1ra-387/2020 — art. art. 171 alin. 2 lit. c, 172 alin. 2 lit. c CP

1ra-387/2020 — art. art. 171 alin. 2 lit. c, 172 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-387/20

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Boico Victor

Țurcan Anatolie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către avocatul Dorel Țurcan în numele inculpaților, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal a Curții de Apel Bălți din 11 septembrie 2019, în cauza

penală în privința lui

Oloi Andrei XXXXX, născut la XXXXX,

și

Maslițchi Victor XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.04.2013-16.12.2013;

Instanța de apel: 13.01.2014-04.11.2015;

Instanța de recurs: 01.02.2016-07.06.2016.

Instanța de apel: 11.07.2016-11.09.2019.

Instanța de recurs: 30.10.2019-19.02.2020

A C O N S T A T A T:

Maslițchi Victor au fost achitați de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că

fapta acestora nu întrunește elementele infracțiunii.

A fost lăsată fără soluționare acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

XXXXX în cadrul procesului penal potrivit art. 225 alin. (4) Cod de procedură penală.

din XXXXX, Oloi Andrei a fost învinuit de faptul că la XXXXX, în perioada cuprinsă

între orele 01:00-03:00, împreună și de comun acord cu Maslițchi Victor, în timp ce

se aflau în gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat,

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu XXXXX, aducând-o

pe aceasta în stare de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, provocată de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea

constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine,

1

precum și prin aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu

aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu ea un

act sexual în formă perversă.

Acuzarea a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Oloi Andrei în baza art. 172

alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „satisfacerea poftei sexuale în

formă perversă, săvârșită prin constrângerea fizică și psihică a persoanei de două

persoane”.

Prima instanță a indicat că tot Oloi Andrei a fost învinuit de faptul că imediat

după întreținerea raportului sexual forțat în formă perversă, la XXXXX, în perioada

cuprinsă între orele 01:00-03:00, împreună și de comun acord cu Maslițchi Victor,

în timp ce se aflau în gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX,

intenționat, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale cu XXXXX, aducând-o pe

aceasta în stare de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a se

apăra, provocată de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea

constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine,

precum și prin aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu

aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu

aceasta un raport sexual forțat în formă normală.

Acuzarea a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Oloi Andrei în baza art. 171

alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „raportul sexual săvârșit prin

constrângerea fizică și psihică a persoanei de două persoane”.

În continuare, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din

XXXXX, Maslițchi Victor a fost învinuit de faptul că la XXXXX, aproximativ între orele

01:00-03:00, împreună și de comun acord cu Oloi Andrei, în timp ce se aflau în

gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat, urmărind scopul

satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu XXXXX, aducând-o pe ultima în stare

de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, provocată

de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea constrângerii fizice

exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine, precum și prin

aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu aplicarea violenței față

de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu ea un raport sexual forțat în

formă normală.

Acuzarea a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Maslițchi Victor în baza

art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „raportul sexual

săvârșit prin constrângerea fizică și psihică a persoanei de două persoane”.

Prima instanță a indicat că tot Maslițchi Victor a fost învinuit de faptul că

imediat după întreținerea raportului sexual forțat în formă normală, la

XXXXX, în perioada cuprinsă între orele 01:00-03:00, împreună și de comun acord

cu Oloi Andrei, în timp ce se aflau în gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX,

XXXXX, intenționat, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu

XXXXX, aducând-o pe aceasta în stare de ebrietate avansată, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra, provocată de această stare, contrar voinței

2

acesteia, prin aplicarea constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și

dezbrăcarea acesteia de haine, precum și prin aplicarea constrângerii psihice

exprimate în amenințarea cu aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența,

după care a întreținut cu ea un raport sexual în formă perversă.

Acuzarea a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Maslițchi Victor în baza

art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „satisfacerea poftei

sexuale în formă perversă, săvârșită prin constrângerea fizică și psihică a persoanei

de două persoane”.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: Oloi Andrei să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal și a-i stabili

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei

într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal și a-i stabili

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea într-un

penitenciar de tip semiînchis, iar în conformitate cu prevederile art. 84 Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili o

pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea

pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis; Maslițchi Victor să fie recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal și

a-i stabili pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea

pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, precum și să fie recunoscut vinovat

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal și a-i stabili

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea într-un

penitenciar de tip semiînchis, iar în conformitate cu prevederile art. 84 Cod penal,

pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, a-i stabili o

pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea

pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis; și admiterea în principiu a acțiunii

civile înaintate de partea vătămată XXXXX.

În motivarea apelului, a invocat că soluția primei instanțe rezultă din

interpretarea unilaterală a probatoriului administrat, fiind apreciate separat și

tendențios anumite probe.

În particular, a susținut că este greșită concluzia primei instanțe precum că nu

au fost prezentate probe ce țin de aplicarea față de XXXXX a constrângerii fizice sau

psihice, menționându-se că la XXXXX nu a fost depistată nicio vătămare, din care

motiv veridicitatea declarațiilor acesteia ar ridica semne de întrebare.

Aici, a indicat că prima instanță nu a ținut cont de faptul că agresarea fizică a

victimei nu întotdeauna are drept consecință cauzarea leziunilor corporale, iar în

speță, constrângerea fizică asupra XXXXX XXXXX, exprimată prin imobilizarea

brațelor și a întregului corp de către inculpați, nu a produs leziuni corporale pe

corpul victimei din motiv că în timpul imobilizării, aceasta a fost îmbrăcată într-un

3

pulover, ceea ce a exclus contactul direct cu suprafața cutanată a corpului

victimei.

A mai notat că prima instanță nu a luat în considerare particularitățile

aplicării față de XXXXX a constrângerii psihice, și anume locul comiterii faptelor,

care reprezenta un spațiu izolat, cât și comportamentul agresiv al inculpatului

Maslițchi Victor, care a precedat săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea, a subliniat că după cum rezultă din raportul de expertiză

medico-legală nr. 36 din XXXXX, în urmele de culoare surie de pe chiloții XXXXX

XXXXX au fost găsiți spermatozoizi care puteau să provină de la inculpați.

Astfel, a menționat că spermatozoizii depistați puteau fi secretați doar în

timpul actelor sexuale forțate din beci, fiindcă XXXXX și inculpatul Oloi Andrei au

declarat că pe parcursul actului sexual benevol între aceștia, inculpatul Oloi Andrei

a folosit un prezervativ.

A punctat că este greșită concluzia primei instanțe privind lipsa probelor

concludente ce țin de aducerea de către inculpați a XXXXX XXXXX într-o stare de

ebrietate avansată și profitarea de starea de neputință a acesteia, or neprezentarea

vreunui raport de expertiză care ar atesta cantitatea de alcool în sângele

XXXXX XXXXX nu trebuie să condiționeze ignorarea totală a declarațiilor victimei.

A relatat că prima instanță nu a dat aprecierea cuvenită faptului că atunci când

XXXXX s-a întâlnit cu inculpații, aceștia au purtat o discuție care a durat ceva timp,

și doar după aceasta inculpații au constrâns-o pe XXXXX să meargă împreună cu ei

la domiciliul XXXXX, ceea ce înseamnă că declarațiile martorului XXXXX Serghei nu

exclud posibilitatea reală ca inculpații să fi comis infracțiunea în circumstanțele

enunțate.

A declarat că nu este obiectivă concluzia primei instanțe privind punerea la

îndoială a declarațiilor XXXXX XXXXX pe baza faptului că aceasta ar fi avut un

comportament foarte degajat în timpul aflării în casa XXXXX și că inițial a întreținut

un raport sexual benevol cu inculpatul Oloi Andrei.

Aici, a mai afirmat că nu este pertinentă obiecția primei instanțe precum că

organul de urmărire penală nu s-a expus asupra raportului sexual întreținut la

XXXXX între XXXXX și inculpatul Oloi Andrei, care ar fi avut loc în condiții analogice

circumstanțelor de abuz sexual invocate de XXXXX.

A explicat că XXXXX din start a recunoscut că la XXXXX, a întreținut cu

inculpatul Oloi Andrei un raport sexual benevol în spatele casei XXXXX, solicitând

tragerea la răspundere penală a inculpaților doar pentru agresiunea sexuală ce a

avut loc la XXXXX în beciul gospodăriei XXXXX.

În continuare, a evidențiat că este eronată concluzia primei instanțe precum

că acțiunile XXXXX XXXXX și ale membrilor familiei sale au fost îndreptate spre

îmbogățirea de pe urma acestui caz, or Codul de procedură penală prevede în mod

expres dreptul părții vătămate de a solicita repararea prejudiciului cauzat, cu atât

mai mult că înșiși inculpații au recunoscut în ședința de judecată că au fost la

4

domiciliul XXXXX XXXXX pentru a aplana conflictul și i-au propus acesteia anumite

sume bănești.

A reliefat că prima instanță, în contradicție cu prevederile art. 90 Cod de

procedură penală, a apreciat critic declarațiile martorilor acuzării XXXXX, Cobzari

Maria și XXXXX Anatolie, ca reprezentând probe indirecte.

În context, a relevat că declarațiile acestor martori redau înfățișarea

exterioară și starea fizică și psihologică a XXXXX XXXXX la data de

XXXXX, imediat după comiterea violului, aspecte ce le-au devenit cunoscute

martorilor în baza propriilor observații, constituind astfel probe directe.

A mai susținut că prima instanță eronat a concluzionat că procesele-verbale

de cercetare la fața locului au fost întocmite cu încălcări și nu pot servi ca probe, din

motiv că cercetarea gospodăriei ce aparține cu drept de proprietate XXXXX ar fi fost

efectuată fără acordul acesteia, cât și fără legalizarea acțiunii de către judecătorul

de instrucție.

În această conjunctură, a invocat că cercetarea la fața locului a fost efectuată

cu acordul lui Maslițchi Vasile, fratele XXXXX și posesorul nemijlocit al gospodăriei

vizate, în condițiile în care Maslițchi Maria se afla peste hotare și i-a lăsat gospodăria

în grija fratelui său.

Astfel, a considerat că în sensul prevederilor art. 94 alin. (2) Cod de procedură

penală, cercetarea la fața locului nu a fost efectuată cu violarea drepturilor și

libertăților constituționale ale persoanei sau a prevederilor legii procesuale penale.

Cu referire la agrafa depistată în cadrul cercetării la fața locului, în privința

căreia prima instanță a indicat că nu au fost prezentate probe că ar aparține

XXXXX XXXXX, a remarcat că aceasta din start a declarat că în noaptea între

23 și XXXXX, părul său era prins cu două agrafe, descriind semnele caracteristice ale

acestora, astfel încât la depistarea și ridicarea respectivei agrafe, nu au apărut dubii

ce țin de apartenența ei.

a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror și menținută sentința.

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și solicitând casarea totală a

deciziei și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

07 iunie 2016, a fost admis recursul ordinar declarat de procuror, casată decizia

instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

6.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de recurs a reținut că la

examinarea probelor care confirmă sau infirmă vinovăția persoanei, instanța de

judecată este obligată să argumenteze în hotărârea adoptată motivele admiterii sau

respingerii probelor, prezentate atât de învinuire, cât și de apărare, fiind obligată să

verifice și să aprecieze toate probele examinate în ședința de judecată, indiferent

5

dacă acestea au fost administrate la etapa urmăririi penale sau au fost prezentate

de părți în ședința de judecată.

Instanța de recurs a indicat că instanța de apel nu și-a argumentat soluția în

condițiile legii procesuale penale, acordând prioritate acelor probe care, în viziunea

instanței de apel, demonstrează nevinovăția inculpaților, în detrimentul probelor

concludente și pertinente aduse de procuror.

În particular, instanța de recurs a notat că instanța de apel greșit nu a luat în

calcul declarațiile martorilor acuzării XXXXX, XXXXX și XXXXX Anatolie și nu le-a

coroborat cu alte probe din dosar, cu toate că aceștia au descris cum XXXXX a venit

acasă și în ce stare se afla aceasta, precum și au afirmat că inculpații au propus suma

de 5 000 de dolari SUA pentru a aplana conflictul.

Instanța de recurs a mai relevat că instanța de apel eronat a apreciat ca

declarativ argumentul acuzării precum că în speță, lipsa leziunilor corporale pe

corpul victimei a fost determinată de aspectul fizic dezvoltat al inculpaților în raport

cu victima, care a concluzionat asupra imposibilității de apărare.

Instanța de recurs a conchis că instanța de apel a menținut o sentință de

achitare ce are la bază probe contradictorii, or nu au fost expuse motivele pentru

care declarațiile martorului XXXXX, care se rezumă la aceea că XXXXX i-a spus să dea

declarații împotriva inculpaților, au fost apreciate ca veridice, spre deosebire de

declarațiile XXXXX XXXXX.

