1ra-1359/2019 — art. 264 alin. 3 CP

Dosarul nr. 1ra-1359/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 martie 2019,

în cauza penală în privința lui

Mișcoi Ivan xxxxx

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prevăzută de art. 364/1 Cod de

procedură penală, Mișcoi Ivan a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264

alin. (3) Cod penal la 2 (doi) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de trei ani.

În conformitate cu art. 90 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea

pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de probațiune de 4 (patru) ani.

În baza art. 90 alin.(6) Cod penal, condamnatul Mișcoi Ivan s-a obligat să nu-și

schimbe domiciliul fără a înștiința organul de executare.

Măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi țara aplicată față de Mișcoi Ivan, s-a

menținut până la rămânerea definitivă a sentinței.

10 decembrie 2017, aproximativ la ora 16:40, conducând automobilul de model

„MAZDA”, cu numere de înmatriculare xxxxx, pe traseul R-25, km 43, la ieșirea din satul

Soltănești, raionul Nisporeni, încălcând prevederile pct. 45, alin. (1), lit. a) din

Regulamentul circulației rutiere care, prevede că, conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

b) dexteritatea în conducere care iar permite să prevadă situațiile periculoase,

1

deplasându-se cu viteză excesivă nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport,

a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un copac. În rezultatul accidentului

Mișcoi Boris, care se afla în automobil în calitate de pasager, a primit leziuni corporale

sub formă de tamponadă a inimii intrapericardice cu hemoragii din plăgile traumatice a

inimii, fractura coastelor 1-4 pe dreapta cu deplasarea fragmentelor și hemoragii în

țesuturile moi adiacente, fractura claviculei drepte, fractura sternului, contuzia

cordului, hemoragie în cavitatea pleurală pe dreapta, plagă și excoriații pe față, care au

putut surveni în urma acțiunii unor obiecte dure contondente, care puteau fi părțile

interioare ale unui automobil în mișcare, posibil în timpul și circumstanțele indicate,

condiționează pericol pentru viață și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare

gravă și au legătură cauzală cu decesul lui Mișcoi Boris.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate Mișcoi Ivan a comis infracțiunea prevăzută

de art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal - încălcarea regulilor de securitate a circulației de

către persoana care conduce mijlocul de transport, care a provocat decesul unei persoane.

acesteia în partea individualizării pedepsei penale, rejudecarea cauzei penale și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin

care lui Mișcoi Ivan, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (3) lit. b) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa penală sub formă de închisoare pe

un termen de 4 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip deschis și cu privarea

de drepturi de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. În rest, sentința

contestată să fie menținută fără modificări.

În motivarea apelului a invocat blândețea pedepsei, care în opinia acuzatorului de

stat nu-și va atinge scopul de corectare și reeducare a condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și din partea altor

persoane, considerând că prima instanță n-a acordat deplină eficiență criteriilor

generale de individualizare a pedepsei, prevăzute la art. 61, 75 din Codul penal, astfel

eronat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

În acest context, apelantul a menționat că, inculpatul nu a considerat necesar de a

divulga pe deplin circumstanțele cazului în care sa produs accidentul rutier, ba mai

mult, indicând la condițiile climaterice nefavorabile și situația rutieră creată până la

impact, soldat cu decesul victimei, nici nu a întreprins careva acțiunii ghidate de

Regulamentul Circulație Rutiere și anume acomodarea vitezei unității de transport

conduse, pentru a avea posibilitatea de a prevedea obstacole aflate în fața sa și o

eventuală oprire a mijlocului de pericol social sporit ignorând totalmente obligațiunile

date, iar în consecință a recunoscut acuzarea pentru fapta imputată cu scopul să-și

amelioreze situația sa procedurală.

fost respins apelul declarat de procuror, cu menținerea hotărârii atacate.

în instanța de fond a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

în corespundere cu prevederile art. 364/1 Cod de procedură penală, probele, fiind

apreciate corect prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, prima instanță corect

2

concluzionând asupra vinovăției inculpatului Mișcoi Ivan de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal.

Reieșind din faptul că, cercetarea judecătorească s-a efectuat în procedură

simplificată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de apel a

indicat că, legalitatea sentinței atacate va fi verificată sub aspectele de drept: dacă

există erori procesuale și dacă măsura de pedeapsă este stabilită în limitele legii.

În această ordine de idei, analizând materialele cauzei, în raport cu normele

relevante la caz, instanța de apel a constatat că instanța de fond a îndeplinit strict

cerințele dispozițiilor art. 364/1 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, opțiunea

primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii enunțate, nu a fost viciată,

în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate normele imperative din Codul de

procedură penală.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, contestată de către acuzatorul de stat,

instanța de apel, verificând legalitatea stabilirii acesteia, a conchis că, prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 90 Cod penal și respectând

cerințele art. 364/1 alin. (8) Cod de procedură penală, i-a stabilit o pedeapsă echitabilă

pentru infracțiunea săvârșită, deoarece a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

care conform art. 16 Cod penal se atribuie la categoria infracțiunilor grave, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, care nu are antecedente penale, este căsătorit

vârsta tânără, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, și anume

recunoașterea integrală a vinovăției, căința sinceră de cele comise, înaintând o cerere în

temeiul art. 364/1 Cod de procedură penală, de atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității și contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii.

În afară de aceasta, Colegiul a menționat, că și de rând cu cele relatate mai sus și

Mișcoi Ecaterina, fiind recunoscută și succesorul părții vătămate a declarat că Mișcoi

Boris este soțul ei, iar inculpatul Mișcoi Ivan este fiul ei, și printr-o declarație a solicitat

de a nu fi aplicată pedeapsa cu închisoare, deoarece are un singur copil, iar dânsa are o

vârstă înaintată și o altă pedeapsă mai aspră de a rămâne singură nu are, și a solicitat

de a fi respinsă cererea de apel și de a menține sentința primei instanțe.

Astfel, instanța de apel a conchis că, pedeapsa stabilită inculpatului de către

instanța de fond este legală și echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei, corespunde

atât principiului proporționalității, cât și scopului pedepsei penale prevăzut în art. 61

alin. (2) Cod penal.

recurs ordinar de procuror, la 20 mai 2019, care, invocând temeiurile prevăzute în

art.427 alin.(l) pct. 6), 10) Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, solicită casarea acesteia, cu rejudecarea cauzei în instanța de apel.

În opinia acuzatorului de stat, pedeapsa stabilită inculpatului cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal este prea blândă în raport cu circumstanțele cauzei,

considerând că, instanțele de fond nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61,

75 Cod penal, astfel, incorect au ajuns la concluzia stabilirii unei pedepse neprivativă de

libertate, aplicând art. 90 Cod penal.

3

opinia sa asupra recursului ordinar declarat de procuror, solicitând inadmisibilitatea

acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal consideră nefondate alegațiile acuzatorului de stat sub aspectul

temeiurilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și pct.10) Cod de procedură

penală și în acest sens se reține că, judecarea cauzei penale vizate în recursul ordinar a

avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și la judecarea

apelului declarat de procuror, instanța de apel a verificat îndeplinirea de către prima

instanță a cerințelor dispozițiilor art. 364/1 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală,

constatând că opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii

simplificate nu a fost viciată.

Așadar, analizând decizia atacată, instanța de recurs conchide, că instanța de apel

legal și întemeiat a menținut hotărârea primei instanței, în partea individualizării

pedepsei inculpatului, deoarece la judecarea apelului declarat de procuror, a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, respectând prevederile art. 414 alin. (1), (5) și

417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 5 din prezenta decizie,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Mai mult ca atât, Colegiul menționează, că temeiurile invocate de către recurent,

precum și argumentele acestuia au constituit obiect de examinare la judecarea cauzei în

instanța de apel, și asupra acestora instanța judecătorească s-a expus argumentat în

hotărârea pronunțată.

Subsidiar, instanța de recurs subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se

mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu

prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în care acestea și-au motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției acestor instanțe (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

Totodată, Colegiul penal consideră necesar de a sublinia că, aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o

categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că

infracțiunea comisă de ea este un incident în viața acesteia, or, instituția suspendării

condiționate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj acordat de lege infractorilor, ci

4

trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care derivă din organizarea

unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

La fel, se subliniază că, sintagma suspendarea condiționată înseamnă liberarea

condiționată de la executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite

condiții stabilite de instanța de judecată.

Așadar, pedeapsa este echitabilă când impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și

întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal constată că instanța de apel

și-a argumentat hotărârea în sensul aplicării art. 90 Cod penal, corect ajungând la

concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea acestuia de

societate și pedeapsa stabilită va atinge scopul restabilirii echității sociale.

Mai mult ca atât, instanța de recurs consideră necesar de a notifica declarația din

18 martie 2018 depusă de către Mișcoi Ecaterina în instanța de apel, în care D-ei indică:

„Eu, Mișcoi Ecaterina, în primul rând ca mamă îndurerată și apoi în calitate de succesor a

părții vătămate declar ...că nu doresc ca fiul meu Mișcoi Ivan să fie pedepsit penal cu

ispășirea pedepsei în închisoare. Nu a săvârșit o crimă intenționată și nu a dorit moartea

tatălui său. Ivan este unicul copil care a rămas acasă și are grijă de mine... Mai aspră

pedeapsă, decât să-ți pierzi părintele în astfel de împrejurări, consider că nu există, și nu

doresc agravarea situației fiului, care este distrus moral și psihic în urma celor

întâmplate..”. (f.d.143)

De această declarație s-a ținut cont de către instanța de apel la menținerea

hotărârii primei instanțe privind stabilirea pedepsei inculpatului Mișcoi Ivan, cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, care în opinia Colegiului penal soluția

pronunțată de instanțele de judecată este legală, echitabilă și proporțională

circumstanțelor cauzei.

În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unei erori de drept, care ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei contestate, deoarece instanța de apel n-a admis o

eroare gravă de fapt, care ar afecta soluția acesteia.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide, că la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar, declarat de procuror

se declară inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Țurcanu Svetlana împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 25 martie 2019, în cauza penală în privința lui Mișcoi Ivan xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

5

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 24 decembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Toma Nadejda

Judecător Boico Victor

6