1ra-365/2019 — art. 186 alin. 2 lit. b, d, 187 alin. 2 lit.f CP

1ra-365/2019 — art. 186 alin. 2 lit. b, d, 187 alin. 2 lit.f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-365/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

inculpat, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Criuleni sediul Central

din 18 mai 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02

octombrie 2018, în cauza penală în privința lui

Victorov Victor xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 06.03.2018 - 18.05.2018;

Instanță de apel: 20.06.2018 - 02.10.2018;

Instanță de recurs: 19.12.2018 - 13.03.2019.

A C O N S T A T A T :

probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.3641 Cod de

procedură penală, Victorov Victor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art.186 alin.(2) lit. b), d) Cod penal, la 2 ani 2 luni închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis;

- art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal, la 3 ani 4 luni închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 637,5 unități convenționale.

Potrivit art.84 alin.(1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

total al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 5 ani 6 luni

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de

637,5 unități convenționale, echivalentul a 31 875 lei.

la 12 februarie 2017, împreună și după o înțelegere prealabilă cu o altă persoană și

o persoană necunoscută, în privința cărora cauza penală a fost disjunsă într-o

procedură separată, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei

persoane, au pătruns pe teritoriul fostei baze de odihnă din s. Slobozia-Dușca,

r-nul Criuleni, de unde pe ascuns au sustras 4,3 metri sterni de lemn - specie

salcâm, cu care de la locul săvârșirii faptei sau ascuns, cauzându-i părții vătămate

un prejudiciu material considerabil în mărime de 2 571,43 lei.

Tot Victorov Victor, la 21 iulie 2017 aproximativ la ora 10.30, urmărind

1

scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, aflându-se la domiciliu cet.

Manolachi Anatolie, situat în xxxxx, profitând de faptul imposibilității ultimului de

a se deplasa, a sustras în mod deschis de la acesta, bani în sumă de 850 lei și 200

euro (echivalentul a 4 173,3 lei), după care a plecat într-o direcție necunoscută,

cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil, în sumă de 5 023,3

lei.

sentința, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei, cu

pronunțarea unei hotărâri prin care lui Victorov Victor să-i fie aplicată o pedeapsă

mai blândă.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, pedeapsa penală stabilită este prea

aspră; prima instanță nu a ținut cont de faptul, că inculpatul de la bun început a

recunoscut pe deplin vina în comiterea infracțiuni și se căiește sincer de cele

săvârșite. Pe tot parcursul anchetei preliminare și în ședința de judecată Victorov

Victor a contribuit în mod activ la descoperirea tuturor faptelor ce țin de acțiunile

sale nelegitime și la elucidarea deplină a faptelor sale, fapt confirmat și în instanța

de judecată. Aceste fapte pot fi clasificate, conform art.76 Cod penal, ca

circumstanțe atenuante, fapt de care instanța nu a ținut cont.

Împrejurările în care a fost săvârșită crima necesită a fi recunoscute de

instanță ca circumstanțe excepționale ale cauzei ce sunt legate de scopul și motivul

infracțiunii, fapt pe care instanța de asemenea nu l-a luat în considerație și care se

încadrează pe deplin în prevederile art.79 Cod penal.

În opinia apelantului, aflarea inculpatului în stare de detenție și izolarea lui

de societate nu va duce la corijare și reeducare, dar dimpotrivă î-l va înrăi. Mai

mult, aflându-se în stare de arest inculpatul nu va putea restitui părților vătămate

sumele prejudiciilor cauzate.

2018, a fost respins, ca nefondat, apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, prima instanță la

capitolul individualizării pedepsei, corect a aplicat prevederile legale și, în

conformitate cu art.art.7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, care potrivit art.16 Cod penal, se atribuie la categoria

infracțiunilor mai puțin grave și grave, de motivul acesteia, de personalitatea celui

vinovat, cu scop de cupiditate, de personalitatea inculpatului la evidenta medicului

narcolog și psihiatru nu se află, la locul se caracterizează negativ, anterior a fost

condamnat pentru infracțiuni similare, nu și-a schimbat atitudinea față de valorile

ocrotite de legea penală, a profitat de starea părții vătămate care se afla imobilizată

la pat și nu se putea deplasa și i-a sustras în mod deschis suma de bani, prejudiciu

pe care nu la recuperat părții vătămate, precum și, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, lipsa circumstanțelor atenuante, iar ca circumstanță

agravantă a reținut - comiterea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnat pentru infracțiuni similare.