În continuare, instanța de recurs a indicat că instanța de apel nu a motivat

respingerea argumentului acuzării ce ține de dreptul părții vătămate de a solicita

repararea prejudiciului cauzat, care nu indică asupra faptului că acțiunile

XXXXX XXXXX și ale membrilor familiei sale ar fi fost îndreptate spre îmbogățirea de

pe urma acestui caz, cu atât mai mult că înșiși inculpații au recunoscut în ședința de

judecată că au fost la domiciliul XXXXX XXXXX pentru a aplana conflictul și i-au

propus acesteia anumite sume bănești.

În context, instanța de recurs a mai subliniat argumentul procurorului precum

că XXXXX niciodată nu și-a manifestat intenția ca să fie încetată urmărirea penală cu

condiția ca inculpații să-i achite anumite sume bănești.

a fost admis apelul declarat de procuror, casată sentința Judecătoriei Fălești din

16 decembrie 2013 în latura penală cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care:

Oloi Andrei a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe

un termen de 5 ani, precum și a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 5 ani.

În conformitate cu prevederile art. 84 Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Oloi Andrei i s-a stabilit o

6

pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 3 luni, cu

executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Maslițchi Victor a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 5 ani, precum și a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal și i s-a stabilit pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 5 ani.

În conformitate cu prevederile art. 84 Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Maslițchi Victor i s-a stabilit

o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 3 luni, cu

executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

În rest, dispozițiile sentinței referitoare la acțiunea civilă au fost păstrate fără

modificări.

7.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că prima

instanță a pronunțat o sentință de achitare nemotivată și neîntemeiată, deoarece

aceasta nu a soluționat în deplină măsură chestiunile pe care instanța de judecată

trebuie să le soluționeze potrivit art. 385 Cod de procedură penală și nu a dat

probelor o apreciere corespunzătoare, conform art. 93-101 Cod de procedură

penală.

Astfel, instanța de apel a constatat că la XXXXX, în perioada cuprinsă între

orele 01:00-03:00, Oloi Andrei împreună și de comun acord cu Maslițchi Victor, în

timp ce se aflau în gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat,

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu XXXXX, aducând-o

pe aceasta în stare de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, provocată de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea

constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine,

precum și prin aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu

aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu ea un

raport sexual pervers.

Instanța de apel a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Oloi Andrei în baza

art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „satisfacerea poftei

sexuale în formă perversă, săvârșită prin constrângerea fizică și psihică a persoanei

de două persoane”.

Instanța de apel a indicat că tot Oloi Andrei, imediat după întreținerea

raportului sexual forțat în formă perversă, la XXXXX, în perioada cuprinsă între orele

01:00-03:00, împreună și de comun acord cu Maslițchi Victor, în timp ce se aflau în

gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat,

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale cu XXXXX, aducând-o pe aceasta în stare

de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, provocată

de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea constrângerii fizice

exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine, precum și prin

aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu aplicarea violenței față

7

de ea, i-a suprimat rezistența, după care întreținut cu aceasta un raport sexual forțat

în formă normală.

Instanța de apel a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Oloi Andrei în baza

art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „raportul sexual

săvârșit prin constrângerea fizică și psihică a persoanei de două persoane”.

În continuare, instanța de apel a constatat că la XXXXX, aproximativ între orele

01:00-03:00, Maslițchi Victor împreună și de comun acord cu Oloi Andrei, în timp ce

se aflau în gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat,

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu XXXXX, aducând-o

pe ultima în stare de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, provocată de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea

constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine,

precum și prin aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu

aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu ea un

raport sexual forțat în formă normală.

Instanța de apel a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Maslițchi Victor în

baza art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „raportul sexual

săvârșit prin constrângerea fizică și psihică a persoanei de două persoane”.

Instanța de apel a indicat că tot Maslițchi Victor, imediat după întreținerea

raportului sexual forțat în formă normală, la XXXXX, în perioada cuprinsă între orele

01:00-03:00, împreună și de comun acord cu Oloi Andrei, în timp ce se aflau în

gospodăria XXXXX, amplasată în sat. XXXXX, XXXXX, intenționat,

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu XXXXX, aducând-o

pe aceasta în stare de ebrietate avansată, profitând de imposibilitatea acesteia de a

se apăra, provocată de această stare, contrar voinței acesteia, prin aplicarea

constrângerii fizice exprimate prin imobilizarea ei și dezbrăcarea acesteia de haine,

precum și prin aplicarea constrângerii psihice exprimate în amenințarea cu

aplicarea violenței față de ea, i-a suprimat rezistența, după care a întreținut cu ea un

raport sexual în formă perversă.

