1ra-1468/2019 — art. 179 alin. 1 CP

1ra-1468/2019 — art. 179 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1468/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

30 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Cobzac Elena, Țurcan Anatolie

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Bodean Ina în numele inculpatului Dabija Ilie, prin care solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2019, în cauza

penală privindu-l pe

Dabija Ilie Xxxxx, născut la xxxx, originar și

domiciliat în mun. xxx, str. xxxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza actelor

din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

Dabija Ilie a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179

alin. (1) Cod penal, și în temeiul art. 53 lit. g) coroborat cu art. 60 alin. (1) lit. a) Cod

penal, a fost liberat de răspundere penală, în legătură cu expirarea termenului de

prescripție de tragere la răspundere penală.

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că inculpatul Dabija

Ilie în perioada - primăvara anului 2016, până aproximativ la data de 19 august 2016,

intenționat a rămas ilegal, fără acordul proprietarilor, în casa situată pe str. xxx, nr.

xxx din com. xxxx, mun. xxxxxx, refuzând să se conformeze cererii exprese a

părților vătămate Dabija Elenn și Socolenco Tamara de a părăsi locuința.

Prima instanță a calificat acțiunile inculpatului Dabija Ilie în baza art. 179 alin.

(1) Cod penal – violarea de domiciliu, adică rămânerea ilegală în domiciliul unei

persoane, fără consimțământul acesteia, ori refuzul de a-l părăsi la cererea ei.

Ina în numele inculpatului Dabija Ilie, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care Dabija Ilie să fie achitat de sub învinuirea de comitere a

1

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta acestuia nu

întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- lipsește latura subiectivă a infracțiunii, contrar constatării primei instanțe, or

inculpatul a fost ghidat de faptul că credea că are un drept de folosință asupra

imobilului, dar nu avea intenția de violare de domiciliu;

- pe parcursul procesului nu a fost identificat vreun motiv ilicit al locuirii

inculpatului în casa părintească, scopul aflării acestuia în imobilul amplasat în mun.

xxx, com. xxxx, str. xxxxx, nu cade sub incidența legii penale;

- inculpatul a locuit în casa părintească începând cu anul 2014, considerând în

mod obiectiv că locuiește în acel imobil cu depline drepturi, or, aceasta era casa în

care el a crescut în egală măsură cu toți ceilalți frați și surori, inclusiv cu părțile

vătămate;

- din momentul întocmirii contractului de donație la 02.04.2015 și până la

altercațiile din luna august 2016, părțile vătămate nu au înaintat nici o somație

inculpatului referitor la faptul că ele au devenit proprietarele imobilului din str. 1

xxx nr. xxx, com. xxxx, mun. xxxx, cu solicitarea eliberării spațiului locativ;

- declarațiile părților vătămate urmează a fi apreciate critic, precum că

inculpatul, de altfel, ca și ceilalți frați, cunoșteau că ele sunt proprietarele imobilului,

mama lor, Dabija Nadejda, comunicându-le acestora despre existența contractului

de donație, încă în primăvara anului 2015, când s-au întâlnit la masa de Paște;

- prima instanță neîntemeiat a dat o apreciere critică declarațiilor martorilor

Bodrug Teodor, Pavaluc Iulia, Cebotari Irina, Cebotari Roman, pe motiv că din

declarațiile lor nu rezultă că aceștia ar fi fost la fața locului la 10.08.2016;

- toți martorii audiați, declarațiile cărora instanța le-a dat o „apreciere critică”,

au relatat circumstanțe importante care se referă la perioada incriminată inculpatului;

- primăvara anului 2016 până aproximativ la data de 19 august 2016, relevând,

în special aspecte referitor la faptul că doar Dabija Ilie (dar nu și părțile vătămate) a

domiciliat în perioada respectivă în imobilul din str. xxxx, nr. xxx, com. xxxx, mun.

xxxxx, precum și faptul că părțile vătămate nu au comunicat despre existența

contractului de donație a imobilului din 02.04.2015 (infirmând declarațiile acestora

că au comunicat fraților despre faptul dat în primăvara anului 2015, când s-au întâlnit

la masa de Paști);

