1ra-1154/2019 — art. 171 alin. 3 lit. a,b, 172 alin. 3 lit.a, a/1 CP

1ra-1154/2019 — art. 171 alin. 3 lit. a,b, 172 alin. 3 lit.a, a/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1154/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către inculpatul

Șevciuc Vladimir și avocatul acestuia Russu Vitalie, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 ianuarie 2019, în cauza penală în privința

lui

Șevciuc Vladimir XXXXX, născut la XXXXX,

originar din s. XXXXX, r-nul XXXXX, domiciliat în or.

XXXXX, str. XXXXX, nr. XX, ap.XX,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.01.2018– 06.06.2018;

Instanța de apel: 26.06.2018–29.01.2019;

Instanța de recurs: 26.04.2019 – 24.07.2019.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

a fost recunoscut vinovat și condamnat:

- în baza art.172 alin.(3) lit. a) și a1) Cod penal, la 16 ani închisoare;

- în baza art.171alin.(3) lit. a), b) Cod penal, la 14 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial

al pedepselor, lui Șevciuc Vladimir i s-a stabilit pedeapsa definitivă sub formă de închisoare

pe un termen de 18 ani, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial. S-a dispus încasarea din contul inculpatului în

beneficiul părții vătămate XXXXXX prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei.

S-a dispus încasarea de la V. Șevciuc în beneficiul statului cheltuielile de judecată în

sumă de 3 582 lei.

parcursul unei perioade îndelungate de timp, începând cu anul 2009, zilele și orele exacte

nu au fost posibil de stabilit, cu scopul de a-și satisface pofta sexuală în formă perversă,

aflându-se în apartamentul de pe str. XXXXXX, nr. XXXXXX din XXXXXX, profitând

de imposibilitatea minorei XXXXXX, născută la XXXXXX, de a se apăra și de a-și

exprima voința, știind cu certitudine că ultima este minoră și nu a atins vârsta de 14 ani și

care se afla în grija, sub ocrotirea, protecția și la educarea lui, prin constrângere fizică și

1

psihică, profitând de superioritatea sa fizică și de vârsta fragedă a victimei, a săvârșit cu ea

mai multe rapoarte sexuale în formă perversă.

Tot el, începând cu luna februarie 2017, pe parcursul unei perioade îndelungate de

timp, zilele și orele exacte nu au fost posibil de stabilit, în timp ce se afla în apartamentul

de pe str. XXXXXX, nr. XXXXXX din XXXXXX și într-o zi de la mijlocul lunii august

2017, apoi într-o zi de la mijlocul lunii octombrie 2017, zilele și orele exacte nu au fost

posibil de stabilit, în timp ce se afla incinta XXXXXX de pe str. XXXXXX, nr.XXX, având

o intenție unică, acționând în scopul săvârșirii unor rapoarte sexuale forțate cu minora

XXXXXX, despre care știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani și se afla în grija,

sub ocrotirea, protecția și educarea lui, prin constrângere fizică și psihică, profitând de

superioritatea sa fizică și de vârsta fragedă a victimei, precum și de imposibilitatea acesteia

de a se apăra și a-și exprima voința, a săvârșit cu ea mai multe rapoarte sexuale forțate.

acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare pentru lipsa componenței de infracțiuni

în acțiunile sale.

În motivarea apelului declarat s-au invocat următoarele argumente:

- concluziile instanței de fond privind vinovăția inculpatului sunt bazate pe

presupuneri nefiind prezentate probe pertinente și directe în acest sens;

- la baza sentinței de condamnare au fost puse doar depozițiile părții vătămate minore

și al reprezentantului legal al acesteia Șevciuc Veronica, iar ultima se află în relații ostile

cu inculpatul;

- declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, acestea fiind combătute prin raportul

de expertiză judiciară nr.553 din 14.07.2017 și prin raportul de expertiză judiciară nr.405

din 01.12.2017, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor circumstanțe;

