1cs-39/2019 — art. 325 alin. 2 lit. b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 325 alin. 2 lit. b CP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-39/2019 — art. 325 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1cs-39/2019 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 15 februarie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte Iurie Diaconu, Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, examinând cererea avocatului Ungurean Ivan, despre strămutarea recursului declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucție al Judecătoriei Chișinău din 01 februarie 2019, privind respingerea plângerii împotriva ordonanțelor Adjunctului procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție din 31 octombrie 2018 și ordonanței de reținere din 09 octombrie 2018, în privința lui Berliba Viorel, C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Ungurean Ivan a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea examinării recursului declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău din 01 februarie 2019, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.
Avocatul a invocat că Berliba V. este învinuit în aceeași cauză penală cu Brînza S., care este soțul judecătorului Curții de Apel Chișinău, Brînza L., instanță în care urmează a fi examinat recursul dat. Astfel, întru soluționarea obiectivă și completă a cauzei și în vederea excluderii suspiciunilor cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței nominalizate, judecarea cauzei urmează a fi strămutată. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează că aceasta urmează a fi admisă din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Potrivit jurisprudenței CtEDO, judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, ci să fie și percepuți ca fiind imparțiali. Miza este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire justițiabililor dintr-o societate 1 democratică. O instanță de judecată trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiția nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție. Percepția de imparțialitate se măsoară prin standardul observatorului rezonabil.
Instanța trebuie să fie imparțială și din punct de vedere obiectiv, adică trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (Gregory vs Marea Britanie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1997) 25 EHRR 577). Ceea ce este în joc, e încrederea pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire populației, inclusiv și acuzatului (Castillo Algar vs Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (1998) 30 EHRR 827). În asemenea împrejurări, ținând cont de funcția pe care o deține Brînza L. în cadrul Curții de Apel Chișinău și de circumstanțele indicate în pct. 1. din prezenta încheiere, întru asigurarea criteriilor obiective de imparțialitate a judecătorilor la judecarea acestei cauze penale, a încrederii justițiabililor, inclusiv a populației localității respective, în actul de justiție, evitarea tuturor suspiciunilor și pentru obținerea soluționării obiective, rapide și complete a cauzei, asigurării desfășurării normale a procesului, se impune strămutarea judecării cauzei respective de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.
3. În conformitate cu art. 39 alin. (6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Admiterea cererii avocatului Ungurean Ivan și strămutarea recursului declarat împotriva încheierii judecătorului de instrucție al Judecătoriei Chișinău 01 februarie 2019, privind respingerea plângerii împotriva ordonanțelor Adjunctului procurorului- șef al Procuraturii Anticorupție din 31 octombrie 2018 și ordonanței de reținere din 09 octombrie 2018, în privința lui Berliba Viorel, de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Iurie Diaconu Judecători Liliana Catan Ion Guzun 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.