1ra-458/20 — art.328 alin.3, lit.d CP

1ra-458/20 — art.328 alin.3, lit.d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-458/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

05 iunie 2020 mun.Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Tamara Chișca-Doneva,

judecători – Maria Ghervas, Dumitru Mardari, Nicolae Craiu, Victor Burduh,

judecând, fără citarea părților, recursul declarat de către avocatul Alexandru

Chisnencu și inculpatul Andrei Conișescu prin care solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2019, în cauza penală

în privința lui,

Conișescu Andrei xxx, născut la xxxxxxxx

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

07.09.2016 – 21.12.2017

12.07.2018 – 19.09.2019 (instanța de apel);

12.03.2018 – 05.06.2018 (instanța de recurs ordinar).

a c o n s t a t a t :

Prin sentința din 19 octombrie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

Conișescu Andrei a fost achitat de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii

prevăzute de art.328 alin. (3) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, de către organul de

urmărire penală, Conișescu Andrei a fost învinuit că, în perioada 15-26 iulie 2010,

deținând funcția de consultant principal al Comisiei economie, buget și finanțe a

Parlamentului Republicii Moldova, numit în funcție publică prin Ordinul

Președintelui Parlamentului SC-2 nr.5 din 01 februarie 2010, depășind în mod vădit

atribuțiile de serviciu, contrar pct.1.3 alin. (2) al Instrucțiunii privind lucrul cu

documentele în Parlamentul Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea Biroului

Permanent al Parlamentului nr.1.3-XVI din 07.12.2005 (în continuare Instrucție),

care prevede că respectarea regulilor stabilite în ea este obligatorie pentru deputații

în Parlament, pentru funcționarii Aparatului Parlamentului, pentru consilierii

conducerii Parlamentului, pentru consultanții și referenții din comisiile permanente

și fracțiunile parlamentare, pct.8.4.2 din Instrucțiune care stabilește că lucrul

nemijlocit cu actele legislative intră în obligațiunile funcționarilor din comisiile

permanente, din Direcția documentare parlamentară și din Direcția juridică,

pct.8.4.3 din Instrucțiune care prevede că consultanții responsabili din comisiile

permanente prezintă legile și hotărârile, împreună cu fișa de însoțire (anexa nr.32)

1

Secției de redactare a Direcției documentare parlamentară, pct.8.4.5 din Instrucțiune

care stipulează că actele legislative prezentate spre redactare în secția de redactare

de către consultanții responsabili din comisiile permanente vor fi imprimate pe file

de hârtie albă de formatul A4 pe o singură pagină și pct.8.4.7-8.4.8 din Instrucțiune

care stabilește că actul legislativ redactat se restituie consultantului responsabil din

comisia permanentă, care urmează în mod obligatoriu să-l verifice, înainte de a fi

semnat de conducere, ilegal, modificând conținutul stenogramei ședinței în Plenul

Parlamentului din 15 iulie 2010, a redactat și imprimat pe foi de hârtie textul final al

Legii nr.176 din 15 iulie 2010, conform căruia în Anexa la lege, la pct.1) lit. e) s-a

introdus următorul cuprins: e) întreținerea cazinourilor până la 6 mese inclusiv,

cuantumul taxei constituie 180 000 de lei pentru fiecare masă de joc, iar începând cu

a 7-ea, cuantumul taxei constituie 360 000 de lei.

Tot el, a fost învinuit de faptul că, depășind în mod vădit atribuțiile acordate

prin lege, în scopul de a urgenta intrarea în vigoare a actului normativ menționat,

ilegal a introdus modificări în pct. III al Legii nr.176 din 15 iulie 2010, care

prevedea că legea intră în vigoare peste 3 luni de la data publicării, cu excepția art.1

pct.18, în partea ce se referă la pct.1, lit. e) din anexă, care intră în vigoare la data

publicării.

Ulterior, Conișescu Andrei, în pofida faptului că modificările menționate nu au

fost acceptate de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii

Moldova nu au fost examinate și votate în ședința Plenului Parlamentului, ducând în

eroare personalul din Direcția documentare parlamentară, ilegal le-a introdus în

redacția finală a textului Legii nr.176 din 15 iulie 2010, care a fost promulgată prin

Decretul Președintelui Interimar al Republicii Moldova, Ghimpu Mihai nr.464-V

din 30 iulie 2010.

Urmare a acțiunilor ilegale ale cet. Conișescu Andrei de introducere

frauduloasă a modificărilor în cauză în textul Legii nr.176 din 15 iulie 2010, potrivit

informației prezentate de către Camera de Licențiere, bugetul de stat a fost

prejudiciat cu suma de 5 973 165 de lei, ce constituie urmări grave.

Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri noi, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Conișescu Andrei să fie recunoscut vinovat și condamnat în

baza art.328 alin.(2), lit. d) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în

organele administrației publice centrale și locale și de a exercita astfel de activitate

pe termen de 10 ani.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 ianuarie 2016, a

fost respins ca nefondat apelul declarat cu menținerea sentinței din 19 octombrie

2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, la pronunțarea sentinței

prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just a concluzionat

că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, aceste împrejurări fiind

constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală, apreciate cu

respectarea prevederilor art.101 Cod de procedură penală.

Împotriva hotărârilor judecătorești a declarat recurs ordinar, procurorul

solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel nu a apreciat probele

prezentate de acuzare prin prisma art.101 Cod de procedură penală, care confirmă

2

pe deplin vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, de asemenea, instanța

de apel nu s-a expus în nici un fel asupra motivelor desfășurate de către acuzare în

susținerea apelului precum și asupra învinuirii.

Referință pe marginea recursului a depus avocatul Chisnencu Alexandru în

numele inculpatului care s-a expus pentru respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat,

din motiv că hotărârile sunt întemeiate și legale, iar faptul săvârșirii de către

Conișescu Andrei a infracțiunii imputate este neconfirmat, adică în acțiunile lui nu

persistă careva semne caracteristice ale respectivei componențe de infracțiune,

învinuirea fiind ilegală, bazată pe presupuneri.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 09 august

2016, a fost admis recursul, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a indicat că, soluția de respingere a

apelului declarat de procuror este neargumentată și necorespunzătoare cumulului de

probe administrate și verificate în ședințele de judecată, atât în prima instanță, cât și

în instanța de apel, în condițiile art.100 alin.(4) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel, preluând motivarea sentinței de achitare, a preluat și

contradicțiile acesteia și anume prin faptul că inițial se indică: „.... presupusele

acțiuni ilegale ale inculpatului au fost considerate și apreciate ca fiind absolut legale

și întemeiate....” ulterior se menționează „...în cazul dat acțiunile lui Conișescu

Andrei de fapt reprezintă o activitate de înscriere de către un funcționar al autorității

publice, care nu este persoană cu funcție de răspundere, în documentele oficiale a

unor date vădit false, precum și falsificarea unor astfel de documente, însă, Colegiul

penal este în imposibilitate de a modifica învinuirea și de a recalifica acțiunile

inculpatului în prevederile art.332 alin.(1) Cod penal în redacția Legii din 2002, or

potrivit art.325 alin.(1) Cod procedură penală, judecarea cauzei în primă instanță se

efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu”.