Instanța de apel a încadrat aceste acțiuni ale inculpatului Maslițchi Victor în

baza art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi: „satisfacerea

poftei sexuale în formă perversă, săvârșită prin constrângerea fizică și psihică a

persoanei de două persoane”.

Instanța de apel a notat că vina inculpaților în comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod penal este dovedită pe

deplin, în afara oricăror dubii rezonabile, printr-un sistem de probe pertinente,

concludente, utile și veridice, care coroborează între ele, în special prin declarațiile

părții vătămate XXXXX (f.d. 260-265 și 301-303, vol I; f.d. 39-43, vol. II) și ale

martorilor XXXXX (f.d. 271-272, vol. I; f.d. 44, vol. II), XXXXX (f.d. 273-275, vol. I;

f.d. 45-47, vol. II), XXXXX Anatolie (f.d. 276-277, vol. I; f.d. 48-49, vol. II), XXXXX (f.d.

285-288, vol. I) și XXXXX (f.d. 312-313, vol. I).

8

La fel, instanța de apel și-a întemeiat soluția inclusiv pe următoarele probe

materiale: procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru

săvârșirea infracțiunii din XXXXX (f.d. 15, vol. I), procesele-verbale de cercetare la

fața locului din XXXXX (f.d. 16-19 și 20, vol. I), ordonanța de ridicare din XXXXX (f.d.

28, vol. I), procesul-verbal de ridicare din XXXXX (f.d. 29, vol. I), procesul-verbal de

examinare din 09 ianuarie 2013 (f.d. 30-38, vol. I), ordonanța de recunoaștere și de

anexare a corpurilor delicte la cauza penală (f.d. 39, vol. I), raportul de expertiză

medico-legală nr. 303 din 26 decembrie 2012 (f.d. 65, vol. I), raportul de expertiză

medico-legală nr. 36 din XXXXX (f.d. 160-164, vol. I) și procesul-verbal de cercetare

la fața locului din 06 februarie 2013 (f.d. 168-179, vol. I).

Instanța de apel a considerat că sunt veridice declarațiile XXXXX XXXXX,

acestea fiind consecvente și confirmate prin alte probe din dosar.

În particular, instanța de apel a evidențiat că lipsa vătămărilor corporale nu

dovedește lipsa violului, or deteriorarea hainelor XXXXX XXXXX prezintă semne

evidente de violență fizică, aplicată pentru înfrângerea rezistenței victimei, pe când

imobilizarea brațelor și a întregului corp al XXXXX XXXXX n-a fost de natură să-i

cauzeze leziuni corporale.

Aici, instanța de apel a mai observat că inculpații au aplicat față de XXXXX nu

doar violență fizică, ci și violență psihică, iar locul comiterii faptelor este un beci,

adică un spațiu izolat, ceea a lipsit-o pe victimă de posibilitatea de a se smulge din

mâinile inculpaților și a cere ajutor.

Instanța de apel a punctat că nu pot fi reținute declarațiile unor martori ce țin

de buna dispoziție a XXXXX XXXXX în noaptea între 23 și XXXXX, la care a făcut

trimitere apărarea, fiindcă infracțiunile au fost comise într-un beci, fără prezența

persoanelor terțe.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a considerat că pentru a stabili

vinovăția inculpaților, nu are importanță dacă XXXXX a avut inițiativa de a cunoaște

un băiat, s-a aflat în brațele inculpatului Maslițchi Victor și a intrat în baia de aburi

în lenjerie intimă.

Instanța de apel a considerat a fi relevant și stabilit cu certitudine faptul că

XXXXX a ajuns acasă la bunica ei, XXXXX, semi-dezbrăcată și purtând celelalte haine

în mâină, într-o stare de încordare psihică, însoțită de plânsete, temeri și sentimente

de rușine.

În continuare, instanța de apel a arătat că inculpații au propus sume bănești

tatălui părții vătămate, XXXXX Anatolie, însă XXXXX a solicitat în mod consecvent

tragerea la răspundere penală a inculpaților.

