1ra-464/2020 — art.155 Cp

1ra-464/2020 — art.155 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-464/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

inculpatul Levinti Iuri și de către avocatul acestuia, Golban Serghei, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 septembrie 2019, în

cauza penală în privința lui

Levinti Iuri Xxx, născut la xxx, originar din r-nul xxx

și domiciliat în xxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.06.2016 - 05.10.2017;

Instanță de apel: 01.11.2017 - 19.12.2018;

28.05.2019 – 18.09.2019;

Instanță de recurs: 11.03.2019 - 07.05.2019;

22.11.2019 – 25.03.2020;

Asupra admisibilității recursurilor în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Levinti Iuri a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.155 Cod penal la 2 ani

închisoare, iar conform art.85 Cod penal, la pedeapsa stabilită prin prezenta sentința, s-a

adăugat parțial pedeapsa neexecutată aplicată prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 21 decembrie 2007, pe un termen de 1 lună închisoare, stabilind definitiv

pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

aproximativ ora 12.10, Levinti Iuri ispășind pedeapsa în Penitenciarul nr.9 Pruncul, mun.

Chișinău și aflându-se în odaie, în prezența a mai multor condamnați la numit cu cuvinte

necenzurate pe Cioran Ruslan, după care a aruncat în el cu o masă lovindu-l la mână,

cauzându-i dureri fizice, apoi a luat un cuțit și a fugit din urma lui amenințând că-l va omorî.

apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de

1

achitare, invocând:

- toate acțiunile procesual penale, inclusiv ordonanțele de punere sub bănuială și

învinuire nu au avut baza juridică statuată la art.63 Cod de procedură penală, adică nu au

existat anumite probe că acesta a săvârșit o infracțiune. Toate aceste acte și acțiuni

procesuale s-au bazat pe o singură probă și anume, declarațiile unui singur martor, din

totalul de cinci martori audiați;

- în cadrul ședințelor de judecată, s-a constatat că între inculpat și Cioran Ruslan a

existat un simplu conflict, care nu a implicat latura obiectivă a infracțiunii de amenințare

cu omor. Conform normei penale, amenințarea cu vătămarea gravă a integrității corporale

sau a sănătății, se pedepsește penal dacă a existat pericolul realizării acestei amenințări;

- martorii audiați în cadrul ședinței de judecată a instanței de fond au negat cu

certitudine că inculpatul ar fi posedat un cuțit. Singurul martor (Rimschi) care specifică că

a văzut un presupus cuțit dă declarații ambigue, pe de o parte specifică că se afla la doar 2

metri de inculpat și partea vătămată, iar pe de altă parte la întrebarea avocatului: „ce culoare

avea cuțitul?", acesta a menționat că nu a văzut.

3.1. Împotriva sentinței a declarat apel și inculpatul, solicitând casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința instanței de fond.

4.1.Instanța de apel a reținut că, la pronunțarea sentinței, instanța de fond corect a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul a săvârșit

infracțiunea imputată. Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe

acumulate la cauza penală și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Analizând declarațiile martorilor Rimschi Valentin, Bîlea Valeriu, Talpă Dorin,

Secară Mihail, Jevelea Chirii și Chirica Alexandru, procesul-verbal de sesizare despre

săvârșirea unei infracțiunii pe faptul amenințări de către Levinti Iuri, procesul-verbal de

sesizare despre săvârșirea infracțiunii întocmit de către Cioran Ruslan, procesul-verbal de

ridicare, procesul-verbal de examinare din 28 martie 2016, procesele-verbale de

confruntare dintre partea vătămată Cioran Ruslan și bănuitul Levinti Iuri și martorul

Rimschi Valentin și Levinti Iuri, procesele-verbale de informare despre finisarea urmăririi

penale, ordonanța privind începerea urmării penale din 18 martie 2016, cererea pe numele

Procurorului sec. Buiucani, mun. Chișinău a lui Cioran Ruslan din 16 februarie 2016,

procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea acțiunii pe

faptul amenințări lui Cioran cu omorul de către condamnatul Levinti Iuri și apreciindu-le,

din punct de vedere al coroborării lor cu celelalte probe analizate, Colegiul penal a constatat

că acestea demonstrează cu certitudine vina inculpatului în comiterea infracțiunii imputate

și care combat argumentele declarate de către inculpat și avocatul său.

