat că Scorpan Valeriu nu este

interesat de propunere, a insistat asupra caracterului de succes al tranzacției,

argumentând că era posibil de creat o afacere profitabilă; pentru a convinge victima

l-a deplasat la fața locului, însă din start s-a eschivat să prezinte careva acte pe lot,

inventând diferite motive precum că i-au fost sustrase actele, că a gajat bunul dat,

etc.; deși a primit banii în mai multe tranșe, nu a oferit contravaloarea acestora - lotul

de teren; după primirea banilor s-a eschivat de a realiza ceea ce singur a propus și a

convins partea vătămată; în anul 2013 a înstrăinat lotul supra nominalizat persoanei

terțe, fiind oficial reînregistrat dreptul de proprietate la OCT Orhei, cauzând astfel,

părții vătămate prin infracțiune un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

3.2. Partea vătămată Scorpan Valeriu a declarat apel, prin care a solicitat

casarea sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Vasilev Vladimir să fie

atras la răspundere penală pentru ilegalitățile comise, cu admiterea acțiunii civile

înaintate, din motivele invocate și încasarea din contul lui Vasiliev Vladimir în

beneficiul lui a sumei de 213 933 de euro, ce constituie suma surselor bănești însușite

de la dânsul de către inculpat, cât și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului V. Scorpan a invocat că, în momentul transmiterii

banilor, neavând careva dubii la faptul că intenția inculpatului era de rea credință,

nu a luat de la acesta careva recipisă, transmiterea fiind probată prin lista

bancnotelor, care a fost întocmită de către învinuit la momentul primirii sumelor

3

bănești, document care conține nominalul și numărul bancnotelor, data primirii și

suma totală, semnate de către Vasilev Vladimir.

După ce a fost transmisă toată suma de bani, Vasilev Vladimir s-a eschivat cu

rea credință de a-i transmite dreptul de proprietate prin diferite argumente, inclusiv

că terenul este gajat și că i-au fost sustrase actele de pe acesta, iar ulterior, în cadrul

ședințelor de judecată a aflat că de fapt terenul nominalizat a fost înstrăinat unei alte

persoane.

Astfel, instanța de fond sub nicio formă nu a dat apreciere recipiselor aflate la

materialele dosarului, care în urma efectuării expertizei indică expres că acestea au

fost semnate de către inculpat, fapt ce confirmă vinovăția acestuia.

Instanța de judecată nu a luat în considerație nici Hotărârea Curții de Conturi,

în care au fost constatate unele abateri în înstrăinarea bunului vizat cât și suma

propusă potențialului cumpărător al acestuia, fapt ce vine în contradicție cu

declarațiile inculpatului și anume când au fost finisate controalele, nu au fost

depistate careva încălcări din partea sa.

A mai susținut apelantul că, în urma comiterii infracțiunii i-a fost cauzat un

prejudiciu material în proporții deosebit de mari, care nu i-a fost restituit de către

inculpat și anume acesta poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile

sau inacțiunile interzise de legea penală, totodată considerând că sunt aplicabile și

prevederile art. 223 Cod de procedură penală.

3 decembrie 2015, au fost admise apelurile declarate, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Vasilev Vladimir a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 196 alin. (4) Cod penal și în baza acestei legi i s-a numit o pedeapsă sub formă

de închisoare pe an termen de 2 ani;

În baza art. 90 Cod penal, pedeapsa numită a fost suspendată condiționat cu

stabilirea unui termen de probă de 2 ani;

A fost admisă în principiu acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se expună instanța civilă.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că, Vasilev

Vladimir, în luna august 2008, fiind de iure proprietarul lotului de teren cu codul

cadastral XXXXX, cu suprafața de 3 hectare, situat în apropiere de restaurantul ,,Doi

Haiduci”, care administrativ era la balanța comunei XXXXX raionul XXXXX,

acționând în scopul cauzării de daune materiale în proporții mari proprietarului prin

înșelăciune sau abuz de încredere, cunoscând că vecinul său Scorpan Valeriu,

domiciliat în orașul XXXXX strada XXXXX, era administratorul SRL „Tehnica” și

dispunea de mijloace financiare, i-a propus spre vânzare ultimului, lotul de teren

nominalizat, după care sesizând că Scorpan Valeriu nu este interesat de propunere,

a insistat asupra caracterului de succes al tranzacției, pe motiv că era posibil de creat

o afacere profitabilă, după care pentru a convinge victima s-au deplasat la fața

locului demonstrându-i în natură lotul, fără însă a prezenta și actele de proprietate,

iar după ce a avut convingerea că Scorpan Valeriu este predispus să procure lotul

dat, acționând intenționat, conștientizând caracterul ilicit al faptelor sale și urmările

prejudiciabile care puteau surveni, prin înșelăciune și abuz de încredere, a primit în

tranșe, la 3 ianuarie 2009 - 27 300 de euro, la 9 februarie 2009 - 44 000 de euro, la

22 iunie 2009 - 64 800 de euro, în luna august 2009 - 47 833 de euro și la

4

3 septembrie 2009 - 30 000 de euro, iar în total 213 933 de euro, care conform

cursului oficial al BNM constituia suma de 3 410 092 de lei, după care s-a eschivat

de a-i transmite lui Scorpan Valeriu dreptul de proprietate, invocând că i-au fost

sustrase actele, că a gajat bunul dat etc., iar în anul 2013 a înstrăinat lotul supra

nominalizat persoanelor terțe, fiind oficial reînregistrat dreptul de proprietate la OCT

Orhei, cauzând, astfel, părții vătămate prin infracțiune un prejudiciu material în

proporții deosebit de mari.

Instanța de apel, potrivit prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, a

statuat faptul că nu sunt probe care ar dovedi cu certitudine vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, recalificând aceste

acțiuni în baza art. 196 alin. (4) Cod penal.

Colegiul penal al Curții de Apel a conchis că această componență încadrează

acțiunile de cauzare a pagubelor materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere,

comise din intenție directă, cu scop de profit, pentru cauzarea de pagube materiale

fiind specifică folosirea temporară ilegală gratuită a averii proprietarului sau

eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a averii, care i se cuvine după

lege. Trăsătura caracteristică a acestor acțiuni este sustragerea subiectului de la

vărsarea anumitor bunuri, beneficii în proprietatea victimei sau de la returnarea

anumitor foloase.

Instanța de apel a concluzionat că, materialele cauzei dovedesc cu certitudine

că în acțiunile lui Vasilev Vladimir se conțin indicii componenței de infracțiune

prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal, și anume, cauzarea de daune materiale în

proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu

constituie însușire.

La baza acestei concluzii instanța de apel a pus următoarele probe administrate

la faza de urmărire penală, cercetate în instanța de fond și suplimentar în instanța de

apel, și anume: declarațiile inculpatului Vasilev Vladimir; declarațiile părții

vătămate Scorpan Valeriu; declarațiile martorilor Scorpan Viorel, Midrigan Ion și

Scutelnic Valerian; ordonanța privind începerea urmăririi penale (f. d. 1 vol. I);

plângerea lui Scorpan Valeriu din 14 martie 2014 (f. d. 5 vol. I); copia recipiselor

(f. d. 7-8 vol. I); informațiile despre ratele oficiale de schimb valutar (f. d. 12 vol. I);

procesul-verbal de audiere a părții vătămate (f. d. 18 vol. I); recipisele în original

(f. d. 23-26 vol. I); mostre de semnături ridicate de la Vasiliev Vladimir (f. d. 51-

62 vol. I); ordonanța privind dispunerea efectuării expertizei grafoscopice (f.d. 66-

67 vol. I); răspunsul de la OCT Orhei (f. d. 83 vol. I); raportul de expertiză

grafoscopică nr. 1031 din 2 iunie 2014 (f. d. 92-104 vol. I); planșa fotografică HA

(f. d. 105 vol. I); caracteristica (f. d. 107 vol. I); răspuns de la medicul psihiatru și

narcolog (f. d. 108 vol. I); revendicarea (f. d. 109 vol. I).

Pe baza acestor probe, instanța de apel a ajuns la concluzia că, din materialele

cauzei s-a dovedit cu certitudine că în acțiunile inculpatului Vasiliev Vladimir se

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod

penal.

