1ra-532/2020 — art. 287 alin. 2 lit. b CP

1ra-532/2020 — art. 287 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-532/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 septembrie 2019, declarat de inculpatul

Mocreac Nicolae XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.09.2018 – 03.12.2018,

instanța de apel: 17.01.2019 – 18.09.2019,

instanța de recurs: 05.12.2019 – 22.01.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Mocreac

Nicolae a fost condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal la amendă în

mărime de 1010 unități convenționale, ce constituie 50.500 lei

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Beghiu A. prejudiciul moral în

mărime de 7000 lei, în rest pretențiile părții civile au fost respinse.

Prin aceeași sentință au fost condamnați Buruiană S. și Castraveț C., însă în

privința lor hotărârile judecătorești nu se contestă.

inculpatul Mocreac N., fiind sub influența alcoolului, împreună cu Buruiană S.,

Castraveț C. și alte două persoane în privința cărora cauza penală a fost disjunsă, în

incinta magazinului situat în stația de alimentare cu petrol „Petrom”, amplasată în or.

Călărași, str. Alexandru cel Bun, unde pe parcursul a unei perioade de timp

1

îndelungate, săvârșind acțiuni intenționate, care în mod grosolan și cu îndârjire au

încălcat ordinea publică, exprimând o vădită lipsă de respect față de societate,

neținând cont de cele mai elementare norme de comportament și morală,

demonstrând supremație și dispreț față de persoanele care se aflau într-un loc public,

intenționat, fără careva motive, acționând cu deosebită obrăznicie și cinism deosebit,

încălcând demnitatea, onoarea, drepturile și libertățile omului, garantate prin art. 1

alin. (3) din Constituția Republicii Moldova, s-au năpustit asupra lui Chira A. și

Beghiu A., ambii locuitori ai XXXXXX, care intenționau să facă cumpărături, apoi,

sub pretextul că aceștia din urmă poartă părul lung și împletit, toți cei prezenți,

adresându-se cu diferite cuvinte necenzurate față de Chira A. și Beghiu A., au început

să-i îmbrâncească și să le înjosească demnitatea și onoarea acestora, amenințându-i și

agresându-i fizic, pricinuindu-le și dureri fizice, apoi Buruiană S., demonstrativ,

luând un foarfece de pe tejgheaua magazinului, apucându-l și trăgându-l de păr pe

Beghiu A., i-a tăiat părul ce era împletit, pricinuindu-i dureri fizice.

Continuând acțiunile huliganice, Castraveț C., intenționat, l-a tras de păr pe

Chira A. și i-a aplicat lovituri cu piciorul peste corp, pricinuindu-i dureri fizice, după

care Mocreac N. a preluat foarfeca și, exprimându-se cu diferite cuvinte necenzurate

față de Chira A., amenințându-l pe ultimul cu răfuială fizică, l-a impus să-și taie

părul, astfel că, prin comportamentul lor sfidător, aplicarea și amenințarea cu

aplicarea violenței fizice, le-au cauzat lui Chira A. și Beghiu A. puternice dureri

fizice, suferință psihică, precum și prejudiciu moral, manifestat prin înjosirea onoarei

și demnității personale.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina și i-a încadrat ațiunile

în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca huliganismul, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței

asupra persoanelor sau de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe, de

opunerea de rezistență violentă reprezentanților autorităților sau altor persoane care

curmă actele huliganice, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc

printr-un cinism sau obrăznicie deosebită, săvârșite de mai multe persoane.

Totodată, instanța a statuat că prin acțiunea civilă, Beghiu A. a solicitat

încasarea din contul inculpaților a prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, în sumă

de 50.000 lei.

Potrivit art. 1423 Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii și de măsura în

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social

al persoanei vătămate.

Deci, ținând cont de împrejurările săvârșirii infracțiunii, de vârsta părții civile

Beghiu A., de durerile fizice, suferințele psihice, precum și prejudiciul moral

manifestat prin înjosirea onoarei și demnității personale cauzate prin comportamentul

inculpatului față de acesta, raportat la faptul că inculpatul a recunoscut vinovăția și s-

a căit de comiterea faptei, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor săvârșite,

urmează a fi admisă parțial acțiunea civilă, cu încasarea din contul lui Buruiana S. și

2

Mocreac N. în beneficiul lui Beghiu A. a prejudiciului moral de a câte 7000 lei, în

rest acțiunea civilă urmând a fi respinsă ca fiind vădit disproporționată în raport cu

circumstanțele de fapt și de drept constate.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin să fie încasat din contul inculpaților

Buruiană S. și Mocreac N. a prejudiciului moral în mărime de a câte 1050 unități

convenționale, ce constituie 50.500 lei.

