1ra-408/2018 — 362/1 alin. 3 lit. a CP

1ra-408/2018 — 362/1 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-408/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

03 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir,

Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

către avocatul Arnaut Sorina în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 septembrie 2018, în

cauza penală în privința lui

Vînaga Roman xxxxx, născut la xxxxx, originar

xxxxx și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.05.2018 - 25.06.2018;

Instanța de apel: 26.07.2018 - 26.09.2018;

Instanța de recurs: 10.01.2019 - 03.04.2019.

A C O N S T A T A T:

temeiul prevederilor art. 364/1 Cod de procedură penală, pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Vînaga Roman a fost recunoscut vinovat

și condamnat în baza art. 3621 alin. (3) lit. a) Cod penal, la pedeapsa sub formă de

amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14000 lei.

Solicitarea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă

de 596,72 lei, a fost respinsă ca neîntemeiată.

perioada de timp cuprinsă între luna decembrie a anului 2015 - luna martie 2016

inculpatul Vînaga Roman, urmărind scopul obținerii unor foloase financiare în

urma organizării migrării ilegale pe teritoriul Republicii Moldova a persoanelor

care nu sunt nici cetățeni, nici rezidenți ai Republicii Moldova pentru a obține

beneficii financiare, formând în acest scop o reuniune stabilă de persoane care

s-au organizat în prealabil prin împărțirea rolurilor pentru a comite infracțiuni de

organizare a migrației ilegale, acționând în cadrul grupului criminal organizat,

împreună și printr-o înțelegere prealabilă cu cetățeanul Ucrainei, originar din Sri

Lanka, Makhendirarasa Puspokantan, cetățeanul Norvegiei Sivagnanam

Kandeepan, cetățeanul României Iancu Alin, cetățenii Republicii Moldova

Cazacinschi Oleg, Niculiță Ion, Ciubotaru Vitalie și cu alte persoane nestabilite de

1

către organul de urmărire penală, au creat și au pus în aplicare o schemă de

activitate a grupului format în scopul organizării intrării, șederii și tranzitării

ilegale a teritoriului statului a unui grup de persoane străine originari din

Sri Lanka, numărul exact nefiind stabilit, contribuind la migrarea ilegală a acestora

din Ucraina în Republica Moldova sau, după caz, la intrarea acestora în Republica

Moldova prin aeroportul internațional Chișinău în baza unor invitații fictive și

asigurând continuarea imigrării ilegale a acestora în țările Uniunii Europene.

Astfel, în vederea atingerii scopului infracțional propus, cet. Vînaga Roman,

acționând împreună și de comun acord cu alți membri activi ai grupului criminal

organizat, au recurs la realizarea pe etape a migrației ilegale, și anume au organizat

tranzitarea în mod ilegal peste frontiera de stat a Republicii Moldova a mai multor

persoane străine nerezidente, cet. Vînaga Roman fiind cel care a comunicat activ și

a tradus discuțiile dintre Cazacinschi Oleg și Sivagnanam Kandeepan, asigurând în

așa mod funcționarea grupului criminal organizat și menținerea legăturii cu alți

membri ai acestuia, precum și cu persoanele originare din Sri Lanka a căror

migrație ilegală urma a fi realizată, ulterior au adăpostit cel puțin opt persoane

străine nerezidente în locuri tăinuite din mun. Chișinău, gestionate de

Cazacinschi Oleg, Sivagnanam Kandeepan și alte persoane nestabilite de către

organul de urmărire penală, urmând ca să asigure transportarea acestora în

România prin tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova.

Astfel, la 12 martie 2016, aproximativ pe la orele 17:30, Niculiță Ion

împreună cu Ciubotaru Vitalie și în coordonare cu alți membri ai rețelei criminale,

din locuri tăinuite din mun. Chișinău, unde se aflau ascunși grupuri de imigranți,

au transportat un grup de patru persoane de origine afro-asiatică din Sri Lanka

spre frontiera verde aflată pe segmentul deservit de SPF „Stoianovca” pe direcția

s. Ghioltosu, R. Moldova - s. Rânzești, România, unde, grupul de imigranți urma să

fie preluat de către cetățeanul României, Iancu Alin și transmis altor persoane

necunoscute, membri ai grupului criminal organizat.

Ulterior, Niculiță Ion, acționând în coordonare cu alți membri ai rețelei

criminale, a pătruns împreună cu grupul de imigranți pe jos în regiunea semnului

de frontieră 1243 a zonei de frontieră, cu scopul final de a asigura migrația ilegală

a acestora în România pentru a ajunge în alte țări ale Uniunii Europene.

