1ra-43/2019 — art. 171 alin. 3 lit. b Cod penal

1ra-43/2019 — art. 171 alin. 3 lit. b Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-43/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către avocatul Țigănașu Elena în numele inculpatului

Sinevici Ilie și de către avocatul Conoval Igor în numele părții vătămate

Pandelea Patricia, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Hîncești, sediul Ialoveni din 19 ianuarie 2018 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2018, în cauza penală în privința lui

Sinevici Ilie XXXXX, născut la XXXXX, originar

și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 27.09.2017 - 19.01.2018

instanța de apel: 01.03.2018 - 13.06.2018

instanța de recurs ordinar: 20.08.2018 – 26.03.2019

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2018, inculpatul Sinevici Ilie a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsa cu închisoare pe un termen de 12 (doisprezece) ani cu executare

în penitenciar de tip închis.

XXXXX, Sinevici Ilie, având intenția comiterii unui raport sexual forțat,

profitând de încrederea și imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și

exprima voința din motivul vârstei fragede, a adus-o prin înșelăciune în

domiciliul său amplasat în XXXXX pe minora XXXXX, născută la XXXXX,

despre care cunoștea cu certitudine că nu are împlinită vârsta de XXXXX,

1

unde prin constrângere fizică și psihică, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra, în timp ce ultima se afla pe pat s-a apropiat de ea și a

început s-o dezbrace de haine, după care, ignorând faptul că aceasta opunea

rezistență și plângea, prin constrângere fizică, forțat, a dezbrăcat-o de

pantaloni și lingeria intimă și a întreținut cu ultima un raport sexual în mod

natural, contrar voinței ei. Ca consecință a raportului sexual forțat, minora

XXXXX a rămas însărcinată, iar la XXXXX a născut un copil, XXXXX.

apeluri de către:

- avocatul Țigănașu Elena în numele inculpatului Sinevici Ilie, la 22

februarie 2018, prin care a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei

noi hotărâri conform ordinii stabilite pentru prima instanță, prin care

inculpatul să fie achitat;

- avocatul Conoval Igor în numele părții vătămate XXXXX, la 22

februarie 2018, prin care a solicitat casarea sentinței cu rejudecarea cauzei

potrivit modului stabilit pentru prima instanță și pronunțarea unei noi

decizii prin carte Sinevici Ilie să fie achitat.

3.1. În susținerea apelului, avocatul Țigănașu Elena a expus

următoarele:

- partea vătămată fiind audiată conform legii și în condiții speciale

potrivit art. 1101 Cod de procedură penală a relatat cu lux de amănunte,

adecvat și consecvent circumstanțele cazului precum că într-adevăr, la data

de XXXXX l-a invitat pe Sinevici Ilie la ea acasă ca să i-a masa împreună,

după ceva discuții Ilie i-a propus să întrețină relații sexuale, ea fiind de

acord. După care s-a dezbrăcat de haine singură și Ilie singur, au întreținut

un raport sexual după care Ilie a plecat acasă. După acea seară s-au mai

văzut aproximativ două săptămâni, după care Ilie i-a comunicat că pleacă

la muncă peste hotare să facă bani ca să poată trăi mai departe împreună să

se întrețină, ulterior a plecat peste hotare, a revenit peste timp și a fost

arestat. A mai declarat că Ilie este prietenul ei cu care se cunoșteau de

aproximativ trei luni, când a făcut cunoștință Ilie avea XXXXX dar ea

XXXXX, cunoșteau vârsta unui altuia. Între ea și Ilie a fost o relație

normală ca între bărbat și o femeie. După ce s-a finisat actul intim, era

foarte fericită dar și Ilie părea a fi fericit. La poliție nu a dorit să se adreseze

pe faptul dat, dar când a plecat peste 6 luni de zile să se pună la evidența

medicului de familie ia fost comunicat să se prezinte la poliție în alt caz

medicii vor sesiza acest fapt. A fost la Inspectoratul de poliție XXXXX și i-a

povestit anchetatoarei XXXXX despre raportul sexual întreținut benevol cu

2

Ilie, la discuție a fost prezentă doar mama XXXXX restul nimeni nu a fost

prezent. XXXXX a scris după care fără a le citi și aduce la cunoștință cele

scrise au semnat. La Poliție a fost chemată de patru ori de fiecare dată nu

era prezent nimeni doar mama ei, nu erau întrebate ci doar impuse să

semneze acte procesuale fără a le fi aduse la cunoștințe cele indicate în ele.

A mai comunicat instanței că a declarat minciuni la poliție deoarece avea

frică de mama ei să nu o certe. La moment crește copilul împreună cu Ilie

care este recunoscut ca tată în certificatul de naștere și au depus la

Consiliul Raional cerere să le fie acceptată căsătoria, dețin și o decizie în

acest sens;

- instanța de fond a preferat și a pus la baza sentinței de condamnare

a lui Sinevici Ilie declarațiile părții vătămate XXXXX, declarațiile

martorilor XXXXX, procesul-verbal de sesizare, probe care au fost obținute

în cadrul urmăririi penale, însă acestea sunt nule. Acestea nu pot fi

considerate ca probe, deoarece potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) pct. (2),

(3), (8) Cod de procedură penală. În conformitate cu prevederile art. 479

alin. (2), (3) ,art. 480, art. 481 Cod de procedură penală, la audierea

minorului în calitate de bănuit, învinuit, inculpat, parte vătămată sau

martor este obligatorie participarea pedagogului sau a psihologului;

- declarațiilor părții vătămate minore cât și a martorului minor

XXXXX, au fost efectuate în lipsa pedagogului sau psihologului, minorele

fiind audiate numai în prezența mamei XXXXX și ale ofițerului de

urmărire penală XXXXX;

- personal minora plângere nu a scris și nici nu avea intenția de a

sesiza fapta la politie dar a fost chemată și impusă, a participat cu mama

doar la consemnarea plângerii doar când plângerea era scrisă fără a citi

conținutul. Mama părții vătămate a semnat procesul fiind în stare de șoc

fiind inconștientă de acțiunile efectuate și a semnat declarațiile fiicei care

nu corespund realității;

- contrar acestor prevederi legale, doamna XXXXX împuternicită de

către Serviciul de Asistență Psihopedagogică, subdiviziune a Direcției

Generale Educație XXXXX fără a participa la audierea minorilor a semnat

ulterior toate actele din dosar, fapt recunoscut însuși de către XXXXX -

asupra acestui fapt instanța de fond nici nu s-a expus în sentință;

- încălcarea regulilor de întocmire a proceselor verbale, fapt care nu

poate fi reparat prin alte modalități, duce la inadmisibilitatea acestor

procese verbale în calitate de probe;

3

- nu se admite atragerea în calitate de pedagog a persoanelor care au

studii pedagogice dar nu activează în domeniu, este inadmisibilă

participarea în calitate de pedagog sau psiholog a reprezentantului

organului de urmărire penală sau a unei persoane care lucrează în sistemul

organelor de urmărire penală sau în cel judecătoresc, cu toate că are studii

pedagogice sau psihologice. Din materialele dosarului rezultă că

semnăturile de la data de 04.11.2016 aparțin unei persoane necunoscute,

însă din 2017 toate semnăturile pe actele procesuale aparțin doamnei

XXXXX - la care instanța a refuzat demersul apărării de a fi audiată în

instanța de judecată;

