1ra-605/2019 — art. 325 alin. 1, 349 alin. 1/1 CP

1ra-605/2019 — art. 325 alin. 1, 349 alin. 1/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-605/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, împotriva sentinței Judecătoriei Anenii Noi din 29 iunie 2018 și deciziei

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie 2018, declarate de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Constantin Moraru, și de

inculpatul

Lîsîi Corneliu XXXXX, născut la

XX XXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.04.2017 – 29.06.2018,

instanța de apel: 17.07.2018 – 23.10.2018,

instanța de recurs: 05.02.2019 – 12.03.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1)

Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Lîsîi Corneliu a fost condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal la

amendă în mărime de 900 unități convenționale, ce constituie 45.000 lei.

noiembrie 2016, aproximativ ora 13.40, în calitate de conducător al mijlocului de

transport „Toyota”, n.î. XXXXX, fiind stopat de către angajații Inspectoratului de

poliție Anenii Noi pe traseul M-14 Chișinău-Bender, între bornele kilometrice 202-

203, în extravilanul s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, fiind suspectat în transportarea

ilicită de mărfuri, urmărind scopul de a se eschiva de la răspundere delictuală și

pentru a nu fi supus controlului mijlocul de transport condus de el și a nu fi

documentat cazul, a dat 100 de lei căpitanului de poliție Stefciuc A., care, conform

1

ordinului IGP al MAI nr. 11 EF. din 06.03.2013, activa în calitate de ofițer

superior de investigații al Serviciului investigare fraude economice al Secției

investigații infracțiuni a Inspectoratului de poliție Anenii Noi al IGP al MAI, fiind

astfel o persoană publică și care exercita atribuțiile de serviciu de verificare a

transportului auto suspect cu deplasare dinspre sau înspre punctele vamale interne

conform Dispoziției nr. INI/3-9836 din 09.11.2016. După refuzul acestuia de a

primi mijloacele bănești și solicitarea legală de a prezenta documentele mijlocului

de transport și documentele de însoțire și proveniență a mărfii transportate,

continuându-și acțiunile criminale, urmărind același scop, i-a promis acestuia o

sumă mai mare de bani, ce nu i se cuvine, pentru a nu îndeplini atribuțiile de

serviciu de verificare în scopul depistării și documentării transportării mărfurilor în

lipsa documentelor de proveniență legală sau introduse în țară prin contrabandă,

acțiuni ce au fost respinse repetat de către Stefciuc A.

Acțiunile lui Lîsîi Corneliu au fost încadrate în baza art. 325 alin. (1) Cod

penal, ca promisiunea, darea, personal, unei persoane publice de bunuri, ce nu i se

cuvin pentru aceasta, pentru a nu îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale.

Totodată, instanța a constatat că la 16 noiembrie 2016, orele 13.45,

inculpatul Lîsîi Serghei, după solicitarea petrecerii controlului vizual al mijlocului

de transport „Toyota”, n.î. XXXXX, stopat de către angajații Inspectoratului de

poliție Anenii Noi pe traseul M-14 Chișinău-Bender, între bornele kilometrice 202-

203, în extravilanul s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi, fiind suspectat în transportarea

ilicită de mărfuri și a documentelor de însoțire și proveniență a mărfii, aflându-se

la volanul mijlocului de transport care era stopat pentru verificare, urmărind scopul

sistării activității de serviciu a unei persoane cu funcție de răspundere, nu s-a supus

cerințelor legale, a închis forțat ușa automobilului și i-a prins umărul și antebrațul

drept lui Stefciuc A., accelerând automobilul și târându-l aproximativ 38 m.,

cauzându-i, conform raportul de expertiză medico-legală nr. 400/D din 17.11.2016,

leziuni corporale sub formă de cinci excoriații în regiunea umărului drept și

antebrațului drept ce se califică ca vătămare corporală neînsemnată, astfel aplicând

violență nepericuloasă pentru viața și sănătatea colaboratorului de poliție.