Apelantul a invocat că potrivit art. 1423 Cod civil, mărimea compensației

pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de

caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de

gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a

răspunderii și de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei

vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța

de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

Astfel, ținând cont de împrejurările săvârșirii infracțiunii, de vârsta părții civile

Beghiu A., de durerile fizice, suferințele psihice, precum și prejudiciul moral

manifestat prin înjosirea onoarei și demnității personale cauzate prin comportamentul

inculpatului față de acesta, raportat la faptul că inculpatul a recunoscut vinovăția și s-

a căit de comiterea faptei, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor săvârșite,

instanța de fond a admis parțial acțiunea civilă, cu încasarea din contul lui Buruiană

S. și Mocreac N. în beneficiul lui a prejudiciului moral a câte 7000 lei, în rest

acțiunea civilă urmând a fi respinsă ca fiind vădit disproporționată în raport cu

circumstanțele de fapt și de drept constate.

Însă, era corect, obiectiv și uman a încasa prejudiciul moral în aceeași mărime

ca și pedeapsa penală, instanța de fond omițând faptul că acțiunile inculpaților au fost

publicate și virate pe toate canalele de socializare, prin ce au ajuns în atenția

publicului, acțiunile inculpaților cauzându-i înjosirea onoarei și demnității personale.

septembrie 2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

De la Mocreac Nicolae a fost încasat în beneficiul lui Beghiu A. prejudiciul

moral în mărime de 20.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că mărimea prejudiciului moral solicitată de partea

vătămată Beghiu A. în cuantum de a câte 1050 unități convenționale, ce constituie

50.500 lei de la inculpații Mocreac N. și Buruiană S. este exagerată și nu a fost

dovedită în cuantumul cerut, ținându-se cont de consecințele infracțiunii, și anume,

cele întâmplate după accident.

Mai mult, nu a fost prezentat niciun înscris autentic ce ar confirma cauzarea

prejudiciului moral în cuantumul solicitat.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum

și statutul social al persoanei vătămate. Ori, fiecare persoană care pretinde că a suferit

este în drept să-și estimeze prejudiciul moral suferit, dar numai instanța de judecată

este împuternicită prin lege să determine mărimea prejudiciului moral în echivalent

3

bănesc, conducându-se de noțiunea reparării rezonabile, de personalitatea părții

vătămate, de circumstanțele cazului concret în care părții vătămate i-a fost adusă

atingere onoarei și demnității acestuia prin mediatizarea cauzei.

Astfel, cuantumul prejudiciului moral în mărime a câte 20.000 lei pentru partea

vătămată de la inculpații Mocreac N. și Buruiană S. este echitabil, ținând cont de

suferințele psihice și fizice care i-au fost provocate părții vătămate în rezultatul

acțiunilor infracționale ale inculpaților.

menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că instanța de apel a examinat superficial probele

administrate și înregistrarea video, potrivit căreia el nici nu s-a apropiat de partea

vătămată Beghiu A.

Mai mult, în instanțe nu a fost prezentat niciun înscris autentic ce ar confirma

cauzarea prejudiciului moral părții vătămate, lipsind un document medical care ar

demonstra suferințele morale cauzate, medicamentele administrate.

Ori, este de acord să-i achite prejudiciul moral în mărime de 7000 lei, stabilit

prin sentința instanței de fond, suma de 20.000 lei fiind exagerată pentru el și familia

sa, la moment nefiind angajat în câmpul muncii, iar soția fiind în concediu de

îngrijire a copilului, ei neavând nici locuință proprie.

Totodată, potrivit jurisprudenței CtEDO, constatarea violării reprezintă prin

sine o satisfacție echitabilă suficientă și doar în cazul abaterilor cu repercusiuni

minore asupra victimei (cauza Hirst nr. 2 către Regatul Unit, 2005) sau când recunoașterea

violării aduce prin sine beneficiul victimei (cauza Amihalachioaie contra Moldovei, 2004).

În drept, recursul este întemeiat pe art. 420-436 CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

Însă, în recursul menționat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat

niciun temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind

omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității

deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

4

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de conținut.

Prin urmare, odată ce nu îndeplinește cerințele legale de conținut, recursul

inculpatului urmează a fi declarat inadmisibil.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei privind mărimea compensației pentru prejudiciul moral

cauzat părții vătămate, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 219

alin. (4), 220 alin. (3), 387 alin. (1) Cod de procedură penală, art. 1423 Cod civil,

conform căror odată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă

sunt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea

civilă, în tot sau în parte, ori o respinge. La evaluarea cuantumului despăgubirilor

materiale ale prejudiciului moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele

fizice ale victimei, etc. Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu

normele dreptului civil. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

autorului prejudiciului, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a

fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate.

Ori, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. din

prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei în partea stabilirii pedepsei și în latura încasării

prejudiciului moral.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

5

din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura prejudiciului moral, în alt sens decât cel pe care îl

propune inculpatul, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul nominalizat este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Mocreac Nicolae

XXXXXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18

septembrie 2019, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 14 februarie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6