1ra-122/2019 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-122/2019 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-122/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

26 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan, Nadejda Toma, Elena Cobzac și Victor Boico,

judecând, fără citarea părților, recursurile declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Bălți, Gavdiuc Valentina și de către partea vătămată

Tocaiuc Nicolae, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 06 iunie 2018, în cauza penală în privința lui

Pogoneț Nina xxxxx, născută la xxxxx,

originară din xxxxx, domiciliată în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.01.2017 - 30.11.2017;

Instanță de apel: 21.12.2017 - 06.06.2018;

Instanță de recurs: 22.10.2018 - 26.02.2019.

A C O N S T A T A T :

Pogoneț Nina a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.190 alin.(2) lit.

c) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa după cum urmează:

- în temeiul art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal (episodul în privința lui Tocaiuc

Nicolae), i-a fost aplicată pedeapsa 2 ani 2 luni închisoare;

- în temeiul art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal (episodul în privința lui

Grigorișina Antonina), i-a fost aplicată pedeapsa 2 ani 2 luni închisoare;

- în temeiul art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal (episodul în privința lui

Ferfețcaia Liudmila), i-a fost aplicată pedeapsa 2 ani 2 luni închisoare;

- în temeiul art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal (episodul în privința lui

Maximciuc Tatiana), i-a fost aplicată pedeapsa 2 ani 2 luni închisoare.

Potrivit alin.(1) art.84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă 4 ani 8 luni

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe termen de 1 an.

În baza art.90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată

condiționat pentru perioada de probațiune de 4 ani.

Acțiunile civile înaintate de părțile vătămate au fost admise, dispunându-se

încasarea de la Pogoneț Nina în beneficiul lui Tocaiuc Nicolae prejudiciul material

în sumă de 17 000 lei, în beneficiul lui Grigorișina Antonina prejudiciul material în

sumă de 11 600 lei, Ferfețcaia Liudmila prejudiciul material în sumă de 11 880 lei,

1

în beneficiul lui Maximciuc Tatiana prejudiciul material în sumă de 15 230 lei.

Nina, fiind rudă prin afinitate cu Tocaiuc Nicolae, intenționat, urmărind scopul de

profit, de sustragere a bunurilor altei persoane, pe parcursul anilor 2007-2011,

abuzând de încrederea avută din partea rudei sale Tocaiuc Nicolae, a dobândit ilicit

de la acesta în mai multe tranșe și sub diferite motive, bani în diferite valute în

sumă totală de 1 000 dolari SUA, echivalentul a 17 000 lei, cauzând proprietarului

o pagubă materială în suma indicată, ce reprezintă daune în proporții considerabile.

Tot ea, desfășurând o activitate comercială în cadrul pieții centrale din mun.

Bălți, intenționat, urmărind scopul de profit, de sustragere a bunurilor altei

persoane, într-o zi nestabilită de organul de urmărire penală a lunii august 2010,

abuzând de încrederea avută din partea lui Grigorișina Antonina, care de asemenea

desfășura o activitate comercială în cadrul pieții centrale din mun. Bălți, sub

pretextul procurării unui loc în incinta pieței, a dobândit ilicit de la aceasta bani în

sumă de 1 000 dolari SUA, echivalentul a 11 600 lei, cauzând proprietarului o

pagubă materială în suma indicată, ce reprezintă daune în proporții considerabile.

Tot ea, desfășurând o activitate comercială în cadrul pieții centrale din mun.

Bălți, intenționat, urmărind scopul de profit, de sustragere a bunurilor altei

persoane, într-o zi nestabilită de organul de urmărire penală a lunii septembrie

2010, abuzând de încrederea avută din partea lui Ferfețcaia Liudmila, care este

fiica lui Grigorișina Antonina, ultima de asemenea desfășură o activitate

comercială în cadrul pieții centrale din mun. Bălți, sub pretextul procurării unui loc

în incinta pieței a dobândit ilicit de la aceasta bani în sumă de 1 000 dolari SUA,

echivalentul a 11 880 lei, cauzând proprietarului o pagubă materială în suma

indicată, ce reprezintă daune în proporții considerabile.

Tot ea, desfășurând o activitate comercială în cadrul pieții centrale din mun.