Acțiunile lui Lîsîi Corneliu au fost încadrate în baza art. 349 alin. (11) Cod

penal, ca aplicarea violenței nepericuloase pentru sănătate față de persoana cu

funcție de răspundere în scopul sistării activității lor de serviciu.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că a urcat în

automobil și s-a aplecat să caute actele. În acel moment, partea vătămată l-a apucat

de scurtă, de brațul stâng, l-a tras brusc și a început să strige la dânsul. Văzând că

în apropiere nu era nimeni, cunoscând că pe traseu se petrec multe lucruri

periculoase, s-a speriat tare și a accelerat automobilul. Ușa era întredeschisă, iar

partea vătămată stătea între ușă și automobil. El s-a deplasat și partea vătămată a

făcut doi-trei pași, ținându-l de scurtă, apoi i-a dat drumul. Nicidecum nu a putut

trage ușa peste brațul stâng, iar după ce s-a eliberat, el a închis ușa și a plecat mai

departe, în direcția mun. Chișinău. Nu cunoaște cu cine a discutat, deoarece

persoana nu i-a prezentat actele.

Partea vătămată Stefciuc A., ofițer de investigații la IP Anenii Noi, a indicat

că a încercat să imobilizeze inculpatul, apucându-l cu mâna dreaptă de haină ca să

2

întrerupă deplasarea, însă în rezultatul faptului că s-a pornit mașina, s-a răsucit la

90 grade. Inculpatul a tras portiera peste mâna lui și el a simțit o durere în

încheietura palmei. Se ținea cu mâna dreaptă de haina inculpatului, când acesta a

pornit automobilul.

Astfel, probele administrate dovedesc că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal, însă în acțiunile

lui Lîsîi Serghei sunt prezente semnele componenței de infracțiune prevăzută de

art. 349 alin. (11) Cod penal.

Deși inculpatul Lîsîi Serghei nu a recunoscut vina pe art. 349 alin. (11) Cod

penal, aceasta este dovedită prin probele administrate, inclusiv declarațiile părții

vătămate Stefciuc A., ale martorului Buruiană D. și probele scrise prezentate în

susținerea învinuirii.

Totodată, probele indică asupra lipsei existenței faptei infracționale,

incriminate inculpatului, în baza art. 325 alin. (1) Cod penal, or, prin probele

administrate nu a fost demonstrat că inculpatul i-a oferit părții vătămate careva

mijloace bănești.

Dat fiind stabilit că fapta de corupere activă din partea inculpatului nu a

avut loc, acesta urmează a fi achitat în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală.

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 325 alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare,

cu executare, cu amendă în mărime de 3000 unități convenționale și în baza art.

349 alin. (11) Cod penal la 1000 unități convenționale. În temeiul art. 84 alin. (1)

Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsă definitivă de 3 ani închisoare, cu amendă în

mărime de 3500 unități convenționale, ce constituie 175.000 lei, cu încasarea

cheltuielilor judiciare în mărime de 57 lei.

Apelantul a invocat că sentința de achitare pe art. 325 alin. (1) Cod penal

este fondată doar pe declarațiile inculpatului, care contravin probelor administrate

și au fost făcute cu scopul de eschivare de la răspunderea penală.

Totodată, instanța de fond a omis să se expună asupra cererii acuzării

privind încasarea cheltuielilor judiciare, suportate la efectuarea expertizei medico-

legale, în mărime de 57 lei.

Potrivit art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de stat sau sunt trecute în contul statului, cheltuielile judiciare în sumă de

57 lei, urmând a fi încasate din contul inculpatului.

Or, fiind demonstrată integral vinovăția inculpatului, acesta urmează a fi

condamnat în baza art. 325 alin. (1) și 349 alin. (11) Cod penal, conform învinuirii

formulate.

3.1. A declarat apel și inculpatul, solicitând casarea parțială a sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie achitat de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunii prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal.