La 12 martie 2016, în jurul orelor 22:00, la intervenția reprezentanților

poliției de frontieră, în apropierea s. Ghioltosu, r-nul Cantemir, pe direcția s/f

1243, au fost reținuți însoțitorul Niculiță Ion și patru cetățeni ai insulei Sri Lanka

pe nume xxxxx, xxxxx, xxxxx și xxxxx, care intenționau să treacă ilegal frontiera de

stat din Republica Moldova în România cu scopul de a migra ilegal în Uniunea

Europeană prin ieșirea ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova.

În urma verificării locurilor de unde au fost transportați grupul de patru

persoane de origine afro-asiatică reținute în zona de frontieră, s-a stabilit că la

13 martie 2016 în apartamentul situat în xxxxx, a mai fost stabilit un grup tăinuit

de patru persoane de origine afro-asiatică pe nume: xxxxx, xxxxx, xxxxx și xxxxx,

aflate sub supravegherea membrului grupului criminal Sivagnanam Kandeepan,

care supraveghea și intermedia legăturile de comunicare în limbi străine cu

persoanele nerezidente clandestine, care așteptau organizarea migrației ilegale de

către acest grup criminal organizat.

2

Totodată, la 15 martie 2016, în rezultatul efectuării cercetării la fața locului

în hotelul situat pe xxxxx a fost stabilit un alt grup tăinuit de persoane de origine

afro-asiatică pe nume: xxxxx, xxxxx, xxxxx, cu care a locuit și xxxxx, care au intrat

în Republica Moldova prin aeroportul internațional Chișinău în baza unor invitații

fictive și care se aflau sub supravegherea membrilor grupului criminal

Makhendirarasa Puspokantan și Sivagnanam Kandeepan, care urmau să le asigure

traversarea ilegală a frontierei de stat spre România cu scopul de a migra ilegal

ulterior într-o altă țară a Uniunii Europene.

Prin acțiunile sale intenționate, inculpatul Vînaga Roman a săvârșit

organizarea, în scopul obținerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau

material, a intrării, șederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieșirii de

pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetățean, nici rezident al acestui stat

săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală, adică

infracțiunea prevăzută de art. 3621 alin. (3) lit. a) din Codul penal.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care lui Vînaga Roman, recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3621 alin. (3) lit. a) Cod penal, să-i fie

stabilită pedeapsa închisorii pe termen de 4 ani, cu executarea în penitenciar de

tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a exercita activitate legată de gestionarea

resurselor umane pe termen de 4 ani, și încasarea din contul inculpatului a sumei

de 596, 72 lei.

În motivarea cerințelor sale procurorul a invocat următoarele argumente:

- pedeapsa aplicată inculpatului Vînaga Roman este prea blândă, deoarece

nu va atinge scopul pedepsei penale de corectare și reeducare al condamnatului și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și din

partea altor persoane, respectiv inculpatului urma să-i fie stabilită pedeapsa sub

formă de închisoare, cu executarea reală a acesteia;

- instanța de judecată la stabilirea și individualizarea pedepsei în privința

inculpatului Vînaga Roman nu a ținut cont de faptul că inculpatul a săvârșit

infracțiunea în cadrul unui grup criminal organizat sau de o organizație criminală,

de faptul că infracțiunea comisă face parte din categoria celor grave pentru care

legea penală prevede pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la 5 la 7

ani;

- pedeapsa penală sub formă de amendă stabilită prin sentință nu este

eficientă, deoarece reeducarea și corijarea inculpatului este posibilă doar prin

izolarea acestuia de mediul normal de viață, aplicându-i măsura de pedeapsă în

formă de închisoare;

- instanța de fond neîntemeiat și neargumentat nu a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, care este obligatorie în

cazul sancțiunii alin. (3) art. 3621 Cod penal;

- cheltuielile de judecată suportate de către stat în cauza penală de

învinuire a lui Vînaga Roman urmează să fie încasate din contul acestuia.

2018, a fost admis apelul, casată sentința parțial și pronunțată o nouă hotărâre

3

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care: lui Vînaga Roman,

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3621 alin. (3) lit. a)

Cod penal, i-a fost aplicată pedeapsa închisorii pe termen de 4 ani, cu privarea de

dreptul de a exercita activitate legată de gestionarea resurselor umane pe termen

de 4 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 4 ani, în rest, sentința a fost

menținută.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate instanța de apel a menționat, că

instanța de fond nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod

penal, respectiv, nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori

agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de apel a constatat că acțiunile inculpatului Vînaga Roman cuprind

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3621 alin. (3) lit. a) Cod

penal, iar în conformitate cu criteriile enunțate la art. 16 Cod penal, infracțiunea

respectivă se califică ca infracțiune „gravă”.

Din materialele cauzei penale, instanța de apel a reținut că inculpatul

Vînaga Roman a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate și s-a căit

sincer de cele comise, a solicitat examinarea cauzei penale în procedura

simplificată, la evidența medicului narcolog sau psihiatru nu se află, are un copil

minor la întreținere, anterior nu a fost judecat.

Cu referire la art. 76 Cod penal, instanța de fond nu a reținut cu titlu de

circumstanțe atenuante „recunoașterea vinovăției”, deoarece această

circumstanță a atras incidența procedurii simplificate și nu poate fi valorificată ca

o circumstanță atenuantă prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, deoarece

ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică.

Careva circumstanțe agravante în conformitate cu art. 77 Cod penal, în

privința inculpatului nu au fost constatate.

Analizând soluția instanței de fond privind aplicarea unei pedepse sub

formă de amendă în privința inculpatului Vînaga Roman în raport cu

circumstanțele cauzei și personalitatea inculpatului, instanța de apel a constatat

că prima instanță a aplicat cea mai blândă pedeapsă sub formă de amendă, însă în

coraport cu agravantele în care a fost comisă fapta prejudiciabilă, această măsură

de pedeapsă este inechitabilă.

În acest context, instanța de apel a conchis că la individualizarea pedepsei

penale în privința inculpatului Vînaga Roman instanța de fond nu a ținut cont de

faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în cadrul unui grup criminal organizat,

că infracțiunea comisă face parte din categoria celor grave pentru care legea

penală prevede pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Respectiv, pedeapsa penală sub formă de amendă stabilită de prima instanță

nu își va realiza scopul propus al pedepsei penale, și anume corectarea

inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și

de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă

generează dispreț față de ea și nu este eficientă nici pentru corectarea

infractorului, nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

4

Prin urmare, instanța de apel ținând cont de criteriile generale de

individualizare a pedepsei stabilite la art. 75 Cod penal, de circumstanțele de

comitere a infracțiunii, care a fost realizată de către un grup criminal organizat, de

gravitatea infracțiunii, a considerat că în privința inculpatului Vînaga Roman este

echitabilă aplicarea pedepsei sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu

privarea de dreptul de a exercita activitate legată de gestionarea resurselor umane

pe termen de 4 ani.

În ceea ce privește pedeapsa complementară „privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate”, instanța de apel a notat că

aceasta are un caracter obligatoriu, din care motive a dispus și aplicarea pedepsei

complementare în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale.

Cu referire la modalitatea de executare a pedepsei penale sub formă de

închisoare, instanța de apel a respins solicitarea acuzatorului de stat privind

executarea reală a pedepsei de către inculpatul Vînaga Roman, or, în acest sens,

acuzatorul de stat nu a invocat careva circumstanțe suplimentare, iar din

materialele cauzei penale rezultă că inculpatul anterior nu a fost judecat, careva

circumstanțe agravante în privința acestuia nu au fost constatate.

Așadar, în temeiul art. 90 Cod penal, instanța de apel a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 4 ani, cu

obligarea ultimului să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului

competent.

Având în vedere personalitatea inculpatului Vînaga Roman, instanța de apel

a considerat că scopul pedepsei poate fi atins în condițiile suspendării condiționate

a executării pedepsei, ceea ce va constitui o pedeapsă echitabilă, de natură să

aducă atingere scopului pedepsei penale prevăzut de art. 61 Cod penal.

Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea din contul

inculpatului Vînaga Roman a sumei de 596,72 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare,

instanța de apel a considerat că aceasta nu poate fi admisă, or, aceste cheltuieli nu

se încadrează în prevederile art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală, or,

dispoziția legală citată enumeră exhaustiv sumele ce se încadrează în cheltuieli

judiciare, procurorul având obligația să-și argumenteze cerința înaintată.

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 15)-16) Cod de procedură penală, contestă

decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și

menținerea în vigoare a sentinței.

În argumentarea recursului invocă dezacordul cu soluția instanței de apel

privind stabilirea în privința inculpatului a pedepsei închisorii, considerând că

soluția primei instanțe la capitolul individualizării pedepsei penale este una

corectă.

Astfel, în opinia apărării instanța de apel a interpretat eronat circumstanțele

pricinii considerând că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea blândă.

Relevă că, instanța de fond a ținut cont de faptul, că inculpatul a recunoscut

vinovăția și a manifestat căință sinceră, a solicitat judecarea cauzei conform

procedurii simplificate, precum și de personalitatea inculpatului.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

5

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal menționează că potrivit practicii judiciare constante, erorile

de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit recursului declarat, Colegiul penal constată că apărarea invocă

temeiurile de casare prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 15), 16) Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

în cazul când 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; 15) instanța

de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la

nivel național a drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această

cauză; 16) norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei hotărâri

de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Reieșind din temeiurile pentru recurs invocate în raport cu actele cauzei,

Colegiul penal conchide că acestea nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului în cauză, din următoarele considerente.

Astfel, deși apărarea face referire la prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, în același timp se atestă că recurentul nu face trimitere la

vreun temei concret pentru declararea recursului din cele cinci prevăzute

exhaustiv în punctul indicat.

Totodată, Colegiul penal a constatat că în recurs apărarea face trimitere

declarativ și la prevederile pct. 15), 16) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

deoarece în conținutul recursului avocatul nu a indicat expres în privința unei

hotărâri a unei instanțe de judecată internațională care ar fi aplicabilă și la

circumstanțele din prezenta speță, precum nu a precizat care ar fi acea normă de

drept aplicată în hotărârea contestată, care contravine unei hotărâri de aplicare a

aceleiași norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Așadar, având în vedere că recursul declarat nu este motivat sub aspectul

temeiurilor de casare nominalizate, Colegiul penal nu se va expune în privința

acestora, deoarece instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar declarat cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, or,

în conformitate cu art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

6

Distinct de argumentele expuse mai sus, Colegiul penal atestă că apărarea

critică decizia instanței de apel dintr-un singur considerent, și anume aceasta își

exprimă dezacordul cu modalitatea de individualizare a pedepsei penale, motive

care își găsesc reflectare în temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

Astfel, în opinia apărării instanța de apel greșit a admis apelul procurorului

și a casat sentința primei instanțe în partea stabilirii pedepsei penale, aplicând

inculpatului o pedeapsă de altă categorie, și anume pedeapsa închisorii pe termen

de 4 ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitate legată de gestionarea

resurselor umane pe termen de 4 ani, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pentru perioada de probațiune de 4 ani, în rest, sentința fiind

menținută.

Deci se atestă, că recurentul pledează în continuare pentru menținerea

soluției primei instanțe, potrivit căreia inculpatului Vînaga Roman, recunoscut

vinovat în baza art. 3621 alin. (3) lit. a) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14000

lei.

Cu referire la aceste argumente ale apărării Colegiul penal conchide, că

instanța de apel, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ajungând corect la

concluzia de a admite apelul procurorului și de a casa sentința în partea stabilirii

pedepsei inculpatului Vînaga Roman, deoarece prima instanță neîntemeiat a ajuns

la concluzia că scopul pedepsei penale poate fi realizat în cazul dedus judecății prin

stabilirea celei mai blânde pedepse, și anume sub formă de amendă.

Colegiul penal menționează, că potrivit art. 75 Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele atenuante și agravante, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Totodată, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

7

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Astfel, instanța de apel corect a reținut că Vînaga Roman a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 3621 alin. (3) lit. a) Cod penal, iar în conformitate cu

criteriile enunțate la art. 16 Cod penal, infracțiunea respectivă se califică ca

infracțiune gravă.

Totodată, instanța de apel corect a evidențiat, că prima instanță nu a ținut

cont de faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea în cadrul unui grup criminal

organizat, și că infracțiunea comisă face parte din categoria celor grave pentru care

legea penală prevede pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la 5 la 7

ani.

Prin urmare, pedeapsa penală sub formă de amendă stabilită de prima

instanță nu își va realiza scopul propus al pedepsei penale, și anume corectarea

inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către inculpat, cât și

de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea blândă

generează dispreț față de ea și nu este eficientă nici pentru corectarea

infractorului, nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În opinia Colegiului penal, instanța de apel corect a statuat și asupra faptului,

că recunoașterea deplină a vinei, căința sinceră și examinarea cauzei în procedura

simplificată, nu sunt în stare să prevaleze asupra infracțiunii grave și comisă în

cadrul unui grup criminal organizat, fiind evidentă necesitatea stabilirii unei

pedepse care-l va corecta pe inculpat și-l va face să conștientizeze urmările

acțiunilor sale.

Așa fiind, Colegiul penal menționează că instanța de apel a ținut cont de

principiul individualizării pedepsei (art. 7 Cod penal) în coroborare cu criteriile

generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75 alin. (1) Cod penal, și

întemeiat a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se va asigura doar prin

stabilirea față de inculpat a pedepsei închisorii cu suspendarea condiționată a

executării acesteia, precum și cu aplicarea pedepsei complementare – privarea de

dreptul de a exercita activitate legată de gestionarea resurselor umane pe termen

de 4 ani, pedeapsă care potrivit normei incriminate este obligatoriu de a fi aplicată.

Față de cele descrise mai sus, Colegiul penal conchide că, instanța de apel la

compartimentul individualizării pedepsei, a acordat deplină eficiență prevederilor

art. art. 7, 61, 75, 90 Cod penal.

Prin urmare, Colegiul penal constată că, concluzia instanței de apel

corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta

fiind motivată și aplicată în limitele legii, motiv din care se impune soluția

inadmisibilității recursului ordinar declarat de către avocatul Arnaut Sorina în

numele inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

8

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul

Arnaut Sorina în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 26 septembrie 2018, în cauza penală în privința lui

Vînaga Roman xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 aprilie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

9