1ra-2290/2018 — art. 186 alin. 2 lit. b, d CP

Dosarul nr.1ra-273/19

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2018,

declarat de către avocatul Luca Ion în numele inculpatei

Aprodu Alina XXX, născută la

XXX, originară și domiciliată în

XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Aprodu Alina a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.186 alin.(2) lit.b),

d) Cod penal la 1 an închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de

tip semiînchis.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea din contul inculpatei

Aprodu Alina în beneficiul părții vătămate Istratii Nicolae a prejudiciului material în

mărime de 1000 lei.

Prin aceeași sentință, procesul penal intentat împotriva inculpatei Cociorva

Ludmila, în privința căreia hotărârea instanței nu se contestă, a fost încetat în legătură

cu împăcarea părținor.

intervalul de timp 09:00-16:00, împreună cu inculpata Cociorva Ludmila, cu scopul

sustragerii bunurilor altei persoane, în timp ce se aflau în ospeție la domiciliul lui

Istratii Nicolae din XXX, au sustras pe ascuns din masa pentru calculator suma de 1700

lei, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material considerabil.

solicitând casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei penale, rejudecarea cauzei în

această parte și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpata, recunoscută vinovată

de comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit.b), d) Cod penal, să fie

condamnată la 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei,

invocând că instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor art.75 și 61 Cod penal,

aplicându-i o pedeapsă prea blândă; - instanța eronat a dispus suspendarea condiționată

1

a executării pedepsei; - nu a ținut cont de faptul că judecarea cauzei penale a avut loc în

lipsa inculpatei, fiind anunțată în căutare din motiv că nu a putut fi stabilit locul aflării

acesteia, fapt ce face imposibilă exercitarea controlului asupra comportamentului ei; -

anterior inculpata a săvârșit o infracțiune similară, fiind eliberată de răspundere penală,

dar nu și-a făcut concluziile necesare.

2018, apelul declarat de către procuror a fost admis, casată sentința parțial, rejudecată

cauza și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care inculpata, recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de art.186

alin.(2) lit.b), d) Cod penal a fost condamnată la 3 luni închisoare, cu executarea

pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar

în partea stabilirii pedepsei.

În acest sens, examinând argumentele apelului prin prisma materialelor cauzei,

instanța de apel a conchis că apelul este întemeiat, or, la stabilirea pedepsei în privința

inculpatei, prima instanță nu a dat deplină eficiență prevederilor art.6, 7, 61, 75 Cod

penal și nu a ținut cont că circumstanțele cauzei penale nu permit aplicarea față de

inculpată a unei pedepse penale cu suspendarea condiționată a executării ei.

Astfel, având în vedere normele pre-citate, ținând cont de circumstanțele cauzei,

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor mai puțin grave,

de persoana inculpatei, care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta de 17 ani,

infracțiunea fiind săvârșită în timpul minoratului, că vina de comiterea infracțiunii nu

și-a recunoscut-o, că anterior nu a fost judecată, nu are persoane la întreținere, că nu au

fost reținute circumstanțe atenuante sau agravante, că deși a fost citată legal nu s-a

prezentat în fața instanței de judecată, la data de 27 februarie 2018, fiind anunțată în

căutare, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, instanța de apel a conchis că acesteia urmează ai stabili o pedeapsă de 3

luni închisoare, cu executarea reală a ei.

În context, instanța de apel a precizat că pedeapsa sub formă de 1 an închisoare,

stabilită de către prima instanță, în condițiile în care circumstanțe agravante nu au fost

reținute, este o pedeapsă prea aspră și inechitabilă.

De asemenea, instanța a sesizat că deși acuzatorul a invocat că inculpata anterior

a săvârșit o infracțiune similară, prin ordonanța procurorului din 18.06.2015, urmărirea

penală a fost încetată în legătură cu împăcarea părților.

La stabilirea termenului pedepsei penale instanța a ținut cont inclusiv de

prevederile art.70 alin.(3) Cod penal, potrivit cărora, la stabilirea pedepsei închisorii

pentru persoana care, la data săvârșirii infracțiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul

închisorii se stabilește din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru

infracțiunea săvârșită, reduse la jumătate.

