1ra-967/2019 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-967/2019 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-967/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Ghervas Maria

Mardari Dumitru

judecând, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

procuratura de circumscripție Bălți Gavdiuc Valentina și de partea vătămată Muntean

Serghei, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 24

ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe

MOLDOVANU Vitalie XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.09.2016 – 23.11.2017;

Instanța de apel: 18.01.2018 – 24.01.2019;

Instanța de recurs: 02.04.2019 – 21.05.2019.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

V. a fost achitat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

De asemenea, instanța a dispus anularea măsurii procesuale de constrângere - sechestru,

aplicat prin încheierea Judecătoriei Soroca din 21 noiembrie 2016, pe 1/2 cotă parte din 63,51

% a bunului imobil cu nr. cadastral XXXXX amplasat în XXXXX, înregistrat cu drept de

proprietate pe Moldovanu V. și Moldovanu O.

escrocherie în următoarele circumstanțe: în perioada anilor 2006-2007, Muntean S. având

drept scop edificarea unei stații pentru deservirea auto, s-a adresat către primăria or. Soroca,

cu solicitarea de a i se oferi în locațiune un teren în intravilanul localității. La primărie,

Muntean S. a aflat că urma să fie reziliat contractul de arendă încheiat cu Cazacu C.,

reprezentat de către Moldovanu V., din motivul neachitării plății de locațiune.

După care, Moldovanu V., reprezentând interesele lui Cazacu C. și abuzând de

încrederea lui Muntean S., l-a convins pe ultimul să stingă datoriile pentru locațiune formate

1

până la acel moment, iar dânsul îi va permite să construiască o stație de deservire auto pe

terenul respectiv. Începând cu anul 2007, Muntean S. a pornit construcția stației de deservire

auto pe terenul cu suprafața de 0,30 ha, amplasat în or. Soroca str. Vasile Stroescu, 75, ce se

afla în locațiune la cet. Cazacu C. din anul 2004. Ca rezultat al investițiilor financiare

efectuate de Muntean S. la 20.11.2008 și la 03.12.2008, conform procesului-verbal de

terminare a lucrărilor nr. 11 și a procesului-verbal de recepționare finală nr. 85, de către

membrii comisiei de recepționare a fost dată în exploatare stația de deservire auto în care,

deși documentar, investitor era înscris Cazacu C., la recepția finală a fost prezent Muntean S.,

care a și semnat procesele-verbale nominalizate, acesta din urmă fiind și proprietarul de facto

al bunurilor.

În anul 2013, Moldovanu V., a abuzat de încrederea lui Muntean S., deoarece au avut o

înțelegere anterioară ca după cumpărarea terenului cu suprafața de 0,47 ha, ca teren aferent

stației de deservire auto, amplasat în XXXXX, acesta va fi delimitat în două părți egale,

urmând ca pe acesta să continue activitatea stației de deservire auto ce aparține lui Muntean

S. și parcarea auto a lui Moldovanu V. Datorită faptului că pe terenul nominalizat se aflau

construcțiile cu numerele cadastrale XXXXX, construite ca urmare a investițiilor cet.

Muntean S., la 18.06.2013, acesta din urmă, din numele lui Moldovanu V., ce reprezenta

interesele lui Cazacu C., care de iure era proprietar al acestor construcții, a depus o cerere la

primăria or. Soroca, cu solicitarea de a i se vinde terenul aferent acestor construcții, amplasat

în XXXXX, cu suprafața de 0,47 ha.

În urma examinării cererii, prin decizia nr. 33/13.1 din 03 octombrie 2013, Consiliul

orășenesc Soroca a decis să-i vândă lui Cazacu C. terenul cu suprafața de 0,4724 ha, aferent

construcției din XXXXX, cu numărul cadastral XXXXX, la un preț de 164762 lei, bani pe

care Muntean S., i-a achitat în comun cu Moldovanu V., a câte 82381 lei fiecare. Însă, având

ca scop dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere,

manifestată prin neacordarea potrivit înțelegerii anterioare a 1/2 din terenul aferent

construcțiilor amplasate în XXXXX, Moldovanu V., la 24 aprilie 2014, reprezentând

interesele proprietarului de iure Cazacu C., a înstrăinat o cotă în mărime de 63,51% la un preț

de 108000 lei soției sale Moldovanu O., astfel cauzându-i părții vătămate, Muntean S., o

daună în proporții mari, în sumă totală de 82381 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, procurorul, în drept, a conchis că acțiunile

inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 190 alin. (4) Cod penal - escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu

cauzarea de daune în proporții mari.

401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și partea

vătămată Muntean S.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Moldovanu V. să fie

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal și să-i

fie stabilită pedeapsa de 9 ani închisoare cu privarea de dreptul de a exercita funcții și

2

activități legate de gestionarea întreprinderilor pe un termen de 5 ani. Acțiunea civilă

înaintată de partea-vătămată să fie admisă integral.

