- Dosarul nr.
- 1cs-28/2019
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 6 februarie 2019
- Părțile
- Gavrilenco Igor si Dosca Constantin
- Pe scurt
- Art. 46-49 CPP
1cs-28/2019 — Art. 287 al. 2 lit. b CP
Dosarul nr. 1cs -28/2019 Curtea Supremă de Justiție ÎNCHEIERE 06 februarie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: președinte – Timofti Vladimir, judecătorii – Cobzac Elena și Țurcan Anatolie examinând, în lipsa părților, cererea Vicepreședintelui Judecătoriei Strășeni, Croitor Dorina, privind strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Gavrilenco Igor xxxxx și Dosca Constantin xxxxx în baza art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, Termenul de examinare a cererii: 01.02.2019 - 06.02. 2019 CONSTATĂ : 1. Vicepreședintele Judecătoriei Strășeni, Croitor Dorina, prin cererea din 25 ianuarie 2019, a solicitat strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Gavrilenco Igor și Dosca Constantin în comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(2) lit. b) Cod penal, la o altă instanță de judecată egală în grad.
În susținerea cererii a fost invocat că, partea vătămată pe cauza penală respectivă este Osoianu Sergiu, Președintele Judecătoriei Strășeni, subsecvent pe dosar figurează în calitate de martor și judecătorul în cadrul Judecătoriei Strășeni Grosu Mihaela. 2. Examinând cererea de strămutare a cauzei, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că, aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
În temeiul art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Astfel, verificând materialele cauzei, se atestă că, strămutarea judecării cauzei penale de învinuire a lui Gavrilenco Igor și Dosca Constantin în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal, pe motiv că partea vătămată Osoianu Sergiu activează în calitate de Președinte a Judecătoriei Strășeni, și martorul Grosu Mihaela activează în calitatea de judecător în aceiași instanță, 1 Judecătoria Strășeni, nu a fost cerută de către președintele instanței de judecată sau de una dintre părți, potrivit prevederilor menționate supra, fapt ce condiționează respingerea acesteia.
3. În conformitate cu art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, DISPUNE: Respinge cererea de strămutare a judecării cauzei penale de învinuire a lui Gavrilenco Igor și Dosca Constantin în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin.(2) lit. b) Cod penal declarată de Vicepreședintele Judecătoriei Strășeni, Croitor Dorina. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 06 februarie 2019. Președinte Timofti Vladimir Judecătorii Cobzac Elena Țurcan Anatolie 2