1cs-146/2019 — art. 361 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 361 alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-146/2019 — art. 361 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1cs-146/2019 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 11 iulie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Iurie Diaconu, Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, examinând cererea Președintelui Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, privind strămutarea cauzei penale în privința inculpatei Nedioglo Elena XXXXXX, acuzată în baza art. 361 alin. (1) Cod penal, C O N S T A T Ă : 1. Președintele Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpatei Nedioglo Elena, acuzată în baza art. 361 alin. (1) Cod penal, de la Curtea de Apel Cahul la o altă instanță egală în grad.
Motivul este imposibilitatea formării completului de judecată pentru judecarea cauzei în ordine de apel, deoarece în Curtea de Apel Cahul activează 9 judecători, dintre care judecătorii Ruslan Petrov, Galina Vavrin, Ion Dănăilă, Evghenii Dvurecenschii și Nina Velelva au participat anterior la examinarea acestei cauzei pe cale ordinară de atac, pronunțând deciziile din 11.04.2016 (vol. III, f.d. 67-92) și din 13.06.2018 (vol. IV, f.d. 24-37), iar judecătorii Vitalie Movilă și Natalia Bondarenco au participat anterior la examinarea cauzei civile la acțiunea SC „Combinatul de vinuri Taraclia” SA către GȚ „Danco” privind încasarea și repararea prejudiciului, pronunțând decizia din 10.07.2012 (vol. II, f.d.
143-147), fiind, astfel, incompatibili. Judecătorii nominalizați au declarat abțineri de la judecarea respectivei cauze penale, acestea fiind admise prin încheieri judecătorești. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție concluzionează, că aceasta urmează a fi admisă, din următoarele considerente. 1 Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art. 30 alin. (5) Cod de procedură penală, apelurile împotriva hotărârilor judecătorești în cauzele penale, se judecă de către instanțele respective în complet format din 3 judecători.
Sub acest aspect se atestă, că argumentele invocate de petiționar și reproduse în pct. 1. din prezenta decizie sunt relevante împrejurărilor care generează temeiul strămutării cauzei, dat fiind că în Curtea de Apel Cahul actualmente activează 9 judecători, inclusiv cei 7 incompatibili, vizați supra, lipsind, prin urmare, posibilitatea formării completului din 3 judecători pentru judecarea cauzei nominalizate. Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția admiterii cererii respective, ca fiind întemeiată. 3. În conformitate cu art. 39 pct. 6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admiterea cererii Președintelui Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, și strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpatei Nedioglo Elena XXXXX, acuzată în baza art. 361 alin. (1) Cod penal, de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Comrat.
Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Iurie Diaconu Judecători Liliana Catan Ion Guzun 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.