1ra-1777/19 — art. 264 alin. 3 CP

1ra-1777/19 — art. 264 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1777/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

2 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Druță Boris în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal

al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie 2019, în cauza penală privindu-l pe

BATÎR Ion xxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.03.2018 – 28.02.2019;

Instanța de apel: 25.03.2019 – 11.06.2019;

Instanța de recurs: 02.08.2019 – 02.10.2019.

c o n s t a t ă:

adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Batîr I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în

baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal (în redacția legii până la modificările din

19.07.2018) la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 79 Cod penal, fără privarea de dreptul de

a conduce mijloace de transport.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe un

termen de probațiune de 1 an.

octombrie 2017, în jurul orei 1245, conducând automobilul de model „Iveco ML

120E18K” cu n/î SV AI 903 AI 238, efectuând manevra cu spatele pe str. Livezilor din

or. Ștefan Vodă, încălcând prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, aprobat prin

Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, art. 41 subpunctul 2),

art. 45 pct. 1) lit. a), b), c), d) și pct. 2), care îl obligă pe conducătorul vehiculului care

intenționează să se deplaseze cu spatele, că poate să înceapă manevra numai după ce s-a

asigurat că o poate face fără a crea un pericol sau un obstacol pentru ceilalți participanți

la trafic. În cazurile în care câmpul vizual în spate este limitat, conducătorul trebuie să

recurgă la ajutorul altei persoane, aflate în afara autovehiculului. Mersul cu spatele este

interzis în intersecții și în locurile prevăzute în subpunctul 1) din prezentul punct; precum

1

și că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția; dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; situația

rutieră. În cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol

siguranța traficului, a tamponat pietonul Filipescu Vl., cauzându-i conform raportului de

expertiză judiciară nr. 201830D0001 din 11.01.2018, leziuni corporale sub formă de poli-

traumatism asociat grav, manifestat prin fractura cominutivă a femurului drept în 1/3

medie distală cu implicarea canalului medular și deplasare fragmentelor; bonturi

degetelor IV, V mâna dreapta nivelul falangelor proximale; fractura bazei osului V

metacarpian cu deplasare; fracturi a coastelor 1,2,3,4,5,6, 7, 8, 9 pe linia axilară medie

din dreapta; fractura coastelor 6, 7 pe linia paravertebrala dreapta; fractura cominutivă a

scapulei drepte; fractura apofizei transverse drepte a vertebrei Th 1; emfizem sucutanat și

intermuscular pronunțat a regiunii cervicale și toracelui; pneumomediastinu; hidrotorax

în volum mic pe dreapta; contuzie pulmonară lob superior drept; edem la nivelul coapsei

drepte; plagă excoriată a antebrațului drept partea lateral dorsală; plagă a mîinii drepte

partea palmară; plagă a degetului IV, V cu defect de os și țesuturilor moi; excoriații

multiple a coapselor și gambelor, care prezintă pericol pentru viață și în baza acestui

criteriu se califică ca vătămare gravă.

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a

circulației și de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea gravă a

integrității corporale a unei persoane.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, fără a contesta vinovăția inculpatului, a fost

atacată cu apel de către procuror, în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi

hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatului Batîr I. să-i fie stabilită pedeapsa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, de 4 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 3 ani, iar în baza art. 90 alin. (1) Cod penal, executarea pedepsei urmează a

fi suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 2 ani.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că neîntemeiat prima instanță a aplicat

prevederile art. 79 Cod penal, scutind persoana de pedeapsa complementară obligatorie -

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Or, potrivit art. 79 alin. (l) Cod

penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele

faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după

consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și

a consecințelor ei, precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni

2

săvârșite în grup la descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă

sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

Procurorul consideră că în cazul dat nu au fost constatate careva circumstanțe

excepționale. Nu s-a luat în considerație scopul legii penale și a pedepsei penale,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și de alte persoane,

precum și rezonanța în societate a unor atare infracțiuni. Pedeapsa aplicată nu va asigura

atingerea scopului urmărit.

Instanța de judecată a aplicat față de inculpat o pedeapsă minimă prevăzută de

sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 90 Cod penal.

