1ra-573/19 — art. 186 alin. 5 CP

1ra-573/19 — art. 186 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-573/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

inculpatul Ciomîrtan Ion, prin care solicită casarea parțială a deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2012, în cauza penală privindu-l

pe

Ciomîrtan Ion XXX născut la XXX, originar și

domiciliat în XXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității în principiu a recursului în cauză, în baza actelor din

dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

inculpatul Ciomîrtan Ion a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal, iar cu aplicarea art. 79 Cod penal i-a fost

stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani.

Conform art. 90 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei, fiind

fixat un termen de probă de 5 ani.

Acțiunile civile înaintate de părțile vătămate Bostan Vasile, Țaulean Eugeniu,

Negură Sergiu, Stamate Eduard și CIA „Asito” SA, au fost admise în principiu,

urmând ca asupra cuantumului lor să se expună instanța în ordinea civilă, iar în

partea încasării prejudiciului moral s-a admis parțial și s-a încasat de la Ciomîrtan

Ion în beneficiul lui Bostan Vasile, Țaulean Eugeniu, Negură Sergiu cîte 3000 lei

pentru fiecare.

Totodată prin sentință s-a soluționat și chestiunea cu privire la corpurile

delicte.

1.1 Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că, inculpatul

Ciomîrtan Ion la 07 februarie 2010, aproximativ între ora 01:15- 06:00, fiind în

înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de organul de urmărire penală,

acționând conform planului elaborat din timp, au sustras pe ascuns mijlocul de

transport de model „Mercedes” cu numărul de înmatriculare XXX ce se afla parcat

pe str. XXX, reutilându-l și înmatriculându-l în continuare pe numele lui Malanciuc

Veaceslav, prin care i-a fost pricinuită lui Negură Sergiu o pagubă materială în

proporții deosebit de mare în sumă de 148 350 lei, ce constituie 7 417, 5 unități

convenționale.

Tot el, Ciomîrtan Ion la 13 februarie 2010 aproximativ la ora 01:30, fiind în

înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de organul de urmărire penală,

acționând conform planului elaborat din timp, au sustras pe ascuns mijlocul de

transport de model „ Mercedes” cu numărul de înmatriculare XXX, ce se afla parcat

pe XXX, prin care fapt i-a pricinuit cet. Stamatin Eduard o pagubă materială în

proporții deosebit de mari în sumă de 146 000 lei, ce constituie 7 300 unități

convenționale.

Tot el, Ciomîrtan Ion la 31 martie 2010, aproximativ între ora 21:15-07:30,

fiind în înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de organul de urmărire

penală, acționând conform planului elaborat din timp, au sustras pe ascuns mijlocul

de transport de marcă „ Mercedes Sprinter” cu numărul de înmatriculare XXX ce se

afla parcat pe XXX, ulterior reutilându-l și înmatriculându-l pe numele lui Jecov

Alexei, care în continuare a eliberat procură pe numele lui Ciomîrtan Ion, prin care

i-a fost pricinuit lui Bostan Vasile o pagubă materială în proporții deosebit de mari

în sumă de 122 000 lei, ce constituie 6 100 unități convenționale.

Tot el, Ciomîrtan Ion la 15 septembrie 2010, aproximativ între ora 20:00-

04:00, fiind în înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de organul de

urmărire penală, acționând conform planului elaborat din timp, au sustras pe ascuns

mijlocul de transport de model „ Mercedes-412D” cu numărul de înmatriculare XXX

ce se afla parcat pe XXX, prin care fapt i-a fost pricinuit o pagubă materială lui

Țaulean Eugeniu în proporții deosebit de mari în sumă de 192 762 lei ce constituie

9 638 unități convenționale

Acțiunile inculpatului Ciomîrtan Ion au fost calificate în baza art. 186 alin.

(5) Cod penal „furtul- adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,

săvârșită de mai multe persoane, în proporții deosebit de mari.”

2.1 Procurorul Procuraturii Generale Caraman Alexandru, care a solicitat

casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

Ciomîrtan Ion să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

186 alin. (5) Cod penal, cu stabilirea în baza acestei norme a unei pedepse sub formă

de închisoare pe un termen de 9 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis. Invocând faptul că:

- inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă prea blândă, nu s-a luat în

considerare gravitatea infracțiunii, personalitatea inculpatului, care nu s-a căit de

cele comise, de lipsa circumstanțelor atenuante;

- nu s-a ținut cont de prevederile art. art. 61, 75 Cod penal la stabilirea

pedepsei.

2.3 Partea vătămată Bostan Vasile care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie excluse

prevederile art. art. 79, 90 Cod penal în privința inculpatului.

Invocând faptul că:

- nu s-au respectat principiile generale la individualizare a pedepsei, nu s-a

dat deplină eficiență prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal;

- eronat au fost aplicate prevederile art. 79 Cod penal, indicând ca

circumstanțe excepționale niște date care nu corespund realității;

- în cadrul urmăririi penale inculpatul a refuzat colaborarea cu organul de

urmărire penală, refuzând a face declarații;

- atât la urmărire penală cât și la examinarea cauzei în instanța de judecată

inculpatul nu s-a căit de cele comise, nu a conlucrat cu organele de urmărire penală

și nu a comunicat cine sunt coautorii;

- nu au fost întrunite condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor

art. 90 Cod penal;

- la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, prima instanță nu a respectat

prevederile art. art. 1398 alin. (1), 616 alin. (1) Cod civil.

2.4. Partea vătămată Negură Sergiu care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie excluse

prevederile art. 79, 90 Cod penal , față de inculpat. Invocând motive similare ca cele

specificate la pct. 2.3 din prezenta decizie.

2012, s-au admis apelurile declarate, s-a casat parțial sentința și s-a emis o nouă

hotărâre prin care inculpatului Ciomîrtan Ion recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal, i s-a stabilit o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

S-a admis parțial acțiunea civilă a părților vătămate Negură Sergiu, și Bostan

Vasile în partea încasării prejudiciului moral, s-a dispus încasarea a câte zece mii lei

din contul inculpatului Ciomîrtan Ion în beneficiul părților vătămate.

3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la aplicarea pedepsei

față de inculpat, prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 și

75 Cod penal, pripit ajungând la concluzia despre aplicarea art. 79 Cod penal,

neargumentând care sunt circumstanțele excepționale ale cauzei, ce ar fi permis

aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege.

Instanța de apel a remarcat faptul că în cadrul urmăririi penale inculpatul a

refuzat să dea declarații, prin ce s-a constatat că acesta nu a colaborat cu organul de

urmărire penală la descoperirea infracțiunii iar în cadrul instanței de judecată a făcut

declarații care nu au reflectat realitatea despre comiterea infracțiunii, nu a dat careva

nume ale persoanelor cu care a săvârșit infracțiunea în complicitate, fapt care nu și-

a găsit confirmarea prin careva probe pertinente, veridice, utile și concludente,

persoanele date nefiind identificate de către organul de urmărire penală nefiind

supuse răspunderii și pedepsei penale, fapt ce a servit pentru instanța de apel să

concluzioneze asupra nesincerității inculpatului în darea declarațiilor, nejustificând

posibilitatea de corectare și reeducare a sa la libertate.

De asemenea instanța de apel a menționat faptul că prima instanță nu a ținut

cont că inculpatul Ciomîrtan Ion nici la urmărirea penală și nici în instanța de

judecată nu a declarat nimic referitor la scopul și motivul care l-au impus la

săvârșirea infracțiunii, deoarece acesta nu a recunoscut vina, deci nefondat s-a

statuat că scopul și motivul comiterii faptei de către inculpatul Ciomîrtan Ion sunt

circumstanțe care micșorează gravitatea faptei, dar mai ales a consecințelor,

deoarece s-a acționat în scop de profit și cu motiv de cupiditate.

Ținând cont de prevederile art. 16 Cod penal, de faptul că inculpatul duce un

mod normal de viață, nu stă la evidența medicului narcolog și psihiatru, are loc

permanent de trai, este căsătorit, are la întreținere persoane, anterior nu a fost judecat,

instanța de apel a conchis că corectarea și reeducarea inculpatului Ciomîrtan Ion nu

va fi posibilă fără izolarea sa de societate.

În cît privește soluționarea acțiunii civile referitor la prejudiciul moral cauzat

părților vătămate Bostan Vasile și Negură Sergiu, instanța de apel a statuat că

dispunerea încasării sumei de doar 3000 lei cu titlul de prejudiciu moral nu este

echitabil, din cauză că acestora le-au fost cauzate suferințe de ordin psihic, disconfort

emoțional, retrăire, nervozitate, îngrijorarea pentru lipsa unui venit lunar garantat

din utilizarea automobilului său.