În motivarea cererii de apel, procurorul a făcut referire la următoarele argumente:

- inculpatul de la început a urmărit scopul de însușire a banilor de la Muntean S.

abuzând de încrederea acestuia;

- lui Muntean S. i-a fost cauzată o pagubă în proporții mari, deoarece suma însușită

ilegal de Moldovanu V. depășește suma de 77000 lei, la momentul comiterii infracțiunii. Nu

au parvenit careva schimbări referitor la cuantumului pagubei în proporții mari, astfel,

infracțiunea este corect calificată potrivit art. 190 alin. (4) Cod penal;

- din materialele examinate de instanța de judecată s-a constatat că inculpatul inițial

urmărea scopul de cupiditate, însușind suma de 82381 lei de la partea-vătămată prin

înșelăciune și abuz de încredere;

- inculpatul nu neagă faptul că a primit banii în sumă de 82381 lei și i-a achitat în casă,

iar prezența veniturilor stabile din activitatea de întreprinzător (inculpatul activează

administrator la Secur-auto), indică faptul că, Moldovanu V. a fost în stare să-i achite lui

Muntean S. suma de 82381 lei, totuși acesta nu a efectuat plata, nici lotul de pământ nu i-a

fost transmis în proprietate părții-vătămate, în cazul dat fiind evident scop de acaparare a

inculpatului Moldovanu V., care în scopul ascunderii urmelor infracțiunii a înstrăinat o parte

din lot soției sale;

- inculpatul primind și însușind banii de la Muntean S. l-a dezinformat conștient pe

acesta că va vinde lotul de pământ, care nu-i aparținea lui, însă sub tăcere a săvârșit cu bună

credință și în conformitate cu legea, tranzacții patrimoniale cu soția sa, neavând intenția de a

executa obligațiile asumate față de partea-vătămată;

- în cadrul cercetării judecătorești au fost prezentate probe care dovedesc că inculpatul

a primit banii nu în calitate de împrumut, dar asumându-și prin înșelăciune obligații pe care

ulterior a afirmat că a fost în imposibilitate să le execute;

- prima instanță a depășit limitele învinuirii formulate în rechizitoriul potrivit art. 325

alin. (l) Cod de procedură penală, fără careva temei legal, și anume instanța a concluzionat că

prin acțiunile inculpatului nu se confirmă dobândirea ilicită a părții din bunul imobil procurat

de partea-vătămată.

3.2. Partea vătămată, Muntean S., a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute art.

190 alin. (4) Cod penal, cu admiterea integrală a acțiunii civile.

În argumentarea celor solicitate apelantul a indicat următoarele considerente:

- partea acuzării a adus suficiente probe concludente și pertinente în scopul probării

vinovăției inculpatului de cele incriminate prin rechizitoriu, existența intenției directe în

acțiunile lui Moldovan V. a comiterii escrocheriei, acționând în grup cu Cazacu C., prin

înțelegere prealabilă, prin înșelăciune și abuz de încredere au intrat în posesia unui lot de

teren și a construcțiilor amplasate pe acesta;

- prima instanță eronat a apreciat declarațiile inculpatului făcute în cadrul ședințelor de

judecată, interpretându-le în favoare lui;

- instanța nu a examinat sub toate aspectele acțiunile infracționale ale lui Moldovanu V.,

3

care a acționat cu vinovăție și intenție directă;

- latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie a fost realizată prin abuzul de încredere,

care a avut ca bază relații interpersonale stabilite între făptuitor și victimă;

- cu privire la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, apelantul a solicitat admiterea

integrală a acesteia.

respinse, ca nefondate, apelurile declarate, cu menținerea sentinței de achitare în privința lui

Moldovanu V. fără modificări.

drept se află în concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

instanța de fond, nefiind prezente careva temeiuri de casare a sentinței. În plus, prima instanță

a dat o apreciere corectă probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând probele

administrate prin prisma utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și obiectiv,

călăuzindu-se de Lege, just concluzionând asupra achitării inculpatului Moldovanu V. de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Astfel, probele acumulate la urmărirea penală și cercetate în ședința instanței de fond și

apel nu atestă existența în acțiunile lui Moldovanu V. a faptei infracționale prevăzută de art.

190 alin. (4) Cod penal.

Conform art. 6 alin. (l) Cod penal, „persoana este supusă răspunderii penale și

pedepsei penale numai pentru faptele săvârșite cu vinovăție”, totodată potrivit art. 6

paragraful 1) și 2) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul

la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o

instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în

materie penală îndreptate împotriva sa.

Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul când

instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit

toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea

inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute

în art. 385 Cod de procedură penală.

La caz, instanța de apel a constatat că, în cadrul urmăririi penale, de către organul de

urmărire penală, nu au fost administrate suficiente probe ce ar demonstra cu certitudine și

indubitabil că existența faptei incriminate ca fiind comisă de către Moldovanu V., în situația

în care întreaga învinuire este bazată exclusiv pe declarațiile părții vătămate Muntean S. și a

martorilor: Gonța S., Tudos Gh., Cazacu N., Abdalova L., Popovschi M., Andriuță A., Nastas

S., Bușan M., Cernicov M., Guțu Vl. (care pe parcursul anilor 2007-2014 au îndeplinit

diverse funcții în autoritățile publice locale din or. Soroca), nu au putut să furnizeze careva

informații utile pentru cauza penală în sensul învinuirii aduse în rechizitoriu, sau pentru

constatarea circumstanțelor indicate în art. 385 Cod de procedură penală.

Mai mult, procurorul la etapa judecării cauzei în instanța de apel, a făcut referire și a

pledat pentru cercetarea acelorași declarații și probe scrise, care au servit obiectul examinării

4

și analizei a primei instanțe, care a ajuns la concluzia corectă de achitare, fără a fi prezentate

la etapa verificării probatoriului dat de către instanța de apel a altor probe noi, care ar

demonstra cu vehemență existența infracțiunii de escrocherie, or, organul de urmărire penală

în acest caz a acționat unilateral și neobiectiv, neadministrând suficiente probe, dar și

neefectuând întreg ansamblul de acțiuni procesuale, care să demonstreze existența infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal în acțiunile inculpatului.

Instanța de apel a considerat că, în acest caz, organul de urmărire penală i-a înaintat

învinuirea lui Moldovanu V., axându-se doar pe declarațiile părții vătămate Muntean S. și a

unor martori, care nu au confirmat învinuirea înaintată, și nici nu au furnizat careva informații

utile în sensul învinuirii aduse în rechizitoriu.

Muntean S. fiind audiat în ședința instanței de fond, a negat cu vehemență că a cunoscut

despre faptul că contractul de locațiune era perfectat pe Î.I. „Cazacu C.” afirmând că a fost

indus în eroare de către Moldovanu V. referitor la beneficiarul formal al locațiunii. În

versiunea acestuia înaintată în instanța de judecată, dânsul ar fi aflat despre existența lui

Cazacu C. abia doar în timpul construcțiilor.

Alegațiile apelantului indicate au fost respinse de instanța de apel, deoarece versiunea

dată a fost dezaprobată chiar reieșind din declarațiile lui Muntean S. făcute la diferite faze ale

prezentei cauze penale și anume din plângerea înaintată de Muntean S. Serviciului Nord al

Centrului Național Anticorupție din 10.10.2014, precum și în declarațiile din procesul-verbal

de audiere a martorului din 10.10.2014, acesta a declarat că a aflat încă din start de la

primărie, că locatarul terenului de pe XXXXX, este Cazacu C., a aflat încă din start de la

primărie, că locatarul terenului de pe str. Vasile Stroiescu, 75 „C”, este Cazacu C. Faptul că

ar fi făcut careva plăți pentru arendă în baza borderourilor de plată eliberate pe numele lui

Cazacu C., iar semnătura „Cazacu” aplicată pe bonurile de plată i-ar aparține. Apoi, a solicitat

autorizația de construcție de la primăria Soroca în luna aprilie 2007, semnând din numele lui

Cazacu C. Prin urmare, reieșind din documentația de proiect, lucrările ar fi început în 2008,

însă reieșind din declarațiile martorilor audiați precum și ale inculpatului, lucrările la oficiu

cu vulcanizare ar fi fost începute de Moldovan V. în mai-iunie 2007 (acesta fiind și sancționat

pentru construcție fără autorizație), iar lucrările de construcție la spălătoria auto și stația de

deservire au început în septembrie 2007. Astfel, Munteanu S. cunoștea din start că terenul era

arendat de Î.I. „Cazacu C.”

Urmează a fi reiterat însuși faptul că, nici inculpatul nu a negat faptul că împreună cu

Muntean S., au procurat de la primăria or. Soroca un teren, pe care în bază de procură au

înregistrat dreptul de proprietate după Cazacu C., achitând ambii în părți egale prețul de

vânzare-cumpărare. Terenul în cauză s-a aflat în arendă la Cazacu C., însă a fost gestionat de

Moldovanu V. în bază de procură, iar Muntean S. cu acordul ultimului a construit clădirea

stației de deservire auto. După procurarea terenului Moldovanu V. acționând în baza de

procură, a fost de acord să-1 partajeze cu transmiterea părții unde era amplasată clădirea

stației de deservire auto în proprietate lui Muntean S. După întocmirea proiectului de

partajare a terenului între Muntean S. și Moldovan V. a apărut un conflict referitor la

modalitatea de împărțire a acestuia.

5

Muntean S. refuza să accepte partajarea terenului cu nr. cadastral XXXXX, acesta nu

avea un act valabil, care să-i permită aflarea pe teritoriu, precum și faptul că firma lui

Muntean nu avea actele permisive de la primărie care să-i permită activitatea de mai departe.

Imobilele erau înscrise încă pe Î.I. „Cazacu C.”, Moldovan V. ca reprezentant prin procură al

proprietarului avea toate motivele să se îngrijoreze că va fi sancționat de către organele

abilitate cu funcții de control pentru acțiunile lui Muntean. În confirmarea acestui fapt vin

declarațiile tuturor martorilor, care au explicat că în perioada anilor 2006-2013, în baza

cererii depuse din numele lui Cazacu C. a fost transmis în arendă terenul cu destinație pentru

construcții amplasat pe str. V. Stroescu, or. Soroca, care ulterior în baza deciziei Consiliului

orășenesc Soroca a fost vândut de facto lui Muntean S. și Moldovanu V. După procurarea

terenului Moldovanu V. a depus cerere privind formarea unui bun imobil cu ieșire la fața

locului și întocmirea variantelor de divizare a bunului dat. În cadrul întocmirii actelor au fost

propuse două variante de divizare a terenului. Din cauza conflictului iscat între Muntean S. și

Moldovanu V., referitor la variantele propuse de partajare, nu a fost înregistrat dreptul de

proprietate după persoanele date, până la moment terenul nu a fost partajat, proprietarul de

iure fiind Cazacu C. și Moldovanu O.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că între părți au avut loc relații civile, deoarece

partea vătămată Muntean S., prin intermediul inculpatului Moldovanu V. și cu permisiunea

lui, a acționat din numele lui Cazacu C., în baza procurii, a început construcția stației de

deservire auto, pe terenul cu suprafața de 0,30 ha, amplasat în XXXXX, ce se afla în

locațiunea lui Cazacu C. din anul 2004. Ca rezultat al investițiilor financiare efectuate,

Muntean S., la 20.11.2008 și la 03.12.2008, conform procesului-verbal de terminare a

lucrărilor și respectiv procesul-verbal de recepționare finală a dat în exploatare stația de

deservire auto. Investitor fiind înscris Cazacu C., însă la recepția finală a fost prezent

Muntean S., care a și semnat procesele-verbale nominalizate mai sus, el fiind proprietarul de

facto al acestor bunuri imobile.