- prima instanță nu a examinat cauza multilateral și a omis să supună analizei

și aprecierii juridice înscrisurile prezentate de apărare și anexate la materialele

dosarului, copia materialului acumulat în rezultatul examinării informației nr. 14826

din 03.08.2016 la cererea lui Dabija Ilie, plângerea lui Dabija Ilie referitor la

neexaminarea cererii sale, înscrisuri care confirmă faptul că inculpatul nu a cunoscut

despre existența contractului de donație din 02.04.2015 și despre aceea că Dabija

2

Elenn și Socolenco Tamara sunt proprietarele imobilului din str. xxxx, com. xxxx,

mun. xxx;

- lipsește obiectul juridic al infracțiunii, or noțiunea de „domiciliu” în sensul

art. 8 CEDO, este locul în care o persoană trăiește pe o bază stabilă, astfel încât orice

cadru de viață poate constitui un domiciliu, iar din declarațiile participanților la

proces și probele administrate rezultă că în casa situată pe str. xxxx, com. xxxx, mun.

xxxxx, nici Dabija Elenn și nici Socolenco Tamara, nu au locuit anterior și în

momentul producerii incidentului, adică în perioada primăvara anului 2016 până în

luna august 2016. Părțile vătămate nu au avut domiciliul în casa situată pe str. xxx

xx, com. xxx, mun. xxxx, dar partea vătămată Dabija Elenn a declarat că are

domiciliul pe adresa, mun. xxx, or. xxx, str. xxx, iar partea vătămată Socolenco

Tamara în mun. xxx, str-la xxxx, ap. xx;

- chiar dacă părțile vătămate Dabija Elenn și Socolenco Tamara dețin dreptul

de proprietate asupra imobilului din str. xxx, com. xxx, mun. xxxx, acesta nu era

folosit de acestea în calitate de domiciliu, iar inculpatul nu cunoștea despre dreptul

de proprietate a părților vătămate.

apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări.

3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că deși inculpatul

Dabija Ilie nu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, vinovăția

acestuia este pe deplin dovedită prin probele prezentate de către partea acuzării,

printre care, declarațiile părților vătămate Dabija Elenn și Socolenco Tamara,

declarațiile martorilor Socolenco Mihail, Stegărescu Fiodor, Matveiciuc Oleg,

Chiosa Radu, Dabija Nadejda, Dabija Gheorghe și documentele cercetate în ședința

de judecată:

- raportul din 10.08.2016, prin care a fost documentat conflictul apărut pe str.

xxx, com. xxxx (f.d. 9, vol. I);

- plângerea prin care Dabija Nadejda solicită organelor de poliție să

întreprindă măsuri împotriva fiului Dabija Ilie, care nu dorește să părăsească locuința

benevol de pe str. 1 Mai nr. 19 (f.d. 10, vol. I)

- procesul-verbal de constatare la fața locului din 10.08.2016 (f.d. 18, vol. I);

- contractul de donație din 02 aprilie 2015, prin care Dabija Nadejda a donat

lui Socolenco Tamara și Dabija Elenn - lotul de pământ acordat pentru construcții,

casa de locuit individuală, construcția accesorie situate pe adresa mun. xxxx, xxxx,

str. xxx nr. xxx (f.d. 19-21, vol. I);

- certificatul din Registrul bunurilor imobile (f.d. 22, vol. I).

Instanța de apel a reținut că prima instanță, cercetând în cumul probele

administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și

concludenței, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de

judecată și probele administrate, a stabilit situația de fapt corectă, dând faptelor

3

reținute în sarcina inculpatului Dabija Ilie încadrarea juridică corespunzătoare, și

anume în baza art. 179 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a notat cu referire la argumentele avocatului Bodean

Ina, precum că prima instanță eronat a apreciat critic declarațiile martorilor Bodrug

Teodor, Pavliuc Iulia, Cebotari Irina, Belciuc Anastasia, Cebotari Roman, că

dezacordul părții apărării referitor la aprecierea probelor nu constituie temei de a

reține aceste declarații ca fiind pertinente și concludente.

În acest sens, instanța de apel a menționat că prima instanță a reținut cu referire

la declarațiile acestor martori, că aceștia nu au fost la fața locului la data de

10.08.2016, din care motive, declarațiile acestor martori nu corespund criteriilor de

pertinență și concludență, și care ar dovedi nevinovăția inculpatului în comiterea

faptelor prejudiciabile incriminate.

De asemenea, instanța de apel a indicat că din materialele cauzei rezultă că în

baza contractului de donație din 02.04.2015, Dabija Nadejda a donat părților

vătămate Dabija Elenn și Socolenco Tamara bunurile imobile situate în mun.

