1ra-1995/2019 — art. 264 alin. 4, 264/1 alin. 4 CP

1ra-1995/2019 — art. 264 alin. 4, 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1995/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Harunjen Artur în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 19 iunie 2019, în cauza penală

în privința lui

Vasilașco Lilian xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.08.2017 - 02.03.2018;

Instanță de apel: 26.03.2018 - 13.07.2018;

Instanță de recurs: 14.09.2018 - 11.12.2018;

Instanță de apel: 17.01.2019 - 19.06.2019;

Instanță de recurs: 30.08.2019 - 13.11.2019.

A C O N S T A T A T :

Vasilașco Lilian a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art.2641 alin.(4) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Vasilașco Lilian a fost condamnat în baza art.264 alin.(4) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe termen de 4 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 1 an.

Lilian, la 20 iunie 2017, aproximativ la ora 23:25, fiind în stare de ebrietate

alcoolică și fără a deține permis de conducere, în timp ce conducea motocicleta de

model ,,Victad VT 150-3” cu n/î xxxxx pe traseul central din s. Cepeleuți, r-nul

Edineț, avândul în calitate de pasager pe Gaina Alexandru, deplasându-se cu cu o

viteză de aproximativ 70-80 km/h, ignorând cerințele pct.45 subpct.(1), 47 din

Regulamentul circulației rutiere, nu s-a isprăvit cu conducerea motocicletei, a

derapat de pe traseu în partea stângă, tamponându-se într-un pilon, în urma cărui

fapt părții vătămate Gaina Alexandru, conform raportului de expertiză medico-

1

legală nr.120/D din 20.07.2017, i-a fost cauzată vătămare corporală gravă,

periculoasă pentru viață sub formă de ruptura splinei.

2.1. Totodată, de către organul de urmărire penală Vasilașco Lilian a fost pus

sub învinuire că, la 20 iunie 2017, aproximativ la ora 23:25, având scopul

nerespectării interdicției impuse conducătorilor mijloacelor de transport să conducă

în stare de ebrietate, reglementată de legislația în vigoare, deținând permis de

conducere, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, fapt demonstrat în

urma testării alcooloscopice cu alcotestul ,,Drager”, potrivit cărui concentrația

vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,58 mg./l, ce conform art.13412 Cod

penal constituie stare de ebrietate cu grad avansat, fără a deține permis de

conducere, a condus motocicleta de model „Victad VT 150-3”, n/î xxxxx, prin s.

Cepeleuți, r-nul Edineț.

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care Vasilașco Lilian să fie condamnat în baza:

- art.2641 alin.(4) Cod penal, la 6 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis;

- art.264 alin.(4) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

termen de 5 ani.

În temeiul art.84 Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa definitivă 4 ani 6 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani.

De asemenea, de la inculpat să fie încasate în beneficiul statului cheltuielile

judiciare în sumă de 704,72 lei.

Apelantul a invocat că, prima instanță incorect a ajuns la concluzia achitării

inculpatului de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2641

alin.(4) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, odată

ce vinovăția lui, pe ambele capete de acuzare, se dovedește prin probele

administrate la caz, care însă nu au fost apreciate de instanță potrivit dispozițiilor

art.101 Cod de procedură penală.

Faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate, a fost

constatat prin însuși declarațiile inculpatului, cât și a părții vătămate Gaina

Alexandru.

La fel, instanța nu a ținut cont că infracțiunea incriminată în baza art.2641

alin.(4) Cod penal este una formală și se consideră consumată din momentul

efectuării conducerii mijlocului de transport de către o persoană care se află în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Totodată, dispunând ca pedeapsa stabilită inculpatului în baza art.264

alin.(4) Cod penal, să fie suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune,

instanța a omis că acesta a comis fapta aflându-se în stare de ebrietate și

infracțiunea dată face parte din categoria celor grave.

Astfel, chiar în prezența circumstanțelor atenuante invocate de partea

apărării și reținute de instanță, pedeapsa stabilită este una prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii

2

săvârșite, ce nu va atinge scopul pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității

sociale, corectării inculpatului, preveniri săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

lui, cât și a altor persoane.

