1ra-385/2019 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-385/2019 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-385/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Dumitru Mardari,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul

ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vitalie

Călugăreanu, împotriva sentinței Judecătoriei Căușeni din 22 iunie 2018 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2018, în privința

inculpatului

Goro Valeriu XXXX, născut la

XX XXXXX XXXX în XXXXXX, locuitor al

XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 13.09.2017 – 22.06.2018,

instanța de apel: 25.07.2018 – 09.10.2018,

instanța de recurs: 27.12.2018 – 12.02.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la amendă în mărime de 500

unități convenționale, ce constituie 10.000 lei.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Ceban S. prejudiciul

material în sumă de 48.671 lei.

Cererea părții vătămate Ceban S. privind încasarea prejudiciului moral în

mărime de 20.000 lei și cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor judiciare în

sumă de 32,10 lei au fost respinse ca neîntemeiate.

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și

abuz de încredere, sub pretextul procurării unui microbuz în schimbul

1

microbuzului de model „Mercedes Sprinter”, accidentat de către Ceban C., ce

aparținea lui Goro V., sub pretextul reparării microbuzului accidentat, cu ulterioara

vânzare a acestuia și împărțirea în jumătate a sumei bănești obținute în urma

vânzării mijlocului de transport sus indicat, a primit de la Ceban S., prin

intermediul lui Ceban C., suma de 6000 euro.

La primirea banilor, Goro V. a întocmit o recipisă privind împrumutul de

3000 euro, cu restituirea datoriei până la 20.01.2014, însă până în prezent nu a

restituit banii însușiți, iar după ce a primit suma de 6000 euro, dintre care 3000

euro cu titlu de împrumut de la Ceban S., nu a procurat nici un automobil, întru a

fi posibilă vânzarea microbuzului accidentat, cauzând părții vătămate un

prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 3000 euro, echivalentul a

50.471 lei.

Instanța a reținut că, inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că Ceban

C. a comis un accident, în timp ce se deplasa cu microbuzul care îi aparține lui.

Ulterior, discutând cu tatăl lui Ceban C., au convenit că acesta îi oferă 3000 euro

pentru mijlocului de transport deteriorat și 3000 euro cu titlu de împrumut, cu

condiția să împartă în jumătate banii obținuți din vânzarea microbuzului. Primind

de la Ceban S. suma de 6000 euro, dintre care 3000 euro cu titlu de împrumut, a

întocmit o recipisă. Intenționa, să procure un alt microbuz, însă, având probleme

financiare, a cheltuit banii contrar înțelegerii pe care a avut-o cu partea vătămată. I-

a restituit lui Ceban S. 200 euro, din suma de 3000 euro împrumutată, urmând să-i

întoarcă și restul sumei de 2800 euro, însă la moment este în imposibilitate să-și

onoreze obligațiile.

Totodată, vina lui este dovedită prin probele administrate.

Astfel, partea vătămată Ceban S. a relatat că, în timp ce se afla în Moscova,

l-a telefonat fiul său și i-a spus că a accidentat automobilul inculpatului. Ulterior, a

discutat cu inculpatul, care i-a comunicat că mașina nu este reparabilă și urgent

trebuie să cumpere alta, indicând că cea accidentată este gajată la bancă. I-a

transmis inculpatului 3000 euro pentru reparație și 3000 euro ca împrumut. Potrivit

recipisei întocmite, inculpatul s-a obligat să-i restituie suma de 3000 euro până la

20.01.2014, însă i-a întors doar 1800 lei. Propunerea de a procura altă mașină, cea

accidentată să fie vândută și banii să fie împărțiți în mod egal, i-a aparținut lui.

Solicită să-i fie reparat prejudiciul material în sumă de 6000 euro și moral în

mărime de 20.000 lei or, a fost mințit, indus în eroare, inculpatul având scopuri

ilegale.

Martorul Ceban C. a comunicat că muncea neoficial la Goro V. și la 26

07.2013 a accidentat automobilul acestuia. Tatăl lui a convenit cu inculpatul să-i

dea 3000 euro pentru reparația automobilului și 3000 euro cu împrumut.

Inculpatul urma să repare mașină, s-o vândă iar banii să-i împartă cu el în

jumătate. Mergând la piață, s-a înțeles cu Meleștean O. să-i dea în folosință un

automobil, pe care urma să-l procure la prețul de 11.000 euro.

