1ra-854/2019 — art. 192-1 CP

1ra-854/2019 — art. 192-1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-854/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, de avocatul

Căpățînă Ion în numele inculpatului și de partea vătămată Bîrcă Alexandru, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16

ianuarie 2019, în cauza penală în privința lui:

Dîrțu Alexandru xxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 11.04.2016 – 29.10.2018;

Instanța de apel: 06.11.2018 - 16.01.2019;

Instanța de recurs: 18.03.2019 – 15.05.2019,

C O N S T A T Ă :

2018, Dîrțu Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 1921

alin.(2) lit. c) Cod penal, la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate pe un termen de probă de 4 (patru) ani.

Acțiunea civilă a părții civile Bîrcă Alexandru a fost admisă parțial și s-a

încasat de la inculpatul Dîrțu Alexandru în beneficiul părții civile prejudiciul

material în sumă de 3288 (trei mii două sute optzeci și opt) lei, iar în rest, acțiunea

civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

timp de la 03.12.2015-10.12.2015, Dîrțu Alexandru având scopul răpirii mijlocului

de transport fără scop de însușire, prin acces liber, a pătruns în ap. xxxx din str.

xxxx, mun. Chișinău, de unde tainic a sustras cheile de la automobilul de model

„Toyota Avensis” cu n/î xxxx, după care a mers la parcarea păzită din str.

Studenților, mun. Chișinău, de unde a răpit automobilul sus menționat,

deteriorându-1 esențial în sumă de 6950 lei, astfel, prin acțiunile sale intenționate,

1

părții vătămate Bîrcă Alexandru i-au fost cauzate daune considerabile în sumă de

6950 lei.

casarea acesteia, pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului prevăzut pentru

prima instanță, prin care lui Dîrțu Alexandru să-i fie aplicată pedeapsă sub formă

închisoare de 4 ani, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu admiterea

integrală a acțiunii civile a părții vătămate Bîrcă Alexandru.

În motivarea cererii de apel a indicat că, instanța de judecată just a constatat

că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 1921 alin.(2) lit. c) Cod penal și

a aplicat prevederile art.90 Cod penal, însă nu a ținut cont, că inculpatul s-a eschivat

de la cercetarea judecătorească, ultimul a fost anunțat în căutare și ședințele de

judecată au fost examinate în lipsa acestuia. Totodată, ultimul nu poate fi luat la

evidență la Biroul de Probațiune, deoarece până la moment nu se cunoaște locul

aflării acestuia și este anunțat în căutare.

3.1 Avocatul Căpățînă Ion în numele inculpatului a declarat apel împotriva

sentinței și a solicitat casarea acesteia, cu rejudecarea cauzei potrivit modului

stabilit pentru prima instanță și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare și

respingerea integrală a acțiunii civile ca fiind nefondată, pe motiv că:

- atât organul de urmărire penală, cât și instanța de fond nu a constatat faptul

răpirii mijlocului de transport, or, însăși partea vătămată a declarat că, când s-a

deplasat la parcarea specială cu plată, păzită a observat că poziția scaunului, oglinzii

este schimbată și precum că a găsit un oarecare bon de plată pe numele inculpatului.

Apoi, după ce a fost examinat mai minuțios a observat că lanterna “stop” din spate

și bara de protecție spate este avariată. Iar din spusele paznicilor în perioada

07.12.15 - 10.12.15, Dîrțu Alexandru a luat automobilul din parcare. Astfel,

declarațiile părții vătămate nu denotă răpirea mijlocului de transport, ori nu există o

oarecare sesizare către organele de drept privind lipsa sau răpirea lui;

- necesită a fi apreciate critic și declarațiile colaboratorilor de pază, ai parcării

care au declarat precum că în perioada 07.12.15 - 10.12.15, Dîrțu Alexandru a luat

automobilul din parcare, însă nu este clar cum a fost luat automobilului de la

parcare, acesta fiind păzită de către pază, iar în cadrul anchetei penale acest fapt nu

a fost constatat. Or, nu au fost prezentate careva informații din registru privind

aducerea și primirea automobilului la parcare, luarea automobilului din parcare și

returnarea lui, care este starea lui tehnică, deși s-a depistat și careva deteriorări

tehnice la automobil, proveniența lor nefiind stabilită și care trezesc semne mari de

întrebare, și nu se exclude și faptul că parcarea dată este supravegheată și de camere

de luat vederi, care la fel de către organul de urmărire penală nu a fost verificat. Mai

mult, nu s-a stabilit și nu a fost verificată versiunea privind implicarea mijlocului de

transport în careva accident rutier.