La fel, prima instanță neîntemeiat a respins cererea de încasare a cheltuielilor

de judecată în sumă de 704,72 lei, or, potrivit art.229 alin.(1) și (2) Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt

trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga inculpatul să recupereze

cheltuielile judiciare.

fost admis apelul, casată sentința, rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Vasilașco Lilian a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art.264 alin.(4) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip deschi, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen

de 4 ani;

- art.2641 alin.(4) Cod penal, la 6 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art.84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 4 ani

2 luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 4 ani.

Conform art.901 alin.(1) Cod penal, s-a dispus suspendarea parțială a

executării pedepsei închisorii pe termen de 2 ani 1 lună, pe o perioada de

probațiune de 2 ani, care va fi calculată după executarea reală a pedepsei închisorii

de 2 ani 1 lună în penitenciar de tip semiînchis, după epuizarea căilor ordinare de

atac.

În rest, dispozițiile sentinței cu privire la corpurile delicte și cheltuielile

judiciare, au fost menținute.

procedură penală, a contestat cu recurs ordinar hotărârile adoptate, solicitând

casarea acestora, cu pronunțarea unei hotărâri de achitare din motiv că faptele nu

întrunesc elementele infracțiunilor.

care s-a pronunțat pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat.

decembrie 2018, a fost admis recursul, casată total decizia și dispusă rejudecarea

cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a indicat că, potrivit

descriptivului și dispozitivului sentinței, instanța:

a) a concluzionat că circumstanțele incriminate inculpatului în rechizitoriu

pe art.2641 alin.(4) Cod penal sunt absorbite de dispoziția art.264 alin.(4) Cod

penal și a constatat aceste fapte ca fiind dovedite. Totodată, în dispozitiv, în mod

divergent, inculpatul a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracțiunii

prevăzute la art.2641 alin.(4) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii;

3

b) a conchis în descriptiv că: „Solicitarea acuzatorului privind încasarea de

la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă de 704,72 lei este eronată și nu va fi

admisă, deoarece sarcina probațiunii este pusă în seama organului de urmărire

penală”. În același timp, în dispozitiv lipsește cu desăvârșire soluția în aspectul

vizat.

În continuare, instanța de recurs ordinar a indicat că, conform descriptivului

și dispozitivului deciziei atacate, corect rejudecând cauza potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, instanța de apel:

a) nu a desființat sentința total, menținând parțial o sentință nemotivată și

neîntemeiată legal. Or, a indicat divergent în descriptiv că: „se impune admiterea

apelului, cu dispunerea anulării sentinței și condamnării inculpatului pe ambele

capete de acuzare, cu stabilirea pedepsei penale pentru concurs de infracțiuni în

limita solicitată de apelant, prin excluderea suspendării ei condiționate, păstrând

neschimbate dispozițiile cu privire la cheltuielile de judecată și corpurile delicte”,

dar în dispozitiv, neclar și contrazicându-se a dispus: „casează sentința, rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță... În rest, dispozițiile sentinței cu privire la corpurile delicte și cheltuieli

judiciare, se păstrează fără modificări”;

b) nu a apreciat ordonanța procurorului de modificare a învinuirii din 06

iunie 2018, adoptată în cadrul judecării apelului, în raport cu prescripțiile din

art.326 alin.(1) Cod de procedură penală, enunțate supra;

c) a depășit limitele învinuirii formulate, or, indicând că: „fără cunoașterea

Regulamentului circulației rutiere și deprinderii de a conduce motocicleta cu

capacitatea cilindrică de 1,5 m3 , pentru care se impune deținerea obligatorie a

permisului de conducere”, a constatat fapte și circumstanțe agravante neinvocate în

rechizitoriu;

d) a constatat neclar și divergent fapte pe art.2641 alin.(4) Cod penal,

considerate ca fiind dovedite, că: „Tot el, la 20 iunie 2017, orele 23:25, în scopul