Ulterior, prin decizia nr. 33/13.1 din 03.10.2013 a Consiliului orășenesc Soroca s-a

decis de a-i vinde cet. Cazacu C. terenul cu suprafața de 0,4724 ha, aferent construcțiilor din

XXXXX, cu numărul cadastral XXXXX, la un preț de 164762 lei, bani pe care Muntean S. i-

a achitat în comun cu Moldovanu V., a câte 82381 lei fiecare.

Argumentele acuzatorului de stat precum că inculpatul inițial urmărea scopul de

cupiditate, însușind suma de 82381 lei de la partea-vătămată prin înșelăciune și abuz de

încredere, instanța le-a respins ca fiind neîntemeiate. Procurorul nu a demonstrat că cei 82381

lei au fost însușiți prin escrocherie de către Moldovanu V., întrucât banii au fost achitați la

ghișeul băncii pentru privatizarea terenului de către Î.I. „Cazacu C.” La moment, cota-parte

din dreptul de proprietate asupra terenului, care urmează să fie transferat pe numele lui

Munteanu S., este înscris după Î.I. „Cazacu C.”, iar Moldovanu V. a deținut împuterniciri de

la Cazacu C. de a înstrăina bunurile imobile după bunul plac și deține în continuare acordul

verbal al acestuia de a dispune de bunurile imobile (împuternicirile urmând a fi perfectate la

momentul oportun), însă Moldovanu V. nu deține aceste bunuri în proprietate. Prin urmare,

alegațiile procurorului sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.

6

Pe cale de consecință, instanța de apel a reținut că pe parcursul examinării prezentei

cauze, partea acuzării nu a prezentat careva probe noi, admisibile, pertinente, concludente și

utile care ar demonstra vinovăția inculpatului. Raportând situația dată, la practica CtEDO,

instanța de apel a menționat că în ședința instanței de apel acuzatorul de stat, de fapt a

susținut toate probele administrate la etapa urmăririi penale și a cercetării judecătorești,

bazate de altfel pe dubii, fără însă a prezenta careva alte probe noi, declarații ale martorilor,

înscrisuri, sau alte acte ce ar identifica și înlătura presupunerile și dubiile admise în cadrul

acestei cauze penale și ar permite după caz modificarea concluziei de achitare și permiterea

reaprecierii probatoriului, în vederea pronunțării unui act judecătoresc de condamnare.

vătămată au declarat recursuri ordinare.

6.1. Procurorul solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

În recurs, partea acuzării evidențiază că, prin probele examinate cu certitudinea s-a

constatat, că Moldovanu V. prin înșelăciune și abuz de încredere a obținut de la cet. Muntean

S. suma de 82381 lei. Faptul achitării banilor de către partea vătămată nu este negat de

inculpat. La caz, este evident că partea-vătămată a fost înșelată de inculpat, întrucât primul nu

a primit nici banii înapoi, nici lotul de teren. Moldovanu V. inițial urmărea scopul de

cupiditate și nu dorea îndeplinirea angajamentului asumat. În instanța de judecată inculpatul a

declarat că este de acord cu restituirea sumei de bani sau eliberarea lotului de teren împreună

cu construcții, însă în realitate acest fapt nu corespunde adevărului, întrucât Munteanu S.,

începând cu anul 2013 nu a primit nici pământ nici banii, dar inculpatul prin orice metodă se

eschivează de la restituirea pagubei cauzate prin infracțiune.

În opinia recurentului, este evident faptul că dosarul tehnic a fost confecționat în scopul

evitării răspunderii penale pentru cele comise, iar înscrierea bunului după o altă persoană,

care nu cunoștea despre acțiunile lui Moldovanu V., denotă despre intențiile criminale ale

inculpatului. Intenția criminală este confirmată și prin întocmirea tăinuită cu partea-vătămată

a unor tranzacții. Asupra acestor argumente, indicate în apelul procurorului, urma să se

expună instanța de apel.

Reieșind din cele expuse mai sus, este evident faptul, că Moldovanu V. inițial, urmărea

scopul de însușire a banilor de la Muntean S. abuzând de încrederea ultimului. Instanța de

apel, a considerat, că între părți au avut loc niște relații civile, iar Muntean S. putea să-și

apere drepturile sale adresându-se în ordinea procedurii civile. Concomitent, instanța de apel

a indicat că procurorul nu a demonstrat că suma de 82381 lei au fost însușiți prin escrocherie

de Moldovanu V., întrucât banii au fost achitați la ghișeul băncii, pentru privatizarea terenului

de către Î.I. „Cazacu C.” Însă, instanța de apel a omis să se expună asupra faptului că

Moldovanu V., la 24.04.2014, reprezentând interesele proprietarului de iure Cazacu C., a

înstrăinat o cotă în mărime de 63,51 % la un preț de 108000 lei către soția sa Moldovanu O.

