1ra-1225/2019 — art. 166 alin. 1 lit. c, 175 CP

1ra-1225/2019 — art. 166 alin. 1 lit. c, 175 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1225/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către avocatul Turculeț Mariana în numele inculpatului și de către inculpat, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din

07 februarie 2019, în cauza penală în privința lui

Casîm Vasili xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.07.2018 - 20.11.2018;

Instanța de apel: 08.12.2018 - 07.02.2019;

Instanța de recurs: 17.05.2019 - 10.07.2019.

A C O N S T A T A T:

2018, CasîmVasili a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 166 alin. (1) lit. c) Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip semiînchis;

- art. 175 Cod penal, la 3 (trei) ani 6 (șase) luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

În conformitate cu art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

4 (patru) ani 6 (șase) luni închisoare, cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

A fost admisă cerința procurorului cu privire la încasarea din contul

inculpatului a sumei de 416 (patru sute șaisprezece) lei, cu titlu de cheltuieli

suportate pentru efectuarea expertizei judiciare nr. 201815P0093 din 02 mai

2018.

Casîm Vasili, la 23 aprilie 2018, aproximativ la ora 16:00, aflându-se la domiciliul

1

său de pe xxxxx, luând-o de mînă pe minora xxxxx, contrar voinței acesteia, în mod

silit a dus-o pe ultima în curtea domiciliului indicat, prin aceasta privându-i

libertatea de mișcare a ultimei, unde, a ținut-o aproximativ 10 minute.

În faza de urmărire penală acțiunile lui Casîm Vasili au fost calificate în baza

art. 166 alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi „privațiunea ilegală

de libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legală cu răpirea acesteia,

săvârșită cu bună - știință asupra unui minor”.

Tot el, la 23 aprilie 2018, aproximativ la ora 16:00, aflându-se la domiciliul

acestuia de pe xxxxx, știind cu certitudine că minora xxxxx, nu a împlinit vârsta de

16 ani, a comis acțiuni perverse asupra ultimei, xxxxx.

În faza de urmărire penală acțiunile lui Casîm Vasili au fost calificate în baza

art. 175 Cod penal, conform indicilor calificativi „acțiuni perverse, săvârșite față de

o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani,

constând în atingeri indecente”.

apel, solicitând rejudecarea cauzei potrivit modului stabilit pentru prima instanță

cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului a menționat că, partea acuzării nu a adus suficiente

dovezi pentru confirmarea vinovăției lui Casîm Vasili de comiterea infracțiunilor

imputate în volumul și modul prevăzut de legislația procesual-penală.

Învinuirea adusă inculpatului rezidă doar din declarațiile părții vătămate

minore xxxxx, restul probelor prezentate de partea acuzării drept dovadă a

vinovăției lui Casîm Vasili, precum că ar avea o legătură directă cu declarațiile

minorei xxxxx, în realitate nu au avut loc.

Menționează faptul că, instanței de judecată nu i-au fost aduse careva date

obiective care să confirme declarațiile minorei xxxxx. Expertiza medico-legală

efectuată nu a identificat careva acțiuni concrete întreprinse de către inculpatul

Casîm Vasili în privința minorei, precum că ultima ar fi primit careva atingeri.

Invocă faptul că, inculpatul de la începutul urmăririi penale și până la

finisarea judecării cauzei în instanța de fond, vina sa a negat-o categoric,

confirmând că nu a comis nici un fel de acțiuni în privința minorei xxxxx, explicând

totodată că, pe minoră nu a lipsit-o de libertate și nu a comis acțiuni perverse față

de ultima, ci doar a chemat-o să-i dea o „pomană” în legătură cu recenta

înmormântare a tatălui acestuia.

Mai invocă faptul că, chiar și în cazul în care, ipotetic vorbind, cele

incriminate lui Casîm Vasili ar fi avut loc, acțiunile date ar fi trebuit să fie calificate

doar în baza art. 175 Cod penal, iar calificarea suplimentară în baza art. 166 Cod

penal nu ar fi trebuit făcută, întrucât, rezultând din declarațiile părții vătămate

minore xxxxx precum și din declarațiile minorei xxxxx audiată în calitate de

martor, niciun fel de acțiuni, îndreptate spre privațiunea de libertate a minorei

xxxxx, inculpatul nu a săvârșit.