- potrivit legislației procesual penale la efectuarea unei audieri

suplimentare sau repetate este necesar să se asigure participarea aceluiași

pedagog sau psiholog care a asistat la audierea inițială. Până la audiere

ofițerul de urmărire penală se aduce la cunoștință pedagogului

circumstanțele cauzei în legătură cu care se audiază minorul, datele

privind personalitatea minorului. Pedagogului sau psihologului i se

explică că acesta trebuie să contribuie la asigurarea unei audieri corecte

despre necesitatea de a stabili un contact psihologic cu minorul, de a lua

cunoștință, după audiere de procesul-verbal, iar după caz de declarațiile

scrise ale minorului;

- consemnarea plângerii verbale a părții vătămate minore cât și a

declarațiilor date suplimentar în calitate de parte vătămată în lipsa

pedagogului sau psihologului, audierea repetată asupra conținutului

mărturiilor care se bazează nu atât pe evenimente percepute dar pe

mărturiile făcute anterior și care a influențat negativ asupra minorei, cit și

prevederile art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală, duc la încălcarea

prevederilor legale referitoare la participarea părților în cazurile obligatorii,

atrage nulitatea actului procedural și potrivit jurisprudenței CtEDO acesta

urmează a fi considerat fapt inadmisibil;

- instanța de fond nu a examinat probele si argumentele apărării, nu a

efectuat o cercetare și analiză a fiecărei probe în parte, ceea ce reprezentă

un temei de casare a sentinței;

- declarațiile martorilor prezentați de partea apărării și audiați în

prima instanță XXXXX cât și probele scrise – denotă că acestea nicidecum

nu dovedesc vinovăția inculpatului Sinevici Ilie, ele neputând constitui

temei de condamnare a lui, ci dimpotrivă coroborează cu declarațiile

inculpatului și demonstrează cu certitudine nevinovăția acestuia în

comiterea infracțiunii;

4

- apărarea a solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a

demonstra faptul că semnăturile de pe procesele verbale de audiere a

minorei din 04.11.2016 (f.d. 18), din 04.11.2016 (f.d.26), din 17 .01.2017 (f.d.

28), din 21.03.2017 (f.d.29), din 21.03.2017 (f.d.77), din 16.08.2017 (f.d. 172)

sunt false și nu corespund lui XXXXX și realității. Fapt despre care instanța

de fond nici nu s-a expus în sentință. Cererea respectivă a rămas fără o

examinare efectivă, ceea ce demonstrează că instanța de fond nu a pătruns

în esența cauzei penale și nu a apreciat mult aspectual probele aduse;

- toți martorii audiați la propunerea procurorului și a apărării toate

materialele anexate la cauza penală au confirmat în tot declarațiile lui

Sinevici Ilie privind întreținerea unui raport sexual benevol cu minora, și

nu au fost aduse de acuzatorul de stat probe care ar demonstra că

inculpatul a-r fi comis o infracțiune de „viol ”. Asemenea probe nu au fost

prezentate instanție judecătorești dintr-un motiv - că ele lipsesc, și lipsesc

dintr-un singur temei - lipsește fapta culpabilă în realitate și în acțiunile

clientului său;

- concluziile instanție de fond asupra vinovăției inculpatului în mare

parte sunt sprijinite pe interpretarea sub aspect acuzator a semnificației

unor circumstanțe și declarații, fără a avea acoperire în probele cercetate și

fără a oferi o explicație logică întemeiată pe aceste probe;

- instanța de fond a emis o sentință de condamnare în lipsa probelor,

lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și cea subiectivă.

Partea vătămată nu a prezentat urme de violență pe corp, lipsește astfel „

constrângerea ” ca element material al infracțiunii de viol, lipsesc și

acțiunile adiacente exprimate prin constrângerea fizica, psihică cât și

profitarea părții vătămate de a se apăra ori de a-și exprima voința. Ea a fost

liberă de a-și desfășura viața sexuală conform opțiunii sale în mod liber

consimțit și fără vre-o constrângere explicită sau implicită din partea

inculpatului astfel exprimându-și libertatea sexuală care presupune

exteriorizarea prealabilă a dorinței persoanei de a-și satisface necesitatea

sexuală;

- inculpatul susține că partea vătămată a consimțit, și partea vătămată

„confirmă” în declarațiile date în condițiile speciale că Sinevici Ilie i-a

propus să întrețină relații sexuale și ea a fost de acord, că s-a dezbrăcat

singură, că raportul sexual a fost la ea în cameră, acasă în satul XXXXX, că

se cunoștea cu Ilie deoarece prieteneau și doreau să se căsătorească. Că nu

i-a fost frică să meargă cu Ilie la ea acasă, nu i-a fost frică să i-a masa cu Ilie

la ea acasă și nu i-a fost frică să întrețină un raport sexual cu Ilie.

5

- după cum rezultă din materialele dosarului, ordonanța motivată a

organului de urmărire penală privind efectuarea cercetării la fața locului

lipsește, în materialele dosarului fiind prezente numai procesul-verbal de

cercetare la fața locului. În speța noastră sunt prezente semnele unei

ingerințe în dreptul la inviolabilitatea domiciliului și art.8 al Convenției

Europene care indică că ingerința să fie legală, să urmărească un scop

legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională.

Apărarea a solicitat în cazul dat ca instanța de judecată să pună la baza

sentinței numai acele probe la cercetarea cărora părțile au avut acces în

egală măsură;

- la materialele cauzei penale lipsesc probele caracteristice infracțiunii

imputate inculpatului și s-a încadrat greșit fapta săvârșită de Sinevici Ilie;

- în cauză s-a efectuat raportul de expertiză medico-legal nr. XXXXX

din XXXXX de către secția clinică a mun. Chișinău, Centrul de Medicină

Legală al M.S.R.M. care a concluzionat că partea vătămată nu prezintă

vătămări corporale, urme de violență pe gât, corp, cap și membre și nici la

nivelul sferei genitale. La examinarea părții vătămate s-au depistat rupturi

himenale vechi, prin care nu a fost posibil de stabilit când a avut loc

ultimul raport sexual. Astfel, s-a constatat că la partea vătămată minoră nu

au fost constatate leziuni ori vătămări caracteristice violului;