și faptul că Moldovanu V. a avut o înțelegere cu Muntean S. ca după cumpărarea terenului

aferent stației de deservire auto, acesta va fi delimitat în două părți egale, urmând ca pe acesta

să continue activitatea stația de deservire auto ce aparține lui Muntean S. și parcarea auto a

lui Moldovanu V.

7

Erorile comise de instanța de fond au fost menținute și de instanța de apel care, în

conformitate cu prevederile pct. 14 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22

din 12.12.2005, era obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate de apelant.

Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu

nerezolvarea fondului cauzei, iar decizia urmează a fi casată cu rejudecarea din nou a cauzei

în apel.

În drept, cererea de recurs a procurorului este fundamentată pe temeiul de casare stipulat

de pct. 6) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

6.2. Partea vătămată solicită casare integrală a deciziei instanței de apel, rejudecarea

cauzei, cu recunoașterea inculpatului vinovat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal și cu

admiterea integrală a acțiunii civile.

Recurentul menționează că partea acuzării a adus suficiente probe concludente și

pertinente în scopul probării vinovăției inculpatului de comiterea infracțiunii de escrocherie.

În urma plângerii depuse de către Muntean S. cu privire la atragerea la răspunderea

penală a lui Moldovan V., a fost pornită urmărirea penală pe faptul că ultimul care acționând

în grup cu Cazacu C., prin înțelegere prealabilă, prin înșelăciune și abuz de încredere, au

intrat în posesia unui lot de teren și a construcțiilor amplasate pe acesta.

Prima instanță a apreciat eronat declarațiile inculpatului făcute în cadrul ședințelor de

judecată, potrivit cărora Moldovanu V. a declarat că este de acord să transfere dreptul de

proprietate asupra terenului delimitat și a construcțiilor aferente, ignorând propriile declarații

în urma somației din 22.12.2016, adresată atât lui Cazacu C., cât și lui Moldovanu V., acestea

au fost lăsate fără răspuns. Această versiune a inculpatului a apărut pe parcursul examinării

cauzei penale date, care poartă un caracter pur declarativ, el neavând intenția de a transmite

dreptul de proprietate asupra construcțiilor și a terenului, după cum a fost înțelegerea.

Instanța nu a dat o aprecierea critică versiunii înaintate de inculpat, cu privire la

disponibilitatea transferării dreptului de proprietate pe numele lui Muntean S. Or, inculpatul

nu a avut nici un impediment, nici la urmărirea penală, nici în instanța de fond, nici în cea de

apel de a-și onora obligațiile asumate în urma promisiunilor făcute și a înțelegerii prealabile,

pe care de altfel le recunoaște în cadrul examinării cauzei penale, fapt care denotă cu

desăvârșire existența intenției directe din partea inculpatului de a deposeda partea vătămată

de bunurile sale. Anume inacțiunile lui Moldovanu V. denotă intenția directă de a nu-și onora

obligațiile asumate în urma promisiunii.

Latura obiectivă a infracțiunii este realizată prin abuzul de încredere care are la bază

relații interpersonale stabilite între făptuitor și victimă, care la rândul lor au în suport relații

de prietenie, de afaceri, care având amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voință de

potențialul escroc la realizarea scopului infracțional.

Or, să nu fi existat promisiunea anterioară de transferare a dreptului de proprietate,

Muntean S. nu at fi făcut investițiile financiare și nu ar fi construit imobilele, fapt de care s-a

folosi inculpatul cunoscând că dreptul de proprietate apare doar la momentul înregistrării

acestuia în Registrul bunurilor imobile.

De către instanța de apel a fost greșit reținut faptul că Muntean S. (partea vătămată)

fiind audiat ședința instanței de fond, a negat cu vehemență că a cunoscut că contractul de

8

locațiune era perfectat pe Î.I. „Cazacu C.” afirmând că a fost indus în eroare de către

Moldovanu V. referitor la beneficiarul formal al locațiunii. Instanța de apel își depășește

limitele judecării apelului, prin dezbaterea și motivarea unei versiuni care nu a fost niciodată

înaintată de partea vătămată. Întrucât Muntean S., a declarat expres că cunoștea că arendașul

formal este Î.I. „Cazacu C.”.

Pe de o parte, instanța de apel a atenționat asupra faptului că investițiile financiare au

fost făcute de Muntean S., care a semnat procesele-verbale de recepție finală din 20.11.2008

și din 03.12.2008, el fiind proprietarul de facto al acestor bunuri imobile, însă acestea

continuă să fie înregistrate pe o persoană terță. În același timp, instanța de apel nu reține

intenția directă a inculpatului de a nu perfecta actele necesare și de transferare a dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu conform înțelegerii prealabile avute cu partea

vătămată.

Recurentul menționează că instanța de apel a admis și eroarea de drept prevăzută de art.

427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală judecând cauza fără citarea legală a unei părți -

Cazacu C. deși acesta a fost recunoscut în calitate de parte civilmente responsabilă, totuși nu

a fost legal citat și atras în cadrul prezentului dosar.

Instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor temeiurilor invocate în cererea de apel

depusă de partea vătămată, limitându-se doar la combaterea apelului procurorului. Astfel

instanța a lăsat fără motivare argumentul din apelul părții vătămate cu privire la înstrăinarea

către soția inculpatului 63,51% din terenul cu nr. cadastral XXXXX situat în XXXXX,

Moldovanu O. în baza procurii eliberate de Cazacu C., în perioada când deja era situația de

conflict.