5.1. Procuror, care a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În recursul declarat procurorul a indicat următoarele argumente:

5

- decizia instanței de apel este neîntemeiată și pasibilă a fi casată, deoarece este

contrară stării de fapt stabilite în baza probelor examinate în cadrul cercetării

judecătorești, contravine prevederilor art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală;

- calificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, este una

legală și întemeiată deoarece prin probele prezentate de acuzatorul de stat s-a

confirmat faptul că inculpatul a comis anume infracțiunea prevăzută la art. 190

alin. (5) Cod penal, o infracțiune intenționată și materială, inculpatul dându-și seama

de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, totodată a prevăzut urmările faptei

prejudiciabile, și admitea în mod conștient survenirea acestor urmări - adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

săvârșită în proporții deosebit de mari;

- acuzarea a mai menționat că, deși latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute

de art. 190 și art. 196 Cod penal, conține elemente comune ca înșelăciunea și abuzul

de încredere, și urmările acestor acțiuni sunt în legătură cu cauzarea prejudiciului

material proprietarului, totuși acestea se deosebesc una de alta.

Printre criteriile de delimitare a infracțiunilor nominalizate, a consemnat că, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, făptuitorul nu obține în posesie

careva bunuri concrete ale victimei, ci se eschivează în mod fraudulos să-i transmită

acesteia bunuri care i se cuvin ori se folosește de ele în detrimentul victimei.

Deci, dacă am fi în prezența infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal,

aceasta nu poate presupune luarea din posesia victimei a bunurilor, or, în caz contrar

am fi sub incidența art. 190 Cod penal.

Altfel spus, sub aspectul laturii obiective, distincția principală dintre

infracțiunile specificate constă în mecanismul de cauzare a daunelor materiale, în

cazul infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, masa patrimonială a victimei este

diminuată în aceiași proporție în care se sporește masa patrimonială a făptuitorului,

pe când, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 196 Cod penal, masa patrimonială a

victimei nu sporește în proporția pe care o exprimă eschivarea făptuitorului de a-și

executa obligațiile pecuniare față de victimă, sau masa patrimonială a victimei este

diminuată, fără însă a spori masa patrimonială a făptuitorului. Conform practicii

judiciare și doctrinare, noțiunea de „dobândire ilicită” este echivalentă cu cea de

„sustragere”. În sensul legii, se consideră sustragere - luarea ilegală și gratuită a

bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia,

săvârșită în scop acaparator.

Raportând cele statuate mai sus, la argumentele aduse în textul deciziei

instanței de apel, precum că dobândirea ilicită intenționată a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune sau abuz de încredere - lipsește în acțiunile inculpatului, acuzarea

de stat a conchis că versiunea instanței de apel în această parte este eronată și nu

coroborează cu probele acumulate la dosar.

De asemenea, acuzarea de stat a reiterat că, în cazul infracțiunii prevăzute de

art. 196 Cod penal, făptuitorul folosește bunurile proprietarului și îi cauzează

acestuia daună materială în modalitatea prescrisă de dispoziție - prin înșelăciune sau

abuz de încredere, însă bunul material rămâne a fi în continuare ca proprietate a

aceleiași persoane, ceea ce, la caz, nu a fost realizat, pentru că partea vătămată i-a

transmis mijloacele bănești inculpatului.

În continuare, acuzarea constată că, pentru a încadra acțiunile inculpatului în

baza art. 196 Cod penal, instanța de apel urma să demonstreze prin careva probe că

6

nu a avut loc însușirea banilor primiți de inculpatul V. Vasilev, ci a fructului

beneficiului, folosul utilizării banilor încredințați lui. În decizia atacată nu este o

atare motivare precum că în urma acțiunilor inculpatului, cu referire la banii primiți

de la V. Scorpan să se confirme existența elementelor infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (4) Cod penal, care prevede intenția spre folosire temporară a bunurilor,

de unde rezultă că, prin decizia atacată, faptelor săvârșite de inculpat li s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Prin urmare, se constată că instanța de apel nu a indicat din care considerente a

respins argumentele acuzării de stat puse la baza constatării culpei lui V. Vasilev în

baza art.190 alin. (5) Cod penal.

Anume aceste fapte și probe incontestabile nu au fost apreciate la justa valoare

de către instanța de judecată.

5.2. Avocatul Smochină Valeriu a declarat apel în numele inculpatului Vasilev

Vladimir, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea

hotărârii primei instanțe, motivând că decizia instanței de apel este neîntemeiată și

ilegală și anume:

- declarațiile depuse de către partea vătămată și evenimentele enumerate trezesc

un șir de dubii privind veridicitatea lor, iar declarațiile martorului Scorpan Viorel

necesită a fi apreciate critic, deoarece acesta nu poate fi imparțial, fiindcă se află în

relații de rudenie cu partea vătămată și conduce o unitate unde Scorpan Valeriu este

fondator;

- așa numitele recipise nu întrunesc condițiile prevăzute în art. 210 și 212 Cod

civil, potrivit cărora actul juridic necesită a fi încheiat în scris și autentificat la notar,

iar nerespectarea acestor prevederi duce la nulitatea actului juridic;

- de către partea vătămată Scorpan Valeriu, organelor de urmărire penală, au

fost predate 4 file de hârtie cu înscrisuri care conțin cifre și semnături datate cu

3 ianuarie 2009, 9 februarie 2009, 22 iunie 2009 și 3 septembrie 2009, însă aceste

file de hârtie nu conțin careva date, care ar confirma că ele sunt anume recipise și că

Vasilev Vladimir ar fi primit bani de la Scorpan Valeriu în contul terenului de

pădure. Partea apărării a considerat că aceste file cu înscrisuri nu pot fi apreciate ca

probe materiale și vădit nu pot fi puse la baza învinuirii.

Totodată, recurentul a considerat necesar de luat în calcul și faptul că Vasilev

Vladimir, după anul 2009, adică după ce ar fi „obținut” suma de 213 933 de euro,

nicidecum nu și-a îmbunătățit situația materială, locuiește în aceeași casă modestă,

care în perioada dată nu a fost renovată, are în proprietate același automobil de tip

sovietic, procurat în anul 2009, unica sursă de existență o are în urma activității sale

de șofer.

Instanța de apel a nu a luat în considerație faptul că în prima instanță a fost

stabilit cu certitudine că atât în cadrul urmăririi penale, cât și în ședința de judecată

n-au fost aduse probe certe, concrete, privind săvârșirea de către inculpatul Vasilev

Vladimir a infracțiunii imputate.

5.3. Avocatul Turchin Anatol a declarat apel în numele părții vătămate Scorpan

Valeriu, prin care a solicitat casarea hotărârilor judecătorești, cu pronunțarea unei

hotărâri de atragere la răspundere penală a lui Vasilev Vladimir pentru infracțiunea

comisă, admiterea acțiunii civile înaintate și dispunerea încasării din contul acestuia

în beneficiul lui V. Scorpan a sumei de 213 933 de euro, ce constituie suma surselor

bănești însușite de către inculpat de la partea vătămată.

7

Totodată, recurentul a solicitat dispunerea încasării din contul inculpatului a

cheltuielilor de judecată.

În argumentarea recursului a invocat că instanța de judecată analizând

recipisele a menționat în decizia sa faptul că, ele pe de plin dovedesc vinovăția

inculpatului și infirmă afirmațiile acestuia privind nevinovăția sa, astfel, menționând

că instanța de fond incorect l-a achitat pe inculpat de săvârșirea infracțiunii

incriminate pe motiv că fapta nu a fost comisă de inculpat, odată ce probele cercetate

demonstrează contrariul, ca ulterior în decizie să menționeze că: „de către acuzare

nu a fost demonstrat faptul că banii părții vătămate Scorpan Valeriu au ajuns în

posesia nemijlocită a inculpatului Vasilev Vladimir. Deci, în sensul dat cauzarea de

daune materiale a avut loc în lipsa semnelor însușirii banilor transmiși”,

contrazicându-se în acest sens.

Cu atât mai mult, instanța de judecată incorect a tălmăcit prevederile art. 196

Cod penal, recalificând acțiunile inculpatului din art. 190 alin. (5) Cod penal.

Recurentul a menționat că de către instanța de judecată nu s-a luat în

considerație nici Hotărârea Curții de Conturi, în care au fost constatate unele abateri

la înstrăinarea bunului vizat, cât și suma propusă potențialului cumpărător al

acestuia, fapt ce vine în contradicție și cu declarațiile inculpatului și anume că, atunci

când au fost finisate controalele, nu au fost depistate careva încălcări din partea sa.

avocatul V. Smochină în numele inculpatul V. Vasilev, exprimându-și dezacordul

cu cererea de recurs înaintată și solicitând ca acesta să fie respins ca inadmisibil.

13 decembrie 2016, recursurile ordinare declarate au fost admise, decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 3 decembrie 2015 a fost casată total, cu

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, într-un alt complet de

judecată.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a constatat că Vasilev

Vladimir de către organul de urmărire penală a fost învinuit în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, adică, escrocheria, dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, săvârșite în proporții

deosebit de mari.

Instanța de apel a concluzionat că acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de escrocherie, prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal,

considerând că faptele lui Vasilev Vladimir constituie infracțiunea prevăzută de

art. 196 alin. (4) Cod penal - cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de

mari, prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Astfel, verificând legalitatea deciziei atacate, Colegiul penal lărgit a reținut că,

instanța de apel a indicat: ,,Materialele cauzei dovedesc cu certitudine că acțiunile

inculpatului Vasilev Vladimir conțin indicii componenței de infracțiune prevăzute

de art. 196 alin. (4) Cod penal, și anume, cauzarea de daune materiale în proporții

deosebit de mari, prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o

însușire”.

Ulterior însă, a indicat: ,,...la caz, se constată că, prin pretinsele recipise anexate

la materialele cauzei, organul de urmărire penală nu a prezentat probe întru

confirmarea sporirii patrimoniului făptuitorului, or, potrivit recipiselor nominalizate

nu se atestă faptul însușirii mijloacelor bănești în folosul inculpatului, prin urmare,

8

lipsește temeiul de a califica acțiunile comise ca sustragere săvârșită prin

înșelăciune. Acești bani nu au fost sustrași”.

Astfel, obiectul material al infracțiunii îl poate constitui orice valoare materială

care în momentul săvârșirii infracțiunii nu a trecut în posesia proprietarului, în sensul

dat se reiterează că de către acuzare nu a fost demonstrat faptul că banii părții

vătămate Scorpan Valeriu au ajuns în posesia nemijlocită a inculpatului Vasilev

Vladimir. Deci în sensul dat cauzarea de daune materiale a avut loc în lipsa semnelor

însușirii banilor transmiși.

Prin urmare, instanța de apel și-a motivat soluția în mod contradictoriu, or,

recalificând acțiunile inculpatului în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, instanța pe

deoparte recunoaște că inculpatul a primit banii, conform recipiselor prezentate de

partea vătămată și anexate ca probe la materialele cauzei, iar pe de altă parte invocă

contrariul - că acești bani nu au trecut în posesia inculpatului. Contradicția rezidă în

faptul că concluzia privind lipsa acțiunii de sustragere este incompatibilă cu

constatarea săvârșirii infracțiunii de cauzare de daune materiale.

În situația în care instanța de apel a constatat că banii au fost transmiși potrivit

recipiselor, însă nu au fost însușiți de către inculpat, urma să stabilească de către cine

au fost însușiți banii.

Mai mult ca atât, între partea vătămată V. Scorpan și inculpatul V. Vasilev nu

a fost încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare, iar în așa numitele recipise

nefiind invocat acest fapt.

Astfel, instanța de apel urmează să stabilească dacă au fost transmiși acești

bani, cui și cu ce scop, și dacă ei au fost însușiți de către inculpat.

Instanța de recurs a indicat că la rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează

să se conducă de motivele nominalizate și în prezenta decizie, care au servit temei

de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414, 419 Cod de

procedură penală, să verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, să

se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, să aprecieze toate probele în

ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor și în dependență de situația

constatată să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care să corespundă prevederilor

art. 417 Cod de procedură penală.

12 octombrie 2017, au fost admise apelurile declarate de către procuror și partea

vătămată Scorpan Valeriu, a fost casată integral sentința, cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Vasilev Vladimir Constantin a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de 9

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții de administrare a patrimoniului pe un termen de 5 ani;

S-a dispus încasarea din contul inculpatului Vasilev Vladimir în beneficiul

părții vătămate Scorpan Valeriu a prejudiciului material cauzat prin infracțiune în

mărime de 213 933 de euro.

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, instanța de apel a constatat că Vasilev

Vladimir, în luna august 2008, nefiind de iure proprietarul lotului de teren cu codul

cadastral nr. XXXXX, cu suprafața de 3 hectare, situat în apropiere de restaurantul

9

„Doi Haiduci”, care administrativ se afla la balanța comunei XXXXX, raionul

XXXXX, acționând în scopul dobândirii ilicite a banilor altei persoane, cunoscând

că vecinul său Scorpan Valeriu, domiciliat în orașul XXXXX strada XXXXX, era

administratorul SRL „Tehnica” și dispunea de mijloace financiare, i-a propus spre

vânzare ultimului, lotul de teren nominalizat, după care, sesizând că Scorpan Valeriu

nu este interesat de propunere, a insistat asupra caracterului de succes al tranzacției,

pe motiv că era posibil de creat o afacere profitabilă, după care, pentru a convinge

victima s-au deplasat la fața locului demonstrându-i în natură lotul, fără însă a

prezenta și acte de proprietate, iar după ce a avut convingerea că Scorpan Valeriu

este predispus să procure lotul dat, acționând intenționat, conștientizând caracterul

ilicit al faptelor sale și urmările prejudiciabile care puteau surveni, prin înșelăciune

și abuz de încredere, a primit de la V. Scorpan bani: la 3 ianuarie 2009 - 27 300 de

euro, la 9 februarie 2009 - 44 000 de euro, 22 iunie 2009 - 64 800 de euro, în luna

august 2009 - 47 833 de euro și la 3 septembrie 2009 - 30000 de euro, în total 213

933 de euro, care conform cursului oficial al BNM constituiau suma de 3 410 092

de lei MDL, după care s-a eschivat de a-i transmite lui Scorpan Valeriu dreptul de

proprietate, invocând că i-au fost sustrase actele, că a gajat bunul dat etc., iar în anul

2013 a înstrăinat lotul supra nominalizat persoanelor terțe, fiind oficial reînregistrat

dreptul de proprietate la OCT Orhei, cauzând astfel părții vătămate prin infracțiune

un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Instanța de apel a statuat că, deși inculpatul Vasilev Vladimir nu și-a recunoscut

culpa, vinovăția acestuia de săvârșirea infracțiunii încriminate a fost dovedită prin

probe veridice, concludente, pertinente și utile, care coroborează între ele și care

combat argumentele înaintate de inculpat, precum că el urmează a fi achitat din

motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Probele pe care instanța de

apel și-a bazat soluția de condamnare fiind: declarațiile părții vătămate Scorpan

Valeriu; declarațiile martorilor V. Scorpan, I. Midrigan și V. Scutelnic; materialele

și probele scrise, anexate la dosarul penal, care coroborează cu declarațiile părții

vătămate și a martorilor sus-indicați, plângerea din 14 martie 2014 (f. d. 5 vol. I),

procesul-verbal de ridicare din 28 martie 2014 (f. d. 20 vol. I), procesul-verbal de

examinare din 28 martie 2014 (f.d. 22 vol. I), procesul-verbal de ridicare a mostrelor

din 28 martie 2014 (f. d. 28 vol. I), procesul-verbal de ridicare a mostrelor din

26 martie 2014 (f. d. 49 vol. I); raportul de expertiză grafoscopică nr. 1031 din

2 iunie 2014 (f. d. 49 vol. I).

Instanța de apel a considerat că respectivele probe, precum și circumstanțele

cauzei au fost apreciate eronat de prima instanță, pronunțând o sentința de achitare.