Martorul Ceban V. a indicat că în timp ce se aflau la muncă în Federația

Rusă, i-a telefonat fiul lor și le-a spus că a comis un accident. Soțul a discutat cu

inculpatul, apoi au transferat pe numele fiului câte 3000 euro. Banii au fost

transferați pentru a procura alt automobil. Inculpatul a întocmit o recipisă pentru

2

suma de 3000 euro și nu a procurat alt automobil, dar l-a folosit pe cel primit de la

Meleștean O. Ulterior, inculpatul nu a dorit să se întâlnească cu ei pentru a clarifica

situația.

Martorul Meleștean O. a relatat că inculpatul a decis să procure unul din

automobilele pe care le avea el în vânzare. Au convenit asupra prețului de 11.000

euro, iar inculpatul i-a spus că dispune doar de 6000 euro, cu restul sumei urmând

să se clarifice în decursul unei săptămâni. Ulterior, inculpatul i-a spus că nu poate

să-i achite nici suma de 6000 euro și a luat înapoi microbuzul.

Vinovăția inculpatului este dovedită și prin procesul verbal de examinare a

înregistrărilor audio din 28.12.2016, recipisa din 02.08.2013, ordonanța din

28.12.2016 prin care a fost recunoscut în calitate de corp delict un DVD-R cu

discuțiile purtate între Goro V. și Ceban S. pe 11.04.2016, 18.05.2016, 23.05.2016,

26.05.2016 și 31.05.2016.

În același timp, urmează a fi exclusă din învinuire suma de 3000 euro,

echivalentul a 50.471 lei, deoarece inculpatul nu a dobândit ilicit toată suma de

6000 euro, indicată în rechizitoriu. Or, o parte din această sumă – 3000 euro a

fost transmisă de partea vătămată inculpatului cu titlu de restituire a

prejudiciului material pentru deteriorarea microbuzului. Mai mult, potrivit

recipisei eliberate de inculpat la 02.08.2013, acceptată de partea vătămată, acesta

a împrumutat de la Ceban S. suma de 3000 euro.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul anterior nu a fost condamnat, se caracterizează pozitiv, că nu

au fost stabilite circumstanțe atenuante și agravante, concluzionând că reeducarea

și corectarea lui este posibilă cu stabilirea unei pedepse sub formă de amendă.

Pe lângă aceasta, instanța a statuat că fiind exclusă din învinuire suma de

3000 euro, iar inculpatul a restituit 1800 lei, de la acesta urmează a fi încasat în

beneficiul părții vătămate prejudiciul material în mărime de 58.671 lei.

Cererea părții vătămate privind încasarea prejudiciului moral în mărime de

20.000 lei este neîntemeiată or, nu a fost probat că în urma acțiunilor inculpatului,

părții vătămate i-au fost cauzate suferințe psihice.

Totodată, conform art. 229 alin. (1)-(3) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Cheltuielile judiciare solicitate de acuzare, suportate la întocmirea actelor

procesuale, sunt cheltuielile efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

săvârșirea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului, iar

normele procedurale nu prevăd achitarea din contul inculpatului a cheltuielilor

judiciare, cererea privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 32,10 lei

urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri

prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă cu amendă în mărime de 500

3

unități convenționale, ce constituie 10.000 lei, cu privarea de dreptul de a practica

orice activitate de gestionare a bunurilor materiale și a mijloacelor bănești pe un

termen de 2 ani, cu încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 32,10 lei.

Apelanta a invocat că la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a

exteriorizat pericolul ce-l poartă infracțiunea săvârșită de inculpat, pedeapsa fiind

inechitabilă în raport cu fapta comisă și insuficientă pentru realizarea scopului de

corectare a condamnatului și prevenire a comiterii de către el pe viitor a altor fapte

penale.

Neaplicarea pedepsei complementare va fi apreciată ca o atitudine tolerantă

din partea statului și va diminua încrederea societății în eficacitatea și echitatea

sistemului de justiție.

Totodată, art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală prescrie că cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Însă, instanța de fond eronat a interpretat aceste prevederi, având obligația

de a decide asupra cheltuielilor judiciare solicitate spre încasare din contul

inculpatului, în mărime de 32,10 lei. În caz contrar, urma să motiveze soluția

trecerii cheltuielilor suportate în contul statului.

3.1. A declarat apel și partea vătămată, solicitând casarea parțială a sentinței

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea civilă să fie admisă integral,

inclusiv cu încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 3000 lei.