Din decizia instanței de apel reiese o vastă trimitere la practica CtEDO, instanța

expunând mai multe critici vizavi de cursul urmăririi penale cu indicarea normelor din

legislația națională în acest sens, însă nu combate poziția acuzării în sensul existenței

înțelegerii prealabile dintre părți, inducerea în eroare a victimei prin crearea aparenței de

îndeplinire a promisiunii și prezentarea greșită a situației de către inculpat.

În drept, partea vătămată își întemeiază cererea de recurs pe temeiurile de casare

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 5) - 6) Cod de procedură penală.

avocatul Bejenar D. acționând în numele inculpatului a depus referință privitor la recursurile

declarate de procuror și partea vătămată solicitând respingerea acestora, ca fiind nefondate,

cu menținerea deciziei instanței de apel.

lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, inclusiv din alte motive decât cele

expuse de recurenți, pentru următoarele considerente.

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la

analiza chestiunilor de drept în privința cărora instanțele de fond au admis erori procesuale,

respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se rezumă la înlăturarea erorilor

de drept admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare a cauzei, regulă

stipulată și în art. 434 Cod de procedură penală.

9

În concordanță cu dispoziția art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de

apel, cuprind următoarele aspecte: dacă fapta reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a

fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există circumstanțe

atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală. În ceea ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze

instanța de apel, acestea se referă la: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă

infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just,

dacă normele de drept procesual sau penal au fost corect aplicate.

Atunci când se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

nominalizate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea

rejudecării cauzei. În acest sens, instanța de recurs se conduce de prevederile art. 435 alin. (1)

pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând recursul, instanța este în drept

să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și cu dispunerea rejudecării cauzei de către

aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, atunci când erorile judiciare nu pot fi

corectate la această etapă a procedurilor.

La caz, cererile de recurs depuse de procuror și partea vătămată Muntean S., în esență,

prezintă elemente de similitudine în conținut, întrucât ambii recurenții invocă critici ce țin

preponderent de soluția achitării inculpatului în raport cu învinuirea adusă acestuia prin

rechizitoriu în temeiul art. 190 alin. (4) Cod penal, din atare considerente Colegiul Penal

lărgit le va examina într-un singur context.

În expunerea de motive, care au stat la baza soluției de admitere a recursurilor declarate,

instanța pornește de la aceea că, declanșând o continuare a judecării cauzei în fond, apelul

este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucât odată exercitat produce un efect

devolutiv complet asupra fondului cauzei, prin alte cuvinte provoacă un control integral atât

vizavi de circumstanțele de fapt, cât și asupra celor de drept, în privința persoanelor care l-au

declarat și privitor la argumentele avansate de acestea, în latura penală și cea civilă.

Articolul 417 alin. (1) pct.7)-8) Cod de procedură penală stipulează expres că decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă fondul apelurilor și temeiurile de fapt și de drept care au

dus, după caz, la respingerea sau admiterea acestora, precum și motivele adoptării unei atare

soluții. Pe de altă parte, la etapa judecării cauzei de către instanța de apel rămâne valabilă

regula reglementată de legislator în art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit căreia

orice cauză urmează a fi judecată numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în

limitele învinuirii formulate împotriva acesteia prin rechizitoriu. În cazul în care, instanța de

apel nu îndeplinește prevederile legale expuse supra, aceasta echivalează cu nerezolvarea

fondului apelurilor declarate, fapt ce atrage după sine casarea deciziei adoptate.

Analizând actul adoptat de instanța de apel, în raport cu erorile semnalate de recurenți,

Colegiul Penal lărgit constată că instanța a eșuat să se expună argumentat asupra tuturor

capetelor de cereri declarate de procuror și partea vătămată, axându-se preponderent pe

aceleași raționamente expuse și de prima instanță în favoarea achitării inculpatului, cu

respingerea lor ca nefondate. Totodată, se observă că instanța de apel, odată ce a ajuns la

aceiași concluzie de nevinovăție a inculpatului, ca și prima instanță, nu a pătruns în esența

10

problemei de drept deduse judecății, ci în linii generale a statuat că Moldovanu V. nu se face

vinovat de cele imputate prin rechizitoriu din trei motive, care nu se conciliază între ele și, în

fond, reprezintă temeiuri diferite de achitare, stipulate de art. 390 Cod de procedură penală:

fapta inculpatului nu constituie infracțiune, între părți existând rapoarte de ordin civil, în

acțiunile inculpatului nu se întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4)

Cod penal, procurorul nu a adus probe în confirmarea învinuirii imputabile inculpatului.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reamintește cu

fiecare ocazie posibilă că echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul

acesteia, iar efectul art. 6 § 1 este, inter alia, de a plasa „tribunalul” sub o obligație de a

proceda la o examinare corespunzătoare a pledoariilor, argumentelor și probelor din dosar,

fără a prejudicia propria apreciere a acestora. Efectuând o analiză textuală a părții motivante a

deciziei instanței de apel se impune conchiderea că aceasta nu cuprinde relevarea

considerentelor și temeiurilor legale asupra concluziilor formate în rezultatul verificării

sentinței contestate de procuror și partea vătămată, în raport cu motivele invocate de aceștia și

circumstanțele incidente cauzei. Or, în speță, era necesar ca în mod judicios, cu o

argumentare temeinică și suficientă, să fie rezolvate problemele de drept apărute în cadrul

judecării, cu excluderea contradicțiilor și incertitudinilor la care fac referire părțile, având în

vedere că, lipsa unei motivări corespunzătoare dintr-o hotărâre judecătorească afectează grav

echitatea procedurii.