4.1. Inculpatul Ciomîrtan Ion, care a invocat drept temeiuri de recurs

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6), pct. 8) Cod de procedură penală, care solicită

casarea deciziei cu remiterea cauzei la rejudecare.

Invocând faptul că:

- instanța de apel a conchis asupra vinovăției doar în baza declarațiilor incerte

din cadrul dosarului penal, fapt care a încălcat principiul prezumției nevinovăției;

- nu au fost întrunite elementele infracțiunii, instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub

învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza legii mai

blânde;

- a fost încălcat art. 6 CEDO;

- declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la

aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu faptele și împrejurările

ce rezultă din ansamblu de probe existente în cauză;

- la pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea

vinovăției inculpatului pe baza probelor sigure, certe, în prezenta cauză penală nu au

fost prezentate astfel de probe, iar condamnarea în baza probelor existente a dus la

încălcarea principiului „in dubio pro reo”;

- în cadrul examinării cauzei în instanța de apel au fost respinse probele

apărării, declarațiile martorilor, cauza fiind examinată fără participarea inculpatului.

(1) pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, care a pledat

pentru inadmisibilitatea recursului, invocând faptul că recurentul și-a manifestat

dezacordul cu soluția, motivând că nu este vinovat de cele încriminate.

Menționând faptul că, având în vedere faptul că inculpatul nu a declarat apel,

iar încălcarea în viziunea lui a avut loc în instanța de apel, el era în drept să atace

decizia doar în partea individualizării pedepsei și a acțiunii civile și nu sub aspectul

temeiurilor prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și pct. 8) Cod de procedură penală.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal constată că acesta este inadmisibil, din

următoarele considerente.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen, fiindcă în materialele

dosarului penal nu există date despre înmânarea deciziei inculpatului.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este

vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, Colegiul penal reține că, recurentul indică ca temei pentru declararea

recursului ordinar, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și pct. 8) Cod de procedură

penală, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

reține că, temeiurile și motivele invocate de recurent în susținerea acestor temeiuri

nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor cauzei, argumentând în acest

context următoarele.

Astfel, analizând textul deciziei atacate ( f. d. 152-157, vol. IX) în coraport cu

motivele invocate de recurent, Colegiul penal atestă că, instanța de apel s-a expus

argumentat și motivat, bazându-și just soluția din decizie, privind admiterea

apelurilor declarate de către procuror și de către părțile vătămate Bostan Vasile și

Negură Sergiu prin care inculpatul Ciomîrtan Ion a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 8 ani

închisoare în penitenciar de tip semiînchis, iar instanța de recurs ordinar, în virtutea

corectitudinii acestei motivări, pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește,

fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale

în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși

obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Colegiul penal constată că temeiul invocat de recurent, prevăzut în pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală nu și-a găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și

în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

În afară de aceasta, Colegiul penal atestă, că recurentul critică decizia instanței

de apel sub aspectul temeiului de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală, potrivit căruia hotărârea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel,

atunci când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În acest sens, Colegiul reiterează, că potrivit prevederilor art. 424 alin.(2) Cod

de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și

în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnatului.

Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma

penală.

Colegiul penal reține că, acest temei include cazurile când nu a fost stabilită

fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici mijloacele de

probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele constitutive.

În acest sens, instanța de apel a conchis, că analizând obiectiv cumulul de probe

prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor a ajuns la concluzia cu privire la

vinovăția lui Ciomîrtan Ion în comiterea componenței de infracțiune prevăzute de

art. 186 alin. (5) Cod penal.

Contrar criticii aduse de către inculpat, care precizează că, la caz, nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, Colegiul penal respinge aceste

argumente, ca fiind neîntemeiate, în contextul în care instanțele de fond au analizat

minuțios aceste aspecte și s-au expus argumentat în privința lor.

