1ra-224/2020 — art.332 alin.1 CP

1ra-224/2020 — art.332 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-224/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte - Vladimir Timofti,

Judecători - Anatolie Țurcan, Nadejda Toma, Elena Cobzac, Victor Boico,

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Postolachi Gheorghe în numele inculpatei Anton Lidia, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2019, în cauza

penală privind-o pe

Anton Lidia xxxx, născută la xxxx, originară și

domiciliată din sat. xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.04.2015– 23.06.2017;

Instanța de apel:12.07.2017 – 22.01.2018;

Instanța de recurs:02.05.2018 – 12.06.2018;

Instanța de apel:27.07.2018 – 06.06.2019;

Instanța de recurs:19.08.2019 – 03.03.2020.

În conformitate cu art.434, 435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală,

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

inculpata Anton Lidia a fost achitată de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.332 alin. (1) Cod penal al Republicii Moldova, pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

rechizitoriu Anton Lidia Vasile a fost învinuită în faptul că, deținând funcția de

director al grădiniței-creșă nr.II „Andrieș” din sat. Mereni, r-nul. Anenii Noi, fiind

persoană publică, angajată în temeiul ordinului Direcției Generale învățământ Tineret

și Sport Anenii Noi nr.19 din 04.04.2011, și activând în conformitate cu prevederile

contractului individual de muncă nr.03/11 din 04 aprilie 2011, încheiat cu aceeași

autoritate publică, acționând intenționat din interes personal întru gestionarea ilegală a

1

banilor bugetari destinați salarizării, la 01.10.2014, a întocmit ordinul 31-c, prin care

i-a acordat concediu surorii medicale Palii Ludmila, începând cu 01.10.2014, până la

05.11.2014, totodată, pentru îndeplinirea acțiunilor sale infracționale, cunoscând cu

certitudine faptul că Nicula Margareta este plecată peste hotarele RM și nu este

angajata instituției, a numit-o ilegal pe Margareta Nicula substituitoarea funcției

deținută legal de către Palii Ludmila pentru perioada 01.10.2014 - 31.10.2014, cu

acordarea 1.0% salariu, indicând în acest sens în același ordin, date cu conținut fals

precum că funcția va fi efectuată de către Margareta Nicula contrar prevederilor

legislației muncii. Ulterior, acționând cu același scop, după emiterea ordinului nr. 31-

c din 01.10.2014, cu conținutul fals la compartimentul înlocuirii Margaretei Nicula. la

finele luni octombrie 2014, conform obligațiunilor de serviciu, în conformitate cu

prevederile Legii RM nr.355 din 23.12.2005 „cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar” a îndeplinit tabelul de evidența a folosirii timpului de muncă a

angajaților instituției pe care o conduce, unde la poziția a 3-a, știind cu certitudine că

Nicula Margareta nu este angajată a instituției și nici nu a activat în perioada de

tabelare a salariului, a introdus ilegal date oficial false în tabelul de evidență a

timpului de muncă și listele de salarizare, ce constituie documente oficiale, înscriindu-

i pe numele Margaretei Nicula 23 zile lucrătoare. În baza tabelului îndeplinit, din

contabilitatea primăriei s. Mereni, r-nul Anenii Noi, Anton Lidia a ridicat ilegal suma

de 1500 lei, care urma a fi achitată Margaretei Nicula, asumându-și ilegal atribuții de

gestionare a banilor salariaților în alte scopuri neprevăzute, fiind folosiți banii ilegal

de către Anton Lidia în alte interese personale, inclusiv repartizând sumele financiare

indicate diferitor persoane la propria convingere și fără respectarea cerințelor legale,

contrar destinației bugetului prevăzut pentru cheltuielile la achitarea salariilor

angajaților grădiniței, prin urmare cauzând bugetului administrației publice locale a

sat. Mereni, r-nul Anenii Noi daune materiale în sumă de 1500 lei.