Toate circumstanțele atenuante reținute de instanță, nu pot fi luate în calcul la

aplicarea în totalitate a unei pedepse blânde și favorabile pentru inculpat. Aceste

circumstanțe atenuante deja au fost luate în calcul la individualizarea pedepsei:

recunoașterea vinovăției la examinarea cauzei în baza art. 3641 Cod de procedură

penală, copii minori la întreținere, recuperarea daunei, anterior nejudecat, la aplicarea

pedepsei minime și a art. 90 Cod penal.

declarat de procuror a fost admis, cu casarea sentinței în partea stabilirii și

individualizării pedepsei și pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează: Batîr I. fiind recunoscut

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penali, i s-a

aplicat pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 (patru) ani, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pe un termen de probațiune de 2 (doi) ani, cu obligarea inculpatului să nu-și

schimbe domiciliul sau reședința fără consimțământul organului competent.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

este de acord cu starea de fapt stabilită de instanța de fond, precum și cu încadrarea

juridică a acțiunilor reținute în sarcina inculpatului, criticând hotărârea primei instanțe

doar referitor la aplicarea pedepsei.

Analizând actele cauzei în aspectul contestat, instanța de apel a menționat că la

numirea tipului și măsurii de pedeapsă inculpatului, prima instanță a reiterat prevederile

art. 6, 7, 61, 75 - 78 Cod penal, însă nu le-a aplicat corespunzător.

Din dispozițiile conținute în art. 75 alin. (1) Cod penal, se desprind trei criterii

generale cu valoare de principiu și anume că pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie

echitabilă, legală și corect individualizată. Ca urmare, pedeapsa penală este echitabilă

atunci când este capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale,

cum ar fi corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiunii atât de către

condamnat, precum și de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că, o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și

3

de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

Legalitatea pedepsei impune instanței obligația de a stabili pedeapsa în limitele

fixate în Partea Specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții Generale a

Codului penal. Iar, individualizarea pedepsei constă în obligația instanței de a stabili

măsura pedepsei concrete infractorului, necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor

legii penale și a pedepsei penale.

După această clarificare, instanța a accentuat că pedeapsa aplicată inculpatului

trebuie să fie capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii

penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului

penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel

încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare. La caz, infracțiunea săvârșită de inculpat, în funcție de

caracterul și gradul prejudiciabil, se atribuie la categoria celor grave.

Consecvent, s-a menționat că la solicitarea inculpatului cauza penală a fost

examinată prin prisma prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor

administrate la urmărirea penală, iar fiind aplicabilă în mod imperativ regula instituită la

alin. (8), care prevede expres că, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate

în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și

de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amendă.

Circumstanță ce atenuează răspunderea penală, conform art. 76 Cod penal, în

privința lui Batîr I. a fost reținută căința sinceră.

Circumstanțe ce agravează răspunderea penală, conform art. 77 Cod penal, în

privința lui Batîr I. nu au fost stabilite.

Conform art. 16 alin. (2) Cod penal, infracțiunea imputată lui Batîr I. este una gravă

care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani, (în redacția legii în vigoare la

momentul comiterii faptei), însă acesta beneficiază, conform art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității.

Drept urmare, instanța de apel a conchis că inculpatului urmează a-i fi aplicată

pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 3 ani, or prima instanță nejustificat a aplicat în

speță prevederile art. 79 Cod penal.

Potrivit art. 79 alin. (1) Cod penal, ținând cont de circumstanțele excepționale ale

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârșirea infracțiunii,

de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care

micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei, precum și de contribuirea

activă a participantului unei infracțiuni săvârșite la descoperirea acesteia, instanța de

4

judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice

pedeapsa complementară obligatorie.

Astfel, instanța ținând cont de circumstanțele cauzei, de personalitatea inculpatului,

că acesta a recunoscut vina, s-a căit sincer de cele comise, a acordat ajutor material părții

vătămate pentru tratamentul necesar, partea vătămată careva pretenții față de inculpat nu

are, anterior n-a fost condamnat, (f.d.70) la locul de trai se caracterizează pozitiv, (f.d.60)

crește și educă împreună cu soția doi copii, unul fiind minor, la evidență la medicul

narcolog și psihiatru nu se află, (f.d.66-67), a considerat necesar de a-i numi pedeapsa

sub formă de închisoare între limita minimă și limita maximă prevăzută de sancțiunea art.

264 alin. (3) lit. a) Cod penal, (în redacția legii în vigoare la momentul comiterii faptei),

concluzie care nu poate fi reținută ca întemeiată.

Or, în speță, nu au fost constatate careva circumstanțe excepționale.

Mai mult, instanța nu a luat în considerație scopul legii penale și a pedepsei penale,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și de alte persoane,

precum și rezonanța în societate a unor astfel de infracțiuni.

