1ra-444/2019 — art. 151 alin. 4 CP

1ra-444/2019 — art. 151 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul 1ra-444/2019

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

16 aprilie 2019 mun.Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan, Elena Cobzac, Nadejda Toma, Victor Boico

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți, Pasat Liliana, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05 decembrie 2018, în cauza penală în privința lui

Grișciuc Piotr XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în s. XXXXX,

str.XXXXX, nr. XX, r-nul Rîșcani

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.07.2018– 16.10.2018;

Instanța de apel: 12.11.2018–05.12.2018;

Instanța de recurs: 21.01.2019 – 16.04.2019.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

Piotr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.151 alin.(4) Cod penal, la 12 ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

S-a dispus încasarea de la Grișciuc Piotr în beneficiul lui Colibaba Valeriu suma de

70 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

Solicitarea privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 10 613,60 lei, a fost

respinsă ca neîntemeiată.

de 20.04.2018 aproximativ la ora 23.00, aflându-se în propria locuință situată în

s. XXXXX, str XXXXX, r-nul XXXXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în timpul unui

conflict cu Colibaba Igor, din motiv de ură, apărută din cauza că ultimul nu dorea nici să se

culce, nici să plece acasă, acționând intenționat, în scopul cauzării ultimului vătămărilor

corporale, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în regiunea capului, cauzându-i vătămări

corporale grave, în urma cărora Colibaba Igor la data de 04.05.2018 a decedat.

parțială a acesteia, în partea dispozițiilor privind încasarea cheltuielilor judiciare, cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru, în baza căreia să fie dispusă

încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în sumă de 10 613,60 lei.

În argumentarea apelului s-au invocat următoarele:

- instanța de judecată neîntemeiat a respins solicitarea procurorului privind încasarea

cheltuielilor judiciare suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal în sumă de 10 613,60 lei. Suma menționată a fost achitată din bugetul statului pentru

1

efectuarea rapoartelor de expertiză judiciară nr.201827PO152 din 23.04.2018, 201805O0141

din 04.05.2018, nr.201806P0271 din 08.05.2018, nr.2018.10.C.0269 din 30.05.2018;

-instanța urma să încaseze cheltuielile de judecată de la inculpat în conformitate cu

prevederile art.229 Cod de procedură penală.

declarat a fost respins ca nefondat.

judecată, instanța de apel a constatat că, la adoptarea sentinței, nu a fost admisă derogarea de

la normele procesual-penale relevante cauzei, soluția adoptată fiind una întemeiată și corectă.

În acest context, instanța de apel a menționat că dispunerea expertizelor de către organul de

urmărire penală pentru efectuarea examinării chimice a substanțelor narcotice, în urma

pornirii urmăririi penale în speță, constituie acțiuni procesuale ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării. Din acest

considerent, instanța de apel a statuat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin

numirea efectuării expertizelor judiciare, precum și altor acțiuni procesuale, reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statului.

Din motivele enunțate, instanța de apel a conchis că apelul procurorului urmează a fi

respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței.

acuzatorul de stat, care invocând prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,

solicită, casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat următoarele:

- decizia adoptată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar concluzia

privind neîncasarea cheltuielilor de judecată de la inculpat în beneficiul statului în sumă de 10

613,60 lei este neargumentată;

- în prezenta speță sunt aplicabile prevederile art.art.227 alin. (1) (2) pct.5), 229 Cod de

procedură penală, care stipulează că cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau

sunt trecute în contul statului;

-instanțele de fond eronat au interpretat prevederile legale care reglementează încasarea

chltuielilor de judecată.

concluzionează că acesta urmează a fi respins, din următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art.435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate,

în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condițiilor legale (este

tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat).

Recursul este nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală, întemeiată și

motivată.

În sensul art.427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică dacă a fost corect aplicată legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept

formal și material.

Recursul declarat de procuror este întemeiat în baza pct.6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrvit căruia, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, invocând următoarele cazuri

2

de casare incidente, în opinia acestuia, în prezenta cauză și anume: hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul penal constată din recursul declarat, că recurentul nu contestă starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor săvârșite, invocând

dezacordul cu soluția instanței de apel prin care a menținut sentința în partea soluționării

chestiunii privind cheltuielile judiciare.