Menționează că audiată în calitate de martor în condițiile art. 1101 Cod de

procedură penală, minora xxxxx a declarat că, „xxxxx s-a oprit lângă casa lui Casîm

2

Vasili și singură a intrat la el în curte. El se afla lângă poartă în curte. Poarta era

deschisă. xxxxx a intrat singură. A stat câteva minute la el în curte, iar mai departe

nu am văzut.”

Menționează apelantul că, la întrebările aduse martora minoră xxxxx a

declarat că ea „a văzut cum ea (xxxxx) a ieșit (din curtea lui Casîm Vasili llia). Ea

mergea normal. Ea a ajuns în fața porții și a plecat acasă.”

Menționează apărarea că reieșind din declarațiile minorei xxxxx, în privința

cărora nu există temeiuri de a le pune la îndoială, este greu de imaginat că

inculpatul Casîm Vasili, ar fi comis acțiunile prevăzute de art. 166 Cod penal.

2019, a fost admis apelul, casată parțial sentința în partea admiterii demersului

procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare

pentru efectuarea expertizei medico-legale în sumă de 416 lei, cu pronunțarea în

această parte a unei noi hotărâri de respingere a demersului procurorului.

În rest, sentința a fost menținută.

4.1. Pentru pronunțarea soluției nominalizate instanța de apel a statuat, că

instanța de fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată

prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității

raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a

stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului

Casîm Vasili încadrarea juridică corespunzătoare, potrivit dispozițiilor art. 166

alin. (2) lit. c) Cod penal, conform indicilor calificativi „privațiunea ilegală de

libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legată cu răpirea acesteia, săvârșită

cu bună-știință asupra unui minor” și art. 175 Cod penal, conform indiciilor

calificativi: „acțiunile perverse săvârșite față de o persoană despre care se știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în atingeri indecente”.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe care au fost

administrate și examinate în cadrul ședinței de judecată a primei instanțe, și care

au fost apreciate din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, și anume

declarațiile părții vătămate minore xxxxx (f.d. 89-94, 110, vol.I); ale martorului

minor xxxxx (f.d. 107-109, vol.I); a martorilor Semenciuc Liudmila (f.d. 264-265,

vol.I); Karapunarlî Petru (f.d. 3, vol.II); Stefoglo Zinaida (f.d. 4, vol.II); Maev Roman

(f.d. 5-6, vol.II); Lazăr Irina (f.d. 13-14, vol.II); Stoicev Varvara (f.d. 15, vol.II);

Casîm Ivana (f.d. 16-17, vol.II); ale inculpatului Casîm Vasili (f.d. 42-43, vol.II),

precum și prin probele scrise: procesul-verbal de ridicare a hainelor părții

vătămate minore xxxxx din 26 aprilie 2018 (f.d.9, vol.I); procesul-verbal de

cercetare la fața locului cu planșă fotografică din 26 aprilie 2018 (f.d. 11-14, vol.I);

procesul-verbal de confruntare dintre Casîm Vasili și martorul Maev Roman din

18 mai 2018 (f.d. 112-113, vol.I); raportul de expertiză judiciară nr. 201815P0093

din 02 mai 2018.

3

Având în susținere explicațiile oferite în practica judiciară, instanța de apel

a statuat, că infracțiunea de privațiune de libertate are obiect material în acele

cazuri când presupune o influențare nemijlocită infracțională asupra corpului

victimei. De regulă, victimă a privațiunii ilegale de libertate poate fi oricare

persoană fizică. Nu este necesar ca victima să conștientizeze că este privată de

libertate (de exemplu victima nu știe că a fost încuiată în casă), și în acest caz legea

protejează libertatea fizică a persoanei.