De asemenea, instanța de judecată a aplicat față de inculpat o pedeapsă minimă

prevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 90 Cod penal.

Toate circumstanțele atenuante reținute de instanță, nu pot fi luate în calcul la aplicarea în

totalitate a unei pedepse blânde și favorabile pentru inculpat. Or, aceste circumstanțe

atenuante deja au fost luate în calcul (recunoașterea vinovăției la examinarea cauzei în

baza art. 3641 Cod de procedură penală, copii minori la întreținere, recuperarea daunei,

anterior nejudecat, la aplicarea pedepsei minime și a art. 90 Cod penal).

Aferent motivelor expuse supra, instanța de apel a conchis asupra admiterii apelului

procurorului, cu casarea sentinței contestate în partea stabilirii și individualizării pedepsei

și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte.

acționând în numele inculpatului a declarat recurs ordinar solicitând casarea acesteia, cu

menținerea sentinței.

Recurentul menționează că cele descrise în decizie sunt aproximative și neconcrete,

Colegiul eronat i-a agravat situația inculpatului, nefondat ținând cont de cerințele art. 79

Cod penal. Instanța de judecată, trebuia să indice cu suficientă claritate motivele pe care

își întemeiază hotărârea, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale,

să precizeze faptele constatate. Relevanță la acest capitol prezintă art. 17 CEDO, care

interzice interpretarea abuzivă a normelor în vederea limitării sau distrugerii drepturilor și

libertăților garantate și protejate de Convenție, indicând expres că nimeni nu poate fi

condamnat, decât numai în condițiile prevăzute de lege, precum și de principiile dreptului

internațional.

În conformitate cu Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție privind sentința

judecătorească nr. 5 din 19.06.2006, instanțele pronunțând sentința de condamnare,

trebuie să fie legală, bazându-se pe principii generale ale efectuării justiției, asigurîndu-

s1cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a probelor prezentate și

5

administrate; Instanțele judecătorești vor ține cont de faptul că sentința de condamnare

trebuie să se bazeze pe probe exacte, când toate versiunile au fost verificate, iar

divergențele apărute au fost înlăturate și apreciate în mod corespunzător; Vinovăția

persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când instanța de

judecată, se călăuzește de principiul prezumției nevinovăției, cercetând probele

prezentate, îndoielile, care nu pot fi înlăturate, necesită a fi interpretate în favoarea

inculpatului. În limita unei proceduri legale, instanța era obligată a da răspunsuri la

toate cele prevăzute în art. 3641 CPP (nu doar cu referire la alin. (4). Studiind

materialele dosarului precum și audiind inculpatul, martorii, analizând probele (afectate

de erori) se deduce că aceste cerințe nu au fost respectate.

În conformitate cu prevederile art. 88, 389 CPP, recurentul atenționează că este

necesar a se respecta principiul stipulat și în art. 21 al Constituției - prezumția

nevinovăției. O sentință de judecată privind condamnarea persoanei se adoptă numai în

condiția în care în rezultatul cercetărilor judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de către instanță. Sentința

de condamnare așa cum s-a pronunțat față de Batîr I. nu poate fi bazată pe presupuneri

sau în mod exclusiv ori în principal pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi

penale și citite în instanța de judecată.

La emiterea sentinței de condamnare nu s-au respectat față de inculpat cerințele art.

5, 13 CEDO, pentru întrunirea tuturor drepturilor constituționale, ceea ce servește ca

suficient temei de a înainta prezentul recurs, cu solicitările de a casa atât sentința primei

instanțe, cât și decizia Curții de Apel Chișinău.

În drept, avocatul își întemeiază cererea de recurs pe temeiurile de casare stipulate

de art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6) din Codul de procedură penală.

procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului apărătorului Druță B.

în numele inculpatului menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind

lipsit de temeiuri legale și vădit neîntemeiat.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, este precedată de efectuarea verificării temeiurilor

de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare constatându-se că

actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l afecteze și să

genereze desființarea acestuia.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul face trimitere la temeiurile

de casare stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 2) și 6) din Cod de procedură penală. Potrivit

6

acestora hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului dacă instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de procedură

penală, sau dacă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Tot din recurs se constată că apărătorul solicită casarea deciziei instanței de apel și

menținerea sentinței de condamnare în privința lui Batîr I., prin care inculpatul a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal (în redacția legii până la modificările

din 19.07.2018) la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 79 Cod penal, fără privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport și în temeiul art. 90 Cod penal, executarea

pedepsei a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 1 an.