Chișinău, com. Grătiești, str. 1 Mai, nr. 19 (f.d. 19-21, vol. I).

Instanța de apel a stabilit că în baza acestui contract, dreptul de proprietate

asupra bunurilor sus menționate a fost transferat de la donator la donatari, fapt

confirmat și prin certificatul din registrul bunurilor imobile, anexate la materialele

dosarului. (f.d. 22, vol. I)

Astfel, instanța de apel a conchis că începând cu data de 24.04.2015, Dabija

Elenn și Socolenco Tamara dețin dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile

situate în mun. xxxx, com. xxxx, str. xxx, nr. xx, și corespunzător, sunt în drept să

exercite asupra acestor bunuri atributele dreptului de proprietate prevăzute de art.

315 Cod Civil.

Din aceste considerente, instanța de apel a respins argumentele părții apărării

precum că inculpatul nu a cunoscut despre existența contractului de donație din

02.04.2015 și despre aceea că Dabija Elenn și Tamara Socolenco sunt proprietarele

imobilului din str. xxxxx, com. xxxx, mun. xxxxx și că părțile vătămate au declarat

în ședința de judecată despre faptul că au adus la cunoștință inculpatului aceste

circumstanțe, iar faptul că inculpatul nu a verificat această informație nu îl absolvă

de răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

Mai mult, instanța de apel a atestat că circumstanța referitor la faptul că

inculpatul Dabija Ilie cunoștea despre contractul de donație se confirmă prin

declarațiile martorului Dabija Nadejda, care în cadrul ședinței de judecată a

confirmat acest fapt, menționând că în legătură cu aceasta la sărbătoarea de Paști a

fost un conflict în familie.

Cu referite la argumentele părții apărării, precum că părțile vătămate, de fapt

își au domiciliul în altă parte conform datelor din buletinele lor de identitate și că

acest fapt exclude calificarea acțiunilor lui Dabija Ilie în baza art. 179 Cod penal,

4

instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, menționând că pentru calificarea faptelor

prejudiciabile în baza art. 179 Cod penal nu are relevanță faptul că domiciliul indicat

în actele de identitate coincide sau nu cu locuința de pe adresa respectivă, aflarea în

locuința unei persoane, chiar dacă aceasta nu este înregistrată acolo la domiciliu, fără

voia sau contrar voinței proprietarului.

În acest sens, instanța de apel a relevat că Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat în jurisprudența sa că noțiunea „domiciliu” se referă nu doar la

spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături

suficiente și continue. În jurisprudența sa, CtEDO a indicat că noțiunea de domiciliu

trebuie să primească o interpretare extensivă și poate să includă și reședința

secundară sau casa de vacanță a unei persoane, întrucât persoana în cauză dezvoltă

legături emoționale puternice cu acea casă (cauza Demades contra Turcia, 31 iulie

2003).

Astfel, instanța de apel a concluzionat că în urma aprecierii probelor

administrate la materialele cauzei, faptul că inculpatul Dabija Ilie a conștientizat

caracterul acțiunilor sale infracționale și a avut intenția directă de a se afla în incinta

bunului imobil, care aparține cu drept de proprietate părților vătămate, contrar

voinței acestora.

Bodean Ina în numele inculpatului Dabija Ilie, care indică temeiurile pentru recurs

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală și solicită casarea

sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel, cu dispunerea achitării

acestuia de sub învinuirea în baza art. 179 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului, recurentul invocă că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a admis

o eroare gravă de fapt care a afectat soluția;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

- instanța de apel a fost solidară cu concluziile primei instanțe privind

aprecierea probelor puse la baza sentinței de condamnare și s-a mulțumit de a relua

motivarea primei instanțe, ce nu este acceptabil și contrar prevederilor legale, or

instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, fără a aprecia

fiecare probă în parte și să-și expună opinia asupra fiecăreia, asupra admisibilității

sau inadmisibilității fiecărei probe;

- în pofida alegațiilor apărării privind lipsa laturii subiective a infracțiunii de

violare de domiciliu și criticilor aduse sub aspectul probării acestui fapt de către

prima instanță, instanța de apel, în lipsa unei motivări plauzibile, a reiterat concluzia

primei instanțe, precum că: „inculpatul Dabija Ilie a conștientizat caracterul

acțiunilor sale infracționale și a avut intenția directă de a se afla în incinta bunului