Acțiunile lui Anton Lidia xxxx au fost încadrate juridic de organul de urmărire

penală în baza art.332 alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova, după indicii

calificativi - înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor

date vădit false, precum și falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acțiuni

au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale.

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare conform învinuirii

formulate, prin care inculpata Anton Lidia să fie recunoscută vinovată de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova, iar în

temeiul art.60 Cod penal să fie liberată de răspundere penală în legătură cu expirarea

termenului de prescripție.

3.1 În susținerea apelului declarat, acuzatorul de stat a menționat că deși

inculpata nu a recunoscut vina în cele incriminate, vina acesteia a fost pe deplin

dovedită prin probele administrate legal în cadrul urmăririi penale și cercetate în

2

instanța de judecată și anume declarațiile părții vătămate Salcuțan Eugeniu,

declarațiile martorilor Stratu Natalia, Lungu Galina, Vasilița Svetlana, Cerchina

Tatiana, Nuța Mariana, Țiganu Ion, Lungu Veaceslav, Ceban Feodora precum și prin

probelor administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanța de judecată.

apelul procurorului a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, prin

care procesul penal în privința lui Anton Lidia în baza art.332 alin.(1) Cod penal a

fost încetat, iar în baza art.60 Cod penal, inculpata a fost liberată de răspundere

penală, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție pentru tragere la

răspundere penală.

Postolachi Gheorghe, solicitând casarea acestei hotărâri și menținerea sentinței primei

instanțe sau remiterea cauzei la o nouă rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

2018, a fost admis recursul ordinar declarat de avocat în numele inculpatului, casată

total decizia instanței de apel și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției adoptate instanța de recurs a reținut că instanța de fond și

cea de apel au comis următoarele erori de drept și anume:

- nu a respectat procedura de aplicare a prescripției tragerii la răspundere penală

a persoanei inculpate, nefiind clar ce fel de sentință a fost pronunțată - de încetare a

procesului penal pe motive de reabilitare sau nereabilitare, sau de condamnare, în

descriptivul și dispozitivul hotărârii adoptate fiind prezente elementele ambelor

categorii de hotărâri judiciare, care prin esența lor se exclud reciproc.

Mai mult, în descriptivul sentinței a constatat fapta pe art.332 alin.(1) Cod penal

ca fiind dovedită indicând că „acțiunile infracționale ale inculpatei cuprind elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal”, că „Anton Lidia

a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.3321 alin.(1), dar în dispozitiv a dispus, absolut

divergent, inițial că: „procesul penal .... încetează” apoi că, inculpata în genere: „se

liberează de răspundere penală”, lipsind aici și constatarea dacă ea este sau nu

vinovată de săvârșirea infracțiunii imputate;

- și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal cum ar fi: ordinul nr.310 c din

01.10.2014, tabelul de pontaj, tabelul de evidență a timpului de muncă și listele de

salarizare, procesul – verbal de examinare a ordinului de numire a Margaretei Nicula

în funcție de asistentă medicală și procesul verbal de examinare a tabelului de

evidență a folosirii timpului de muncă a angajaților grădiniței.

apelul declarat de procuror a fost admis, casată sentință și pronunțată o nouă hotărâre,

3

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpata Anton Lidia a fost

recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal

al Republicii Moldova, fiindu-i aplicată pedeapsă sub formă de amendă în mărime de

500 u.c., ceea ce constituie suma de 10 000 lei, cu liberarea de pedeapsa penală în

legătură cu intervenirea termenului de prescripție pentru tragere la răspundere penală.

7.1 În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că probele

administrate de către partea acuzării confirmă vinovăția inculpatei Anton Lidia în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 332 alin.(1) Cod penal.

Instanța de apel în decizia adoptată a constatat fapta și circumstanțele comiterii

infracțiunii invocate în rechizitoriu și a conchis că instanța de fond neîntemeiat a

ajuns la concluzia că Anton Lidia urmează a fi achitată pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal, deoarece

vinovăția acesteia în comiterea infracțiunii încriminate a fost dovedită pe deplin.

Așadar, verificând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, instanța de apel

dând o nouă apreciere probelor administrate la faza urmăririi penale, a constatat că

Anton Lidia Vasile deținând funcția de director al grădiniței creșă nr. II „Andrieș” din

sat. Mereni. r-nul. Anenii Noi, fiind persoană publică, angajată în temeiul ordinului

Direcției Generale învățământ Tineret și Sport Anenii Noi nr.19 din 04.04.2011, și

activând în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă nr.03/11 din

04 aprilie 2011, încheiat cu aceeași autoritate publică, acționând intenționat din

interes personal întru gestionarea ilegală a banilor bugetari destinați salarizării, la

01.10.2014, a întocmit ordinul 31-c, prin care i-a acordat concediu surorii medicale

Palii Ludmila, începând cu 01.10.2014, până la 05.11.2014, totodată, pentru

îndeplinirea acțiunilor sale infracționale, cunoscând cu certitudine faptul că Nicula

Margareta este plecată peste hotarele RM și nu este angajata instituției, a numit-o

ilegal pe Margareta Nicula substituitoarea funcției deținută legal de către Palii

Ludmila pentru perioada 01.10.2014-31.10.2014, cu acordarea 1.0% salariu, indicând

în acest sens în același ordin date cu conținut fals precum că funcția va fi efectuată de

către Margareta Nicula contrar prevederilor legislației muncii. Ulterior, acționând cu

același scop, după emiterea ordinului nr. 31-c din 01.10.2014, cu conținutul fals la

compartimentul înlocuirii Margaretei Nicula, la finele luni octombrie 2014, conform

obligațiunilor de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii RM nr.355 din

23.12.2005 „cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” a îndeplinit

tabelul de evidența a folosirii timpului de muncă a angajaților instituției pe care o

conduce, unde la poziția a 3-a, știind cu certitudine că Nicula Margareta nu este

angajată a instituției și nici nu a activat în perioada de tabelare a salariului, a introdus

ilegal date oficial false în tabelul de evidență a timpului de muncă și listele de

salarizare, ce constituie documente oficiale, înscriindu-i pe numele Margaretei Nicula

23 zile lucrătoare. În baza tabelului îndeplinit, din contabilitatea primăriei s. Mereni,

r-nul Anenii Noi, Lidia Anton a ridicat ilegal suma de 1500 lei, care urma a fi achitată

4

Margaretei Nicula, asumându-și ilegal atribuții de gestionare a banilor salariaților în

alte scopuri neprevăzute, fiind folosiți banii ilegal de către Anton Lidia în alte interese

personale, inclusiv repartizând sumele financiare indicate diferitor persoane la propria

convingere și fără respectarea cerințelor legale, contrar destinației bugetului prevăzut

pentru cheltuielile la achitarea salariilor angajaților grădiniței, prin urmare cauzând

bugetului administrației publice locale a sat. Mereni, r-nul Anenii Noi daune materiale

în sumă de 1 500 lei.

Aceste, împrejurări au fost constatate prin totalitatea de probe acumulate la

cauza penală sus indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile

art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al

coroborării lor, cum ar fi: prin declarațiile reprezentantului părții vătămate Salcuțan

Eugeniu, declarațiile martorilor Stratu Natalia, Vasilița Svetlana, Lungu Galina, Nuța

Mariana, Ceban Feodor, Roșca Aurelia, precum și sistemul de acte și documente

acumulate și administrate în cadrul urmăririi penale cum ar fi: ordinul nr. 31- c din

01.10.2014, emis de Anton Lidia, prin care s-a dispus de a acorda concediu Ludmilei

Palii din 01.10.2014, până pe 05.11.2014, pe care o va înlocui din 01.10.2014, până

pe 31.10.2014, pe 1.0% salariu d-na Nicula Margareta.