Analizând temeiurile invocate de partea apărării, raportate la solicitarea de mai sus

și la conținutul cererii de recurs, Colegiul Penal constată că acestea nu se conciliază, sunt

contradictorii și se exclud reciproc. Desfășurând această concluzie, instanța menționează

că recursul declarat de avocatul Druță B. este mai degrabă un „apel deghizat”, decât un

„efort conștiincios de a corecta o eroare judiciară”, care se bazează în mod esențial pe

niște argumente necoerente și pur declarative despre netemeinicia sentinței, cu care

aparent partea a fost de acord, odată ce nu a contestat-o cu apel. De altfel, în prezent nu

există careva „circumstanțe cu caracter substanțial și convingător”, care să justifice

ingerința în hotărârea instanței de apel, în partea stabilirii vinovăției inculpatului de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal și a individualizării

pedepsei.

Respectiv, Colegiul ține să noteze că, de principiu, instanța de recurs preia spre

examinare doar acele critici, care sunt corespunzător argumentate de recurent, cu arătarea

legăturii cauzale dintre eroare de drept pretins că a fost admisă de instanța ierarhic

inferioară și circumstanța de fapt a cauzei căreia aceasta se circumscrie. Mai mult ca atât,

instanța de recurs verifică legalitatea și temeinicia actului judecătoresc întocmit de

instanța de apel, la rândul său legalitatea sentinței este verificată de instanța de apel.

Din conținutul cererii de recurs se constată că apărătorul inculpatului invocă doar o

critică legată de soluția instanței de apel, care se referă la neaplicarea art. 79 Cod penal

față de inculpat, după care în trei aliniate consecutive descrie ce trebuie să conțină

sentința și anumite prevederi din practica judiciară și din lege legate de principiul

prezumției nevinovăției, menționând despre interpretarea presupunerilor în favoarea

inculpatului, criticând vinovăția lui Bîtca I. și modalitate de întocmire a sentinței. La fel,

apărătorul notează că instanțele au încălcat în privința inculpatului prevederile art. 5, 13

CEDO și i-au lezat dreptul acestuia la un proces echitabil.

Toate alegațiile avocatului descrise supra, în opinia Colegiului sunt declarative și

vădit nefondate, neexistând o legătură cauzală între criticele recurentului și solicitarea de

a menține sentința, prin care vinovăția lui Batîr I. de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal (în redacția legii până la modificările din 19.07.2018) a

fost indubitabil dovedită.

7

Un alt aspect, nu mai puțin relevant, este faptul că cauza dată a fost judecată în

procedura simplificată reglementată de art. 3641 Cod de procedură penală. La originea

inițierii unei atare proceduri, de fiecare dată, se află înscrisul autentic al inculpatului, care

manifestă dorința de a beneficia de judecarea abreviată a cauzei în privința sa și redozarea

pedepsei. Judecarea cauzei penale în procedură simplificată este un instrument care oferă

avantajul soluționării cu celeritate a cauzelor penale atunci când inculpatul recunoaște în

totalitate săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a afirmat că, atunci când o

acuzație penală împotriva inculpatului este stabilită printr-o formă prescurtată de

examinare judiciară, aceasta duce, în esență, la renunțarea la o serie de drepturi

procedurale. Acest lucru nu poate fi o problemă în sine, deoarece nici litera, nici spiritul

articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu împiedică o persoană să

renunțe la aceste garanții din propria sa voință (a se vedea Scoppola v. Italia (nr.2) [MC],

hotărârea din 17 septembrie 2009, § 135). Cu toate acestea, Curtea Europeană a subliniat

că renunțarea la anumite drepturi procedurale trebuie întotdeauna pentru a fi considerată

eficientă în sensul Convenției, stabilită în mod neechivoc și însoțită de garanții minime,

proporționale cu importanța acesteia. În plus, nu trebuie să contravină vreunui interes

public important (a se vedea, inter alia, Poitrimol v. Franța, hotărârea din 23 noiembrie

1993, § 31, și Hermi v. Italia [MC], hotărârea din 18 octombrie 2006, § 73).

