1ra-539/2019 — art. 188 alin. 2 CP

1ra-539/2019 — art. 188 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-539/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

6 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în

procuratura de circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 11 decembrie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

BAGRIN Dmitrii XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 26.02.2018 – 28.06.2018;

Instanța de apel: 20.08.2018 – 11.12.2018;

Instanța de recurs: 29.01.2019 – 06.03.2019.

c o n s t a t ă:

conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Bagrin D. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188

alin. (2) lit. e), f) Cod penal, cu aplicarea art. 85 Cod penal, la 7 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța a menționat că termenul

executării pedepsei urmează a fi calculat începând cu 28 iunie 2018, cu includerea

perioadei de deținere în stare de arest preventiv de la 27 noiembrie 2017 - până la 20

februarie 2018.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea din contul lui Bagrin D. a cheltuielilor

judiciare suportate de stat la etapa urmăririi penale, a fost respinsă.

în jurul orei 15.00, aflându-se pe str. Dunării din mun. Cahul, intenționat, având

scopul sustragerii bunurilor altei persoane, s-a apropiat de Luca T., unde

amenințând-o cu un cuțit și aplicând față de ultima violență periculoasă pentru

viață, manifestată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii peste față și cap,

cauzându-i astfel leziuni corporale sub formă de echimoze pe obraz, cap, comoție

cerebrală, care se califică ca vătămări corporale ușoare cu dereglarea sănătății

de scurtă durată, i-a sustras în mod deschis un telefon mobil de model „Samsung

1

Galaxy S3”, un portmoneu de dame, în care se aflau bani în numerar la suma de

50 lei, acte de identitate, un card bancar și permisul de conducere, inclusiv și

scurtă de dame, cauzându-i acesteia un prejudiciul în proporții considerabile în

sumă totală de 10000 de lei.

Având în vedere starea de fapt expusă supra, confirmată de probele administrate,

instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, tâlhăria, adică atacul

săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor însoțit de violența

periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei agresate, comisă cu aplicarea altor

obiecte folosite în calitate de armă, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost contestată cu apeluri de către procuror și

avocatul Reșulschi G. în numele inculpatului.

3.1. Procurorul a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Bagrin D. să fie

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, cu stabilirea pedepsei de 7 ani 6 luni închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 88 alin. (3) Cod penal, acestuia să-i fie inclus în termenul pedepsei,

perioada deținerii în stare de arest preventiv începând cu 21 noiembrie 2017 până la 14

februarie 2018.

În motivarea apelului, procurorul a indicat că prima instanță la aplicarea pedepsei

nu a ținut cont de personalitatea inculpatului, gravitatea infracțiunii comise, care potrivit

art. 16 Cod penal, se atribuie la categoria celor grave, cu un grad de pericol social sporit,

prin acțiunile sale criminale Bagrin D. a atentat la sănătatea și bunurile unei persoane,

săvârșind infracțiunea în stare de recidivă. Corespunzător pedeapsa urma să-i fie stabilită

cu aplicarea prevederilor art. 82 alin. (2) Cod penal.

Instanța în dispozitivul sentinței, la stabilirea pedepsei inculpatului, a aplicat

prevederile art. 85 Cod penal, însă în partea descriptivă a sentinței, nu a motivat

necesitatea aplicării acestei norme penale. Totodată, în termenul de executare a pedepsei,

a fost inclusă perioada deținerii în stare de arest preventiv a inculpatului de la 27

noiembrie 2017 până la 20 februarie 2018, deși conform materialelor dosarului Bagrin D.

s-a aflat în stare de arest preventiv de la 21 noiembrie 2017 până la 14 februarie 2018.

De asemenea, apelantul a notat că instanța a refuzat încasarea din contul lui Bagrin

D. în beneficiul statului a cheltuielilor de judecată în sumă de 690,16 lei pentru

efectuarea expertizelor judiciare, precum și cheltuieli suportate de organul de urmărire

penală pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în vederea instrumentării cauzei.

