1ra-210/2019 — art. 190 al. 2 lit. c CP

1ra-210/2019 — art. 190 al. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-210/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

12 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan, Dumitru Mardari, Maria Ghervas,

judecând în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar, declarat de

către avocatul Sergiu Zaharia în numele inculpatului, prin care solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2018, în cauza

penală, în privința lui

Schițco Vladimir XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 09.09.2015 până la 31.05.2017;

Instanța de apel de la 24.06.2017 până la 25.10.2017;

Instanța de recurs de la 05.01.2018 până la 24.04.2018;

Instanța de apel de la 12.06.2018 până la 06.09.2018;

Instanța de recurs de la 26.11.2018 până la 12.03.2019.

a c o n s t a t a t :

Schițco a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen

de 2 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate legată de

administrarea bunurilor pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

A fost admisă acțiunea civilă înaintată de Valeriu Gaulică împotriva lui Vladimir

Schițco privind repararea prejudiciului material și s-a dispus încasarea de la ultimul, în

beneficiul lui Valeriu Gaulică, valoarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune,

în sumă de 16 596 lei și costul cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 1 000 lei.

la 20 august 2013, sub pretextul efectuării reparației apartamentului nr. 10 din XXXXX,

prin înșelăciune și abuz de încredere, a însușit de la Valeriu Gaulică suma de 500 euro,

care conform cursului oficial stabilit de Banca Națională a Republicii Moldova, la acea

dată constituiau 8 920 lei, 5 000 lei, un dispozitiv de tăiat fier de model „Machito", la un

1

preț de 1 000 lei, un perforator de model „Machito" la preț de 1600 lei și un ferestrău, la

preț de 75 lei, astfel, cauzându-i părții vătămate, o daună în proporții considerabile, în

sumă de 16 595 lei.

Astfel, instanța de fond a constatat că prin aceste acțiuni inculpatul Vladimir

Schițco, a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

individualizată prin „escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzare de daune în proporții considerabile.”

în numele inculpatului, prin care a solicitata casarea acesteia și pronunțarea unei

hotărâri prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea înaintată.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat că, în acțiunile

inculpatului lipsește latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii imputate, or,

conform declarațiilor martorilor, a părții vătămate audiați în ședință de judecată, nu s-

a stabilit intenția inculpatului de a comite infracțiunea de escrocherie, atâta timp cât

imediat după ce a primit banii de la partea vătămată, inculpatul a angajat trei persoane

care au efectuat lucrările de reparație, însă din vina vecinilor și lipsa resurselor

financiare nu au fost finisate.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea fără modificări a

sentinței.

4.1. În urma verificării circumstanțelor de fapt și de drept, cât și a argumentelor

apelantului, instanța de apel a ajuns la concluzia că lipsesc careva dubii sau bănuieli

care ar putea pune la îndoială vinovăția inculpatului în comiterea faptei incriminate,

astfel că la acest capitol s-a reținut drept declarative argumentele părții apărării cu

referire la faptul că învinuirea este formală și nu este confirmată prin probe.

numele inculpatului prin care a solicitat casarea hotărârilor anterioare, cu pronunțarea

unei decizii prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea înaintată.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat argumente similare celor

indicate anterior în apel, suplimentar menționând că, instanțele de fond la

administrarea probatoriului, au inclus în calitate de probă declarațiile martorului V.

Pușcașu (f.d. 64), declarații care nu au fost cercetate în ședința instanței de fond. La fel

procurorul nu a dat citire declarațiilor acestui martor, informând doar instanța că

martorul este decedat.

2018, a fost admis recursul ordinar declarat de către avocatul Sergiu Zaharia în numele

inculpatului Vladimir Schițco, fiind casată total decizia Colegiului penal al Curții de

2

Apel Chișinău din 25 octombrie 2017 și s-a dispus rejudecarea cauzei în ordine de apel,

în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

6.1. În motivarea deciziei pronunțat, instanța de recurs ordinar a constatat că,

instanța de apel a adoptat o decizie de menținere a sentinței de condamnare a

inculpatului printr-o motivare superficială, fără a clarifica circumstanțe esențiale ale

cauzei, astfel a lăsat fără o examinare amplă motivele invocate în apelul declarat, nu a

corectat erorile admise de prima instanță, prin ce a fost afectată soluția adoptată.