Bălți, intenționat, urmărind scopul de profit, de sustragere a bunurilor altei

persoane, într-o zi nestabilită de organul de urmărire penală a lunii septembrie

2010, abuzând de încrederea avută din partea lui Maximciuc Tatiana, care se afla

în relații de prietenie cu Ferfețcaia Liudmila și mama acesteia, Grigorișina

Antonina, ultima de asemenea desfășură o activitate comercială în cadrul pieții

centrale din mun. Bălți, sub pretextul procurării unui loc în incinta pieței a

dobândit ilicit de la aceasta bani în sumă de 1 000 Euro, echivalentul a 15 230 lei,

cauzând proprietarului o pagubă materială în mărimea indicată, ce reprezintă daune

în proporții considerabile.

acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare și respingerea acțiunilor civile.

În motivarea apelului a invocat că, potrivit declarațiilor inculpatei dar și

numeroaselor transferuri efectuate în perioada 2009-2012 de către aceasta din

Federația Rusă, Pogoneț Nina nu avea probleme financiare, iar alegația precum că,

a dispărut într-o direcție necunoscută și nu mai răspundea la telefon este absurdă și

contravine atât declarațiilor părților pe dosar, dar și descifrărilor telefonice

prezentate de aceasta.

Faptul că nu a existat un împrumut, cu atât mai mult intenția lui Pogoneț

Nina de a împrumuta careva surse financiare de la Tocaiuc Nicolae este demonstrat

de sursele financiare de care dispunea familia Pogoneț, pe perioada când activau în

2

Republica Moldova, dar și pe perioada cât au fost în Federație Rusă, unde Pogoneț

Nina avea venituri de 1 000 dolari și soțul ei avea 1 000 dolari pe lună.

Astfel, prima instanță a atribuit declarațiilor contradictorii și lipsite de

veridicitate ale părților vătămate o putere probantă superioară declarațiilor

inculpatei, fiind astfel violat principiul prezumției de nevinovăție prevăzut la art.8

alin.(3) Cod de procedură penală.

A indicat apelantul că, acuzarea adusă lui Pogoneț Nina este nefondată,

întrucât începând cu anul 2009, aceasta a fost plecată în Federația Rusă, iar potrivit

legislației în vigoare locurile din piață nu se vând dar se dau în locațiune pentru o

perioadă determinată.

Instanța de judecată a constatată că între Pogoneț Nina și părțile vătămate ar

exista relații de împrumut, însă deși, contractul de împrumut este reglementat de

prevederile art.art.867-874 Cod civil, părțile vătămate nu au înaintat cerere de

chemare în judecată pentru a-și recupera sumele împrumutate în ordinea procedurii

civile, mai mult, nici una dintre părțile vătămate nu a prezentat careva contract de

împrumut în formă scrisă unde ar fi stabilit că într-adevăr Pogoneț Nina ar fi

împrumutat careva bani.

Prima instanță constatând că, Pogoneț Nina este acuzată că ar fi comis

infracțiunile prin intermediul „abuzului de încredere”, depășește limitele acuzării,

încălcând prevederile art.325 Cod de procedură penală.

Deși prima instanță constată că, Tocaiuc Nicolae a trimis lui Pogoneț Leonid

suma de 300 dolari dar nu lui Pogoneț Nina, concluzionează că anume ar fi

împrumutat de la Tocaiuc Nicolae suma de 300 dolari, fără a avea la bază careva

probe cercetate în cadrul ședințelor de judecată.

La fel, instanța înlătură declarațiile martorilor apărării pentru că aceștia nu

au relatat despre existența a careva datorii ale lui Pogoneț Nina față de părțile

vătămate, deși martorul Ostapenco Ana a declarat că nu a auzit ca Pogoneț Nina să

aibă careva datorii și a confirmat instanței de judecată că Pogoneț Nina a activat în

Federația Rusă mai mult timp. Martorul Coleșevschi Serghei a relatat instanței că a

văzut cum Tocaiuc Nicolae a pus suma de 500 lei în sicriul soțului decedat al

inculpatei Pogoneț Nina și nu a văzut ca Tocaiuc Nicolae să pună alte sume bănești

la înmormântare așa cum declară Tocaiuc Nicolae că ar fi pus suma de 2 000 lei.