În speță, prin acțiunile inculpatului Casîm Vasili s-au periclitat relațiile

sociale cu privire la libertatea fizică a părții vătămate minore xxxxx, iar obiectul

material al infracțiunii analizate îl reprezintă corpul părții vătămate minore.

În acest context instanța de apel a apreciat critic alegațiile invocate în apelul

apărării precum că, inculpatul Casîm Vasili nu a privat-o de libertate pe minora

xxxxx, menționând că în rezultatul cercetării judecătorești din probatoriul analizat

de către instanța de apel, cu certitudine s-a stabilit că victimei i s-a lezat libertatea

fizică prin restrângerea libertății sale, prin lipsirea parțială de libera mișcare a sa,

sau de a acționa în vederea anunțării altor persoane despre faptul că a fost supusă

unor acțiuni de violență fizică din partea făptașului.

Analizând declarațiile atât ale părții vătămate minore cât și ale martorilor,

s-a constatat cu certitudine că, partea vătămată minoră xxxxx contrar voinței

acesteia, în mod forțat a fost dusă în curtea domiciliului inculpatului, prin aceasta

privându-i libertatea de mișcare a ultimei, unde a ținut-o aproximativ 10 minute.

Astfel, infracțiunea dată a fost comisă de inculpat pe calea acțiunilor

intenționate, cât și pe calea inacțiunilor acestuia, deoarece în mod intenționat și

contrar voinței victimei a tras-o în curtea domiciliului său restrângându-i astfel

libertatea de mișcare, totodată pe cale de inacțiune, inculpatul nu și-a îndeplinit

obligația de a pune persoana în libertate, deși putea și trebuia să o facă.

Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate argumentele apărării relatate în

apelul declarat potrivit căreia partea acuzării nu a probat latura obiectivă a

infracțiunii de privare ilegală de libertate, reținând că prima instanță corect a ajuns

la concluzia că, xxxxx a fost ilegal privată de libertate și împiedicată de a se deplasa

conform voinței sale, instanța punând la baza concluziei respective toate probele

acuzării care direct arată la făptuitor, iar vinovăția acestuia se confirmă integral

prin probele pertinente și concludente, care au fost cercetate de organul de

urmărire penală și de instanță și care în ansamblul lor, din punct de vedere al

coroborării, nu trezesc îndoieli cu privire la vinovăția inculpatului Casîm Vasili de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) lit. c) Cod penal.

În acest context, au fost reținute declarațiile părții vătămate minore xxxxx „...

Nenea Vasea de lângă stâlp a apucat-o de mâna stângă și a început să o tragă la el

în curte. A vrut să-și retragă mâna înapoi însă nu a putut, și în felul dat el a tras-o la

el în curte. Acolo era un câine legat care a început să o latre. Aproximativ la 4 metri

de poartă se afla un fotoliu sau un pat de culoare bordo. Nenea Vasea a împins-o pe

ea în acel pat și singur s-a așezat alături de ea. El era beat și se clătina. Portița, peste

care ea fost trasă, el a lăsat-o semiînchisă, dar nu a închis-o la zăvor sau la lacăt. În

4

curte nu era nimeni. Când nenea Vasea a tras-o pe ea în curtea sa, ea a reușit să vadă,

că pe str. Lenin se urca și se ducea acasă verișoara ei xxxxx, care învață la școala

nr. 2. Ea a văzut că nenea Vasea a apucat-o de mâină și a tras-o în curte, însă ea nu

i-a strigat, pentru că nici nu a înțeles, ce vrea nenea Vasea de la ea”.

Totodată, martorul minor xxxxx „ ... a mai explicat că ea nu a observat clar

ceea ce s-a întâmplat între nenea Vasea și xxxxx până ca xxxxx să intre la el în curte”.

Iar potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 201815P0093 din 02 mai

2018 rezultă că, la minora xxxxx au fost depistate următoarele leziuni

corporale-echimoze în zona pieptului drept din cadranul superior-interior,

abraziuni pe suprafața posterioară a pieptului din dreapta, în zona genunchiului

drept, cauzate cu un obiect contondent dur sau prin lovirea de către acesta, posibil

produse în termenul indicat, în circumstanțele relatate, care în complex și separat

sunt calificate ca leziuni corporale neînsemnate, care au cauzat dereglări

neînsemnate a sănătății.