3.2. Avocatul Reșulschi G., acționând în interesele inculpatului Bagrin D., a solicitat

casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acestuia să-i fie stabilită

pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu includerea perioadei aflării în

stare de arest de la 21 noiembrie 2017 până la 15 februarie 2018.

În motivarea apelului s-a indicat că sancțiunea art. 188 alin. (2) Cod penal, prevede

pedeapsa cu închisoare de la 8 la 10 ani. Respectiv aplicând prevederile art. 3641 Cod de

2

procedură penală, noile limite ale pedepsei cu închisoare vor fi de la 5 ani 4 luni la 6 ani

7 luni. Prin urmare, pedeapsa stabilită lui Bagrin D. nu se încadrează în limitele prevăzute

de lege, fiindu-i aplicată o pedeapsă prea aspră. Totodată, apelanta a menționat că prima

instanță greșit a indicat perioada aflării inculpatului în stare de arest.

2018, apelul procurorului a fost respins, iar apelul avocatului Reșulschi G. în interesele

inculpatului Bagrin D. a fost admis, cu casarea parțială a sentinței în latura penală, în

partea stabilirii pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia Bagrin D. a fost

condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, la pedeapsa, cu aplicarea art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală și art. 82 Cod penal, de 6 ani 6 luni închisoare, cu

executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Termenul executării pedepsei urmând a fi calculat începând cu 11 decembrie 2018,

cu includerea în acest termen a perioadei deținerii în stare de arest preventiv de la 21

noiembrie 2017, până la 14 februarie 2018 și de la 28 iunie 2018, până la 11 decembrie

2018.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

de drept constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate, relevate în cuprinsul sentinței. Concluzia primei instanțe privind calificarea

infracțiunii este corectă, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componențelor de

infracțiune prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței în partea stabilirii pedepsei inculpatului

Bagrin D., Colegiul judiciar a constatat că instanța de fond a ținut cont de principiile de

individualizare a pedepsei penale reglementate în art. 7, 75 Cod penal, însă eronat a

calculat termenul acesteia în baza art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, aplicându-i

inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Infracțiunea de care este acuzat Bagrin D., face parte din categoria celor grave, la

locul de trai inculpatul este caracterizat negativ, fiind o persoană agresivă, de mai multe

ori au fost sesizate organele de drept pentru încălcarea legislației de către acestea, anterior

a fost atras la răspundere penală. Circumstanțe care atenuează răspunderea inculpatului

nu au fost stabilite. Circumstanțe care agravează răspunderea inculpatului au fost

stabilite: săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnat pentru

infracțiuni similare.

Apreciind circumstanțele de fapt ale cauzei, personalitatea inculpatului Bagrin D.,

gravitatea infracțiunii, lipsa circumstanțelor care atenuează și prezența celor care

agravează răspunderea acestuia, Colegiul judiciar a conchis că prima instanță întemeiat a

ajuns la concluzia că corectarea și resocializarea acestuia, precum și restabilirea echității

sociale, este posibilă doar prin stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare.

Cu toate acestea, instanța de fond aplicând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, greșit a ajuns la concluzia de a stabilit în privința inculpatului pedeapsa

cu închisoare pe un termen de 7 ani. Art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală prevede

3

că, inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază

de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a

limitelor de pedeapsă prevăzută de lege în cazul pedepsei cu amendă. Sancțiune art. 188

alin. (2) Cod penal prevede pedeapsa cu închisoare de la 8 la 10 ani.

Respectiv, aplicând prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, noile

limite maxime și minime ale pedepsei cu închisoare pentru infracțiunea prevăzută la art.

188 alin. (2) Cod penal sunt de la 5 ani 4 luni până la 6 ani 7 luni.