Deși, partea apărării a prezentat înscrisuri precum confirmările transferurilor

bănești efectuate de Pogoneț Nina din Federația Rusă, dovada înregistrării/luării la

evidentă a cet. Pogoneț Nina în Federația Rusă pentru aceste perioade, copia

pașaportului de străinătate a în care este clar indicat că, aceasta se afla pe teritoriul

Federației Ruse, când declară părțile vătămate că au împrumutat careva surse

financiare, precum și declarațiile inculpatei Pogoneț Nina care a relatat că se afla în

Federația Rusă și nu a luat careva surse financiare de la părțile vătămate

Grigorișina Antonina, Ferfețchi Liudmila și Maximciuc Tatiana, instanța de

judecată răstoarnă prezumția de nevinovăție în defavoarea inculpatei, or, instanța

concluzionează că „...inculpata în decurs a trei luni putea să revină în țară și

iarăși să părăsească teritoriul țării...”.

Dispozitivul sentinței nu corespunde părții motivante a acesteia.

Referitor la acțiunile civile, consideră că, acestea nu au nici un suport

probant și nu respectă rigorile prevăzute de legislație, cu atât mai mult că, instanța

3

a aplicat o lege care nu era în vigoare la momentul săvârșirii infracțiuni, prin ce au

fost încălcate prevederile art. 385 alin.(2) Cod de procedură penală.

fost admis apelul, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Pogoneț Nina a fost achitată de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal

(episoadele în privința părților vătămate Tocaiuc Nicolae, Grigorișina Antonina,

Maximciuc Tatiana și Ferfețcaia Liudmila), din motiv că nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, analizând

materialele cauzei în raport cu declarațiile inculpatei, declarațiile părților vătămate

și a martorilor din în cadrul ședințelor de judecată, a constatat că lipsește fapta

infracțională, fapt ce duce implicit la inadmisibilitatea tragerii la răspundere

penală.

Or, părțile vătămate au declarat că între Pogoneț Nina și părțile vătămate ar

exista relații de împrumut, însă nici una dintre părțile vătămate nu au prezentat

careva contract de împrumut în formă scrisă sau careva recipise, unde ar fi stabilit

că într-adevăr Pogoneț Nina ar fi împrumutat careva bani de la aceștia, cu indicarea

a careva termeni de restituire.

Mai mult, partea vătămată Maximciuc Tatiana a declarat că „…personal nu

am cerut de la Pogoneț Nina banii…” adică să-i fie restituiți.

Deși, contractul de împrumut este reglementat de prevederile art.867-874

Cod civil, părțile vătămate nu au înaintat cerere de chemare în judecată pentru a-și

recupera presupusele sume împrumutate în ordinea procedurii civile.

La fel, instanța de apel a menționat că, temeiul aplicării răspunderii penale

pentru escrocherie apare în cazul imposibilității apărării drepturilor subiective prin

mijloacele justiției civile, fapt ce nu a fost verificat în speță.

Reieșind din ansamblul probelor care au fost prezentate și cercetate în

ședința de judecată a primei instanțe și instanței de apel, se confirmă faptul că

acțiunile inculpatei Pogoneț Nina nu cad sub incidența legii penale și cert

demonstrează că, între părți nu există și nici nu au existat careva relații de

împrumut.

În acest sens instanța de apel a reținut declarațiile martorului Ostapenco

Ana, care a relatat că Pogoneț Nina efectua transferuri de bani pe numele vecinei

Cîrlan Elena ca aceasta să achite servicii comunale. Pogoneț Nina a activat în

Federația Rusă mai mult timp. Careva datorii persoanelor fizice nu a auzit să aibă.

Martorul Coleșevschi Serghei a relatat instanței că, a văzut cum Tocaiuc

Nicolae a pus suma de 500 lei în sicriul soțului decedat al inculpatei Pogoneț Nina

și nu a văzut ca Tocaiuc Nicolae să pună alte sume bănești la înmormântare așa

cum declară Tocaiuc Nicolae că ar fi pus suma de 2 000 lei.

Însăși inculpata a dat declarații amănunțite privitor la perioada la care părțile

vătămate pretind că s-au întâlnit cu prima împrumutând bani, fiind și prezente la

materialele cauzei înscrisuri și transferurile bănești efectuate de Pogoneț Nina din

Federația Rusă, dovada înregistrării/luării la evidentă a cet. Pogoneț Nina în

Federația Rusă pentru aceste perioade, copia pașaportului de străinătate a cet.

Pogoneț Nina, în care este indicat că aceasta se afla pe teritoriul Federației Ruse.

4

Prezența numeroaselor transferuri efectuate în perioada 2009-2012 de către

Pogoneț Nina din Federația Rusă, confirmă că aceasta nu avea probleme

financiare, iar alegația părților vătămate precum că, ea a dispărut într-o direcție

necunoscută și nu mai răspundea la telefon contravine atât declarațiilor părților pe

dosar, dar și descifrărilor telefonice prezentate de ea, în care este indicat că a purtat

nenumărate discuții cu partea vătămată Tocaiuc Nicolae, care nu s-a adresat la

poliție cu plângere decât în anul 2015, deși declară că toate sumele i-au fost

împrumutate lui Pogoneț Nina cu câțiva ani mai devreme și nu i-au fost restituite și

a purtat discuții permanent cu Pogoneț Nina.

Faptul că, nu a existat nici un împrumut, cu atât mai mult intenția lui

Pogoneț Nina de a împrumuta careva surse financiare de la Tocaiuc Nicolae este

demonstrat de sursele financiare de care dispunea familia Pogoneț, pe perioada

când activau în Republica Moldova, dar și pe perioada cât au fost în Federația

Rusă, unde Pogoneț Nina avea venituri de 1 000 dolari și soțul ei avea 1 000 dolari

pe lună.

Totodată, instanța de apel a admis critica apelantului privind invocarea

greșită de către prima instanță ,,…Alături de alte circumstanțe, intenția este

demonstrată prin: situația financiară extrem de neprielnică a persoanei care a

dorit să-și lărgească activitatea comercială și să deschidă un loc de vânzare în or.

Moscova pentru ce avea nevoie de bani…”, deoarece această concluzie este

contradictorie prin sine, dar și contravine situației de fapt.

Mai mult, prima instanță nu a pătruns în esența declarațiilor părților pentru

că, Tocaiuc Nicolae a declarat că Pogoneț Nina ar fi luat credite din acest motiv ar

fi împrumutat bani de la dânsul; Pogoneț Nina l-ar fi rugat să-i împrumute bani

pentru a achita datoriile pe care le avea pe apartament; banii îi împrumuta cu

scopul de achita datoriile; banii au fost împrumutați pentru înmormântarea soțului,

pe când instanța de judecată constată că inculpata ar fi vrut să deschidă un loc de

vânzare în or. Moscova.

Mai mult, sunt contrare și concluziile primei instanțe care a indicat că,

inculpata ar fi „...luat bani pentru necesități personale...”, însă potrivit

rechizitoriului inculpata ar fi dobândit bani de la părțile vătămate „...sub pretextul

procurării unui loc în incinta Pieței...”, că Tocaiuc Nicolae ar fi transmis 1 000

dolari, deși din declarațiile lui Tocaiuc Nicolae nu rezultă o astfel de sumă.

Deși, prima instanță constată că Tocaiuc Nicolae a trimis lui Pogoneț Leonid

suma de 300 dolari și nu lui Pogoneț Nina, concluzionează că anume inculpata ar fi

împrumutat de la Tocaiuc Nicolae suma de 300 dolari, fără a avea la bază careva

probe cercetate în cadrul ședințelor de judecată.

Astfel, instanța de apel a reținut că, prima instanță a omis să verifice dacă

într-adevăr au existat careva relații civile între părțile vătămate și inculpată și nu a

supus verificării și coroborării probele, fapt care a dus la pronunțarea unei hotărâri

eronate și nemotivate.

contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel, ajungând la concluzia

de nevinovăție a inculpatei în cele incriminate, dă prioritate declarațiilor inculpatei,

și a martorilor apărării, precum că Pogoneț Nina nu avea datorii față de persoanele

5

fizice și a activat în Federația Rusă mai mult timp, iar prin transferurile bănești

efectuate în perioada 2009-1012 de Pogoneț Nina din Federația Rusă, se confirmă

că aceasta nu avea probleme financiare, însă instanța complet a ignorat probele

prezentate de acuzare, și anume declarațiile părților vătămate, care de la momentul

depunerii plângerilor și până în prezent, au dat declarații consecvente privind

circumstanțele cauzei.