Astfel, fiind demonstrată și constrângerea fizică și psihică, ca modalități a

acțiunii sau inacțiunii adiacente, care însoțesc acțiunea sau inacțiunea principală.

În opinia instanței de apel, în speță a fost demonstrată și latura subiectivă a

infracțiunii de privațiune ilegală de libertate, manifestată prin intenția directă a

făptuitorului de a o priva ilegal de libertate pe minora xxxxx, această intenție a

apărut numai din motivul și dorința făptuitorului de a comite față de partea

vătămată minoră acțiuni cu tentă sexuală.

De asemenea instanța de apel a reținut în acțiunile inculpatului Casîm Vasili

și fapta prevăzută de art. 175 Cod penal, or, potrivit declarațiilor părții vătămate

minore xxxxx „ ... xxxxx”.

Instanța de apel a respins poziția apărării precum și cea invocată de inculpat

în cererile de apel declarate, precum că inculpatul Casîm Vasili nu ar fi întreprins

careva acțiuni concrete în privința minorei xxxxx, materializate prin atingeri

indecente. Or, potrivit declarațiilor reprezentantului legal al părții vătămate

minore xxxxx coroborate cu declarațiile părții vătămate minore, a declarat că, „ ...

fiica i-a spus că Vasili i s-a adresat cu cuvintele „vino la mine că să-ți dau o pomană”.

Așa cum ea nu a ascultat până la urmă cele spuse de el, ea s-a apropiat de el. În acel

timp el a apucat-o de regiunea carpiană a mâinii drepte și a tras-o la el în curte

aruncând-o pe un pat de culoare roșie ce se afla în curte. xxxxx”.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță just și întemeiat a reținut, că

atât din declarațiile părții vătămate minore xxxxx cât și din declarațiile

inculpatului Casîm Vasili, rezultă că în ziua comiterii acțiunilor respective,

inculpatul se afla în stare de ebrietate, fapt care reprezintă o probă pertinentă,

concludentă și incontestabilă, care combate sub toate aspectele declarațiile date

de către inculpat, la fel și alegațiile invocate în cererile de apel, precum că

inculpatul nu ar fi comis infracțiunea prevăzută de art. 175 Cod penal în privința

minorei xxxxx.

Astfel, întru confirmarea poziției expuse, conform declarațiilor părții

vătămate minore xxxxx, ultima a declarat că „ ... ea s-a apropiat de el, și a văzut că

5

nenea Vasea era în stare de ebrietate; ... El era beat și se clătina; ... Nenea Vasea nu a

putut să-i scoată bluza și a început să-i atingă sânii, mâinile lui tremurau puternic și

el era beat; Tatăl l-a întrebat ce i-a făcut ? Atunci nenea Vasea a început să-și ceară

scuze și a spus că, el era beat și nu știa ce face”.

Un alt aspect care pune la îndoială veridicitatea celor declarate de inculpat

în susținerea nevinovăției sale, rezultă chiar din declarațiile inculpatului date în

cursul urmăririi penale, prin care ultimul a recunoscut că „ ... el era beat și nu ține

minte s-o fi sărutat pe fetiță. Pe fată nu a atins-o, sânii tot nu i-a atins. Dacă l-a atins

ea pe el nu știe. I se întâmplă să aibă momente de pierdere a memoriei din cauza

alcoolului” (f.d. 36, vol.I).

Or, din declarațiile date de inculpat în cadrul instanței de fond, rezultă cu

totul altă versiune „ ... în acea zi el de dimineață servise un pahar de vin, deoarece se

simțea rău și îl durea capul, dar nu se afla în stare de ebrietate alcoolică. Dânsul nu

are pierderi de memorie; în cursul urmăririi penale dânsul a relatat aceleași

declarații”.