nerespectării interdicției impuse conducătorilor mijloacelor de transport de a

conduce în stare de ebrietate, ce este reglementată de legislația în vigoare,

deținând permis de conducere și fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat, fapt demonstrat în urma testării alcooloscopice cu alcotestul ,,Drager”,

potrivit cărui concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,58 mg./l,

ceea ce conform art.13412 Cod penal constituie stare de ebrietate cu grad avansat,

fără deținerea permisului de conducere, a condus motocicleta „Victad VT 150-3”,

n/î xxxxx, prin localitatea Cepeleuți, r-nul Edineț. Acțiunile inculpatului urmează a

fi încadrate în baza art.2641 alin.(4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de

transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat și nu deține permis de conducere”.

fost admis apelul, casată parțial sentința în partea achitării și stabilirii pedepsei,

rejudecată cauza și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care a fost încetat procesul penal în privința lui Vasilașco

Lilian privind comiterea infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal, din

motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

4

Au fost excluse prevederile art.90 Cod penal aplicate față de inculpatul

Vasilașco Lilian recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264

alin.(4) Cod penal,

Solicitarea procurorului privind încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 704,72 lei, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

8.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, analizând actul

de învinuire prima instanță incorect a ajuns la concluzia privind achitarea lui

Vasilașco Lilian de sub învinuirea adusă pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art.2641 alin.(4) Cod penal.

Analizând conținutul sentinței, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima

instanță a emis o hotărâre contradictorie, deoarece pentru aceeași faptă comisă de

Vasilașco Lilian a primit două soluții diferite, și anume de condamnare și de

achitare.

Astfel, instanța de apel ținând cont de faptul că, prima instanță a emis o

hotărâre de achitare pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.2641 alin.(4) Cod

penal și de condamnare pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art.264 alin.(4)

Cod penal, care sunt norme penale diferite, a ajuns la concluzia că este inadmisibil

primirea unei hotărâri de achitare pentru conducerea mijlocului de transport de

către Vasilașco Lilian la data de 20 iunie 2017 ora 23:25 în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat, după care tot prima instanță emite o altă hotărâre de

condamnare a acestuia pentru aceleași circumstanțe și anume de conducere a

mijlocului de transport la data de 20 iunie 2017 ora 23:25 în stare de ebrietate cu

grad avansat care este parte componentă a infracțiunii prevăzute la art.264 alin.(4)

Cod penal.

Astfel, cu trimitere la prevederile art.art.391 alin.(1) pct.6), 275 pct.9), 332

alin.(1) Cod de procedură penală, instanța de apel a considerat corectă poziția

acuzării privind încetarea procesului penal pornit pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art.2641 alin.(4) Cod penal în privința lui Vasilașco Lilian, deoarece

în privința acestuia există o cauză penală pornită pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art.264 alin.(4) Cod penal pentru care starea de ebrietate a

conducătorului mijlocului de transport este parte componentă a infracțiunii și în

situația dată nu necesită o încadrare juridică separată a acțiunilor comise de

Vasilasco Lilian la o altă normă penală cum este art.2641 alin.(4) Cod penal.

8.2. În continuare, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima instanță

contrar circumstanțelor cauzei a dispus suspendarea executării pedepsei sub formă

de închisoare stabilită lui Vasilașco Lilian, or, aceasta eronat a admis invocările

părții apărării privind aplicarea inculpatului a unei pedepse sub formă de închisoare

cu aplicarea art.90 Cod penal, deoarece în cazul în care inculpatul, fiind în stare de

ebrietate, a comis o infracțiune gravă și chiar și în prezența circumstanțelor

atenuante reținute de instanță, și anume, recunoașterea vinovăției, căința sinceră,

comiterea infracțiunii din imprudență, lipsa pretențiilor de ordin material și moral

din partea părții vătămate, aplicarea suspendării condiționale a executării pedepsei

închisorii, reprezintă o soluție de pedeapsă penală mult prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii

5

săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât

și a altor persoane.

