1ra-1089/2019 — art.175 CP

1ra-1089/2019 — art.175 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1089/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Maria Ghervas,

Dumitru Mardari,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar,

declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2019,

în privința inculpatului

Ciubotaru Sergiu XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 15.11.2016 – 04.07.2018,

instanța de apel: 26.07.2018 – 30.01.2019,

instanța de recurs: 19.04.2019 – 18.06.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 175 Cod penal, pe

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

1

ordonanța de modificare a învinuirii este învinuit că, aproximativ în perioada de timp

a anului 2014 - mai 2016, aflându-se în clasa a II B a Liceului teoretic „XXXXXX

XXXXXX” din XXXXXX, XXXXXX unde activa în calitate de învățător al

clasei primare, profitând de imposibilitatea de a se apăra din cauza vârstei fragede și

de autoritatea de cadru didactic pe care o avea în raport cu elevii săi de gen masculin

XXXXXX, a.n. XXXX, și alți elevi neidentificați de organul de urmărire penală din

cadrul altor clase ale aceluiași liceu, și despre care cunoștea cu certitudine că sunt

minori și că nu au împlinit vârsta de 16 ani și, folosindu-se de faptul că minorii nu

sunt supravegheați în timpul orelor de către părinți, a întreprins față de aceștia acțiuni

perverse cu caracter sexual, orientate spre satisfacerea poftei sale sexuale și excitarea

instinctului sexual al victimei, manifestate prin atingeri indecente și alte acțiuni cu

caracter sexualizat, mângâierea minorilor pe față, sărutări pe obraz, frunte, la ureche,

pipăit la fund.

Tot el, aproximativ în perioada de timp a anului anul 2014 - mai 2016, aflându-

se în clasa a II B a Liceului teoretic „XXXXX XXXX” din XXXXXX, XXXXXX,

unde activa în calitate de învățător al clasei primare, profitând de imposibilitatea de a

se apăra din cauza vârstei fragede și de autoritatea de cadrul didactic pe care o avea în

raport cu elevii săi de gen masculin XXXXXX, a.n. XXXX, și alți elevi neidentificați

de organul de urmărire penală din cadrul altor clase ale aceluiași liceu, și despre care

cunoștea cu certitudine că sunt minori și că nu au împlinit vârsta de 16 ani, și

folosindu-se de faptul că minorii nu sunt supravegheați în timpul orelor de către

părinți, a întreprins față de aceștia acțiuni perverse cu caracter sexual, orientate spre

satisfacerea poftei sale sexuale și excitarea instinctului sexual al victimei, manifestate

prin atingeri indecente și alte acțiuni cu caracter sexualizat, mângâierea minorilor pe

față, sărutări pe obraz, frunte, la ureche, pipăit la fund.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 175 Cod penal, ca

săvârșirea acțiunilor perverse, față de o persoană despre care se știa cu certitudine că

nu a împlinit vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente, precum și alte

acțiuni cu caracter sexual, prin concurs, de către aceeași persoană.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina, iar din cumulul probelor

cercetate în ședința de judecată nu s-a constatat întrunirea laturii obiective și

subiective a infracțiunii prevăzute la art.175 Cod penal, în acțiunile ultimului, pe

ambele capete de acuzare.

Cauze Speciale, oficiul Nord, Tatiana Russu, a declarat apel, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în

baza art. 175, 175 Cod penal la câte 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau exercita o anumită activitate în domeniul învățământului pe

un termen de câte 5 ani, iar în temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, definitiv la 7 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau exercita o anumită

activitate în domeniul învățământului pe un termen de 5 ani, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis.

2

Apelanta a invocat că instanța de fond neîntemeiat a dispus achitarea

inculpatului, fără a ține cont de cumulul tuturor circumstanțelor infracțiunilor comise,

în special, de anturajul, modul de săvârșire, comportarea anterioară și ulterioară a

făptuitorului și a victimei, relațiile dintre ei.

Au fost ignorate de instanță declarațiile date la urmărirea penală ale părților

vătămate minore, care au fost audiate în condiții speciale, cât și ale martorilor

acuzării, care au declarat circumstanțele săvârșirii infracțiunilor de către inculpat,

declarații ce sunt veridice, consecvente și nu au fost combătute prin alte probe în

cadrul cercetării judecătorești.

admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Ciubotaru Sergiu a fost condamnat în baza art. 175 Cod penal la 4 ani

închisoare și în baza art. 175 Cod penal la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin

cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 4 ani și

1 lună închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat

pentru o perioadă de probațiune de 3 ani.

Instanța de apel a constatat că inculpatul Ciubotaru Sergiu, aproximativ în

perioada de timp a anului 2014 - mai 2016, aflându-se în clasa a II B a Liceului

teoretic „XXXXX XXXXXX” din XXXXXX, XXXXXX, unde activa în calitate de

învățător al clasei primare, profitând de imposibilitatea de a se apăra din cauza vârstei

fragede și de autoritatea de cadru didactic pe care o avea în raport cu elevii săi de gen

masculin XXXX, a.n. XXX, și alți elevi neidentificați de organul de urmărire penală

din cadrul altor clase ale aceluiași liceu, și despre care cunoștea cu certitudine că sunt

minori și că nu au împlinit vârsta de 16 ani și, folosindu-se de faptul că minorii nu

sunt supravegheați în timpul orelor de către părinți, a întreprins față de aceștia acțiuni

perverse cu caracter sexual, orientate spre satisfacerea poftei sale sexuale și excitarea

instinctului sexual al victimei, manifestate prin atingeri indecente și alte acțiuni cu

caracter sexualizat, mângâierea minorilor pe față, sărutări pe obraz, frunte, la ureche,

pipăit la fund.