- potrivit raportului de expertiză judiciară nr. XXXXX din XXXXX și

nr. XXXXX din XXXXX efectuat în urma examinărilor psihiatrice legale, în

conformitate cu circumstanțele cazului și întrebările înaintate spre

soluționare s-a ajuns la concluzia că partea vătămată în perioada săvârșirii

infracțiunii corect și just a perceput acțiunile sale, în acea perioadă ea

tulburări psihice de intensitate psihotică nu a manifestat a putut înțelege

corect caracterul și semnificația acțiunilor îndreptate asupra ei. Mai mult

nici un martor nu a declarat că partea vătămată ar fi fost timorată,

înfricoșată sau că ar fi fost dusă acasă și violată forțat. Dar însuși partea

vătămată a declarat singură că ea a fost cea care prin întreaga sa conduită

provocatoare a fost ce-a care l-a determinat să comită fapta astfel, raportul

sexual fiind realizat fără constrângeri. Partea vătămată a precizat în

declarațiile date în cadrul ședinței de judecată că s-a dezbrăcat singură și

nu a dezbrăcat-o inculpatul împotriva voinței sale, astfel tot din declarațiile

părții vătămate precizează că hainele ei nu au fost rupte sunt intacte și nu

purtau urme de violență. Ultima întâlnind-se cu Ilie s-au îmbrățișat și a fost

luată de după gât și nici într-un caz urmărită, bruscată sau amenințată,

fiind după raportul sexual ambii —fericiți;

6

- nu există urme de violență specifice infracțiunii de viol și nu există

urme de violență specifice - violenței fizice. Partea vătămată minoră fiind

de acord să întrețină relații sexuale. Rezistența victimei a fost de

circumstanță de (formă) și nu categorică adică, putea fi interpretată și în

sens de acceptare a raportului sexual, cele comise nu pot fi calificate ca viol;

- acuzarea a calificat greșit răspunderea inculpatului în baza art. 171

alin. (3) Cod penal, pentru aplicarea răspunderii în baza art. 171 Cod penal

se cere o opunere categorică și fermă din partea victimei, astfel incit să se

poată conchide fără îndoieli că nu a fost respectat dreptul victimei de a

dispune în mod liber de corpul său într-un raport sexual;

- partea vătămată nu a cerut ajutor, nu a țipat, nu a fugit, nu a atras

atenția nimănui prin conduita sa, deși putea face acest lucru. Manifestările

exterioare ale părții vătămate, așa cum au fost precizate mai sus, conduita

sa și lipsa urmelor de violență pe corpul său, specifice unui viol, nu există

nici un martor care să o fi văzut pe partea vătămată înainte de faptă sau

după faptă și să fi declarat că acesta era dusă cu forța, amenințată, sau era

afectată în vre-un fel ori speriată, plângea sau că avea altfel de stare,-

apărarea constată că în realitate partea vătămată și-a dat consimțământul să

întrețină raport sexual cu inculpatul, fără ca aceasta să exercite violențe sau

amenințare asupra ultimei, acestea au fost demonstrate prin declarațiile

martorilor și probele anexate de apărare pentru a fi cercetate în instanța de

judecată;

- la întoarcerea în țară de peste hotare a inculpatului Sinevici Ilie,

ultimul s-a prezentat benevol la comisariatul de poliție Ialoveni, a

contribuit activ la investigațiile făcute, a dat declarații, însă aceste declarații

nu trebuie interpretate ca fiind o recunoaștere a săvârșirii unui viol, ci ca o

recunoaștere a întreținerii de relații intime cu o minoră;

- minora provine dintr-o familie dezbinată ducând un mod de viață

dezordonat, mama fiind permanent la muncă, partea vătămată fiind o

elevă care frecventează școala și îi plăcea distracțiile cu prietenii deși avea o

vârstă foarte tânără;

- partea vătămată la fiecare audiere a sa, depune declarații necorecte

și contradictorii, fapt inevitabil care duce la apariția a multor întrebări față

de ele. Existând contradicții în declarațiile părții vătămate asupra

împrejurării de fapt esențiale pentru calificarea juridică a faptelor

inculpatului, apărarea consideră că aceste declarații nu pot servi ca probe

pentru pronunțarea unei sentințe, nu pot constitui temei al condamnării si

să nu fie luate în vedere la soluționarea cazului;

7

- actul de învinuire se caracterizează prin imprecizii cu privire la

detaliile esențiale ale situației de fapt (data, ora, locul). În așa mod

învinuirea adusă inculpatului contravine în mod evident dreptului

garantat prin art. 6 paragraful 3 din convenție. Nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa;

- concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea unei infracțiuni

nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate în condițiile prezentului cod de interpretează în

favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

- pornind de la noțiunile de viață intimă și viață sexuală, consideră că

persoanele Sinevici Ilie și partea vătămată sunt singure în drept să decidă

modalitățile și subiecți relațiilor sexuale, precum și să decidă în care cazuri

i s-a adus prejudiciu vieții sexuale și în mod inerent și vieții intime a

acesteia, persoanele fiind singure în drept de a decide în care caz și

circumstanțe să facă publice evenimentele vieții sale intime.

3.2. În susținerea apelului, avocatul Conoval Igor în numele părții

vătămate a expus următoarele:

- instanța de judecată nu a ținut cont că în cadrul cercetării

judecătorești, de către acuzarea de stat, probe din punct de vedere al

pertinenței, concludentei, utilității și veridicității în susținerea învinuirii lui

Sinevici Ilie în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (3) lit. b)

Cod penal, nu au fost prezentate, iar inculpatul a fost condamnat ilegal de

fapta penală care nu a fost comisă de el;

- instanța de judecată absolut eronat apreciază critic declarații părții

vătămate date în cadrul audierii în condiții speciale cu participarea

intervievatorului specializat, unde explicit a declarat că ”ea a fost de acord

să întrețină un raport sexual, iar inculpatul Sinevici Ilie nu a lovit-o și nici

nu a amenințat-o”, însă instanța de judecată a considerat ca veridice

declarațiile contrare ale victimei date la etapa inițială a urmăririi penale, în

biroul ofițerului de urmărire penală cu încălcarea gravă a nomelor

procesuale de audiere a martorului minor;

- instanța de judecată eronat în sentință a considerat că

consimțământul părții vătămate minore în speța dată nu are importantă și

valoare juridică, or, latura obiectivă a infracțiunii de viol conform art. 171

Cod penal, presupune existența în mod obligatoriu a constrângerii fizice

sau psihice a victimei de către făptuitor și imposibilitatea victimei de a-și

exprima voința, or, de către acuzare nu au fost prezentate probe ce ar

confirma constrângerea fizică sau psihică de către inculpat asupra victimei,

8

iar în acest sens acțiunile inculpatului Sinevici Ilie urmau a fi calificate

conform art. 174 Cod penal – „raportul sexual altul decât violul”;

- instanța de judecată ilegal la baza sentinței de condamnare a pus

raportul de expertiză judiciară nr. XXXXX a din XXXXX, care a constatat

că ”în perioada săvârșirii infracțiunii partea vătămată de maladii psihice

cronice nu suferea, putea să perceapă just acțiunile sale; ea tulburări psihice

de intensitate psihotică nu a manifestat, a putut înțelege corect caracterul și

semnificația acțiunilor îndreptate asupra ei și în prezent le poate reda”.

