1ra-761/19 — Art. 186 alin. 2 lit. d Cp

Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni din 04 iunie 2018, în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, Miron Veaceslav a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Codul penal și i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de un an. Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei stabilite lui Miron Veaceslav a fost suspendată condiționat, cu fixarea unui termen de probațiune de 1 (un) an, cu obligația condamnatului să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului competent. Cauza penală de învinuire a lui Miron Veaceslav în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal pe epizodul I, în legătură cu împăcarea cu pătimita Aga (Căpățină) Mariana, s-a încetat. S-a dispus încasarea din contul lui Miron Veaceslav în beneficiul pătimitei Marinescu Sanda prejudiciul material cauzat prin infracțiune în mărime de 2100 (douăzeci mii una suta) lei.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut, că Miron Veaceslav în noaptea de 07 spre 08 octombrie 2011, având scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, a sustras, de la Căpățină (Aga) Mariana, în timp ce se afla în vizită la domiciliul lui Grițco Vera, situat în XXXXX, bani în numerar - 1 1780 lei, care i-a folosit după propria dorință, astfel cauzând părții vătămate o pagubă materială considerabilă în valoare de 1780 lei. De asemenea Miron Veaceslav, având același scop, tot în același interval de timp, aflându-se în aceiași locuință la Grițco Vera situată în XXXXX prelungind acțiunile sale criminale, de pe un sertar a sustras bani în numerar - 2100 lei, ce aparțineau lui Marinescu Sanda, astfel cauzându-i o pagubă materială considerabilă în valoare de 2100 lei.

Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Iulia Popov în numele inculpatului prin care a solicitat casarea sentinței în partea ce ține de aplicarea pedepsei penale cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Miron Veaceslav să-i fie aplicată pedeapsa sub forma de amendă, invocând următoarele argumente: - Miron Veaceslav la faza de urmărire penală și în instanța de judecată a recunoscut comiterea furtului în noaptea de 07 spre 08 octombrie 2011 de la domiciliul lui Grițco Vera a sumei de 1780 lei ce aparțineau lui Aga (Căpățină) Mariana și a sumei de 2100 lei ce aparținea lui Marinescu Sanda; - În ședința de judecată inculpatul a reparat prejudiciul cauzat lui Aga (Căpățină) Mariana, a încheiat un acord de împăcare cu partea vătămată și a solicitat încetarea procesului penal în privința sa; - Partea vătămată aga (Căpățină) Mariana a comunicat că, Miron Veaceslav i-a restituit suma de 1780 lei, careva pretenții de ordin moral și material față de acesta nu are, a încheiat cu numitul necondiționat acord de împăcare și a solicitat încetarea procesului penal în privința lui Miron Veaceslav în legătură cu împăcarea părților.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2018, a fost respins ca nefondat apelul declarat de avocat, cu menținerea sentinței fără modificări.

În motivarea deciziei adoptate instanța de apel a menționat, că la pronunțarea sentinței, instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns la concluzia că, inculpatul a săvârșit infracțiunea incriminată, iar pedeapsa aplicată este legală, echitabilă și proporțională. Instanța de apel a considerat că, instanța de fond pentru individualizarea pedepsei, corect a aplicat prevederile art.7, 61 și 75-78 Cod penal. Inculpatul anterior a fost condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului, a recunoscut vinovăția integral și sincer s-a căit în cele săvârșite, înaintând o cerere în temeiul art.3641 Cod de procedură penală, oficial neangajat în câmpul muncii. Instanța de apel a considerat că, instanța de fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art. 95, 101 Cod de procedură penală prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenței, utilității și veridicității raportate la declarațiile date de inculpat în cadrul ședinței de judecată și în cadrul ședinței instanței de apel și probele administrate, a stabilit corect situația de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corectă și anume art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal. Instanța de apel a reținut că, după ispășirea pedepsei aplicate, Miron Veaceslav nu a tras concluziile necesare și a continuat să comită infracțiuni contra patrimoniului, deci pedeapsa executată nu a fost suficientă și proporțională încât să influențeze personalitatea acestuia. 2 Astfel, instanța de apel a respins solicitarea apelantului cu privire la aplicarea pedepsei sub formă de amendă, or circumstanțele invocate au fost luate în considerație de către instanța de fond la stabilirea pedepsei, ajungând la concluzia că nu este rațional ca Miron Veaceslav să execute real pedeapsa închisorii. Or, în privința inculpatului, în conformitate cu art. 90 Cod penal, a fost dispusă condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-i un termen de probă.