Prin urmare, toate acestea denotă că recurenții au dreptate afirmând că instanța de apel

vădit tendențios a menținut statuările din sentința de achitare pronunțată de prima instanță,

fără a se expune asupra criticelor apelanților și fără a verifica vinovăția inculpatului

raportând-o la circumstanțele din rechizitoriu. De altfel, atunci când unei persoane i se

reproșează săvârșirea unei fapte penale și i se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată

pe probe pertinente, veridice și concludente care ar dovedi, dincolo de orice îndoială

rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă anume de inculpat în

circumstanțele descrise în actul de învinuire.

În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel, făcând abstracție de prevederile art. 325

alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia cauza poate fi judecată numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, au analizat mai multe circumstanțe de fapt ce nu

se subscriu învinuirii imputabile inculpatului ajungând la concluzia despre nevinovăția lui

Moldovanu V. în baza art. 190 alin. (4) Cod penal.

Potrivit textului incriminator, Moldovanu V., de facto, a fost pus sub învinuire pentru

că, în anul 2013, abuzând de încrederea lui Muntean S., cu care a avut o înțelegere prealabilă

privitor la cumpărarea în comun a unui teren cu suprafața de 0,47 ha, pentru ca acesta ulterior

procurării să fie delimitat în două părți egale, a dus în eroarea partea vătămată care a investit

în procurarea terenului sumă totală de 82381 lei, neconferindu-i dreptul de proprietate asupra

acestuia. Mai mult, Moldovanu V., la 24 aprilie 2014, reprezentând interesele proprietarului

de iure Cazacu C., a înstrăinat o cotă în mărime de 63,51% din terenul procurat cu suprafața

de 0,47 ha, la un preț de 108000 lei, soției sale Moldovanu O., astfel prejudiciind partea

vătămată.

11

Instanțele de fond, neraportând această bază factologică la materialele cauzei și probele

susținute de procuror în favoarea învinuirii, au conchis că:

„Atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cadrul examinării cauzei inculpatul

Moldovanu V. nu a negat faptul că, împreună cu Muntean S., au procurat de la primăria

orașului Soroca un teren, pe care în bază de procură au înregistrat dreptul de proprietate

după Cazacu C., achitând ambii în părți egale prețul de vânzare-cumpărare. Anterior

faptului dat, terenul în cauză s-a aflat în arendă la Cazacu C., însă a fost gestionat de

Moldovanu V. în bază de procură, iar Muntean S. cu acordul ultimului a construit clădirea

stației de deservire auto. După procurarea terenului Moldovanu V. acționând în baza de

procură, a fost de acord să-1 partajeze cu transmiterea părții unde era amplasată clădirea

stației de deservire auto în proprietate lui Muntean S. După întocmirea proiectului de

partajare a terenului între Muntean S. și Moldovan V. a apărut un conflict referitor la

modalitatea de împărțire a terenului, care durează și până în prezent. Datorită acestui

conflict și a faptului că au expirat împuternicirile de la Cazacu C., Moldovanu V. nu a reușit

să execute obligația asumată referitor la transmiterea terenului lui Muntean S.

Acțiunile întreprinse de inculpatul Moldovanu V. nu au fost apreciate drept metode sub

care se prezintă escrocheria, deoarece prin intermediul acestor acțiuni, inculpatul nu a

exercitat careva influență asupra conștiinței și voinței victimei, nu a denaturat informația

despre sine, nu a utilizat careva documente, împrejurări fictive sau false, dezinformându-1

conștient asupra realității.

Nu s-a constatat intenția inculpatului de a se eschiva de la executarea obligației

asumate sau cu atât mai mult, refuzul de a înregistra dreptul de proprietate asupra părții de

teren care-i revine părții vătămate conform înțelegerii.”

Colegiul Penal lărgit constată că concluziile instanțelor ierarhic inferioare despre

nevinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii de escrocherie nu au fost formulate în urma

unei analize coroborate a probatoriului administrat în cauză, ci mai degrabă acestea rezultă

preponderent din versiunea inculpatului expusă în cadrul cercetării judecătorești. De altfel, în

cadrul cercetării judecătorești se administrează probe anume pentru lămurirea faptelor și

împrejurărilor importante, sub toate aspectele, în condiții de nemijlocire, publicitate și

contradictorialitate, în scopul perceperii directe a probelor de către instanța de judecată pentru

formularea opiniei vizavi de vinovăția/nevinovăția persoanei trimise în judecată.

De principiu, desfășurarea procesului penal în contradictoriu presupune că instanțele,

fiind imparțiale, își sprijină concluziile despre vinovăția sau nevinovăția persoanei deferite

judecății, verificând în prealabil declarațiile acesteia în coroborare cu celelalte probe

acumulate în dosar, ceea ce la caz atât prima instanță, cât și cea de apel au eșuat să realizeze.

În sensul celor menționate, instanța de recurs ține să noteze că, potrivit orientărilor de

practică judiciară expuse în Hotărârea explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție

privind sentința judecătorească, la adoptarea acesteia, indiferent de tipul ei, instanțele trebuie

să se bazeze pe probele exacte din dosar, verificând toate versiunile înaintate de părți și

înlăturând divergențele apărute, cu aprecierea probatoriului în modul corespunzător prevăzut

de lege.