Chiar din conținutul art.90 Cod penal, se stabilește, că suspendarea

condiționată a executării pedepsei se dispune de instanța de judecată ținând cont de

circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, dacă nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa închisorii, însă circumstanțele cauzei impun necesitatea

executării reale a pedepsei, altfel pedeapsa penală nu-și va atinge scopul prevăzut

la art.61 Cod penal, atât corectarea inculpatului, cât și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni și din partea altor persoane.

Prima instanță la stabilirea pedepsei sub formă de închisoare a ținut cont de

un șir de circumstanțe atenuante care au făcut, ca instanța să reducă pedeapsa

penală până la limita minimă de 4 ani închisoare, însă în cadrul procesului penal nu

au fost stabilite alte circumstanțe care pot fi reținute de instanță la aplicare art.90

Cod penal, or, comiterea infracțiunii în stare de ebrietate exclude toate posibilitățile

reale de a merge pe calea corijării a inculpatului, mai mult nu-și va atinge scopul

de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și din partea altor persoane.

8.3. Totodată, instanța de apel a respins ca nefondate solicitările procurorului

privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor pentru efectuarea acțiunilor

procesuale și cu trimitere la prevederile art.art.227 alin.(2) pct.1) Cod de procedură

penală, a indicat că, această normă procesuală stabilește cercul de persoane care au

dreptul la compensarea cheltuielilor de judecată din care fac parte experții și

specialiștii, însă din materialele cauzei, instanța de apel nu a stabilit careva

cheltuieli suportate de o astfel de categorie de persoane.

Deci, prima instanță corect nu a încasat de la Vasilașco Lilian în beneficiul

statului cheltuielile pentru efectuarea acțiunilor procesuale în sumă de 704,72 lei.

Respectiva concluzie se întemeiază și pe dispozițiile art.143 alin.(1) pct.2),

(2) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel a notat că, prin Legea nr.316 din 22.12.2017 în

vigoare din 09.02.2018 alin.(2) art.143 Cod de procedură penală, a fost abrogat și

la momentul examinării cauzei penale nu este aplicabil în procesul penal acest

aliniat, însă norma dată este aplicabilă cazului, deoarece raportul de expertiză fiind

o acțiune procesuală a fost efectuată până la abrogarea acestei norme procesuale și

anume la data de 20 iulie 2017 (f.d.61), respectiv cheltuielile suportate pentru

întocmirea rapoartelor de expertiză pe cauza dată până la data de 09.02.2018

urmează a fi trecută în contul statului.

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia,

solicitând casarea parțială a acesteia, în partea excluderii prevederilor art.90 Cod

penal, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Vasilașco

Lilian recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(4)

Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa 4 ani închisoare, să fie dispusă suspendarea

condiționată a executării pedepsei, potrivit art.90 Cod penal, pentru perioada de

probațiune de 3 ani.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța de apel neîntemeiat a

6

dispus excluderea prevederilor art.90 Cod penal, or, deși instanța a reținut prezența

circumstanțelor atenuante, și anume - recunoașterea vinovăției, căința sinceră,

comiterea pentru prima dată a unei infracțiuni din imprudență, lipsa pretențiilor de

ordin material și moral din partea părții vătămate, lipsa antecedentelor penale,

angajarea inculpatului în câmpul muncii, caracterizarea pozitivă a inculpatului la

locul de domiciliu și la locul de muncă, aceasta a statuat în mod eronat și

neîntemeiat faptul, că aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii pentru inculpat, în baza art.90 Cod penal, reprezintă o soluție de

pedeapsă penală mult prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în

raport cu gradul prejudiciabil al faptei săvârșite și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Astfel, accentuează avocatul că, în speță este prezentă situația comiterii de

către inculpat a unei infracțiuni din imprudență, pentru care inculpatul se căiește

sincer, acesta este prieten cu partea vătămată, a recuperat prejudiciul cauzat prin

infracțiune, or, partea vătămată a declarat în acest sens, că nu are careva pretenții

de ordin material sau moral față de inculpat.