Împotriva deciziei instanței de apel, la 15 februarie 2019, în termen, declară recurs ordinar inculpatul Miron Veaceslav, prin care solicită admiterea recursului, casarea parțială a deciziei atacate, în partea ce ține de aplicarea pedepsei, cu stabilirea în privința sa a unei pedepse sub formă de amendă. În motivarea recursului, invocând temei de drept prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, a indicat următoarele argumente: - nu este rezonabilă aplicarea unei pedepse mai aspre cu închisoare indicată în sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. d) cod penal, deoarece au fost stabilite doar circumstanțe atenuante, iar instanța de apel în partea stabilirii pedepsei a invocat aprecierea eronată a principiilor legale și criteriilor de individualizare a pedepsei, prin aplicarea unei pedepse neechitabile în coraport cu fapta comisă și consecințele survenite, cât și a scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Procurorul prin referința depusă a solicitat declararea inadmisibilității recursului pe motiv, că pedeapsa stabilită de instanța de apel este în dependență de circumstanțele atenuante și agravante prevăzute de art. 76 - 77 Cod penal , precum și efectele acestora prescrise în art. 78 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate. Potrivit art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Colegiul penal de asemenea menționează, că temeiurile pentru recurs pot fi invocate doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel, fapt stipulat de alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală. Instanța de recurs subliniază, că potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. 3 Potrivit recursului, recurentul își exprimă dezacordul doar cu faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră, astfel instanța de recurs ordinar supune verificării decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept prevăzută de pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală care prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci când: s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Analizând decizia instanței de apel, în raport cu argumentele recursului privind aplicarea față de inculpat a unei pedepse individualizate contrar prevederilor legale, Colegiul constată, că astfel de temei nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, acestea fiind invocate și în cererea de apel și asupra căruia instanța de apel s-a expus, motivare pe care instanța de recurs ordinar o susține și repetarea căreia nu o consideră necesară. În acest sens Colegiul penal reiterează, că potrivit prevederilor art. 7 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Potrivit prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane. În conformitate cu art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Conform sentinței instanței de fond, menținută prin decizia instanței de apel, inculpatul a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, a cărui sancțiune prevede pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani. La aplicarea pedepsei cu închisoarea inculpatului, instanța de judecată a ținut cont de personalitatea inculpatului, de gravitatea infracțiunii săvârșite și anume de faptul că a comis o infracțiune mai puțin gravă, de motivul acesteia, de personalitatea inculpatului care anterior a săvârșit infracțiuni și a fost atras la răspundere penală. Totodată, ținând cont de faptul, că examinarea cauzei a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală conform procedurii prevăzute de art. 3641 Codul de procedura penală, deoarece inculpatul a recunoscut vina și nu a solicitat să fie administrate probe noi, astfel încât instanța a concluzionat că 4 din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt constatate și că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, prin urmare, inculpatul a beneficiat de reducerea pedepsei cu 1/3 a limitelor de pedeapsă. Astfel, Colegiul penal consideră, că instanțele de fond, individualizând pedeapsa inculpatului au ținut cont de prevederile legale expuse supra și au motivat aplicarea față de inculpat a pedepsei închisorii, cu suspendarea executării acesteia condiționat, în baza tuturor circumstanțelor constatate în speță, determinante pentru stabilirea pedepsei, ținând cont și de faptul că, inculpatul anterior a fost condamnat, însă nu a făcut concluziile corespunzătoare, prin urmare, Colegiul consideră, că instanțele corect au concluzionat că o pedeapsă mai blândă din numărul celor menționate în sancțiunea normei incriminate inculpatului, nu va asigura scopul pedepsei. În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal reține, că la stabilirea pedepsei inculpatului Miron Veaceslav, pentru infracțiunea comisă, prima instanță și cea de apel nu au comis erori de drept, pedeapsa aplicată inculpatului este una corectă, deoarece la stabilirea acesteia au fost respectate exigențele legii, iar argumentele recursului în acest sens sunt neîntemeiate. Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiul invocat de recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmare la examinarea recursului. Astfel de eroare de drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și întemeiată, iar recursul urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de inculpatul Miron Veaceslav, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 decembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Miron Veaceslav XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 iulie 2019. Președinte Timofti Vladimir Judecători Toma Nadejda Boico Victor 5