2

3.2 Împotriva sentinței a depus apel și partea vătămată Bîrcă Alexandru,

solicitând casarea acesteia în partea individualizării pedepsei și a laturii civile, cu

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care inculpatul Dîrțu Alexandru să fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin.(2) lit. c) Cod penal, cu aplicarea

unei pedepsei sub formă de închisoare, cu executare în privința acestuia și admisă

integral acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată.

La baza cererii de apel, apelantul a invocat că:

- instanța de fond neîntemeiat a aplicat prevederile art.90 Cod penal, din

motiv că inculpatul nu s-a prezentat nici la o ședință de judecată, în așa fel acesta a

dovedit un comportament ignorant și nerespectuos față de cauza dată, mai mult ca

atât, inculpatul nu poate demonstra comportament exemplar pentru a fi aplicat art.

90 Cod penal din lipsa acestuia. Prin urmare, fiind aplicată o pedeapsă prea blândă

inculpatului prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, neținând cont de

toate circumstanțele, probele anexate la dosar și nemotivând soluția pronunțată;

- la stabilirea pedepsei, instanța de judecată nu a ținut cont de prevederile

art. 75 Cod penal, fiindu-i aplicată inculpatului o pedeapsă neechitabilă. Astfel,

instanța de fond la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii, personalitatea

infractorului, de circumstanțele agravante la caz nu au fost stabilite, precum ar fi

săvârșirea infracțiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit (art. 77

alin. (1) lit. i), n) CP al RM). Rezultă, că instanța de fond a adoptat o hotărâre care

nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția în latura pedepsei penale și

i-a aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale;

- instanța de fond a omis parțial acțiunea civilă a părții vătămate și a

ignorat solicitarea acestuia. Instanța de fond nu a ținut cont de fapta agravantă a

inculpatului că acesta se eschivează de la răspunderea penală și de toate probele

acumulate la dosar, totodată au fost ignorate prevederile art. 1, 6 CtEDO.

2019, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de procuror și avocat, admis

apelul declarat de partea vătămată, casată parțial sentința, în latura civilă privitor la

încasarea prejudiciului moral și în această parte pronunțată o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost admisă parțial acțiunea civilă,

dispunându-se încasarea de la Dîrțu Alexandru în beneficiul lui Bîrcă Alexandru,

prejudiciu moral în sumă de 5000,00 (cinci mii) lei, iar celelalte pretenții cu privire

la încasarea prejudiciului moral, au fost respinse.

În rest, sentința s-a menținut.

4.1. Analizând în ansamblu probele cauzei penale date prin prisma art.101

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

3

veridicității și coroborării lor, instanța de apel a concluzionat asupra existenții în

acțiunile inculpatului a indicilor infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin.(2) lit. c)

Cod penal.

Întru confirmarea vinovăției inculpatului, Colegiul penal a reținut în calitate

de probe declarațiile părții vătămate, a martorilor, precum și materialele

administrate la cauza penală, cercetate de către instanța de fond și verificate în

instanța de apel.

Cu referire la apelul declarat de către avocat, Colegiul a reținut că, în sensul

prevederii de la art. 1921 Cod penal, acțiunea de răpire trebuie să aibă un caracter

ilegal. Ilegalitatea acțiunii de răpire presupune că făptuitorului îi lipsește orice drept

asupra mijlocului de transport pe care îl răpește, el violând prevederile normative

care reglementează regimul posesiei asupra mijloacelor de transport.

Astfel, nu poate fi reținut argumentul avocatului precum că, de către instanța

de fond nu s-a constatat faptul răpirii mijlocului de transport, or, instanța just a

reținut că caracterul ilegal al răpirii mijlocului de transport de model „Toyota

Avensis” de către inculpatul Dîrțu Alexandru se exprimă prin lipsa acordului

proprietarului automobilului și anume a părții vătămate Bîrcă Alexandru de a se

folosi de mijlocul de transport, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate, cât și

prin probele indicate supra.

Or, din conținutul procesului-verbal de ridicare din 11.03.2016, reiese că de la

Bîrcă Alexandru au fost ridicate în copii biletul de avion, chitanța nr. 10753, filelor

din registrul parcării, iar conform procesului-verbal de examinare a documentelor

din 15 martie 2016, au fost examinate copiile actelor ridicate de la partea vătămată

Bîrcă Alexandru și anume, biletul de avion, chitanța nr. 10753, filelor din registrul

parcării și s-a constatat că la 07.12.2015, ora 10:05 automobilul de model „Toyota

Avensis”, ce aparține părții vătămate Bîrcă Alexandru, a ieșit din parcarea din str.

Studenților, mun. Chișinău, acest fapt fiind probat și de declarațiile martorilor

Vlaicov Ivan și Dundev Vladimir, care au confirmat faptul ieșirii mijlocului de

transport ce aparținea părții vătămate, acesta fiind condus de Dîrțu Alexandru.

Totodată, versiunea părții vătămate cu referire la deteriorările tehnice ale

automobilului apărute în urma comiterii infracțiunii de către inculpat se confirmă și

prin procesul-verbal de ridicare din 16.03.2016, prin care de la Bîrcă Alexandru a

fost ridicat automobilul de model „Toyota Avensis” și procesul-verbal de examinare

a obiectului din 16.03.2016, prin care a fost examinat automobilul de model

„Toyota Avensis” și planșa fotografică.

Motivul infracțiunii de răpire a mijlocului de transport în cazul respectiv a

fost satisfacerea intereselor personale din partea inculpatului Dîrțu Alexandru, iar

scopul infracțiunii prevăzute la art. 1921 Cod penal este un scop special și anume,

scopul folosinței temporare din partea inculpatului, respectiv, trecerea mijlocului de

4

transport de model „Toyota Avensis” în posesie pentru o perioadă nesemnificativă

de timp, nu în stăpânire definitivă și fără a exercita în privința mijlocului de

transport prerogativele pe care le poate avea un proprietar și anume, prerogativa de

dispunere, doar pentru posesiune și folosință personală.

Mai mult, infracțiunea de răpire a mijlocului de transport de către inculpatul

Dîrțu Alexandru a fost săvârșită în circumstanțe agravante prevăzute de art. 1921

alin. (2) lit. c) Cod penal, prin pătrundere în spațiu păzit.

În continuare, Colegiul penal a menționat faptul că, acuzatorul de stat și

partea vătămată au criticat sentința doar în partea individualizării pedepsei și latura

civilă și prin urmare, nu au fost reținute alegațiile celor doi recurenți precum că

instanța la stabilirea pedepsei nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei, în

special de faptul că acesta se eschivează de la răspundere, iar cauza a fost examinată

în lipsa sa.

Or, la stabilirea pedepsei inculpatului instanța de fond a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61,75 Cod penal și ca urmare, acesta a fost recunoscut

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin.(2) lit. c) Cod penal,

stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 4 ani închisoare cu suspendarea în baza art.

90 Cod penal pe un termen de probațiune de 4 (patru) ani, reținând gravitatea

infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor mai puțin grave, de

atitudinea inculpatului față de cele săvârșite, de persoana vinovatului, care nu are

antecedente penale, la evidența medicului psihiatru și narcolog nu se află, se

caracterizează pozitiv la locul de trai, cât și lipsa circumstanțelor agravante.

Colegiul a considerat că, prima instanță corect, legal și întemeiat a aplicat în

privința inculpatului a pedeapsă sub formă de 4 (patru) ani închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de 4 ani pe care o

consideră echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei. Or, sancțiunea prevăzută de

prevederile art. 1921 alin.(2) lit. c) Cod penal, în vigoare la momentul comiterii

faptei, prevedea pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal nu a reținut ca fiind plauzibil

argumentul procurorului și a părții vătămate privind aplicarea pedepsei cu

executarea închisorii, deoarece pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de

instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate.

Astfel, pedepasa aplicată inculpatului este legală și echitabilă în raport cu

5

circumstanțele cauzei, iar apelul acuzatorului de stat și a părții vătămate în partea

individualizării pedepsei sunt nefondate și au fost respinse.

Totodată, Colegiul penal a reținut argumentele invocate de partea vătămată

Bîrcă Alexandru precum că probele administrate i-ar permite instanței să stabilească

o compensație bănească pentru prejudiciul moral suportat de acesta.