Apelantul a indicat că instanța de fond nu a constatat săvârșirea faptei și

stabilirea vinovăției lui Lîsîi Corneliu, ci a lui Lîsîi Serghei, ce denotă ilegalitatea

sentinței de condamnare.

3

Deci, concluzia expusă în partea dispozitivă a sentinței privind recunoașterea

vinovăției lui Lîsîi Corneliu contravine concluziei descriptivului sentinței, în care

este recunoscut vinovat Lîsîi Serghei, sentința fiind ilegală.

Cu toate că partea vătămată a invocat întreprinderea acțiunilor îndreptate

spre prevenirea și curmarea unei infracțiuni sau fapte antisociale, o astfel de faptă

în speță nu a fost constatată.

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi nr. 5r-2/17 din 14.03.2017 a fost

încetată procedura contravențională în privința lui, învinuit de aceiași angajați ai

MAI, în aceleași circumstanțe, de comiterea contravenției prevăzută la art. 265

Cod contravențional, din motivul lipsei faptei contravenționale.

Prin urmare, nu a existat situația de prevenire sau de curmare a unei

infracțiuni sau a unei fapte antisociale, care ar justifica conduita părții vătămate și

să predetermine cadrul specific comiterii faptei prejudiciabile ce formează latura

obiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 349 alin. (11) Cod penal.

Totodată, vătămarea neînsemnată cauzată părții vătămate, nu a creat pericol

pentru viața și sănătatea ei, nu a dus la dereglarea sănătății sau pierderii capacității

de muncă a acestuia.

Mai mult, nu a fost întrunit calificativul de cauzare intenționată a leziunilor,

or, el nu a întreprins acțiuni de apucare sau alt mod de forțare a părții vătămate,

dimpotrivă, anume ultimul s-a încleștat în mâna stângă și scurta lui. Faptul că după

pornirea din loc a automobilului, partea vătămată a continuat să se țină de corpul

inculpatului, a ținut de aptitudinile de voință ale părții vătămate care a putut, însă,

nu l-a eliberat, pledând conștient pentru eventuala suportare a leziunilor corporale,

astfel că el nu a manifestat intenția de cauzare a leziunilor corporale părții

vătămate.

Deci, nu au fost întrunite semnele care caracterizează violența nepericuloasă

pentru viață sau sănătate, ce constituie latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la

art. 349 alin. (11) Cod penal.

Potrivit rechizitoriului, evenimentele s-ar fi produs pe traseul M-14

Chișinău-Bender, între bornele kilometrice 202-203, iar conform declarațiilor părții

vătămate, evenimentele s-ar fi produs pe traseul R2, borna kilometrică 302. Deci,

se atestă divergențe majore între declarațiile părții vătămate și actul de învinuire,

referitor la locul comiterii infracțiunii, circumstanță care denotă neîntrunirea laturii

obiective sub acest aspect.

Pe lângă aceasta, nu a fost întrunită nici latura subiectivă a infracțiunii

incriminate, caracterizată prin vinovăție, manifestată prin intenție directă. Or, nu a

prevăzut urmările prejudiciabile ale acțiunii sale, nu a dorit cauzarea leziunilor

corporale părții vătămate și nici nu putea să le prevadă, cauzarea leziunilor fiind

produsă pe seama manifestării voinței și întreprinderii acțiunilor concrete de către

partea vătămată. Martorul Buruiană D. a comunicat despre alergarea voluntară a

colegului său lângă/după automobil.

Mai mult, nu a urmărit scopul de victimizare a părții vătămate sau de sistare

a activității de serviciu a acestuia, prevalând interesul de păstrare a propriei

integrități în condițiile unor circumstanțe dubioase, deci lipsește scopul special

specific infracțiunii prevăzute la art. 349 alin. (11) Cod penal.

4

Or, s-a aflat într-o stare de extremă necesitate, cauzată de riscul întemeiat de

a considera că în circumstanțele concrete de timp, loc și împrejurări, ar putea

deveni victima unei infracțiuni. Un rol important în aceasta îl joacă și încrederea

scăzută a populației în acțiunile reprezentanților poliției care, se constată a fi

deseori implicați în comiterea infracțiunilor.

Iar, în condițiile lipsei martorilor și a aplicării constrângerii fizice fără un

motiv justificat din partea victimei, avea suficiente temeiuri de a pleca de la fața

locului, fiind întrunite cauzele care înlătură caracterul penal la faptei: starea de

extremă necesitate, constrângerea fizică și riscul întemeiat.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 400 D din 17.11.2016 în privința

părții vătămate, dispusă prin ordonanța din 17.11.2016, este ilegal.

Potrivit procesului-verbal privind notificarea părților despre dispunerea

expertizei din 17.11.2016, partea vătămată a fost informată despre această acțiune

la aceeași dată, între orele 16.35-16.40, iar acțiunea procesuală de informare a

părții vătămate despre rezultatele raportului de expertiză s-a petrecut la 17.11.2016,

ora 16.40-16.45, ce denotă falsitatea actelor, inclusiv a raportului de expertiză

medico-legală nr. 400 D din 17.11.2016 – probă, care potrivit art. 251 alin. (1), (4)

Cod de procedură penală urmează a fi declarată nulă, ce condiționează lipsa a încă

unui semn al laturii obiective – urmările prejudiciabile.

octombrie 2018, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.

Apelul procurorului a fost admis, casată sentința în latura pedepsei și

pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Lîsîi Corneliu, pe art. 394 alin. (11) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa

amenzii în mărime de 1000 unități convenționale, ce constituie 50.000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond corect a stabilit circumstanțele

de fapt și de drept și just a concluzionat că inculpatul a săvârșit infracțiunea

prevăzută la art. 349 alin. (11) Cod penal, precum și corect l-a achitat de sub

învinuirea săvârșirii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal, din motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii.

Or, probele administrate nu dovedesc vina inculpatului de comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal, iar declarațiile părții

vătămate nu pot servi ca probe care ar demonstra vina acestuia în comiterea

infracțiunii incriminate.

Totodată, au fost prezentate probe care demonstrează cu certitudine

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod

penal, ca aplicarea violenței nepericuloase asupra vieții și sănătății față de

persoanele cu funcție de răspundere în scopul sistării activității ei de serviciu, și

nicidecum nu dovedesc vina lui în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 325

alin. (1) Cod penal.

Astfel, cu certitudine, s-a constatat că inculpatul Lîsîi C. știa că

colaboratorul de poliție Stefciuc A. urmărește un scop legal, care activează în

calitate de ofițer de investigații la IP Anenii Noi, fiind împuternicit de a asigura

paza și escorta persoanelor, inclusiv a inculpatului Lîsîi C. de a întreprinde

5

acțiuni de prevenire și contracarare a cazurilor de contrabandă și trafic de mărfuri.

Stefciuc A. a încercat să-l imobilizeze, apucându-l cu mâna dreaptă de haină ca

să întrerupă deplasarea, însă în rezultatul faptului că s-a pornit mașina, s-a sucit

la 90 grade. Ultimul a tras portiera peste mâna lui și el a simțit o durere în

încheietura palmei. Se ținea cu mâna dreapta de haina lui când s-a pornit

automobilul. Mașina a accelerat pe o distanță de 40 m., după ce a fost posibil ca

el să se elibereze. Deoarece C. Lîsîi a încercat să tragă ușa, el nu putea scoate

mâna, însă, ulterior s-a eliberat singur și a căzut jos pe traseu.

Deci, acțiunile inculpatului întrunesc toate elementele infracțiunii prevăzute

de art. 349 alin. (11) Cod penal.

În același timp, acuzarea nu a prezentat nici o probă concludentă și utilă că

inculpatul a comis infracțiunea prevăzută la art. 325 alin. (1) Codul penal, acesta

fiind corect achitat de instanța de fond pe motiv că nu s-a constatat existența

infracțiunii.

Totodată, instanța de apel a constatat că inculpatul nu și-a conștientizat

vina, la nivelul de înțelegere a situației în care s-a pomenit, prin urmare nu se

căiește și consideră că îndreptarea și reeducarea lui este posibilă doar cu aplicarea

pedepsei penale cu amendă în mărime de 1000 unități convenționale, ce constituie

50.000 lei.

Cererea procurorului cu privire la încasarea din contul inculpatului în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 57 lei nu are suport juridic

legal, urmând a fi respinsă.

a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii în partea ce ține de

achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 325

alin. (1) Cod penal și dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că instanțele de fond și de apel au dat o apreciere

incorectă probelor administrate, pe care nu le-au evaluat multilateral și obiectiv și

care, în cumul, dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal, iar instanța de apel nu s-a

expus asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

5.1. A declarat recurs ordinar și inculpatul, în care solicită casarea

hotărârilor adoptate în partea ce ține de condamnarea lui pe art. 349 alin. (11) Cod

penal și dispunerea rejudecării cauzei în această parte, în aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat că instanța de apel a aplicat eronat normele materiale,

condamnarea lui fiind bazată doar pe declarațiile neconsecvente ale părții vătămate

date la urmărirea penală și în ședința de judecată, precum și pe declarațiile

martorilor, colegi de serviciu ai părții vătămate, cărora acesta le-a povestit cele

întâmplate și care, indiscutabil, au susținut poziția lui.

6

Or, acuzarea nu a prezentat careva probe obiective, iar prin expertizele

efectuate a fost stabilit că semne obiective de săvârșire a infracțiunii nu au fost

depistate nici pe corpul părții vătămate, nici pe al inculpatului, nici pe corpurile

delicte anexate la dosar, împrejurări care trezesc dubii rezonabile în probarea

comiterii infracțiunii.

Mai mult, instanța de apel nu a apreciat și nu a combătut declarațiile lui, în

care a relatat, în detalii, cele întâmplate și nu s-a expus asupra motivelor invocate

în apelul apărării, luând poziția acuzării, fără a examina obiectiv și multilateral

cauza.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de fond și cea de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. Conform art. 385 alin. (1) pct. 2), 4), 14) Cod de

procedură penală, chestiunile pe care trebuie să le soluționeze instanța de judecată

la adoptarea sentinței la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează dacă

această faptă a fost săvârșită de inculpat, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea

acestei infracțiuni, cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare. În corespundere cu art. 394 alin. (1) pct. 1), 2), alin. (3) pct. 2) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă,

descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul,

timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe. Partea descriptivă a sentinței de

achitare trebuie să cuprindă enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului și

7

indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul

acuzării. Potrivit art. 397 alin. (5) Cod de procedură penală, dispozitivul sentinței

de condamnare, trebuie să cuprindă dispoziția referitoare la repartizarea

cheltuielilor judiciare.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă

atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură

penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă

din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea

formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința

judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit dispozitivului și descriptivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) a descris fapta pe art. 349 alin. (11) Cod penal, considerată ca fiind

dovedită, a argumentat vinovăția comiterii ei și încadrarea juridică a acțiunilor

făptașului, în raport cu Lîsîi Serghei, adică altă persoană decât cea a inculpatului

Lîsîi Corneliu.

În același timp, în dispozitiv a inserat soluția divergentă și neîntemeiată de

condamnare a lui Lîsîi Corneliu pe art. 349 alin. (11) Cod penal;

b) a constatat în descriptivului deciziei mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1)

Cod penal, care se contrazic și se exclud reciproc, cum ar fi că: „...probele

administrate, dovedesc că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal..., probele indică asupra

lipsei existenței faptei infracționale, incriminate inculpatului, în baza art. 325

alin. (1) Cod penal..., prin probele administrate nu a fost demonstrat că

inculpatul i-a oferit părții vătămate careva mijloace bănești..., fapta de corupere

activă din partea inculpatului nu a avut loc...”.