Astfel, instanța de judecată nu a ținut cont că consecințe penale prin prisma

infracțiunii de viol prevăzute de art. 171 Cod penal nu au fost constatate;

- instanța de judecată nu a luat în considerație că, acuzarea de stat în

cadrul cercetării judecătorești a renunțat la martorul XXXXX, iar

reprezentantul legal al părții vătămate în ședință de judecată nu a susținut

învinuirea adusă lui Sinevici Ilie, deoarece „crede că la început partea

vătămată a spus că a fost forțată să întrețină relații sexuale din cauza fricii și a

rușinii”.

iunie 2018, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către

avocatul Țigănuș Elena în interesele inculpatului Sinevici Ilie și de către

avocatul Conoval Igor în interesele părții vătămate minore, cu menținerea

sentinței, fără modificări.

4.1. Motivând soluția emisă, instanța de apel a susținut că prima

instanță corect a constatat că partea vătămată a făcut în fața instanței

declarații contrare celor date organului de urmărire penală. Având în

vedere vârsta părții vătămate, care este o adolescentă fără experiența de

viață, instanța de fond just a considerat că aceasta a putut fi influențată

pentru a-și schimba declarațiile în favoarea inculpatului, or, declarațiile ei

date în instanță sunt într-o contradicție vădită cu probele cercetate și cu

circumstanțele cauzei, iar declarațiile făcute la etapa de urmărire penală

dimpotrivă sunt în concordanță cu probele și corespund situației reale.

Instanța de apel a reținut că, partea vătămată ținând cont de vârsta

fragedă, starea vulnerabilă a acesteia datorită faptului că provine dintr-o

familie monoparentală, cu o situație financiară precară, la moment având la

întreținere și un copil minor nou-născut, urmare a infracțiunii comise de

către inculpat, este predispusă să accepte promisiunile din partea apărării

de felul că: se vor căsători cu inculpatul, vor trăi împreună și inculpatul va

avea grijă de ea și copilul minor comun și le va întreține.

9

În cazul dat, instanța de apel a considerat că schimbarea declarațiilor

părții vătămate în folosul apărării, se datorează anume factorilor

menționați, dar nu de cele invocate de apărare, că victima era îngrijorată de

reacția mamei sale cu referire la raportul sexual, care a avut loc între

inculpat și victimă, anume că ea benevol a acceptat acest raport sexual,

precum și că aceasta a avut loc acasă la victimă dar nu la inculpat.

În altă ordine de idei, instanța de apel a considerat că partea

vătămată nu a fost protejată de influențele apărării pentru a interveni în

acest fel cu scopul de a ușura soarta inculpatului ca să scape de răspundere

penală pentru cele comise, de aceea a apreciat ca justă concluzia primei

instanțe cu referire la luarea la bază a declarațiilor primare ale victimei de

la urmărirea penală, care a fost audiată în prezența reprezentantului său

legal, ultimul confirmând faptul că minora i-a declarat anume faptul că a

fost violată, iar fapta s-a petrecut la inculpat acasă, dar nu la partea

vătămată.

Totodată instanța de apel a reținut că, conform Raportului de

expertiză judiciară nr. XXXXX din XXXXX (vol. 1, f.d. 60 verso), în fața

comisiei de experți partea vătămată la întrebări răspundea în plan, cu

precizări. Manifestă memorie păstrată și vocabular suficient. În această

condiție fizică și psihică ea a relatat experților că la începutul lunii mai a

fost abuzată sexual de prietenul ei care era în stare de ebrietate și la care nu

a putu opune rezistență. Îi plăcea de Sinevici Ilie, însă nu a dorit să aibă cu

el relații sexuale. La finele lunii octombrie ea aflat că este însărcinată,

despre ce l-a informat pe Sinevici Ilie, care însă nu a reacționat și nu a

recunoscut copilul. Instanța a reținut faptul că experții nu au avut careva

dubii că partea vătămată ar avea careva devieri psihice, că ar avea tendințe

de a minți sau a exagera. Dimpotrivă experții au concluzionat că partea

vătămată a putut înțelege corect caracterul și semnificația acțiunilor

îndreptate asupra ei și în prezent le poate reda.

De asemenea, în opinia instanței de apel, instanța de fond corect a

reținut faptul că în declarațiile date în cadrul cercetării judecătorești, partea

vătămată a declarat că pentru prima dată a fost la Sinevici Ilie acasă în luna

aprilie 2017, după ce au botezat copilul. Totuși instanța a reținut că fiind

audiată suplimentar de către organul de urmărire penală (vol. I, f.d. 29

verso) partea vătămată a descris destul de amănunțit casa în care locuiește

Sinevici Ilie atât din exterior, cât și planificarea odăilor în interior. Aceasta

a descris mobilierul din odăi și culoarea acestora. Urmează a se menționa

10

că starea de fapt descrisă de partea vătămată corespundea celei constatate

de organul de anchetă în timpul cercetării la fața locului.

Mai mult ca atât, aceasta a menționat că la 16.03.2017 a participat la

cercetarea la fața locului și a observat că în odaia unde a avut loc actul

sexual lucrurile erau schimbate. În loc de divan erau două fotolii, masa era,

dar lipsea televizorul, covorul și draperiile erau aceleași (vol. I, f.d. 29

verso). Aceste circumstanțe denotă cu certitudine faptul că partea vătămată

a mai fost în acel imobil și până în luna aprilie XXXXX, fapt ce pune la

îndoială veridicitatea declarațiilor ei date în instanța de judecată, anume că

nu a fost la Sinevici acasă, că raportul sexual a avut loc la ea acasă.

Totodată, instanța de apel a considerat relevant și faptul că, în ședința

de judecată a instanței de fond, partea vătămată a afirmat pe de o parte că

după întreținerea raportului sexual, atât ea cât și Sinevici Ilie au rămas

fericiți, iar pe de altă parte declară că un an de zile cât Sinevici Ilie a fost

plecat peste hotarele țării, ei nu au comunicat nici prin telefon și nici prin

intermediul rețelelor de socializare, deși ea are cont pe rețeaua de

socializare „Odnoklasniki”.

Astfel, în momentul în care totul a fost benevol și a fost bine, conform

declarațiilor inculpatului și parții vătămate, aceștia au evitat să comunice

unul cu altul, nefiind credibil argumentul invocat de partea vătămată din

cadrul ședinței de judecată, precum că Sinevici Ilie a plecat peste hotare să

câștige bani ca ei să poată fi împreună.

Urmare a celor menționate mai sus, instanța de apel a concluzionat

cert că partea vătămată a dat în fața instanței de fond și instanței de apel

declarații ce nu corespund adevărului și a încercat de fapt să ușureze într-o

anumită măsură situația inculpatului, ce se confirmă și prin concluziile

psihologului și intervievatorului din cadrul audierii părții vătămate,

concluzionând că ultima încearcă să ascundă ceva și este emoționată.

Instanța de apel a reținut că argumentele părții vătămate cu referire la

schimbarea declarațiilor în ședința instanței de fond, precum că i-a fost

frică de mama sa să-i povestească adevărul despre cele întâmplate, nu sunt

plauzibile, or, aceasta nici cum n-o avantajează pe victimă în raport cu cele

întâmplate, că a fost la domiciliul inculpatului și a fost violată, ori cum

menționează partea vătămată după schimbarea declarațiilor, că fapta a

avut loc în casa victimei, unde ea l-a invitat pe inculpat să i-a cina

împreună, iar apoi la propunerea inculpatului victima benevol a acceptat

să intre în raport sexual cu inculpatul.