Astfel, instanța de apel a considerat că nerecunoașterea vinovăției de către

inculpat, privitor la comiterea infracțiunilor încriminate, nu echivalează cu achitarea

lui, deoarece circumstanțele stabilite și probele analizate și enumerate, dovedesc cu

certitudine comiterea de către acesta a faptelor imputate.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță greșit a apreciat totalitatea

semnelor obiective și subiective ale faptei prejudiciabile (social periculoase) comisă

de către inculpat, de aceea a considerat că probele prezentate instanței de judecată

de către acuzarea de stat și examinate în cadrul cercetării judecătorești dovedesc cu

certitudine faptul că inculpatul Vasilev Vladimir a comis infracțiunea prevăzută de

art. 190 alin. (5) Cod penal, și anume escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor

10

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit

de mari.

În circumstanțele expuse, instanța de apel a considerat că probele administrate

la dosar, verificate sub aspectul pertinenții și concludenții, atât cele obținute în

procesul urmăririi penale, cât și în cadrul ședințelor de judecată, în ansamblu

coroborează între ele și au confirmat vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii

incriminate.

Referitor la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Scorpan Valeriu,

instanța de apel a considerat ca fiind întemeiată și probată suficient, din care

considerente a fost admisă, fiind dispusă încasarea din contul lui Vasilev Vladimir

în beneficiul lui Scorpan Valeriu prejudiciul material în mărime de 213 933 de euro

(echivalentul în lei la momentul executării hotărârii în privința acțiunii civile).

Smochină Valeriu în numele inculpatului Vasilev Vladimir, care, invocând

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, a

solicitat casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei instanțe,

invocând următoarele argumente:

- în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii, prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, nu a fost confirmată prin

ansamblu de probe cercetate de instanța de judecată și de aceia Vasilev Vladimir a

fost achitat legal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii;

- declarațiile depuse de către partea vătămată și evenimentele enumerate trezesc

un șir de dubii privind veridicitatea lor, iar declarațiile martorului Scorpan Viorel

necesită a fi apreciate critic, deoarece acesta nu poate fi imparțial aflându-se în relații

de rudenie cu partea vătămată și conduce o unitate unde Scorpan Valeriu este

fondator;

- așa numitele recipise nu întrunesc condițiile prevăzute în art. 210 și 212 Cod

civil, care stipulează că actul juridic necesită a fi încheiat în scris și autentificat la

notar, nerespectarea acestor prevederi duce la nulitatea actului juridic;

- de către partea vătămată Scorpan Valeriu, organelor de urmărire penală, au

fost predate 4 file de hârtie cu înscrisuri care conțin cifre și semnături datate cu

3 ianuarie 2009, 9 februarie 2009, 22 iunie 2009 și 3 septembrie 2009, însă aceste

file de hârtie nu conțin careva date care ar confirma că ele sunt anume recipise și că

Vasilev Vladimir a primit bani de la Scorpan Valeriu în contul terenului.

- apărarea a susținut că nu au fost prezentate probe materiale care ar confirma

transmiterea mijloacelor bănești în mărime de 213 933 de euro, iar declarațiile părții

vătămate Scorpan Valeriu și a martorului Scorpan Viorel nu pot fi reținute în calitate

de probe care ar confirma acțiunile ilegale ale inculpatului Vasilev Vladimir, acestea

fiind lipsite de suport probant.

- partea apărării a considerat că filele cu înscrisuri nu pot fi apreciate ca probe

materiale și vădit nu pot fi puse la baza învinuirii lui Vasilev Vladimir.

- instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor legale și a constatat

vinovăția inculpatului bazându-se preponderent pe probele cercetate de prima

instanță, cărora li s-a dat citire și care inițial au fost puse la baza achitării lui Vasilev

Vladimir.

- CtEDO a sancționat România în cauza Mischie c. României (cererea nr.

50224/07, Hotărârea din 16 septembrie 2014), statuând ca este inadmisibilă

11

condamnarea unei persoane în apel, după achitarea acesteia de prima instanță, fără a

se administra probe noi care să răstoarne probatoriul de la fond. Judecătorii CtEDO

interzic reinterpretarea acelorași probe.

- instanța de apel a examinat suplimentar probele și le-a dat o altă aprecierea

decât instanța de fond, bazându-se doar pe relatarea faptului că partea vătămată și

martorii și-au menținut declarațiile.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat.

23 octombrie 2018 s-a admis recursul ordinar declarat de avocatul Smochină Valeriu

în numele inculpatului Vasilev Vladimir, s-a casat total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Vasilev Vladimir, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a consemnat că procedura de

examinare a apelului, după o hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță

prezintă unele particularități aparte. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană, așa cum acestea au fost interpretate și aplicate, și

prevederile art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, potrivit cărora după o

hotărâre de achitare pronunțată de prima instanță, instanța de apel nu poate dispune

condamnarea persoanei fără audierea acesteia în ședința de judecată a instanței de

apel, precum și fără audierea martorilor acuzării, în cazul în care declarațiile lor

constituie o mărturie acuzatorială, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial

condamnarea unei persoane.

Prin urmare, Colegiul a specificat că instanța de apel nu este în drept să

pronunțe o hotărâre prin care constată vinovăția inculpatului de comiterea

infracțiunii imputate, bazându-se exclusiv pe actele și lucrările primei instanțe, în

temeiul cărora s-a dispus achitarea acestuia. Or, după o hotărâre de achitare

pronunțată de prima instanță, acuzatorul de stat este obligat în instanța de apel să

solicite o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a martorilor acuzării, declarațiile

cărora sunt probe în acuzare, în măsură să întemeieze într-un mod substanțial

condamnarea inculpatului. Administrarea mijloacelor de probă se desfășoară după

regulile generale prevăzute pentru prima instanță, fiind aplicat principiul

nemijlocirii, ce permite instanței să perceapă direct faptele și împrejurările relatate

de părți sau martori, precum și reacțiile acestora la întrebările adresate.

Pentru corectitudinea judecării prezentei cauze, este necesar de a supune

aprecierii toate probele acumulate în dosar, având în vedere faptul că apărătorul

inculpatului supune criticii calificarea faptei imputate inculpatului. De altfel, în

cadrul cercetării judecătorești se administrează probe anume pentru lămurirea

faptelor și împrejurărilor importante, sub toate aspectele, în scopul perceperii directe

a probelor de către instanța de judecată pentru formularea opiniei vizavi de vinovăția

persoanei trimise în judecată.

Mai mult, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale

și i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care ar dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,

12

constituie infracțiune și a fost comisă anume de inculpat în circumstanțele descrise

în actul de învinuire.

De altfel, Colegiul a menționat că avocatul Smochină Valeriu în cererea de

recurs critică anume faptul că instanța de apel nu a acordat deplină eficiență

prevederilor legale expuse supra și a conchis asupra vinovăției inculpatului bazându-

se preponderent pe probele cercetate de prima instanță, puse, anterior, la baza

achitării lui Vasilev Vladimir, mai mult ca atât, unele probe au fost doar redate în

conținutul deciziei, fără a fi supuse cercetării de către instanța de apel.

Totodată, instanța de recurs a sesizat că instanța de apel nu a respectat

prevederile art. 414 alin. (1), (2) și (6) Cod de procedură penală, deși sunt obligatorii,

deoarece analizând materialele cauzei și, în mod special procesul- verbal al ședinței

instanței de apel rezultă că instanța a oferit posibilitatea participanților la proces de

a prezenta probe în susținerea acuzării și apărării, unde acuzarea a indicat că probe

suplimentare nu are, dar a solicitat verificarea probelor cercetate de prima instanță.

Instanța de recurs a menționat că, după cum rezultă din partea descriptivă a

deciziei, instanța și-a bazat concluziile pe declarațiile părții vătămate Scorpan

Valeriu, a martorilor Scorpan Viorel, Midrigan Ion, Scutelnic Valerian și actele

cauzei: plângerea din 14 martie 2014, a lui Scorpan Valeriu; procesul-verbal de

ridicare din 28 martie 2014; procesul-verbal de examinare din 28 martie 2014;

procesul-verbal de ridicare a mostrelor din 28 martie 2014; procesul-verbal de

ridicare a mostrelor din 26 martie 2014 și raportul de expertiză grafoscopică nr. 1031

din 2 iunie 2014, probe care însă nu au fost cercetate și consemnate în procesul-

verbal al ședinței instanței de apel.