Mărimea prejudiciului moral solicitată de partea vătămată în cuantum de 20

000,00 lei, în opinia Colegiului, este exagerată și nu a fost dovedită în cuantumul

cerut, ținându-se cont de consecințele infracțiunii.

Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul,

precum și statutul social al persoanei vătămate.

Respectiv, fiecare persoană, care pretinde că a suferit, este în drept să-și

estimeze prejudiciul moral suferit, dar numai instanța de judecată este împuternicită

prin lege să determine mărimea prejudiciului moral prin echivalent bănesc,

conducându-se de noțiunea reparării rezonabile, de personalitatea părții vătămate, de

circumstanțele cazului concret în care părții vătămate i-a fost deteriorat automobilul.

Colegiul penal a considerat că cuantumul prejudiciului moral în mărime de

5000,00 lei pentru partea vătămată Bîrcă Alexandru, este echitabil ținând cont de

suferințele psihice și fizice care au fost provocate părții vătămate în rezultatul

acțiunilor infracționale ale inculpatului.

Totodată, Colegiul nu a reținut alegațiile părții vătămate cu privire la

repararea prejudiciul material în valoare de 9788 lei invocat în cererea de apel, or,

potrivit solicitărilor din acțiunea civilă prejudiciul material constituie 6500 lei, iar

potrivit actului prezentat de către SRL „Toyota Centru Chișinău „Continent” pentru

efectuarea lucrărilor și pieselor urma să fie achitată suma de 6674,00 lei (a se vedea

f.d. 25), însă de către Bîrcă Alexandru a fost achitată efectiv suma de 3288 lei, fapt

confirmat prin facturile de plată anexate la dosar (a se vedea f.d. 132-133), astfel

celelalte pretenții privind repararea prejudiciului material au fost respinse ca

neîntemeiate și neprobate conform art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Astfel, ținând cont de circumstanțele cauzei, Colegiul penal a considerat că

instanța de fond corect și legal a aplicat în privința lui Dîrțu Alexandru o pedeapsă

sub formă de închisoare cu suspendare în limitele stabilite de sancțiune, pedeapsă ce

își va atinge scopul de corectare și reeducare și care este echitabilă în raport cu

circumstanțele cauzei, însă contrar prevederilor art. 1422, art. 1423 Cod civil, a

respins integral solicitarea încasării prejudiciul moral de la inculpat în beneficiul

părții vătămate Bîrcă Alexandru, neținând cont de gravitatea infracțiunii și de

consecințele psihice pe care le-a suportat Bîrcă Alexandru în rezultatul acțiunilor

infracționale ale inculpatului.

6

5.1 Procuror, indicând ca temeiuri pentru recurs prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, prin care a solicitat casarea deciziei

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În motivare acuzatorul de stat a invocat că, soluția instanței de apel privind

menținerea pedepsei cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este una eronată,

fiind întemeiată pe argumente ce reiese din personalitatea inculpatului, de

circumstanțele comiterii infracțiunii, ceea ce nu pot substitui acel fapt că inculpatul

s-a sustras de la prezentarea în fața instanței de fond și cea de apel, soluțiile în

privința acestuia fiind pronunțate în contumacie, mai mult deși instanța constată că

inculpatul nu s-a aflat în conflict cu legea, din materialele cauzei reiese o situație

contrară celor reținute de Colegiul penal, potrivit revendicării de la f.d. 55.

5.2 Avocatul Căpățînă Ion în numele inculpatului, făcând trimitere la

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de procedură penală, a solicitat

casarea deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

de achitare, pe motiv că:

- atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată nu au constatat

faptul răpirii mijlocului de transport, așa precum este învinuit inculpatul, iar

declarațiile părții vătămate nu confirmă cele incriminate, or, nu există o oarecare

sesizare privind lipsa sau răpirea automobilului;

- nu au fost prezentate careva informații din registru privind aducerea și

primirea automobilului la parcare, luarea automobilului din parcare și returnarea lui,

care este starea lui tehnică, deși s-a depistat și careva deteriorări tehnice la

automobil, proveniența lor nefiind stabilită și care trezesc semne mari de întrebare,

și nu se exclude și faptul că parcarea dată este supravegheată și de camere de luat

vederi, care la fel de către organul de urmărire penală nu a fost verificat.

5.3 Partea vătămată Bîrcă Alexandru, solicitând casarea deciziei, cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată,

deoarece inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă contrar prevederilor legale, nefiind

individualizată corect.

