1ra-142/2019 — art. 151 al. 2 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 151 al. 2 CP
- Temei legal
- fără a invoca vreun temei prevăzut de art. 427 Cod de procedură penală
1ra-142/2019 — art. 151 al. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1ra-142/2019 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 23 ianuarie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Iurie Diaconu, Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan, examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, declarat de inculpatul Jereghi Victor XXX născut la XXX, originar și domiciliat în XXX. Termenul examinării cauzei: Instanța de fond de la 12.10.2016 pînă la 11.06.2018; Instanța de apel de la 26.06.2018 pînă la 11.09.2018; Instanța de recurs de la 01.11.2018 pînă la 23.01.2019. Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, C O N S T A T Ă :
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 11 iunie 2018, cauza fiind judecată în procedura prevăzută de art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, Jereghi Victor, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (2) lit. d) Cod penal și în baza acestei norme, în urma aplicării coroborate a prevederilor art. 70 alin. (3/1) Cod penal, i s-a aplicat o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 4 luni cu executare în penitenciar de tip semiînchis. În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) și (4) Cod penal, prin cumulul parțial al părții de pedeapsă neexecutată din sentința Judecătoriei Cahul din 28.03.2017, (1 an 3 luni și 25 zile) și a pedepsei stabilite prin prezenta sentință (5 ani 4 luni închisoare), s-a stabilit condamnatului Jereghi Victor o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. S-a respins ca nefondată cererea procurorului privind încasarea de la condamnatul Jereghi Victor a sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța, instanța de fond a constatat că, Jereghi Victor, la 02 mai 2016, aproximativ la ora 22:00 min., împreună și de comun acord cu XXX și alte persoane identitatea cărora a fost stabilită de organul de urmărire penală, dintre care un minor, în timp ce se aflau pe str. XXX, din sat. XXX, mun. XXX, fiind în stare de ebrietate alcoolică, având un comportament neadecvat, manifestând o agresivitate sporită, au inițiat un conflict verbal cu cet. Homelco Petru și urmărind scopul spontan de cauzare a durerilor fizice și leziunilor corporale, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor respective, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, acționând cu intenție directă îndreptată la atingerea scopului lor, au aplicat violența fizică față de cet. Homelco Petru, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii și picioarele pe toată suprafața corpului. În rezultat, părții vătămate Homelco Petru, i-au cauzat dureri fizice și leziuni corporale sub formă de traumă închisă a toracelui manifestată prin fractura coastelor 9, 10 pe dreapta cu hidrotorace la acest nivel, edem al țesuturilor moi și excoriații la nivelul feței, care prezintă pericol pentru viață și în baza acestui criteriu, în comun, au fost calificate 1 conform concluziei raportului de expertiză medico-legală nr. 1583/D din 14 iunie 2016, ca vătămare gravă.
Sentința a fost atacată cu apel de către avocatului Palancica Victor în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri în partea stabilirii pedepsei pentru inculpatul Jereghi Victor și aplicarea unei pedepse prin prisma art. 79 Cod penal. În susținerea apelului, apărarea a invocat că, sentința este una întemeiată și legală însă prea dură, din următoarele motive: Jereghi V., vina incriminată a recunoscut-o pe deplin și a comunicat instanței că regretă cele întâmplate și că nu va mai repeta cele comise. Instanța de Judecată nu a ținut cont de circumstanțele atenuante prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. f), care s-au constatat în cadrul urmăririi penale și judecării cauzei și anume, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii și recunoașterea vinovăției. La fel, datorită faptului că inculpatul conștientizează gravitatea faptelor sale, rezonanța acestor fapte pentru situația sa juridică, pentru societate în general, iar corectarea inculpatului este posibilă cu stabilirea unei pedepse mai mici decât cea prevăzută de lege, deoarece nici nu prezintă un pericol social și nici nu ar fi rațional ca instanța să aplice o pedeapsă atât de mare; acțiunile inculpatului se încadrează și în cerințele impuse și de art. 79 Cod penal.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, a fost respins, ca fiind nefondat, apelul declarat de avocatul Palancica Victor, în numele inculpatului Jereghi Victor XXX, cu menținerea sentinței. 4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, prima instanță a acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75 și 84 Cod penal, precum și celor din articolul 3641 alin. (8) Cod de procedură penală. Prima instanță motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă, relevând în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei, persoana inculpatului, categoria infracțiunii săvârșite, influența pedepsei asupra corectării și reeducării inculpatului și, în așa mod, just a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se v-a asigura prin aplicarea pedepsei cu închisoare. Totodată, prima instanță a constatat că, în speță există cazul unui concurs de infracțiuni prevăzut la articolul 84 alin. (4) Cod penal, de vreme ce inculpatul, după pronunțarea sentinței Judecătoriei Cahul din 28 martie 2017, s-a constatat că este vinovat și de comiterea prezentei infracțiuni. Temei legal pentru aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege - nu există, deoarece în cauză nu s-au constatat circumstanțe excepționale sau alte motive, ce ar justifica aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal. Prin urmare, instanța de apel a menționat că, este corectă calificarea infracțiunii, adică determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiuni prevăzute la articolul 151 alin. (2) lit. d) Cod penal: vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care este periculoasă pentru viață, săvârșită de mai multe persoane.
Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, inculpatul Jereghi Victor, declară recurs ordinar, prin care solicită casarea acesteia. Recurentul invocă dezacordul cu hotărîrea instanței de apel, fără a invoca careva temeiuri. 5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, procurorul, a prezentat referință privind opinia asupra recursului declarat de inculpatul Jereghi Victor, prin care a menționat că, este de poziția respingerii acestui recurs, deoarece decizia instanței de apel este justă și corespunde prevederilor legale. 2
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar în baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această instanță, doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Însă, în recursul declarat, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens. Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile legale de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent. Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. Conform art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu îndeplinește cerințele de formă și conținut. Astfel, odată ce recursul de pe rol nu îndeplinește cerințele de conținut, el urmează a fi declarat inadmisibil.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E: Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de inculpatul Jereghi Victor XXX, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 septembrie 2018, în propria cauză penală, deoarece recursul nu îndeplinește cerințele de conținut. Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la 20 februarie 2019. Președinte: Iurie Diaconu Judecători: Ion Guzun Liliana Catan 3
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.