Astfel, se constată cu certitudine faptul că inculpatul pentru una și aceeași

faptă relatează două versiuni diametral opuse, care se combat una cu alta,

respectiv, cele declarate de inculpat nu au nici un suport probatoriu, declarațiile

acestuia fiind combătute în întregime de declarațiile părții vătămate minore și a

martorilor cât și de propriile declarații ale inculpatului făcute în diferite faze ale

procesului penal.

Instanța de apel a specificat că, pentru a fi calificată fapta inculpatului la

art. 175 Cod penal, este indispensabil ca acesta să fi cunoscut că partea vătămată

este minoră, astfel, se constată că ultimul îl cunoștea de mult timp pe tatăl minorei,

au lucrat împreună și mergeau la pescuit, Casîm Vasile cu siguranță știa despre

vârsta minorei, mai mult că, aspectul fizic al părții vătămate, nu corespunde sub

nici o formă unei persoane care deja are împlinită vârsta de 18 ani.

Astfel, declarațiile inculpatului precum că nu a săvârșit nimic din cele

incriminate acestuia nu corespund realității, această poziție de apărare a

inculpatului are scopul de eschivarea de la răspundere penală.

4.2. La capitolul individualizării pedepsei penale, instanța de apel a

remarcat, că prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 16,

61, 75, 76, 77, 84 Cod penal.

4.3. În partea soluționării cerinței procurorului cu privire la încasarea

cheltuielilor de judecată din contul inculpatului, instanța de apel a remarcat, că

prima instanță a aplicat incorect prevederile legale.

Astfel, în acest sens instanța de apel a statuat, că potrivit art. 75 alin. (3) din

Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 „Cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar” (în vigoare din 10 decembrie 2016), în cauzele penale

cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul

expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul

142 alin. (2) Cod de procedură penală.

6

Cazurile de excepție prevăzute la articolul 142 alin. (2) Cod de procedură

penală, sunt legate de cererile despre efectuarea expertizei, înaintate de părțile

procesului penal, din inițiativă proprie și pe cont propriu. Prin urmare, prin prisma

normelor de drept enunțate, în cazul în care se efectuează expertiza judiciară, plata

respectivă se face de ordonatorul acestei expertize din bugetul alocat.

Ordonatorul expertizei judiciare, potrivit legislației, este organul de

urmărire penală, instanța de judecată sau un alt participant al procesului penal,

care are dreptul de a dispune sau de a solicita în mod independent efectuarea unei

expertize judiciare, după caz, persoana participantă la procesul penal care a

înaintat cererea în ordinea prevăzută la art. 142 alin. (2) Cod de procedură penală

și această cerere a fost admisă în condițiile legii.

Altfel spus, în cazurile când expertiza judiciară se efectuează la inițiativa

organului de urmărire penală ori instanței de judecată - autorități abilitate ale

statului, plata pentru cheltuielile suportate se face din contul bugetului de stat, iar

în cazurile când expertiza judiciară se efectuează la inițiativa proprie și pe cont

propriu de persoana participantă la procesul penal, plata respectivă se face din

contul acestei persoane.

Prin urmare, în cauză, odată ce ordonatorul expertizei este o instituție

abilitată a statului și, respectiv, nu există cererea inculpatului privind efectuarea

raportului și expertizei respective, prin prisma normelor de drept enunțate,

rezultă, în mod cert și univoc, că plata pentru efectuarea raportului de expertiză

judiciară se face din contul mijloacelor bugetului de stat. Or, legea nu prevede o

altă modalitate de plată a expertizelor judiciare în cazul în care elementele de fapt,

în calitate de probe în procesul penal, constatate prin intermediul raportului de

expertiză, sunt administrate la inițiativa organului de urmărire penală sau

instanței de judecată.

Instanța de apel a accentuat, că modificările operate prin Legea nr. 316 din

22 decembrie 2017, potrivit cărora a fost abrogat alin. (2) din art. 143 Cod de

procedură penală, nu semnifică liberarea bugetului de stat de plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1), cu atât mai mult nu impun

inculpatul să achite aceste cheltuieli judiciare.

instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

Având în susținere temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, apărarea invocă că instanța de apel

neîntemeiat nu a luat în considerare argumentele părții apărării. Or, prin

probatoriul administrat nu s-a dovedit în niciun mod prezența elementelor

componenței de infracțiune prevăzute în art. art. 166 alin. (2) lit. c), 175 Cod penal,

deoarece partea acuzării nu a prezentat nici o probă materială directă care ar

demonstra vinovăția inculpatului.

