1ra-267/2020 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-267/2020 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-267/2020

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

29 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Diaconu Iurie,

Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscriție Chișinău, Bradu Valentina, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2019,

în cauza penală privindu-l pe

Belonucichin Vladimir Xxxxx, născut la xxxxx,

originar din Xxxxx, domiciliat în mun. Xxxxx,

str. Xxxxx, ap. xx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

Vladimir a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2)

lit. d) Cod penal, și i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității în mărime de 240 ore.

urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, la data de 28.03.2017 în

perioada de timp cuprinsă de la ora 20:00 min. până la 20:30 min., pentru realizarea

scopului infracțional propriu, profitând de faptul că acțiunile acestuia rămân neobservate

de către terți, în timp ce se afla în ograda casei de locuit amplasată pe str. Xxxxx, mun.

Xxxxx, acționând prin intenție directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestora,

pe ascuns a sustras de pe scaun un telefon mobil de model "Blackview R-6", de culoare

1

sură, cu numărul de IMEI1: xxxxx și IMEI2: xxxxx, în care erau activate cartelele SIM cu

nr. xxxxx și xxxxx, care aparține lui Mahu Marian, la preț de 5 347 lei, după care cu bunul

sustras a părăsit locul comiterii infracțiunii, deplasându-se într-o direcție necunoscută,

cauzându-i în rezultat părții vătămate Mahu Marian daune materiale în proporții

considerabile în sumă totală de 5 347 lei.

Astfel, inculpatul Belonucichin Vladimir prin acțiunile sale intenționate a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal - furt, adică sustragerea pe ascuns

a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

3.1. Procurorul în Procuratura mun. Chișinău, oficiul Buiucani, Copeciuc Marina,

prin care a solicitat casarea sentinței, în partea individualizării pedepsei, rejudecarea

cauzei penale conform ordinii stabilite pentru prima instanță cu pronunțarea unei noi

decizii prin care lui Belonucichin Vladimir să-i fie numită o pedeapsă în baza de art. 186

alin. (2) lit d) Cod penal, în formă de 2 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip semiînchis.

În motivarea apelului acuzatorul de stat a specificat că, pedeapsa aplicată

inculpatului, sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității nu va asigura

realizarea scopului procesului penal de protejare a societății și persoanei, astfel ca orice

persoană, care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale, precum și

nu va asigura realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale,

corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

În speța dată, instanța superficial a evoluat caracterul prejudiciabil al faptei săvârșite

de către Belonucichin Vladimir, ori prin acțiunile sale criminale, manifestate prin

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, inculpatul a pus în pericol un grup de

relații sociale cu privire la proprietatea privată. Infracțiunea comisă de Belonucichin

Vladimir, potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal, constituie o infracțiune mai puțin gravă.

În calitate de circumstanță agravantă potrivit art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, în

privința lui Belonucichin Vladimir constituie săvârșirea infracțiunii de către o persoană

care anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară, astfel, pedeapsa stabilită este

una neîntemeiată și individualizată contrar prevederilor art. 61, 75 Cod penal.

3.2. Avocatul Dodica Victoria în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea

sentinței, rejudecarea cauzei de către instanța de apel potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în prima instanță, prin care Belonucichin Vladimir să fie achitat, pe

2

motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

În motivarea cererii de apel, avocatul a indicat că instanța de fond contrar

prevederilor art. 385 Cod de procedură penală, nu a constatat cu certitudine dacă fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Concluziile aduse în motivarea

sentinței sunt întemeiate doar pe probele acuzării, fără a fi luate în calcul contradicțiile

apărute atât în declarațiile părții vătămate și martorului acuzării, cât și în coroborare cu

alte probe. Potrivit materialelor cauzei, probele cercetate în instanța de fond, s-a constatat

că inculpatul Belonucichin Vladimir a găsit bunul, telefonul mobil, în loc public și nu l-a

sustras de la partea vătămată Mahu Marian, fapt confirmat de către partea vătămată. La

momentul găsirii bunului, acesta nu se afla în stăpânirea de fapt a părții vătămate și nu

există nici o probă care ar confirma contrariul. Făcând referire la unele înscrisuri în

vederea motivării sentintei emise, instanta a ignorat explicațiile făcute de către partea

vătămată: privind acțiunile martorului Bîrdan Victor, care de fapt și l-au determinat să se

adreseze la poliție; privind necunoașterea limbii române și imposibilitatea de a citi și a

scrie în grafia latină; privind faptul că până la adresarea la Inspectoratul de Poliție

Buiucani îl cunoștea pe Belonucichin Vladimir și cunoștea locul aflării acestuia.