11

Sub acest aspect, instanța de apel a considerat că, schimbarea

declarațiilor victimei nu este justificată de relațiile ultimei cu mama sa, or,

în opinia instanței, anume starea de vulnerabilitate a victimei, că este

minoră și influențabilă datorită vârstei și stării sociale, cât și influența părții

apărării, care are tendința de a face tot posibilul să-i ușureze situația

inculpatului pentru a evita răspunderea penală pentru fapta comisă, sunt

evidente.

Urmare a celor menționate, instanța de apel a susținut întru totul

aprecierea primei instanțe cu referire la faptul că urmează a fi luate la bază

declarațiile părții vătămate făcute în cadrul urmării penale, iar cele date în

instanța fond fiind apreciate critic.

De asemenea, instanța de apel a considerat că vinovăția inculpatului

este demonstrată atât prin declarațiile reprezentantului părții vătămate, a

martorilor cât și prin procesele-verbale ale acțiunilor de urmărire penală,

documentele și înscrisurile anexate la dosar și anume: raportul de expertiză

judiciară medico-legală nr.24 din XXXXX; raportul de expertiză medico-

legală nr.5554 din XXXXX; raportul de expertiză judiciară nr.121a din

XXXXX; copia certificatului de naștere a părții vătămate XXXXX XXXXX;

procesul - verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii; adeverință

eliberată de Centru sănătate XXXXX; procesul - verbal de cercetare la fața

locului din 16.03.2017

Instanța de apel a constatat că, starea de fapt și de drept se află în

concordanță deplină cu materialele cauzei și corect a fost statuată de către

prima instanță, neconstatându-se temeiuri de casare a sentinței. În

completare, prima instanță a dat o apreciere corectă probelor și

circumstanțelor cauzei penale, examinând probele administrate prin

prisma art. 100-101 Cod penal, din punctul de vedere a utilității și

veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv, călăuzindu-

se de Lege, încadrând just acțiunile inculpatului, Sinevici Ilie, în baza

dispozițiilor art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal, și anume violul, adică

raportul sexual săvârșit prin constrângere fizică și psihică cu bună știință

asupra unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani.

Cu referire la nerecunoașterea vinei de către inculpat, instanța de

apel a apreciat acest fapt ca fiind o metodă de apărare și un drept de a nu

se auto-incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6

CEDO, or persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea

procesuală de inculpat nu poate fi urmărit pentru depunerea declarațiilor

false sau refuzul de a face declarații și nu poate fi calificate ca circumstanță

12

agravantă la stabilirea pedepsei penale. Astfel, poziția inculpatului Sinevici

Ilie susținută în prima instanță și în instanța de apel, potrivit căreia el nu

este implicat în comiterea infracțiunii, este una declarativă și formală,

exprimată cu scopul de a evita răspunderea penală.

Instanța de apel a menționat că, infracțiunea de viol este o infracțiune

formală. Ea se consideră consumată din momentul începerii raportului

sexual, adică din momentul introducerii depline sau parțiale a membrului

viril în cavitatea vaginală. Tocmai acesta este momentul care marchează

lezarea efectivă a inviolabilității sexuale și a libertății sexuale a victimei.

Instanța de apel a atesta că, declarațiile inculpatului Sinevici Ilie

privind nevinovăția sa în comiterea faptelor penale încriminate se combate

prin totalitatea de probe pertinente, concludente, utile și veridice cercetate

în ședința de judecată și anume prin declarațiile părții vătămate minore, a

reprezentantului legal al victimei, martorilor și probele scrise cercetate în

ședința de judecată. Aceste probe coroborează între ele și demonstrează

incontestabil vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Analizând solicitarea inculpatului și avocatului de a fi achitat de sub

învinuirea adusă, instanța de apel a constatat că, acest temei nu și-a găsit

confirmarea la judecarea apelului declarat, lipsind temeiuri de implicare a

instanței de apel în sensul casării hotărârii contestate în partea constatării

vinovăției lui Sinevici Ilie în comiterea infracțiunii cu caracter sexual

împotriva părții vătămate minore și în partea stabilirii și individualizării

pedepsei. Argumentele părții apărării au fost bazate doar pe declarațiile

inculpatului Sinevici Ilie care sunt combătute integrum prin cumulul

probator administrat și cercetat pe parcursul cercetării judecătorești, care

sunt pertinente, admisibile, utile și veridice, care coroborează strâns între

ele, combătând versiunea apărării.

Argumentele apărării cu referire la nulitatea actelor procedurale, au

fost apreciate de instanța de apel ca declarative, or, la etapa de urmărire

penală, inculpatul fiind asistat de avocat, nu a invocat aceste pretinse

încălcări, acceptând de fapt probatoriul acumulat în cadrul fazei date, iar

cât privește argumentul neparticipării pedagogului la etapa urmăririi

penal, aceasta a fost combătută prin procesele-verbal de audiere a victimei

cu participarea reprezentantului legal și a pedagogului, semnăturile

tuturor participanților fiind prezente în actul procedural întocmit (f.d. 26-

27, 28, 29, Vol. I).

La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța de apel a

concluzionat că prima instanță a ținut cont de art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77 Cod

13

penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite – inculpatul a comis infracțiune

care face parte din categoria infracțiunilor grave conform prevederilor art.

16 Cod penal, de motivul acesteia – satisfacerea poftei sexuale,

circumstanțele în care au fost săvârșite faptele, intensitatea și modalitatea

constrângerii aplicate de inculpat.

Mai mult, instanța de apel a reținut că, pericolul social al infracțiunii

săvârșite constă în primejduirea dezvoltării fizice și psihice normale a

victimei minore, în depravarea ei morală, în dezvoltarea la ea a unor

reprezentări eronate despre viața sexuală, iar uneori - a unor deviații de la

normele firești ale vieții sexuale, or, persoanele minore sunt mai ușor

influențabile, iar preocuparea accentuată pentru aspectele vieții sexuale și

începerea vieții sexuale de la o vârstă timpurie, fără a putea discerne

adecvat semnificația actelor sexuale, poate avea efecte profund dăunătoare

asupra dezvoltării ei fizice și psihice, dar și asupra societății prin riscul

sporit de comitere a unor agresiuni sexuale. Curiozitatea inerentă vârstei,

receptivitatea sporită condiționată de starea psihofizică a minorului,

influența făptuitorului, toate acestea fac să crească pericolul social al

acțiunilor perverse, reclamând reacția penală adecvată împotriva acestei

fapte.

De asemenea instanța de apel a făcut referire la cauza K.A. și A.D.

contra Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit: „Dacă

orice persoană poate să revendice dreptul la orice practici sexuale dorește, o limită

este cea a victimei acestor practici sexuale”. Astfel, libertatea sexuală înseamnă

libertatea persoanei împotriva agresiunilor și abuzurilor sexuale cu caracter

infracțional, condiționată de autodeterminarea persoanei în planul

deciderii de sine stătătoare cu cine și în ce formă să-și satisfacă necesitatea

sexuală. În alți termeni, se are în vedere libertatea persoanei de a-și

desfășura viața sexuală conform opțiunii sale, numai în mod liber consimțit

și fără vreo constrângere explicită sau implicită din partea altor persoane.

Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinței

persoanei de a-și satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea

sexuală presupune lipsa unei asemenea dorințe. Ca o componentă a

categoriei de inviolabilitate sexuală a persoanei apare noțiunea de

inviolabilitate sexuală a minorului. Acesta, datorită vârstei sale, nu este

capabil să aprecieze independent semnificația etico-socială a propriei

decizii, fapt care poate fi exploatat de infractori. De aceea, legea penală îi

apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de manifestarea voinței lui.

14

Inviolabilitatea sexuală a minorului constituie o condiție importantă a

dezvoltării sexuale normale a acestuia.

Reieșind din cele menționate, instanța de apel a concluzionat

menținerea pedepsei stabilite lui Sinevici Ilie, considerând că, aceasta va

atinge scopul legii penale, va restabili echitatea socială și va corecta

inculpatul, prevenind săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia

cât și a altor persoane.

atacată cu recursuri ordinare de către:

- avocatul Țigănașu Elena în numele inculpatului Sinevici Ilie, la 06

august 2018, prin care a solicitat casarea sentinței și deciziei instanței de

apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată;

- avocatul Conoval Igor în numele părții vătămate minore, la 07

august 2018, prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel cu

remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

5.1. În susținerea recursului ordinar, avocatul Țigănașu Elena

acționând în numele inculpatului, a expus următoarele:

- atât instanța de fond cât și Curtea de Apel a pus la baza sentinței de

condamnare în mare parte declarațiile părții vătămate, declarații care au

fost date cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală și anume

în cadrul cercetării judecătorești s-a constatat faptul că audierea părții

vătămate la urmărirea penală a fost efectuată cu grave încălcări procesuale

și anume pornind de la procesul - verbal de sesizare despre săvârșirea

infracțiunii din 04.11.2016, (f.d. 18) precum și procesul - verbal de audiere a

părții vătămate minore din 04.11.2016 (f.d.26), procesul - verbal de audiere

a părții vătămate minore ( suplimentar) din 17.01.2017 (f.d. 28), procesul -

verbal de audiere a părții vătămate minore (suplimentar) din

21.03.2017(f.d.29), procesul - verbal de audiere a părții vătămate minore

(suplimentar) din 16.08.2017 (f.d. 107),ordonanța de recunoaștere în calitate

de parte vătămată a minorei din 04.11.2016, ultimele fiind lovite de nulitate

dat fiind faptul că la audierea părții vătămate minore în calitate de

pedagog a fost consemnat precum că a participat la audiere un

reprezentant al organului de urmărire penală cât și d-na XXXXX din

cadrul Serviciului Asistență Psihopedagogică XXXXX;

- instanța de fond și instanța de apel, la judecarea cauzei nu au

respectat principiul contradictorialității în procesul penal, prevăzut de art.

15

24 Cod de procedură penală, deoarece la finisarea urmăririi penale și pe

parcursul judecării cauzei penale în instanța de fond cât și cea de apel ,

inculpatul partea vătămată cât și avocații acestora au solicitat efectuarea

unei expertize grafoscopice pentru a stabili veridicitatea semnăturilor

depuse pe procesele verbale de audiere a minorei cit și a notificărilor, din

04.11.2016( f.d. 18), din 04.11.2016( f.d.26), din 17 .01.2017 (f.d. 28), din

21.03.2017 (f.d.29), din 21.03.2017 (f.d.77), din 16.08.2017( f.d. 172), însă

instanța de fond nici nu s-a expus în sentință, cererea respectivă a rămas

fără o examinare efectivă și la Curtea de Apel Chișinău ceea ce

demonstrează că instanțele nu a pătruns u esența cauzei penale și nu a

apreciat multe aspectual probele aduse;

- organul de urmărire penală, instanța de fond și instanța de apel au

respins în mod neîntemeiat demersul inculpatului Sinevici IIie cât și a

părții vătămate privind audierea expertului din cadrul Centrului de

Asistență și Protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de

ființe umane;

- concluziile instanțelor judecătorești asupra vinovăției inculpatului

în mare parte sunt sprijinite pe interpretarea sub aspect acuzator a

semnificației unor circumstanțe și declarații, fără a avea acoperire în

probele cercetate și fără a oferi o explicație logică întemeiată pe aceste

probe;

- prima instanță și instanța de apel nu au examinat probele și

argumentele apărării, nu au efectuat o cercetare și analiză a fiecărei probe

în parte , ceea ce reprezentă un temei de casare a acestora;

- instanța de fond a emis o sentință de condamnare în lipsa probelor.

Lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii imputate, cât și cea subiectivă;

- partea vătămată nu a prezentat urme de violență pe corp, lipsește

astfel „constrângerea” ca element material al infracțiunii de viol, lipsesc și

acțiunile adiacente exprimate prin constrângerea fizica, psihică cât și

profitarea părții vătămate de a se apăra ori de a-și exprima voința. Ea a fost

liberă de a-și desfășura viața sexuală conform opțiunii sale în mod liber

consimțit și fără vre-o constrângere explicită sau implicită din partea

inculpatului astfel exprimându-și libertatea sexuală care presupune

exteriorizarea prealabilă a dorinței persoanei de a-și satisface necesitatea

sexuală;

- recunoașterea drept nulă a procesului verbal de cercetare la fața

locului din XXXXX;

16

- după cum rezultă din materialele dosarului, ordonanța motivată a

organului de urmărire penală privind efectuarea cercetării la fața locului

lipsește, în materialele dosarului fiind prezente numai procesul-verbal de

cercetare la fața locului. În speță sunt prezente semnele unei ingerințe în

dreptul la inviolabilitatea domiciliului și art.8 al Convenției Europene care

indică că ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să fie

necesară într-o societate democratică și să fie proporțională;

- la materialele cauzei penale lipsesc probele caracteristice infracțiunii

imputate inculpatului și s-a încadrat greșit fapta săvârșită de Sinevici Ilie;

- nu există urme de violență specifice infracțiunii de viol. Partea

vătămată minoră fiind de acord să întrețină relații sexuale. Rezistența

victimei a fost o circumstanță de ( formă) și nu categorică adică, putea fi

interpretată și în sens de acceptare a raportului sexual, cele comise nu pot fi

calificate ca viol. Acuzarea a calificat greșit fapta inculpatului;

- în realitate partea vătămată și-a dat consimțământul să întrețină

raport sexual cu inculpatul, fără ca aceasta să exercite violențe sau

amenințare asupra ultimei, acestea au fost demonstrate prin declarațiile

martorilor și probele anexate de apărare pentru a fi cercetate în instanța de

judecată;

- la întoarcerea în țară de peste hotare a inculpatului Sinevici Ilie

ultimul s-a prezentat benevol la comisariatul de poliție Ialoveni, a

contribuit activ la investigațiile făcute, a dat declarații, însă aceste declarații

nu trebuie interpretate ca fiind o recunoaștere a săvârșirii unui viol, ci ca o

recunoaștere a întreținerii de relații intime cu o minoră;

- pornind de la noțiunile de viață intimă și viață sexuală, considerăm

că persoanele Sinevici Ilie și partea vătămată sunt singure în drept să

decidă modalitățile și subiectul relațiilor sexuale, precum și să decidă în

care cazuri i s-a adus prejudiciu vieții sexuale și în mod inerent și vieții

intime a acesteia , persoanele fiind singure în drept de a decide în care caz

și circumstanțe să facă publice evenimentele vieții sale intime;

- în calitate de temeiuri pentru recurs a indicat art. 427 alin. (1) pct. 8),

12) și 13) Cod de procedură penală.