Conform art. 82 alin. (2) Cod penal, mărimea pedepsei pentru recidivă periculoasă

este de cel puțin două treimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul

corespunzător din Partea specială a Codului penal.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul la 17 noiembrie 2017 a fost eliberat din

penitenciarul nr. 3 Leova în urma executării efective și integrale a termenului de

pedeapsă stabilită prin decizia Curții de Apel Cahul din 22 septembrie 2011. Astfel,

inculpatul fiind eliberat din locurile de detenție la 17 noiembrie 2017, a comis cu intenție

o nouă infracțiune la 21 noiembrie 2017, respectiv, acțiunile acestuia constituie recidivă

periculoasă.

Drept urmare, având în vedere cele expuse, precum și noile limite minime și

maxime ale pedepsei cu închisoarea, rezultate în urma reducerii acesteia cu o treime

conform art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și art. 82 alin. (2) Cod penal,

Colegiul judiciar a considerat că în privința lui Bagrin D., reieșind din personalitatea

acestuia, circumstanțele de fapt ale săvârșirii infracțiunii, gravitatea faptei, urmează să-i

fie stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen 6 ani 6 luni, cu executarea

acesteia în penitenciar de tip semiînchis, conform prevederilor art. 72 alin. (3) Cod penal.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate argumentele părții

apărării că prima instanță i-a stabilit inculpatului Bagrin D. pedeapsa cu închisoare, care

depășește limita maximă a sancțiunii normei de incriminare, redusă conform art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel a remarcat că în dispozitivul sentinței, prima instanță

eronat a indicat că pedeapsa inculpatului este stabilită în conformitate cu art. 85 Cod

penal, or la caz prevederile articolului dat nu sunt aplicabile.

Astfel, termenul executării pedepsei stabilite inculpatului se va calcula începând cu

11 decembrie 2018, cu includerea în acest termen a perioadei deținerii în stare de arest

preventiv de la 21 noiembrie 2017, până la 14 februarie 2018 și de la 28 iunie 2018, până

la 11 decembrie 2018.

Cu privire la solicitarea procurorului de a fi încasate de la Bagrin D. cheltuielile

judiciare în sumă de 690,16 lei, instanța de apel a menționat următoarele.

Prima instanță corect a respins solicitarea acuzatorului de stat de a încasa din contul

lui Bagrin D. în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 690,16 lei, ca fiind

neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală,

expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea gradului de

4

gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale. Iar, art. 227 alin. (2) pct. 5),

alin. (3) Cod de procedură penală, prevede că cheltuielile judiciare cuprind sumele

cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. Cheltuielile

judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Drept urmare, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire

penală, plățile necesare pentru efectuarea expertizelor vor fi achitate din contul

mijloacelor bănești alocate de la bugetul de stat.

Concomitent, s-a reținut că, raportul de expertiză nr. 941 din 28 noiembrie 2017 și

raportul de expertiză nr. 9201811D0027 din 11 ianuarie 2018, au fost ordonate de către

organul de urmărire penală pentru stabilirea gradului de gravitate și a caracterului

vătămărilor integrității corporale cauzate părții vătămate prin acțiunile ilicite a

inculpatului, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În aceiași ordine de idei, urmează a fi remarcat că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului de comiterea infracțiunii

imputate, prin numirea expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt

achitate din sumele alocate de la bugetul statutului.

Totodată, instanța a menționat că nu poate fi admisă cerința procurorului de a fi

încasată din contul inculpatului suma de 320 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, întrucât

acesta nu a prezentat probe că suma respectivă a fost achitată de organul de urmărire

penală pentru efectuarea expertizelor judiciare. Respectiv, argumentele procurorului că

statul pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal a suportat cheltuieli, care

urmează a fi recuperate din contul inculpatului, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

Alegațiile procurorului precum că reieșind din art. 229 Cod de procedură penală,

instanța de judecată poate obliga condamnatul că recupereze cheltuielile judiciare, sunt

neîntemeiate, or, efectuarea expertizei judiciare ține de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, iar în lipsa unei astfel de expertize procurorul ar fi fost în

imposibilitate să efectueze încadrarea juridică corectă a acțiunilor inculpatului Bagrin D.

și să formuleze învinuirea acestuia, și ulterior, în instanța de judecată să demonstreze

săvârșirea infracțiunii.

Instanța de apel a mai notat că, în temeiul art. 51 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură

penală, procurorul este în drept să pornească o acțiune civilă împotriva învinuitului,

inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta comisă în

interesele statului, pe când la caz, procurorul nu a înaintat o acțiune civilă în acest sens.

ordinar solicitând casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare pentru corectarea

erorii de drept admise la etapa precedentă de judecare a cauzei.

În motivarea recursului, se menționează că decizia instanței de apel este pasibilă

casării, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Recurentul indică că

cheltuielile judiciare în cuantum de 690,16 lei au fost suportate de stat pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal și urmează a fi încasate de la inculpat. Soluția

instanței de apel, prin care s-a dispus neîncasarea cheltuielilor de judecată, contravine

5

normelor procesual-penale în vigoare, în particular avându-se în vedere art. 227 alin. (1)

– (2) și art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale, sau al

judecării cauzei în instanța judecătorească.

Orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau statului trebuie să fie

reparat.

Procurorul susține că este necesar de schimbat atitudinea instanțelor vizavi de

instituția încasării cheltuielilor judiciare, deoarece cu așa tendințe a instanței de apel, noi,

inclusiv judecătorii și procurorii, vor rămâne fără salarii.

În subsidiar, partea acuzării remarcă că practica judiciară cu privire la încasarea

cheltuielilor judiciare a Curții de Apel Cahul este divergentă.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

materialelor din dosar și raportat la criticele recurentului, Colegiul Penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, pentru următoarele motive.

În drept, soluția de inadmisibilitate a recursului se întemeiază, pe dispoziția art. 432

alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, potrivit căreia instanța examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără

citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că cererea este vădit neîntemeiată.

Analizând criticele expuse de procuror, se constată că acesta contestă decizia

instanței de apel preponderent din considerentul că, în opinia lui, instanța eronat nu a

încasat cheltuielile judiciare de la Bagrin D. în cuantum de 690,16 lei suportate de stat

pentru efectuarea expertizelor judiciare și realizarea urmării penale.

Verificând actele cauzei, raportat la alegațiile procurorului, instanța de recurs

consemnează că cele avansate de recurent nu și-au găsit confirmarea, iar soluția adoptată

pe marginea acestei spețe de către instanța de apel, de altfel și de prima instanță în partea

neîncasării cheltuielilor judiciare, este legală, întemeiată și urmează a fi menținută

integral.

Prin urmare, Colegiul Penal găsește vădit nefondată revendicarea procurorului în

partea ce ține de pretinsa încălcare admisă de instanța de apel, prevăzută de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, privitor la neîncasarea cheltuielilor judiciare din

contul inculpatului pentru efectuarea expertizelor judiciare, dat fiind că, în dispoziția art.

143 alin. (1) Cod de procedură penală, este stipulat expres că expertiza se dispune și se

efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor enumerate în aliniatul

nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul.

În situația când efectuarea expertizei a fost dispusă de către organul de urmărire

penală sau de către instanța de judecată la solicitarea acuzatorului de stat, plățile necesare

pentru efectuarea acesteia urmează a fi achitate din contul mijloacelor bănești ale

bugetului de stat, nu din contul inculpatului, după cum pretinde recurentul.

6

O atare prevedere legală expresă se conține în dispoziția art. 75 alin. (3) din Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,

unde este stipulat că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt

suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția despre

care ne relevă legiuitorul cuprinsă în art. 142 Cod de procedură penală, nu este incidentă

cauzei date.

Din actele cauzei, se constată că, raportul de expertiză nr. 941 din 28 noiembrie

2017 și raportul de expertiză nr. 9201811D0027 din 11 ianuarie 2018, au fost ordonate de

către organul de urmărire penală pentru stabilirea gradului de gravitate și a caracterului

vătămărilor integrității corporale cauzate părții vătămate prin acțiunile ilicite a

inculpatului, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care au fost puse în sarcina părții acuzării.