Prin urmare, nu este clară poziția instanțelor de fond care, pe de o parte se

referă la legalitatea acțiunilor inculpatului și totodată indică la ilegalitatea acțiunilor

lui și încadrarea greșită a acestora în baza art.328 Cod penal, făcând trimitere doar la

actul de învinuire.

La fel, instanța de recurs a indicat că, instanța de apel a luat în considerație

afirmațiile inculpatului precum că acesta la momentul săvârșirii infracțiunii nu era

persoană cu funcție de răspundere, însă concomitent omite faptul că prin declarațiile

menționate se prezumă că ultimul tacit recunoaște faptul comiterii acțiunilor ilegale

de care este învinuit, dar își exprimă dezacordul, motivând că nu era subiect al

infracțiunii.

Tot la acest capitol, instanța de recurs a reținut ca pripită achitarea inculpatului

din motiv că la momentul săvârșirii acțiunilor erau în vigoare prevederile art.328

Cod penal în redacția Legii din 2002, potrivit cărora era sancționat de legea penală

excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, adică săvârșirea de către o

persoană cu funcție de răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice, iar Conișescu Andrei, deținând funcția de consultant

principal al Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii

Moldova, nu întrunea calitățile unei persoane cu funcții de răspundere și de aceea el

nu poate fi subiectul infracțiunii prevăzute de art.328 Cod penal în redacția Legii din

3

nu prevedea noțiunea de „persoană publică”, deoarece art.328 alin.(1) Cod penal în

redacția din 24.12.2008 prevedea săvârșirea de către o persoană cu funcție de

răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și

atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile

intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotit de lege ale persoanelor fizice

sau juridice, situație menționată în decizia curții de apel.

Instanța de apel a omis să se expună asupra adresării secretarului general,

Președinte al Comisiei de disciplină, Fetescu Adrian către Președintele

Parlamentului, D-lui Lupu Marian din 18.11.2011, unde se specifică că Conișescu

Andrei, consultant principal în Comisia economie, buget și finanțe a încălcat

normele de conduită a funcționarului public în exercitarea funcției publice, atribuții

ce cad și sub incidența legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public nr.158 -XVI din 04.07.2008.

Totodată, instanțele nu s-au referit la modalitatea de numire a lui Conișescu

Andrei în funcția de consultant principal al Comisiei economie, buget și finanțe a

Parlamentului Republicii Moldova or, nu a fost supus vizionării și cercetării Ordinul

Președintelui Parlamentului SC-2 nr.5 din 01 februarie 2010 precum și fișa de post a

inculpatului, care ar fi permis a concluziona despre împuternicirile și statutul

acestuia.

La fel, de către instanța de recurs a fost atestată ca eronată concluzia instanței

de apel referitor la prejudiciul imputat lui Conișescu Andrei. Întreprinderile și

instituțiile în privința cărora au fost aplicate prevederile pct.1, lit. e) din Anexa la

Legea 176 din 15 iulie 2010, au fost obligate să efectueze recalculările

corespunzătoare și să achite în bugetul de stat diferența la taxe, care s-a produs.

Acest fapt a fost confirmat și prin hotărâri irevocabile ale instanțelor de judecată,

prin care s-a dispus încasarea în bugetul de stat a sumelor restante.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 decembrie 2017,

a fost admis apelul procurorului, casată total sentința, inclusiv din oficiu, în baza

art.409 alin.(2) Cod de procedură penală și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care procesul penal pornit în privința lui

Conișescu Andrei în baza art.328 alin.(3) lit. d) Cod penal, a fost încetat din motiv

că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, procesul penal pornit în

privința inculpatului Conișescu Andrei în baza art.328 alin.(3) lit. d) Cod penal,

urmează a fi încetat din motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală.

În speță, elementul obligatoriu de cauzare a unui prejudiciu considerabil-urmări

grave unei persoane juridice sau fizice, deoarece conform învinuirii aduse,

inculpatului i-a fost imputată „cauzarea urmăririlor grave intereselor publice”, iar

sintagma „intereselor publice sau”, a fost recunoscută neconstituțională conform

Hotărârii Curții Constituționale din 27.06.2017.

La caz, procurorul a înaintat inculpatului o învinuire neclară, neconcretă și

lipsită de suport legal, fapt ce contravine principiului legalității prevăzut de art.7

Cod de procedură penală, principiului asigurării dreptului la apărare stipulat în

art.17 Cod de procedură penală, art.art.23, 26 din Constituție și art.6 alin.(3) lit. a)

CtEDO.

Instanța de apel a respins ca necorespunzătoare prevederilor art.326 alin.(1)

Cod procedură penală, ordonanța înaintată de procuror în cadrul ședinței instanței de

4

apel, privind concretizarea învinuirii - de fapt aceasta fiind o ordonanță de

modificare a învinuirii în sensul agravării. Prin învinuirea de bază înaintată la

urmărirea penală, inclusiv prin rechizitoriu, inculpatului i-a fost incriminat semnul

calificativ - cauzarea de urmări grave -„intereselor publice”, cauza fiind judecată în

aceste limite, conform prevederilor art.325 Cod procedură penală, iar după

declararea neconstituțională a sintagmei „intereselor publice sau” de către Curtea

Constituțională din 27.06.2017, după examinarea cauzei în apel, nu poate fi

acceptată modificarea învinuirii în sensul agravării or, la caz lipsește apelul

procurorului.

Astfel, instanța de apel a indicat că, modificarea învinuirii nu se admite în

sensul agravării ei, din motiv că aceasta ar leza substanțial dreptul inculpatului la un

proces echitabil (învinuirea respectivă nu parcurge triplul grad de jurisdicție).

La caz, în învinuire lipsesc careva persoane fizice sau juridice, în calitate de

persoana prejudiciată, fapt ce condiționează lipsa elementului constitutiv al

infracțiunii imputate. Fiind recunoscută neconstituțională sintagma „interese

publice” la caz lipsește elementul constitutiv al infracțiunii prevăzut de art.328

alin.(3) lit. d) Cod penal or, excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu

este o infracțiune de rezultat (materială), astfel încât consumarea ei este legată, în

mod obligatoriu, de producerea unor consecințe prejudiciabile și anume „cauzarea

daunelor în proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”.