Astfel, instanța de apel, în hotărârea pronunțată a reținut probe, fără a le verifica

în ședință, sub aspectul cercetării nemijlocite, prin citirea lor în ședința de judecată

și consemnarea acestora în procesul-verbal, adică în conformitate cu prevederile art.

414 alin. (1), (2) și (6) Cod de procedură penală.

Instanța de recurs a indicat că la rejudecarea cauzei, instanța de apel are

obligația ca, în conformitate cu art. 414 Cod de procedură penală, să verifice

legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să examineze pe deplin și să efectueze o

apreciere și analiză completă în fapt și în drept a tuturor probelor administrate în

cauza dată din punct de vedere a pertinenței, concludentei și coroborării lor

reciproce, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel și recurs, să

respecte prevederile art. 394, 414 Cod de procedură penală și, în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

12 noiembrie 2019 s-a admis cererea înaintată de către partea vătămată Scorpan

Valeriu, privind retragerea cererii de apel și s-a încetat procedura de apel în partea

examinării cererii de apel înaintate de partea vătămată Scorpan Valeriu, împotriva

sentinței Judecătoriei Orhei din data de 30 aprilie 2015, în legătură cu retragerea

apelului.

S-a admis apelul declarat de către procurorul în Procuratura raionului Orhei,

Cerchez Ion, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 30 aprilie 2015.

S-a casat total sentința Judecătoriei Orhei 30 aprilie 2015, din alte motive și s-

a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

13

Vasilev Vladimir a fost achitat pe art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

S-a ridicat sechestrul aplicat prin încheierea judecătorului de instrucție din

6 iunie 2014 pe terenul și construcțiile cu număr cadastral XXXXX (XXXXX)

amplasate în or. XXXXX str. XXXXX, care aparțin cu drept de proprietate lui

Vasilev Vladimir.

organul de urmărire penală Vasilev Vladimir se învinuiește în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal și anume că, în luna august 2008, fiind de jure proprietarul lotului de teren

cu nr. cadastral XXXXX, cu suprafața de 3 hectare, situat în apropiere de

restaurantul „Doi Haiduci”, care administrativ era la balanța com. Ivancea r-nul

Orhei, acționând în scopul dobândirii ilicite a banilor altei persoane, cunoscând că

vecinul său Scorpan Valeriu, domiciliat în or. XXXXX str. XXXXX, era

administratorul SRL „Tehnica” și dispunea de mijloace financiare, i-a propus spre

vânzare ultimului, lotul de teren nominalizat, după care sesizând că Scorpan Valeriu

nu este interesat de propunere, a insistat asupra caracterului de succes al tranzacției,

pe motiv că era posibil de creat o afacere profitabilă, după care, pentru a convinge

partea vătămată, s-au deplasat la fața locului, demonstrându-i în natură lotul, fără

însă a prezenta și actele de proprietate, iar după ce a avut convingerea că Scorpan

Valeriu este predispus să procure lotul dat, acționând intenționat, conștientizând

caracterul ilicit al faptelor sale și urmările prejudiciabile care puteau surveni, prin

înșelăciune și abuz de încredere, a primit la 3 ianuarie 2009 - 27 300 de euro, la

9 februarie 2009 - 44000 de euro, la 22 iunie 2009 - 64 800 de euro, în luna august

2009 - 47 833 de euro și la 3 septembrie 2009 - 30 000 de euro, iar în total suma de

213 933 de euro, care conform cursului oficial al BNM constituiau suma de 3 410

092 de lei, după care s-a eschivat de a-i transmite lui Scorpan Valeriu dreptul de

proprietate asupra imobilului, invocând că i-au fost sustrase actele, că a gajat bunul

dat etc., iar în anul 2013 a înstrăinat lotul supra nominalizat persoanelor terțe, fiind

oficial reînregistrat dreptul de proprietate la OCT Orhei, cauzând astfel părții

vătămate prin infracțiune un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Fapta dată a fost încadrată juridic de către acuzatorul de stat în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Astfel, Colegiul a indicat că de rând cu declarațiile inculpatului, care nu a

recunoscut vina în cele incriminate, în cadrul cercetării judecătorești au fost

administrate un șir de mijloace de probă incluse în rechizitoriu și cercetate în cadrul

cercetării judecătorești, verificate în ședința instanței de apel, și anume: declarațiile

părții vătămate Scorpan Valeriu, martorilor Scorpan Viorel, Ion Midrigan, Scutelnic

Valerian, plângerea din 14 martie 2014, procesul-verbal de ridicare din

28 martie 2014, procesul-verbal de examinare din 28 martie 2014, proces-verbal de

ridicare a mostrelor din 28 martie 2014, proces verbal de ridicare a mostrelor din

26 martie 2014, raportul de expertiză grafoscopică nr. 1031 din 2 iunie 2014.

Verificând materialele cauzei penale, Colegiul penal a constatat că potrivit

probelor administrate acuzarea adusă inculpatului Vasilev Vladimir în baza art. 190

alin. (5) CP nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, motiv din care l-a

achitat, or, conform prevederilor art. 389 alin. (1) Cod procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă numai în condițiile în care, în urma cercetării judecătorești,

14

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată.

Colegiul penal a sesizat că, prin emiterea sentinței de achitare, instanța de fond

nu a respectat prevederile legale, or, potrivit descriptivului și dispozitivului sentinței,

prima instanță a constatat în descriptivul sentinței diverse motive de achitare, iar în

dispozitiv a dispus divergent că, inculpatul este achitat de sub învinuirea comiterii

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(5) Cod penal din motiv că, nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

La caz, Colegiul penal a reiterat prevederile art. 325 alin. (1) Cod de procedură

penală, care statuează expres că, judecarea cauzei se efectuează în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu, iar potrivit art. 385 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă,

fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută

ea.

Reieșind din prevederile art. 394 alin. (3) pct. 2), alin. (4) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă enunțarea

temeiurilor pentru achitarea inculpatului, nefiind admisă introducerea în sentința de

achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăția celui achitat.

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a reținut că inculpatul Vasilev

Vladimir urmează a fi achitat, din motiv că, fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii, deoarece, niciuna dintre probele administrate în instanța de

fond, nu au confirmat cu certitudine și fără niciun dubiu rezonabil că, inculpatul a

comis fapta imputată.

Așadar, Colegiul a menționat faptul că, analizând declarațiile inculpatului

Vasilev Vladimir, părții vătămate Scorpan Valeriu, martorilor Scorpan Viorel,

Midrigan Ion și Scutelnic Valerian cercetând probele prezentate de către partea

acuzării, Colegiul penal a reținut că, fapta inculpatului Vasilev Vladimir în

comiterea infracțiunii descrise mai sus și imputate acestuia, nu întrunește elementele

infracțiunii și nu se confirmă prin ansamblul de probe cercetate în ședința instanței

de apel.

Prin urmare, învinuirea adusă inculpatului este bazată în exclusivitate pe

declarațiile părții vătămate, și martorilor acuzării care au fost apreciate critic de către

instanța de judecată, și nu sunt confirmate prin alte probe.

Instanța de judecată a remarcat faptul că la originea procesului penal în cauză

a stat plângerea părții vătămate Scorpan Valeriu, care a sesizat organele de drept

despre pretinsul fapt al însușirii mijloacelor bănești în sumă de 213 933 de euro, de

către Vasilev Vladimir, prin înșelăciune și abuz de încredere.

Ca urmare a analizei probelor cercetare în ședința instanței de apel, Colegiul

penal a reținut că versiunea înaintată de partea vătămată și preluată de acuzatorul de

stat, a fost însoțită pe parcursul desfășurării procesului penal de neconcordanțe, care

nu pot fi interpretate în defavoarea inculpatului.

De altfel, instanța de apel a precizat că infracțiunea de escrocherie, prevăzută

la art.190 din Codul penal, este o infracțiune materială, care se consideră consumată

din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi și dispune

de bunurile altuia la propria sa dorință.