în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acestea sunt vădit

neîntemeiate din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia

în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

7

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

6.1 Cu referire la recursul declarat de procuror, Colegiul reține că, ca

eroare de drept potrivit căreia hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

ordinar autorul a indicat pct. 10) și 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Instanța de recurs precizează că avocatul referindu-se la pct. 6) din norma

menționată indică că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, însă fără a-și argumenta motivul invocat, ceea ce duce și la respingerea

acestui argument.

Or, după cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța

de apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus

la casarea parțială a sentinței instanței de fond în latura civilă și menținerea acesteia

în latura penală, cea contestată de către acuzatorul de stat, în fapt, decizia instanței

de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și

întemeiată.

Referitor la criticele recurentului invocate sub aspectul pct. 10), precum că

instanțele de judecată nu au individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului,

Colegiul consideră că corect s-a dispus, la caz, executarea pedepsei prin suspendare

condiționată, pentru săvârșirea infracțiunii incriminate prin rechizitoriu.

Potrivit principiului individualizării pedepsei penale (art. 7 Cod penal) în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin.

(1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în considerare caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise,

persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele

ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența pedepsei

aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul.

Doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

8

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

La caz, Colegiul penal constată că instanța de apel menținând soluția primei

instanțe privind aplicarea pedepsei principale sub formă de închisoare cu

suspendarea condiționată a executării acesteia, corect a stabilit că corectarea și

reeducarea lui Dîrți Alexandru este posibilă fără privarea de libertate, punând la

baza soluției prevederile art. 7, 75 Cod penal, gravitatea infracțiunii săvârșite,

motivul acesteia, personalitatea celui vinovat, precum și circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea.

Totodată, Colegiul mai menționează că motivele invocate de procuror, și

anume nerecunoașterea vinei de către inculpat, faptul că el nu a colaborat cu organul

de urmărire penală, nu au fost constatate careva circumstanțe atenuante și inculpatul

s-a eschivat de a se prezenta în ședința de judecată, nu împiedică aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal în privința inculpatului.

Prin urmare, Colegiul reține că criticile formulate de procuror au format

obiect de discuție la judecarea cauzei penale și în instanța de apel și cărora li s-a dat

o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie, iar

argumentele invocate de recurent nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței

erorilor de drept, care ar fi temei de implicare în sensul rejudecării deciziei instanței

de apel.

Colegiul constată, că pedeapsa individualizată de instanțele de fond, răspunde

atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod

penal, restabilirea echității sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane, nu există

temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de procuror și potrivit legii

se impune inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

6.2 Cu referire la recursul ordinar declarat de către avocat în numele

inculpatului, Colegiul penal constată că, potrivit recursului ordinar declarat se

invocă ca temei de drept pct. 12), 8) și 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Astfel, Colegiul penal menționează că, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă avocatul indicând această eroare

de drept, nu a concretizat care din aceste temeiuri le pune la baza cererii de recurs

înaintată și prin ce se confirmă aceste temeiuri, iar alegerea din oficiu de către

9

instanța de recurs a temeiului din cele 5 menționate este inadmisibilă și prin urmare,

prevederile art.427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură penală, nu-și găsesc confirmare

la examinarea cauzei în ordine de recurs ordinar.

În ce privește pretinsa eroare de drept prevăzută la pct.8) alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, semnalată de avocatul Căpățînă Ion în numele

inculpatului, instanța de recurs o consideră ca fiind indicată în mod declarativ,

deoarece acest temei este prezent atunci, când instanța ce a judecat cauza a comis în

această parte o eroare de drept, cum ar fi situația prin care în hotărârea

judecătorească s-a făcut referire la săvârșirea infracțiunii, dar nu au fost stabilite

faptele sau împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale

infracțiunii respective, însă, reieșind din alegațiile recurentului, acesta nu este de-

acord cu încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 1921 alin. (2) lit. c) Cod penal

de către instanța de apel.

Colegiul penal analizând argumentele și solicitările recurentului sub aspectul

celor menționate mai sus în coraport cu materialele cauzei și decizia recurată, ajunge

la concluzia că acest temei urmează a fi respins, deoarece instanța de apel în urma

judecării cauzei și cercetării probelor corect a menținut sentința primei instanțe în

latura penală, adoptând o soluție motivată și corespunzătoare circumstanțelor de fapt

și de drept, prin care acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 1921 alin.

