1ra-1082/2019 — art. 287 alin. 3 CP

1ra-1082/2019 — art. 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1082/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 06 februarie 2019, declarat de avocatul Vladimir Spoială, în numele

inculpatului

Leonte Mihail XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 16.05.2017 – 03.08.2018,

instanța de apel: 11.09.2018 – 06.02.2019,

instanța de recurs: 18.04.2019 – 29.05.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

1

Cheltuielile judiciare în sumă de 57 lei au fost trecute în contul statului.

persoane, aflându-se într-un loc public, în fața discotecii Summer Club din

XXXXXX, XXXXXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică, având scopul săvârșirii

unui act de huliganism, observând că între Ciorap G. și un grup de persoane s-a inițiat

un conflict în cadrul căruia ultimii îl numeau cu cuvinte necenzurate și îi aplicau

lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului lui Ciorap G., în vederea

continuării acelorași acțiuni ilegale, încălcând grosolan ordinea publică, exprimând o

vădită lipsă de obrăznicie deosebită și demonstrând o lipsă de respect față de

societate, în prezența mai multor persoane, fără nici un motiv, manifestând o

obrăznicie deosebită și demonstrând o lipsă de respect față de cei prezenți, a

intervenit în vederea realizării aceluiași scop infracțional și, în timp ce Ciorap G. se

afla la pământ, având în mână un cuțit, apropiindu-se de Ciorap G., l-a amenințat cu

aplicarea violenței, apoi i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea toracică, totodată,

în timpul acestor acțiuni violente și huliganice, în prezența mai multor persoane,

strigând cu cuvinte necenzurate în adresa părții vătămate.

Instanța a reținut că inculpatul a pledat nevinovat și a indicat că nu a săvârșit

infracțiunea incriminată.

Totodată, vinovăția acestuia a fost dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Ciorap G. a comunicat că la intrarea în discotecă erau

un grup de băieți de diferite vârste, care se comportau neadecvat și vorbeau

necenzurat. El le-a făcut observație și s-au luat la ceartă. Apoi a fost atacat, a căzut

jos și a văzut că înspre el se îndrepta inculpatul, care avea în mână un cuțit cu lama

de aproximativ 8-10 cm. Acesta demonstrativ venea cu cuțitul în mână și l-a atacat. A

simțit o lovitură puternică în burtă. Inculpatul l-a vizitat în spital și l-a rugat să-l ierte,

indicând că nu își dădea seama de acțiunile sale.

Martorul Bulat I. a relatat că inculpatul l-a apucat de haină pe Ciorap G. și l-a

aruncat la pământ, apoi a scos un obiect din mâneca bluzei.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 5D din 04.01.2017, la Ciorap G. s-

a stabilit plagă în regiunea toracelui pe stânga, cu o adâncime de 5 cm., care se

oprește în coastă și care se califică ca vătămare corporală ușoară, cu dereglarea

sănătății de scurtă durată și fractura osului metacarpian 5 al mâinii drepte care se

califică ca vătămare corporală medie cu dereglarea sănătății de lungă durată.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, ca

huliganismul agravat, adică acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), dacă au fost

săvârșite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru

vătămarea integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o

infracțiune gravă, care se sancționează cu închisoare de la 3 la 7 ani, că nu a

recunoscut vina, anterior a fost condamnat și nu se află la prima abatere, se

caracterizează satisfăcător, nu este încadrat în câmpul muncii, nu au fost constatate

circumstanțe atenuante și agravante, partea vătămată nu are pretenții materiale față de

acesta, concluzionând că corectarea lui este posibilă cu aplicarea unei pedepse cu

închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art. 90 Cod penal.

2

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare.

Apelantul a invocat că inculpatul a comis o infracțiune gravă, cu intenție,

însoțită de aplicarea violenței cu obiecte periculoase pentru viața și sănătatea victimei

(cuțitul) și nu și-a recunoscut vina în comiterea infracțiunii încriminate.

Totodată, la individualizarea pedepsei, instanța de fond a omis faptul că

inculpatul a comis infracțiunea la 03.12.2016, în perioada când se afla în curs de

judecare o altă cauză penală în privința lui pentru comiterea unei infracțiuni similare,

pentru care a fost recunoscut vinovat, însă în instanța de apel procesul penal a fost

încetat, fiind aplicată amnistia. Astfel, inculpatul nu și-a făcut concluziile necesare,

nu a pășit pe calea corectării, continuându-și comportamentul infracțional, urmând a

fi izolat de societate.

Însă, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal - criteriile

generale de individualizare a pedepsei și s-a limitat la aplicarea unei pedepse cu

aplicarea art. 90 Cod penal, circumstanțe în care Legea penală nu-și va atinge scopul,

pedeapsa aplicată inculpatului fiind prea blândă.

2019, apelul a fost admis, casată parțial sentința, și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Leonte Mihail, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute la

art. 287 alin. (3) Cod penal i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond i-a stabilit o pedeapsă prea blândă

inculpatului or, conform art. 61, 75 Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni din partea condamnaților.

Astfel, la stabilirea pedepsei instanța de fond a omis că inculpatul a săvârșit o

infracțiune gravă, cu intenție, însoțită de aplicarea violenței fizice cu obiecte

periculoase pentru viața și sănătatea victimei - cuțitul, faptele fiind comise cu

încălcarea grosolană a ordinii publice.

Totodată, instanța nu a ținut cont că inculpatul a comis infracțiunea la

03.12.2016, în perioada când în instanța de fond se afla în curs de judecare o altă

cauză penală pentru comiterea de către acesta a unei infracțiuni similare, pentru care a

fost recunoscut vinovat, prin decizia instanței de apel procesul penal fiind încetat în

temeiul art. 2 al Legii nr. 210 privind amnistia din 29.07.2016, însă nu și-a făcut

concluziile necesare și nu a pășit pe calea corectării, dimpotrivă, ignorând legislația

în vigoare a continuat comportamentul său infracțional.

Deci, scopul educativ și preventiv al inculpatului poate fi atins doar prin

aplicarea pedepsei penale cu închisoarea cu executare.

Or, este neîntemeiată concluzia instanței de fond că corijarea inculpatului este

posibilă prin aplicarea art. 90 Cod penal, executarea reală a pedepsei fiind în acord cu

principiul proporționalității, ținând cont de fapta comisă și urmările acțiunilor

făptuitorului, precum și comportamentul acestuia post infracțional, care pe perioada

întregului proces penal a pledat nevinovat, nu s-a căit de cele comise, anterior a fost

în conflict cu legea.

3

Prin urmare, pedeapsa aplicată urmează să contribuie la formarea unei atitudini

de respect față de legea penală, precum și de valorile sociale și interesele protejate de

acestea, din partea condamnatului, persoana să fie silită să înceteze activitatea

criminală și să-și modifice comportamentul în conformitate cu prevederile legii.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75-

78 Cod penal, conform căror, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală

și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Astfel, instanța a conchis că în vederea corectării și reeducării inculpatului

urmează a-i fi aplicată o pedeapsă cu închisoare în limitele sancțiunii articolului

incriminat.

Or, nu au fost stabilite careva circumstanțe excepționale sau alte circumstanțe

care ar micșora esențial gravitatea faptei inculpatului, dimpotrivă, acesta anterior a

fost amnistiat pentru săvârșirea unei infracțiuni similare, astfel că urmează a-i fi

aplicată o pedeapsă echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei penale.

Totodată, sancțiunea prevăzută de art. 287 alin. (3) Cod penal prevede

aplicarea pedepsei doar sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani, iar în împrejurările

constatate și, ținând cont de art. 61 alin. (2) Cod penal, că inculpatul a săvârșit o

infracțiune gravă, precum și de pericolul social sporit al huliganismului agravat,

însoțit de aplicarea violenței fizice cu obiecte periculoase pentru viața și sănătatea

victimei, acestuia urmează a-i fi aplicată pedeapsă cu închisoare pe un termen de 3

ani 6 luni, cu executare.

Pedeapsa este echitabilă atunci când impune infractorului lipsuri și restricții ale

drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă

pentru restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor părții vătămate,

statului și întregii societăți perturbate prin infracțiune.

Deci, circumstanțele invocate de instanța de fond nu îndreptățesc faptele

comise de inculpat și nu pot genera aplicarea unei pedepse neechitabile, nefiind în

măsură să atingă scopul prevăzut de pedeapsa penală, de reeducare și corectare a

inculpatului, precum și de neadmitere pe viitor a săvârșirii unor astfel de acțiuni,

stabilirea unei pedepse cu închisoare, cu executare urmând să asigure conștientizarea

de către acesta a faptelor săvârșite și adoptarea unor concluzii corecte ce țin de

comportamentul în societate.

deciziei adoptate și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a invocat că la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul nu avea

antecedente penale, iar examinarea altei cauze, care a fost încetată, nu constituie

temei de neaplicare a prevederilor art. 90 Cod penal.

Mai mult, infracțiunea comisă de inculpat face parte din categoria celor grave

și nu se regăsește în interdicțiile stabilite la art. 90 alin. (4) Cod penal.

Concluzia instanței de apel că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă doar cu izolare de societate este neîntemeiată și nu conține dovezile ce ar

dezvolta aceste motive, precum și nu combate argumentele instanței de fond invocate

la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

4

Afirmația instanței de apel referitor la rezonanța socială a infracțiunii săvârșite

este declarativă, nefiind indicate elementele care ar motiva această rezonanță,

infracțiunea fiind săvârșită în îmbulzeala dintre tineri la discotecă, părții vătămate

fiindu-i reparate pagubele cauzate, nefiind înregistrate pretenții față de inculpat.

Totodată, inculpatul se caracterizează pozitiv, este de vârstă tânără, are un

copil minor la întreținere, situația căruia va fi afectată în cazul aplicării pedepsei cu

închisoarea, acesta a recunoscut integral vina și a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii, s-a împăcat cu partea vătămată, lipsesc circumstanțe agravante, fiind

prezente doar atenuante.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect, se reține că recursul este fondat în drept pe art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri de drept - instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței (pct. 5 din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apelul declarat nu s-ar fi pronunțat instanța de apel, în cazul

în care apărarea nici nu a declarat apel și care ar fi esența erorilor concrete de drept, și

a circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta este

expus neclar, că instanța ar fi admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art.

6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în

totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5 din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

5

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar al

avocatei, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii atacate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform căror la aplicarea legii

penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că, luând în

considerare că inculpatul a comis o infracțiune gravă - huliganismul cu aplicarea

cuțitului, cauzându-i victimei, potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 5D din

04.01.2017, o plagă tăiată în regiunea toracelui pe stânga, cu o adâncime de 5 cm.,

care se oprește în coastă, că nu au fost stabilite împrejurări care ar micșora esențial

gravitatea faptei săvârșite în perioada judecării altei cauze penale, în cadrul cărei

inculpatul a fost amnistiat pentru comiterea unei infracțiuni similare, deci este

predispus spre săvârșirea infracțiunilor, că art. 287 alin. (3) Cod penal prevede în

exclusivitate pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani, chiar și în prezența circumstanțelor

invocate de recurent (pct. 5. din decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii în baza art. 90 Cod penal ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea

blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat și a scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și a altor persoane.

6

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, instanțele indicând argumentat

motivele pentru care au respins probele și versiunile apărării în aspectul vizat (pct. 4.

din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

7

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vladimir Spoială,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2019,

în privința inculpatului Leonte Mihail XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 28 iunie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

8