Colegiul penal a conchis că, declarațiile depuse de către inculpatul Levinti Iuri, prin

care nu-și recunoaște vina în comiterea infracțiunilor imputate lui, sunt declarații ce nu

2

corespund adevărului, depuse în încercarea de a se eschiva de la răspunderea penală și se

combat prin probele analizate și apreciate prin prisma prevederilor art.101 Cod de

procedură penală.

Referitor la interpretarea cu privire la fapta încriminată inculpatului, Colegiul penal a

menționata că, obiectul material al infracțiunii respective reprezintă nemijlocit relațiile

sociale a căror existența și desfășurare normală sunt condiționate de ocrotirea sănătății

persoanei. Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin amenințarea cu omor ori cu

vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, dacă a existat pericolul realizării

acestei amenințări. Prin amenințare se înțelege o acțiune de influenta psihică prin care

făptuitorul insuflă victimei temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrității

corporale sau a sănătății sau a lipsirii de viață. Metodele amenințării pot fi diferite: orale,

în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne simbolice etc. Acțiunea de

amenințare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel amenințat, să fie percepută de el ca

reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea

îndepărtat. Dacă din acțiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea

amenințării sau dacă amenințarea în mod obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie

infracțiunea în cauză. Infracțiunea se consumă în momentul în care victimei conștiente de

amenințare îi apare starea de temere care îi răpește libertatea morală. Latura subiectivă - se

caracterizează prin intenție directă sau indirectă îndreptată spre schimbarea conduitei

victimei în interesul făptuitorului. Subiect al infracțiunii poate fi orice persoană fizică

responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.

Referitor la pedeapsă, Colegiul penal a conchis că, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei, instanța de fond corect a aplicat prevederile legale, și, în conformitate

cu art.7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori agravează

răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Colegiul penal a reiterat că, inculpatul anterior a fost condamnat prin sentința din 21

decembrie 2007, care nu a fost executată integral, nu s-a recunoscut vinovat în cele

săvârșite, se caracterizează în plan satisfăcător, fapt confirmat prin copia diplomelor

anexate, certificat din 12 decembrie 2016 unde are 7 mențiuni și 6 sancțiuni (stinse), de

starea sănătății conform Extrasului din fișa medicală de ambulatoriu din 13 martie 2017,

este angajat în câmpul muncii - detașamentul de deservire gospodărească la funcția de

geamgiu, anterior a fost condamnat, fapt confirmat prin Revendicarea nr.246.

Astfel, Colegiul penal a considerat că, instanța de fond corect a conchis că, inculpatul

Levinti Iuri trebuie să poarte răspundere penală pentru fapta săvârșită în condițiile indicate

și a considerat că îndreptarea și reeducarea lui este posibilă doar cu aplicarea pedepsei sub

formă de închisoare.

Pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.155 Cod penal corect i-a fost aplicată

pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, de asemenea fiind aplicabile și prevederile art.85 Cod

penal, la pedeapsa stabilită prin prezenta sentința s-a adăugat parțiala lui Levinti Iuri

pedeapsa neexecutată aplicată prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 21

3

decembrie 2007 pe un termen de 1 lună închisoare, stabilindu-i lui Levinti Iuri pedeapsa

definitivă de 2 ani și 1 lună închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel.

În motivarea recursului a invocat că:

- instanța de apel nu a luat în considerație probele prezentate de către inculpat și

declarațiile martorilor, care dovedesc nevinovăția sa;

- cauza a fost examinată în lipsa martorilor și a părții vătămate, care nici nu au fost

citați de către instanța de apel.

5.1. Recurs ordinar a depus și avocatul Golban Serghei în numele inculpatului,

solicitând casarea deciziei și dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată, deoarece:

- instanța de apel a copiat hotărârea primei instanțe și a făcut trimitere la probele

enunțate în sentința, fără a le verifica în ședința de judecată și mai mult ca atât, în decizie

au fost indicate ca probe ce dovedesc vinovăția inculpatului, declarațiile martorilor, care au

declarat că în timpul conflictului inițiat de Cioran Ruslan nu a figurat cuțitul și Levinte Iuri

nu l-a amenințat pe acesta cu omorul;

- teritoriul Penitenciarului, inclusiv și platoul pe care Cioran Ruslan susține că Levinti

Iuri ar fi alergat după el cu un obiect în mână, este supravegheat de camere de luat vederi,

iar monitoarele sunt amplasate în încăperea ofițerului de serviciu, care la acel moment nu

a fixat cazul dat;