La acest capitol instanța a menționat că partea vătămată prin intermediul

cancelariei, a înaintat o cere potrivit căreia a indicat că, în urma tranzacției încheiate

15

la data de 5 aprilie 2019, bunul imobil situat în com. Ivancea r-nul Orhei, extravilan,

care urma a fi contractat a fost înregistrat cu drept de proprietate după Scorpan

Valeriu, fapt confirmat prin certificatul eliberat de OCT Orhei din data de

15 aprilie 2019, considerând oportun de a solicita retragerea cererii de apel declarate

împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din data de 30 aprilie 2015 cu renunțarea la

acțiunea civilă depusă de către Scorpan Valeriu împotriva lui Vasilev Vladimir

privind încasarea prejudiciului (f.d. 149 vol. III), totodată acest fapt a fost confirmat

de către partea vătămată prin declarațiile făcute în cadrul ședinței în instanța de apel,

care a reținut faptul că între părți a fost încheiat un contract în mod verbal.

În aceeași ordine de idei, instanța de judecată a specificat că, obiectul

infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod penal are un caracter complex, unde obiectul

juridic principal îl formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor

mobile, iar obiectul juridic secundar îl formează relațiile sociale cu privire la

manifestarea de voință și minimul necesar de încredere. Obiectul material al

infracțiunii în cauză îl reprezintă bunurile care au existență materială și care sunt

străine pentru făptuitor.

Pentru a cădea sub incidența legii penale și anume art. 190 Cod penal,

dobândirea bunurilor de către făptuitor sub condiția unui angajament, trebuie să fie

însoțită încă de la momentul obținerii de fapt al acestor bunuri de scopul făptuitorului

de a nu-și onora angajamentul. Nu orice imposibilitate de a onora un angajament din

partea unei persoane ce a obținut bunurile altei persoane implică aplicabilitatea legii

penale, în detrimentul legii civile. Este esențial de a constata reaua-credința

făptuitorului, frauda acestuia, lipsa intenției de a-și onora angajamentele, atitudinea

acestuia față de angajamentul propriu-zis și față de obligațiile acestuia. Respectiv,

comportamentul inculpatului și circumstanțele legate de anturajul, personalitatea și

activitatea acestuia vin să contureze fie lipsa dorinței de a-și onora obligațiile și

intenția frauduloasă față de partea vătămată, fie o imposibilitate de executare a

obligațiilor asumate care nu a fost generată de un scop de cupiditate, ci de o

consecință a vulnerabilității relațiilor civile.

Specificul relațiilor care planează la limita dintre normele civile și normele

penale este foarte sensibil și necesită a fi tratat cu o maximă diligență, având în

vedere consecințele care pot fi generate ca urmare a constatării lor și anume -

răspunderea civilă și respectiv, răspunderea penală.

Instanța de apel a reținut că partea vătămată, a confirmat în ședința instanței de

apel că ei, au încheiat contract în formă verbală și au fost recipise pe sumele date,

care au fost expertizate. Când i-a transmis banii s-a bazat pe relațiile de prietenie și

faptul că sunt vecini.

Respectiv, atât inculpatul, cât și partea vătămată au confirmat veridicitatea

recipiselor vizate în speță și faptul că nu au fost contestate, iar înțelegerea/acordul

lor a rămas în vigoare, deși nu au fost executate obligațiile asumate de Vasilev

Vladimir și nici întoarsă suma.

Totodată, partea vătămată a susținut că a intrat în posesia terenului dat în baza

contractului de vânzare-cumpărare. A devenit proprietar pe data de 5 aprilie 2019 a

terenului aflat în Orhei. Dreptul de proprietate l-a înregistrat. Contractul a fost

semnat la notar și înregistrat la organul cadastral.

Colegiul a remarcat faptul că la etapa urmării penale nu a fost elucidat aspectul

privind imposibilitatea apărării drepturilor subiective ale părții vătămate prin

16

mijloacele justiției civile, mai mult, la data de 05 aprilie 2019 a fost încheiat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 1700, potrivit căruia proprietarul terenului a

devenit Scorpan Valeriu, iar la data de 8 aprilie 2019, acesta a fost înregistrat în

registrul bunurilor imobile ( a se vedea f. d. 150 vol. III ), astfel fapta imputată lui

Vasilev Vladimir nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la

art. 190 alin. (5) din Codul penal, în condițiile în care relațiile dintre inculpatul și

partea vătămată sunt de natură civilă, iar în speță partea acuzării a eșuat să probeze

scopul de cupiditate urmărit de inculpat. Simplul fapt al neexecutării obligațiilor

asumate de Vasilev Vladimir în perioada stabilită nu este suficient pentru a aprecia

că acesta a urmărit de la bun început obținerea în mod gratuit și ilegal a mijloacelor

financiare ce aparțin lui Vasilev Vladimir.

Adică, este neîntemeiată versiunea acuzării care insistă asupra faptului că,

Vasiliev Vladimir cunoștea că partea vătămată are afacere și dispune de surse

financiare; anume el a fost inițiatorul presupusei tranzacții de vânzare-cumpărare,

iar după ce a sesizat că Scorpan Valeriu nu este interesat de propunere, a insistat

asupra caracterului de succes al tranzacției, argumentând că era posibil de creat o

afacere profitabilă; pentru a convinge victima l-a deplasat la fața locului, însă din

start s-a eschivat să prezinte careva acte pe lot, inventând diferite motive precum că

i-au fost sustrase actele, că a gajat bunul dat, etc.; deși a primit banii în mai multe

tranșe, nu a oferit contravaloarea acestora - lotul de teren; după primirea banilor s-a

eschivat de a realiza ceea ce singur a propus și a convins partea vătămată; în anul

2013 a înstrăinat lotul supra nominalizat persoanei terțe, fiind oficial reînregistrat

dreptul de proprietate la OCT Orhei, cauzând astfel, părții vătămate prin infracțiune

un prejudiciu material în proporții deosebit de mari. Asemenea abordare nu este

însoțită de niciun argument plauzibil în detrimentul inculpatului și nu pot fi

evidențiate careva motive ale faptelor inculpatului, decât relațiilor civile dintre

părțile unui raport juridic civil.

În mod evident, la etapa urmării penale și în instanța de fond, inculpatul a

prezentat o versiune distinctă a celor întâmplate, față de versiunea prezentată în

instanța de apel, însă prin prisma prevederilor Codului de procedură penală,

inculpatul nu este obligat să depună careva declarații și nici să-și susțină nevinovăția,

iar poziția adoptată în cadrul urmării penale sau în instanța de judecată ține de

propria poziție de apărare și de exercitarea drepturilor sale procedurale.

Colegiul penal a considerat că nu poate fi neglijat faptul că, deși partea

vătămată a confirmat faptul că este antreprenor, dânsul a confirmat că, în afară de

datele indicate în recipisă, nu a văzut careva acte ce ar confirma dreptul de

proprietate a inculpatului asupra terenului. În lipsa garanțiilor suficiente pentru

asigurarea executării obligațiilor contractuale, în lipsa unui înscris care să confirme

în mod cert condițiile contractele, obligațiile și consecințele neexecutării lor, prin

prisma principiului libertății contractuale, părții vătămate îi revine riscul alegerii

persoanei contractate și consecințele manifestării unui comportament lipsit de

prudență.

Careva probe care ar veni să confirme că anterior inculpatul s-a aflat în conflict

cu Legea, că ar fi dat dovadă de un comportament fraudulos sau că ar exista

circumstanțe care l-ar caracteriza pe acest într-un mod negativ, nu au fost invocate,

iar simplul fapt că inculpatul a eșuat în onorarea obligațiilor sale nu justifică

caracterul penal al faptelor sale.

17

Examinând atât în mod separat, cât în ansamblu probele aduse întru susținerea

învinuirii, instanța de apel a concluzionat că acestea sunt însoțite de dubii și

nepotriviri și că nu sunt suficiente pentru constatarea faptei imputate.

Prin urmare, reieșind din cele enunțate, Colegiul a statuat asupra necesității

achitării lui Vasilev Vladimir, deoarece fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

În cauza deferită judecății, Colegiul penal a stabilit că nu a fost dovedit faptul,

că Vasilev Vladimir a dobândit ilicit mijloacele bănești de la partea vătămată și că

acesta avea intenția preconcepută de a nu înstrăina terenul și înregistra dreptul de

proprietate asupra terenului pe numele părții vătămate, ca rezultat a primirii sumelor

de bani de la partea vătămată.