- declarațiile date de către partea vătămată sunt ghidate doar de dorința de răzbunare

pentru că a lovit-o și nu-i permitea să facă tot ce își dorea impunând-o să învețe, să aibă

grijă de sora mai mică și să execute unele lucruri prin casă;

- reprezentantului legal Șevciuc Veronica a depus declarațiile și a determinat-o pe

minora XXXXXX de a da depoziții false, pentru a-i impune pe inculpat de a renunța la

partea sa din bunul imobil care le aparține;

- este imposibil ca pe parcursul unei perioade de 7 ani să fi întreținut relații sexuale cu

XXXXXX în timpul când acasă era soția și încă doi copii, or reieșind din declarațiile părții

vătămate inculpatul nu a aplicat față de aceasta forța fizică, și, deci ultima nu avea frică de

el și ar fi putut să-i povestească despre cele întâmplate mamei.

3.1 Împotriva sentinței a declarat apel suplimentar avocatul V. Russu în numele

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare,

argumentând că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe pentru

dovedirea vinovăției lui V. Șevciuc.

Totodată, apelantul invocând doctrina expertizării medico-legale a menționat că

organul de urmărire penală intenționat la momentul dispunerii efectuării expertizei nu a

adresat expertului întrebarea referitor la depistarea leziunilor în regiunea anusului la partea

vătămată, întrebare care în viziunea apărării era decisivă.

apelurile declarate au fost admise din alte motive, casată parțial sentința în partea încasării

cheltuielilor de judecată și pronunțată o nouă hotărâre în această parte, prin care s-a exclus

dispoziția privind încasarea de la V. Șevciuc a cheltuielilor judiciare în sumă de 3 582 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

2

cumulul de probe prin prisma art.101 Cod procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, care în ansamblu, dovedesc fără

echivoc vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor incriminate.

Verificând argumentele invocate în apelul inculpatului și cel suplimentar al avocatului

V. Russu referitor la nevinovăția lui Vl. Șevciuc, Colegiul penal a ajuns la concluzia că,

acestea sunt nefondate fiind combătute de probele cercetate și circumstanțele stabilite în

cadrul cercetării judecătorești în instanța de fond și verificate în cadrul procedurii de

examinare a apelului.

Instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea inculpatului cu privire la

achitarea sa din motiv că faptele nu întrunesc elementele infracțiunilor incriminate,

deoarece la materialele cauzei penale au fost administrate suficiente probe pertinente și

concludente care combat versiunea inculpatului referitor la faptul că nu a comis faptele

infracționale imputate.

Instanța de apel a respins alegațiile apelantului referitor la faptul că depozițiile părții

vătămate precum că acțiunile perverse cu caracter sexual întreprinse de inculpat nu sunt

confirmate prin rapoartele de expertiză, iar învinuirea este bazată pe presupuneri,

menționând următoarele.

Declarațiile inculpatului diferă esențial de depozițiile părții vătămate, depoziții care

sunt în corelație cu declarațiile martorilor Dionisie Chirilovici, Veronica Șevciuc și Tatiana

Slepțov, care au fost preîntâmpinați de răspundere penală și pe care instanța de apel le-a

considerat veridice.

Totodată, instanța de apel a reținut că cele relatate de partea vătămată minoră au fost

confirmate și prin procesul verbal de cercetare la fața locului din 10.11.2017, prin procesul

verbal de ridicare din 16.11.2017, unde a fost ridicat un flacon din plastic străveziu în care

se afla o soluție de culoare bej, prin concluziile raportului de expertiză judiciară nr.533 din

14.11.2017 și nr.201837A0088 din 02.05.2018, din care rezultă că partea vătămată a fost

capabilă să perceapă corect evenimentele produse și este capabilă să depună declarații.

Aceasta a fost capabilă să înțeleagă caracterul acțiunilor săvârșite în privința ei.