Instanța de apel a concluzionat că nu există motive ce ar atrage nulitatea

actelor procedurale întocmite pe parcursul urmăririi penale.

invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală și

solicitând casarea totală a deciziei instanței de apel și menținerea sentinței primei

instanțe sau dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel.

9

În argumentarea recursului, apărarea a prezentat propria versiune asupra

evenimentelor ce au avut loc în noaptea între 23 și XXXXX, din care ar rezulta că

inculpații nu sunt vinovați în comiterea infracțiunilor ce li se impută, și a invocat că

potrivit declarațiilor expertului judiciar, deși în urmele de pe lenjeria XXXXX XXXXX

au fost găsiți spermatozoizi care puteau să provină de la inculpați, identitatea

persoanei sau a persoanelor ce au secretat spermatozoizii poate fi stabilită doar

printr-o expertiză la nivel genetic, însă asemenea expertize nu se efectuează în

Republica Moldova.

Astfel, în susținerea opiniei cu privire la nevinovăția inculpaților, apărarea

consideră că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare declarațiile martorilor

XXXXX și XXXXX Serghei, iar referitor la declarațiile martorilor XXXXX, XXXXX și

XXXXX Anatolie consideră că acestea reprezintă relatări ale faptelor descrise de

către însăși partea vătămată XXXXX, respectiv aceștia nu pot fi considerați martori

oculari.

Totodată în cadrul examinării cauzei, XXXXX niciodată nu a explicat prin care

acțiuni inculpații au constrâns-o fizic și psihic.

A invocat, în temeiul art. 94 alin. (1) pct. 8), 118 alin. (2) și 301 alin. (1) Cod

de procedură penală, nulitatea proceselor-verbale de cercetare la fața locului din

XXXXX și din 06 februarie 2013, deoarece cercetarea gospodăriei ce aparține cu

drept de proprietate XXXXX a fost efectuată fără acordul acesteia, în lipsa ordonanței

motivate a procurorului sau a încheierii judecătorului de instrucție.

Ulterior, avocatul Dorel Țurcan în numele inculpaților a declarat încă o

dată recurs ordinar, la fel invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală și solicitând casarea totală a deciziei instanței de apel și

menținerea sentinței primei instanțe sau dispunerea rejudecării cauzei de către

instanța de apel.

În argumentarea recursului, apărarea a făcut referire la declarația scrisă a

XXXXX XXXXX din 06 septembrie 2019, semnătura căreia a fost legalizată de notarul

Mariana Dumbrava, prin care XXXXX a indicat că la XXXXX, a întreținut benevol

relații sexuale cu Oloi Andrei și posibil cu Maslițchi Victor.

și apărătorul acestora, pledând pentru inadmisibilitatea recursului, deoarece este

vădit neîntemeiat.

declarate în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestora, și anume a celui declarat la 11 octombrie 2019 – ca fiind

vădit neîntemeiat, iar a celui declarat la 11 februarie 2020 – ca fiind depus peste

termen, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

10

Art. 432 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs

examinează admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu în baza materialelor din

dosar.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, un complet format

din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal menționează că potrivit practicii judiciare constante, erorile de

drept pot fi de drept procesual și de drept material. Instanța de recurs verifică dacă

s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte

au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept procesual și material.

10.1 Colegiul penal notează că în recursul declarat la 11 octombrie 2019,

apărarea a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură

penală.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel atunci când instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

asemenea erori nu se confirmă la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul, că

instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. art. 414 alin. (1),

417 alin. (8) Cod de procedură penală, iar hotărârea adoptată în urma examinării

apelului acuzatorului de stat cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Totodată, conform prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus,

după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Având în vedere că partea apărării nu a depus cerere de apel, Colegiul penal

consideră lipsit de suport juridic invocarea temeiului pentru recurs prevăzut la

art. 427 pct. 6) Cod de procedură penală, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor argumentelor apelului.

11

Totodată, instanța de recurs atestă, că în esență, criticile apărării se reduc la

un dezacord cu aprecierea probelor de către instanța de apel, autorul acestuia

făcând o proprie evaluare a materialului probator, prezentând versiunea potrivit

căreia probele administrate de către instanța de apel nu confirmă vinovăția

inculpaților Oloi Andrei și Maslițchi Victor în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează, că motivele

de reapreciere a probelor, nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, și astfel nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării

ca fiind ilegală a hotărârii contestate, deoarece instanța de recurs nu analizează

conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu

stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta

fiind sarcina primordială a instanțelor respective.