12

La caz, rezultând din partea descriptivă a deciziei instanței de apel, se constată că

instanța a omis să facă verificările de rigoare vizavi de criticele semnalate de apelanți și să

argumenteze admiterea sau respingerea acestora, ci doar în linii generale a exclamat faptul că

procurorul nu a adus careva probe indubitabile pentru a se putea statua asupra vinovăției lui

Moldovanu V. de comiterea infracțiunii de escrocherie realizată în privința părții vătămate

Muntean S.

Instanța de recurs nu neagă faptul că, în această cauză, concluziile despre nevinovăția

persoanei deferite judecății pot fi făcute de instanța de apel, însă pentru o atare conchidere

Curtea de Apel urmează să aducă contraargumente la cele invocate de partea acuzării și

partea vătămată în cererile de apel și să analizeze nevinovăția persoanei în raport cu

învinuirea adusă acesteia și probele acumulate în dosar.

Pe lângă cele expuse supra, Colegiul ține să evidențieze că sunt întemeiate criticele

părții vătămate din cererea de recurs, în partea în care se menționează că: „Instanța de apel

nu s-a expus asupra tuturor temeiurilor invocate în cererea de apel depusă de partea

vătămată, limitându-se doar la combaterea apelului procurorului. Astfel instanța a lăsat fără

motivare argumentul din apelul părții vătămate cu privire la înstrăinarea către soția

inculpatului 63,51% din terenul cu nr. cadastral XXXXX situat în XXXXX, Moldovanu O. în

baza procurii eliberate de Cazacu C., în perioada când deja era situația de conflict.

Din decizia instanței de apel reiese o vastă trimitere la practica CtEDO, instanța

expunând mai multe critici vizavi de cursul urmăririi penale cu indicarea normelor din

legislația națională în acest sens, însă nu combate poziția acuzării în sensul existenței

înțelegerii prealabile dintre părți, inducerea în eroare a victimei prin crearea aparenței de

îndeplinire a promisiunii și prezentarea greșită a situației de către inculpat.”

Totodată, Colegiul menționează că, o atenție sporită la rejudecarea acestei cauze de

către instanța de apel urmează a fi acordată faptului delimitării relațiilor civile existente între

părțile din proces și ilicitul penal imputat inculpatului.

Ultima remarcă a instanței de recurs, se referă la erorile de drept admise de prima

instanță, pe care nu le poate trece cu vederea. Analizând temeiurile de achitare formulate de

prima instanță în partea descriptivă a sentinței și dispozitivul acesteia, se observă o

neconcordanță în stabilirea temeiurilor ce au stat la baza achitării lui Moldovanu V., deoarece

pe de o parte instanța a menționat că: „între inculpat și partea vătămată există relații de

natură civilă”, iar pe de altă parte că: „fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii”, menționarea concomitentă a două temeiuri de achitare ce se exclud reciproc, în

aceiași hotărâre judecătorească, este o eroare de procedură și în atare situație dispozitivul

sentinței contravine raționamentelor instanței expuse în partea descriptivă a actului adoptat.

Fiind consecvenți în cele expuse, se notează că, de principiu, instanțele de judecată sunt

obligate să demonstreze circumstanțele ce țin de nevinovăția inculpatului cu adoptarea unor

soluții motivate, or, lipsa unor argumente plauzibile în vederea susținerii achitării persoanei

atestă vicierea procedurii penale desfășurate la etapele precedente de judecare.

În mare parte soluția instanței de recurs de a dispune rejudecarea se bazează pe

statuările Curții Europene în speța Năvoloacă c. Moldovei (cererea nr. 25236/02), hotărârea

din 16.12.2008, unde Curtea având a se pronunța asupra acestei cauze a considerat că

13

chestiunile care urmau a fi hotărâte de către Curtea Supremă de Justiție nu puteau fi

examinate în mod corespunzător, ca chestiuni ce ține de un proces echitabil, fără o apreciere

directă a probelor prezentate de partea apărării și partea acuzării (a se vedea Botten v.

Norway, 19 februarie 1996, §§ 52 și 53, Reports of Judgments and Decisions 1996-I și

Popovici, citată mai sus, § 72). Având în vedere că Curtea Supremă de Justiție nu are

competența să facă o examinare directă a probatoriului administrat, ea are competența de a

dispune rejudecarea cauzei de către instanța ierarhic inferioară. În cazul de față echitatea cere

ca Curtea Supremă de Justiție să dispună rejudecarea cauzei.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile expuse în

dispozițiile art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și

limitele acesteia, să judece cauza în strictă conformitate cu exigențele legii procesual-penale

și să țină seama de cele invocate în prezenta decizie, având în vedere motivele casării ei, să

înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în acord cu art. 417

Cod de procedură penală.

În subsidiar, Colegiul Penal lărgit menționează că, la rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, urmează a fi verificate inclusiv și criticele expuse de recurenți în cererile de

recurs.

Penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în procuratura de circumscripție

Bălți Gavdiuc Valentina și de partea vătămată Muntean Serghei, casează total decizia

Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 24 ianuarie 2019, în cauza penală privindu-l pe

Moldovanu Vitalie XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 18 iunie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Ghervas Maria

Judecător Mardari Dumitru

14