1ra-628/20 — art. 27, 145 alin. 1 CP

1ra-628/20 — art. 27, 145 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-628/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Pruteanu Natalia în numele inculpatului, împotriva sentinței

Judecătoriei Criuleni (sediul central) din 12 iulie 2019 și a deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2019, în cauza penală în

privința lui

Mînza Dionisie XXXXX născut la

XXXXX.

Termenul de examinare:

prima instanță: 15.12.2019 – 12.07.2019

instanța de apel: 08.08.2019 – 08.10.2019

instanța de recurs: 19.12.2019 – 13.05.2020

A C O N S T A T A T :

Mînza Dionisie a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 10 ani cu executare în penitenciar de tip închis.

Potrivit art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, pentru constatarea

încălcării drepturilor privind condițiile de detenție, garantate de art. 3 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

lui Mînza Dionisie i-a fost redusă pedeapsa, fiindu-i stabilit termenul de 9

(nouă) ani 6 (șase) luni și 28 (douăzeci și opt) zile închisoare, cu executare în

penitenciar de tip închis.

A fost dispusă încasarea din contul inculpatului Mînza Dionisie în

beneficiul statului, suma de 11 380 (unsprezece mii trei sute optzeci) lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Mînza Dionisie la 03 decembrie 2018, aproximativ la ora 23:30,

aflându-se la domiciliul lui Mînza Vasile, situat în XXXXX, XXXXX, în urma unor

relații ostile spontan apărute i-a aplicat ultimului lovituri cu pumnii și

picioarele în diferite părți ale corpului, după care manifestând intenția de a-l

1

omorî, cu un cuțit de bucătărie, intenționat, i-a aplicat acestuia mai multe

lovituri în regiunea toracică, cauzându-i leziuni corporale sub formă de plagă

tăiată-înțepată penetrantă a hemitoracelui drept, 3 plăgi tăiate-înțepate

nepenetrante a hemitoracelui drept, pneumotorace din dreapta, care, potrivit

raportului de expertiză judiciară nr. 201816D0244 din 12 decembrie 2018,

sunt periculoase pentru viață și se califică drept vătămări corporale grave,

însă acțiunile sale nu și-au produs efectul din motive independente de voința

sa.

Acțiunile inculpatului Mînza Dionisie au fost încadrate în baza art. 27,

145 alin. (1) Cod penal - tentativa de omor intenționat al unei persoane.

numele inculpatului Mînza Dionisie, prin care a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunile lui Mînza Dionisie să fie

recalificate în baza art. 151 alin. (1) Cod penal și aplicarea unei pedepse

minime, a cărei executare să fie suspendată condiționat conform prevederilor

art. 90 Cod penal.

În susținerea apelului, avocatul a menționat că prima instanță urma să

recalifice acțiunile lui Mînza Dionisie în baza art. 151 alin. (1) Cod penal

întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii de omor, or, tentativa de omor

este posibilă doar în prezența intenției directe iar în speță ea lipsește.

Mînza Dionisie pe întreg procesul penal a recunoscut vina parțial și a declarat

că nu a urmărit intenția de a-l omorî pe Mînza Vasile, dorind doar să-l bată

pentru comportamentul acestuia, or, ultimul îl numea cu cuvinte necenzurate

și alunga din casă. A luat toporul din gradină, pentru a-l determina pe Mînza

Vasile să se liniștească. Ulterior a mers acasă la Mînza Vasile și a luat cuțitul

pentru a nu fi bătut de dânșii, hotărând că dacă va avea cuțitul în mână, Mînza

Vasile se va speria. S-a întors la Mînza Vasile cu gândul de a-l bate, neavând de

gând să-l omoare. A scos cuțitul deoarece toți săreau la bătaie. Pe Mînza Vasile

nu l-a amenințat. Declarațiile făcute de Mînza Dionisie au fost confirmate de

partea vătămată Mînza Vasile, martorii Mînza Ana, Mînza Lilia și XXXXX

Nicolae, procesul-verbal de cercetare la fața locului și cele de examinare a

obiectului precum și raportul privind recepționarea informației telefonice.

Raportul de expertiză judiciară nr. 201816D0244 - demonstrează doar

existența leziunilor corporale pe corpul părții vătămate, iar concluzia

expertului și declarațiile acestuia cu privire la faptul că leziunile corporale

depistate puteau să apară în rezultatul unei tentative de omor, poartă un

caracter subiectiv și nu pot fi considerate drept pertinente și concludente

justei soluționări a cauzei, or, expertul urma să se expună în baza cărei

metode științifice a ajuns la concluzia expusă.