2018, a fost admis apelul declarat de către avocatul Sergiu Zaharia în numele

inculpatului Vladimir Schițco, casată integral sentința, inclusiv din oficiu în

conformitate cu prevederile art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, și pronunțată o

nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează:

Vladimir Schițco, se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

190 alin. (1) Cod penal și se liberează de răspundere penală, în legătură cu expirarea

termenului de prescripție prevăzut de art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal.

Se admite acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Valeriu Gaulică, și se

încasează din contul lui Vladimir Schițco în beneficiul lui Valeriu Gaulică prejudiciul

material în sumă de 16 595 lei și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 1 000 lei.

7.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a menționat că, instanța de fond

incorect a stabilit cuantumul prejudiciului material încasat prin sentință, or, partea

vătămată, a pledat pentru încasarea sumei de 16 595 lei, pe când s-a încasat suma de 16

596 lei, astfel fiind depășit cuantumul prejudiciului material solicitat spre încasare de

către pătimit.

De asemenea, instanța de apel a remarcat că, au intervenit unele circumstanțe, în

virtutea cărora se impune casarea sentinței instanței de fond la capitolul încadrării

juridice a acțiunilor inculpatului Vladimir Schițco, or, conform ordonanței de punere

sub învinuire din 22 august 2014, Vladimir Schițco a fost pus sub învinuire pentru

faptul că la 20 august 2013, sub pretextul efectuării reparației în apartamentul 10 din

XXXXX, prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la Valeriu Gaulică suma de

500 euro, care conform cursului oficial stabilit de BNM la acea dată constituia suma de

8 920 lei și suma de 5000 lei, un dispozitiv de tăiat fier de modelul „Makita", la prețul

de 1 000 lei, un perforator de modelul „Makita", la prețul de 1 600 lei și un ferestrău la

prețul de 75 lei, astfel cauzându-i părții vătămate, o daună în proporții considerabile,

în sumă de 16 595 lei.

Respectiv, organul de urmărire penală la învinuit pe inculpatul, Vladimir Schițco

că prin acțiunile sale intenționate a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (2) lit.

c) Cod penal, individualizată prin „escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzare de daune în proporții considerabile".

3

Sub acest aspect, instanța de apel a menționat că în conformitate cu prevederile

art. IV, pct. 4) din Legea 179 din 26 iulie 2018, în vigoare la 17 august 2018, în dispoziția

alineatului (1), textul „înșelăciune sau abuz de încredere" se substituie cu textul „inducerea

în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii

actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile". În dispoziția alineatului

(2), litera c) se exclude". Astfel norma incriminată inculpatului, a suferit modificări, fiind

exclus nemijlocit calificativul „cauzarea de daune în proporții considerabile", conținut în art.

190 alin. (2) Cod penal, și conținut în norma art. 190 alin. (1) Cod penal.

Așadar, instanța de apel a ajuns la concluzia că, datorită intervenirii unor

modificări operate în legislația penală, care se reflectă și asupra situației inculpatului,

urmează a fi efectuată o reîncadrare juridică a acțiunilor acestuia, dar și se impune

necesitatea de drept de a interveni în sentința contestată la capitolul încasării

prejudiciului material, în conformitate cu prevederile art. 409 alin. (2) Cod de procedură

penală, dat fiind faptul depășirii de către instanța de fond a cuantumului acțiunii civile

dispuse spre încasare prin sentință, față de cuantumul solicitat conform acțiuni civile

formulate la caz de către pătimit.

Astfel, instanța de apel a constatat că, inculpatul Vladimir Schițco la 20 august

2013, sub pretextul efectuării reparației în apartamentul nr. 10, XXXXX, prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, a dobândit ilicit de Valeriu Gaulică suma de 500 euro, care

conform cursului oficial stabilit de BNM la acea dată constituia suma de 8920 lei și suma

de 5000 lei, un dispozitiv de tăiat fier de modelul „Makita", la prețul de 1 000 lei, un

perforator de modelul „Makita", la prețul de 1 600 lei și un ferestrău la prețul de 75 lei,

astfel cauzându-i părții vătămate, o daună în proporții considerabile, în sumă de 16 595

lei.

Prin acțiunile sale intenționate inculpatul, a comis infracțiunea prevăzută de art.

190 alin. (1) Cod penal, individualizată prin „escrocherie, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința

naturii, calităților substanțiale ale obiectului, care a produs daune considerabile".

Necătând la faptul că inculpatul, nu a recunoscut vina în cele imputate, instanța

de apel a concluzionat că, vinovăția acestuia se confirmă prin următoarele probe:

declarațiile părții vătămate Valeriu Gaulică (Vol.I, f.d.191-192); declarațiile martorilor

Ecaterina Tomșa (Vol.I, f.d.193-194), Gheorghe Grosu (Vol.I, f.d.195), Alexandru

Guzgan (Vol.I, f.d.196-197), Sergiu Răilean (Vol.I, f.d.198-199), Vasile Pușcașu (Vol.I,

4

f.d.64-65); procesul-verbal de confruntare din 22 iulie 2015, între partea vătămată și

inculpat (f.d.132-133).

Instanța de apel a notat că în cazul de față și-a găsit confirmare integral învinuirea

formulată și anume dobândirea ilicită de către inculpatul Vladimir Schițco, a banilor și

bunurilor părții vătămate, în contextul în care însuși pătimitul, a comunicat fiind audiat

în ședința instanței de fond, cât și în ședința instanței de apel că anume inculpatul, a

fost persoana care i-a comunicat că îi va face reparația în apartament, și anume dânsul

a primit bani în calitate de împrumut în sumă de 500 dolari SUA, și sumele de 6 000 lei

și respectiv 1 700 lei pentru procurarea materialelor de construcție, însă banii nu i-au

fost restituiți de către inculpat, iar în cele din urmă inculpatul doar a scos geamul și ușa,

însă coloanele nu cunoaște din care surse au fost făcute.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a menționat că, obiectului material al

infracțiunii își găsește confirmare și reieșind din relatările martorului, Ecaterina Tomșa,

care a comunicat că inițial împreună cu alți locatari s-au adresat lui Vladimir Schițco

pentru a fi efectuate unele lucrări de reparație fiind stabilită pe parcurs o relație de

încredere, ulterior personal i-a dat bani lui Valeriu Gaulică pentru a-i fi transmiși lui

Vladimir Schițco care a luat banii și a dispărut, fără a efectua careva lucrări de

construcție.

De asemenea și martorul Gheorghe Grosu, a confirmat că a fost la apartamentul

lui Valeriu Gaulică, unde a venit și Vladimir Schițco, căruia i s-a spus să întoarcă

instrumentele pe care le-a luat. În apartamentul părții vătămate jumătate din tavan era

căzut, de asemenea martorul a susținut că a transportat instrumente de la Institutul de

Medicină, fapt care a fost susținut și de către martorul Vasile Pușcașu, care de asemenea

a reiterat că a văzut cum Valeriu Gaulică i-a transmis lui Vladimir Schițco materiale de

construcție și cunoaște că ultimul a împrumutat bani de la Valeriu Gaulică pentru a

efectua lucrările de construcție din apartamentul acestuia.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a reținut și faptul că martorii Alexandru

Guzgan și Sergiu Răilean, care au comunicat că au lucrat la apartamentul părții

vătămate, însă lucrările de reparație nu au fost finalizate, din cauza unor vecini care

erau deranjați de zgomot și chemau poliția. Astfel, instanța de apel a conchis că inclusiv

din declarațiile acestor martori la capitolul imposibilității finisării lucrărilor, dar și

însuși ale inculpatului depuse în ședința instanței de fond, precum că nu au putut să

finalizeze lucrările de construcție sunt formale și convenționale, în situația în care

inculpatul și-a asumat singur obligația de a edifica aceste lucrări, în contul unor datorii

avute față de partea vătămată, dar și din cauza situației materiale dificile pe care o avea

inculpatul, fapt care a fost confirmat și de către pătimitul, Valeriu Gaulică, care a

menționat că Vladimir Schițco a lucrat anterior la el la întreprindere și situația materială

a acestuia este dificilă.

5

Totodată, instanța de apel a susținut că în acțiunile inculpatului este prezentă și

latura obiectivă incriminată ultimului, or, reieșind din faptul că fapta prejudiciabilă de

escrocherie s-a realizat nemijlocit prin acțiunea de dobândire ilicită a banilor și a

bunurilor părții vătămate, prin prezentarea ca fiind adevărată a unei fapte în realitate

falsă, nemijlocit prin confirmarea de către inculpat că va efectua lucrările de construcție

contra sumelor de bani primite, dar și în cele din urmă însușirea ulterioară a bunurilor

părții vătămate, adică a instrumentelor transmise de către acesta inculpatului pentru

efectuarea lucrărilor de construcție.

Latura subiectivă a infracțiunii imputate a fost dovedită prin faptul că inculpatul

a acționat cu intenție directă, această poziție fiind demonstrată prin intenția de însușire

a banilor care a apărut de la început, în primul rând reieșind din faptul că pătimitul, a

comunicat că cunoștea că inculpatul a fost angajat la dânsul la întreprindere și a aflat

că acesta avea o situația materială dificilă, motiv pentru care a și acceptat să facă

reparație în apartament.

De asemenea, instanța de apel a reținut că însuși inculpatul, a reiterat că a primit

de la Valeriu Gaulică mai multe sume de bani, în total 15 000 lei, pe care i-ar fi cheltuit

pentru materiale de construcție, atâta timp cât acest argument nu corespunde realității,

și deopotrivă vine în contradicție cu celelalte probe administrate la caz, cum ar fi

declarațiile părții vătămate, care a susținut că unele lucrări a fost efectuate, însă nu

cunoaște din care anume surse, iar martorul Ecaterina Tomșa, a comunicat că după ce

Valeriu Gaulică i-a transmis lui Vladimir Schițco, banii, cât și martorul Vasile Pușcaș

au confirmat cele susținute de partea vătămată.

La fel, instanța de apel a menționat că, intenția directă a inculpatului, rezidă și

din imposibilitatea reală a inculpatului de a-și îndeplini obligațiile pe care și le-a

asumat, cu atât mai mult că chiar din relatările martorilor, Alexandru Guzgan și Sergiu

Răilean reiese că inculpatul, i-a chemat la lucru, însă în cele din urmă nu li se achita

pentru lucrul efectuat la timp.

Totodată, instanța de apel la rejudecarea cauzei în ordine de apel a clarificat

circumstanțele precum că nu s-ar fi dat citire declarațiilor martorului Vasile Pușcașu,

în ședința instanței de fond, or, declarațiile acestui martor au fost cercetate în ședința

instanței de fond în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, iar neprezentarea acestui martor a fost generată de decesul acestuia,

fapt reiterat și de către procuror în ședința de judecată, astfel că careva încălcări la

capitolul dat nu s-au identificat.

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate alegațiile avocatului Sergiu Zaharia,

precum că ar lipsi latura obiectivă și subiectivă a escrocheriei, pe motiv că partea

vătămată periodic îi dădea lui Vladimir Schițco bani din care acesta achita lucrătorii și

procura materiale de construcții, în contextul în care aceste afirmații nu corespund

6

realități, deoarece banii transmiși au fost însușiți în cele din urmă de către inculpat, fără

a finaliza lucrările de construcție, și eschivându-se de la îndeplinirea obligațiilor sale.

La fel, a respins alegația avocatului precum că, inculpatul ar fi efectuat împreună

cu alte persoane inițial lucrări de construcție, or, anume începerea de către Vladimir

Schițco a lucrărilor de construcție a și constituit faza inițială de realizare a faptei de

escrocherie, ultimul astfel intenționând să obțină încrederea părții vătămate, și crearea

față de ultimul a imaginii de persoană onestă și demnă de încredere, având scopul de

cupiditate în același timp. Faptul că partea vătămată, ar fi declarat că a văzut efectuarea

unor lucrări de construcție de către Vladimir Schițco, de asemenea nu constituie un

motiv de a considera lipsa intenției acestuia, or, anume acest fapt a și constituit mijlocul

de obținere a încrederii lui Valeriu Gaulică, cu ulterioara realizare a intenției de

dobândire ilicită a banilor și bunurilor părții vătămate.

Totodată, instanța de apel a conchis de a înceta procesul penal în baza art. 190

alin. (1) Cod penal, în privința lui Vladimir Schițco, din motivul expirării termenului

prescripției tragerii la răspundere penală, deoarece infracțiunea de escrocherie,

prevăzută de art. 190 alin. (1) Cod penal, a fost comisă la 20 august 2013, momentul

primirii de către inculpat a banilor și instrumentelor pentru construcții de la partea

vătămată, iar în concordanță cu norma art. 16 alin. (3) Cod penal, se atribuie la categoria

celor mai puțin grave, fiind prevăzută sancțiunea maximă de până la 3 ani închisoare.

Astfel, în baza art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal, „persoana se liberează de răspundere penală

dacă din ziua săvârșirii infracțiunii a expirat termenul de 5 ani de la săvârșirea unei infracțiuni

mai puțin grave".

De asemenea, instanța de apel a constatat că, instanța de fond a depășit limitele

solicitării înaintate în acțiunea civilă a pătimitului, Valeriu Găulică, de vreme ce ultimul

a pledat pentru încasarea prejudiciului moral în cuantum de 16 595 lei, însă s-a încasat

suma de 16 596 lei, eroare ce urmează a fi corectată, prin intervenirea în sentința

contestată din oficiu.

Instanța de apel a considerat ca justificată și cerința privind încasarea cheltuielilor

pentru asistență juridică acordată părții vătămate, în cuantumul de 1 000 lei, confirmată

prin bonul de plată din 20 octombrie 2014 (Vol.I, f.d.186).

Sergiu Zaharia în numele inculpatului, în temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, prin care solicită casarea deciziei, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi decizii prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea de comitere a

infracțiunii incriminate, deoarece în acțiunile inculpatului lipsesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal.

7

În motivarea cerințelor, apărătorul susține dezacordul cu aprecierea probelor de

către instanța de apel, or, din cumul de probe administrate în respectiva cauză penală

nu a fost demonstrată intenția inculpatului de a sustrage bani de la Valeriu Găulică.

De asemenea, avocatul menționează că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond

au pus la sentința de condamnare a inculpatului declarațiile lui Vasile Pușcașu,

declarații care nu au fost cercetate în ședința instanței de fond, nu au fost dat citirii de

către procuror, informând doar că martorul a decedat.

motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului, care a solicitat declararea

inadmisibilității recursului, Colegiul penal lărgit constată că acesta urmează a fi admis

din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul, să caseze, parțial

sau total, hotărârea atacată, să rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărâre.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel la judecarea cauzei.

În sensul prevederilor din art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează că, hotărârile pronunțate de

instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Necesită a se avea în vedere că nu

numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea superficială sau motivarea în termeni

vagi-evazivi, reprezintă motiv de casare.

Colegiul penal lărgit indică că, avocatul Sergiu Zaharia în recurs, drept temeiuri

pentru declararea recursului a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, și anume cazurile când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței și nu au fost întrunite elementele de infracțiune.

8

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal lărgit

reține că, temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, și-a găsit confirmarea în cauza dată.

Astfel, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că, instanța de apel îl recunoaște

vinovat pe inculpat de comiterea infracțiunii de escrocherie fără a face o analiză amplă

a naturii relațiilor apărute între inculpat și partea vătămată. Or, instanța de apel indică

că ,,(…) chiar dacă ar fi fost efectuate careva lucrări de construcție, care s-a dovedit a fi

necalitative și nefinisate, acestea nu demonstrează lipsa intenției directe a inculpatului de însuși

ilicit mijloacele financiare, datorită situației materiale grele pe care o avea inculpatul”, însă

omite să indice care sunt probele ce demonstrează că lucrările efectuate de către

inculpat sunt necalitative.

Mai mult, Colegiul penal lărgit ține să remarce că în cadrul procesului penal nu

a fost efectuată nicio expertiză care să constate despre calitate și cuantumul lucrărilor

efectuate de către inculpat.

Astfel, instanța de apel își întemeiază poziția cu privire la calitatea lucrărilor și

cuantumul doar în baza presupunerilor ceia ce contravine principiului prezumției

nevinovăției prevăzut de art. 8 Cod de procedură penală, și anume ,,concluziile despre

vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile

în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în

favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”.

De asemenea, instanța de apel urma să stabilească cu certitudine cuantumul

prejudiciului material cauzat, or, aceasta a admis acțiunea civilă în mărime de 16 595

lei, fără a constata cuantumul real al bunurilor și anume: uzura instrumentelor de

construcție, în ce mărime a fost realizată obligația inculpatului, inclusiv a materialelor procurate

pentru îndeplinirea lucrărilor de reparație. Astfel, instanța de apel contrar celor menționate

indică suma de 16 595 lei, reieșind din cerințele părții vătămate, care a indicat în cererea

sa suma respectivă.

Colegiul penal lărgit indică că, instanța de apel în pct. 7.1. din prezenta decizie îl

condamnă pe inculpat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod

penal, fără a-și motiva clar poziția, enumeră probele și fără o analiză amplă a acestora

indică că ,,ansamblul de probe cercetate și examinate prezintă o situație clară și fără dubii a

circumstanțelor de fapt”, or, simplul fapt că instanța de apel a enumerat probele nu

reprezintă o motivare în corespundere cu rigorile art. 6 al Convenției europene a

drepturilor omului.

În acest context, Colegiul penal lărgit menționând prevederile art. 100 alin. (4) și

art. 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând doctrina juridică națională,

remarcă faptul că, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba

9

cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în analiza probelor strânse, coroborarea lor cu

alte probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea

loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de Codul de procedură penală

și se efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de

fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost obținute.

Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de

prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a coroborării lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului

penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele de urmărire,

instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se concretizează pe soluția ce va fi

dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor după intima convingere trebuie să

se bazeze pe prevederile legale. Intima convingerea se întemeiază pe examinarea

tuturor probelor în ansamblu, sub toate aspectele complet și obiectiv.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel la fel ca și prima instanță nu au

pătruns în esența problemei de fapt și de drept, fiind prezentă discrepanța între cele

reținute de instanță și conținutul real al probelor, ignorarea unor aspecte evidente, ce

au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii premature și nemotivate.

Așadar, Colegiul penal lărgit atrage atenția asupra faptului că instanța de apel

indica probă care demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de

escrocherie declarațiile părții vătămate Valeriu Gaulică care a declarat că, în luna iulie

2013, inculpatul împreună cu trei persoane au început lucrări de reparație în

apartamentul acestuia, ultimul le-a transmis suma de 17 000 lei, din care au procurat

materiale de construcție (f.d. 21, vol. I).

De asemenea, ca probe care demonstrează vinovăția ultimului, instanța de apel

indică declarațiile martorului Alexandru Guzgan, Sergiu Railean, Ghoerghe Grosu,

care unanim susțin că, inculpatul a efectuat lucrări de construcție în apartamentul lui

Valeriu Gaulică.

În consecință, instanța de recurs constată că, instanța de apel a pus la baza

condamnării inculpatului probe care susțin poziția inculpatului, or, instanța de

judecată urma să aprecieze fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, și să pronunțe o decizie clară și motivată sun aspectul

admisibilității sau inadmisibilității tuturor probelor administrate.

Colegiul penal lărgit reamintește că, obligația de motivare a hotărârilor

judecătorești face parte din setul de garanții stabilit pentru existența unui proces

echitabil.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției,

o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal,

10

oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și

oferă posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs

(Suominen v. Finlandei § 37(2003), Kuznetsov și alții v. Rusiei § 85. (2007)).

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparenței justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari v. Finlanda, § 30 (2001)).

Obligația instanței de a motiva sentința, constă în necesitatea de stabilire a

adevărului, iar judecătorul să-și formeze convingerea asupra acestui adevăr și că

realitatea este conformă convingerilor sale. Totodată obligația motivării este o garanție

pentru părți în primul rând, precum și pentru alte persoane care pot cunoaște motivele

pentru care judecătorul a pronunțat sentința respectivă. Motivarea este importantă

pentru părți în cazul exercitării dreptului de atac a sentinței precum și pentru instanțele

superioare, care să o poată verifica din punctul de vedere al legalității și temeiniciei

acesteia.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit conchide că, nemotivarea clară și concisă a

soluției pronunțate de către instanța de apel reprezintă prin sine neexaminarea

fondului apelului de către instanța de apel, ce se consideră eroare de drept și este temei

pentru recurs.

Totodată, Colegiul penal lărgit atrage atenția că, potrivit art. 436 alin. (2) Cod de

procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt

obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat la soluționarea

recursului.

Rejudecând cauza, instanța de apel a omis prevederile art. 436 alin. (2) Cod de

procedură penală și fără a ține cont de indicațiile instanței de recurs, repetat a examinat

cauza fără a se expune clar asupra argumentelor apărării cu referire la volumul

lucrărilor de reparație efectuate de către inculpat în apartamentul părții vătămate situat

pe XXXXX, de asemenea, nu dat răspuns clar și motivat faptului că probele administrate

în respectiva cauză penală și puse la baza condamnării inculpatului demonstrează că

inculpatul a început lucrările, ceia ce denotă lipsa intenției de a comite infracțiunea

imputată.

În acest context Colegiul penal lărgit reamintise că sentința Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru din 31 mai 2017, a fost contestată cu cerere de apel de către avocatul

Sergiu Zaharia în numele inculpatului, iar la 25 octombrie 2017 prin decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău, cererea de apel a fost respinsă, astfel la 24 aprilie 2018,

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, a casat total decizia și a dispus

rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, din motiv că instanța de apel la

adoptarea soluției nu a apreciat în cumul toate probele examinate în instanța de

judecată și nu a dat răspuns la toate argumentele apărării.

11

Astfel, instanța de recurs ordinar în partea descriptivă a deciziei pronunțate la 24

aprilie 2018, indică concret la ce instanța de apel în cadrul rejudecării cauzei urmează

să țină cont (f.d. 18-19, vol. II), instanța de apel, însă a omis aceste indicații.

Colegiul penal lărgit menționează că, instanța de apel la judecarea apelului a

comis erori de drept, prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

a admis o eroare gravă de fapt

Totodată, Colegiul penal lărgit indică că, eroarea comisă de către instanța de apel

nu poate fi corectată în ordinea procedurii de recurs, deoarece instanța de recurs nu

este abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității hotărârii,

substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor legale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte

prevederile art. 414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai sus, să

verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor prezentate,

să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei în tot ansamblul lor, să țină

seama de cele expuse în prezenta decizie legate de justa apreciere, sub toate aspectele,

complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor cauzei, să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în cererea de apel și recurs și, în dependență de datele obținute, să

pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art.

417 Cod de procedură penală.

Colegiul penal lărgit,

d e c i d e:

admite recursul ordinar, declarat de avocatul Zaharia Sergiu în numele

inculpatului, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06

septembrie 2018, în cauza penală, în privința lui Schițco Vladimir XXXXX și dispune

rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă căilor de atac, pronunțată integral la 09 aprilie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Liliana Catan

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

12