1ra-919/2020 — art. 191 alin. 2 lit. b, c, d CP

1ra-919/2020 — art. 191 alin. 2 lit. b, c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-919/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

inculpații Opinca Ion și Arnăut Anatolie, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2019, în cauza penală

privindu-i pe

OPINCA Ion XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX și domiciliat în

XXXXX;

ARNĂUT Anatolie XXXXX, născută

XXXXX, originar din XXXXX și domiciliat în

XXXXX;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 23.02.2017 – 07.05.2019;

Instanța de apel: 31.05.2019 – 06.11.2019;

Instanța de recurs: 03.02.2020 – 18.03.2020.

c o n s t a t ă:

penal în privința lui Opinca Ion și Arnăut Anatolie în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal, a fost încetat din motiv că

fapta comisă nu a constituit infracțiune, ci contravenția prevăzută de art. 106 Cod

contravențional.

Opinca Ion și Arnăut Anatolie au fost recunoscuți vinovați de comiterea

contravenției prevăzută de art. 106 Cod contravențional cu liberarea acestora de

răspundere contravențională pentru fapta comisă, în legătură cu expirarea termenului

de prescripție pentru tragere la răspundere contravențională.

activând în calitate de administrator al SA „Hotelul Dacia Un”, prin înțelegere

1

prealabilă și împreună cu Arnăut Anatolie, care exercita funcția de contabil șef al

aceleiași societăți pe acțiuni, fiind persoană cu răspundere materială deplină,

folosind situația de serviciu și urmărind scopul de profit și intenția directă de a însuși

ilegal bunurile altei persoane încredințate în administrarea sa, în perioada de

activitate a lunilor septembrie 2010 - 31 decembrie 2013, au însușit ilegal, conform

raportului de expertiză contabilă nr.1143 din 24.10.2016 și raportul de expertiză nr.

1758-1762 din data de 19 noiembrie 2018 mijloace bănești de pe conturile SA

„Hotelul Dacia Un” în sumă de 89.240,50 lei, prin ce i-au cauzat instituției respective

o daună în proporții considerabile.

Potrivit rechizitoriului, acțiunile lui Opinca Ion și Arnăut Anatolie au fost

încadrate potrivit art. 191 alin. (5) Cod penal. Prin ordonanța de modificare a

învinuirii din 08 aprilie 2019, Opinca Ion și Arnăut Anatolie au fost puși sub

învinuire în baza art. 191 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal.

procuror, care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță, prin care inculpații să fie recunoscuți

culpabili de comiterea infracțiunii prevăzute de 191 alin. (2) lit. b), c) și d) Cod penal

și de a le stabili pedeapsă sub formă de amendă de 800 u.c. cu privarea de dreptul de

a exercita pe o perioada de 5 ani funcții în domeniul hotelier.

În motivarea apelului procurorul a invocat că, sentința nominalizată este ilegală

în ce privește încetarea procesului penal în privința inculpaților. A susținut că

instanța de fond, greșit a examinat probele aduse de către acuzare, or, la dosar sunt

anexate recipisele depuse de către ambii inculpați, prin care s-a obligat să întoarcă

prejudiciu adus întreprinderii, făcând și acțiuni în acest sens și anume cet. Arnăut

Anatolie a și întors suma de 50.000 lei, or declarațiile sale precum că ar fi fost presat

să întoarcă acești bani sunt nefondate din cauză că ultimul nu a depus nici o plângere

la organele de drept, având posibilitatea de a face acest lucru chiar în acea zi înainte

de a întoarce suma de 50.000 lei, deoarece după discuția avută cu reprezentanții

întreprinderii, ultimul a plecat singur acasă pentru a recupera suma de 50.000 lei.

Astfel, alegațiile instanței de fond precum că acuzarea nu a probat scopul de

cupiditate în acțiunile inculpaților, este greșită și nefondată, iar ca probă este și

procesul-verbal de ridicare și examinare a explicației lui Arnăut Anatolie din data de

26.02.2014, prin care ultimul s-a obligat față de Președintele Consiliului SA Hotel

Dacia, timp de 4 ore să întoarcă suma de 50.000 lei, bani pe care i-a ridicat fără

autorizație, recunoscând acest fapt, iar ceilalți 50.000 să achite Opinca Ion, deoarece

el trebuie să-i justifice. Tot prin acest proces-verbal a fost ridicată și examinată

lămurirea lui Opinca Ion prin care indică direct sumele de bani retrase de el.

Totodată la dosar sunt anexate mai multe rapoarte de expertiză contabilă, unde

sunt concluzionate fapte că în perioada de activitate septembrie 2010 - 31 decembrie

2

2013, au însușit conform raportului de expertiză contabilă nr. 1143 din 24.10.2016

și raportul de expertiză nr. 1758-1762 din data de 19.11.2018 mijloace bănești de pe

conturile S.A. ,,Hotelul Dacia Un" în sumă de 89.240.5 lei, care nu au fost decontați

și au fost extrași fără avizarea președintelui consiliului de administrate al SA „Hotel

Dacia”.

2019, apelul procurorului a fost admis, cu casarea sentinței, inclusiv din oficiu,

potrivit prevederilor art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală și s-a pronunțat o

nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează.

Opincă Ion și Arnăut Anatolie au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal și le-a fost numită

pedeapsă fiecăruia sub formă de amendă în mărime a câte 800,00 u.c., ce constituie

echivalentul a 16.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita pe o perioadă de 5 ani

funcții în domeniul hotelier.

fond a stabilit eronat starea de fapt, care nu corespunde probelor din dosar, care au

fost apreciate incorect, din motivul că fapta constituie contravenție, fiind recunoscuți

vinovați în baza art. 106 Cod contravențional, cu liberarea acestora de răspundere

contravențională pentru fapta comisă, în legătură cu expirarea termenului de

prescripție pentru tragerea la răspundere contravențională.

În ședința instanței de apel s-a constatat cu certitudine faptul că inculpații au

comis infracțiunea prevăzută de art. 191 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal. Instanța de

apel nu a putut reține poziția instanței de fond, precum că, însușirea este un semn

obligatoriu al acestei infracțiuni. Astfel, absența acestui semn obligatoriu din latura

obiectivă atrage după sine și lipsa componenței de infracțiune a delapidării averii

străine, or, delapidarea constă în însușirea, folosirea sau transmiterea de către

făptuitor, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri încredințate

pentru a le gestiona sau a le administra, iar inculpații în virtutea funcțiilor pe care le

dețineau, au însușit suma de 89.240 lei, fără a le deconta ceea ce denotă faptul că

banii au fost folosiți în interes personal, odată ce nu au fost folosiți în interesul

persoanei juridice, și se confirmă prin probele anexate la dosar și prin acest fapt deja

nu puteau fi recalificate acțiunile lor ca contravenție prevăzută la art. 106 Codului

contravențional, deoarece momentul însușirii a fost demonstrat și infracțiunea a fost

consumată din momentul însușirii banilor, indiferent care a fost soarta lor de mai

departe și în ce scopuri au fost folosiți banii de către inculpați.

Au fost respinse declarațiile date de inculpați cu privire la nevinovăția lor, or,

vinovăția acestora, rezultă și prin rapoartele de expertiză, procesul-verbal de ridicare

și examinare a explicației inculpaților. Astfel, alegațiile apărării privind nevinovăția

inculpaților în comiterea infracțiunii incriminate și solicitarea de a menține sentința

3

instanței de fond prin care a fost dispusă încetarea procesului penal, deoarece nu s-a

constatat faptul infracțiunii incriminate, nu au fost reținute ca fiind plauzibile.

În acest context, instanța de apel a relevat că prima instanță în cadrul sentinței

nu a apreciat aceste probe, dând prioritate declarațiilor inculpaților din cadrul

cercetării judecătorești, în pofida faptului că acestea nu coroborează cu restul

mijloacelor de probă administrate la faza urmăririi penale și în instanța de judecată.

Instanța de apel la individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpaților a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod Penal și anume de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celor vinovați, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de

viață ale familiei acestuia precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovaților.

Din conținutul componenței de infracțiune prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. b),

d) Cod Penal, reiese stabilirea de către legiuitor a unei pedepse sub formă de amendă

în mărime de la 500 la 1000 u.c. sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri

cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de până la 5 ani.

Apreciind în ansamblu circumstanțele cauzei inclusiv personalitatea

inculpaților l-a fost numită pedeapsă sub formă de amendă în mărime a câte 800

u.c., ce constituie echivalentul a 16.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita pe o

perioadă de 5 ani funcții în domeniul hotelier.

De asemenea, instanța de apel a remarcat că conform art. 409 alin. (2) Cod de

procedură penală, în limitele prevederilor arătate în alin. (1), instanța de apel este

obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți, să

examineze aspectele de fapt și de drept ale cauzei, însă fără a înrăutăți situația

apelanților (de indicat care temeiuri au fost utilizate de instanța de apel din oficiu).

Reieșind din circumstanțele indicate, în conformitate cu art. 415 alin. (1), pct.

2) Cod de procedură penală a fost admis apelul declarat de procuror, cu casarea

sentinței integral, inclusiv din oficiu, potrivit prevederilor art. 409 alin. (2) Cod de

procedură penală și s-a pronunțat o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru

prima instanță.

ordinar solicitând casarea deciziei.

6.1 Inculpatul Opinca Ion fără a se referi la motivele prevăzute art. 427 Cod de

procedură penală, solicită casarea deciziei în partea stabilirii pedepsei și pronunțarea

în această parte a unei noi hotărâri prin care cauza penală să fie încetată pe motiv că

fapta comisă nu constituie infracțiune, ci o contravenție prevăzută de art. 106 Cod

contravențional.

4

În motivare recurentul a indicat că, concluziile instanței de apel sunt în

contradicție cu circumstanțele stabilite de instanța de fond, iar normele materiale au

fost aplicate eronat.

Invocând art. 8 Cod de procedură penală, menționează că nici declarațiile

reprezentanților, invocate ca probe de acuzatorul de stat, nu dovedesc faptul însușirii

ilegale a mijloacelor bănești ce au constatat că au fost extrase, dar nu au fost incluse

în evidența contabilă a întreprinderilor SA „Hotel Dacia-UN”.

Expertului Ion Nenița, a explicat că o parte din sume au fost direcționate la

achitarea salariilor, iar conform Hotărârii Guvernului R.M. nr. 951 din 20.12.2012

„Privind aprobarea cuantumului salariului mediu lunar pe economie prognozat

pentru anul 2013”, s-a dovedit că aceasta nu constituie proporții considerabile, astfel

stabilindu-se că acțiunile comise de inculpat nu au caracter penal.

6.2 Inculpatului Arnăut Anatolie, fără a se referi la art. 427 Cod de procedură

penală, solicită casarea deciziei și menținerea sentinței prin care procesul penal a

fost încetat din motiv că fapta comisă nu constituie infracțiune, ci contravenție

prevăzută art. 106 Cod contravențional.

În motivare a făcut trimitere la sentință, prin care în baza probelor acumulate,

cercetate și administrate în cadrul ședinței de judecată, nu s-a stabilit că prin acțiunile

sale și a lui Opincă Ion au însușit mijloace bănești, nu sunt justificate prin acte

contabile. Probele acumulate dovedesc nemijlocit faptul cauzării de daune materiale

întreprinderii, prin abuz de încredere, însă nu și faptul însușirii acestor bunuri.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursurile

inculpaților, menționând că acestea urmează a fi declarate inadmisibile, ca fiind

vădite neîntemeiate și lipsite de temeiuri legale.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestora în cazul în

care constată că sunt vădit neîntemeiate.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

5

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul deciziei rezultă că, prima instanță nu a dat o apreciere cuvenită

normelor de drept ce reglementează situația creată în cauza respectivă. Or, instanța

de apel, ținând cont de prevederile art. 27, 99-101 Cod de procedură penală,

cercetând sub toate aspectele probele administrate, verificându-le minuțios, prin

prisma admisibilității, pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor, a conchis

că probele administrate la materialele dosarului au confirmat pe deplin vinovăția

inculpaților în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin.(2) lit. b), d) Cod

penal.

Instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 6 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cât și dispozițiile art.

415 alin. (21) Cod de Procedură Penală, judecând apelul declarat împotriva sentinței

de achitare sau după caz de încetare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o

hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și a martorilor

acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care

declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorii, susceptibilă să întemeieze într-un

mod substanțial condamnarea inculpatului. Ca urmare în ședința instanței de apel au

fost audiați inculpații și reprezentantul părții vătămate Sapojnic Octavian, au fost

verificate și cercetate declarațiile și probele materiale prezente la cauza penală

respectivă.

Astfel, ținând cont de limitele învinuirii și a apelului declarat, instanța de apel

a constatat cu certitudine faptul că, Opinca Ion și Arnăut Anatolie au comis

infracțiunea prevăzută de art. 191 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către instanța de

apel în decizia sa, sunt juste iar criticile inculpaților nu constituie temeiuri de a

răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția instanței ierarhic

superioare, în sensul casării hotărârii judecătorești adoptate de instanța de apel.

În atare circumstanțe, nu pot fi considerate admisibile argumentele

inculpaților privitor la faptul că din probele cercetate de instanțe dovedește

indubitabil că cauza este contravențională, iar cauza penală să fie încetată.

Or, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și i

se aduce o acuzație aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta nu există.

Motivele invocate în recurs sunt neîntemeiate și constituie o interpretare

subiectivă a recurentului, iar instanța de apel corect s-a expus asupra fiecărui

argument din apel, motivare pe care instanța de recurs o acceptă și pentru a evita

repetări inutile o însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CEDO,

care în pct. 37 a hotărârii în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că,

6

art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu

poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de

Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

La stabilirea pedepsei inculpaților, instanța de apel a ținut cont pe deplin de

principiile de aplicare, prevăzute de art. 7, 61 Cod penal și de criteriile generale de

individualizare, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite,

criterii stipulate în art. 75 Cod penal, de toate circumstanțele cauzei, de gravitatea

infracțiunilor, care fac parte din categoria celor grave, de motivul acestora, de

persoana inculpaților, de condițiile de viață, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de probele administrate de organul de urmărire penală.

În acest context, Colegiul penal conchide, că argumentele invocate de către

inculpați în recursuri sunt neîntemeiate, fapt ce impune incontestabil respingerea

recursurilor ca inadmisibile, fiind vădit neîntemeiate cu menținerea hotărârii

contestate.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpații Opinca Ion și

Arnăut Anatolie, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din

06 noiembrie 2019, în cauza penală privindu-i pe Opinca Ion și Arnăut Anatolie, ca

fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 mai 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7