A mai precizat instanța că, în speță, nu sunt aplicabilă prevederile art.90 Cod

penal, or, în cazul în care persoana inculpată nu se prezintă în ședință la citarea

instanței și este anunțată în căutare, locul ei nefiind stabilit, aplicarea instituției

suspendării condiționate a executării pedepsei, nu este posibilă, deoarece în astfel de

condiții nu este posibilă efectuarea controlului asupra comportării celei condamnate cu

suspendare condiționată.

declarat recurs ordinar împotriva deciziei instanței de apel, care invocând temeiul

2

prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia și

menținerea sentinței, pe motiv că instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor art.7,

61, 75 și 90 Cod penal și eronat a dispus executarea reală a pedepsei penale; - instanța

a raportat greșit criteriile de individualizare a pedepsei la circumstanțele faptice; - nu a

ținut cont de faptul că infracțiunea incriminată inculpatei face parte din categoria

infracțiunilor mai puțin grave, că anterior aceasta nu a fost judecată, precum și că a

reparat prejudiciul cauzat părții vătămate.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursului ordinar, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Recurentul în recurs a invocat drept temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazul când instanța a aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale

Analizând acest temei în raport cu motivele invocate în recursul declarat,

Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare.

Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită de

către instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatei, și

critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de către recurent la acest

capitol sunt lipsite de temei legal.

Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs reține că, instanța de apel a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care

face parte din categoria celor mai puțin grave, de persoana inculpatei, că la data

săvârșirii infracțiunii avea vârsta de 17 ani, infracțiunea fiind săvârșită în timpul

3

minoratului, că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost reținute, că deși a fost

citată legal nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, fiind anunțată în căutare,

precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării ei, și corect a

conchis că corijarea acesteia poate avea loc doar prin stabilirea unei pedepse privative

de libertate, iar aplicarea art.90 Cod penal, nu va duce la atingerea scopului sus-

menționat.

Prin urmare, argumentele recurentului, precum că la stabilirea pedepsei, instanța

de apel nu a ținut cont de faptul că infracțiunea incriminată inculpatei face parte din

categoria infracțiunilor mai puțin grave, că anterior aceasta nu a fost judecată, precum

și că a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, eronat excluzând prevederile art.90

Cod penal, contravin textului deciziei instanței de apel, aceste aspecte fiind luate în

considerare de către instanța de apel la pronunțarea hotărârii.

Colegiul penal relevă că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,

posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei

și nicidecum nu o obligă în acest sens.

În speță, rezultă că instanța de apel, reieșind din circumstanțele menționate, a

considerat rațional ca inculpata să execute real pedeapsa stabilită, motivându-și soluția

adoptată, indicând din care motive a ajuns la concluzia potrivit căreia, corijarea și

reeducarea acesteia este posibilă doar cu aplicarea unei pedepse sub formă de

închisoare, cu executare reală. Astfel că, instanța de apel și-a motivat soluția referitor la

iraționalitatea numirii pedepsei inculpatei cu suspendare condiționată a executării ei pe

o perioadă de probațiune.

Având în vedere cele constatate supra, Colegiul penal conchide că argumentele

recurentului întru casarea hotărârii judecătorești nu sunt plauzibile și contravin

materialelor cauzei și normelor legale pertinente.

Complementar, Colegiul remarcă că decizia instanței de apel cuprinde temeiurile

de fapt și de drept care au dus la admiterea apelului în latura stabilirii pedepsei, precum

și motivele adoptării soluției, încadrându-se astfel în prevederile art.417 Cod de

procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de

apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,

Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii

judecătorești contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către

avocatul Luca Ion în numele inculpatei nu este aplicabil din punct de vedere al

prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârii contestate și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca

fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

4

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Luca Ion în

numele inculpatei Aprodu Alina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 03 octombrie 2018, în cauza penală în privința inculpatei Aprodu Alina,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 martie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

5