Studiind materialele cauzei și conținutul deciziei contestate, Colegiul penal

consideră că instanța de apel corect a casat parțial sentința primei instanțe referitor

la aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, or circumstanțele care au fost reținute de

către prima instanță la aplicarea acestor prevederi și anume căința activă și lipsa

antecedentelor penale sunt niște circumstanțe obișnuite care caracterizează

inculpatul, împrejurări de fapt care nici într-un mod nu micșorează esențial

gravitatea infracțiunii comise și consecințele acesteia.

Mai mult, Colegiul penal constată că au fost neîntemeiat aplicate prevederile

art. 79 Cod penal față de inculpatul Ciomîrtan Ion deoarece la urmărirea penală

acesta a refuzat să facă careva declarații iar la judecarea cauzei în primă instanță

ultimul și-a recunoscut vina parțial (f.d. 71 vol. XI verso) nefiind clară concluzia

instanței de fond cu privire la căința activă a inculpatului și a recunoașterii vinovăției

sale în infracțiunea încriminată, totodată în acțiunile acestuia a fost reținută și

circumstanța agravantă prevăzută la art. 77 alin. (1) lit. c) Cod penal „săvîrșirea

infracțiunii prin orice formă de participație”, prin urmare concluzia instanței de apel

cu referire la excluderea art. 79 Cod penal, este una corectă, legală și întemeiată.

Referitor la argumentul inculpatului precum că „la pronunțarea unei

condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe

baza probelor sigure, certe, în prezenta cauză penală nu au fost prezentate astfel de

probe, iar condamnarea în baza probelor existente a dus la încălcarea principiului

„in dubio pro reo”, instanța de recurs îl respinge or, potrivit materialelor cauzei,

inculpatul Ciomîrtan Ion a fost pus sub învinuire, recunoscut vinovat și condamnat

de prima instanță în baza art. 186 alin. (5) Cod penal, ce nu a fost contestat cu apel

de inculpat. Astfel, instanța de apel legal și întemeiat a conchis asupra menținerii

sentinței în partea constatării vinovăției inculpatului Ciomîrtan Ion în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal, deoarece la judecarea apelurilor

declarate de către procuror și de către părțile vătămate, a verificat legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în partea stabilirii pedepsei, respectându-se prevederile

art. 414 alin. (1), (5) și 417 alin. (8) Cod de procedură penală, iar hotărârea adoptată

cuprinde toate motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Instanța de recurs consideră neîntemeiat argumentul inculpatului Ciomîrtan Ion

precum că „instanța de apel a conchis asupra vinovăției doar în baza declarațiilor

incerte din cadrul dosarului penal, fapt care a încălcat principiul prezumției

nevinovăției” or, prin decizia instanței de apel s-a casat doar parțial sentința primei

instanțe și anume în partea stabilirii și individualizării pedepsei, iar referitor la

vinovăția acestuia s-au reținut constatările primei instanțe, prin urmare inculpatul

Ciomîrtan Ion prin neatacare a sentinței, în mod tacit a acceptat concluziile primei

instanțe referitoare la vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (5) Cod penal, care prin cumulul de probe cercetate atât

în primă instanță cît și de instanța de apel, indubitabil au dovedit vinovăția acestuia.

Neatacând sentința cu apel, conform prevederilor art. 427 alin. (2) Cod de procedură

penală, inculpatul în prezent nu poate contesta cu recurs stabilirea vinovăției și

calificarea infracțiunii, nu poate invoca temeiurile de recurs prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6) și pct. 8) Cod de procedură penală sub aceste aspecte, dar numai în

partea individualizării pedepsei de către instanța de apel.

Totodată, Colegiul penal atestă, că argumentele recursului se rezumă la o altă

apreciere a probelor, care diferă de cea expusă în hotărârile judecătorești pronunțate

în cauză, pe când la această etapă instanța de recurs nu analizează conținutul

mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului probator și nu stabilește o

altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțe, acestea fiind atribuții exclusive

ale instanțelor de fond.

Așadar, reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal a ajuns la concluzia că,

temeiurile invocate de recurent, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

declarat. Erori de drept la etapa examinării apelurilor nu s-au comis, prin urmare,

hotărârea atacată este una legală și întemeiată, considerente din care recursul ordinar

declarat de către inculpatul Ciomîrtan Ion urmează a fi declarat ca inadmisibil, fiind

vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către inculpatul Ciomîrtan Ion

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie

2012, în cauza penală privindu-l pe Ciomîrtan Ion XXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 aprilie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor