1ra-744/2019 — art. 201-1 alin. 1 lit. c, art. 179 alin. 2 CP

1ra-744/2019 — art. 201-1 alin. 1 lit. c, art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-744/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Cahul, Tomița Mihail, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 20 decembrie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

ALDEA Veaceslav XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.06.2018 – 22.10.2018;

Instanța de apel: 14.11.2018 – 20.12.2018;

Instanța de recurs: 25.02.2019 – 27.03.2019.

c o n s t a t ă:

în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală, Aldea Vs. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

2011 alin. (2) lit. c) Cod penal la 160 de ore de muncă neremunerată în folosul

comunității. Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal de învinuire a lui Aldea Vs.

în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, din motivul împăcării părților.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea din contul lui Aldea Vs. a

cheltuielilor judiciare în mărime de 640 de lei, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

aproximativ la ora 2230 min., intenționat, în lipsa consimțământului

proprietarului, lezând dreptul constituțional al persoanei prevăzut de art. 29 din

Constituția Republicii Moldova, conform căruia domiciliul și reședința sunt

inviolabile și nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reședința

unei persoane fără consimțământul acesteia, a pătruns ilegal în domiciliul

socrului său, Cîrchelan C., amplasat în XXXXX, unde în camera ultimului a

aplicat în privința lui violența fizică, manifestată prin lovitura cu piciorul

1

încălțat în regiunea toracică, iar la cerința părții vătămate de a părăsi

domiciliul, acesta a refuzat să-1 părăsească, numindu-1 cu cuvinte necenzurate.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, instanța a reținut că Aldea Vs. a

comis infracțiunea prevăzută de art. 179 alin. (2) Cod penal, violarea de

domiciliu, adică pătrunderea, rămânerea ilegală în domiciliul unei persoane fără

consimțământul acesteia, refuzul de a-l părăsi la cererea ei, acțiuni săvârșite cu

aplicarea violenței.

Tot el, la 28 martie 2018, aproximativ la ora 2230 min., pătrunzând în

domiciliul socrului său, Cîrchelan C., amplasat în XXXXX, fără consimțimântul

acestuia, a intrat în camera ultimului, și acționând cu intenția directă, s-a

apropiat de patul unde era culcat Cîrchelan C., care conform art. 1331 Cod penal

este membru de familie, și dându-și seama de caracterul acțiunilor sale

prejudiciabile, i-a aplicat ultimului o lovitură în regiunea toracică cu piciorul

încălțat, cauzându-i astfel conform raportului de expertiză medico-legală nr.

201811D0081 din 18 aprilie 2018, fractura închisă a coastei IV din stânga,

produsă la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, ce condiționează

dereglarea sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare corporală medie.

Având în vedere starea de fapt expusă supra, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (2) lit. c) Cod penal, violența în familie,

adică acțiunea intenționată comisă de un membru al familiei în privința altui

membru al familiei, manifestată prin maltratare, alte acțiuni violente, care au

provocat vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății.

În cadrul ședinței preliminare, inculpatul Aldea Vs., a înaintat instanței două cereri,

întocmite de el personal privind examinarea cauzei în procedură simplificată în

conformitate cu prevederile art. 3641 Cod de procedură penală invocând că, recunoaște în

totalitate faptele incriminate, este de acord cu calificarea, nu solicită administrarea de noi

probe și o cerere privind încetarea procesului penal pe art. 179 alin. (2) Cod penal.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost contestată cu apel de către procuror, care

a solicitat casarea parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,

în partea soluționării chestiunii de încasarea a cheltuielilor judiciare, cu dispunerea

recuperării acestora din contul inculpatului.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că prima instanță eronat a respins

demersul procurorului vizavi de necesitatea încasării sumei de 640 de lei, din contul

inculpatului, încălcând astfel prevederile art. 227 – 229 din Codul de procedură penală.

La materialele dosarului a fost anexată informația prin care se confirmă că pentru

efectuarea raportului de expertiză judiciară nr. 201811D0081 din 18 aprilie 2018 și

raportului de constatare nr. 201811P0208 din 02 aprilie 2018, cheltuielile constituie 640

de lei.

Apelantul a susținut că, în situația în care statul și-a onorat obligația, a demonstrat

prin acțiuni de procedură legală vinovăția persoanei și pentru asigurarea bunei desfășurări

2

a procesului penal a suportat cheltuieli, art. 229 Cod de procedură penală, indică direct că

condamnatul poate fi obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare. La caz, instanța la

refuzul de a fi încasate cheltuielile judiciare din contul inculpatului nu a stabilit că

încasarea acestora poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care

se află la întreținerea inculpatului.

2018, apelul procurorului a fost respins, ca nefondat, cu menținerea în vigoare a sentinței.

de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate în cuprinsul sentinței. Concluzia primei instanțe privind calificarea

infracțiunilor este corectă, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componențelor de

infracțiune prevăzute de art. 179 alin. (2) și 2011 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței în partea contestată de procuror,

instanța de apel a menționat următoarele.

Prima instanță corect a respins solicitarea acuzatorului de stat de a încasa din contul

lui Aldea Vs. în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 640 lei, ca fiind

neîntemeiată.

Colegiul judiciar a respins ca fiind neîntemeiate argumentele expuse în cererea de

apel, deoarece instanța de prim nivel și-a motivat soluția în această parte, soluție pe care

instanța de apel a însușit-o. Prima instanță corect a respins cerința procurorului privind

încasarea cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 640 lei de la inculpat pentru

efectuarea raportului de constatare nr. 201811P0208 din 02 aprilie 2018 și raportul de

expertiză judiciară nr. 201811D0081 din 18 aprilie 2018.

Pentru a elucida circumstanțele invocate vizavi de cerințele procurorului expuse în

cererea de apel, Colegiul a făcut trimitere la prevederile art. 143 alin. (1) Cod de

procedură penală, care prevede că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat,

inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală). De asemenea, instanța a considerat necesar de

a face trimitere și la prevederile alin. (3) art. 227 Cod de procedură penală, care

stipulează că cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat. Drept urmare

celor invocate se conchide că, în cazurile când expertiza este dispusă de către organul de

urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile

necesare pentru efectuarea expertizei sunt achitate din contul mijloacelor bănești a

bugetului de stat.

Cu referire la cele expuse, instanța a reținut că, efectuarea raportului de constatare

nr.201811P0208 din 02 aprilie 2018 și raportului de expertiză judiciară nr. 201811D0081

din 18 aprilie 2018 au fost dispuse de către organul de urmărire penală în vederea

acumulării probelor care confirmă vinovăția inculpatului, fiind acțiuni procesuale ce ține

de administrarea probatoriului în vederea posibilității formulării învinuirii și atragerea

persoanei la răspundere penală, acțiune care este pusă în sarcina părții acuzării.

3

Mai mult, potrivit art. 75 alin. (3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar nr. 68 din 14.04.2016 (M.O. nr. 157-162/316 din 10.06.2016),

se stipulează că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sânt suportate

de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor

prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală.

În această ordine de idei, potrivit prevederilor art. 142 alin. (2) Cod de procedură

penală părțile, din inițiativă proprie și pe cont propriu, sunt în drept, prin intermediul

organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanței de judecată, să înainteze

instituției publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind

efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia lor,

vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor.

În acest context, s-a atestat că în prezenta cauză penală ordonatorul raportului de

constatare nr.201811P0208 din 02 aprilie 2018 și raportului de expertiză judiciară nr.

201811D0081 din 18 aprilie 2018 a fost organul de urmărire penală (f.d.7,60), fără a

exista o asemenea cerere din partea părții apărării.

Colegiul judiciar nu a admis și a considerat neîntemeiat argumentul invocat de

procuror că, potrivit art. 229 Cod de procedură penală, condamnatul trebuie obligat la

recuperarea cheltuielilor judiciare, motiv din care consideră că inculpatul Aldea Vs. este

obligat să achite cheltuielile judiciare solicitate, or, potrivit prevederilor art. 229 Cod de

procedură penală expresia „poate fi obligat ...” nu echivalează cu expresia „este

obligat”, mai mult ca atât potrivit prevederilor art. 227 alin. (1), (3) și art. 229 alin. (1)

Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit Legii

pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate

de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Pe cale de consecință, instanța de apel a apreciat că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare

ce sunt achitate din bugetul statutului și în această parte cerințele procurorului necesită a

fi respinse și corect au fost respinse de către instanța de prim nivel judiciar.

recurs ordinar solicitând casarea parțială a acestora, cu pronunțarea unei noi soluții în

această parte, prin care să se dispună încasarea din contul inculpatului a sumei de 640 lei

pentru cheltuielile judiciare suportate de stat la instrumentarea cauzei.

Recurentul indică că cheltuielile judiciare în cuantum de 640 lei au fost suportate de

stat pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și urmează a fi încasate de la

inculpat. Soluția instanțelor de fond, prin care s-a dispus neîncasarea cheltuielilor de

judecată, contravine normelor procesual-penale în vigoare, în particular avându-se în

vedere art. 227 alin. (1) – (2) și art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală.

Orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau statului trebuie să fie

reparat. Procurorul susține că este necesar de schimbat atitudinea instanțelor vizavi de

instituția încasării cheltuielilor judiciare, deoarece cu așa tendințe a instanței de apel,

suferă societatea și bugetul de stat. În speță, statul și-a onorat obligația și a demonstrat

4

prin acțiuni de procedură legală vinovăția persoanei și pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal a suportat cheltuieli, art. 229 Cod de procedură penală, indică direct că

condamnatul poate fi obligat la recuperarea cheltuielilor judiciare.

În subsidiar, partea acuzării remarcă că practica judiciară cu privire la încasarea

cheltuielilor judiciare a Curții de Apel Cahul este divergentă.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

materialelor din dosar și raportat la criticele recurentului, Colegiul Penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, pentru următoarele motive.

În drept, soluția de inadmisibilitate a recursului se întemeiază, pe dispoziția art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără

citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că cererea este vădit neîntemeiată.

Analizând criticele expuse de procuror, se constată că acesta contestă sentința și

decizia instanței de apel preponderent din considerentul că, în opinia lui, instanțele eronat

nu au încasat cheltuielile judiciare de la Aldea Vs. în cuantum de 640 lei suportate de stat

pentru efectuarea expertizelor judiciare.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată

pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, de altfel și de prima instanță în partea

neîncasării cheltuielilor judiciare, este legală, întemeiată și urmează a fi menținută

integral.

Prin urmare, Colegiul Penal găsește vădit nefondată revendicarea procurorului în

partea ce ține de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului pentru efectuarea expertizelor judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.

143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se

efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale

bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul.

O atare prevedere legală expresă se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția despre

care ne relevă legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă

cauzei date.

5

Din actele cauzei, se rezultă cu certitudine că, atât raportul de constatare nr.

201811P0208 din 02 aprilie 2018, cât și raportul de expertiză judiciară nr. 201811D0081

din 18 aprilie 2018, au fost ordonate de către organul de urmărire penală, fără a exista o

asemenea cerere din partea părții apărării, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de

administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care au fost puse în sarcina părții

acuzării.

Totodată, Colegiul Penal se raliază celor consemnate în decizia instanței de apel

potrivit cărora expresia „poate fi obligat” din dispoziția art. 229 Cod de procedură penală

nu echivalează cu expresia „este obligat” la plata cheltuielilor judiciare.

Prin urmare, corect instanțele de fond au statuat că, plata pentru efectuarea acestor

acțiuni procesuale, nu urmează a fi încasată din contul inculpatului, întrucât atât normele

procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art. 227 – 229, precum și cele din Legea

specială nr. 68/2016 amintită supra, stabilesc că responsabilul pentru achitarea plăților

încasate de la stat în folosul organelor îndrituite cu efectuarea expertizelor judiciare, sunt

ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

La fel, instanța de recurs apreciază că justificat instanța de apel a respins cerința

procurorului despre încasarea cheltuielilor judiciare din contul lui Aldea Vs. notând în

acest aspect că, în temeiul art. 51 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, acesta este în

drept să pornească o acțiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a persoanei

care poartă răspundere materială pentru fapta comisă, acționând în interesele statului, pe

când la caz, procurorul nu a înaintat o atare acțiune.

Din ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile judiciare

suportate pentru instrumentarea acestei cauze urmează a fi acoperite din bugetul de stat,

acestea neputând face obiectul unei rambursări din partea inculpatului, în cazul în care

ultimul nu le-a ordonat.

Cu privire la cele consemnate de recurent despre existența unor soluții contradictorii

în practica judiciară cu privire la modul de soluționare și recuperare a cheltuielilor

judiciare de către Curtea de Apel Cahul, Colegiul Penal ține să specifice că dreptul la o

jurisprudență constantă nu este o chestiune ce se regăsește printre temeiurile de declarare

a recursului ordinar, mai mult ca atât, în cauza Legrand c. Franței din 26 mai 2011, nr.

23228/08, Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția unui reviriment de jurisprudență și

aplicarea de noi soluții într-o procedură pendinte nu încalcă art. 6 din Convenție - dreptul

la un proces echitabil. În același sens, s-a consemnat că exigențele asigurării securității

raporturilor juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la

o jurisprudență constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei

bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar

împiedica orice schimbare sau îmbunătățire.

Având în vedere acestea, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se

constată admiterea erorilor de drept semnalate de procuror și prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 227-229, 414-419 Cod

6

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, neexistând vreun temei

pentru admiterea recursului în sensul declarat.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Cahul, Tomița Mihail, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 20 decembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Aldea Veaceslav

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 aprilie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7