Astfel, instanța de apel a menționat că materialul probator demonstrează cu

certitudine vinovăția inculpatei, iar acțiunile inculpatei se încadrează în baza art.332

alin.(1) Cod penal al Republicii Moldova, după indicii calificativi - înscrierea de

către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false, precum și

falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acțiunii au fost săvârșite din

interes material sau din alte interese personale.

Consecvent, instanța de apel a menționat că, ținând cont de prevederile art.60

alin.(1) și (2) Cod penal, procesul penal urmează a fi încetat, cu liberarea inculpatei de

răspundere penală, pe motiv că a expirat termenul de prescripție de 5 ani din ziua

săvârșirii infracțiuni, or, fapta imputată inculpatei a fost săvârșită la data de

01.10.2014, făcând parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave.

Postolachi Gheorghe în numele inculpatei, care invocând temeiurile prevăzute de

art.427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acesteia,

cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat următoarele argumente:

- instanța de apel și-a motivat decizia de condamnarea lui Anton Lidia doar în

baza depozițiilor martorului E. Sălcuțan și A. Roșca, care nu puteau avea calitate de

martor, deoarece la urmărirea penală și în prima instanță au fost audiați în calitate de

reprezentanți ai părții vătămate, fără a lua în seamă și alte probe din dosar. Instanța de

apel nu este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare, având în vedere aceleași

mijloace de probă, neavând la dispoziție date noi, ca ulterior să întemeieze hotărârea

5

de condamnare pe o nouă interpretare a declarațiilor martorilor audiați în primă

instanță, fără a fi audiați în ședința instanței de apel.

- instanța de apel și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de

judecată a instanței de apel, neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile

martorilor Cechina Tatiana, Banuța Mariana, Țiganu Ion, Lungu Veceslav;

- nu a fost audiată inculpata în ședința instanței de apel;

- instanța de apel a preluat funcțiile procurorului și a schimbat motivarea

învinuirii indicând Legea nr.16 din 15.02.2008 „cu privire la conflictul de interese", și

Legea nr.397 din 16.10.2003 „privind finanțele publice locale", care nu a fost indicată

de procuror în ordonanța de învinuire si rechizitoriu;

- instanța de apel nu a dat apreciere argumentelor referitoare la învinuirea care

este formulată și înaintată ilegal;

- nu a fost dovedită intenția directă, în rechizitoriu nu a fost descris și nici nu s-a

constatat în ședința de judecată interesul material sau personal în comiterea faptei;

- instanța de apel a omis să motiveze lipsa elementelor componenței de

infracțiune;

- vinovăția inculpatei nu a fost confirmată prin probe pertinente și concludente,

lipsește latura subiectivă și latura obiectivă a infracțiunii în acțiunile lui Anton Lidia,

iar o sentință de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, dubiile în probarea

învinuirii urmând a fi interpretate în favoarea inculpatei;

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția potrivit

art.427 Cod de procedură penală;

- instanța de apel face concluzie certă că Anton a săvârșit fapta din interes

material și personal, fără a concretiza în ce mod a ajuns la așa concluzie și cum sa

reflectat aceasta în rechizitoriu Aceste divergențe și neclarități în aprecierea

elementelor componenței de infracțiune echivalează cu nesoluționarea fondului;

- motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, fiind făcut un calcul neclar

privind termenul de prescripție expirat, iar în dispozitiv se conchide aplicarea

termenului de prescripție, ceia ce nu corespunde motivării supra.

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit conchide că acesta urmează a fi respins din

următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Potrivit prevederilor art.424 alin.(2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, deoarece

art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

6

Reieșind din conținutul cererii de recurs declarat, Colegiul penal lărgit atestă că,

recurentul invocă în calitate de temeiuri pentru casarea deciziei instanței de apel

temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8) și pct.12) Cod de procedură penală,

care stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă

de fapt, care a afectat soluția instanței, când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal lărgit

reține că motivele și temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma

cercetării materialelor cauzei, argumentând în acest sens următoarele.