La fel, Colegiul penal a respins alegațiile apelanților referitor la faptul că în acțiunile

inculpatului lipsesc elementele infracțiunilor incriminate, menționând cu referire la

doctrina penală că, în speță s-a stabilit cu certitudine, că acțiunile lui V. Șevciuc

întreprinse față de minora XXXXXX întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

incriminate.

Instanța de apel a respins alegațiile inculpatului - că partea vătămată a avut

posibilitatea de a relata mamei sale cele ce se întâmpla cu ea în momentul când V. Șevciuc

era plecat de acasă, menționând în acest context vârsta fragedă a lui XXXXXX, care

percepea acțiunile inculpatului, însă posibil să nu le fi perceput ca fiind ilegale.

Alegațiile apelanților prin care se indică că instanța de fond nu a luat în considerație

concluziile raportului de expertiză judiciară nr.405 din 01.12.2017, Colegiul penal le-a

respins și a menționat că instanța de fond a ținut cont de concluziile expuse de experți în

acest raport care au menționat: „XXXXXX are nivelul dezvoltării intelectuale

corespunzător perioadei de vârstă. XXXXXX a fost capabilă să perceapă corect

evenimentele produse și este capabilă să depună declarații. Expertizata a fost capabilă să

înțeleagă caracterul acțiunilor săvârșite în privința ei și nu impactul psihologic asupra

stării psihologice a acesteia în urma acțiunilor de abuz sexual.”

3

Instanța a considerat că nu sunt întemeiate nici argumentele inculpatului care susține

că partea vătămată a acționat împotriva sa din motiv de răzbunare pentru faptul că a

bătut-o, iar mama acesteia Veronica Șevciuc - din cauza divergenților asupra partajării

bunului imobil. În acest sens nu a fost prezentată nici o probă pertinentă și concludentă.

În concluzie Colegiul penal a apreciat depozițiile inculpatului de nerecunoaștere a

vinei ca fiind o tactică de apărare și o tentativă de evitare a răspunderii penale pentru faptele

săvârșite, deoarece declarațiile inculpatului nu coroborează cu alte probe administrare, fiind

în contradicție cu acestea.

Prin urmare, sa constatat cu certitudine că V. Șevciuc a comis infracțiunile în baza

cărora a fost declarat vinovat, în cauză fiind suficiente probe pertinente, concludente și

utile, care coroborând între ele răstoarnă prezumția de nevinovăție a inculpatului.

Verificând soluția instanței de fond în partea stabilirii pedepsei instanța de apel a

menționat că, la stabilirea și individualizarea acesteia, s-a ținut cont în deplină măsură de

prevederile art.art.61, 75,76,77 Cod penal.

În continuare Colegiul penal a conchis că soluția primei instanțe prin care s-a dispus

încasarea cheltuielilor judiciare de la V. Șevciuc în beneficiul statului este neîntemeiată.

Organul de urmărire penală potrivit art.143 alin.(1) pct.2), 3), 5) Cod de procedură penală,

era obligat prin lege să ordoneze efectuarea expertizelor judiciare în scopul constatării

stărilor și violenței sexuale a victimei, stării psihiatrice-psihologice a victimei și inclusiv

expertiza medico-legală a obiectelor biologice de origine umană și a corpurilor delicte.

Astfel, instanța de apel a conchis că efectuarea expertizelor judiciare a fost dispusă

în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea inacțiunilor incriminate, fiind

o acțiune procesuală ce ține de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care

sunt puse în sarcina acuzării.

inculpatul și avocatul acestuia V. Russu, care fără a invoca nici un temei de drept prevăzut

la art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, solicită, casarea acestora cu dispunerea

rejudecării cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

- instanțele de fond și-au bazat concluziile despre vinovăția lui V. Șevciuc doar în

baza depozițiilor părții vătămate, care conțin divergențe și se combat direct cu alte probe

pertinente și concludente, care confirmă că partea vătămată a dus în eroare organul de

urmărire penală;

- declarațiile martorilor și anume a lui Veronica Șevciuc depuse la faza de urmărire

penală sunt diferite de cele depuse de aceasta în instanța de judecată, de aceea acestea

urmau a fi apreciate critic, or, aceasta urmărește doar un singur scop, și anume - de

răzbunare pe V. Șevciuc;

- declarațiile date în instanța de judecată de către partea vătămată sunt neîntemeiate

și nefondate și sunt divergente față de cele care au fost depuse la faza de urmărire penală.