Astfel, procurorul contestă decizia instanței de apel din considerentul că, în opinia sa,

instanțele de judecată eronat nu au dispus încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat în

cuantum de 10 613 lei, suportate de stat pentru efectuarea rapoartelor de expertize judiciare

nr.201827PO152 din 23.04.2018, 201805O0141 din 04.05.2018, nr.201806P0271 din

08.05.2018 și nr.2018.10.C.0269 din 30.05.2018.

Verificând actele cauzei, în raport cu motivele invocate, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată pe

marginea acestei spețe de către instanța de fond care a fost menținută de către instanța de apel,

în partea respingerii solicitării procurorului privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor

judiciare, suportate la caz pentru efectuarea expertizelor judiciare, este legală și întemeiată.

Colegiul penal consideră nefondată revendicarea procurorului în partea ce ține de

pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului pentru

efectuarea expertizelor judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.143 alin.(1) Cod de procedură

penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire penală

sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare pentru

efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale bugetului de stat,

nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul. O atare prevedere legală se conține

în dispoziția art.75 alin.(3) din Legea nr.68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară

și statutul expertului judiciar, unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru

efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul

alocat,cu excepția cazurilor prevăzute la art.142 alin.(2) din Codul de procedură penală.

Din actele cauzei, se constată că, rapoartele de expertiză judiciară nr.201827PO152 din

23.04.2018, nr.201805O0141 din 04.05.2018, nr.201806P0271 din 08.05.2018, au fost

ordonate de către organul de urmărire penală pentru constatarea faptului dacă la inculpatul

Grișciuc Piotr sunt prezente careva vătămări corporale, precum și în vederea stabilirii dacă

petele de pe obiectele ridicate din locuința inculpatului sunt urme de sânge și cui aparțin

acestea, iar raportul de expertiză judiciară nr. 2018.10.C.0269 din 30.05.2018, la fel a fost

ordonat de către organul de urmărire penală pentru stabilirea gravității leziunilor corporale și

cauzei decesului victimei Colibaba Igor. Acestea sunt acțiuni procesuale ce țin de

administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care au fost puse în sarcina părții acuzării.

În asemenea situație, instanțele de fond corect au statuat că, plata pentru efectuarea

acestor acțiuni procesuale, nu urmează a fi încasată din contul inculpatului, întrucât atât

normele procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art.art.227, 229, precum și cele din

Legea specială nr.68/2016 specificată mai sus, stabilesc că responsabili pentru achitarea

plăților încasate de la stat în folosul organelor abilitate cu efectuarea expertizelor judiciare,

sunt ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

Așadar, Colegiul penal atestă, că instanța de apel a reținut, că aceste cheltuieli sunt

suportate de către organul de urmărire penală, care și are atribuția de a administra probele în

3

vederea probării/combaterii acuzației aduse, însă aceste cheltuieli nu sunt de natura de a pune

pe seama statului costuri suplimentare, sau exagerate, iar cheltuielile pentru efectuarea

expertizelor judiciare, sunt evidente și necesare pentru a demonstra existența/lipsa bănuielii

rezonabile privind comiterea infracțiunii.

Colegiul penal lărgit ține să menționeze și faptul că, în recurs procurorul nu a invocat

absolut nici un argument, care să combată soluțiile anterioare, prin care s-a respins solicitarea

de a dispune încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, recurentul limitându-se

doar la referirea la art.art.227-229 Cod de procedură penală, cu mențiunea că ...plata

cheltuielilor se suportă de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Reieșind din starea sănătății, cea familiară și materială a inculpatului Grișciuc Piotr

(este încadrad în gardul trei de dizabilitate, nu este încadrat în câmpul muncii), dar și din faptul

că acuzarea nu și-a argumentat solicitarea sa în recursul declarat, Colegiul penal ajunge la

convingerea că, recursul declarat de către procuror în prezenta speță, este neîntemeiat.

Având ca reper cele menționate, Colegiul conchide că, în cauza dată nu și-a găsit

confirmarea temeiul de recurs la care face referire recurentul și nu sunt motive de a interveni

în soluțiile adoptate de către instanțele de fond, deoarece a fost soluționată corect chestiunea

cu privire la cheltuielile judiciare suportate pentru efectuarea expertizelor în prezenta cauză.