Potrivit art.90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei se

dispune de instanță de judecată ținând cont de circumstanțele cauzei și persoana

inculpatului, dacă nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa închisorii, or, în

situația în care inculpatul a comis pentru prima oară o infracțiune imprudentă,

recunoaște vinovăția și se căiește sincer în cele întâmplate, a recuperat prejudiciul

cauzat prin infracțiune, este angajat în câmpul muncii și este caracterizat pozitiv la

locul de trai și la locul de muncă, lipsa pretențiilor de ordin material și moral din

partea părții vătămate - toate aceste circumstanțe de fapt și de drept permit a

concluziona posibilitatea corijării inculpatului în lipsa executării reale a pedepsei

cu închisoarea, precum și caracterul nerațional și nejustificat al ispășirii reale a

pedepsei cu închisoarea, în același moment nefiind afectate scopul stabilirii

pedepsei potrivit art.61 Cod penal, atât privind corectarea inculpatului, cât și

scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și din partea altor persoane, or,

comiterea infracțiunii în stare de ebrietate, nu poate fi statuată de la sine drept o

circumstanță de fapt, care ar exclude sau limita posibilitatea reală de a merge pe

calea corijării a inculpatului sau exclude în mod categoric posibilitatea aplicării în

privința inculpatului a prevederilor art.90 Cod penal.

Mai mult, condamnarea la executarea reală de către inculpat a pedepsei cu

închisoarea este o soluție nerațională și reprezintă o soluție de pedeapsă mult prea

aspră, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu fapta comisă.

pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri

legale, deoarece instanța de apel just la stabilirea pedepsei inculpatului a ținut cont

de prevederile art.art.6, 7, 61, 76-78 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

7

este în drept să decidă asupra inadmisibilității recursului în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal reține că recurentul invocă temeiul pentru recurs prevăzut la

pct.6) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care statuează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția.

În esență, avocatul critică decizia instanței de apel în partea stabilirii

pedepsei, nefiind de acord cu excluderea prevederilor art.90 Cod penal.

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care

este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile părții

generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată tine cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la aplicarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța de apel a acordat deplină

eficientă prevederilor art.art.61, 75 Cod penal, totodată ținând cont și de

circumstanțele atenuante, și anume, recunoașterea vinovăției, căința sinceră,

comiterea infracțiunii din imprudență, lipsa pretențiilor de ordin material și moral

din partea părții vătămate, dar și că, inculpatul, fiind în stare de ebrietate, a comis o

infracțiune gravă.

Totodată, instanța de apel corect a reținut că, prima instanță la stabilirea

pedepsei sub formă de închisoare a ținut cont de un șir de circumstanțe atenuante

care au făcut, ca instanța să reducă pedeapsa penală până la limita minimă de 4 ani

închisoare.

8

La fel, Colegiul penal amintește că raționamentul de aplicare a prevederilor

art.90 Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele

de urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își

apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi:

conduita bună a infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul

infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea în cursul procesului.

Astfel, aplicarea suspendării condiționate a pedepsei nu este un drept al

inculpatului, ci o prerogativă a instanței de judecată care este liberă să aprecieze

dacă este sau nu cazul să o acorde.

În acest context, instanța de recurs respinge ca fiind neîntemeiate

argumentele invocate de apărarea în cererea de recurs, or, pedeapsa este echitabilă

când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu

gravitatea infracțiunii săvârșite, suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică

a drepturilor și intereselor părții vătămate, statului și întregii societăți, perturbate

prin infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat,

precum și de alte persoane.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererea de

recurs privind greșita individualizare a executării pedepsei nu sunt incidente cauzei

deferite judecății, instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, pedeapsa

aplicată inculpatului fiind individualizată corect, echitabilă și în concordanță cu

scopul pedepsei penale, fapt ce determină incontestabil concluzia de

inadmisibilitate a recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Harunjen Artur în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din

19 iunie 2019, în cauza penală în privința lui Vasilașco Lilian xxxxx, deoarece este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată motivat la 12 decembrie 2019.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Elena Cobzac

9