Apelantul a indicat că i-a fost cauzat un prejudiciu moral enorm, exprimat

prin retrăiri, umilire, rușine, fiind mințit și folosit în scopuri ilegale de către o

persoană în care a avut încredere.

Inculpatul nu i-a restituit datoria, mințindu-l de fiecare dată.

Instanța de fond nu s-a expus asupra încasării cheltuielilor judiciare, cu toate

că a prezentat bonul de plată potrivit căruia i-a achitat avocatului Parascovia

Cotelea suma de 3000 lei, în baza contractului de asistență juridică încheiat.

Nu este clar motivul din care instanța de fond, în sentința adoptată, nu a

indicat participarea apărătorului, deși aceasta a participat în toate ședințele de

judecată, lipsind doar la pronunțarea sentinței.

În partea descriptivă a sentinței, instanța a indicat că urmează să i se achite

prejudiciul material în mărime de 58.671 lei, iar potrivit părții dispozitive a încasat

prejudiciul material în mărime de 48.671 lei.

Nu este clară soluția instanței referitor la suma de 3000 euro, care se

presupune a fi transmisă inculpatului pentru repararea microbuzului accidentat or,

acesta nu a prezentat careva probe că a reparat mijlocul de transport, sau că acest

microbuz există, în ce stare este și unde se află.

3.2. Avocatul Eugeniu Cotovici, la fel, a declarat apel, solicitând casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe

motiv că în acțiunile lui nu sunt întrunite elementele infracțiunii.

Apelantul a invocat că prejudiciul cauzat prin deteriorarea microbuzului a

fost apreciat de către inculpat și partea vătămată la suma de 6000 euro. Prin

înțelegere comună, partea vătămată a reparat prejudiciul material cauzat de fiul său

în mărime de 3000 euro, iar 3000 euro i-a oferit-o ca împrumut pentru procurarea

altui microbuz.

4

Inculpatul a primit 6000 euro de la partea vătămată, dintre care 3000 euro

constituie prejudiciul material și 3000 euro – împrumutul, scadent la 20.01.2014,

suma de 1800 lei, la moment fiind restituită.

Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Obiectul imaterial

al escrocheriei îl pot constitui bunurile, precum și drepturile asupra acestora,

dobândite în mod ilicit. Drepturile dobândite ilicit asupra bunurilor vor constitui

obiect material al escrocheriei, dacă ele asigură în continuare posibilitatea de a

deține, a folosi și a dispune de obiectul escrocheriei. Primirea bunurilor cu condiția

îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat.

Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenție directă și prin

scop de profit.

Deci, în acțiunile inculpatului nu sunt întrunite elementele infracțiunii

prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

octombrie 2018, apelurile procurorului și al părții vătămate au fost respinse ca

nefondate, apelul avocatului a fost admis, casată total sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Goro Valeriu a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute

la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

Instanța de apel a constatat că Goro V. este învinuit că în luna august anul

2013, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune

și abuz de încredere, sub pretextul procurării unui microbuz în schimbul celui de

model „Mercedes Sprinter”, accidentat de către Ceban C., ce aparținea lui Goro V.,

sub pretextul reparării microbuzului accidentat, cu ulterioara vânzare a acestuia și

împărțirea în jumătate a sumei bănești obținute în urma vânzării mijlocului de

transport, a primit de la Ceban S., prin intermediul lui Ceban C., suma de 6000

euro. La primirea banilor, Goro V. a întocmit o recipisă privind împrumutul de

3000 euro, cu restituirea datoriei până la data de 20.01.2014, însă până în prezent

nu a restituit banii însușiți, iar după ce a primit de la Ceban S. suma de 6000 euro,

dintre care 3000 euro cu titlu de împrumut, nu a procurat nici un automobil, întru a

fi posibilă vânzarea microbuzului accidentat, cauzând părții vătămate un

prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 3000 euro, echivalentul a

50.471 lei.

Organul de urmărire penală a calificat infracțiunea imputată inculpatului în

baza articolului 190 al. (2) lit. c) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile

Însă, probele prezentate în sprijinul învinuirii nu constituie o bază probatorie

pentru recunoașterea vinovăției inculpatului în săvârșirea faptei incriminate prin

rechizitoriu.

5

Inculpatul a respins în totalitate învinuirea înaintată, indicând că relațiile cu

partea vătămată sunt de natură juridică civilă și această versiune nu a fost

combătută prin probele acuzării.

