1ra-1945-2019 — art.362 alin.1 CP

Dosarul nr. 1ra-1945/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 mai 2019, declarat de avocatul Boris Druță în numele inculpatului

Potînga (Htema) Lavrentie.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.07.2018 – 24.04.2019,

instanța de apel: 22.05.2019 – 12.07.2019,

instanța de recurs: 17.08.2019 – 30.10.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

2019, cauza fiind judecată în procedura prevăzută de art. 364/1 Cod de procedură

penală, Potînga (Htema) Lavrentie a fost condamnat în baza art. 362 alin. (1) Cod

penal la amendă în mărime de 375 unități convenționale, ce constituie 18.750 lei.

martie 2018, aproximativ ora 22:20, având scopul de a trece ilegal linia frontierei de

stat a R. Moldova prin eludarea controlului efectuat la trecere, în lipsa actelor de

călătorie valabile pentru traversarea frontierei de stat prin câmp, s-a deplasat din

direcția liniei frontierei de stat ce delimitează hotarul dintre Ukraina și R. Moldova,

în prejma semnului de frontieră nr. 0613/03, a trecut ilegal frontiera de stat din

Ukraina în R. Moldova, pe direcția satelor Udobnoie (UKR) - Palanca (MDA).

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, pe care le recunoaște și asupra cărora nu are obiecții.

Astfel, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art.362 alin. (1) Cod penal, adică

trecerea frontierei de stat a R. Moldova prin eludarea sau sustragerea de la controlul

efectuat la trecerea acesteia.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75, 76Cod

penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că inculpatul a recunoscut vina și

s-a căit sincer de cele comise, că lipsesc circumstanțe agravante, că infracțiunea

săvârșită se califică ca una ușoară, sancțiunea căreia se pedepsește cu amendă în

mărime de până la 750 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, inculpatul

beneficiind de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzută de lege în

cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de o

reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amendă, că ultimul anterior a fost condamnat, nu are loc de muncă, concluzionând a-

i fi aplicată o pedeapsă sub formă de amendă.

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie stabilită în baza art. 362 alin. (1) Cod penal pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 525 unități convenționale, ceia ce constituie 26.250 lei.

Apelantul a invocat că prima instanță nu a ținut cont de prevederile art. 7, 75

Cod penal.

Ori, infracțiunea imputată lui Potînga L., conform art. 16 Cod penal, se califică

ca ușoară, care se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 750 unități

convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de

ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, însă acesta beneficiază, conform art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsa

prevăzută de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul

comunității și de o reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu amendă.

Potrivit art. 64 alin. (3) Cod penal, mărimea amenzii pentru persoanele fizice

se stabilește în limitele la 500 la 3000 unități convenționale, iar pentru infracțiunile

săvărșite din interes material - până la 20.000 unități convenționale, luându-se ca bază

mărimea unității convenționale la momentul săvârșirii infracțiunii.

Totodată, mărimea amenzii se stabilește în funcție de gravitatea infracțiunii

săvârșite și de situația materială a celui vinovat și a familiei sale.

Astfel, luând în considerare circumstanțele cauzei, instanța de judecată poate

dispune achitarea amenzii în rate timp de până la 5 ani.

2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Potînga (Htema) Lavrentie, recunoscut vinovat în baza art. 362 alin. (1)

Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 unități

convenționale, echivalentul a 25.000 de lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că prima instanță, eronat a stabilit pedeapsa

inculpatului.

Ori, potrivit art. 61, 75 Cod Penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

din partea condamnaților.

Astfel, instanța de judecată nu a ținut cont de prevederile art. 64 alin. (3) Cod

penal, care prescrie că mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabilește în

limitele de la 500 la 3000 unități convenționale, iar pentru infracțiunile săvârșite din

interes material - până la 20.000 unități convenționale, luându-se ca bază mărimea

unității convenționale la momentul săvârșirii infracțiunii.

Circumstanțele menționate indică la faptul că inculpatului urmează, în vederea

corectării și reeducării, precum și ca măsură de pedeapsă, a-i fi aplicată o pedeapsă

sub formă de amendă în limita sancțiunii prevăzute de art. 362 alin. (l) Cod penal, cu

respectarea prevederilor art. 64 alin. (3) Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod procedură

penală.

care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței.

Recurentul a indicat că, instanța de apel, examinând cauza în baza art. 3641 Cod

de procedură penală, s-a mărginit doar la îmbunătățirea penală a persoanei și

nicidecum al interesului său social.

Instanța de apel eronat i-a agravat situația inculpatului, și neîntemeiat nu a ținut

cont de prevederile art. 79 Cod penal.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427, p. 2, 6 Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă

de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul ordinar este fondat în drept pe art. 427, p.

2, 6 Cod de procedură penală, avându-se în vedere, probabil, art. 427 alin. (1) pct. 2)

și 6) Cod de procedură penală, care prevăd următoarele temeiuri - instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 și 33, că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, și care ar fi esența erorilor

concrete de drept și a circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt,

raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat

soluția instanței, că instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori au fost

încălcate prevederile art. 30, 31 și 33, fiind omisă în totalitate și argumentarea

ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, corect luând în considerare prevederile art. 61, 75, 64 alin. (3) Cod penal,

3641 Cod de procedură penală, conform căror pedeapsa penală este o măsură de

constrîngere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică

de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvîrșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o pătrime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Mărimea

amenzii pentru persoanele fizice se stabilește în limitele de la 500 la 3000 unități

convenționale.

Ori, potrivit jurisprudenței naționale, limita minimă se reține, având în vedere

stipulările art. 64 alin. (3) Cod penal, conform cărora, limita minimă generală a

pedepsei sub formă de amendă constituie 500 de unități convenționale și care nu mai

poate fi redusă (Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 din 16.12.2013 cu privire la aplicarea

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală de către instanțele judecătorești, pct. 34.).

Deci, pedeapsa a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în

corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Pe lângă aceasta, recursul avocatului, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de

orice temei legal.

Împrejurările enunțate denotă, că instanța de apel nu a comis erori de drept în

raport cu motivele invocate de acest recurent, că hotărârea contestată conține motive

clare și legale pe care se întemeiază soluția, că a aplicat inculpatului o pedeapsă

individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar al avocatului este

vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Boris Druță,

împotriva Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 mai 2019, în privința

inculpatului Potînga (Htema) Lavrentie xx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 noiembrie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun