1re-56/2019 — art. 264-1 alin. 1 CP

1re-56/2019 — art. 264-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1re-56/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

judecători – Cobzac Elena și Țurcan Anatolie,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de

avocatul Postovanu Grigore în numele condamnatului Pleșco Ivan, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni din 02 mai 2018 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 octombrie 2018, în cauza

penală privindu-l pe

Pleșco Ivan Xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei :

C O N S T A T Ă :

Pleșco Ivan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641

alin.(l) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa, sub formă de amendă în mărime de 750

unități convenționale, ceea ce constituie 37 500 lei, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

A fost respinsă solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în

mărime de 22, 77 lei.

02:00 Pleșco Ivan deplasându-se cu automobilul de model „Xxxxx” cu numărul de

înmatriculare XXXXX, pe traseul R12, încălcând prevederile art.14 p.c.t a) a

Regulamentului Circulației Rutier adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din

13.05.2009 în care se menționează că conducătorilor de vehicule le este interzis să

conducă automobilul în stare de ebrietate și în conformitate cu art.10 alin.(2) p.c.t. a)

din același Regulament, în care a stipulat că persoana care conduce un vehicul trebuie

să posede permis de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria

(subcategoria) din care face parte autovehiculul condus, fiind privat de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de doi ani prin decizia Judecătoriei

Dondușeni din 30.04.2015, după consumarea băuturilor alcoolice, a condus

automobilul de model „Xxxxx” cu numărul de înmatriculare XXXXX pe traseul R12,

în apropierea stației de alimentare cu petrol „Tirex Petrol” din sat. Tîrnova, r-nul

1

Dondușeni, unde nu s-a isprăvit cu conducerea unității de transport, în rezultatul

căreia a derapat de pe traseu, izbind automobilul în șanț de pe marginea traseului.

Conducătorul autovehiculului Pleșco Ivan a fost suspectat în conducerea unității

de transport în stare de ebrietate. Fiindu-i produs să fie examinat pentru verificarea

stării de ebrietate cu aparatul alcooltestului „Xxxxx”, el fiind de acord, în rezultatul

căreia s-a stabilit că conform datelor fișei de examinare seria XXXXX, nr.3783 din

02.11.2017 ora 12:42, în aerul expirat la conducătorul auto Pleșco Ivan la data de

02.11.2017, concentrația de alcool era de 0,46 mg/l, fapt care conform prevederilor

art. 134/12 alin.(3) Cod penal, se consideră stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat.

Acțiunile lui Pleșco Ivan au fost încadrate conform prevederilor art.2641 alin.(l)

Cod penal.

cerere de recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea totală a sentinței

Judecătoriei Edineț, sediul Dondușeni din 02.05.2018, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie dispusă

achitarea lui Pleșco Ivan de învinuire a infracțiunii prevăzute de art.2641 alin.(l) Cod

penal.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a indicat că în procesul cercetării cazului

documentat de către agentul constatator a fost suspus testării referitor la starea de

ebrietate. Încălcarea fiind depistată la orele 02:00 din data de 02.11.2017, fiind supus

testului alcoolscopic cu aparatul Xxxxx la data de 12:42, ca urmare a fost depistat în

aerul expirat concentrația de alcool de circa 0,46 mg/l, fapt care îl consideră o

încălcare gravă a procedurii, deoarece conform prevederilor legale în acest sens

testarea alcoolscopică se face imediat suspecției.

La fel, a menționat că probele ce au stat la baza sentinței de condamnare conform

prevederilor art. 2641 alin.(l) Cod penal, nu dovedesc incontestabil și pertinent vina

acestuia. Probele fiind acumulate contrar prevederilor legale, fiind luarea deciziei

doar pe faptul că acesta anterior a fost condamnat conform prevederilor art.2641

alin.(4) Cod penal. În acest sens a pledat că instanța a aplicat subiectiv norma legală,

acceptând pe deplin probele acumulate de către organul de resort chiar dacă unele

probe care nemijlocit atentează la valabilitatea procedurii în privința sa. Cu referire

în special momentul depistării automobilului acestuia în chiuveta de pe acostament la

orele 02:00 și respectiv suspectarea de stare de ebrietate în privința acestuia nu putea

elucida careva motive concludente în vederea argumentării faptului că a fost supus

testării alcoolscopice abia la orele 12:42, numai că a fost plimbat cu automobilul

agenților de patrulare pentru soluționarea chestiunilor personale.

Cu referire la declarațiile martorilor în special al lui Noroc Vadim care la diferite

etape a avut calitatea procesuală diferită, care a declarat că la orele 01:00 data de

02.11.2017 a fost depistat accidentul și apoi la orele 02:00, iar constatarea facându-

se deja la orele 07:00, iar deja la orele 12:42 a fost supus testării alcoolscopice.

Recurentul făcând referire la prevederile HG 296din 16.04.2009.

2

Cu referire la testarea de alcoolemie în care sunt depistat cu 0,46 mg/l în aerul

expirat, însă la rubrica „ora întocmirii” este indicată ora 12:12, ceea ce contravine

celor întâmplate, deoarece la acel moment nu erau cunoscute rezultatele testării care

au avut loc la 12:42, încălcări care atentează la valabilitatea acestui act.

La fel, menționând că nu conducea mijlocul de transport, fapt care a fost

comunicat și în instanța de fond, automobilul fiind staționat/parcat pe acostament care

din cauza defecțiunilor s-a deplasat involuntar în șanț, iar Pleșco Ivan nu are nici un

aport la mișcarea și/sau conducerea automobilului. Menționând că procesul verbal de

consemnare a declaraților din 02.11.2017 orele 08:32-08:50, prin care se dovedește

că ultimul se afla în stare de ebrietate avansată, fapt confirmat prin rezultatele

alcooltestului de la ora 12:42. Sub acest aspect, indicând că declarațiile menționate

nu le recunoaște și nu își amintește practic nimic, reieșind din starea acestuia la

moment. La materialele cauzei a observat lipsă comunicarea telefonică despre

producerea accidentului rutier sau altă informație care a stat la baza sesizării

colaboratorilor IP Dondușeni în acest sens.

La fel, menționând că la materialele cauzei sunt omise confirmările despre

persona care nemijlocit a efectuat testarea alcoolscopică, deoarece conform

regulamentului menționat și actele normative de rigoare sunt împuternicite de a

efectua testarea acoolscopică cu ajutorul dispozitivului Drager, numai cei care sunt

instruiți în modul corespunzător prin eliberarea de certificate în acest sens, cu

valabilitatea de un an de zile. Precum și lipsa unui certificat eliberat de autoritatea

metrologică care confirmă calibrarea/starea de conformitate al dispozitivului folosit

în cauză.

La fel, potrivit declarațiilor date de martorii pe cauză nu se confirmă că anume

Pleșco Ivan a urcat la volanul automobilului și ar fi condus automobilul în stare de

ebrietate. Mai mult ca atât în declarațiile martorilor există disonanțe cu privire la

timpul/ora, ceea ce atentează la formarea unui tablou concret a faptelor comise de

ultimul. Cu referire la declarațiile lui Păun Loreta precum că a fi servit de 2 ori câte

50 grame de „votkă” după cafea sunt lipsite de material probant, fiind doar

presupuneri personale, cazând pradă întrebărilor colaboratorilor IP Dondușeni, dacă

cele declarate ar fi o relatare a faptelor juste atunci urma să fie prezentate probe cum

ar fi bonurile pentru deservire.

Sub toate aspectele menționate, recurentul a menționat că nesoluționarea tuturor

circumstanțelor invocate de către acesta îl duce la concluzia imparțialității și

obiectivității instanței la judecarea cauzei.

fost respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul Pleșco Ivan și menținută

fără modificări sentința primei instanțe.

4.1. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că instanța de fond a

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o apreciere legală din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității din punct de

3

vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului

Pleșco Ivan în fapta incriminată, fiind făcută încadrarea juridică justă a acțiunilor

acestuia în baza art.2641 alin.(l) Cod penal.

În viziunea instanței de recurs împrejurările faptei expuse de inculpat coroborează

întrutotul cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, cărora instanța de

fond le-a dat o apreciere obiectivă conform prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al concludenții, utilității, pertinenței, veridicității și

coroborării reciproce, ținând cont de faptul, că probele verbale și cele materiale scrise,

pe care instanța și-a bazat concluziile de vinovăție a inculpatului.

În motivarea soluției propriu zise adoptată în cauza dată, Colegiul a reținut

examinarea amplă și obiectivă a cauzei penale, cu cercetarea nemijlocită de către

instanța de fond a bazei probante administrate pe caz, la care aparține au avut acces

în egală măsură, inclusiv prin participarea nemijlocită a apărării la interogarea

martorilor, iar ca rezultat constatarea certă a împrejurărilor de fapt și a aspectelor de

drept ce au importanță pentru justa ei soluționare. Respectiv repetarea acestora fiind

inutilă.

Prin urmare, în corespundere cu art. 385 alin. (1) pct. pct. 1), 2), 3), 4) Cod de

procedură penală, instanța de recurs a menționat că instanța de fond la adoptarea

sentinței pe caz urma să constate dacă a avut loc fapta de comiterea cărei Pleșco Ivan

este învinuit și dacă această faptă a fost săvârșită de el, întrunind elementele

infracțiunii prevăzută de legea penală, constatându-i vinovăția de comiterea ei,

urmând ca în corespundere cu prevederile art. 389 alin. (1) Cod de procedură penală,

să dispună condamnarea acestuia, numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția lui în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul

de probe cercetate și apreciate în sensul art. 100-101 Cod de procedură penală.

Or, tocmai că concluziile făcute de către instanța de fond se întemeiază pe probele

acumulate la etapa urmăririi penale ce au servit obiect de cercetare judecătorească.

Astfel, raportând aspectele de fapt a cauzei penale la normele de drept expuse mai

sus, Colegiul penal a conchis, că instanța de fond la judecarea cauzei a dat deplină

eficiență prevederilor legale ce reglementează procedura, modalitatea întocmirii și

cuprinsul unei sentințe de condamnare, justificat adoptând în cauza dată o hotărâre de

condamnare a inculpatului Pleșco Ivan pe art. 2641 alin. (1) Cod penal.

În contextul celor expuse, Colegiul a considerat recursul formulat de inculpatul

Pleșco Ivan, ca fiind unul nefondat, dispunând respingerea acestuia cu menținerea

sentintei în această latură fără modificări.

Cu referire la argumentele recurentului expuse în cererea de recurs, prin care

inculpatul neagă faptul aflării la volanului mijlocului de transport, Colegiul a reținut

netemeinicia acestui fapt, acest argument fiind contrar ansamblului de probe

administrate pe cauză și anume declarațiile martorului Păun Loreta care expres indică

că „Pleșco Ivan s-a urcat la volanul automobilului”, careva temeiuri de a pune la

îndoială declarațiile martorului sus indicat instanța de judecată nu a avut.

4

Instața de apel a reținut că reieșiind din poziția inculpatului atât în declarațiile date

în instanța de judecată cât și poziției expuse în cererea de recurs ultimul indică că nu

ține minte cele întâmplate din cauza stării de ebrietate în care se afla.

De rând cu aceasta, instanța de recurs a respins argumentele inculpatului Pleșco

Ivan, precum că martorii confirmă că ultimul nu a condus mijlocul de transport și că

automobilul era condus când de o persoană când de alta, identitatea cărora nu o

cunoaște, deoarece reieșiind din declarațiile martorilor nu se regăsește astfel de

declarații care ar confirma poziția inculpatului.

Dezacordul recurentului că ultimul a fost supus testului alcoolscopic cu aparatul

Xxxxx abia la orele 12:42, apreciind-o ca o încălcare de procedură, se respinge,

exprimându-se doar printr-o noțiune general, fără a specifica care prevedere legală a

fost încălcată.

Totodată, Colegiul penal a menționat că ultimul nu a contestat procesul-verbal

privind constatarea faptei de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate

alcoolică cât și rezultatele aparatului „Drager”, care i-au fost aduse la cunoștință, fapt

confirmat prin semnătura ultimului.

Mai mult ca atât din momentul constatări de către organele de drept că Pleșco Ivan

a derapat de pe traseu, izbind automobilul în șanțul de pe marginea traseului, acesta

s-a aflat în vizorul colaboratorilor de poliție, deraparea fiind provocată deoarece

Pleșco Ivan nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport din cauza stării de

ebrietate în care se afla. Prin urmare careva temeiuri de încălcare de procedură nu s-a

constatat de instanța de judecată.

Mai mult ca atât, Colegiul a menționat că poziția aleasă de inculpat privind

conducerea automobilului de alte persoane este una formală, deoarece acesta nici nu

a menționat persoanele pentru a fi verificată versiunea de organul de urmărire penală.

Luând în considerație cele notate mai sus prin temeiurile și argumentele aduse de

recurent în vederea casării sentinței cu pronunțarea unei soluții noi de achitare,

Colegiul a reținut, că ele sunt pur declarative, neobiective, ce contravin aspectelor

faptice a cauzei, venind în contradicție cu cumulul probelor administrate, fiind

îndreptate spre evitarea răspunderii penale pentru fapta comisă.

Colegiul penal a menționat, că instanța de fond la aplicarea pedepsei penale, a dat

deplină eficiență dispozițiilor art. art. 7, 61 și 75 Cod penal, determinându-i o

pedeapsă echitabilă atât faptei comise, cât și persoanei vinovate, urmărind scopul

educării acestuia întru evitarea continuării activității criminale. Reieșind din

personalitatea inculpatului care anterior a fost condamnat pentru comiterea unei

infracțiuni similare, nu a stat pe calea corijării dar și-a continuat acțiunile ilegale,

aflându-se în stare de ebrietate și cunoscând că este privat de drept de a conduce

mijlocul de transport, de model Xxxxx.

Postovanu Grigore în numele condamnatului Pleșco Ivan, prin care a solicitat casarea

acestora, cu pronunțarea unei noi hotărîri, privind achitarea condamnatului Pleșco

5

Ivan, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele componenței de infracțiune

prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal.

În cererea sa recurentul invocă motive similare ca și în recursul declarat de

inculpatul Pleșco Ivan, suplimentar criticînd decizia Colegiului penal al CA Bălți care

este ilegală și contrară principiului legalității procesului penal al RM și prevederilor

tratatelor internaționale la care RM este parte. La fel, recurentul indică că au fost un

și de omisiuni admise de către instanțele judecătorești inferioare practic la toate

etapele cauzei penale, printre care instanța de apel a menționat că referitor la aplicarea

aparatului Drager peste timpul legal nu ar fi fost invocat vreun temei legal, acest fapt

considerîndu-l inacceptabil, deoarece au fost menționate prevederi legale.

condamnatului Pleșco Ivan, procurorul a depus referință, în care a pledat pentru

inadmisibilitatea recursului, deoarece nu îndeplinește cerințele legale de conținut,

indicând că alegațiile apărării țin de posibilitatea unei reaprecieri a stării de fapt și a

circumstanțelor pe caz, ceea ce nu constituie un viciu fundamental care a afectat

hotărârile precedente și instanța de recurs s-a expus asupra lor.

Indică acuzarea că, din conținutul recursului rezultă că, autorul recursului, în loc

să se refere și să motiveze pretinsele încălcări esențiale care, în viziunea lui, au fost

omise de către instanțele judecătorești și care, în mod obligatoriu urmau să se

regăsească în recurs, s-a limitat doar la dezacordul cu modul în care acestea au

apreciat materialul probator.

Conform prevederilor normelor legislației naționale și recomandările CEDO,

redeschiderea procesului și rejudecarea hotărârilor judecătorești irevocabile poate fi

efectuată doar în scopul corectării erorilor de drept și nicidecum pentru a revizui

aspectele de fapt.

Cererea de recurs în anulare trebuie să cuprindă conținutul și motivele recursului

în anulare, stipulate în art.455 alin.(2) pct.7) Cod de procedură penală cu menționarea

cazurilor prevăzute în art.453 și cu argumentarea ilegalității hotărârii atacate, astfel

recursul nu îndeplinește cerințele legale de formă și conținut.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art.456 Cod de procedură penală, recursul în anulare fiind

supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, astfel că, instanța de recurs

este obligată să îndeplinească actele procedurale preparatorii și să examineze

admisibilitatea în principiu a recursului în anulare în conformitate cu prevederile art.

art.431 și 432 Cod de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de judecată, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

6

În conformitate cu art.453 alin.(1) Cod de procedură penală, raportat la

prevederile art. 6 pct. 44) al aceluiași Cod, art. 4§2 al Protocolului nr.7 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în

anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în

care un viciu fundamental din cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată,

inclusiv când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul

Republicii Moldova despre depunerea cererii. Prevederile pct. 44) art. 6 Cod de

procedură penală determină ca viciu fundamental în cadrul procedurii precedente,

care a afectat hotărârea pronunțată o încălcare esențială a drepturilor și libertăților

garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de

alte legi naționale.

Reieșind din prevederile legale menționate, Colegiul atestă că una din cerințele

esențiale la declararea recursului în anulare este motivarea acestuia din punct de

vedere al prezentei erorii de drept, comise la judecarea cauzei, ce cade sub incidența

noțiunii de viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea

atacată.

Revenind la prezenta speță, Colegiul atestă că în textul recursului în anulare

declarat, autorul invocă afectarea deciziei contestate de un viciu fundamental,

exprimat prin solicitarea achitării condamnatului Pleșco Ivan, din motiv că fapta lui

nu întrunește elementele componenței de infracțiune prevăzute de art. 2641 alin. (1)

Cod penal.

Colegiul penal reține că, instanța de fond a respectat normele procesuale, a

verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei, a dat

probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității și veridicității din punct de vedere al coroborării lor, corect

ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului Pleșco Ivan în fapta incriminată,

fiind făcută încadrarea juridică justă a acțiunilor acestuia în baza art.2641 alin.(l) Cod

penal.

Împrejurările faptei expuse de inculpat coroborează întrutotul cu ansamblul

probelor administrate în prezenta cauză, cărora instanța de fond le-a dat o apreciere

obiectivă conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere

al concludenții, utilității, pertinenței, veridicității și coroborării reciproce. Ținând cont

de faptul, că probele verbale și cele materiale scrise, pe care instanța și-a bazat

concluziile de vinovăție a inculpatului.

Generalizând cele menționate mai sus, Colegiul consideră necesar de reținut și

acel fapt că, principiul securității raporturilor juridice, consfințit în articolul 6 din

Convenție, cere inter alia ca, atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală

unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea în acest

sens hotărârea Brumărescu vs România din 28 octombrie 1999), iar potrivit

dispozițiilor art. 4§2 din Protocolul 7 CEDO, redeschiderea procesului, conform legii

și procedurii penale a statului respectiv, poate fi efectuată, dacă fapte noi ori recent

7

descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură

să afecteze hotărârea pronunțată.

La caz, instanța de recurs în anulare constată, că hotărârea contestată nu este

afectată de nici un viciu fundamental, fiind conformă prevederilor legale și această

hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă capătă putere de lucru

judecat, ce produce o cauză de împiedicare a pornirii, continuării, judecării cauzei

penale ori redeschiderii acesteia, deoarece în esență motivele invocate de recurent în

recursul în anulare declarat, referitor la achitarea inculpatului, au constituit anterior

obiect de examinare, iar instanța de recurs corect le-a apreciat și a adoptat o hotărâre

motivată, expusă în prezenta decizie.

Așadar, Colegiul penal constată că la examinarea prezentului recurs în anulare,

nu s-au constatat erori de drept comise de către instanța de recurs, ce ar indica la

existența unui viciu fundamental în cauză și ar afecta hotărârea irevocabilă, iar

existența unei alte păreri a apărării asupra aceleiași probleme nu poate servi temei

pentru reexaminarea cazului.

În baza celor expuse, se impune inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de

către avocatul Postovanu Grigore în numele condamnatului Pleșco Ivan ca fiind vădit

neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de avocatul Postovanu Grigore în

numele condamnatului Pleșco Ivan, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 24 octombrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Pleșco Ivan Xxxxx,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 27 iunie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Țurcan Anatolie

8