Ținând cont anume de explicațiile susmenționate, urmau a fi declarate nule

procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 20.04.2017 și procesul-

verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 12.06.2017 în temeiul art. 251 CPP,

deoarece a fost încălcat dreptul la apărare a lui Belonucichin Vladimir. Instanța de

judecată, însă, încălcând prevederile art. 94 Cod de procedură penală a pus la baza

sentinței aceste probe.

Instanța de judecată în lipsa probelor, a constat că părții vătămate Mahu Marian i-a

fost cauzată o daună în proporții considerabile, motivând prin faptul că partea vătămată

nu este angajată oficial în câmpul muncii și are doar venituri ocazionale, și categoric

ignorând susținerea părții vătămate că lui nu i-a fost cauzată daună considerabilă,

ignorând lipsa în materialele cauzei probelor care ar proba starea precară a părții

vătămate, ignorând faptul că partea vătămată nu are persoane la întreținere etc.

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către procuror și avocatul

inculpatului, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a menționat că, la pronunțarea

sentinței, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

ajuns la concluzia că, inculpatului Belonucichin Vladimir a săvârșit infracțiunea

3

prevăzută de art. 186 alin.(2) lit. d) Cod penal, după indicii calificativi - furtul, adică

sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

Cu referire la motivele invocate de apărare precum că prima instanță a adoptat o

soluție incorectă de condamnare a inculpatului Belonucichin Vladimir și că acesta urma a

fi achitat de sub învinuirea adusă în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, instanța de

apel a constatat că, prima instanță nu a comis careva erori de fapt care ar impune casarea

sentinței adoptate în partea recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea acțiunilor

infracționale, stabilirea și individualizarea pedepsei.

Instanța de apel a considerat că aceste afirmații ale avocatului reprezintă opinia

subiectivă a părții apărării, or, prima instanță în sentința corect și justificat și-a motivat

soluția sub aspectul recunoașterii vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, luând în considerație probele administrate legal de către organul de urmărire

penală și cercetate în ședința de judecată la prezenta cauză penală, cu respectarea

prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității,

concludenței, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele

de fapt și de drept, și ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului în

comiterea faptei și prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii

incriminate.

Prin justificarea probelor cercetate, instanța de apel a considerat dovedită cu

certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, și anume:

declarațiile părții vătămate Mahu Marian; declarațiile martorului Bîrdan Victor; procesul-

verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din 20.04.2017; procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 12.06.2017; procesul-verbal de examinare a

descifrărilor telefonice din 05.06.2017; procesul-verbal de examinare a telefonului mobil

de model "Blackiew R-6" din 12.06.2017; ordonanța de recunoaștere și anexare a corpului

delict din 14.06.2017, prin care telefonului mobil de model "Blackiew R-6" a fost

recunoscut ca corp delict pe cauza penală.

Faptul pretins că, inculpatul a găsit bunul, telefon mobil, în loc public și nu l-a

sustras de la partea vătămată Mahu Marian, nu poate fi pus la baza unei sentințe de

achitare, în situația în care, bunul nu îi aparținea inculpatului, iar acesta l-a luat de pe

scaun, știind că este un bun străin, care nu îi aparține cu drept de proprietare și l-a

înstrăinat intenționat, în scop de cupiditate.

4

La caz, instanța de apel a mai reiterat că infracțiunile săvârșite prin sustragere, se

consideră consumate din momentul în care bunurile au fost luate din posesia altuia, iar

făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de acele bunuri la dorința

sa.

Referitor la faptul precum că urmau a fi declarate nule procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 20.04.2017 și procesul-verbal de

recunoaștere a persoanei după fotografie din 12.06.2017, deoarece a fost încălcat dreptul

la apărare a lui Belonucichin Vladimir, în acest sens, instanța de apel a reținut că potrivit

materialelor cauzei penale, s-a constatat că prezentarea spre recunoaștere a fost efectuată

în conformitate cu prevederile art. 116 Cod de procedură penală, iar în cazul dat, nu există

temei de declararea nulității actelor procesual penale, or, în cazul respectiv, nu s-a

constatat încălcarea dreptului la apărare lui Belonucichin Vladimir.