Declarațiile inculpatului, în coroborare cu ale părții vătămate și martorilor

Ceban C., Ceban V., Meleștean O., precum și cu procesul verbal de examinare a

înregistrărilor audio din 28.12.2016, recipisa din 02.08.2013, atestă cu certitudine

că între inculpat și partea vătămată a fost încheiat un acord bilateral privind

împrumutarea banilor în mărime de 6000 euro de la Ceban S., dintre care 3000

euro urmau a fi investiți în reparația mijlocului de transport accidentat, iar restul

sumei de 3000 euro au fost acordați cu titlu de împrumut.

Din declarațiile părții vătămate, rezultă că inculpatul i-a întors 1800 lei,

obligându-se să restituie restul sumei și nu se eschivează de la plata datoriei.

Astfel, între inculpat și partea vătămată există relații litigioase de natură

juridică civilă.

Deci, prima instanță nu a apreciat probele administrate complet și sub toate

aspectele, nefiind motivate temeinic și legal concluziile cu privire la vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, existând dubii rezonabile referitor

la fapta inculpatului, în sensul întrunirii elementelor infracțiunii imputate.

Or, probele administrate nu dovedesc vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii imputate, iar, potrivit art. 390 alin. (1) pct. 3), 389 alin. (1) Cod de

procedură penală, se constată temeiul legal pentru achitarea inculpatului - fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Călugăreanu, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că probele acuzării nu au fost suspuse verificării,

instanța de apel făcând trimitere unilateral la argumentele invocate de apărare, care

au fost puse la baza sentinței de achitare.

Decizia instanței de apel este contrară stării de fapt stabilite în baza probelor

administrate și prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, care prescrie că

fiecare probă urmează a fi apreciată din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, fiind încălcate și prevederile art. 394 alin. (3) pct. 2)

Cod de procedură penală, conform căror instanța de judecată la pronunțarea

sentinței de achitare are obligația de a indica motivele pentru care sunt respinse

probele aduse în sprijinul acuzării.

Or, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate se dovedește

pe deplin prin probele administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în

instanța de apel, fiind invocate și în apelul acuzării, însă instanța de apel nu s-a

expus asupra lor, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau

bazată pe probe care ar combate învinuirea incriminată inculpatului.

Astfel, vinovăția inculpatului se demonstrează prin declarațiile părții

vătămate Ceban S., martorilor Ceban C., Ceban V. și Meleștean O., procesul

verbal de examinare a înregistrărilor audio din 28.12.2016, recipisa din

02.08.2013, ordonanța de recunoaștere și de anexare la cauza penală a corpurilor

6

delicte din 28.12.2016 – discul DVD-R cu informația înscrisă pe el la 11.04.2016,

18.05.2016, 23.05.2016, 26.05.2016, 31.05.2016, ce reprezintă discuțiile dintre

Goro V. și Ceban S.

Instanța de apel urma să supună aprecierii toate probele administrate, care

dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de escrocherie

și să recalifice acțiunile acestuia de la art. 190 alin. (2) lit. c) la art. 190 alin. (1)

Cod penal, ca urmare a modificărilor survenite în acest articol, după declararea

apelului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis, din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel, când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă că instanța de fond și cea de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. În corespundere cu art. 325 alin. (1) Cod de procedură

penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în

rechizitoriu. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea

descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei

criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul

săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii,

probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru

care instanța a respins alte probe.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului sentinței (pct. 2. din

decizie), instanța de fond:

7

a) în fapta descrisă, ca fiind dovedită, a indicat inițial că inculpatul, sub

pretextul procurării unui microbuz în schimbul microbuzului de model „Mercedes

Sprinter”, accidentat de către Ceban C., ce aparținea lui Goro V., sub pretextul

reparării microbuzului accidentat, a primit 6000 euro, apoi a concluzionat

absolut neclar și sumar că, după ce a primit suma de 6000 euro, dintre care 3000

euro cu titlu de împrumut, a cauzat părții vătămate un prejudiciu material în

sumă totală de doar 3000 euro, echivalentul a 40.471 lei.

Astfel, dat fiind că, potrivit învinuirii formulate în rechizitoriu, inculpatul a

cauzat părții vătămate: „un prejudiciu material în sumă totală de 6000 euro,

echivalentul a 100.042 lei”, instanța nu a precizat și constatat clar esența

prejudiciului de doar 3000 euro – sunt banii obținuți pentru repararea

automobilului accidentat, sau cei destinați pentru procurarea altui automobil, ori

sunt cei împrumutați.

