1ra-736/2020 — art. 320-1 Cp

Dosarul nr. 1ra-736/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 13 septembrie 2019

și deciziei Curții de Apel Cahul din 25 noiembrie 2019, în privința inculpatei

Dogaru Natalia XXXXX, născută la

XXXXX, originară și locuitoare a s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățeancă a R. Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.09.2019 – 13.09.2019,

instanța de apel: 10.10.2019 – 25.11.2019,

instanța de recurs: 09.01.2020 – 04.03.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Dogaru

Natalia a fost condamnată în baza art. 3201 Cod penal la 3 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei, începând din 13.09.2019, cu

includerea perioadei aflării în arestare preventivă de la 04.09.2019 până la

06.09.2019.

cunoștință, la data de 03 septembrie 2019, ordonanța de protecție emisă de

Judecătoria Cahul din 30.08.2018, prin care a fost obligată să părăsească domiciliul

situat în s. XXXXX XXXXX, r-nul XXXXX pentru un termen de 3 luni și i s-a

1

interzis să contacteze cu victimele XXXXX XXXXX, XXXXX XXXXX și XXXXX

XXXXX, pentru un termen de 3 luni, de a se apropia de victima XXXXX XXXXX și

copiii XXXXX XXXXXși XXXXX XXXXX, dar și de domiciliul comun din s.

XXXXX XXXXX, r-nul XXXXX, la o distanță de mai puțin de 200 m., măsuri

stabilite pe un termen de 3 luni, începând cu 30.08.2019, ora 11.00 până la

28.11.2019, ora 11.00, concomitent, fiindu-i adus la cunoștință că nerespectarea

prevederilor ordonanței se pedepsește în conformitate cu legislația în vigoare,

intenționat nu a executat măsurile stabilite de instanța de judecată în ordonanța de

protecție a victimelor violenței în familie.

Astfel, Dogaru N., în interiorul termenului pentru care au fost stabilite măsurile

de protecție, s-a dus la domiciliul victimelor XXXXX XXXXX, XXXXX XXXXXși

XXXXX XXXXX, situat în s. XXXXX XXXXX, r-nul XXXXX și, la cererea lor de

a părăsi domiciliul, a refuzat, rămânând acolo până la 04 septembrie 2019, în jurul

orelor 08.20, când a fost depistată de către angajații Inspectoratului de Poliție Cahul.

Instanța a reținut că inculpata a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în procedura simplificată.

Astfel, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 3201 Cod penal, ca

neexecutarea intenționată a măsurilor stabilite de instanța de judecată în ordonanța de

protecție a victimei violenței în familie.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpata a săvârșit o infracțiune

mai puțin gravă, a recunoscut vina pe deplin, solicitând examinarea cauzei în

procedură simplificată, se caracterizează negativ, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, anterior a fost condamnată prin sentința Judecătoriei Cahul din

28.01.2019 pe art. 349 alin. (11) Cod penal la 120 ore muncă neremunerată, prin

încheierea din 24.07.2019 fiindu-i înlocuită pedeapsa cu 30 de zile închisoare,

antecedentul penal nefiind stins, că potrivit revendicării în privința acesteia sunt

intentate încă 8 cauze similare, astfel, fiind stabilită ca circumstanță atenuantă –

recunoașterea vinovăției, cea agravantă fiind – săvârșirea infracțiunilor similare, că

conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a recunoscut

săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime

a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare,

concluzionând că urmează a-i stabilită pedeapsa de 3 luni închisoare, aceasta fiind

una justă, obiectivă și care va duce la reeducarea și corectarea acesteia, prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, și va atinge scopul prevăzut de art. 61 Cod penal.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatei să-i fie aplicată pedeapsa cu 2 ani închisoare.

Apelantul a invocat că, inculpata nu este căsătorită, copiii săi minori nu se află

la întreținere ei, dar a mamei sale și care toți sunt victime ale violenței în familie ce

emană de la aceasta, nu este angajată în câmpul muncii, anterior a fost condamnată,

antecedentele penale nefiind stinse, inculpata nu a executat pedeapsa cu muncă

neremunerată în folosul comunității aplicată anterior, motiv din care aceasta a fost

schimbată în închisoare.

Mai mult, inculpata a fost condamnată anterior pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, infracțiune contra autorităților publice, iar

2

prin sentința contestată a fost recunoscută vinovată de comiterea unei infracțiuni

contra justiției. Totodată, au fost constatate mai multe circumstanțe agravante, și

anume, conform art. 77 alin. (1) lit. a), g), j) Cod penal - condamnarea anterioară

pentru o faptă care are relevanță pentru cauză, săvârșirea infracțiunii în prezența

minorilor, și anume a copiilor săi, săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate.

respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că judecarea cauzei a avut loc în baza probelor

administrate la urmărire penală, cu respectarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform cărui inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Astfel, instanța de fond, la stabilirea pedepsei, a acordat deplină eficiență

prevederilor 75 Cod penal, ținând cont de faptul că inculpata anterior a fost judecată,

copiii minori nu se află la întreținerea ei, dar a mamei acesteia, toți fiind victime ale

violenței în familie, precum și de pericolul social al faptelor incriminate, de gravitatea

infracțiunii, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează și agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acesteia,

întemeiat concluzionând că corijarea ei este posibilă cu aplicarea pedepsei închisorii

pe un termen de 3 luni, pedeapsa încadrându-se în limitele prevăzute de lege, fiind

legală și echitabilă, în corespundere cu principiul proporționalității, precum și

scopului pedepsei penale prevăzut la art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirii echității

sociale, corectării inculpatei și prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ei, cât și a altor persoane.

recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei

de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că inculpata deja a beneficiat de faptul că a recunoscut

vinovăția la examinarea cauzei în baza probelor administrate în cadrul urmăririi

penale, conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

Totodată, inculpata nu este căsătorită, copiii săi minori nu se află la întreținere

ei, dar a mamei sale și care toți sunt victime ale violenței în familie ce emană de la

aceasta, nu este angajată în câmpul muncii, anterior a fost condamnată, iar

antecedentele penale nu sunt stinse. Inculpata nu a executat pedeapsa cu muncă

neremunerată în folosul comunității aplicată anterior, motiv din care aceasta a fost

schimbată în închisoare.

Mai mult, inculpata a fost condamnată anterior pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, infracțiune contra autorităților publice, iar

prin sentința contestată a fost recunoscută vinovată de comiterea unei infracțiuni

contra justiției. Totodată, au fost constatate mai multe circumstanțe agravante, și

anume, conform art. 77 alin. (1) lit. a), g), j) Cod penal - condamnarea anterioară

pentru o faptă care are relevanță pentru cauză, săvârșirea infracțiunii în prezența

minorilor, și anume, a copiilor săi, săvârșirea infracțiunii în stare de ebrietate.

3

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatei, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare, instanța de apel pronunțându-se argumentat și detaliat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatei,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acesteia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

4

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura

pedepsei aplicate inculpatei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel

pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

5

D E C I D E :

inadmisibilitatea ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din 13

septembrie 2019 și deciziei Curții de Apel Cahul din 25 noiembrie 2019, în privința

inculpatei Dogaru Natalia XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 aprilie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6