- în cadrul ședinței de judecată instanței i-au fost aduse probe noi care confirmă

nevinovăția inculpatului și anume, scrisoarea lui Rimschi, în care comunică că Levinte a

fost pedepsit prin înscenarea infracțiunii pentru că la numit în public intrigant și că

colaborează cu colaboratorii penitenciarului; certificatul eliberat de administrația

penitenciarului, care confirmă că după pretinsul conflict Cioran a locuit în același spațiu cu

Levinti până la eliberare; certificatul prin care administrație penitenciarului confirmă că nu

dispune de materiale care ar confirma amenințarea cu omorul lui Cioran și Levinti nu a fost

sancționat pentru fapte de violență în privința lui Cioran.

fost admise recursurile, casată total decizia și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea soluției sale instanța de recurs a indicat că, verificând și analizând

decizia instanței de apel și materialele cauzei, raportat la criticele recurenților, constată că

instanța de apel la adoptarea soluției de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de

avocat în numele inculpatului, cu menținerea sentinței, nu a respectat întocmai prevederile

legale, ignorând exigențele legii procesual-penale.

În continuare, instanța a reținut că, conform prevederilor art.31 alin.(1) Cod de

procedură penală, în lipsa excepțiilor prevăzute la alin.(3) art.31 Cod de procedură penală,

pe parcursul judecării cauzei în instanța de apel, dosarul penal a fost redistribuit altui

complet de judecată, or, până la 02.11.2018, completul a fost format din judecătorii Ouș

4

Ludmila, Brînză Liubovi și Moscalciuc Galina, după care, până la pronunțarea deciziei,

completul a fost format din judecătorii Pleșca Ion, Spoială Alexandru și Negru Maria.

A reiterat prevederile art.6 alin.(11) al Legii privind organizarea judecătorească,

constituirea completelor de judecată și desemnarea președinților acestora se fac la începutul

anului prin dispoziție a președintelui instanței. Redistribuirea cauzelor penale sau

schimbarea membrilor completului se face în cazuri excepționale, în baza unei încheieri

motivate a președintelui instanței judecătorești și potrivit criteriilor obiective stabilite de

regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel din 19.12.2018,

judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate și a martorilor indicați în lista probelor

prezentată de către acuzatorul de stat, instanța limitându-se doar la simpla întrebare adresată

participanților, dacă este posibilă examinarea cauzei în lipsa părților absente.

Reieșind din materialele cauzei, instanța de recurs a reținut că, contrar prevederilor

art.319 alin.(1) Cod de procedură penală, potrivit căruia judecarea cauzei poate avea loc

numai dacă părțile sunt legal citate și procedura de citare este îndeplinită, atât partea

vătămată cât și martorii nu au fost citați pentru ședința de judecată de către noul complet

de judecată format în urma repartizării repetate a cauzei penale, cu atât mai mult că,

judecarea cauzei avea loc la apelul avocatului depus în numele inculpatului împotriva

sentinței de condamnare, solicitându-se adoptarea unei hotărâri de achitare.

Cu toate că, în speță, anterior, completul de judecată a citat părțile, inclusiv și prin

adoptarea încheierilor de aducere forțată a acestora, instanța de judecată urma a dispune

citarea repetată, or, părțile și ceilalți participanți la proces nu se mai citează doar în cazul

în care judecata se desfășoară în continuare, însă în cazul în care după începerea cercetării

judecătorești a intervenit orice schimbare în completul de judecată se impune reluarea de

la început a cercetării judecătorești, cu respectarea inclusiv, și a prevederilor art.319 alin.(1)

Cod de procedură penală.

Pe de altă parte, instanța de recurs a apreciat decizia recurată ca fiind insuficientă și

nejustificată întru menținerea soluției instanței de fond, or, potrivit art.93 alin.(1) și alin.(2)

Cod de procedură penală, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de

prezentul cod, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la

identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări

importante pentru justa soluționare a cauzei și în calitate de probe în procesul penal se admit

elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace: 1) declarațiile

bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții civilmente

responsabile, martorului; 2) raportul de expertiză, etc.

Totodată, instanța de recurs a relevat că, au fost încălcate prevederile art.394 alin.(1)

pct. 2) Cod de procedură penală, unde este stipulat expres că, partea descriptivă a hotărârii

de condamnare trebuie să cuprindă probele pe care se întemeiază concluziile instanței de

judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința instanței de fond.

5

7.1. Instanța de apel a constatat că, instanța de fond cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și concludentei,

utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele

administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina

inculpatului Levinti Iuri încadrarea juridică corespunzătoare, și anume art.155 Cod Penal.