La urmărirea penală partea vătămată a declarat că V. Șevciuc a abuzat-o prima dată când

mama era la serviciu, sora la grădiniță, iar fratele la școală, iar în instanța de judecată a

relatat că sora era la bunica. Astfel, reieșind din faptul că partea vătămată afirmă că a fost

abuzată la vârsta de 6 ani, rezultă că sora mai mică nu se putea afla la grădiniță deoarece

avea doar câteva luni de la naștere, fapt care dovedește că depozițiile acesteia sunt

neveridice;

- partea vătămată a mai declarat că a fost abuzată în fiecare lună, însă prin copia

pașaportului anexată la materialele cauzei se constă că inculpatul până în anul 2013-2014

4

permanent pleca în Rusia la muncă și revenea acasă odată la trei luni pentru o perioadă

scurtă de timp;

- depozițiile părții vătămate referitor la faptul că mama V. Șevciuc a întrebat-o dacă

a văzut organul genital al inculpatului sunt neveridice, or, reprezentantul legal al acesteia

nu a confirmat acest fapt și a menționat că nu a cunoscut nimic despre cele întâmplate, fapt

care pune la îndoială veridicitatea declarațiilor părții vătămate;

- atât mama părții vătămate cât și profesorii copilului nu au observat careva

schimbări în comportamentul lui XXXXXX, fapt care confirmă încă o dată că evenimentele

relatate de partea vătămată nu au avut loc, or acestea nu puteau avea loc fără a produce

schimbări în comportamentul ultimei cât și la lipsa de consecințe traumatice psihologice

care ar fi fost depistate de către persoanele care zilnic o înconjurau;

- instanța de apel era obligată, după audierea părții vătămate care a declarat că, după

întreținerea raportului sexual a avut sângerări și după cercetarea raportului de expertiză

medico-legală, din care rezultă că victima este virgină și nici odată nu a întreținut raport

sexual - să dispună efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare, lucru care însă

nu s-a întreprins;

- neîntemeiat instanța de apel a respins demersul apărării privind numirea unei

expertize suplimentare prin ce inculpatului i s-a îngrădit dreptul la un proces echitabil și la

egalitatea armelor;

- instanța de apel neîntemeiat a respins demersul apării de a audia suplimentar

martorii acuzării pentru a exclude divergențele esențiale din depozițiile acestora.

motivele invocate, ținând cont de opina acuzatorului de stat expusă în referință Colegiul

penal decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Deși, în recursul declarat nu-i făcută o referire concretă la vreun temei de drept din

cele stipulate în art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, Colegiul reține că argumentele

invocate - interpretarea greșită a probelor și neînlăturarea divergențelor din depozițiile

părții vătămate și a reprezentantului legal al părții vătămate, se cuprind în temeiurile

pentru recurs prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală.

Conform acestei norme procesuale, o hotărâre a instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul

când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursul declarat, Colegiul

penal constată că nici unul din ele nu și-a găsit confirmare.

După cum rezultă din conținutul recursului, autorii acestuia nu sunt de acord cu

condamnarea lui V. Șevciuc, considerând că lipsesc probe care ar confirma vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate, solicitând dispunerea rejudecării cauzei

în aceiași instanță în alt complet de judecată.

5

Verificând actele cauzei în raport cu motivele invocate, Colegiul penal constată că,

prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de procedură penală, judecând cauza, a

cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părți, a audiat inculpatul,

partea vătămată minoră, martorii, reprezentantul legal, a cercetat materialele administrate

de organul de urmărire penală, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ce au format

convingerea instanței că vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate a fost

dovedită integral.