(2) lit. c) Cod penal, conform actului de învinuire.

Faptul că inculpatul a săvârșit această infracțiune, se confirmă prin

declarațiile părții vătămate și a martorilor, prin care s-a adeverit că Dîrțu Alexandru,

având acces liber, a pătruns în ap. 22 din str. Studenților 10/1, mun. Chișinău, de

unde tainic a sustras cheile de la automobilul de model „Toyota Avensis”, ce

aparține lui Bîrcă Alexandru, și după care a mers la parcarea păzită din str.

Studenților, mun. Chișinău, de unde a răpit automobilul, deteriorându-1 esențial în

sumă de 6950 lei.

Or, atât instanța de fond, cât și cea de apel au ajuns la concluzia privind

condamnarea inculpatului după o minuțioasă verificare și cercetare a ansamblului de

probe administrate la cauza penală sau prezentate în cadrul ședințelor de judecată de

către părți și prin urmare, toate acestea conturează convingerea fermă a instanței de

recurs că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate prin

rechizitoriu și urmează să execute pedeapsa stabilită, iar criticile aduse de apărătorul

inculpatului se apreciază ca fiind vădit neîntemeiate.

Referitor la eroarea prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură

penală, care stipulează că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, Colegiul concluzionează, că acest

temei pentru declararea recursului ordinar de asemenea nu și-a găsit confirmare la

10

examinare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent.

Mai mult ca atât, temeiul dat se invocă numai în cazul când faptei săvârșite i

s-a dat o altă încadrare juridică greșită, pe când în speță recurentul își exprimă

dezacordul cu neîntrunirea elementelor infracțiunilor imputate inculpatului,

solicitând menținerea sentinței de achitare, motiv la care instanța de recurs s-a expus

mai sus.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate,

deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată și

recursul ordinar declarat este inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

6.3 În continuare, Colegiul penal luând în considerație prevederile art. 422

Cod de procedură penală, potrivit cărora termenul de recurs este de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei, menționează că recursul ordinar a fost declarat de partea

vătămată la 25.03.2019.

Însă, după cum rezultă din materialele dosarului, cauza penală a fost judecată

în ordine de apel cu participarea părții vătămate și reieșind din procesul-verbal al

ședinței de judecată din 12.12.2018, a fost anunțată întrerupere până la 16.01.2019,

cu înștiințarea părților contra semnătură (f.d. 221-226, vol. I).

Respectiv, la 16.01.2019, în lipsa părții vătămate, care a fost înștiințată legal

dar nu s-a prezentat din motive necunoscute, a fost pronunțat dispozitivul deciziei,

cu anunțarea părților că decizia motivată va fi pronunțată la 13.02.2019, ora 14:00,

însă, la această dată, repetat, partea vătămată a refuzat de a se prezenta în ședința de

judecată, (f.d. 228, vol. I) și prin urmare, decizia a fost pronunțată în prezența doar a

procurorului.

Astfel, aceste momente certifică faptul că termenul de 30 de zile de contestare

cu recurs ordinar al deciziei instanței de apel pronunțată la 13.02.2019, stabilit de

art. 422 Cod de procedură penală, nu a fost respectat de către partea vătămată,

deoarece recursul a fost declarat abia la 25.03.2019 (f.d. 25, vol. II), prin urmare,

Colegiul consideră că recursul a fost depus peste termen, or, termenul de recurs este

absolut și are caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din

dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se

va respinge ca fiind declarat peste termen, deoarece legea procesual-penală ce

reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de

repunere în termen a recursului.

În atare împrejurări, termenul de declarare a recursului împotriva deciziei

instanței de apel a expirat la 18.03. 2019, iar partea vătămată Bîrcă Alexandru a avut

reala posibilitate de a face cunoștință cu materialele cauzei penale și de a declara

recurs în termenul stabilit de lege.

11

În această ordine de idei, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

consideră, că recursul ordinar declarat de partea vătămată este inadmisibil, ca fiind

declarat peste termen.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2019, deoarece recursurile

procurorului în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder și a

avocatului Căpățînă Ion în numele inculpatului, sunt vădit neîntemeiate, iar recursul

părții vătămate Bîrcă Alexandru din 25 martie 2019, este declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată publicată la 05 iunie 2019.

Președinte: Vladimir Timofti

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

12