În coroborare cu prevederile art. 6 din Convenție, în dispoziția art. 3641 alin. (1)

Cod de procedură penală, se prevede că, până la începerea cercetării judecătorești,

inculpatul poate declara, personal prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în

faza de urmărire penală. Judecata nu poate avea loc pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, decât dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele

indicate în rechizitoriu și nu solicită administrarea de noi probe. Altfel spus, înscrisul

autentic avansat de inculpat, trebuie obligatoriu să conțină două mențiuni, recunoașterea

faptei indicate în rechizitoriu și recunoașterea probelor administrate în faza de urmărire

penală.

În speța dată, reieșind din înscrisul formulat de inculpat și anexat la f.d. 124 se

constată că, precondițiile pentru aplicarea procedurii abreviate de judecare a acestei

cauze, au fost respectate, inculpatul indicând în cererea sa: „ … recunosc vina integral,

sunt de acord cu probele administrate la faza de urmărire penală și nu doresc

prezentarea de noi probe …”

Un moment important ce urmează a fi reținut aici, vizează faptul că inculpatul Batîr

I. a fost asistat în prima instanță pe tot parcursul desfășurării procesului, de către avocata

Durguz O., care, la fel ca și inculpatul, au insistat asupra examinării cauzei în procedura

simplificată. Totodată, inculpatul a fost înștiințat despre posibilitatea ulterioară a

contestării hotărârii adoptate în privința sa, și anume că va putea ataca sentința, cu apel,

de regulă, sub aspectul individualizării pedepsei, neputând renunța la opțiunea de a fi

judecat potrivit procedurii simplificate și neputând critica vinovăția sa.

8

Așadar, referințele din recurs despre principiul nevinovăției, despre interpretarea

dubiilor în probarea vinovăției și celelalte insinuări ale avocatului de acest gen, nu sunt

pertinente procedurii în care a fost judecată cauza, partea apărării fiind decăzută din

dreptul de a contesta hotărârile instanțelor de fond în această parte.

De altfel, în situația aplicării de către prima instanță a dispozițiilor art. 3641 Cod de

procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice în principiu îndeplinirea

cerințelor dispozițiilor art. 3641 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală și nu poate reține

o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în rechizitoriu și de

către prima instanță.

Urmărind în consecutivitate cele expuse supra, instanța de apel a verificat

corectitudinea inițierii procedurii simplificate de judecare a cauzei ce-l vizează pe Batîr I.

și a constatat că aceasta este perfect legală, iar prima instanță a respectat cu rigurozitate

prevederile legii procesual-penale în acest sens. Or, fiind verificată legalitatea sentinței,

instanța de apel în subsidiar a reiterat că, corect în cauză au fost aplicate regulile de

judecare în procedura simplificată și corect a fost stabilită vinovăția inculpatului de cele

incriminate acestuia prin rechizitoriu.

Alăturat celor expuse, Colegiul mai ține să noteze că susține ad integrum soluția

instanței de apel în partea individualizări pedepsei, notând că, însăși scopul acesteia

stipulat în art. 61 Cod penal de legislator, prevede că pedeapsa este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare aplicată în privința

condamnaților, care are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea infractorilor,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestora, cât și a altor

persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o

finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea

articolului incriminat prin rechizitoriu inculpatului, la caz, fiind incident art. 264 alin. (3)

lit. a) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat Batîr I., cu aplicarea art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală.

Față de lucrul judecat de instanța de apel, Colegiul consideră că o atare modalitate

de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa aplicată

infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal,

care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale.

În același context, urmează de evidențiat că stabilirea sancțiunilor de drept penal

este, pe de o parte, o sarcină care îi revine legislatorului, care stabilește pedepsele și

celelalte sancțiuni de drept penal prin fixarea unor limite minime și maxime ale acestora,

în conformitate cu importanța abstractă a valorii sociale protejate, iar pe de altă parte, o

sarcină pe care instanța o realizează în limitele stabilite de lege.

9

În speță, în privința inculpatului nu sunt pasibile aplicării prevederile art. 79 Cod

penal, întrucât nu au fost constatate careva circumstanțe excepționale de natură să

determine instanța să-i aplice acestuia o pedeapsă mai blândă decât cea prevăzută de lege,

mai concret să nu-i aplice inculpatului pedeapsa complementară de privare de dreptul de

a conduce mijloace de transport.

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii

și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța

de apel a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de

procedură penală, iar argumentele din recursul ordinar declarat de avocatul Druță B. în

numele inculpatului, sunt vădit neîntemeiate.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Druță Boris în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 11 iunie

2019, în cauza penală privindu-l pe Batîr Ion xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 octombrie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

10