Instanța de apel, respectând prevederile art.414 Cod de procedură penală, a supus unei

verificări minuțioase toate probele administrate în cauză, le-a dat o apreciere justă, din

punct de vedere al pertinenței și concludenței, și a conchis asupra temeiniciei soluției

pronunțate de prima instanță privind vinovăția lui V. Șevciuc în comiterea infracțiunilor

prevăzute de art.172 alin.(3) lit. a) și a1) și art.171alin.(3) lit. a), b) Cod penal.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie a fost bazată pe:

- declarațiile părții vătămate minore XXXXXX, care a relatat și a descris

circumstanțele în care inculpatul a întreținut cu ea rapoartele sexuale atât la domiciliu, cât

și în incinta XXXXXX unde V. Șevciuc activa în calitate de paznic;

- declarațiile reprezentantului legal al părții vătămate V. Șevciuc, care a relatat că fiica

sa minoră XXXXXX i-a adus la cunoștință printr-un mesaj despre faptul că inculpatul o

perioadă îndelungată o abuzează sexual;

- declarațiile martorilor T. Slepțov și D. Chirilovici, care au confirmat unele

circumstanțe relatate de partea vătămată, iar ultimul a relatat despre faptul că la 06.08.2017

a mers după Irina să o ia de la XXXXXX însă inculpatul i-a spus să plece acasă de unul

singur, iar lui XXXXXX i-a spus să rămână cu el la liceu, unde acesta activa în calitate de

paznic. Dimineața devreme Irina a venit acasă;

- raportul de expertiză judiciară nr.553 din14.11.2017 din care rezultă că la minora

XXXXXX leziuni corporale nu au fost depistate, himenul este integru, elastic, iar structura

anatomică a acestuia permite efectuarea raportului sexual fără lezarea lui;

- raportul de expertiză judiciară nr.201837A0088 din 02.05.2018 prin care s-a

constatat că XXXXXX are nivelul dezvoltării intelectuale corespunzător cu norma

perioadei de vârstă. A fost capabilă să perceapă corect evenimentele produse, este capabilă

să depună declarații și să înțeleagă caracterul acțiunilor săvârșite în privința ei.

Probele indicate sunt detaliat descrise în sentință și în decizia instanței de apel, care

au fost examinate complet și obiectiv, fiind corect apreciate de instanțe, nu prezintă temei

de îndoială și direct indică la comiterea de către inculpat a infracțiunilor de care a fost

recunoscut vinovat, vinovăția acestuia fiind dovedită cu certitudine și fără echivoc.

Astfel, în cauză au fost stabilite toate elementele componente ale infracțiunilor

imputate lui V. Șevciuc, inclusiv vinovăția acestuia, iar argumentele recurenților, precum

că inculpatul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor incriminate nu au nici un suport

probator, sunt neîntemeiate și contravin probelor administrate în cauză și descrise mai sus.

În continuare Colegiul reține că, prin „eroare de fapt” se înțelege o greșită examinare

a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în

realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport

de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de

probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune reținerea unei împrejurări

esențiale, fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de

împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul

denaturării grave a probelor.

6

În acest context, Colegiul penal constată că nu există contradicție evidentă între cele

reținute prin hotărârile recurate și conținutul probelor administrate, starea de fapt reținută

nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate

a acestora, astfel că atât sentința cât și decizia nu cuprind vreun viciu sub aspect de fapt sau

de drept material sau procesual.

Totodată, neîntemeiată este și afirmația recurentului, precum că instanța de apel eronat

a respins solicitarea apărării privind numirea unei expertize suplimentare prin ce i-a încălcat

dreptul inculpatului la un proces echitabil și la egalitatea armelor, or, Colegiul penal prin

încheierea din 29.01.2019 (f.d.78-82 vol. III) s-a pronunțat argumentat asupra acestei

chestiuni și corect a respins demersul, pe motiv că în prezenta cauză partea vătămată minoră

a fost supusă expertizei psihiatrice, în speță fiind întocmit raportul de expertiză judiciară

nr.201837A0088 din 02.05.2018, din care rezultă că „XXXXXX a fost capabilă să perceapă

corect evenimentele produse și este capabilă să depună declarații . Expertizata a fost

capabilă să înțeleagă caracterul acțiunilor săvârșite în privința sa.” Astfel, corect instanța

de apel a conchis că raportul de expertiză menționat conține concluzii clare, întemeiate și

complete și nu au fost identificate circumstanțe ce ar trezi îndoieli în privința veridicității

lor, iar de către participanții la proces nu au fost formulate careva întrebări noi referitor la

circumstanțele examinate.

Colegiul penal respinge alegațiile apărării precum că instanța era obligată, după

audierea părții vătămate care a relatat că după întreținerea raportului sexual a avut

sângerări, și după cercetarea raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că

victima este virgină și nici o dată nu a întreținut raport sexual să dispună efectuarea unei

expertize medico-legale suplimentare. La acest capitol instanța de recurs atestă că din

raportul de expertiză nr.553 din 14.11.2017 rezultă că la partea vătămată himenul este

integru, elastic, iar structura anatomică a acestuia permite efectuarea raportului sexual fără

lezarea lui. Astfel, din concluziile acestui raport de expertiză nu rezultă că expertul ar fi

conchis că partea vătămată „nici o dată nu a întreținut raport sexual” după cum indică

apărarea, dar mai cu seamă rezultă contrariul și anume că structura anatomică a himenului

permit efectuarea raportului sexual fără lezarea acestuia.

Referitor la argumentul că instanța de apel neîntemeiat a respins demersul apărării

privind audierea suplimentară a martorilor T. Slepțov, D. Chirilovici și V. Șevciuc, instanța

de recurs conchide că Colegiul penal al curții de Apel Chișinău corect a dispus respingerea

cererii avocatului V. Russu, pe motiv că acești martori anterior au fost deja audiați în

prezența acuzatorului de stat, reprezentantului legali, pedagogului, inculpatului avocatului

acestuia V. Lazari în bază de contract (f.d.131 vol. II), cu asigurarea posibilității părților de

a le adresa întrebări.

Complementar celor reținute supra, Colegiul consideră necesar a respinge și

argumentul recurentului, precum că, la caz instanțele de fond și-au bazat hotărârile doar pe

declarațiile părții vătămate minore și reprezentantului legal al acesteia V. Șevciuc, care

conțin divergențe și au fost date în scop de răzbunare. La acest capitol Colegiul penal atestă

că, la baza hotărârilor judecătorești au fost puse nu doar declarațiile părții vătămate, dar un

cumul de probe care au fost descrise și analizate minuțios cu respectarea prevederilor

7

art.101 Cod de procedură penală, or, aceste probe nu conțin careva contradicții substanțiale

și se completează reciproc.

Analizând materialele cauzei și decizia instanței de apel, Colegiul penal nu constată

vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea acesteia.

În concluzie, Colegiul penal constată că, autorul recursului nu aduce careva

argumente, care ar combate concluzia instanțelor de fond privind vinovăția lui V. Șevciuc,

dimpotrivă argumentele invocate de către inculpat și avocatul acestuia V. Russu în cererea

de recurs ordinar le repetă întocmai pe cele expuse anterior în apeluri, la care instanța de

apel deja a dat un răspuns detaliat și motivat, iar hotărârea adoptată cuprinde fondul

apelurilor, temeiurile de fapt și de drept, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală. Probleme de drept, care ar

afecta hotărârea în cauză nu au fost invocate și nici nu se conțin în materialele dosarului.

Prin urmare, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității recursului ordinar

declarat de către inculpatul V. Șevciuc și avocatul acestuia V. Russu, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Șevciuc Vladimir

și avocatul acestuia Russu Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 29 ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe Șevciuc Vladimir, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 august 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

8