Din considerentele enunțate supra, instanța de recurs concluzionează că, recursul declarat de

către procuror în prezenta speță, este neîntemeiat și urmează a fi respins ca inadmisibil.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Bălți, Pasat Liliana, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 05 decembrie 2018 în cauza penală în privința lui Grișciuc Piotr cu menținerea

hotărârii contestate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 16 mai 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

Nadejda Toma

Victor Boico

4

16 aprilie 2019 Dosarul 1ra-444/2019

O p i n i e s e p a r a t ă

a judecătorilor Timofti Vladimir și Cobzac Elena

Conform art.339 alin (7), 340 alin (3) Cod de procedură penală în cauza penală privindu-l pe

Grișciuc Piotr

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 16 aprilie 2019 a

fost respins, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Pasat Liliana, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți

din 05 decembrie 2018 în cauza penală în privința lui Grișciuc Piotr cu menținerea hotărârii

contestate.

Am semnat cu respect decizia, dar, cu privire la soluția adoptată, exprimăm dezacordul

cu majoritatea completului de judecată, deoarece considerăm că recursul ordinar urma a fi

admis, cu casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie

2018, în partea neîncasării cheltuielilor judiciare cu remiterea cauzei la rejudecare în această

parte.

Se reține, că autorul recursului, invocând prevederile art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, solicită, casarea deciziei în partea neîncasării cheltuielilor de judecată de la

inculpat în beneficiul statului, pentru efectuarea expertizelor în sumă de 10 613,60 lei cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, invocînd, că decizia adoptată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar concluzia privind neîncasarea cheltuielilor

de judecată de la inculpat în beneficiul statului este neargumentată, în prezenta speță fiind

aplicabile prevederile art.art.227 alin.(1) (2) pct.5), 229 Cod de procedură penală, care

stipulează că cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat, iar instanțele de fond eronat

au interpretat prevederile legale care reglementează încasarea cheltuielilor de judecată.

Analizând argumentele recurentului, în raport cu soluțiile adoptate, constatăm, că

soluția instanțelor de fond privind neîncasarea cheltuielilor de judecată de la inculpat,

este motivată contradictoriu, fiind interpretată eronat legea aplicabilă la caz.

Se reține, că prin sentința Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din 16 octombrie 2018,

Grișciuc Piotr a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.151 alin.(4) Cod penal, la 12

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis. Solicitarea privind încasarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 10 613,60 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prima instanță și-a motivat soluția privind respingerea cerințelor procurorului de

încasare a cheltuielilor de judecată suportate de stat pentru efectuarea rapoartelor de expertiză

judiciară nr.201827PO152 din 23.04.2018, 201805O0141 din 04.05.2018, nr.201806P0271

din 08.05.2018, nr.2018.10.C.0269 din 30.05.2018, bazîndu-se pe prevederile art.142 al.2,

227 al.2 Cod procedură penală, considerînd, că cheltuielile pentru efectuarea expertizelor nu

pot fi încasate de la inculpat, or, legea prevede, că acestea sunt puse pe seama statului,

deoarece au fost ordonate de organul de urmărire penală în vederea constatării vinovăției

inculpatului, motivare preluată și de instanța de apel la judecarea apelului – concluzii, care

după părerea noastră este una eronată.

Astfel, Curtea de apel a constatat, că art.229 Cod procedură penală, invocat în apel de

acuzare nu este aplicabil cheltuielilor solicitate de acuzatorul de stat, cheltuielile pentru

exectuarea expertizelor, fiind ordonate de organul de urmărire penală în vederea constatării

5

vinovăției inculpatului, sunt suportate din contul bugetului de stat și nu pot fi puse pe seama

inculpatului.

Potrivit normelor procesuale, în vigoare, ale Republicii Moldova cheltuielile judiciare

în procesul penal reprezintă cheltuielile apărute în cadrul procesului penal necesare pentru

efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale

de probă, asistența juridică garantată de stat, precum și orice alte cheltuieli prevăzute

de art. 227 Cod de procedură penală.

Temeiul suportării cheltuielilor judiciare de către inculpat își are izvorul în

activitatea sa infracțională. În cadrul unui proces penal, statul este titularul acțiunii

penale, fiind primul interesat în tragerea la răspundere penală a celor care au încălcat

legea penală. Astfel, involuntar acesta suportă cheltuieli considerabile pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal.

Totodată se menționează că cheltuielile judiciare pot fi recuperate de la inculpat,

conform prevederilor art. 229 Cod de procedură penală, după finalizarea procedurii de

examinare judiciară. În cadrul procesului penal, inculpatul aflat în culpă infracțională

poate fi obligat să suporte în principal și integral cheltuielile de judecare, deoarece a săvârșit

o infracțiune ce a declanșat un proces de judecată.

Astfel, în caz de condamnare, întrucât s-a stabilit vinovăția inculpatului, ultimul poate

fi obligat de a plăti toate cheltuielile efectuate de către stat de la începerea urmăririi

penale și până la punearea în executare a hotărârii de condamnare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat

care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiției

și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Analiza cadrului normativ internațional, dar și a practicilor internaționale a stabilit că

în esență, justiție gratuită nu există. Costurile pentru justiție diferă de la o țară la alta,

plătitori fiind atât părțile procesului judiciar, cât și statul, însă în proporții diferite, de la țară

la țară.

Apriori, cheltuielile pentru realizarea procedurilor penale sunt efectuate din contul

bugetului de stat.

Reprezentanții autorităților care realizează procedurile penale, în vederea

recuperării cheltuielilor efectuate urmează să stabilească și să înregistreze cu exactitate

toate acțiunile efectuate pentru a putea ulterior să le solicite a fi recuperate, fie în

etapa de pregătire a dosarului pentru a fi înaintat spre examinare în instanța de judecată,

fie nemijlocit în instanța de judecată, ce la caz a fost realizat de către procuror.

Obligația suportării cheltuielilor judiciare de către inculpat nu decurge din culpa

procesuală, el neavând inițiativa declanșării procesului penal, dar este consecința directă a

săvârșirii unei infracțiuni pentru care este tras la răspundere de către stat. În cazul în care

inculpatul a fost scos de sub urmărire penală în cursul urmăririi penale, sau a fost achitat în

cursul judecății, și s-au efectuat aceste două etape ale procesului penal, culpa procesuală

revine autorității procesuale, statului revenind obligația de a suporta cheltuielile judiciare.

Din materialele cauzei rezultă, că expertizele judiciare nr.201827PO152 din 23.04.2018,

nr. 201805O0141 din 04.05.2018, nr.201806P0271 din 08.05.2018, nr.2018.10.C.0269 din

30.05.2018, au fost ordonate și efectuate în cadrul procesului penal, fiind achitate din sumele

alocate de stat, astfel, pînă la recunoașterea inculpatului vinovat de comiterea infracțiunii

cheltuielile au fost avansate de stat, cheltuieli, care după condamnarea acestuia pot fi

recuperate de la condamnat.

Or, instanțele de fond eronat au interpretat prevederile normelor procedurale și n-au ținut

cont de dispozițiile:

6

- art. 227 alin. (1), (2) pct. 5) Cod de procedură penală, care stipulează că cheltuieli

judiciare sînt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea

acțiunilor procesuale în cauza penală (care includ și exertizele judiciare);

- art.229 alin.(1) Cod de procedură penală care prevede că, cheltuielile judiciare sînt

suportate de condamnat sau sînt trecute în contul statului. (2) Instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat

care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiției și

condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

- art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile

judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate

influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Deci, reieșind din concluziile expuse de către instanța de apel în motivarea soluției

adoptate, constatăm că, această instanță a dispus menținerea sentinței prin care a fost respinsă

ca neîntemeiată cerințele procurorului, privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 10

613,60 lei, cu titlu de cheltuieli pentru efectuarea experizelor judiciare, inculpatul fiind

eliberat total de la plata acestora, eronat motivîndu-și soluția, cu faptul că expertizele au fost

ordonate de către organul de urmărire penală și ele nu pot fi puse pe seama inculpatului, fără

a face careva referire la faptul dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial

asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea inculpatului, în conformitate

cu prevederile art.229 alin.(3) Cod de procedură penală. Or, la caz inculpatul n-a invocat

careva circumstanțe ce ar condiționa trecerea cheltuielilor judiciare suportate de stat în contul

statului, fiind trecută plata cheltuielilor judiciare în contul statului arbitrar, fără a se ține cont

și de modificările efectuate în art. 143 Cod de procedură penală, fiind abrogat alin. (2) al

acestui articol prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018.

Din considerentele expuse, statuăm, că decizia instanței de apel în cauza dată, este

afectată de insuficiență în partea motivării soluției adoptate, ceea ce este incident cazului de

casare invocat în recurs și prevăzut de art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar

erorile admise de către instanța de apel nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs

ordinar, în speța dată.

Pentru aceste motive am optat pentru admiterea recursului ordinar, cu casarea parțială

a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2018, în partea neîncasării

cheltuielilor judiciare, cu remiterea cauzei la rejudecare în această parte.

Judecători Timofti Vladimir

Cobzac Elena

7