Mai mult ca atît, instanța de apel a remarcat că apărătorul, pretinzând că lui

Belonucichin Vladimir i s-a încălcat dreptul la apărare atunci când partea vătămată și

martorul l-au recunoscut pe inculpat ca persoana care a comis fapta, nu a menționat prin

ce se manifestă încălcările admise, astfel, că afirmațiile acestea, instanța le-a apreciat ca

fiind declarative, fără un suport juridic.

Este neîntemeiată afirmația avocatului precum că instanța de judecată a ignorat

susținerea părții vătămate că lui nu i-a fost cauzată daună considerabilă, or, deși în cadrul

cercetării judecătorești, partea vătămată Mahu Marian a declarat că nu are pretenții față

de inculpat, acesta, în cadrul urmăririi penale a menționat că, prin sustragerea telefonului

mobil, lui i s-a cauzat un prejudiciu material considerabil în sumă de 5347 lei.

În cazul respectiv, este justificată aprecierea instanței de judecată, care a menționat

că dauna comisă părții vătămate, este una considerabilă, ținând cont de starea materială

a părții vătămate, care nu este angajat în cîmpul muncii și are venituri ocazionale, iar suma

de 5347 lei, este una impunătoare.

Cu privire la individualizarea pedepsei, instanța de apel a considerat că, instanța de

fond a aplicat inculpatului Belonucichin Vladimir o pedeapsă corectă și echitabilă în

coraport cu circumstanțele faptei și personalitatea inculpatului, stabilindu-I o pedeapsă

sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității mărime de 240 ore.

indicând temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași

instanță de apel în alt complet de judecată, invocând următoarele:

5

- concluziile instanței de apel în partea individualizării pedepsei stabilite

inculpatului greșite și în contradicție cu probatoriul administrat la etapa urmăririi penale

și cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale și principiului individualizării

răspunderii penale și pedepsei penale;

- luînd în considerație că infracțiunea în cauză au o amploare răspândită în

Republica Moldova, cât și legea penală apără aceste valori de orice atentat și este pasibil

de pedeapsă, instanța de judecată urma a aplica inculpatului o pedeapsă mai aspră pentru

a evita contribuirea la dezvoltarea în rândul cetățenilor a sentimentului că nu pot beneficia

de o protecție adecvată din partea statului și curmarea încrederii infractorilor în faptul, că

vor fi blând pedepsiți;

- în cadrul examinării acestei cauze penale nu au fost stabilite careva motive care ar

concluziona că nu este rațional ca inculpatul să nu execute pedeapsa cu închisoarea

prevăzută de lege și solicitată de acuzare pentru fapta săvârșită.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor

de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că

actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să

genereze desființarea acestuia.

Din conținutul cererii, se constată că procurorul face trimitere la temeiurile de casare

stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) din Cod de procedură penală, menționând că

prin sentință inculpatului ia fost aplicată o pedeapsă prea blândă raportat la fapta comisă

de acesta, iar instanța de apel nu a intervenit în acest sens în hotărârea contestată de

acuzatorul de stat, de aceea, la caz, au fost aplicate pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, instanțele de fond nemotivându-și suficient hotărârile în acest aspect.

Pentru motivele expuse, procurorul intervine cu solicitarea de a fi casată decizia instanței

de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare.

Verificând actele cauzei raportate la criticele avansate de recurent, instanța de recurs

6

le consideră vădit nefondate, menținând ad integrum atât statuările din sentință, cât și cele

din decizia instanței de apel, în partea ce ține de chestiunea individualizării pedepsei

realizate în privința inculpatului pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă este în limitele

speciale prevăzute de lege și nu s-au relevat împrejurări care ar conduce la modificarea

acesteia. Raționamentele pe care se fundamentează soluția de inadmisibilitate a

prezentului recurs, mai întâi se bazează pe aceea că, este inacceptabil faptul că procurorul,

pe calea recursului ordinar, dorește să se ajungă practic la o nouă analiză a circumstanțelor

de fapt din sentința primei instanțe și din decizia instanței de apel nu pentru a fi corectată

vreo eroare judiciară, ci doar în vederea stabilirii unei pedepse mai aspre decât cea

aplicată lui Belonucichin Vl. și de altă categorie.