Tot el, aproximativ în perioada de timp a anului anul 2014 - mai 2016, aflându-

se în clasa a II B a Liceului teoretic „XXXXX XXXXX” din XXXXXX, XXXXXX,

3, unde activa în calitate de învățător al clasei primare, profitând de imposibilitatea de

a se apăra din cauza vârstei fragede și de autoritatea de cadru didactic pe care o avea

în raport cu elevii săi de gen masculin XXXXX, a.n. XXX, și alți elevi neidentificați

de organul de urmărire penală din cadrul altor clase ale aceluiași liceu, și despre care

cunoștea cu certitudine că sunt minori și că nu au împlinit vârsta de 16 ani și,

folosindu-se de faptul că minorii nu sunt supravegheați în timpul orelor de către

părinți, a întreprins față de aceștia acțiuni perverse cu caracter sexual, orientate spre

satisfacerea poftei sale sexuale și excitarea instinctului sexual al victimei, manifestate

prin atingeri indecente și alte acțiuni cu caracter sexualizat, mângâierea minorilor pe

față, sărutări pe obraz, frunte, la ureche, pipăit la fund.

3

Instanța de apel a statuat că prima instanță eronat a stabilit starea de fapt, care

nu corespunde probelor din dosar, acestea fiind apreciate incorect.

Or, probele administrate la materialele dosarului denotă vinovăția inculpatului

în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 175 Cod penal, și anume acțiunile

perverse săvârșite față de o persoană despre care știa cu certitudine că nu a împlinit

vârsta de 16 ani, constând în exhibare, atingeri indecente precum și alte acțiuni cu

caracter sexual, săvârșite prin concurs de către aceeași persoană.

În pofida faptului că inculpatului nu și-a recunoscut vina, aceasta este dovedită

prin probele administrate, cercetate și verificate în ședința instanței de apel.

Probele administrate nu pot fi neglijate sau considerate irelevante, iar din

conținutul lor se poate fundamenta o hotărâre de condamnare, deoarece, în coroborare

cu alte probe, chiar și indirecte, s-a format o înlănțuire logică, din care rezultă o

concluzie univocă referitoare la vinovăția inculpatului, fapt incident și în prezența

speță.

În procesul examinării cauzei, a fost vizionat materialul video, din care se

atestă faptele inculpatului exprimate prin mângâieri, atingeri pe picioare, burtă, pe

spate, cât și săruturi în regiunea gâtului, feței, urechilor și buzelor.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75

Cod penal, de gravitatea infracțiunilor săvârșite, care fac parte din categoria celor

grave, de persoana inculpatului, care anterior nu a fost condamnat, de scopul pedepsei

penale, anume prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât

și a altor persoane, de lipsa circumstanțelor atenuante și agravante, concluzionând de

a-i aplica pedeapsa cu închisoarea, însă corectarea și reeducarea acestuia fiind

posibilă fără izolare de societate.

Instanța a remarcat că, în ansamblu, circumstanțele cauzei, și anume faptul că

inculpatul nu are antecedente penale, a comis pentru prima dată infracțiuni, suferă de

XXXXXX, se caracterizează pozitiv, motivează posibilitatea aplicării în privința

acestuia a prevederilor art. 90 Cod penal.

Privarea efectivă de libertate a inculpatului care suferă de maladia „XXXXX”,

este o circumstanță care cu precădere va deforma personalitatea acestuia, care

necesită tratament special, reieșind din condițiile de detenție din instituțiile

penitenciare din țară, care nu permit, în măsură deplină, asigurarea acestuia cu

tratamentul specific patologiei enunțate.

Astfel, este adecvată condamnarea inculpatului cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, cu stabilirea unui termen de probațiune de 3 ani, pe durata căruia

și ulterior inculpatul nu trebuie să săvârșească o nouă infracțiune, să demonstreze

comportament exemplar și prin muncă cinstită, să îndreptățească încrederea care i-a

fost acordată.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a deciziei și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că instanța de apel la individualizarea pedepsei nu au ținut

cont că fapta imputată face parte din categoria infracțiunilor grave, că prin acțiunile

sale, inculpatul a atentat la inviolabilitatea sexuală a doi minori.

4

Infracțiunile privind viața sexuală sunt infracțiuni contra persoanei și au o

profundă semnificație antisocială, care generează repercusiuni deosebit de dăunătoare

pe plan social, periclitând desfășurarea normală a vieții sexuale a persoanelor.

Pericolul social al infracțiunilor imputate inculpatului, constă în primejduirea

dezvoltării fizice și psihice normale a minorilor, în depravarea lor morală, în

dezvoltarea la ei a unor reprezentări eronate despre viața sexuală, iar uneori a unor

deviații de la normele firești ale vieții sexuale, fiind urmate de marcarea profundă a

victimelor, fapt ce denotă că astfel de categorii de infracțiuni nu pot fi tolerate.

Modalitatea stabilirii pedepsei nu cuprinde motivele de aplicare a prevederilor

art. 90 Cod penal.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, just și argumentat a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare aplicate

5

inculpatului dacă, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să o execute, iar instanța de apel a

reținut asemenea împrejurări - inculpatul suferă de maladia „XXXXXX”, nu a fost

anterior condamnat, este caracterizat pozitiv, just concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate, pentru o perioadă de probațiune (pct. 4. din decizie).

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în conformitate cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a acestuia,

precum și prevenirii de săvârșire de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că hotărârea contestată

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este neîntemeiat.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se

constată că el este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi respins

ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

penală, Colegiul penal lărgit,

6

D E C I D E :

respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2019, în privința inculpatului Ciubotaru

Sergiu XXXXX, cu menținerea hotărârilor atacate.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 12 iulie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Maria Ghervas

Dumitru Mardari

7