Astfel, ținând cont de personalitatea inculpatului, care anterior a fost

condamnat pentru infracțiuni similare, concluzii pozitive nu a făcut și a comis alte

2

infracțiuni, reieșind din informația din revendicare forma 246 din care rezultă

capacitatea diminuată a ultimului de a se corecta, dar și de prevederile art.3641

alin.(8) Cod de procedură penală, prima instanță a concluzionat că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă doar în condițiile izolării de societate cu

stabilirea pedepsei sub formă de închisoare, care este echitabilă și proporțională

infracțiunilor comise, astfel asigurând realizarea scopului pedepsei penale de

restabilire a echității sociale și a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, atât de către

inculpat, cât și din partea altor persoane, care va constitui o garanție și o asigurare

că drepturile și libertățile consfințite în Constituția Republicii Moldova și alte legi

ale Republicii Moldova sunt apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Instanța de apel a respins solicitarea apelantului privind stabilirea unei

pedepse penale mai blânde, deoarece prima instanță a motivat în totalitate

concluzia sa și necesitatea aplicării inculpatului a pedepsei închisorii, ori o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate nu va asigura atingerea scopului pedepsei penale.

La fel, instanța de apel a apreciat critic argumentul apelantului potrivit

căruia, împrejurările în care a fost săvârșită crima necesită a fi recunoscute de

instanță ca circumstanțe excepționale ale cauzei ce sunt legate de scopul și motivul

infracțiunii, fapt de care instanța de asemenea nu a luat în considerație și care se

încadrează pe deplin în prevederile art.79 Cod penal, or, aceste circumstanțe nu pot

fi apreciate ca fiind circumstanțe excepționale ce ar justifica aplicarea unei

pedepsei sub limita minimă prevăzută de sancțiunile articolelor incriminate.

Mai mult, în spiritul acestei norme penale se înțelege că trebuie să existe ori

în împrejurările în care s-a derulat fapta infracțională, ori în datele privind

personalitatea infractorului, circumstanțe, împrejurări, particularități situații, sau

stări de lucruri care constituie excepție de la starea obișnuită a lor ori a

personalității inculpatului. Ca excepționale, instanța urmează să stabilească astfel

de împrejurări care micșorează esențial gravitatea faptei și consecințele ei, precum

și date privind personalitatea făptuitorului (grad de invaliditate, persoană cu

dezabilități severe), merite deosebite față de societate, alte circumstanțe de

importanță majoră.

Însă circumstanțele menționate supra au servit la micșorarea pedepsei

aplicate inculpatului, astfel prima instanță la emiterea sentinței a ținut cont și de

prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, care stipulează că în caz de

aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din

maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite noi limite cu care

trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei.

Totodată, instanța de apel a notat că, pedeapsa stabilită inculpatului este în

corespundere și cu regula nr.6 din Recomandarea Nr.R(92)16 a Comitetului de

miniștri către statele membre referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor

aplicate în comunitate, adoptată de Comitetul de Miniștri la 19 octombrie 1992, cu

ocazia celei de a 482-a reuniune a Delegațiilor de Miniștri.

solicitând casarea parțială a acestora, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi

3

hotărâri prin care să fie recalificate acțiunile sale din prevederile art.187 Cod penal

și să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, în prima instanță a recunoscut

vinovăția în săvârșirea faptelor incriminate, însă nu săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.187 Cod penal.

Subsidiar a invocat că are 2 copii minori la întreținere, care nu poartă familia

lui deoarece nu a înregistrat căsătoria cu mama lor, tatăl care este în vârstă și cu

dezabilitate accentuată și sora care este cu dezabilitate din copilărie.

La fel, susține inculpatul că la piciorul drept are nevoie de intervenție

chirurgicală.

pentru inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece soluția primei

instanțe menținută de instanța de apel, referitor la categoria și mărimea pedepsei,

este conformă prevederilor art.art.6, 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal și art.3641 alin.(8)

Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din conținutul recursului declarat, Colegiul penal reține că recurentul își

exprimă dezacordul cu calificarea acțiunilor sale în baza art.187 Cod penal, și în

acest context ține să menționeze că, în ședința de judecată în prima instanță acesta

depus cerere prin care a solicitat examinarea cauzei în procedura simplificată

prevăzut de art.3641 Cod de procedură penală, invocând că recunoaște cele indicate

în rechizitoriu și vina o recunoaște integral, cerere care a fost admisă de prima

instanță prin încheierea protocolară din 07 mai 2018. Astfel, din momentul

pronunțării încheierii, inculpatul și apărătorul lui nu mai pot renunța pe parcursul

procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecată cauza potrivit procedurii

simplificate. Din aceste considerente, Colegiul penal a respinge ca nefondate

argumentele recurentului privind recalificarea acțiunilor sale.

La fel, din conținutul recursului declarat, Colegiul penal reține că recurentul

critică decizia instanței de apel la capitolul individualizării pedepsei, temeiul

pentru recurs care este prevăzute la pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură

penală, care statuează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru

a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând circumstanțele cauzei în raport cu norma de drept citată, Colegiul

constată că acest temei nu-și găsește confirmare în speța dedusă judecății.

4

În acest context, Colegiul penal menționează că, prin criterii generale de

individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care

este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, potrivit art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În acest context, Colegiul penal consideră, că la aplicarea pedepsei

inculpatului pentru infracțiunile săvârșite, instanța de apel a acordat deplină

eficiență prevederilor art.art.61, 75, 84 alin.(1) Cod penal, totodată ținând cont și

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care potrivit art.16 Cod penal, se atribuie la

categoria infracțiunilor mai puțin grave și grave, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, cu scop de cupiditate, de personalitatea inculpatului la

evidenta medicului narcolog și psihiatru nu se află, la locul se caracterizează

negativ, anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare, nu și-a schimbat

atitudinea față de valorile ocrotite de legea penală, a profitat de starea părții

vătămate care se afla imobilizată la pat și nu se putea deplasa și i-a sustras în mod

deschis suma de bani, prejudiciu pe care nu la recuperat părții vătămate, precum și,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, lipsa

circumstanțelor atenuante, iar ca circumstanță agravantă a reținut - comiterea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnat pentru infracțiuni

similare.

Totodată, Colegiul penal menționează, că instanța de apel la emiterea

deciziei a ținut cont și de prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală,

care stipulează că în caz de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de

5

reducerea cu 1/3 din maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite

noi limite cu care trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei.

Colegiul penal remarcă că pedeapsa este echitabilă când ea impune

infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

De asemenea, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a

contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea

condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat,

precum și de alte persoane.

O pedeapsă prea blândă nu este suficientă nici pentru corectarea

infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către făptuitor

și alte persoane.

Cu referire la alegațiile recurentului că, are 2 copii minori la întreținere, tatăl

care este în vârstă și cu dezabilitate accentuată și sora care este cu dezabilitate din

copilărie și că, la piciorul drept are nevoie de intervenție chirurgicală, Colegiul

penal ține să menționeze că aceste circumstanțe nu au fost invocate în prima

instanță sau în apel, astfel, nefiind posibilă verificarea legalității hotărârilor

judecătorești sub aceste aspecte, ținând cont de prevederile art.427 alin.(2) Cod de

procedură penală.

În consecință, Colegiul penal opinează că argumentele punctate în cererea de

recurs privind greșita individualizare a pedepsei nu sunt incidente cauzei deferite

judecății, instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată, pedeapsa aplicată

inculpatului fiind individualizată corect, echitabilă și în concordanță cu scopul

pedepsei penale - de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat și alte

persoane, fapt ce determină incontestabil concluzia de inadmisibilitate a recursului

ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpat, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 octombrie 2018, în cauza penală

în privința lui Victorov Victor xxxxx, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 11 aprilie 2019.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Elena Cobzac

6