Ce ține de temeiul de recurs invocat de recurent, prevăzut de art.427 alin.(1)

pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că: „instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau motivarea soluției contrazice

dispozitivul deciziei, sau instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

argumentelor din apel, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței”, Colegiul penal lărgit conchide că nu sunt incidente în prezenta

speță, din considerentul că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art.414 alin.(1), 417 alin.(1) pct.8), 419 Cod de procedură penală și prin

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor relevante, invocate în

apelul declarat, întemeind-u-și soluția în baza probelor examinate de prima instanță,

care au fost examinate, verificate de instanța de apel, apreciate corect de aceasta, prin

prisma art.101 Cod de procedură penală, consemnate în procesul verbal al ședinței de

judecată, descrise în decizia atacată, soluția instanței nefiind afectată de o eroare

gravă de fapt, iar decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care își întemeiază

soluția, faptele inculpatei fiind încadrate corect conform circumstanțelor faptice

constatate în speță, din care considerente, temeiuri de a interveni în decizia instanței

de apel nu se identifică de instanța de recurs ordinar.

În aceasta ordine de idei, Colegiul penal lărgit constată că, instanța de apel s-a

expus asupra probelor administrate legal de către organul de urmărire penală cu

respectarea prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere

justă, potrivit art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității, veridicității și coroborării lor, stabilind cu certitudine toate

aspectele de fapt și de drept, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatei

Anton Lidia în comiterea infracțiunii prevăzute de art.332 alin.(1) Cod penal,

încadrarea juridică a acțiunilor acesteia fiind justă.

Totodată, instanța de recurs reiterează că la etapa judecării recursului nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

7

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de

fond, aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor de fond.

Din atare considerente, Colegiul penal lărgit nu examinează criticele referitoare

la presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de

fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpaților conform infracțiunilor

incriminate.

Mai mult, Colegiul penal lărgit menționează că aprecierea probelor de către

instanțele de fond poate să fie recunoscută ca o eroare gravă de fapt și reținută de

instanța de recurs, doar în cazul unor expuneri denaturate - ce nu corespund

conținutului faptic a probelor, sau neluarea în considerare a acestora. Astfel,

argumentele recurentului în acest sens urmează a fi apreciate critic, or acestea nu

confirmă că soluția emisă de instanța de apel ar contravine aprecierilor expuse în

motivarea acesteia.

Cu referire la argumentele apărătorului precum că, instanța de apel și-a întemeiat

concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a instanței de apel,

neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile martorilor Cechina Tatiana,

Banuța Mariana, Țiganu Ion, Lungu Veceslav, Colegiul penal lărgit le apreciază ca

fiind neîntemeiate, or, analizând conținutului procesului-verbal al ședinței de judecată

se constatată că declarațiile martorilor nominalizați, au fost obiect de studiu în

instanța de apel, fiind consemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d.19

vol.II), soluția instanței de apel nefiind afectată de o eroare gravă de fapt în acest sens.

Din considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, erorile invocate de

către recurent prevăzute la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, nu și-au

găsit confirmare la examinarea recursului.

În continuare, Colegiul lărgit reține că apărătorul a invocat în recurs precum

inculpata Anton Lidia nu a fost audiată în instanța de apel... iar instanța de apel nu

este în drept să pronunțe o hotărâre de condamnare, bazându-se exclusiv pe dosarul

din prima instanță, care conține depozițiile martorilor si declarațiile inculpatului,

același dosar, în temeiul căruia fusese achitată în primă instanță... instanța de apel

urmează să procedeze la o nouă audiere atât a inculpatului, cât și a anumitor martori

ai acuzării solicitați de pârți (hotărârile CEDO Popovici împotriva Moldovei din 27

noiembrie 2007, §72, și Dănila împotriva României din 8 martie 2007, §62- 63).

Verificând materialele cauzei sub acest aspect, Colegiul penal lărgit constată că

instanță de apel nu a admis careva încălcare a dreptului inculpatei Anton Lidia la

apărare, consfințit în art.6 CEDO, sub aspectele specificate de recurent. Instanța de

apel a ținut cont de prevederile art.321 alin.(2) pct.2) Cod de procedură penală și a

dispus examinarea cauzei în absența inculpatei, dat fiind faptul că Anton Lidia a

renunțat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în fața instanței, prin

cererea înaintată de către apărătorul Postolachi Gheorghe în numele inculpatei, prin

8

care a solicitat examinarea cauzei în ordine de apel în lipsa inculpatei, cerere care a

fost coordonată cu inculpata Anton Lidia și contrasemnată de către apărătorul

acesteia, fapt consemnat în procesul verbal al ședinței de judecată (f.d.185,188 vol.II).

În susținerea acestei concluzii, Colegiul penal lărgit consideră esențial de invocat

doctrina penală și jurisprudența CEDO în acest sens, or, principiul contradictorialității

privește mai multe aspecte, printre care și prezența personală a inculpatului la

judecată.

Astfel, în procesele penale, prezența celui trimis în judecată la dezbaterea cauzei

este un element esențial al asigurării principiului contradictorialității, al unui proces

echitabil, în general. După cum a decis Curtea europeană în mod constant în

jurisprudența sa, posibilitatea pe care trebuie s-o aibă „acuzatul” de a lua parte la

ședința de judecată decurge din obiectul și scopul ansamblului dispozițiilor art.6 din

Convenție, deoarece lit. c), d) și e) ale par.3 ale aceluiași text recunosc „oricărui

acuzat” dreptul „de a se apăra el însuși”, „de a interoga sau de a face să fie interogați

martorii”, „de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește

limba utilizată în ședința de judecată” toate acestea fiind de neconceput fără prezența

sa. De aceea, legislatorul este obligat să ia măsuri de „descurajare” a absențelor

nejustificate.

O situație specială, din punctul de vedere al respectării principiului

contradictorialității, este aceea a absenței acuzatului de la proces sau, altfel spus,

posibilitatea judecării în lipsă a unui acuzat care se sustrage de la judecată, prin

raportare la exigențele art.6 din Convenție. Spre exemplu, pe cazul Mihaes v. Franța

(25.05.1998), cu privire la inadmisibilitatea unui recurs în casație pentru motive legate

de sustragerea voluntară a reclamantei de la judecată într-o cauză penală, fosta

Comisie a considerat că aceasta nu constituie nici o limitare disproporționată a

dreptului la un tribunal și nici a dreptului la un proces echitabil, deoarece, în speță,

reclamanta a refuzat să fie prezentă, în persoană, în fața instanțelor de fond, ceea ce

semnifică renunțarea la însuși dreptul de a participa la ședințele de judecată ale

jurisdicțiilor care au pronunțat hotărârea.

În aceste condiții, Comisia a considerat că reclamanta, prin propria sa voință și în

mod neechivoc, a renunțat la dreptul de a fi ascultată de tribunal și la dreptul de a se

apăra în proces sau a audia martorii acuzării. Pe alt caz Kattan vs. România

(21.01.2014), Curtea europeană a adoptat o decizie de inadmisibilitate, cu respingerea

ca vădit nefondată a plângerii privind încălcările art. 6 CEDO, întrucât instanța și-a

îndeplinit obligația pozitivă de a face demersuri pentru a asigura prezența inculpatului

în instanță.

Prin urmare, Curtea a considerat că reclamantul a contribuit în mare măsură la

crearea unei situații, în care în mod rezonabil, a putut prevedea consecințele

comportamentului său examinarea cauzei în lipsa sa. În ipoteza în care o persoană a

9

avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în

fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei.

Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin

Rezoluția nr.75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în

cazul în care o persoană este judecată în lipsă.

Astfel, în criteriul nr.9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să

aibă dreptul la o nouă procedură de judecată, doar dacă dovedește faptul că absența sa

de la judecata inițială este datorită unor cauze independente de voința sa și că nu a

avut posibilitatea de a înștiința instanța.

Colegiul penal lărgit reține că nici reglementările internaționale și nici cele

interne nu impun admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane

condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu

de la judecată. A interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa

sustragerea de la soluționarea cauzei și a da posibilitatea condamnatului să se

prevaleze de propria sa culpa, legitimând astfel un abuz de drept procesual.

De asemenea, se atenționează asupra faptului că de la regula prezenței

inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei

condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are

o culpa în absența sa.

Raportând cele menționate la cazul supus examinării, Colegiul penal lărgit

remarcă faptul că inculpata Anton Lidia avea cunoștință de derularea procesului penal

care o privea, instanța de apel a întreprins măsurile necesare privind asigurarea

prezenței acesteia, la ședințele de judecată, și ca urmare acesta a avut posibilitatea să-

și exercite dreptul la apărare.

Mai mult ca atât, inculpata a fost reprezentat de către un apărător pe tot parcursul

examinării cauzei, care a apărat interesele acesteia.

În concluzie, prin prisma art.321 alin.(2) pct. 2) Cod de procedură penală, se

constată că instanța de fond corect a dispus continuarea examinării cauzei în lipsa

inculpatei, care a renunțat în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în

fața instanței, prin cerere de examinare în lipsa sa.

Referitor la eroarea prevăzută în pct.8) alin.(1) al art.427 Cod de procedură

penală invocată de recurent, Colegiul reiterează că nici acest temei nu și-a găsit

confirmare la judecarea cauzei, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată.

Sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele

cazuri când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

Astfel, verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține, că starea de fapt reținută și de drept apreciată de către instanța de apel,

10

concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relatate și examinate în

cuprinsul hotărârii atacate.

Prin urmare, se constată că, s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii, inclusiv vinovăția inculpatei Anton Lidia, după cum rezultă din decizia

instanței de apel, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, și-a motivat

concluzia bazându-se pe cumulul de probe pertinente și concludente, administrate pe

parcursul judecării cauzei și apreciate în mod obiectiv.

Colegiul penal lărgit reține, că prezența în acțiunile inculpatei a elementelor care

caracterizează latura obiectivă a infracțiunii imputate, au fost demonstrate prin

probele descrise, acumulate la faza urmăririi penale și cercetate în cadrul ședinței de

judecată în instanța de fond și instanța de apel, inclusiv procesul-verbal de examinare

a ordinului de numire a Margaretei Nicula în funcție de soră medicală, cât și procesul-

verbal de examinare a tabelului de evidență a folosirii timpului de muncă a angajaților

grădiniței.

În atare situație, Colegiul penal lărgit va respinge ca fiind nefondate argumentele

recurentului precum că inculpata Anton Lidia nu a avut nici un interes personal din

falsul tabelelor de pontaj, deoarece toți banii încasați au fost cheltuiți pentru

necesitățile grădiniței, neobținând careva foloase pentru sine, menționând în acest

sens că potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.16 din 15.02.2008 „cu privire la

conflictul de interese”, prin interes personal legiuitorul stabilește orice interes,

material sau nematerial, al persoanelor care rezultă din necesitățile sau intențiile

personale ale acestora, din activități care altfel pot fi legitime în calitate de persoană

privată, din relațiile lor cu persoane apropiate sau persoane juridice, indiferent de tipul

de proprietate, din relațiile sau afiliațiile personale cu partide politice, cu organizații

necomerciale și cu organizații internaționale, precum și care rezultă din preferințele

sau angajamentele acestora.

Inculpata Anton Lidia acționând în calitate de șef al unei instituții publice,

finanțată de la buget, urma să activeze în strictă reglementare cu Legea nr.397 din

16.10.2003 „privind finanțele publice locale”, unde se statuează decontarea de plăți și

surse financiare pentru diverse necesități, inclusiv pentru servicii de transport.

De asemenea, urmează a fi apreciate critic și argumentele recurentul în partea în

care s-a indicat că partea acuzării nu a prezentat nici o probă directă întru dovedirea

faptului că inculpata urmărind un careva interes personal, intenționat a admis falsul în

actele oficiale, astfel lipsește elementul calificativ obligatoriu din componența

infracțiunii incriminate, încadrate în art.332 alin.(l) Cod penal „interesul material sau

alt interes personal”, or, aceste declarații pe de o parte nu au fost probate, iar pe de

altă parte indică la faptul că acțiunile inculpatei au fost ilegale.

Cu referire la temeiul invocat de recurent în baza pct.12) alin.(1) a art.427 Cod

de procedură penală, Colegiul penal lărgit atestă că o astfel de eroare în speța dată nu

se constată, deoarece, supunând verificării decizia instanței de apel prin prisma erorii

11

de drept invocată de recurent în baza pct.8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală,

Colegiul a statuat ca fiind legală și întemeiată concluzia instanței de apel privind

recunoașterea vinovăției inculpatei Anton Lidia în baza art.332 alin.(1) Cod penal,

concluzie pe care instanța de recurs și-a însușit-o și în acest sens nefiind necesară o

reinterpretare.

Colegiul penal lărgit constată că alegațiile recurentului privitor la pretinsa eroare

judiciară reținută la calificarea juridică a acțiunilor inculpaților este vădit nefondată,

iar instanța de apel corect și-a motivat soluția de calificare a faptelor.

În atare situație, Colegiul penal lărgit consideră nefondate alegațiile recurentului

în această parte și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării

cauzei de către instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare

privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora sunt

subsecvente, ceea ce în cazul dat nu s-a realizat.

Instanța de recurs se raliază argumentelor expuse în decizia instanței de apel,

totodată, notând că, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO se admite însușirea

concluziilor instanțelor ierarhic inferioare de către instanțele ierarhic superioare, în

cazul când constatările acestora sunt fundamentate în fapt și în drept, fiind amplu

prezentate în hotărârile atacate, constatându-se că la administrarea probelor nu au fost

încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces, iar

probele puse la baza hotărârilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența

autenticitatea concluziilor formulate de instanțe.

Respectiv, Colegiul penal lărgit consideră necesar de a menționa că, potrivit

statuărilor expuse de Curtea Europeană în hotărârile sale, aceasta a evidențiat cu titlul

de principiu că, instanțele judecătorești trebuie să-și motiveze deciziile în temeiul

art.6§1 al Convenției (cauza Ruiz Torija vs. Spain, 9 decembrie 1994, §29). Totuși,

instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților,

mai cu seamă dacă el este invocat în mod repetat, iar extinderea la care se aplică

această obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul

deciziei și circumstanțele cauzei, or, în opinia Curții, în cazul în care instanța supremă

refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite temeiurile legale pentru

această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele art.6 din Convenție

(cauza Bachowski vs. Polonia din 02.11.2010).

Astfel, având în vedere cele menționate, Colegiul penal lărgit atestă că decizia

instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii procesual - penale, fiind

argumentată și întemeiată, ceea ce impune soluția de respingere ca inadmisibilă a

recursului ordinar declarat de către avocatul Postolachi Gheorghe în numele inculpatei

Anton Lidia ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

12

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul Postolachi

Gheorghe în numele inculpatei Anton Lidia, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2019, în cauză penală privind-o pe Anton Lidia

xxxx, cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 07 mai 2020.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Nadejda Toma

Elena Cobzac

Victor Boico

13