Instanța a reținut drept circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii

în stare de ebrietate alcoolică, însă în speță lipsește actul de constatare a stării

de ebrietate.

2

Instanța a dispus încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea

expertizei judiciare medico-legală a părții vătămate nr. 201816D0244 din

12.12.2018 (f.d. 63-64, vol. I), și pentru efectuarea expertizei medico-legale a

obiectelor biologice de origine umană și a corpurilor delicte, și raportul de

expertiză judiciară nr. 20180500371 din 14.12.2018 (f.d. 56-58, vol. I), însă în

opinia apelantului practica judiciara deja a stabilit că aceste cheltuieli

urmează a fi trecute în contul statului, reieșind din obligația pozitivă a statului

de a examina orice sesizare privind comiterea unei infracțiuni.

La fel, apelantul a solicitat aplicarea prevederilor art. 385 alin. (4) Cod

de procedură penală și art. 90 Cod penal, deoarece la etapa dezbaterilor

judiciare apărarea a solicitat recalificarea acțiunilor, reducerea pedepsei cu

titlu de compensare a încălcării drepturilor sale în rezultatul calificării greșite

a faptei, inculpatului Mînza Dionisie i-a fost lezat dreptul său de a solicita

examinarea cauzei în procedură simplificată în temeiul prevederilor art. 3641

Cod de procedură penală, or acesta recunoaște cauzarea de leziuni corporale.

Mînza Dionisie nu are antecedente penale, nu se afla la evidența medicului

narcolog și medicului psihiatru, după conflict nu a încercat sa se ascundă, dar

a stat la fata locului până a venit ambulanța și poliția precum și sunt prezente

circumstanțele atenuante: repararea benevolă a pagubei pricinuite cât și

ilegalitatea sau imoralitatea acțiunilor victimei, dacă ele au provocat

infracțiunea.

octombrie 2019, apelul părții apărării a fost respins ca nefondat, cu

menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că, învinuirea

adusă lui Mînza Dionisie, și-a găsit confirmare, iar temei pentru recalificarea

acțiunilor inculpatului nu se constată, întrucât prima instanță a stabilit corect

starea de fapt și de drept, făcând o corectă concluzie că în acțiunile lui Mînza

Dionisie se întrunesc elementele constitutive ale componenței de infracțiune

prevăzute la art. 27, 145 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a reținut că, potrivit declarațiilor inculpatului

Mînza Dionisie depuse la urmărirea penală și în prima instanță, vina în

comiterea infracțiunii imputate a recunoscut parțial, declarând că aplicându-i

lui Mînza Vasile lovituri cu cuțitul nu a avut intenția de a-l lipsi de viață.

Cu toate că inculpatul Mînza Dionisie a recunoscut parțial faptele

incriminate, vinovăția lui a fost confirmată în ședința de judecată prin

declarațiile părții vătămate, martorilor, documentele și procesele-verbale ale

acțiunilor procesuale precum și prin corpurile delicte.

Starea de fapt și de drept concordă cu materialele cauzei, fiind

confirmate prin probe pertinente, concludente, utile și veridice, care

coroborează și se completează în ansamblu, vinovăția inculpatului fiind

stabilită prin următoarele probe: declarațiile părții vătămate Mînza Vasile;

3

martorilor Mînza Lilia, XXXXX Nicolae, Mînza Ana, expertului medic-legist

XXXXX Anatolie pe marginea concluziilor formulate în Raportul de expertiză

judiciară nr.201816D0244 din 12.12.2018; precum și prin: procesul-verbal de

sesizare despre săvârșirea infracțiunii din 04.12.2018, procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 04.12.2018, procesul-verbal de examinare a

obiectului din 27.12.2018, raportul de expertiză judiciară nr. 201816D0244

din 12 decembrie 2018, raportul de expertiză judiciară nr. 20180500371 din

14 decembrie 2018, corpurile delicte anexate la dosarul penal prin ordonanța

din 27.12.2018.

Analizând probele reținute, instanța de apel a constatat că vinovăția

inculpatului Mînza Dionisie în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, 145

alin. (1) Cod penal, este dovedită pe deplin, fapta acestuia întrunește

elementele constitutive ale tentativei de omor, probele administrate combat

prin sine argumentele apărării cu referire la recalificarea acțiunilor lui Mînza

Dionisie în baza art. 151 alin. (1) Cod penal deoarece, latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, în speță s-a realizat

prin aplicarea de către inculpat a 4 lovituri cu cuțitul de bucătărie în zona

toracică posterior (zonă vitală) a părții vătămate.

Totodată instanța de apel a conchis că în speță intenția inculpatului de a

comite infracțiunea de omor, adică realizarea de către acesta a laturii

subiective a infracțiunii incriminate, a fost probată, inclusiv, și prin însăși

declarațiile inculpatului, potrivit cărora: „în timp ce ne băteam mi-am adus

aminte că am cuțitul în buzunar. Am scos cuțitul și l-am înfipt. Am aplicat 4

lovituri cu cuțitul”, precum și prin declarațiile părții vătămate Mînza Vasile din

care rezultă că Mînza Dionisie a plecat acasă, apoi după aproximativ 20

minute, s-a întors și a început iarăși o ceartă, XXXXX Nicolae intervenind

pentru ai desparți. În acest timp, Mînza Dionisie a atacat partea vătămată cu

un cuțit de bucătărie, lovindu-l în spate, de mai multe ori, pe când partea

vătămată era cu fața în jos.

La fel, instanța de apel a reținut ca fiind demonstrată legătura de

cauzalitate între fapta inculpatului și vătămările părții vătămate, or, din

concluzia raportului de expertiză judiciară nr. 101816D0244 din 12

decembrie 2018 coroborată cu probele administrate în cadrul examinării

întrunirii condițiilor elementului material al laturii obiective, ca urmare a

loviturilor aplicate de către Mînza Dionisie părții vătămate Mînza Vasie, în

zona toracică posterior, acestuia din urmă i-au fost cauzate leziuni care sunt

calificate drept vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață.

La stabilirea intenției inculpatului Mînza Dionisie de a comite omorul,

instanța de apel a luat în considerație următoarele aspecte: zona corpului

unde au fost aplicate loviturile - zona toracelui unde se află organe vitale;

obiectul vulnerant folosit un cuțit -obiect care se atribuie la categoria armelor

albe care prin natura lui, este apt să producă moartea; intensitatea și numărul

4

loviturilor aplicate și anume aplicarea a patru lovituri într-un interval scurt de

timp, atunci când partea vătămată se afla la pământ, cu fața în jos; raporturile

dintre partea vătămată și inculpat - conflictul apărut între aceștia, din

declarațiile martorului XXXXX Nicolae, inițiatorul fiind inculpatul;

comportamentul inculpatului Mînza Dionisie anterior și posterior comiterii

faptei, aplicarea de lovituri lui Mînza Vasile în urma observației făcute de

acesta Lidiei Ciorbă; luarea unui topor și deplasarea cu acesta în mână în

direcția părții vătămate și a martorilor; plecarea acasă, luarea unui cuțit,

ascunderea acestuia în buzunar și revenirea la locul conflictului pentru a-și

atinge scopul.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că acțiunile inculpatului

întrunesc elementele infracțiunii incriminate, iar versiunea inculpatului că ar

fi luat cuțitul de acasă pentru a se apăra de Mînza Vasile și de rudele acestuia,

nu corespunde adevărului, întrucât odată ce acesta a avut posibilitatea de a

pleca de la locul conflictului, ultimul a fost epuizat, însă inculpatul a ales o altă

opțiune: de a lua cuțitul de acasă și a se întoarce la domiciliul părții vătămate

Mînza Vasile, fapt care s-a soldat cu vătămarea gravă a integrității corporale a

ultimului.

În continuare, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsite de suport

criticile aduse de partea apărării asupra concluziilor formulate de expertul

medic-legist, XXXXX Anatolie, în raportul de expertiză judiciară nr.

201816D0244 din 12.12.2018 cât și declarațiilor depuse de expert în ședința

de judecată, or, concluziile medico-legale expuse în raport sunt clare, logice și

bazate pe metodele științifice din domeniu, iar instanța de apel a ținut cont la

pronunțarea soluției numai de concluziile expertului în calitatea sa de

specialist în medicina legală.

La judecarea cauzei în apel partea apărării a solicitat dispunerea unei

expertize psihologice judiciare, instanța de apel, dispunând respingerea

acestei cereri, a subliniat că întrebările formulate de către partea apărării

expertului psiholog vizau stabilirea de către acesta a motivului faptei comise,

a scopului și intenției făptuitorului, a indicat că constatarea acestor

circumstanțe nu ține de competența expertului psiholog, dar este o

competență de drept a instanței de judecată de stabilire a existenței faptei și

încadrării juridice a acesteia în baza materialului probator administrat în

speță.

Totodată instanța de apel a respins ca neîntemeiate argumentele

apărării privind lipsa intenției de a comite omorul, considerând că aceasta

combătută prin întregul sistem probator, or, intenția respectivă reiese cert din

modalitatea în care a fost săvârșită fapta, din împrejurările în care a avut loc,

din motivul care l-a determinat pe făptuitor, din scopul pe care acesta și-a

propus să-l atingă și mijloacele folosite.

5

Astfel, instanța de apel a reținut că solicitările părții apărării privind

recalificarea faptei inculpatului nu au careva temei, apelul fiind nefondat

întrucât din ansamblul probelor administrate în cadrul urmăririi penale și a

examinării cauzei penale în prima instanță și cea de apel rezultă că încadrarea

juridică a faptei lui Mînza Dionisie este corectă.

În acest sens instanța de apel a menționat că, din declarațiile martorului

XXXXX Nicolae, dar și cele ale lui Mînza Dionisie anterior aplicării loviturilor

părții vătămate, Mînza Dionisie s-a îndreptat asupra lui Mînza Vasile cu un

topor, dar a fost împiedicat să folosească de către martorul XXXXX Nicolae,

care l-a deposedat de acest instrument. Tot din declarațiile martorilor, ale

părții vătămate și ale inculpatului, dintre cei prezenți la conflict, nimeni nu

avea asupra sa armă sau obiect susceptibil de a fi folosit în calitate de armă,

ceea ce nu justifică faptul că intenția lui Mînza Dionisie s-a rezumat la

apărarea de eventuale atacuri din partea unor persoane apropiate părții

vătămate.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a notat că

prima instanță a aplicat o pedeapsă în limitele sancțiunii infracțiunii

incriminate inculpatului, este întemeiată din punct de vedere al principiilor

individualizării pedepsei penale, prevăzute la art. 75 Cod penal și a scopului

pedepsei penale, stipulate în art. 61 Cod penal.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de

evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse persoanei acuzate pentru comiterea unei

infracțiuni.

În conformitate cu art. 145 alin. (1) Cod penal, fapta prevăzută de acest

articol se pedepsește cu închisoare de la 10 la 15 ani, respectiva infracțiune

potrivit prevederilor art. 16 alin. (5) Cod penal prevede este una deosebit de

gravă.

Potrivit art. 81 alin. (3) Cod penal mărimea pedepsei pentru tentativă de

infracțiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăși trei pătrimi din

maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din

Partea specială a prezentului cod pentru infracțiunea consumată.

Conform art. 385 alin.(5) Cod de procedură penală, în cazul constatării

încălcării drepturilor privind condițiile de detenție, garantate de art. 3 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, reducerea

pedepsei se va calcula in felul următor; două zile de închisoare pentru o zi de

arest preventiv.

Analizând sentința, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat

deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 81 alin. (3), 75, 76, 77 și 81 alin. (3)

Cod penal și art. 385 alin. (5) Cod de procedură penală, la soluționarea

6

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului

Mînza Dionisie.

Astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a cercetat toate

circumstanțele cauzei și a stabilit că inculpatul este caracterizat negativ, a

recunoscut parțial vina, a comis o infracțiune deosebit de gravă, neconsumată,

nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, nu are antecedente

penale, lipsa circumstanțelor atenuante, scopul reeducării, corectării și

prevenției cât și cel al restabilirii echității sociale vor fi atinse prin aplicarea

sancțiunii echitabile sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani 6 luni și

28 zile, cuantum rezultat din aplicarea art. 81 Cod penal și art. 385 alin. (5)

Cod de procedură penală.

Cu referire la solicitările apelantului privind aplicabilitatea la caz a

prevederilor art. 76 alin. (1) lit. g) Cod penal, cu referire la comportamentul

imoral al părții vătămate, instanța de apel a respins respectiva poziție întrucât

această situația nu și-a găsit confirmare, or, martorii și partea vătămată au

indicat că inițiatorul conflictului a fost Mînza Dionisie care primul a lovit în

Mînza Vasile.

În cele din urmă, cu referire la pedeapsa stabilită de prima instanță,

inculpatului Mînza Dionisie, instanța de apel atestă că aceasta a fost motivată,

individualizată și aplicată în corespundere cu prevederile legale, principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, precum și

prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane.

Cu referire la soluția primei instanțe asupra cheltuielilor judiciare,

instanța de apel a conchis că aceasta corespunde rigorilor prevăzute la art.

143, 227-229 și art. 385 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală, or,

respectivele cheltuieli au fost suportate după intrarea în vigoare a Legii nr.

316 din 22 decembrie 2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 40-108 din 09

februarie 2018).

Pruteanu Natalia în numele inculpatului a declarat în termen recurs ordinar,

prin care, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de

procedură penală, a solicitat casarea sentinței și a deciziei instanței de apel, cu

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

5.1. În motivarea recursului, avocatul a menționat că:

- acțiunile lui Mînza Dionisie urmau a fi recalificate în baza art. 151

Cod penal cu numirea unei pedepse minime și cu aplicarea prevederilor art.

90 Cod penal;

- cheltuielile judiciare urmează a fi trecute în contul statului reieșind din

obligația pozitiva a statului de a examina orice sesizare privind comiterea unei

infracțiuni;

7

- instanța de apel aplica standarde duble, or, același complet al instanței

în diferite spețe emite soluții diferite în acest capăt de cerere, or, urmează a fi

respectat principiul aplicării uniforme a legislației și egalitatea tuturor în fața

legii;

- faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, or, în opinia

recurentului acțiunile lui Mînza Dionisie trebuiau reîncadrate art. 151 Cod

penal, întrucât lipsește latura subiectiva a infracțiunii de omor, or, tentativa de

omor este posibilă doar în prezența intenției directe, or, probele administrate

denotă lipsa laturii subiective a tentativei de omor;

- declarațiile medicului-legist cu referire la intenția inculpatului de a

comite omorul, urmau a fi apreciate critic de către instanță deoarece prin

aceste expuneri expertul a depășit limita competenței sale;

- instanța de apel nu s-a expus asupra circumstanțelor atenuante

prezente în respectiva speță.

procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție,

Suvac Nicolae, prin care a pledat pentru dispunerea inadmisibilității

recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în

drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute

de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent.

Din conținutul recursului declarat în cauza se constată că recurentul nu

este de acord cu soluțiile instanțelor de fond privitor la condamnarea

inculpatului în baza art. 27, 145 alin. (1) Cod penal, menționând că probatoriu

administrat dovedește indubitabil comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151

Cod penal, invocând în acest sens în calitate de temeiuri pentru casarea

deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1), pct. 6), 8) și 12) Cod de

procedură penală.

Însă, în raport cu alegațiile recurentului invocate în cererea de recurs,

instanța de recurs constată că instanța de apel a adoptat o decizie legală și

întemeiată, care corespunde tuturor exigențelor legislației procesual penale.

Astfel, analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, instanța de

8

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, Colegiul

penal constată, că astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la

examinarea cauzei a respectat prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin.

(8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul părții apărării, aceasta cuprinzând

motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că

instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Reieșind din aceste prevederi legale, Colegiul penal constată, că sunt

neîntemeiate argumentele recursurilor potrivit cărora instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, deoarece potrivit

procesului-verbal al ședinței de judecată, atât la solicitarea părții apărării, cât

și la solicitarea părții acuzării, instanța de apel în conformitate cu prevederile

art. 414 alin. (2) Cod de procedură penală, a verificat declarațiile și probele

materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată,

cu consemnarea în procesul-verbal.

Analizând conținutul materialelor dosarului Colegiul penal

concluzionează că instanța de apel la examinarea cauzei, a ținut cont în

deplină măsură de prevederile art. 27, 99 - 101 Cod de procedură penală, a

cercetat sub toate aspectele probele administrate, le-a verificat minuțios,

dându-le o apreciere corectă, prin prisma pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, care în ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpatului Mînza

Dionisie în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (1) Cod penal,

și anume, tentativa de omor intenționat a unei persoane.

La fel, Colegiul penal reține că, în conformitate cu prevederile art. 414

Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță și conform materialelor din dosar, ajungând corect la concluzia

că sentința atacată urmează a fi menținută, or, în fapt, decizia instanței de apel

corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și

9

întemeiată, iar instanța de apel a dat răspuns la toate argumentele invocate de

apelant, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția, astfel aceasta fiind

una legală și întemeiată, dispozitivul nu contravine părții motivante, iar

instanța nu a admis vreo eroare gravă de fapt.

Totodată, instanța de recurs menționează că recursul apărării nici nu

este motivat sub aspectul erorilor de drept invocate, iar majoritatea

argumentelor recurentului constituie un dezacord cu aprecierea de către

instanțe a probelor, fără a ține cont de faptul că reapreciarea probelor nu

poate constitui temei de recurs, deoarece instanța de recurs, potrivit

prevederilor legale, urmează să se expună asupra erorilor de drept admise de

instanțele de grad inferior la judecarea unei cauze penale.

Astfel, instanța de recurs nu a stabilit în speță existența erorilor de

drept prevăzute de art. 427 alin.(1) lit.(6) Cod de procedură penală.

Cu referire argumentele recurentului cu privire la existența în cauza

examinată a erorii de drept prevăzute la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală: nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a

pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice

a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde, instanța de recurs menționează, că

potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute

de norma penală.

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele

constitutive, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele

atenuante și agravante ale infracțiunii.

Potrivit materialelor cauzei inculpatul Mînza Dionisie a fost pus sub

învinuire și recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27,

145 alin. (1) Cod penal, tentativa de omor intenționat al unei persoane.

La examinarea pricinii instanța de apel a conchis, că soluția primei

instanțe privind recunoașterea vinovăției inculpatului este una corectă, or,

prima instanță a dat o apreciere corectă a probatoriului acumulat în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală și a încadrat

juridic corect acțiunile inculpatului Mînza Dionisie.

Colegiul penal, analizînd materialele cauzei în raport cu argumentele

invocate de către recurenți, conchide că instanța de apel, menținând soluția

primei instanțe, la judecarea apelului a respectat prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, în mod întemeiat a ajuns la concluzia corectitudinii

încadrării juridice a acțiunilor inculpatului Mînza Dionisie.

10

Cu referire la aceste argumente instanța de recurs reține că instanța de

apel corect a stabilit în acțiunile inculpatului existența elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 27, 145 alin. (1) Cod penal,

motivîndu-și temeinic soluția în acest sens, așa cum este indicat în p.4 al

prezentei decizii, soluție pe care instanța de recurs o însușeșe și reiterarea

căreia nu o consideră necesară, deoarece soluția instanței de apel este pe

deplin conformă circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, precum și

practicii judiciare constante.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost constatată

existența erorii de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, deoarece asemenea eroare în speță nu a fost comisă.

Cu referire eroarea de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod

de procedură penală, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită,

invocată de recurent, Colegiul penal constată că partea apărării nu a prezentat

argumente concrete în susținerea respecivului temei, acesta fiind declarativ,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze recursul inculpatului

cu argumente, care l-ar justifica sub acest aspect, întrucât conform art. 24 alin.

(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de

urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu

exprimă alte interese decât interesele legii.

Cu refrire la argumentele recurentului privind soluția instanței de apel

în partea menținerii soluției de încasare a cheltuielilor judiciare, Colegiul

penal remarcă faptul că prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare

din 09 februarie 2018 (publicată în Monitorul Oficial cu nr. 40-47 art. 108 din

09 februarie 2018), a fost abrogat alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală,

care prevedea că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute

la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat, iar în sensul dat

urmează a fi notat că potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt

trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților,

traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o

cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată și de condamnatul care a

fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum și de

persoana în privința căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de

nereabilitare.

Având în vedere că rapoartele de expertiză judiciară au fost efectuate

după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 316 din 22 decembrie 2017 și

ținând cont că instanțele de fond nu au constatat careva impedimente la

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare, Coegiul penal ajunge

11

la concluzia că soluția instanței de apel raportată la prevederile art. art. 227,

229 alin. (1)-(3), 143 Cod de procedură penală, este corectă și motivată.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la

judecarea cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune

casarea deciziei adoptate.

Astfel, erorile de drept invocate de recurent, prevăzute la art. 427

alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului, urmând a fi dispusă inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Pruteanu Natalia în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 08 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui

Mînza Dionisie XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 iunie 2020.

Președinte /semnătură/ Timofti Vladimir

Judecătorii /semnătură/ Toma Nadejda

/semnătură/ Boico Victor

12