Din aceste considerente, Colegiul penal nu examinează criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpaților conform învinuirii

incriminate, astfel că reaprecierea probelor, în modul propus de către autorul

recursului, nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar o

altă opinie asupra probelor, care au fost puse la baza hotărârii instanței de apel, prin

continuarea judecării cauzei în fond, nu poate servi temei pentru reexaminarea

cauzei.

Aici, Colegiul penal atestă că la soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut

cont de prevederile art. 99-101 și 414 Cod de procedură penală, a verificat și a

cercetat probele sub toate aspectele, apreciindu-le prin prisma pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu – din punctul de vedere al

coroborării lor, și întemeiat a ajuns la concluzia privind recunoașterea vinovăției

inculpaților de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (2) lit. c) și 172

alin. (2) lit. c) Cod penal.

Cu referire la argumentul apărării privind nulitatea proceselor-verbale de

cercetare la fața locului din XXXXX și din 06 februarie 2013, deoarece cercetarea

gospodăriei ce aparține cu drept de proprietate XXXXX ar fi fost efectuată fără

acordul acesteia, în lipsa ordonanței motivate a procurorului sau a încheierii

judecătorului de instrucție, instanța de recurs remarcă că atât învinuiții Oloi Andrei

și Maslițchi Victor, cât și apărătorul acestora, Șobea Boris, la finisarea urmăririi

penale nu au invocat careva încălcări, or, potrivit proceselor-verbale de informare

despre terminarea urmăririi penale și proceselor-verbale de prezentare a

materialelor de urmărire penală aceștia au menționat, că „cereri și demersuri nu

sunt” (f. d. 225-228, vol. I).

În acest context, Colegiul penal menționează, că ilegalitatea acțiunilor

organelor de urmărire penală în conformitate cu prevederile art. 251 alin. (4) Cod

12

de procedură penală, atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării

acțiunii - când partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - când partea

ia cunoștință de materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când partea a

fost absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este

prezentată nemijlocit în instanță.

Raportând norma dată la argumentul supus analizei Colegiul penal atestă că,

din materialele cauzei nu rezultă că partea apărării ar fi avut careva obiecții asupra

acțiunilor organului de urmărire penală la etapa respectivă, iar invocarea nulității

actului procedural la etapa examinării recursului ordinar, contravine prevederilor

art. 251 alin. (4) Cod de procedură penală.

Totodată, Colegiul penal conchide că în speță nu a fost admisă nici o eroare

gravă de fapt, deoarece pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să

fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Colegiul penal constată, că recurentul nu a motivat recursul sub acest aspect

de drept invocat, limitându-se la critici privind aprecierea probelor, și totodată

instanța de recurs ordinar consideră, că în cadrul examinării prezentei cauze, o

atare eroare nu a fost comisă.

Din considerentele menționate mai sus, Colegiul penal conchide că în speță nu

sunt incidente temeiurile de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

În continuare, este de menționat că în conformitate cu art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost

pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blânde.

În particular, apărarea a invocat, pe calea recursului, că nu au fost întrunite

elementele infracțiunilor stipulate de art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod

penal.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Colegiul penal reține că inculpații Oloi Andrei și Maslițchi Victor au fost puși

sub învinuire și ulterior recunoscuți vinovați și condamnați de către instanța de apel

în baza prevederilor art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod penal.

13

Art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal sancționează violul, adică raportul sexual

săvârșit de două sau mai multe persoane prin constrângere fizică sau psihică a

persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima

voința.

Iar, art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal sancționează homosexualitatea sau

satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite de două sau mai multe

persoane prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Astfel, instanța de apel a încadrat acțiunile inculpaților Oloi Andrei și

Maslițchi Victor în baza art. 171 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor

calificativi: „raportul sexual săvârșit prin constrângerea fizică și psihică a persoanei

de două persoane” și în baza art. 172 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor

calificativi: „satisfacerea poftei sexuale în formă perversă, săvârșită prin

constrângerea fizică și psihică a persoanei de două persoane”.