De asemenea, în opinia apărării instanța de apel greșit a respins versiunea

7

inculpatului privitor la cele întâmplate la 23 aprilie 2018, anume că a chemat-o pe

partea vătămată în curte doar pentru a o servi cu „pomană” și nu a avut intenția de

a o priva de libertate, mai mult ca atât, inculpatul a declarat, că xxxxx s-a aflat la el

în ogradă doar câteva minute și era liberă de a se deplasa și a părăsi imobilul, fără

a avea careva impedimente .

Totodată nu s-au luat în considerație declarațiile martorului xxxxx, care a

declarat că nu a văzut ca partea vătămată minoră să fi fost luată de mână de către

Casîm Vasili când a intrat în ogradă, mai mult ca atât, ultima a declarat că xxxxx

s-a oprit lângă casa lui Casîm Vasili și singură a intrat în curtea acestuia,

aflându-se mai puțin de un minut în curtea inculpatului.

ordinar, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărâri de achitare, deoarece a fost condamnat în lipsa probelor care ar confirma

săvârșirea de către el a faptelor imputate.

Mai indică că instanțele de fond greșit au constatat că el anterior a fost

condamnat, deoarece antecedentele penale sunt stinse, caracteristica de la ofițerul

de sector este eronată, deoarece îl caracterizează negativ, fără să-l cunoască, fără

să indice careva nume din persoanele care l-au caracterizat negativ.

Consideră că probele prezentate de procuror nu dovedesc vinovăția, iar

declarațiile martorilor și a părții vătămate minore se contrazic.

Înregistrările audio ale declarațiilor părții vătămate minore sunt

contradictorii.

inculpat și apărătorul său, pledând pentru inadmisibilitatea acestora, din motiv că

sunt vădit neîntemeiate.

În argumentarea poziției sale procurorul menționează, că instanța de apel în

mod concludent a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică a acțiunilor infracționale

ale acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

8

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs

verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și

dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și

material.

Din conținutul recursurilor declarate, Colegiul penal atestă, că recurenții

pledează pentru nevinovăția inculpatului, invocând în calitate de temeiuri pentru

casarea deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, care stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile,

când: 6) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței sau când 8)

nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept prevăzute

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că

astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursurilor

declarate, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat

prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în

hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

părții apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Prevederile art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală stabilesc, că instanța

de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept care au dus, după

caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției

date.

Colegiul penal respinge ca fiind declarative afirmațiile recurenților prin care

se susține că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele susținute de

apărare în cererea de apel. Aceasta deoarece, verificând minuțios decizia recurată

în raport cu argumentele invocate în apel, Colegiul penal ajunge la concluzia că

apărarea a primit răspuns la argumentele înaintate, iar simplul dezacord al

titularilor cererilor de recurs cu soluția pronunțată în speță nu constituie temei de

admitere a recursurilor în sensul formulat.

De asemenea, Colegiul penal atestă, că respectând prevederile art. 101

alin. (3) Cod de procedură penală, unde este stipulat că nici o probă din dosar nu

9

are o valoare prestabilită pentru instanță, instanța de apel a examinat toate

probele din dosar și nu a dat prioritate celor în favoarea condamnării inculpatului,

ci coroborându-le, le-a analizat în ansamblu lor, apreciind just că ele sunt

suficiente pentru a fundamenta o acuzație penală și a-i incrimina lui Casîm Vasile

săvârșirea infracțiunilor incriminate.

Cu referire la argumentele recurenților prin care se invocă dezacordul cu

aprecierea de către instanța de apel a versiunii prezentate de apărare, precum că

inculpatul nu a avut intenția de a o priva de liberate, instanța de recurs reiterează

că la etapa judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu

dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt,

decât cea constatată de instanțele de fond, aceasta fiind sarcina primordială a

acestor instanțe.

Din atare considerente, Colegiul penal nu examinează criticele referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele

de fond, corectitudinea dispunerii condamnării inculpatului conform

infracțiunilor incriminate.

În acest sens Colegiul atestă, că la soluționarea cauzei instanța de apel a ținut

cont de prevederile art. art. 99-101, 414 Cod de procedură penală, a cercetat

probele sub toate aspectele, verificându-le și apreciindu-le prin prisma

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor, astfel întemeiat ajungând la concluzia menținerii

sentinței în latura penală.

Drept urmare, Colegiul penal reiterează, că nu a fost comisă nici o eroare de

drept, așa precum se susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra

soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Cu referire la criticile invocate de recurenți sub aspectul pct. 8) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal menționează, că temeiul de

drept menționat prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci

când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens instanța de recurs menționează, că potrivit art. 113 alin. (1)

Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și constatarea

juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și

semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală.

10

Colegiul penal reține, că acest temei include cazurile când nu a fost stabilită

fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de

probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive, ori când nu

au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii.

În conformitate cu materialele cauzei, prima instanță l-a recunoscut vinovat

pe CasîmVasili în baza art. 166 alin. (1) lit. c) Cod penal – „privațiunea ilegală de

libertate a unei persoane, dacă acțiunea nu este legală cu răpirea acesteia, săvârșită

cu bună - știință asupra unui minor” și în baza art. 175 Cod penal- „acțiuni perverse,

săvârșite față de o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vârsta

de 16 ani, constând în atingeri indecente”, concluzia căreia a fost menținută de

către instanța de apel, care a constatat, că instanța de fond corect a stabilit

circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind

vinovăția inculpatului, totodată reținând și încadrarea juridică a faptelor

săvârșite de acesta, așa cum au fost descrise mai sus, respectiv fiind lipsită de

suport legal afirmația apărării precum că instanțele de fond l-au condamnat pe

inculpat în lipsa unor probe concludente, care i-ar dovedi vinovăția.

Analizând decizia atacată, Colegiul penal consideră, că instanța de apel legal

și întemeiat a menținut hotărârea primei instanțe în latura penală, deoarece la

judecarea apelului părții apărării, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală, respectând prevederile art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de

procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul apărării, aceasta cuprinzând motivele pe care se

întemeiază soluția pronunțată, așa cum este indicat în pct. 4 din prezenta decizie,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește și reiterarea căreia nu o consideră

necesară.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele de fond. Or, în cazul în care instanțele de fond și-au

motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau

infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept

de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârile CEDO Garcia Ruis c. Spaniei,

Helle c. Finlandei).

Distinct de aceste considerente, Colegiul penal apreciază ca fiind declarative

alegațiile inculpatului cu referire la faptul, că ofițerul de sector l-a caracterizat

negativ, în lipsa cărorva probe.

Totodată, deși inculpatul nu contestă decizia instanței de apel la

compartimentul individualizării pedepsei, în recurs acesta susține că instanțele de

fond greșit au constatat că el anterior a fost condamnat, deoarece antecedentele

11

penale în privința sa sunt stinse, însă aceste argumente nu pot constitui temei de

admitere a recursului, întrucât din conținutul sentinței, care a fost menținută prin

decizia instanței de apel, rezultă că la stabilirea pedepsei au fost reținute

circumstanțele descrise în vederea respectării prevederilor art. art. 61, 75 Cod

penal.

Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei

adoptate.

Astfel, erorile de drept invocate de recurenți, prevăzute la art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare, iar din aceste

considerente recursurile declarate de către avocatul Turculeț Mariana în numele

inculpatului și de către inculpat, urmează a fi declarate inadmisibile, ca fiind vădit

neîntemeiate.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul

Turculeț Mariana în numele inculpatului și de către inculpat, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 februarie 2019, în cauza penală în

privința lui Casîm Vasili xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 august 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

12