Or, Colegiul a remarcat că pentru ca acțiunile inculpatului să fie pasibile

încadrării în sfera componenței de infracțiuni prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod

penal, în acțiunile acestuia urma a fi dovedită prezența scopului special de cupiditate.

Din această perspectivă, instanța de apel a subliniat că delimitarea escrocheriei

de încălcarea normelor de drept civil trebuie făcută luându-se în considerare două

aspecte de maximă importantă: 1) atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii

lui a bunurilor; 2) prezența disponibilității efective a făptuitorului de a-și executa

angajamentele. Aceste două aspecte sunt puse la baza circumstanțelor care trebuie

cercetate în vederea constatării lipsei sau prezentei scopului de cupiditate.

Colegiul penal a reținut că la caz, acuzarea de stat nu a prezentat suficiente

probe din care să rezulte că la momentul întocmirii recipiselor și transmiterea mai

multor tranșe a sumei de bani, avea intenția să nu-și onoreze angajamentul asumat

privind înstrăinarea terenului, urmărind scopul de cupiditate.

Totodată, instanța de apel a evidențiat că declarațiile părții vătămate sunt în

corespundere cu declarațiile inculpatului, acestea fiind consecutive, consecvente și

uniforme.

Reieșind din cele expuse pe marginea apelului procurorului referitor la

dezacordul cu achitarea inculpatului Vasilev Vladimir, Colegiul a reținut principiul

fundamental al prezumției nevinovăției ca principiu de bază al Convenției Europene

pentru Drepturile Omului și al legislației procesuale naționale, astfel încât, sarcina

probațiunii revine organului de urmărire penală și acuzatorului de stat, persoana

indiferent de calitatea procesuală într-un proces penal nefiind obligată să dovedească

nevinovăția sa.

În speță, în viziunea Colegiului nu au fost prezentate probe pertinente,

concludente, utile și veridice care ar fi dovedit vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, ultima fiind bazată în exclusivitate pe presupuneri care nu

pot sta la baza emiterii unei sentințe de condamnare, iar toate dubiile neînlăturate în

condițiile legii urmează a fi interpretate în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.

Acuzatorul în acest sens nu a întreprins măsuri, nu a prezentat probe nici

suplimentar celor existente, astfel încât s-au omis orice posibilități legale de a mai

dovedi cumva vinovăția inculpatului.

Astfel, Colegiul penal a reținut că instanța de fond greșit a indicat în sentință

că probele prezentate în sprijinul învinuirii nu dovedesc cu certitudine săvârșirea

infracțiunii imputate, or, la caz, între inculpatul Vasilev Vladimir și partea vătămată

18

Scorpan Valeriu se atestă existența relațiilor civile și nu se confirmă existența

elementelor unei infracțiuni.

Sintetizând cele reliefate supra, instanța de apel a conchis că, lipsește latura

obiectivă si latura subiectivă a infracțiunii imputate inculpatului (190 alin. (5) Cod

penal). Absența acestor elemente al componenței de infracțiune conduce la lipsa

temeiului de aplicare a răspunderii în baza art. 190 alin. (5) CP RM. Or, potrivit

art. 51 alin. (1) Cod penal, temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta

prejudiciabilă săvârșită, iar componența infracțiunii, stipulată în legea penală,

reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul

când instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției,

cercetând nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate,

fiind interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat

răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală -

principii, la fel, ignorate de instanța de fond.

Procuratura de circumscripție Chișinău, Valentina Bradu, care, invocând prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea deciziei instanței

de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de

judecată, întrucât erorile comise nu pot fi corectate de instanța de recurs, deoarece

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Recurentul a specificat că în cazul în care instanța de apel nu este de acord cu

aprecierea probelor de către procuror sau de către instanța de fond și a ajuns la

concluzia de a achita inculpatul, urma să dezvăluie această concluzie, expunându-și

punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse în sprijinul învinuirii și puse la

baza sentinței de condamnare, fapt ce pe caz nu a avut loc fiind prezentă o apreciere

incorectă, tendențioasă și formală de ordin general a probelor și circumstanțelor

cauzei penale, nefiind indicat în decizie niciun motiv bazat pe probe de ce în acțiunile

inculpatului nu sunt prezente elementele infracțiunii incriminate de către organul de

urmărire penală.

Totodată, a învederat că instanța de apel nu a respectat în deplină măsură

prevederile art. 101 alin. (1), 394 alin. (1) pct. 1), 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8),

419 Cod de procedură penală, prin ce s-au comis erori de drept.

Instanța de apel nu a analizat în ansamblul lor toate probele administrate la

dosar atât cele care incriminează vinovăția inculpatului cât și cele care confirmă

nevinovăția lui, dar s-a referit la cele din urmă, fără a le aplica la justa valoare

probele prezentate de către de procuror în susținerea acuzării, astfel, menținând o

hotărâre neîntemeiată, dând o apreciere contrară probelor acumulate și cercetate în

instanța de judecată și care nu corespund stării de fapt stabilite de către organul de

urmărire penală.

Colegiul penal în motivarea soluției, a luat partea inculpatului, care cât în cadrul

urmăririi penale atât și cercetării judecătorești în instanța de fond a dat declarații

contradictorii, urmând scopul evitării răspunderii penale, ignorând declarațiile date

de partea vătămată Scorpan Valeriu, martorii cât și celelalte probe și mijloace

materiale de probă.

19

La fel, Colegiul penal a invocat că relațiile dintre Vasilev Vladimir și partea

vătămată Scorpan Valeriu sunt guvernate de legislația civilă și reprezintă raporturi

juridice de drept civil, nefiind incidență în speță aplicabilitatea răspunderii penale.

Prin urmare, în cauza deferită judecății Colegiul penal stabilește, precum că nu

a fost dovedit faptul, că Vasilev Vladimir a dobândit ilicit mijloacele bănești de la

partea vătămată și că acesta avea intenția preconcepută de a nu înstrăina terenul și

înregistra dreptul de proprietate asupra terenului pe numele părții vătămate, ca

rezultat a primirii sumelor de bani de la partea vătămată.

Totodată, recurentul a considerat greșite constatările instanței de apel, prin care

a remarcat că pentru ca acțiunile inculpatului să fie pasibile încadrării în sfera

componenței de infracțiuni prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal, în acțiunile

acestuia urma a fi dovedită prezența scopului special de cupiditate. Primirea

bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi calificată conform

semnelor infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal, doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

Acuzarea consideră că vina lui Vasilev Vladimir, în comiterea infracțiunii

incriminate se mai dovedește și prin următoarele probe și mijloace materiale de

probe: declarațiile părții vătămate Scorpan Valeriu, declarații martorilor: Scorpan

Viorel, Midrigan Ion (declarații verificate în instanța de apel); plângerea din

14 martie 2014, procesul-verbal de ridicare din 28 martie 2014, procesul-verbal de

examinare din 28 martie 2014, proces-verbal de ridicare a mostrelor din

28 martie 2014, proces-verbal de ridicare a mostrelor din 26 martie 2014, raportul

de expertiză grafoscopică nr. 1031 din 2 iunie 2014.

Recurentul a mai menționat că în cadrul cercetării judecătorești au fost

prezentate suficiente probe care dovedesc vinovăția inculpatului, deoarece au fost

acumulate de către organul de urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile

legislației procesual penale. Ori, cumulul de probe prezentate în cadrul cercetării

judecătorești de către partea acuzării dovedesc incontestabil vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii imputate și nu contravin prevederilor art. 93, 94 Cod de

procedură penală, iar nulitatea lor nu a fost invocată conform art. 251 Cod de

procedură penală.

raport cu actele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia,

pentru considerentele expuse în contextul ce urmează.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursului declarat, se

întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

potrivit căreia instanța examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este

în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Din conținutul recursului declarat de procuror se constată că acesta, deși face

referire expresă la temeiul de casare din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, intervenind cu solicitarea de a se dispune desființarea totală a deciziei

instanței de apel prin care a casat sentința și l-a achitat pe Vasilev Vladimir pe motiv

că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, totuși printre argumentele

recurentului nu se regăsesc careva critici fondate sau erori esențiale de drept ce ar

20

duce la răsturnarea soluției despre nevinovăția inculpatului în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal.

Analizând textul cererii de apel în paralel cu cel din recurs, instanța constată că

procurorul critică aceleași chestiuni factologice, și anume că: „instanța nu s-a expus,

nu a cercetat și nu a apreciat la justa valoare probele prezentate de procuror care

dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Deși recurentul insistă asupra faptului că nu a primit răspunsuri detaliate la

toate alegațiile sale din cererea de apel, Colegiul penal constată că în decizia recurată

se conțin argumentele de rigoare care au condiționat achitarea inculpatului.

În același context, Colegiul penal reiterează că, în jurisprudența constantă a

Curții Europene pentru Drepturile Omului, cu fiecare ocazie posibilă se reamintește

că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia, iar o

hotărâre motivată, în sensul legislației naționale pertinente, precum și a

jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților în raport cu actele cauzei.

Respectiv, Colegiul nu poate să achieseze la argumentele recurentului precum

că instanța de apel nu a respectat cerințele art. 414 Cod de procedură penală, care

obligă instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Or, aici urmează a se reține că motivarea hotărârii este un proces de analiză și

sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar expunerea

tuturor elementelor amănunțit, atâta timp cât sunt valorificate toate aspectele

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii

ale unei motivări a hotărârii penale, adică așa cum s-a procedat în cauza de față.

Învestită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, a expus situația de fapt reținută în cauză și a concluzionat corect că

inculpatul Vasilev Vladimir urmează a fi achitat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

deoarece faptele lui nu întrunesc elementele infracțiunii nominalizate.

În recursul procurorului, de fapt nu sunt concretizate la care motive invocate în

apel, instanța de apel nu s-a pronunțat.

Pe aceiași linie de considerente, Colegiul ține să evidențieze că, invocarea

formală a unor temeiuri de casare, care nu sunt urmate de o motivare

corespunzătoare, nu face obiect de examinare în procedura de recurs, având în acest

sens în vedere că, potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța nu se

manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât

interesele legii. Adică completarea cererii de recurs cu argumente de drept, care cu

desăvârșire lipsesc aici, și care ar suplini-o din oficiu, este contrară principiului

contradictorialității ce guvernează întregul proces penal.

Astfel, verificând legalitatea hotărârii atacate prin prisma temeiului invocat de

recurent, Colegiul penal, în urma cercetării materialelor cauzei a reținut că acesta nu

este incident speței, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414, 415 alin. (21), 417 alin. (8) Cod de procedură penală,

hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată. Instanța de

apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor relevante invocate în apelul declarat,

motivarea soluției corespunde dispozitivului hotărârii atacate, dispozitivul fiind

expus clar, instanța de apel nu a admis nicio eroare gravă de drept.

21

Colegiul penal constată că temeiul dat la care s-a referit autorul recursului nu

persistă în cauză, deoarece din decizia instanței de apel rezultă că probele

administrate au fost analizate obiectiv și a fost dat răspuns la toate argumentele

expuse în apel.

Argumentele esențiale a procurorului expuse în apelul declarat, au primit

aprecierea instanței care, le-a respins și a menționat că, la pronunțarea soluției în

partea achitării inculpatului în baza articolului 190 alin. (5) Cod penal, a fost

acordată deplină eficiență prevederilor art. 8 alin. (3), 101, 384, alin. (3) și (4),

art. 390 alin. (1) pct. 3), 394 alin. (3) și art. 396 Cod de procedură penală, aceste

concluzii fiind în corespundere cu prevederile Hotărârii Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 5 din 19.06.2006 „Privind sentința judecătorească”, care stipulează că

vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când

instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând

nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind

interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat

răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în articolul 385 Cod de procedură penală”.

Prin urmare, în cauză a fost stabilit că inculpatul nu a dobândit ilicit bunurile

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere și respectiv, nu a acționat în

mod fraudulos în scopul dobândirii valorilor materiale străine, nu a indus în eroare

părțile vătămate, or, argumentele acuzării, precum că în acțiunile inculpatului se

întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, contravin

materialelor cauzei, deoarece, instanța de apel corect a menționat că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Colegiul conchide asupra legalității și temeiniciei concluziei instanței de apel,

care nu a constatat existența faptei și vinovăției inculpatului Vasilev Vladimir în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod penal, nefiind stabilite în

cauză elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Atât în cadrul examinării cauzei penale în instanța de fond, cât și în ordine de

apel nu s-a confirmat prin probe pertinente, concludente, utile și veridice vinovăția

inculpatului Vasilev Vladimir.

În această ordine de idei, Colegiul penal conchide că instanța de apel nu a comis

erorile de drept invocate de către recurent, deoarece eroarea gravă de fapt constă în

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerație a probelor, care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe

de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt reprezintă discordanța între cele reținute de instanță și

conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept

consecință pronunțarea altei soluții, decât cea pe care materialul probator o susține.

Tot la acest capitol, Colegiul reieșind din criticile procurorului invocate în

recurs, reține că acestea se referă în mare parte doar la chestiunea de apreciere a

probelor. Mai mult, reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat, se

constată că autorul face o proprie evaluare a materialului probator, considerând că

aceasta confirmă vinovăția inculpatului Vasilev Vladimir în comiterea infracțiunii

prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal.

22

Elocvent în acest sens, se impune a preciza că aprecierea probelor este unul din

cele mai importante momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de

părțile în proces, se concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe

prevederile legale, iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că

probele admisibile sunt apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și

utilitatea acestora și toate probele în ansamblu lor sunt apreciate din punct de vedere

al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa

judecării recursului ordinar nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond.

Ținând cont de cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de instanța

de apel în privința inculpatului Vasilev Vladimir, nefiind identificată de instanța de

recurs ordinar prezența unei erori grave de fapt, ce ar putea servi drept temei de

casare a hotărârii judecătorești atacate prin prisma temeiului de casare invocat de

către recurent și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul apreciază că criticile recurentului în această parte sunt

neîntemeiate și declarative.

Prin urmare, se impune a reitera că potrivit art. 384 alin. (3), 410 alin. (1), 414

alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) și 419 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul a îndeplinit obligația legală de a supune verificării legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, drept urmare decizia instanței de apel cuprinde raționamente,

care au dus la adoptarea soluției de achitare a inculpatului Vasilev Vladimir.

Astfel, instanța de recurs se raliază argumentelor expuse în decizia atacată,

totodată, notând că, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO se admite însușirea

concluziilor instanțelor ierarhic inferioare de către instanțele ierarhic superioare, în

cazul când constatările acestora sunt fundamentate în fapt și în drept, fiind amplu

prezentate în hotărârile atacate, constatându-se că la administrarea probelor nu au

fost încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces, iar

probele puse la baza hotărârilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența

autenticitatea concluziilor formulate de instanțe.

Respectiv, Colegiul penal consideră necesar de a menționa că, potrivit

statuărilor expuse de Curtea Europeană în hotărârile sale, aceasta a evidențiat cu

titlul de principiu că, instanțele judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în

temeiul art. 6§1 al Convenției (cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29).

Totuși, instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al

părților, mai cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se

aplică această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de

caracterul deciziei și circumstanțele cauzei, or, în opinia Curții, în cazul în care

instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile

23

legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele art.6

din Convenție (cauza Bachowski vs. Polonia din 02.11.2010).

Având ca reper cele expuse mai sus, Colegiul penal apreciază ca justificate

concluziile instanței de apel, prin care Vasilev Vladimir a fost achitat pe art. 190

alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, nefiind

stabilite careva erori de drept, ce ar justifica necesitatea intervenirii în hotărârea

instanței de apel, în sensul casării acesteia.

În consecință, recursul declarat de către procuror se consideră inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul

penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, împotriva deciziei din

12 noiembrie 2019 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 10 iulie 2020.

Președintele ședinței,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

24