Prin urmare, corect instanțele de fond au statuat că, plata pentru efectuarea acestor

acțiuni procesuale, nu urmează a fi încasată din contul inculpatului, întrucât atât normele

procesual-penale relevante cauzei, cuprinse în art. 227 – 229, precum și cele din Legea

specială nr. 68/2016 amintită supra, stabilesc că responsabilul pentru achitarea plăților

încasate de la stat în folosul organelor îndrituite cu efectuarea expertizelor judiciare, sunt

ordonatorii unor atare acțiuni procesuale.

La fel, instanța de recurs apreciază că justificat instanța de apel a respins cerința

procurorului notând că, în temeiul art. 51 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, acesta

este în drept să pornească o acțiune civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a

persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta comisă, acționând în interesele

statului, pe când la caz, procurorul nu a înaintat o atare acțiune.

Mai mult ca atât, din calculul prezentat de procuror în baza căruia acesta a solicitat

încasarea cheltuielilor judiciare, se constată că suma 50,16 lei a fost cheltuită de organul

de urmărire penală pentru hârtie și imprimarea acesteia. Or, prin deductibilitate aceste

cheltuieli nu pot fi încasate de la inculpat, după cum se pretinde, întrucât atare cheltuieli

nu se atribuie la cele prevăzute de lege, pasibile recuperării, din altă sursă, decât bugetul

organelor de resort, care le suportă.

Din ansamblul considerentelor care preced, rezultă că cheltuielile judiciare

suportate pentru instrumentarea acestei cauze urmează a fi acoperite din bugetul de stat,

acestea neputând face obiectul unei rambursări din partea inculpatului, în cazul în care

ultimul nu le-a ordonat.

Totodată, Colegiul explică procurorului că este greșită și nefondată alegația acestuia

precum că, prin modificările efectuate prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în

Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), legislatorul și-a exprimat intenția de a

pune în sarcina inculpatului recuperarea cheltuielilor judiciare, or prin abrogarea alin. (2)

din art. 143 Cod de procedară penală și lăsarea în vigoare a celorlalte dispoziții din art.

227 – 229 Cod de procedură penală, precum și a celor din art. 75 din Legea nr. 68/2016,

se subliniază in concreto că, compensarea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

7

expertizelor se face din contul celor care ordonează această acțiune procesuală,

interpretarea extensivă în defavoare a legii procesual-penale este interzisă.

Cu privire la cele consemnate de recurent despre existența unor soluții contradictorii

în practica judiciară cu privire la modul de soluționare și recuperare a cheltuielilor

judiciare de către Curtea de Apel Cahul, Colegiul Penal ține să specifice că dreptul la o

jurisprudență constantă nu este o chestiune ce se regăsește printre temeiurile de declarare

a recursului ordinar, mai mult ca atât, în cauza Legrand c. Franței din 26 mai 2011, nr.

23228/08, Curtea de la Strasbourg a statuat că apariția unui reviriment de jurisprudență și

aplicarea de noi soluții într-o procedură pendinte nu încalcă art. 6 din Convenție - dreptul

la un proces echitabil. În același sens, s-a consemnat că exigențele asigurării securității

raporturilor juridice și protecția încrederii din partea justițiabililor nu consacră dreptul la

o jurisprudență constantă și că evoluția jurisprudenței nu este prin ea însăși contrară unei

bune administrări a justiției, întrucât absența unei abordări dinamice și evolutive ar

împiedica orice schimbare sau îmbunătățire.

Având în vedere acestea, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se

constată admiterea erorilor de drept semnalate de procuror și prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel,

instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 227-229, 414-419 Cod

de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, neexistând vreun temei

pentru admiterea recursului în sensul declarat.

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Cahul, Cebotari Vitali, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 11 decembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Bagrin Dmitrii

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 3 aprilie 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8