În același timp, concluzionând sumar că: „urmează a fi exclusă din

învinuire suma de 3000 euro, echivalentul a 50.471 lei, deoarece inculpatul nu a

dobândit ilicit toată suma de 6000 euro, indicată în rechizitoriu. Or, o parte din

această sumă – 3000 euro au fost transmisă de partea vătămată inculpatului cu

titlu de restituire a prejudiciului material pentru deteriorarea microbuzului. Mai

mult, potrivit recipisei eliberată de inculpat la 02.08.2013, acceptată de partea

vătămată, acesta a împrumutat de la Ceban S. suma de 3000 euro”, instanța nu

și-a argumentat clar și concludent soluția privind suma concretă de bani exclusă

din învinuire – cea transmisă cu titlu de restituire a prejudiciului material sau cea

împrumutată, lipsind cu desăvârșire și motivarea fondată pe vreun temei de drept

în aspectul vizat;

b) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept invocate în rechizitoriu, nefiind redată

esența probelor scrise, în special al procesului verbal de examinare a înregistrărilor

audio din 28.12.2016, cât și nu a indicat motivele pentru care a respins versiunile și

probele apărării;

Totodată, rezumatul instanței că, inclusiv prin procesul verbal de examinare

a înregistrărilor audio din 28.12.2016, recipisa din 02.08.2013, ordonanța de

recunoaștere și de anexare a corpurilor delicte din 28.12.2016, prin care a fost

recunoscut în calitate de corp delict un DVD-R cu discuțiile purtate între Goro V.

și Ceban S., înscrise pe el la 11.04.2016, 18.05.2016, 23.05.2016, 26.05.2016,

31.05.2016, a fost dovedită integral vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate, nu corespunde criteriilor de apreciere a probelor prescrise

în art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală.

Prin urmare, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu

rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

8

penală. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. În corespundere cu

art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Conform art. 394 alin. (3) pct. 1) și 2)

Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să

cuprindă indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privința învinuitului a fost

trimisă în judecată, descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea

motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, just rejudecând cauza potrivit regulilor generale, conform descriptivului

și dispozitivului deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

a) nu a indicat corect învinuirea formulată inculpatului, or, a specificat că

ultimul este acuzat că, prin acțiunile sale infracționale, a cauzat: „ părții vătămate

un prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 3000 euro, echivalentul a

50.471 lei”, pe când, potrivit rechizitoriului, inculpatul a cauzat părții vătămate:

„un prejudiciu material în sumă totală de 6000 euro, echivalentul a 100.042 lei”.

Prin urmare, instanța de apel nu a judecat cauza în raport cu circumstanțele

de fapt și de drept invocate în respectivul act de învinuire;

b) a constatat în descriptivului deciziei mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului, care se contrazic și se exclud reciproc, cum ar fi că: „...probele nu

constituie o bază probatorie pentru recunoașterea vinovăției inculpatului în

săvârșirea faptei incriminate prin rechizitoriu..., nefiind motivate temeinic și

legal concluziile cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii

imputate, existând dubii rezonabile referitor la fapta inculpatului, în sensul

întrunirii elementelor infracțiunii imputate..., probele administrate nu dovedesc

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, iar, potrivit art. 390

alin. (1) pct. 3), 389 alin. (1) Cod de procedură penală, se constată temeiul legal

pentru achitarea inculpatului - fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii”.

Totodată, în dispozitiv, a indicat divergent că inculpatul este achitat din

motiv că: „ fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii”;

c) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în rechizitoriu, și nu a

indicat motivele pentru care a respins probele acuzării.

Mai mult, a constatat absolut sumar și divergent că: „...între inculpat și

partea vătămată a fost încheiat un acord bilateral privind împrumutarea banilor

în mărime de 6000 euro de la Ceban S., dintre care 3000 euro urmau a fi investiți

în reparația mijlocului de transport accidentat, iar restul sumei de 3000 euro au

fost acordați cu titlu de împrumut”, nefiind clar în raport cu care sumă concretă,

din cele indicate supra, a concluzionat că între inculpat și partea vătămată există

relații litigioase de natură juridică civilă.

9

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazicând dispozitivul hotărârii, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Vitalie Călugăreanu, casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2018, în privința inculpatului

Goro Valeriu XXX, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 07 martie

2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Dumitru Mardari

Maria Ghervas

10