Astfel, prin declarațiile părților vătămate și a martorilor s-a constatat

incontestabil faptul că Pogoneț Nina prin abuz de încredere, a dobândit ilicit bani

de la părțile vătămate.

Mai mult, nu au fost constatate divergențe în declarațiile părților vătămate

pentru a le pune la îndoială, iar toate probele în cumul dovedesc cu certitudine

vinovăția inculpatei în cele incriminate.

Subsidiar procurorul a invocat că, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, or, în partea descriptivă sunt indicate două temeiuri de achitare - art.390

alin.(1) pct.3) și art.390 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, iar în partea

dispozitivă se dispune achitarea inculpatei în baza art.390 alin.(1) pct.1) Cod de

procedură penală.

5.1. Partea vătămată Tocaiuc Nicolae, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod

de procedură penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia cu

menținerea sentinței.

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a ajuns la concluzia

achitării inculpatei pe toate capetele de acuzare, bazându-se în exclusivitate pe

relatările inculpatei, că nu a existat nici un împrumut de la părțile vătămate, că

inculpata nu a avut intenția de a împrumuta careva surse financiare, deoarece

Pogoneț Nina împreună cu soțul Pogoneț Victor dispunea de surse financiare în

perioada când activau în Republica Moldova, dar și în perioada cât au fost în

Federația Rusă, unde Pogoneț Nina avea venituri de 1 000 dolari și soțul ei avea

1 000 dolari pe lună.

Însă, declarațiile inculpatei nu au careva suport și contravin probelor

examinate și chiar a celor prezentate de apărare.

Totodată, instanța de apel, în partea descriptivă, se contrazice în argumentele

prezentate întru susținerea poziției de nevinovăție a inculpatei, or, aceasta a indicat

că, Pogoneț Nina și soțul ei în perioada în care partea vătămată Tocaiuc Nicolae

susține că i-a împrumutat bani, avea o situație financiară bună, însă ulterior face

referire la probele prezentate de inculpată, și anume transferurile și plățile efectuate

de aceasta de peste hotare lui Cîrlan Elena – 1 600 dolari, fiicei Tocaiuc Ludmila

pentru achitarea creditului, din ce rezultă că până la plecarea peste hotarele

Republicii Moldava, Pogoneț Nina luase credite, care trebuiau achitate,

împrumutase bani de la persoane, acumulase datorii pentru întreținerea

apartamentului.

Prin urmare, instanța de apel, urma să pronunțe hotărârea în urma analizei

tuturor probelelor, atât cele prezentate de acuzare, cât și cele prezentate de apărare,

în cumul și să le coroboreze între ele, fără a da apreciere subiectivă declarațiilor

inculpatei, care sunt lipsite de suport și contravin celorlalte probe.

Indică recurentul că, în partea descriptivă a deciziei, inițial instanța de apel

indică că în acțiunile inculpatei lipsesc elementele infracțiunii și ea urmează a fi

6

achitată în baza art.390 alin.(1) pct.3) Cod de procedură penală, însă ulterior indică

că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Susține partea vătămată că, nu m-am adresat în ordine civilă în instanța de

judecată privind recuperarea banilor împrumutați lui Pogoneț Nina, deoarece a

împrumutat banii fără întocmirea unei recipise sau contract de împrumut, din motiv

că erau rude și avea încredere în inculpată. Inițial s-a adresat în formă orală către

inculpată pentru restituirea banilor împrumutați, iar ulterior deja s-a adresat la

organele de drept.

în numele inculpatei, care s-a expus pentru inadmisibilitatea acestora din motiv că,

criticile aduse de recurenți sunt lipsite de substanță și nu corespund prevederilor

art.427 Cod de procedură penală.

cu motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi

admise, din următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Recurenții invocă în recursurile lor temeiul prevăzut de pct.6) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală, potrivit căruia, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

apel atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

În sensul cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin

apel, se transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai

imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în

ce împrejurări a fost comisă; în ce constă participația, contribuția materială a

fiecărui participant; dacă există circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele

corect au fost apreciate; dacă toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță

prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în conformitate cu art.101 Cod de

procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost

corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele

de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În corespundere cu art.384 alin.(3) Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Conform art.385 alin.(1) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței,

instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc fapta de săvârșirea

căreia este învinuit inculpatul, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de

care anume lege penală este prevăzută ea.