Colegiul penal reține că argumentele apărării prin care se invocă că în

acțiunile inculpaților nu sunt întrunite elementele infracțiunii, deoarece materialele

cauzei penale nu ar conține probe care să dovedească vinovăția inculpaților în

comiterea infracțiunilor incriminate, nu și-au găsit confirmare, deoarece probele

acumulate și examinate de instanța de apel au fost apreciate potrivit prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, din punctul de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității, veridicității și coroborării reciproce, instanța de apel stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și ajungând astfel în mod întemeiat și

corect la concluzia că inculpații Oloi Andrei și Maslițchi Victor au comis infracțiunile

statuate de art. 171 alin. (2) lit. c) și 172 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Astfel, Colegiul penal menționează că judecând apelul procurorului și

respectând prevederile art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, fiind cercetate suplimentar probele

administrate de instanța de fond, astfel instanța de apel corect ajungând la

concluziile expuse la pct. 7 și 7.1 din prezenta decizie, stabilind că vinovăția

inculpaților a fost dovedită pe deplin în baza probelor prezentate la cauza penală,

iar încălcări de procedură sau încălcări ale drepturilor inculpaților nu au fost

stabilite.

Mai mult decât atât, Colegiul penal reiterează că instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe

noi prezentate instanței de apel și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei, așa cum propune

apărarea, este o competență și prerogativă legală a instanțelor de fond și aceasta nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 alin. (1)

Cod de procedură penală, astfel încât invocarea acestei chestiuni drept temei de

casare în recursul ordinar este lipsită de suport legal.

14

De asemenea instanța de recurs observă că, criticile formulate de apărare,

menționate în pct. 8 din prezenta decizie, au format obiect de examinare la

judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța de apel le-a dat o motivare

exahustivă, așa cum este indicat în pct. 7.1 din prezenta decizie, motivare pe care

instanța de recurs o însușește și a cărei reiterare nu se mai impune.

Din considerentele menționate mai sus, Colegiul penal, constatând

neîncadrarea celor invocate în recurs în prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală, a ajuns la concluzia inadmisibilității recursului declarat

de către avocatul Dorel Țurcan în numele inculpaților la data de 11 octombrie 2019,

ca fiind vădit neîntemeiat.

10.2 Cu referire la recursul declarat la 11 februarie 2020, Colegiul penal

reține următoarele.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, un complet format

din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este

declarat peste termen.

Art. 422 Cod de procedură penală prevede că termenul de recurs este de 30

de zile de la data pronunțării deciziei.

Din materialele cauzei, Colegiul penal constată că decizia motivată a instanței

de apel a fost pronunțată public și înmânată inculpaților, cât și apărătorului

acestora, la data de 09 octombrie 2019.

Prin urmare, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei instanței

de apel a expirat la data de 08 noiembrie 2019.

În aceste circumstanțe, este evident că avocatul Dorel Țurcan în numele

inculpaților, care a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel la data de

11 februarie 2020, nu s-a încadrat în termenul prevăzut de art. 422 Cod de

procedură penală, recursul fiind declarat peste termenul legal de 30 de zile.

Potrivit art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen.

Unul dintre scopurile legii procesuale penale este asigurarea egalității pentru

toate părțile interesate în procesul penal, însă acest deziderat impune disciplinarea

activității procesuale, inclusiv prin stabilirea unor termene peremptorii.

În acest sens, art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală impune obligația

îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul

dreptului. Astfel, neexecutarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii

menționate, duce la pierderea acestuia.

Prin urmare, Colegiul penal, constatând încălcarea de către recurent a

prevederilor art. 422 Cod de procedură penală, a ajuns la concluzia inadmisibilității

recursului declarat de către avocatul Dorel Țurcan în numele inculpaților la data de

11 februarie 2020, din motiv că este declarat peste termen.

15

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul

Dorel Țurcan în numele inculpaților, împotriva deciziei Colegiului penal a Curții de

Apel Bălți din 11 septembrie 2019, în cauza penală în privința lui Oloi Andrei XXXXX

și Maslițchi Victor XXXXX, cel declarat la 11 octombrie 2019 – ca fiind vădit

neîntemeiat, iar cel declarat la 11 februarie 2020 – ca fiind depus peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 08 mai 2020.

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Boico Victor

Țurcan Anatolie

16