Instanța de apel a reținut că, în timp ce caracterul prejudiciabil al infracțiunii

este determinat de obiectul juridic protejat, constituind semn calificativ al

infracțiunii, gradul prejudiciabil depinde de gravitatea faptei săvârșite (valoarea

daunei, forma vinovăției, motivul, scopul etc.), fiind un semn cantitativ. Lipsa unor

criterii clare, previzibile și accesibile pentru aprecierea urmărilor prejudiciabile ale

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal, determină organele judiciare

de a aprecia impactul concret al acțiunilor persoanelor publice asupra unei valori

abstracte protejate de legea penală precum este „interesul public”. Astfel, rezultatul

produs prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(1) Cod penal, în forma

în care este reglementată, determină întrunirea cumulativă a următoarelor semne: (1)

natura considerabilă a daunei și (2) sfera de incidență, fie interesul public, fie

drepturile și interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.

Deci, organele de drept nu se pot substitui legiuitorului în concretizarea laturii

obiective a infracțiunii, realizând astfel competențe specifice puterii legislative.

Totodată, faptul că învinuirea de bază care a fost înaintată prin rechizitoriu, a fost

înaintată inculpatului doar prin cauzarea de urmări grave intereselor publice,

sintagmă recunoscută neconstituțională conform hotărârii Curții Constituționale

nr.22 din 27.06.2017 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale

art.328 alin.(1) din Codul penal, ordonanța de modificare a învinuirii înaintată

inculpatului în instanța de apel nu poate fi luată în considerare, aceasta fiind

înaintată cu încălcarea prevederilor art.325 Cod de procedură penală.

Procurorul, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a

contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu dispunerea rejudecării

cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța de apel neîntemeiat a încetat

procesul penal în privința inculpatului Conișescu Andrei învinuit de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit.d) Cod penal, deoarece a fost stabilit cu

certitudine, în baza probelor acumulate că, inculpatul, folosindu-se de funcția pe

5

care o deținea și drepturile acordate prin lege, intenționat, prin acțiuni criminale, a

substituit funcția exclusivă a Parlamentului Republicii Moldova de a adopta,

modifica și completa legile și alte acte normative pe teritoriul țării și depășind în

mod vădit drepturile și atribuțiile acordate prin lege, ilegal a introdus în textul final

al Legii nr.176 din 15 iulie 2010 prevederi care nu au fost votate de către Plenul

Parlamentului. În baza acestor prevederi ilegale, s-a micșorat taxa pentru o masă de

joc în cazinouri de la 360 000 de lei per unitate până la 180 000 de lei, fapt care a

prejudiciat bugetul de stat (interes public) gestionat de Ministerul Finanțelor (pct.6

din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.696 din 30.08.2017) - persoană juridică de

drept public (pct.3 din Regulamentul menționat), cu suma reală de 5 973 165 lei.

În procesul examinării cauzei penale în instanța de apel, la 27 iunie 2017 Curtea

Constituțională a pronunțat Hotărârea nr.22 privind excepția de neconstituționalitate

a unor prevederi ale art.328 alin.(1) Cod penal, din care motiv la 15 noiembrie 2017

acuzarea a modificat învinuirea lui Conișescu Andrei în conformitate cu prevederile

art.325 alin.(2) Cod de procedură penală. În opinia procurorului, afirmația instanței

de apel că ordonanța în cauză este contrară prevederilor art.326 alin.(1) Cod de

procedură penală și că, prin conținutul său este o ordonanță de modificare a

învinuirii în sensul agravării, nu este relevantă, deoarece reieșind din prevederile

legale, învinuirea în sensul agravării este atunci când inculpatul a săvârșit o

infracțiune mai gravă decât cea incriminată anterior. Prin ordonanța din 15

noiembrie 2017 nu a fost înaintată o învinuire mai gravă, doar a fost concretizat cui

real i-a fost cauzat prejudiciu în sumă de 5 973 165 lei, calificarea însă a rămas

aceeași - art.328 alin.(3), lit. d) Cod penal.

Mai mult, conform materialelor cauzei penale a fost declanșată procedura de

examinare în apel anume la apelul procurorului, fapt ce a fost omis de către instanța

de apel la motivarea deciziei menționând că pe caz nu ar fi apelul procurorului.

La fel, nu corespunde adevărului afirmația instanței de apel precum că, a fost

încălcat dreptul inculpatului la apărare, deoarece după ce a fost adusă la cunoștință

învinuirea modificată, instanța de judecată a întrebat inculpatul și apărătorul acestuia

dacă au primit copia ordonanței de modificare a învinuirii din 15 noiembrie 2017 și

dacă le este clară. Numiții au răspuns afirmativ și nu au solicitat timp pentru a-și

pregăti poziția de apărare vizavi de învinuire. Totodată, procurorul a susținut că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate se confirmă prin:

declarațiile reprezentanților părții vătămate, Camerei de Licențiere, Muntean Silvia

și Griniuc Ina; martorilor Lazăr Valeriu, Ioniță Veaceaslav, Untilă Veaceslav,

Urecheanu Serafim, Esinencu Tamara, Enciu (Bieșu) Angela, Ganaciuc Maxim,

Mardare Lidia, Iliaș Cezar, Rotaru Tatiana, Fetescu Adrian și Malțeva Lidia;

procesul-verbal de ridicare din 29.10.2012 (f.d.236-238vol. III); procesul-verbal de

examinare din 29.10.2012 a secvențelor video și audio a ședinței Parlamentului

Republicii Moldova din 15.07.2010 (f.d.239 vol. III); procesul-verbal de ridicare din

01.03.2012 a stenogramei ședințelor Parlamentului Republicii Moldova (f.d.143-145

vol. II); procesul-verbal de examinare din 02.03.2012 a stenogramelor ședințelor

Parlamentului Republicii Moldova (f.d.146 vol. II); raportul Comisiei parlamentare

de anchetă privind elucidarea circumstanțelor votării și semnării Legii nr.176 din

15.07.2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.451-XV din 30.07.2001

privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător.