5.2. În susținerea recursului ordinar, avocatul Conoval Igor acționând

în numele părții vătămate, a expus următoarele:

- au fost admise erori de drept, care au afectat soluția instanței de

judecată, în lipsa probelor pertinente, concludente și utile, iar faptei

săvârșite de către inculpatul Sinevici Ilie i s-a dat o încadrare juridică

greșită;

17

- instanța de apel nu a dat o apreciere corectă a raporturilor de

expertiză judiciară;

- instanța de judecată nu a ținut cont că, consecințe penale prin

prisma infracțiunii de viol prevăzute de art. 171 Cod penal nu au fost

constatate. În acest sens, atât prima instanță cât și cea de apel urmau să țină

cont și de Raportul de evaluare psihologică a minorei, efectuat de către

Centrul de Asistență și Protecție a Victimelor Traficului de Ființe Umane.

Ca rezultat al raportului sexual, minora a fost supusă mai multor probe

psihologice necesare pentru evaluarea factorilor traumatizanți și

identificării stării psihologice dominante, iar în concluzie s-a constatat, că la

momentul examinării părții vătămate semne de traumă psihologică sau

consecințe ale acesteia nu au fost manifestate;

- atât prima instanță cât și cea de apel, absolut eronat au apreciat

declarațiile date de către partea vătămată în instanța de judecată,

apreciindu-le critic, deoarece victima datorită vârstei, în opinia instanței, a

fost influențată de către apărare în darea declarațiilor pentru a ușura

situația condamnatului;

- instanța de apel nu s-a expus asupra motivului invocat în cererea de

apel a avocatului în interesele părții vătămate minore, referitor la

încadrarea juridică greșită a faptei inculpatului;

- hotărârea de condamnare a lui Sinevici Ilie în comiterea infracțiunii

de viol nu este bazată pe probe pertinente, concludente și utile, ci pe o

apreciere subiectivă a situației de fapt și interpretare eronată a legislație

penale de către instanța de judecată;

- în calitate de temeiuri pentru recurs a indicat art. 427 alin. (1) pct. 6)

și 12) Cod de procedură penală, și anume că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, și faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

către procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de

Justiție, Crijanovschi S., prin care a susținut dispunerea inadmisibilității

recursurilor, deoarece sunt vădit neîntemeiate.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi admise, cu

casarea totală a deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei

de aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, din următoarele

considerente.

18

Potrivit dispoziției art. 434 Cod de procedură penală, judecând

recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza

materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în

recurs de titularul acestuia.

În particular avându-se în vedere recursurile ordinare, rațiunea și

finalitatea exercitării căii de atac, rezidă în înlăturarea erorilor admise de

instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare a cauzei, iar

controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și

unul reparator.

Soluția instanței de recurs se fundamentează, în drept, pe prevederile

art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora

judecând recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a

hotărârii atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată, când eroarea admisă nu poate fi corectată

la această etapă a procedurilor.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței

de apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se constată admiterea

erorilor de drept, de natură să afecteze echitatea desfășurării procesului și

care au avut drept consecință adoptarea unei hotărâri contradictorii și

nemotivate.

Totodată, Colegiul evidențiază și prevederile art. 414 Cod de

procedură penală, în care se stipulează asupra căror chestiuni de fapt și de

drept urmează să se expună instanța, la etapa judecării cauzei în procedura

de apel.

În particular, la chestiunile de fapt se atribuie următoarele aspecte:

dacă fapta reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze

instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii,

dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau penal

au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare

la chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi

19

desființată, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

În acest context este relevant de specificat că, hotărârea instanței de

apel, potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, trebuie să

cuprindă, printre altele, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după

caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Așadar, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca

urmare a efectuării cercetării judecătorești, urma să expună în hotărârea

adoptată situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și să

formuleze concluzii temeinice, cu suport probator, privitor la vinovăția

inculpatului Sinevici Ilie și încadrarea juridică a faptei săvârșite de către

acesta, reieșind atât din materialele cauzei cât și din solicitările apelanților

care urmau a fi examinate de către instanță și acordarea unui răspuns în

parte.

Însă, în cauza deferită judecății instanța de apel nu a exercitat în

deplină măsură aceste atribuții legale reglementate exhaustiv de legislator.

Colegiul constată că autorii recursurile își întemeiază solicitările de

remitere a cauzei la rejudecare, pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8),

12) și 13) Cod de procedură penală, invocând următoarele cazuri de casare:

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apeluri și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, faptei săvârșite i s-a dat

o încadrare juridică greșită, a intervenit o lege penală mai favorabilă

condamnatului.

Astfel, rezumând motivele evidențiate de către autorii recursurilor, în

esență criticile recurenților se referă la faptul că instanța de apel a menținut

soluția de condamnare adoptată de către prima instanță în privința

inculpatului Sinevici Ilie, fără o apreciere corespunzătoare în parte a

probelor administrate la caz și fără oferirea răspunsurilor asupra tuturor

motivelor invocate în apeluri.

Verificând criticele expuse de recurenți în raport cu lucrările cauzei,

Colegiul penal lărgit constată că acestea sunt întemeiate, deoarece instanța

de al doilea grad de jurisdicție nu a judecat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptând în cele din urmă o soluție insuficient

motivată în raport cu argumentele apelanților și circumstanțele cauzei.

Astfel, în opinia Colegiului penal lărgit, de către instanța de apel au

fost formulate concluzii formulate, fără a fi dezbătute argumentele, care în

20

opinia părții apărării confirmă comiterea unor erori procesuale. În acest

sens este de menționat că, deși apelanții au solicitat aprecierea și expunerea

instanței referitor la respectarea procedurii de audiere inițială a părții

vătămate, precum și întreprinderea unor măsuri pentru înlăturarea unor

dubii cu privire la legalitatea audierii inițiale a părții vătămate (cu prezența

sau fără prezența pedagogului sau psihologului), instanța de apel nu a

acordat nici o apreciere acestuia aspect în decizia emisă.

Obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești, face parte

din setul garanțiilor subsecvente procesului echitabil, fapt prin care s-a

admis eroarea de drept prescrisă de pct. 6) din art. 427 alin. (1) Cod de

procedură penală.

Pentru a statua asupra acestei concluzii, Colegiul evidențiază într-un

prim aspect faptul că principala problemă adusă în discuție pe orice cauză

penală se referă la vinovăția sau nevinovăția persoanei deferite judecății în

raport cu faptele infracționale imputate acesteia prin rechizitoriu. Prin

urmare, atunci când unei persoane i se impută săvârșirea unei fapte penale

și i se aduce o acuzație în acest sens, aceasta trebuie să fie bazată pe probe

pertinente, veridice și concludente, care ar dovedi, dincolo de orice

îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune, a fost corect

calificată și a fost comisă anume de inculpat. Pentru a conchide asupra

celor expuse, probatoriu administrat în cauză urmează a fi apreciat după

intima convingere a judecătorului, care trebuie să se bazeze pe prevederile

legii procesual-penale și pe analiza coroborată a tuturor probelor sub toate

aspectele, complet și obiectiv, însă în speță instanța de apel a preluat

poziția primei instanțe având la bază doar declarațiile părții vătămate

minore oferite la faza urmăririi penale corectitudinea colectării cărora nu a

fost suficient examinată așa cum și coroborarea acestora cu celelalte probe

administrate în speță.

Efectuând o analiză a deciziei instanței de apel, prin prisma celor

invocate, în asemenea caz dificil, se constată lipsa suficientă și necesară a

argumentelor, în vederea verificării probatoriului pus la baza înaintării

învinuirii inculpatului Sinevi Ilie în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

art. 171 alin. (3) Cod penal, instanța de apel limitându-se la numirea

acestora și aprecierea cu unele fraze de ordin general, însă o analiză

separată a fiecărei probe atât a învinuirii cât și a părții apărării, nu a fost

efectuată.

Astfel, în speță, este necesar ca în mod judicios, cu o argumentare

temeinică, amplă și suficientă, ținând cont de explicațiile părților, să fie

21

rezolvate toate problemele de fapt și drept apărute în cadrul judecării

cauzei, cu excluderea contradicțiilor și incertitudinilor existente și fără a se

limita doar la unicul semn calificativ cum este vârsta minorei.

Pe lângă aprecierea probelor, instanța de recurs evidențiază că

instanța de apel a omis a da răspuns următoarelor chestiuni și anume:

apărarea a solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a

demonstra faptul că semnăturile de pe procesele verbale de audiere a

minorei din 04.11.2016 (f.d. 18), din 04.11.2016 (f.d.26), din 17 .01.2017 (f.d.

28), din 21.03.2017 (f.d.29), din 21.03.2017 (f.d.77), din 16.08.2017 (f.d. 172)

sunt false și nu aparțin lui XXXXX. Fapt despre care instanța de fond nici

nu s-a expus în sentință. Cererea respectivă a rămas fără o examinare

efectivă și în instanța de apel.

Colegiul conchide că instanța de apel nu a apreciat care aprobe

anume coroborează cu declarațiile părții vătămate minore acordate în

cadrul urmăririi penale, declarațiile respective nu au fost examinare nici în

raport cu declarațiile martorilor și inculpatului privind întreținerea unui

raport sexual benevol.

Partea apărării în apel a invocat că prima instanță a emis o sentință

de condamnare în lipsa probelor, în speță lipsind atât latura obiectivă a

infracțiunii imputate, cât și cea subiectivă, în acest sens fiind evidențiat că

partea vătămată nu a prezentat urme de violență pe corp, în opinia apărării

fiind lipsa „constrângerii” ca element material al infracțiunii de viol,

lipsind și acțiunile adiacente exprimate prin constrângerea fizica, psihică

cât și profitarea părții vătămate de a se apăra ori de a-și exprima voința, la

materialele cauzei penale lipsind și probele caracteristice infracțiunii

imputate inculpatului fiind invocată și încadrarea greșită a faptei săvârșite

de Sinevici Ilie, fiind solicitată reîncadrarea acțiunilor inculpatului Sinevici

Ilie conform art. 174 Cod penal, la acest capitol Colegiul stabilind că

instanța de apel a lăsat fără apreciere acest aspect.

Din lecturarea materialelor cauzei și a declarațiilor părții vătămate,

reprezentantului acesteia și a inculpatului se constată divergențe ce ține de

locul comiterii faptei incriminate inculpatului și instanța de apel nu a

elucidat aceste divergențe pentru a stabili concret unde a avut loc fapta

incriminată.

Astfel, Colegiul notează că, autorii apelurilor au invocat argumentele

menționate supra referitor la dezacordul cu raționamentele contradictorii

indicate în sentință, iar instanța de apel în hotărârea adoptată a omis de a

se expune asupra acestor critici, lăsându-le fără o careva apreciere

22

respectivele motive, ceea ce în opinia Colegiului indică la nerezolvarea

fondului apelurilor, constituind o eroare de drept incidentă pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală.

În opinia Colegiului, instanța de apel nu a verificat toate aspectele

învinuirii, iar probele nu au fost minuțios analizate, astfel încât instanța de

judecată să facă concluzii certe asupra chestiunilor importante pentru

cauză. Așadar, instanța de apel, urma să verifice toate probele, inclusiv cele

indirecte, să analizeze cu atenție argumentele invocate în apelurile

declarate, astfel încât să fie date răspunsuri lămurite la criticile expuse de

apelanți, respectiv să verifice atent încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, să înlăture dubiile și neconcordanțele evidențiate, ceea ce nu

s-a realizat în deplină măsură la judecarea cauzei în ordine de apel.

Astfel, Colegiul statuează că, decizia instanței de apel în cauza dată,

este afectată de insuficiență în partea motivării soluției adoptate, nefiind

oferite răspunsuri la toate argumentele expuse împotriva sentinței

adoptate, ceea ce este incident cazului de casare invocat de recurenți și

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume,

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Pe cale de consecință, erorile admise de către instanța ierarhic

inferioară nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, deoarece

instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se

pronunța asupra legalității sentinței, substituind instanța care a judecat

apelul cu încălcarea prevederilor procesuale-penale la pronunțarea

hotărârii judecătorești.

În asemenea condiții, Colegiul penal lărgit conchide de a admite

recursurile ordinare declarate la caz, iar decizia instanței de apel urmează a

fi casată total cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță, în alt

complet de judecători, pentru adoptarea unei soluții întemeiate, cu

respectarea prevederilor legale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, ce reglementează procedura

de rejudecare și limitele acesteia: să se pronunțe la modul cuvenit și în

strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale asupra motivelor

esențiale invocate în apelurile declarate în prezenta speță; să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să verifice și să aprecieze în partea

probele administrate și examinate în prezenta cauză, în strictă conformitate

cu cerințele legii, să le dea o evaluare cuvenită cu argumentarea

23

admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate, să elucideze

faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-și

argumenteze clar concluziile în decizia adoptată ținând cont de motivele

casării deciziei atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de

practica relevantă a CtEDO, și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată,

în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către avocatul Țigănașu

Elena în numele inculpatului Sinevici Ilie și de către avocatul Conoval Igor

în numele părții vătămate XXXXX, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 13 iunie 2018, în cauza penală în privința lui

Sinevici Ilie XXXXX și dispune rejudecarea cauzei de către aceiași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 25 aprilie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

24