Totodată, în dispozitiv, a indicat divergent că inculpatul este achitat pe motiv

că: „ nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”;

c) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv în coroborare cu normele de procedură penală

care vizează natura juridică a acestor probe, cât și în raport cu circumstanțele în

fapt și în drept invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins

versiunile și probele apărării pe episodul condamnării inculpatului, cât și probele

aduse în sprijinul acuzării privind capătul de învinuire pe care inculpatul a fost

achitat;

d) nu s-a expus în niciun fel, în descriptivul și dispozitivul sentinței, asupra

cererii procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1), (5), (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

8

cauza penală și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de

apel nu este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima

instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu

au fost consemnate în procesul-verbal. În corespundere cu art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în

mod corespunzător. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se

constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate,

hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor

penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, menținând o sentință neîntemeiată legal.

La fel, a indicat, neclar și divergent, mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului pe art. 325 alin. (1) Cod penal, cum ar fi: „... din motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii..., probele administrate nu dovedesc vina

inculpatului de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 325 alin. (1) Cod penal...,

declarațiile părții vătămate nu pot servi ca probe care ar demonstra vina acestuia

în comiterea infracțiunii incriminate..., nu dovedesc vina lui în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod penal..., nu a prezentat nicio

probă concludentă și utilă că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută la art.

325 alin. (1) Codul penal, acesta fiind corect achitat de instanța de fond pe motiv

că nu s-a constatat existența infracțiunii”;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, inclusiv în coroborare cu normele de procedură penală

care vizează natura juridică a acestor probe, cât și în raport cu circumstanțele în

fapt și în drept invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins

versiunile și probele apărării pe episodul condamnării inculpatului, cât și probele

aduse în sprijinul acuzării privind capătul de învinuire pe care inculpatul a fost

achitat.

Mai mult, a depășit limitele învinuirii formulate inculpatului, statuând că:

„care activează în calitate de ofițer de investigații la IP Anenii Noi, fiind

împuternicit de a asigura paza și escorta persoanelor inclusiv a inculpatului Lîsîi

9

C....., a încercat să-l imobilizeze apucându-l cu mâna dreaptă de haină ca să

întrerupă deplasarea, însă în rezultatul faptului că s-a pornit mașina, s-a sucit la

90 grade. Ultimul a tras portiera peste mâna lui și el a simțit o durere în

încheietura palmei. Se ținea cu mâna dreaptă de haina lui când s-a pornit

automobilul. Mașina a accelerat pe o distanță de 40 m., după ce a fost posibil ca

el să se elibereze. Deoarece Lîsîi C. a încercat să tragă ușa, el nu putea scoate

mâna, însă ulterior s-a eliberat singur și a căzut jos pe traseu..., demonstrează

cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 349

alin. (11) Cod penal, ca aplicarea violenței nepericuloase asupra vieții...”.

Or, asemenea împrejurări, în fapt și drept, nu se regăsesc în rechizitoriu;

c) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi probele scrise de la

vol. I. f.d. 68, 115, 116;

d) în dispozitivul deciziei lipsește cu desăvârșire soluția cu privire la

cheltuielile judiciare, iar concluzia din descriptiv, în aspectul vizat, nu este fondată

pe nicio normă de drept, inclusiv nici pe prescripțiile din art. 229 alin. (1) - (3) Cod

de procedură penală, conform căror cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului..., instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare..., poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul...;

e) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelurile de pe rol și

repetate în recursurile ordinare, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1., 5.,

5.1., cât și în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate (pct. 3. - 5.1.

din decizie).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazicând dispozitivul hotărârii, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apelurile declarate, și că recursurile ordinare sunt

întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

10

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Constantin Moraru, și de inculpatul Lîsîi Corneliu XXXX,

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie

2018, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet

de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 12 aprilie

2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

11