În contextul celor expuse, acuzarea a considerat greșite concluziile instanței de

apel și în contradicție cu probatoriul administrat la etapa urmăririi penale și

6

cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale. Subsidiar, procurorul a

indicat că, analiza deciziilor pronunțate de către Curtea Supremă de Justiție în

privința persoanelor învinuite de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.328

alin.(3) lit.d) Codul penal, soldate cu urmări grave intereselor publice și pronunțate

după hotărârea Curții Constituționale nr.22 din 27.06.2017, nu au fost încetate, fiind

adoptate hotărâri pe fondul cauzei penale.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 05 iunie

2018, a fost admis recursul, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei în

aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a considerat ca fiind pripită

concluzia instanței de apel prin care a respins ca contrară prevederilor art.326

alin.(1) Cod procedură penală, ordonanța înaintată de procuror în cadrul ședinței

instanței de apel, privind concretizarea învinuirii - de fapt fiind o ordonanță de

modificare a acesteia în sensul agravării or, în învinuirea de bază înaintată la

urmărirea penală, inclusiv prin rechizitoriu, inculpatului i-a fost incriminat semnul

calificativ - cauzarea de urmări grave -„intereselor publice”, cauza fiind judecată în

aceste limite, conform prevederilor art.325 Cod procedură penală, iar după

declararea neconstituțională a sintagmei „intereselor publice sau” de către Curtea

Constituțională din 27 iunie 2017, după examinarea cauzei în apel, nu poate fi

acceptată modificarea învinuirii în sensul agravării or, la caz lipsește apelul

procurorului, dat fiind faptul că, în primul rând învinuirea a fost modificată dar nu în

sensul agravării ei, fiind înlocuită sintagma ,,intereselor publice” cu sintagma

,,bugetului de stat”, iar în al doilea rând, cauza penală în instanța de apel s-a

examinat doar la apelul declarat de procuror.

Astfel, constatarea din decizia instanței de apel că sentința nu este atacată cu

apel de către procuror, nu corespunde stării de fapt, mai mult, prin decizia instanței

de apel din 21 decembrie 2017, a fost admis apelul procurorului, casată total

sentința, inclusiv din oficiu, în baza art.409 alin.(2) Cod de procedură penală și

pronunțată o hotărâre nouă.

Colegiul a constatat că în speța discutată și-a găsit confirmare temeiul prevăzut

în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, decizia atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția. Temeiul respectiv duce la casarea deciziei

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet

de judecată, deoarece eroarea judiciară produsă în speța respectivă, nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Totodată, instanța de recurs a menționat că, conform art.55 alin.(1) Cod civil,

persoană juridică este organizația care are un patrimoniu distinct și răspunde pentru

obligațiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobândească și să exercite în nume

propriu drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniale, să-și asume obligații,

poate fi reclamant și pârât în instanță de judecată.

Potrivit art.57 Cod civil, persoanele juridice sunt de drept public sau de drept

privat care, în raporturile civile, sunt situate pe poziții de egalitate, iar conform

art.58 alin.(1) Cod civil, Statul și unitățile administrativ-teritoriale participă la

raporturile juridice civile pe poziții de egalitate cu celelalte subiecte de drept.

Atribuțiile statului și ale unităților administrativ-teritoriale se exercită în asemenea

raporturi de organele acestora, în conformitate cu competența lor.

În practica judiciară constantă s-a evidențiat că, persoanele juridice de drept

public sunt: statul; organele statului cărora prin lege sunt atribuite statut de persoană

juridică; unitățile administrativ teritoriale și alte persoane juridice formate în modul

7

stabilit de lege de către stat, organele statului sau de unitățile administrativ

teritoriale. Acestora li se aplică normele ce privesc persoanele juridice reglementate

de Codul civil, dacă contrariul nu rezultă din prevederile legilor speciale. Statul,

fiind menționat ca subiect distinct de drept, se manifestă în circuitul civil ca o

persoană juridică de drept public. Deși nici un act normativ nu determină clar

structura organizatorică a statului, aceasta poate fi evidențiată prin prisma noțiunii

de persoană juridică. Structural statul are o organizare similară persoanei juridice

având un organ suprem, un organ reprezentativ și organe executive.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să expună asupra faptului dacă

bugetul de stat, care este o componentă a statului, este persoană juridică, și să judece

cauza în strictă conformitate cu legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care

să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală, argumentând clar

concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele expuse în decizie.

Prin Decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie

2019, a fost admis apelul procurorului, casată total sentința Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 19 octombrie 2015, rejudecată cauza și pronunțată o hotărâre

nouă potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

Procesul penal pornit în privința lui Conișescu Andrei în baza art.328 alin. (1)

Cod penal a fost încetat în baza art.60 alin.(1), lit. b) Cod penal și 391 alin.(1), pct.6

Cod procedură penală, deoarece a expirat termenul de prescripție de tragere la

răspundere penală.

S-a admis acțiunea civilă și s-a încasat de la Conișescu Andrei în beneficiul

Statului (bugetul de stat) prejudiciul material în sumă de 5 973 165 de lei.

În motivarea deciziei, instanța de apel, a reținut că instanța de fond a

administrat probele prezentate de părți din punct de vedere al pertinenței,

concludenței și utilității acestora, însă a tras greșit concluzia de nevinovăție a

inculpatului în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, or

motivarea sentinței de achitare este una contradictorie.

Analizând probele, prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

instanța de apel, a conchis că în acțiunile lui Conișescu Andrei sunt întrunite

elementele constitutive ale componenței de infracțiune și a încadrat acțiunile

inculpatului în baza art. 328 alin. (1) Cod penal – depășirea atribuțiilor de serviciu,

adică săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod

vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, fapt ce a cauzat daune în

proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege a persoanei juridice.

A statuat că inculpatul, fiind angajat în calitate de consultant principal al

Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova, era

obligat în activitatea sa, să se conducă de regulile prevăzute de Instrucția privind

lucrul cu documentele în Parlamentul Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea

Biroului Permanent al Parlamentului nr. l3-XVI din 07.12.2005. Conform

atribuțiilor de facto pe care le-a exercitat în cazul dat Conișescu Andrei se denotă că

inculpatului i s-a acordat prin numire anumite funcții ale autorității publice sau a

acțiunilor administrative de dispoziție. Deci, la caz urmează de luat în considerație

faptul, că de felul cum își exercită atribuțiile și obligațiile angajatul în calitate de

consultant principal al comisiei parlamentare permanente, depinde calitatea actelor

normative și a relațiilor sociale pe care le reglementează, iar în cazul dat securitatea

economică a statului, deoarece prin aceste modificări ilegale s-au micșorat încasările

la buget cu 5 973 165 de lei.

8

Instanța de apel a reținut că într-adevăr la momentul săvârșirii pretinsei

infracțiuni art. 328 Cod penal nu prevedea noțiunea de persoană publică, deoarece

art. 328 alin. (1) Cod penal în redacția din 24.12.2008 prevedea săvârșirea de către o

persoană cu funcție de răspundere a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale

persoanelor fizice sau juridice. De rând cu aceasta, în contextul dat, instanța de fond

a omis cu desăvârșire să se expună asupra adresării secretarului general, Președinte

al Comisiei de disciplină, Adrian Fetescu, către Președintele Parlamentului

Republicii Moldova, domnului Marian Lupu din 18.11.2011, unde se specifică că

Conișescu Andrei, consultant principal în Comisia economie, buget și finanțe, a

încălcat normele de conduită a funcționarului public în exercitarea funcției publice,

atribuții ce cad și sub incidența legii cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public nr.158 – XVI din 04.07.2008 (f.d. 149-151, vol. II).

Totodată, de către instanța de fond s-a evitat expunerea și analiza concluziilor

raportului Comisiei parlamentare de anchetă din 15.07.2010, nu s-a făcut referire la

modalitatea de numire în funcția de consultant principal al Comisiei economie,

buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova a lui Conișescu Andrei, nu a

fost supus cercetării Ordinul Președintelui Parlamentului SC-2 nr. 5 din 01 februarie

2010 precum și fișa de post a ultimului, care ar fi permis a concluziona despre

împuternicirile și statutul acestuia.

S-a constatat că modificările introduse în art. 123 Cod penal (din 03.02.2012)

prin substituirea sintagmei „persoană cu funcție de răspundere” cu sintagma

„persoană publică” nu influențează calitatea persoanei, subiecții menționați și-au

păstrat statutul special de persoană publică, pentru care legiuitorul, ulterior, a

prevăzut tragerea la răspundere penală în baza art. 328 Cod penal. Mai mult,

indiferent de calitatea persoanei în sensul art. 328 și 123 Cod penal, oricine din

subiecții menționați poartă răspundere pentru ansamblul atribuțiilor și obligațiilor

stabilite prin Constituția Republicii Moldova și alte acte normative în conformitate

cu instrucțiunile de serviciu, iar modificările efectuate la art. 328 Cod penal nu

discriminează acțiunile inculpatului.

Instanța de apel a constatat că vinovăția lui Conișescu Andrei în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal este dovedită în afara oricăror

dubii, dar a considerat necesar de a-l libera pe Conișescu Andrei de răspundere

penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere

penală prevăzut de art. 60 Cod penal. Or, potrivit Codului penal, la momentul

comiterii infracțiunii – 15-26 iulie 2010 – persoana recunoscută vinovată de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal se sancționa cu

amendă în mărime de la 150 la 400 unități convenționale sau cu închisoare de până

la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite

funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Reieșind din prevederile art. 16 alin. (3) Cod penal infracțiunea de depășire a

atribuțiilor de serviciu, adică săvârșirea de către o persoană publică a unor acțiuni

care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, fapt

ce a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege

a persoanei juridice Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, se încadrează în

categoria infracțiunilor mai puțin grave.

A reținut că din materialul probator al cauzei, cu certitudine s-a constatat, că

inculpatul a săvârșit infracțiunea în perioada 15-26 iulie 2010, adică la timpul

9

judecării propriu-zise au trecut mai mult de 5 ani de la data săvârșirii infracțiunii.

Prin urmare, se constată, că în cauză a intervenit prescripția tragerii la răspundere

penală a inculpatului în baza art. 328 alin.(1) Cod penal.

În această ordine de idei, s-a constatat necesitatea recunoașterii vinovăției lui

Conișescu Andrei în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (1) Cod penal,

cu liberarea de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală prevăzut de art. 60 Cod penal, dat fiind faptul că de

la momentul comiterii infracțiunii au trecut mai mult de 5 ani.

Conform stării de fapt s-a reținut că inculpatul Conișescu Andrei prin acțiunile

infracționale a cauzat bugetului de stat un prejudiciu material în mărime de 5 973

165 de lei, or la data producerii evenimentelor era în vigoare și producea efectele

juridice corespunzătoare Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de

întreprinzător nr.451-XV din 30.07.2001, potrivit căreia taxa de licență în domeniul

jocurilor de noroc se încasa în contul bugetului de stat (art. 18 din lege). Această

sumă rezultă din hotărâri irevocabile ale instanțelor de judecată (16 la număr), prin

care întreprinderile și instituțiile, în privința cărora au fost aplicate prevederile pct. 1

lit. e) din Anexa la Legea 176/2010, au fost obligate să efectueze recalculările

corespunzătoare și să achite în bugetul de stat diferența la taxe, care s-a produs,

dispunându-se încasarea în bugetul de stat a sumelor restante. Prin urmare, acțiuni

benevole, în sensul achitării în bugetul de stat a diferenței la taxe, care s-a produs,

din partea întreprinderilor și instituțiilor menționate nu s-au întrevăzut.

Ministerul Finanțelor în calitate de gestionar a bugetului de stat, stabilită prin

Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului

Finanțelor nr. 696 din 30.08.2017, prin prisma prevederilor art. 59 alin. (3) din

Codul de procedură civilă a înaintat acțiune civilă în interesele statului, solicitând

încasarea a 5973165 de lei, motivând că prejudiciul material cauzat statului este

unul în proporții considerabile. Astfel, instanța de apel a admis acțiunea Ministerului

Finanțelor obligând pe Conișescu Andrei să repare prejudiciul material cauzat în

sumă de 5 973 165 de lei în beneficiul statului.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs ordinar, de către avocatul

Alexandru Chisnencu și inculpatul Andrei Conișescu, care au invocat drept temei de

recurs art. 427 Cod de procedură penală și care au solicitat casarea deciziei instanței

de apel cu pronunțarea unei decizii noi de achitare a lui Conișescu Andrei din

considerentele inexistenței în acțiunile lui a faptei infracțiunii.

În motivarea recursului au indicat că decizia instanței de apel este

neîntemeiată, ilegală și necesită de a fi casată or, prin persoană cu funcție de

răspundere se înțelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituție, organizație

de stat sau a administrației publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă,

permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea

unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor

autorității publice sau a acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-

economice.

Prin persoană cu înaltă funcție de răspundere se înțelege persoana cu funcție

de răspundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituția

Republicii Moldova și de legile organice, precum și persoanele cărora persoana cu

înaltă funcție de răspundere le-a delegat împuternicirile sale.

În opinia recurenților prevederile actuale ale art. 123 Cod penal „Persoana cu

funcție de răspundere, persoana publică și persoana cu funcție de demnitate

publică”, la care face trimitere acuzarea, care au fost introduse în legea penală

10

ulterior presupusei comiteri a infracțiunii, în baza modificărilor operate prin Legea

nr. 245 din 02.12.2011, în vigoare de la 03.02.2012 și Legea nr. 318 din

20.12.2013, în vigoare de la 24.01.2014, iarăși nu au relevanță la cauza dată, dat

fiind faptul, că inculpatul Andrei Conișescu, conform Legii nr. 155 din

21.07.2011 privind Clasificatorul unic al funcțiilor publice (MO RM nr. 164-

165/480 din 04.10.2011), Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public (MO RM nr. 230-232/840 din

23.12.2008), Regulamentului privind atribuțiile funcționarilor Direcției

documentare parlamentară din 18.06.2001, nu cade sub incidența acestor acte

legislative și normative, inclusiv el a fost angajat și nu ales sau numit, precum

pretinde acuzarea, prin ordinul SC - 2 nr. 144 din 16.09.2009 semnat de către

Președintele de atunci al Parlamentului Mihai Ghimpu, nefiind subiect al

componenței imputate de infracțiune.

În recurs se menționează că Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind

elucidarea circumstanțelor votării și semnării Legii nr. 176 din 15.07.2010 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 451-XV din 30.07.2001 privind reglementarea

prin licențiere a activității de întreprinzător, prin concluziile sale nu a stabilit careva

încălcări din partea inculpatului Andrei Conișescu.

Raportul de expertiză asupra Instrucțiunii privind lucrul cu documentele în

Parlamentul Republicii Moldova, edițiile 2005, 2009, 2011, Dj 12 nr. 226 din

01.06.2012, depistând falsificări în textul și conținutul Instrucțiunii, a conchis, că: a)

Originalul Instrucțiunii lipsește, iar operarea de modificări sau completări legale în

textul acesteia nu au fost înregistrate; b) Editarea instrucțiunilor cu privire la lucrul

cu documentele în anul 2009 și 2011 a fost exercitată sub responsabilitatea Direcției

documentare parlamentară; c) Modificările și completările operate în conținutul

instrucțiunilor cu privire la lucrul cu documentele, editate în anul 2009, 2011, au

fost efectuate în mod arbitrar și constituie o arogare a atribuțiilor Biroului

permanent; d) Variantele instrucțiunii din 2009 și 2011 nu pot constitui texte

oficiale ale documentului vizat și nu pot servi drept temei pentru a invoca

obligațiuni sau drepturi pentru funcționarii publici din cadrul Secretariatului

Parlamentului, prin deducție, nu pot fi aplicabile nici inculpatului Conișescu Andrei.

Recurenții au susținut că vinovăția inculpatului Andrei Conișescu, nu a fost

demonstrată, mai mult ca atât, martorii acuzării, în cadrul ședințelor de judecată, s-

au expus și s-au axat numai pe enunțarea și descrierea procedurii de elaborare,

verificare și aprobare a proiectului și actului legislativ în Parlament, inclusiv

argumentarea atribuțiilor și rolului său propriu în procedura respectivă, dar prin

nimic nu au elucidat și confirmat acțiunile și rolul presupus infracțional al

inculpatului Andrei Conișescu. Martorii apărării, însă, prin declarațiile sale, au

argumentat faptul inexistenței în acțiunile inculpatului Andrei Conișescu a careva

încălcări a drepturilor și obligațiunilor sale funcționale, inclusiv pasibile de

pedeapsă penală. Nu există nici o probă pertinentă și directă a faptului, că inculpatul

Andrei Conișescu a modificat ilegal conținutul stenogramei, a redactat și imprimat

pe foi de hârtie textul final al Legii, a introdus ilegal modificări în pct. III al Legii.

Au indicat că, Conform răspunsului nr. 01/1160 din 20.05.2015, adresat

procuraturii, Directorul Camerei de Licențiere, V.Guznac, a făcut un raport pur

statistic asupra deciziilor luate referitor eliberării licențelor de activitate și

recalculării taxelor de licență pentru careva agenți economici, inclusiv a anexat un

set de hotărâri și decizii ale instanțelor judecătorești, prin care acțiunile agenților

economici, în sensul contestării actului administrativ de recalculare și impunere a

11

taxelor de licență, au fost respinse, respectiv, nici un prejudiciu material persoanelor

fizice sau juridice, inclusiv statului (sau bugetului precum insistă acuzarea) nu a fost

cauzat, mai mult ca atât, sumele respective ale presupusului prejudiciu, la care se

referă acuzarea, sunt evaziuni fiscale ale agenților economici dar nu prejudiciu

(chiar dacă se pretinde un „venit ratat”, el nu a putut surveni dat fiind faptul, că

Curtea Constituțională a Republicii Moldova, prin Hotărârea nr. 5 din 18.02.2011 a

decis neconstituționale prevederile pct. 1 lit. e) din Anexa la Legea 176/2010,

revenindu-se la situația de până la 10.08.2010, efectele Legii 176/2010 necauzând

„daune în proporții considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor

ocrotite de lege persoanelor fizice sau juridice”).

În opinia recurenților toate probele administrate la etapa cercetării judecătorești

dovedesc faptul, că inculpatul Andrei Conișescu nu a săvârșit fapta prejudiciabilă,

respectiv nu a comis componența de infracțiune imputată, el fiind acuzat și

recunoscut culpabil ilegal.

Au susținut că nu sunt de acord cu învinuirea, deoarece în momentul așa zisei

săvârșiri, chipurile a infracțiunii, în perioada 15-26 iulie anul 2010, în Codul penal

acționa art. 123 „Persoana cu funcție de răspundere” din Legea 985-XV din

18.04.2002 și nicidecum nu funcționa art. 123 modificat prin Legea 245 din

12.12.2011, care a intrat în vigoare la 03.02.2012.

În afară de aceasta, Conișescu Andrei a deținut funcția de consultant principal -

funcție de execuție, conform art. 6-10 din Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu

privire la funcția publică și statutul funcționarului public, precum și Legii 155/2011

Clasificatorul unic al funcțiilor publice (Anexa, pct. 3 Cod COI), care nu se

încadrează ca persoană cu funcție de răspundere, stipulată la art. 123 Cod penal, în

redacția Legii 985-XV din 18.04.2002 și deci, nu poate fi subiect al infracțiunii art.

328 alin. (1), în redacția Legii 985 din 18.04.2002, prin prisma art. 123 Cod penal în

aceeași redacție.

Procesul de examinare, aprobare și promulgare a Legii nr. 176 din, 15.07.2010

pentru modificarea și completarea Legii 451/2001 privind reglementarea prin

licențiere a activității de întreprinzător a avut loc în perioada mai - august 2010.

Art. 123 și art. 328 din Legea nr. 985-XV din 18.04.2002 Codul penal al

Republicii Moldova (Republicat: Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 72-74/195 din

14.04.2009, în vigoare din 24.05.2009), vizează definițiile persoanei cu funcție de

răspundere, persoanei cu înaltă funcție de răspundere, precum și acțiunile acestora.

Aceste prevederi au acționat în perioada 24 mai 2009 - 02 februarie 2012.

Au menționat, că în afară de aceasta, nu orice persoană publică, în cazul de față

- consultant principal, care este funcție de execuție, conform art. 6-10 din Legea nr.

158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public, se încadrează ca persoană cu funcție de răspundere, stipulată la art. 123 Cod

penal, în redacția Legii 985-XV din 18.04.2002. Ba mai mult, chiar și în redacția

actuală articolul 328 din Legea 985/2002 stipulează că „(1) Săvârșirea de către o

persoană publică a unor acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și

atribuțiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile

intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor

fizice sau juridice”. Mai mult, în Legea nr. 797/1996 nu există nici o trimitere la

sintagma „consultant principal”.