5

imobil care aparține cu drept de proprietate părților vătămate, contrar voinței

acestora”;

- constatarea instanțelor de judecată că inculpatul cunoștea despre contractul

de donație și că acest fapt se confirmă prin declarațiile martorului Dabija Nadejda,

că părțile vătămate au adus la cunoștință inculpatului că sunt proprietarele acestui

imobil, iar faptul că nu a verificat autenticitatea informației nu-l absolvă de

răspundere penală, este una subiectivă și nefondată bazată doar pe declarațiile

contradictorii a părții vătămate și a martorului Dabija Nadejda, care nu coroborează

cu celelalte probe administrate în cadrul cercetării judecătorești, cum ar fi

declarațiile inculpatului și a martorilor Cebotari Irina, Pavliuc Iulia, Cebotari

Roman, Dabija Gheorghe;

- urmează a fi apreciate critic declarațiile părților vătămate precum că

inculpatul și ceilalți frați cunoșteau că ele sunt proprietarele imobilului, mama lor

Dabija Nadejda le-a comunicat despre existența cotractului de donație încă în

primăvara anului 2015, la masa de Paști. Urmează a fi apreciate critic și declarațiile

martorului Dabija Nadejda, care este mama inculpatului și a părților vătămate, or

veridicitatea acestor declarații trezește dubii în legătură cu vârsta înaintată și starea

de sănătate a martorului, cât și faptul că martorul, locuind împreună cu părțile

vătămate se află sub influența lor;

- din declarațiile inculpatului rezultă că acesta nu a cunoscut despre faptul că

surorile sale, Dabija Elenn și Socolenco Tamara au devenit proprietare a imobilului

respectiv în baza contractului de donație din 02.04.2015, fiind convins că casa

aparține cu drept de proprietate mamei sale, Dabija Nadejda și că el, ca și ceilalți

frați are dreptul de a se afla în casa părintească;

- circumstanța de necomunicare a existenței contractului de donație este

confirmată prin declarațiile martorilor Cebotari Irina, Pavliuc Iulia, Cebotari Roman,

Dabija Gheorghe;

- fapta incriminată inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute

de art. 179 Cod penal, și anume latura subiectivă, or această infracțiune se săvârșește

cu intenție directă, făptuitorul fiind conștient de caracterul ilegal al pătrunderii sau

rămânerii, fără consimțământul stăpânului, în domiciliul sau în reședința acestuia,

încălcându-i astfel libertatea, iar intenția directă presupune existența unui motiv clar

și a unui scop urmărit de cel vinovat, însă pe parcursul procesului penal nu a fost

identificat vreun motiv ilicit al locuirii inculpatului în casa părintească, scopul aflării

acestuia în imobilul din speță, este în afara incidenței legii penale;

- din momentul întocmirii contractului de donație la 02.04.2015 și până la

altercațiile din luna august 2016, părțile vătămate nu au înaintat nici o somație

inculpatului referitor la faptul că ele au devenit proprietarele imobilului din str. 1

mai 19, com. Grătiești, mun. Chișinău, cu solicitarea eliberării spațiului respectiv;

6

- este evident faptul că acțiunea inculpatului de aflare în gospodăria respectivă

a fost ghidată de supoziția existenței unui drept de folosință al său asupra acestui

imobil dar nu de violare a domiciliului. Or, însuși comportamentul inculpatului

confirmă împrejurarea dată, el părăsind gospodăria imediat ce i-a fost prezentat

înscrisul ce atestă dreptul de proprietate a părților vătămate asupra imobilului din

str. 1 mai 19, com. Grătiești, mun. Chișinău;

- instanțele de judecată nu au analizat aceste argumente, în coraport cu

probatoriul administrat;

- prima instanță abuziv și neîntemeiat a dat o apreciere critică declarațiilor

martorilor Bodrug Teodor, Pavliuc Iulia, Cebotari Irina, Cebotari Roman (fără a le

consemna cel puțin în cuprinsul sentinței și a face o analiză a acestora) pe motiv că

„din declarațiile lor nu rezultă că aceștia ar fi fost la fața locului la 10.08.2016”,

concluzie preluată și de instanța de apel;

- toți martorii audiați, declarațiile cărora instanța de apel le-a apreciat ca fiind

lipsite de pertinență și concludență, au relatat circumstanțe importante care se referă

la perioada incriminată inculpatului - primăvara anului 2016, până aproximativ la

data de 19 august 2016, relevând, în special, aspecte referitor la faptul că doar Dabija