În cadrul ședinței de judecată au fost prezentate suficiente probe pertinente, concludente,

veridice și utile, care demonstrează pe deplin vinovăția inculpatului Levinți Iuri.

Cu referire la declarațiile martorilor apărării Jevelea Chirii, Secară Mihai, Chirica

Alexandru, Talpă Dorin, au fost apreciate critic de către instanța de apel, deoarece acești

martori nu au asistat nemijlocit la conflictul din 11.02.2016, dar au redat versiunea înaintată

de inculpatul Levinți Iuri, martorii Sacară Mihai și Chirica Alexandru fiind persoane care

își ispășesc pedeapsa împreună cu inculpatul, respectiv, dânșii sunt cointeresați de a crea o

situație mai favorabilă inculpatului.

Totodată, instanța de apel a reținut că partea vătămată Cioran Ruslan a perceput

amenințarea lansată de către inculpatul Levinti Iuri ca fiind reală, deoarece acest conflict a

început în serios.

Din probele administrate la dosar, și anume din declarațiile părții vătămate Cioran

Ruslan, din declarațiile martorilor Rimschi Valentin, Bîlea Valeriu, instanța de apel a

constatat că amenințarea a fost de natură să alarmeze partea vătămată, fiind percepută de

către acesta ca fiind reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un

viitor nu prea îndepărtat.

Instanța de apel a mai notat că, în ședința de judecată în instanța de apel a fost audiată

partea vătămată Ruslan Cioran, declarațiile căruia au fost apreciate ca fiind pertinente și

concludente în coroborare cu celelalte probe administrate la materialele cauzei penale.

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

În motivarea recursului a invocat că:

- instanța de apel nu a luat în considerație probele prezentate de către inculpat,

declarațiile date în cadrul ședinței de judecată, precum și scrisoarea care a fost anexată la

dosar, care dovedesc nevinovăția sa;

- instanța de apel nu a audiat martorii oculari și nu au fost examinate înregistrările de

pe camerele de supraveghere.

Consideră că, nu a fost demonstrată vinovăția sa.

8.1. Recurs ordinar a depus și avocatul Golban Serghei în numele inculpatului,

solicitând casarea deciziei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie achitat

inculpatul Levinti Iuri sau cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În motivarea recursului invocă că, noul complet al Curții de Apel, rejudecând cauza,

nu a ținut cont de erorile procesuale menționate în decizia Curții Supreme de Justiție și a

admis aceleași erori cu excepția audierii părții vătămate.

6

Consideră că, declarațiile pretinsei pârți vătămate din instanța de apel nu corespund cu

declarațiile făcute în cadrul urmării penale și nu coroborează cu cumulul celorlalte probe.

A notat că, în materialele cauzei nu se găsesc careva probe că Cioran Ruslan s-a adresat

administrației penitenciarului referitor la amenințarea cu omorul, precum nu sunt prezente

careva probe ce ar confirma prezența colaboratorilor MAI ce urmau să investigheze cauza,

după cum a declarat partea vătămată.

De asemenea, a remarcat că cauza penală a fost pornită la cererea acestuia depusă prin

intermediul serviciului poștal la Procuratura sectorului Buiucani la data de 16 februarie

răspunsurile administrației penitenciarului la cererea lui Levinti Iuri prin care se confirmă

că administrație nu dispune de careva materiale ce ar confirma amenințarea cu omorul în

privința lui Cioran Ruslan și acesta a locuit în același spațiu locativ cu Levinti Iuri până la

eliberarea din penitenciar. La baza deciziei Colegiului penal al Curții de Apel din nou au

fost puse declarațiile martorilor Rimschii V. și Bîlea V. care nu sunt veridice și nu

coroborează cu celelalte probe, inclusiv și cu declarațiile făcute de Cioran Ruslan în

instanța de apel.

A enunțat că, instanța de apel nu a verificat declarațiile lui Cioran Ruslan, precum nu a

cercetat cumulul de probe administrate în cadrul cauzei penale, prin prisma pertinenței,

concludentei, utilității și veridicității lor limitându-se la simpla întrebare adresată părților

în proces, care probe sunt propuse spre cercetare. Partea apărării a propus să fie cercetate

mai multe probe care demonstrează nevinovăția inculpatului, inclusiv și scrisoarea lui

Rimschii V. adresată lui Colesnic M. și Levinte Iurii, în care susține că „ ... Levinte a fost

pedepsit pentru că m-a făcut în public intrigant ... ce a avut el de la Cupeț că Cupei i-a

convins pe toți că a fugit după Cioran cu cuțitul? Bravo! Lasă acum să-1 roage pe Cupeț să

spună că nu a fost așa ...". Afirmă că, acestei probe instanța de apel nu i-a dat nici o apreciere

și nici nu a inclus-o în lista probelor.

Conchide că, instanța de apel nu a soluționat cererea de apel în modul stabilit de lege

și nu a lichidat erorile menționate în decizia Colegiului lărgit al Curții Supreme de Justiție.

inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Lecturând recursurile declarate de către inculpat și avocatul acestuia, Colegiul penal

constată că acestea sunt bazate pe aceleași temeiuri, fiind invocate aceleași argumente,

solicitându-se casarea parțială a deciziei instanței de apel cu dispunerea rejudecării cauzei,

astfel că instanța de recurs se va expune asupra lor concomitent.

7

În primul rând, colegiul penal reține, că din conținutul recursurilor rezultă că inculpatul

Levinti Iuri și avocatul acestuia nu invocă vreun temei de drept prevăzut la art.427 alin.(1)

Cod de procedură penală, însă criticele acestora se cuprind în pct.8) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când nu au fost întrunite

elementele infracțiunii, însă recurenții nu au indicat care anume elemente ale infracțiunii

incriminate inculpatului nu au fost întrunite.

Or, poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul recurenților prin constatări

subiective, constituie o derogare de la principiul contradictorialității în condițiile egalității

armelor. În acest context, Colegiul penal ține să menționeze că, instanța de recurs nu este

competentă să completeze din oficiu recursurile ordinare ale apărării cu circumstanțe în

fapt și în drept, care le-ar justifica.

Conform art.24 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ

de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte

interese decât interesele legii.

La fel, Colegiul penal reține că recurenții își exprimă dezacordul cu decizia instanței de

apel sub aspectul temeiului de casare prevăzute la pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

În esență, criticele recurenților se axează pe ideea că instanța de apel nu a intrat pe

deplin în esența acțiunilor inculpatului, acestea fiind apreciate greșit, eronat menținând

soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului.

Raportând normele de drept citate la circumstanțele cauzei, Colegiul penal constată că

aceste temeiuri nu-și găsesc confirmare în speța dedusă judecății și în acest sens

menționează următoarele. Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, relevă în mod

concludent că prima instanță dispunând condamnarea lui Levinte Iuri în baza art.155 Cod

penal, corect a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea

înaintată și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale inculpatului, în

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, fiind apreciate în conformitate

cu prevederile art.101 alin.(1) Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității, veridicității și coroborării lor.

În acest context, Colegiul penal respinge ca neîntemeiate argumentele recurenților că,

prezintă dubii declarațiile părții vătămate Cioran Ruslan, or declarațiile acestuia

coroborează cu cumulul de probe cercetate în ședința de judecată a instanței de apel,

inclusiv declarațiile martorilor oculari Rimschi Valentin și Bîlea Valeriu.

8

Cu referire la argumentele recurenților privind greșita individualizare a probelor,

Colegiul penal ține să menționeze că motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în

temeiurile prevăzute la alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, astfel, criticele formulate

de aceștia nu sunt motivate sub aspectul casării hotărârii recurate, ca fiind ilegală.

Totodată, Colegiul penal reține că argumentele avocatului invocate în cererea de recurs

privind modalitatea de apreciere a probelor, au constituit obiect de examinare în instanța

de apel și, cărora instanța le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg

expusă în prezenta decizie la pct.7, concluzii care se însușesc de către instanța de recurs pe

deplin și astfel nu se mai impune reluarea unei motivări repetate, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct.37 al hotărârii sale în cauza Albert c.

României din 16 februarie 2010, a statuat că, art.6 §1 din CțEDO, deși obligă instanțele să

își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Rezumând cele expuse, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se constată

admiterea erorilor de drept semnalate de recurenți și prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și

8) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală și a pronunțat

o hotărâre legală și întemeiată, impunându-se în consecință declararea inadmisibilității

recursurilor declarate, ca fiind vădit neîntemeiate.

penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpatul Levinti Iuri și de

către avocatul acestuia, Golban Serghei, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 18 septembrie 2019, în cauza penală în privința lui Levinti Iuri Xxx,

deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată motivat la 05 iunie 2020.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Elena Cobzac

9