La caz, pentru a reține eroarea de drept stipulată în pct. 10) și pentru a statua că s-

au aplicat pedepse individualizate contrar exigențelor legale, instanțele de fond urmau să

facă abstracție de prevederile art. 75 Cod penal, care reglementează criteriile generale de

individualizare a pedepselor, dintre care unele se referă la respectarea prevederilor părții

generale a Codului penal, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de drept penal –

limitele fiecărei pedepse, limitele în raport de concurs de infracțiuni, recidivă,

circumstanțe agravante și atenuante etc., dar și de limitele stabilite în partea specială a

Codului, criteriile de fapt pentru individualizarea pedepsei se referă la gradul de pericol

al faptei săvârșite, la persoana făptuitorului, la împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală. În general, cerința textuală a acestui caz de casare presupune că, s-a

încălcat legea penală sau cea procesual-penală la aplicarea pedepsei și la stabilirea

limitelor acesteia, sau modului de executare.

Supunând analizei subsidiare actele cauzei, Colegiul constată că eroarea de drept

semnalată de recurent și stipulată în pct. 10) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

în speță, cu certitudine nu a fost admisă de instanțele ierarhic inferioare. La trasarea

acestei concluzii, instanța de recurs a avut ca bază mai multe argumente temeinice și

pertinente, care cad sub incidența nemijlocită a circumstanțelor de fapt din dosar și se

mențin în vigoare până în prezent.

Potrivit celor conținute în sentința și decizia instanței de apel, Colegiul penal

constată că, la determinarea cuantumului pedepsei, instanțele au ținut seama de

următoarele împrejurări: a comis o infracțiune mai puțin gravă, conform art. 16 Cod penal,

de faptul că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție, de personalitatea inculpatului care

7

anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, la momentul comiterii faptelor nu

era încadrat în câmpul muncii, la evidența medicilor narcolog și psihiatru nu se află, iar

bunul a fost restituit părții vătămate.

În cererea de recurs, procurorul enumeră în mare parte aceleași împrejurări

evidențiate mai sus și în hotărârile judecătorești contestate, care în opinia lui ar urma să

contribuie la soluția de aplicare a pedepsei cu închisoarea față de inculpat, totuși instanța

de recurs nu este convinsă că o atare categorie de pedeapsă va duce la responsabilizarea

inculpatului pe viitor, mai mult decât pedeapsa cu munca neremunerată aplicată acestuia

prin sentință.

În același sens, se notează că, însăși scopul pedepsei penale stipulat în art. 61 Cod

penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un mijloc

de corectare și reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește

comportamentul făptuitorului. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces

obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat

prin rechizitoriu inculpatului, la caz, fiind incident art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, în

baza căruia a fost condamnat Belonucichin Vl., la pedeapsă sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității în mărime de 240 ore.

Față de lucrul judecat de instanțele de fond, Colegiul consideră că o atare modalitate

de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa aplicată

infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal,

care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale.

În acest context, urmează de evidențiat că stabilirea sancțiunilor de drept penal este,

pe de o parte, o sarcină care îi revine legislatorului, care stabilește pedepsele și celelalte

sancțiuni de drept penal prin fixarea unor limite minime și maxime ale acestora, în

conformitate cu importanța abstractă a valorii sociale protejate, iar pe de altă parte, o

sarcină pe care instanța o realizează în limitele stabilite de lege.

La fel, se specifică că, recurentul invocând eroarea de drept prevăzută de pct. 6),

menționează despre faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, cu toate acestea dânsul nu relevă expres ce omisiuni în acest aspect a

admis instanța de apel.

8

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile titularului

dreptului de recurs și reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării

cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind

esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora se circumscriu. Pe

lângă aceasta, Colegiul notează că decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a expus în partea

descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor și exigențelor din art.

6 CEDO.

Mai mult ca atât, deși art. 6 § 1 al Convenției obligă instanțele judecătorești să-și

motiveze hotărârile, Curtea a clarificat că acest lucru nu impune un răspuns detaliat la

fiecare argument invocat de parte (Van de Hurk v. the Netherlands). Modul în care se aplică

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești poate varia în funcție de natura acestora

și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor fiecărei cauze în parte (Hiro Balani v. Spain).

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii

și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-419 Cod de procedură

penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de procuror, sunt vădit

neîntemeiate.

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 30 ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe Belonucichin Vladimir

Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 27 februarie 2020.

Președinte: Diaconu Iurie

Judecători: Guzun Ion

Catan Liliana

9