Ilie (dar nu și părțile vătămate) a domiciliat în perioada respectivă în imobilul din

str. xxxxx, com. xxxx, mun. xxxxx, precum și faptul că părțile vătămate nu au

comunicat despre existența contractului de donație a imobilului din 02.04.2015

(infirmând declarațiile acestora că au comunicat fraților despre faptul dat în

primăvara anului 2015, când s-au întâlnit la masa de Paște);

- instanța ierarhic-inferioară a omis de a supune analizei și a da o apreciere

juridică înscrisurilor prezentate de apărare și anexate la materialele dosarului - copia

materialului acumulat în rezultatul examinării informației nr. 14826 din 03.08.2016

la cererea lui Dabija Ilie; plângerea lui Dabija Ilie referitor la neexaminarea cererii

sale etc., înscrisuri care confirmă faptul că inculpatul nu a cunoscut despre existența

contractului de donație din 02.04.2015 și despre aceea că Dabija Elenn și Socolenco

Tamara sunt proprietarele imobilului din str. xxxx, com. xxxx, mun. xxxxx;

- prin abordarea dată, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității,

egalității părților în proces și, contrar prevederilor art. 24 Cod de procedură penală,

art. 6 a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, a privat apărarea de dreptul

de a prezenta probe și a dovedi nevinovăția inculpatului, cu încălcarea dreptului la

un proces echitabil, în așa mod fiind comisă eroarea de drept prevăzută de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - instanța de apel a admis o eroare gravă de

fapt care a afectat soluția instanței;

- instanța de apel nu a respectat rigorile prevăzute de art. 101 Cod de procedură

penală, or toate probele administrate nu au primit o apreciere la justa lor valoare, iar

concluziile instanței de apel sunt formale și nefondate;

7

- este eronată și concluzia instanței de apel precum că imobilul din str. 1 Mai

19, com. Grătiești, mun. Chișinău reprezintă „domiciliul” părților vătămate

Socolenco Tamara și Dabija Elenn, or noțiunea de „domiciliu”, în sensul art. 8 din

CEDO, este locul unde o persoană trăiește pe o bază stabilă, astfel încât orice cadru

de viață poate constitui un domiciliu. Noțiunea de „domiciliu” se caracterizează prin

următoarele caractere juridice specifice: stabilitatea, unicitatea, obligativitatea și

inviolabilitatea. Stabilitatea constă în aceea că domiciliul este locuința statornică,

stabilă și principală a persoanei fizice. Unicitatea domiciliului rezidă în faptul că la

un moment dat, o persoană fizică nu poate avea decât un singur domiciliu. Dacă

cineva are în proprietate mai multe locuințe, numai una poate avea valoarea juridică

a domiciliului;

- noțiunea de domiciliu implică nu ideea de imobil, luat în considerație în

materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană își desfășoară viața personală;

- noțiunea de „domiciliu” nu se confundă cu noțiunea de „proprietate”, iar

lipsa consimțământului proprietarului nu întotdeauna este relevantă și nu poate fi

pusă la baza calificării unei fapte conform art. 179 Cod penal, deoarece nu

permanent aceeași persoană cumulează calitățile de titular al dreptului la

inviolabilitatea domiciliului și de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului

aferent acelui domiciliu;

- în speță, părțile vătămate nu își au domiciliul în casa situată pe str. xxxx din

com. xxxx, mun. xxxx. Or, însăși partea vătămată Dabija Elenn a declarat că

domiciliază pe adresa mun. xxx, or. Cricova, str. xxxx, iar partea vătămată

Socolenco Tamara - în mun. xxxx, str-la xxxx, ap. xxx;

- chiar și dacă în ordine civilă Dabija Elenn și Socolenco Tamara dețin dreptul

de proprietate asupra imobilului din str. xxxxx, com. xxxx, mun. xxxx, acesta este

doar un bun imobil patrimonial, care însă nu este folosit de către părțile vătămate în

calitate de domiciliu, în care își duc habitaclul și la intrarea în care ar avea loc

atentarea la valorile protejate de legea penală, care formează obiectul juridic special

al infracțiunii prevăzute la art. 179 Cod penal.

pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul care pledează pentru

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, și menționează că instanțele

inferioare, rejudecând cauza s-au pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel, just au constatat circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și corect au