Au susținut, că conform Raportului de expertiză a Direcției juridice asupra

Instrucțiunii privind lucrul cu documentele în Parlamentul Republicii Moldova și

Regulamentului Direcției documentare parlamentară cu nr. Dj 12-226 din

12

01.06.2012, originalul acestora, precum și copiile acestora legalizate lipsesc în

arhiva Parlamentului. Deci, aceste acte nu au putere juridică. În recomandările

Raportului Comisiei de anchetă numele Conișescu Andrei nu figurează.

Informația prezentată de Camera de Licențiere nr. 01-564 din 13.02.2014,

precum că prejudiciul cauzat bugetului de stat constituie 5 973 165 de lei este

eronată, dat fiind faptul că, Camera de Licențiere nu poate fi admisă în calitate de

parte vătămată, or taxele pentru întreținerea cazinourilor au fost colectate de

Inspectoratul fiscal și nu de Camera de Licențiere.

Ministerul Finanțelor nu poate fi admis în calitate de parte vătămată în proces,

dat fiind faptul că acesta ca persoană juridică nu colectează impozite și taxe,

conform prevederilor art. 20 „Rolul Ministerului Finanțelor” din Legea nr. 181 din

25.07.2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale (Monitorul Oficial

nr. 223-230/519 din 08.08.2014).

Cu referire la daunele în proporții considerabile (prejudicii în sumă de 5 973

165 de lei aduse la bugetul de stat), invocate în Ordonanța de punere sub învinuire,

recurenții indică că în Ordonanță nu este indicată perioada de timp concretă în care

s-a calculat așa zisa „daună” și în ce an a fost cauzată Ministerului Finanțelor. De

asemenea, în Ordonanța din 22.01.2019, nu se regăsește estimarea valorii venitului

planificat și realizat pe anul 2010 din taxele pentru cazinouri pentru a putea calcula

dauna (diferența).

În recurs se mai susține că Andrei Conișescu a fost angajat într-o funcție de

execuție, consultant principal în Comisia economie, buget și finanțe – subdiviziune

a Aparatului Parlamentului; în Legea nr. 797/1996 nu există nici o trimitere la

funcția deținută de inculpat, dar nici în arhiva Parlamentului nu există nici originalul

și nici copia legalizată a Instrucțiunii nr.13/2005 și regulamentului direcției

documentare parlamentare; fișa de însoțire a Instrucțiunii 13 nu se regăsește în

Instrucțiune; în cadrul ședințelor de judecată nu a fost audiat ca martor nici un

deputat membru al Comsiei de Anchetă; nu a fost examinată proba video a ședinței

Parlamentului din 15.07.2010; la momentul înaintării Ordonanței de învinuire,

modificate de către procuror, Legea 451 (176) era abrogată.

A indicat că acțiunea civilă este una prescrisă, dat fiind faptul că a fost depusă

de Ministerul Finanțelor abia în luna septembrie curent, cu omiterea termenului

general de 3 ani prevăzut de lege. Prejudiciul pretins este invocat în lipsa unei

expertize judiciare asupra așa numitei daune bugetului de stat în proporții

considerabile cît și reprezentantul Ministerului Finanțelor nu a putut argumenta așa

numitele daune cauzate și survenirea prejudiciului.

Judecând recursul în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal lărgit

concluzionează că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei instanței de

apel și dispunerea rejudecării cauzei de aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit dispoziției art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul declarat

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în particular avându-se în vedere

recursul ordinar, rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanța de grad inferior la

13

etapa precedentă de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl

declanșează, are un rol preventiv și unul reparator.

Soluția instanței de recurs se fundamentează, în drept, pe prevederile art. 435

alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând recursul,

instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună rejudecarea de către instanța de

apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Conform art. 414 alin. (1) și (5) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

În corespundere cu art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor

în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări. Chestiunile de drept

pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei.

La caz, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor

în primă instanță, adoptând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal.

În primul rând, conform art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea

cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

În corespundere cu art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare

probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) - 4) Cod de procedură penală, la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de

inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală

este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.

Conform art. 60 alin. (1) Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală

dacă din ziua săvârșirii infracțiunii a expirat termenul de prescripție.

În corespundere cu art. 332 alin. (5) Cod de procedură penală, în cazul în care a

intervenit termenul de prescripție, încetarea procesului penal nu se admite fără

acordul inculpatului. În acest caz, procedura continuă în mod obișnuit. Potrivit art. 8

alin. (1) Cod de procedură penală, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni

este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu-i va fi dovedită și

constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

14

Potrivit art. 389 alin. (1), (4) pct. 3), (6) Cod de procedură penală, sentința de

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată. Sentința de condamnare se adoptă cu

liberarea de pedeapsă în cazul expirării termenului de prescripție. La adoptarea

sentinței de condamnare cu liberarea de pedeapsă, instanța argumentează în baza

căror temeiuri, prevăzute de Codul penal, adoptă sentința dată.

Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea

descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei

criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii

ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care

se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a

respins alte probe.

În corespundere cu art. 395 alin. (1) pct. 2) și 3) Cod de procedură penală, în

dispozitivul sentinței de condamnare trebuie să fie arătate constatarea că inculpatul

este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de legea penală, categoria și

mărimea pedepsei aplicate inculpatului. În caz dacă instanța îl găsește pe inculpat

vinovat, dar îl liberează de pedeapsă pe baza prevederilor respective ale Codului

penal, ea este datoare să menționeze aceasta în dispozitivul sentinței.

Din materialele cauzei Colegiul penal a stabilit că instanța de apel deși în

descriptivul deciziei și-a bazat concluziile pe probele cercetate în cadrul examinării

cauzei, nu le-a cercetat în ședința de judecată și anume, în decizie, la constatarea

vinovăției inculpatului Conișescu Andrei, instanța de apel a menționat că „…instanța

de fond a evitat a se expune, nu a dat apreciere și nu a suspus analizei concluziile

raportului Comisiei parlamentare de anchetă din 15.07.2010, nu s-a referit la

modalitatea de numire în funcție de consultant principal al Comisiei economice, buget

și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova a lui Conișescu Andrei, nu a fost supus

cercetării Ordinul Președintelui Parlamentului SC-2 nr.5 din 01 februarie 2010

precum și fișa de post a ultimului, care ar fi permis a concluziona despre

împuternicirile și statutul acestuia”, pe când însăși instanța de apel la stabilirea

vinovăției inculpatului contrar prevederilor art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură

penală, nu a analizat, cercetat și nu le-a oferit nici o apreciere detaliată probelor care

ar sta la baza vinovăției inculpatului.

Prin urmare se atestă că instanța de apel și-a întemeiat concluziile cu privire la

vinovăția inculpatului, fără a da o analiză și apreciere detaliată și completă fiecărei

probe separat, în consecință fiind nerespectat principiul nemijlocirii și

contradictorialității.

La fel, Colegiul penal a stabilit o interpretare generală dată de către instanța de

apel declarațiilor inculpatului, menționând succint că a apreciat critic declarațiile

inculpatului Conișescu Andrei, considerându-le neveridice și date cu scopul evitării

răspunderii penale, apreciind că acestea se contrazic cu întreg sistemul de probe

cercetate, nefiind expuse care probe direct combat poziția inculpatului față de

învinuirea înaintată și din care motive instanța de apel apreciază că declarațiile

inculpatului au scop de eschivare de la răspunderea penală la care a fost atras.

În ceea ce privește probele apărării examinate de către prima instanță, se reține,

că instanța de apel în ședința de judecată a neglijat probele părții apărării, examinate

de prima instanță și care au stat la baza sentinței de achitare a lui Conișescu Andrei,

procurorul în instanța de apel nu a prezentat careva probe noi în privința lui

Conișescu Andrei, dar s-a limitat la aprecierea acelorași probe pe baza cărora instanța

15

de fond a și pronunțat sentința de achitare.

Colegiul penal lărgit mai reține că, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță,

care se aplică în mod corespunzător, astfel, la rejudecarea cauzei instanța de apel

urma să audieze repetat toți martorii or, condamnarea inculpatului fără audierea

repetată a martorilor, după ce acesta a fost achitat de prima instanță, contravine

garanțiilor și principiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 din Convenție

(Asimionese vs Republica Moldova, hotărârea din 07.01.2020).

Astfel, CtEDO prin hotărârea din 07.01.2020 în cauza Asimionese vs Republica

Moldova, a notat că, atunci când unei instanțe ierarhic superioare i se cere să

examineze o cauză atât în fapt, cât și în drept, și să facă o evaluare deplină a

chestiunii vinovăției sau a nevinovăției reclamantului, ea nu poate din motive care țin

de exigențele procesului echitabil, să stabilească această chestiune, în mod

corespunzător, fără o evaluare directă a probelor.

Curtea a reiterat că nici litera, nici spiritul articolului 6 al Convenției nu impedică

o persoană să renunțe, prin propria voință, în mod expres sau tacit, la garanțiile unui

proces echitabil (a se vedea WKwiatkowska v. Italia (dec.), 30 noiembrie 2000).

Totuși pentru a fi efectivă în sensul Convenției, asemenea renunțare trebuie exprimată

fără echivoc și să fie însoțită de măsuri minime de protecție proprorționale cu

importanța acestora (a se vedea Poitrimol v. Franța 23 noiembrie 1993, § 35). Mai

mult renunțarea nu trebuie să contravină vreunui interes public (a se vedea Hakansson

și Sturesson vs Suedia, 21 februarie 1990, § 66; Hermi v. Italia, (MC); și Sejdovic v.

Italia (MC), nr.56581/00, § 86).

La caz, Colegiul constată că inculpatul nu a renunțat fără echivoc la dreptul său

de a reaudia martorii în fața instanței de apel, fiind mulțumit de soluția oferită de

prima instanță și cunoscând dispozițiile art. 419 Cod de procedură penală, nu s-a

simțit obligat să solicite o nouă audiere a martorilor.

Astfel, Colegiul penal lărgit a stabilit că instanța de apel, nu a respectat

prevederile art. 419 Cod de procedură penală și nu a prezentat nici un motiv pentru

care a ajuns la o concluzie diferită de prima instanță or, potrivit procesului-verbal al

ședințelor de judecată în cadrul rejudecării cauzei au fost reaudiați doar martorii

Untilă Veaceslav și Ioniță Veaceslav, iar ceilalți martori, Lazăr Valeriu, Urecheanu

Serafim, Esinencu Tamara, Enciu (Bieșu) Angela, Ganaciuc Maxim, Mardare Lidia,

Iliaș Cezar, Rotaru Tatiana, Fetescu Adrian, Malțeva Lidia, nu au fost audiați fiind

doar date citire declarațiilor acestora.

Totodată, instanța de apel nu și-a motivat sub nicio formă, soluția de admitere

integrală a acțiunii civile în raport cu pronunțarea unei sentințe de încetare a

procesului penal, nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din

punct de vedere al coroborării lor, inclusiv circumstanțele în fapt și în drept invocate

în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins versiunile și probele

apărării.

În special, instanța nu a apreciat în niciun fel prejudiciul în mărime 5 973 165 de

lei, făcând doar o simplă trimitere la hotărârile irevocabile ale instanțelor de judecată

(16 la număr) prin care, întreprinderile și instituțiile în privința cărora au fost aplicate

prevederile pct.1 lit.e) din Anexa la Legea 176/2010, au fost obligate să efectueze

recalculările corespunzătoare și să achite în bugetul de stat diferența la taxe, care s-a

produs, dispunîndu-se încasarea în bugetul de stat a sumelor restante.

Colegiul penal lărgit consideră, că instanța de apel în rezultatul judecării apelului

16

declarat de procuror după pronunțarea unei sentințe de achitare, urma să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, în coroborare cu probele administrate, pe care

urma să le aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, și în

concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora (art. 394

alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală).

Însă, contrar acestor prevederi legale, instanța de apel s-a pronunțat insuficient

de clar asupra admisibilității sau inadmisibilității probelor administrate și cercetate,

selectiv reținând conținutul unor probe la formarea concluziilor sale, fără a efectua o

analiză amplă, ținând cont și de alte aspecte ce rezultă din conținutul ansamblului

probator, precum și cele atenționate în apelul declarat de partea acuzării, prezența sau

lipsa elementelor infracțiunii imputate ultimului, efectuând o analiză și motivare

neconvingătoare a concluziilor sale, deviind astfel de la cerințele prevăzute la pct. 8)

alin. (1) art. 417 Cod de procedură penală.

Totodată instanța de apel la rejudecare urmează să se expună și asupra celorlalte

argumente și temeiuri prevăzute de art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, indicate

de avocatul inculpatului și inculpatul în cererea de recurs.

Colegiul concluzionează că în cauza penală discutată și-a găsit confirmare

temeiul prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, decizia atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Temeiul respectiv duce la

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de

apel, în alt complet de judecată, deoarece eroarea judiciară produsă nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

În conformitate cu art.art.434, 435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală,

Colegiul penal lărgit

d e c i d e :

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Alexandru Chisnencu și

inculpatul Andrei Conișescu, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 19 septembrie 2019, în cauza penală în privința lui Conișescu

Andrei Ion și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Președinte Tamara Chișca-Doneva

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Nicolae Craiu

Victor Burduh

17