7

În corespundere cu art.101 alin.(1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare

probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor.

Potrivit art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia instanței de

apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Însă, instanța de apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în

acest context Colegiul penal lărgit ține să menționeze următoarele.

În urma lecturării textului deciziei, Colegiul penal lărgit reține că instanța de

apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în acest context ține să

menționeze următoarele.

În primul rând, potrivit dispozitivului deciziei, instanța de apel a dispus

achitarea inculpatei Pogoneț Nina de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal (episoadele în privința părților

vătămate Tocaiuc Nicolae, Grigorișina Antonina, Maximciuc Tatiana și Ferfețcaia

Liudmila), din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, în temeiul

art.390 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, însă în partea descriptivă indică,

inițial la pct.10 ,,…Pogoneț Nina de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.190

alin.(2) lit. c) Cod penal în temeiul art.390 alin.(1) pct.3) Cod de procedură

penală urmează a fi achitată – pe motiv că faptele inculpatei nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii…” și ulterior, la pct.pct.15), 16), 19) a

indicat temeiul de achitare prevăzut la art.390 alin.(1) pct.1) Cod de procedură

penală – nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Astfel, în contextul indicat supra, Colegiul penal lărgit ține să menționeze

că, motivarea hotărârii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și

coerentă, întrucât, pe de o parte, este indispensabil necesară pentru controlul

exercitat de jurisdicția ierarhic superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru

părțile litigante, o garanție împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile

și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent

oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces

logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale

incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a

unui raționament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al

Convenției, o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în

cadrul procesului penal, oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată

în cadrul căilor de atac și posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere

de apel sau recurs. (Suominen c. Finlandei (2003) § 37, Kuznetsov și alții c. Rusiei

(2007) § 85).

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparenței justiției și existența unui control social asupra acesteia.

(Hirvisaari c. Finlandei, (2001) § 30).

În al doilea rând, instanța de apel în decizie a enumerat probele verificate în

ședința de judecată la solicitarea procurorului și avocatului inculpatei, însă nu a

8

verificat minuțios și obiectiv fiecare probă separat sub toate aspectele, prin prisma

pertinenței, concludenței și veridicității, iar în ansamblu, din punct de vedere al

coroborării lor.

Or, conform prevederilor art.art.100 alin.(4), 101 alin.(1) - (4) Cod de

procedură penală, verificarea probelor este o activitate a instanței privind

constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le

conține proba cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor

probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din care

au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale

prevăzute de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a

conținutului probei, a coroborării lor.

Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera statistic probele, dar și de

a expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu

confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe

sunt admise, iar altele respinse.

Astfel, concluziile instanței de apel formulate poartă un caracter generic

asupra operațiunii de cercetare și verificare a probelor, iar așa cum examinarea

probelor constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte și legale,

lăsarea fără apreciere și aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea unei

hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită de incertitudine asupra

calității efectuării actului de justiție.

Potrivit prescripțiilor art.414 Cod de procedură penală, judecând apelul,

instanța de apel verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi

prezentate instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de

instanța de fond.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că în speța discutată și-a

găsit confirmare temeiul invocat de recurent și prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6)

Cod de procedură penală, „decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii”, ceea ce

duce la casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în

instanța de apel, în alt complet de judecată.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile

menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a

soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală,

să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să cerceteze minuțios

aspectele învinuirii înaintate, să dea o apreciere obiectivă probelor administrate în

cauză, având în vedere prevederile art.art.93, 95, 101 Cod de procedură penală și,

în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și

motivată, care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală,

argumentând clar concluziile sale, ținând cont de motivele expuse în pct.7 din

prezenta decizie.

9

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admit recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Gavdiuc Valentina și de către partea vătămată Tocaiuc

Nicolae, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 06

iunie 2018, în cauza penală în privința lui Pogoneț Nina xxxxx și se dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 11 aprilie 2019.

Președinte /semnătura/ Vladimir Timofti

Judecători /semnătura/ Anatolie Țurcan

/semnătura/ Nadejda Toma

Elena Cobzac

Victor Boico

10