încadrat acțiunile făptuitorului, iar motivarea soluției corespunde dispozitivului

hotărârii contestate, iar instanța de apel în strictă conformitate cu prevederile art. 101

Cod de procedură penală, a verificat, s-a pronunțat și a apreciat fiecare probă din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

8

Totodată, specifică că din conținutul recursului se evidențiază că recurentul,

de fapt, își motivează contestația prin dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor, însă motivele de reapreciere a materialului probator, nu se conțin în

temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este

vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, se reține că recurentul invocă prezența temeiurilor de recurs prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, și anume cazurile când:

„instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța a

admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția și că nu au fost întrunite

elementele infracțiunii”.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

reține că temeiurile invocate de recurent și motivele specificate în susținerea

acestora, nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei, din următoarele

considerente.

În privința temeiului de recurs invocat de recurent, prevăzut de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că nu și-a găsit

confirmarea în urma cercetării materialelor cauzei, nefiind identificate careva

circumstanțe care ar justifica incidența acestui temei sub aspectele specificate de

recurent, dat fiind faptul că, instanța de apel la judecarea apelului și adoptarea

deciziei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, s-a expus detaliat și argumentat asupra motivelor relevante

invocate în apel, fiind redate clar motivele pe care se întemeiază soluția instanței de

apel de menținere fără modificări a sentinței primei instanțe, prin care inculpatul

Dabija Ilie a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179

9

alin. (1) Cod penal, în baza cumulului de probe, cercetate, verificate și apreciate just

prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu

din punct de vedere al coroborării lor, soluția instanței de apel nefiind afectată de o

eroare gravă de fapt, motivarea soluției fiind în corespundere cu dispozitivul

hotărârii, care este expus clar, iar de către instanța de recurs ordinar nu sunt

identificate temeiuri de a interveni în decizia instanței de apel sub aspectele

contestate, care este legală și întemeiată.

De asemenea, ce ține de argumentele recurenului descrise în cererea de recurs

și în pct. 4 a prezentei deczii, prin care acesta își manifestă dezacordul cu aprecierea

probelor de către instanțele de judecată, și anume a: „declarațiilor părților vătămate

Socolenco Tamara și Dabija Elenn, a martorilor Cebotari Irina, Pavliuc Iulia,

Cebotari Roman, Dabija Gheorghe, Bodrug Teodor, Dabija Nadejda, precum și că

ar fi fost ignorate declarațiile inculpatului Dabija Ilie”, Colegiul penal reține că nu

pot fi acceptate, din considerentul că asemenea critici de apreciere a probelor nu

constituie temeiuri de recurs, reprezentând doar opinia subiectivă a recurentului, or,

conform prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept esențiale comise de

instanțele de fond și de apel.

Astfel, instanța de recurs ordinar nu dă o nouă apreciere probelor administrate

la speța dată, ce este de competența exclusivă a primei instanțe și a instanței de apel,

iar instanța de recurs ca instanță ierarhic superioară, examinează cauza doar sub

aspectul prezenței erorilor de drept comise de prima instanță și cea de apel la

judecarea cauzei, ce în speță nu au fost identificate. Or, se atestă că atât prima

instanță cât și instanța de apel au apreciat probele prin prisma cerințelor stipulate în

art. 101 Cod de procedură penală, expunându-se în sentință și în decizia instanței de

apel cu privire la motivele respingerii probelor părții apărării și acceptării probelor

prezentate de partea acuzării, respectând rigorile dictate de principiul

contradictorialității stipulat în art. 24 Cod de procedură penală.

Subsidiar, Colegiul penal respinge ca inadmisibile și argumentele recurentului

precum că: „instanțele ierarhic inferioare au omis a se expune, supune analizei și

da o apreciere juridică înscrisurilor prezentate și anexate la materialele dosarului

-copia materialului acumulat în rezultatul examinării informației nr. 14826 din

03.08.2016 la cererea lui Dabija Ilie; plângerea lui Dabija Ilie referitor la

neexaminarea cererii sale etc., înscrisuri care confirmă faptul că inculpatul nu a

cunoscut despre existența contractului de donație din 02.04.2015 și despre aceea că

Dabija Elenn și Socolenco Tamara sunt proprietarele imobilului din str. xxxxx, com.

xxxx, mun. xxxx prin ce inculpatului Dabija Ilie i-ar fi fost încălcat dreptul la un

proces echitabil și instanța de apel ar fi admis o eroare gravă de fapt care a afectat

10

soluția instanței de apel, inculpatul fiind privat de dreptul de a prezenta probe și a

dovedi nevinovăția inculpatului”.

Cu referire la aceste critici, Colegiul penal verificând materialele cauzei

penale atestă că în prima instanță partea apărării a solicitat anexarea la materialele

cauzei, înscrisurile menționate (f.d. 221, vol. I), fără însă a solicita examinarea sau

cercetarea acestora în cadrul ședinței de judecată, nici în cadrul cercetării

judecătorești, nici la finalizarea acesteia (f.d. 217-222, vol. I), după cum rezultă din

procesul-verbal al ședinței de judecată. Totodată, situație similară se reține și din

procesul-verbal al ședinței de judecată din instanța de apel (f.d. 14-16, vol. II), în

care e însemnat că la finalizarea cercetării judecătorești, la întrebarea președintelui

ședinței dacă e posibilă finalizarea cercetării judecătorești, apărătorul inculpatului a

afirmat că e posibilă finalizarea cercetării judecătorești, fără a înainta careva obiecții

sau solicitări de verificare a altor probe suplimentare decât cele reflectate în

procesul-verbal al ședinței de judecată.

Mai mult, din partea descriptivă a deciziei instanței de apel (f.d. 34, vol. II)

pct. 5.5.2, rezultă că instanța de apel a verificat și s-a expus detaliat, asupra

argumentului apelantului că inculpatul Dabija Ilie nu cunoștea de faptul că părțile

vătămate sunt proprietarile imobilului, respingându-l ca nefondant, din motiv că din

probele administrate la materialele cauzei penale (în special declarațiile martorului

Dabija Nadejda) se demonstrează contrariul.

Prin urmare, din aceste considerente Colegiul penal constată o invocare

eronată de către recurent a prezenței în speță a încălcării dreptului la un proces

echitabil a inculpatului Dabija Ilie și prezența vreunei erori grave de fapt comise de

instanța de apel ce ar fi afectat soluția instanței de apel, motiv din care se resping ca

neîntemeiate și argumentele expuse supra.

La fel, din conținutul recursului ordinar declarat, reiese că recurentul face o

proprie apreciere a probelor în temeiul cărora prima instanță și instanța de apel și-au

întemeiat soluția, argumentându-și astfel propria versiune privind circumstanțele

cauzei, menționând că fapta săvârșită de către inculpatul Dabija Ilie nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal, pe motiv că nu a

fost demonstrată latura subiectivă a infracțiunii, iar instanța de recurs ordinar la acest

capitol invocă că nu poate fi acceptată această versiune, or aceasta contravine

constatărilor corecte a instanței de apel în prezenta speță, concluzii întemeiate just

pe cumulul de probe descris și apreciat de instanța de apel în decizia sa.

Mai mult, Colegiul penal atestă că în decizia sa, instanța de apel ținând cont

de motivarea primei instanțe, s-a expus suficient de argumentat pe criticile

recurentului, ce țin de interpretarea noțiunii de „domiciliu” în circumstanțele speței,

că părțile vătămate își au domiciliul în altă parte, precum și de prezența elementelor

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal în acțiunile inculpatului Dabija

Ilie, în special a laturii subiective (f.d. 32-35, vol. II), iar instanța de recurs ordinar

11

conchide că temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea argumentelor instanței de

apel în motivarea soluției sale pe aceste aspecte contestate și în prezentul recurs, nu

se identifică, or instanța de apel s-a expus în decizia sa, detaliat și argumentat asupra

fiecărei probe prezentate, atât de către partea apărării cât și de partea acuzării,

precum și pe toate chestiunile esențiale invocate în apelul declarat, iar motivarea din

decizia acesteia, în virtutea corectitudinii ei și pentru a evita repetări inutile, instanța

de recurs ordinar o acceptă și o însușește, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România

din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate

acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea

motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat

chestiunile esențiale supuse atenției sale.

invocate în recurs care ar fi afectat hotărârile atacate, deoarece soluția adoptată de

către instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul ordinar declarat este

inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Bodean Ina în

numele inculpatului Dabija Ilie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 13 martie 2019, în cauza penală privindu-l pe Dabija Ilie xxxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 05 decembrie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Țurcan Anatolie

12