1ra-1960/2018 — art. 152 al. 1 CP

1ra-1960/2018 — art. 152 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1960/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Valeriu Gandrabur în numele părții vătămate Vasile Țurcan, prin care

solicită casarea sentinței Judecătoriei Cimișlia, sediul Basarabeasca din 19 aprilie

2018 și decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 14 iunie 2018, în

cauza penală în privința lui

Renița Victor GheorgheXXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 03.07.2017 pînă la 19.04.2018;

Instanța de apel de la 21.05.2018 pînă la 14.06.2018;

Instanța de recurs de la 10.09.2018 pînă la 19.12.2018.

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

2018, Renița Victor a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 152 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un

termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei cu închisoare pe o perioadă de probațiune de 1 an, dacă Renița Victor nu va

săvârși o nouă infracțiune și prin comportare exemplară va îndreptăți încrederea

acordată, stabilindu-i următoarele obligațiuni: să nu-și schimbe domiciliul fără

consimțământul organului competent de executare a pedepsei, să participe la

programe probaționale și să se prezinte lunar la organul competent de executare a

pedepsei.

Acțiunea civilă înaintată de Țurcan Vasile a fost admisă în principiu, urmând ca

asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii

civile.

A fost încasat de la Renița Victor în beneficiul statului cheltuielile pentru

efectuarea raportului de constatare nr. 27 din 14.04.2017-320 lei, raportului de

constatare nr. 42 din 16.05.2017-320 lei și raportului de expertiză judiciară nr. 49D

din 24.05.2017 - 320 lei, în sumă totală de 960 lei.

Renița Victor, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări,

pe 28 martie 2017 în jurul orelor 14:00, în timp ce se deplasa cu transportul public

ruta XXX, în urma unui conflict verbal, inițiat de către Țurcan Vasile, care se afla sub

influența alcoolului, i-a aplicat lui Țurcan Vasile lovituri cu pumnul în regiunea

capului, provocându-i conform raportului d expertiză medico-legală nr. 49D din

24.05.2017, vătămare corporală medie.

1

Instanța de judecată a stabilit că, prin acțiunile sale, Renița Victor a comis

infracțiunea prevăzută de art. 152 alin. (1) Cod penal, cu indicii: vătămare

intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă

pentru viață și nu a provocat urmările prevăzute la art. 151, dar care a fost urmată de

dereglarea îndelungată a sănătății.

Gandrabur Valeriu, a contestat-o apel, în care a solicitat casarea acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Renița Victor să-i recalifice infracțiunea

din art. 152 alin. (1) Cod penal, în art. 151 alin.(1) Cod penal.

În argumentarea apelului, avocatul a menționat că, la cet. Țurcan Vasile au fost

depistate leziuni corporale sub formă de contuzie gravă a ochiului drept cu ruptură

sub conjunctivală a corni luxație a cristalinului în camera anterioară cu aniridie,

hemofitalm, cu pierderea vederii la acest ochi de la 0,5 ( care a fost până la traumă)

până la mișcarea umbrei la față ( mai mică de 0,04 după traumă) și urma ca conform

acestui criteriu să fie calificată ca vătămare corporală GRAVĂ și nu MEDIE, după

cum e indicat în concluziile expertului.

Consideră avocatul că dereglarea sănătății pe timp lung - mai mult de 21 zile, cât

și "pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă" sunt criterii care

se califică ca vătămare corporală gravă și nu medie.

Pierderea vederii la un ochi are drept consecință o incapacitate permanentă de

muncă mai mult de 1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale

grave, or, conform concluziei expertizei medico-legale din 24 mai 2017 nr.49, s-a

stabilit că partea vătămată a pierdut vederea completă la un ochi, după loviturile

aplicate de Renița Victor, stare când are loc diminuarea acuității vederii până la

enumerarea degetelor la o distanță de doi metri și mai puțin.

Procurorul nu a retras dosarul pentru reîncadrarea infracțiunii săvârșite de Renița

Victor din alin.(l) art. 152 CP în art.151 alin.(l) CP, iar instanța n-a reacționat la

pretențiile expuse de avocat în acest sens or, calificarea este greșită, contrar

prevederilor din Regulamentul Ministerului Sănătății din 27.06.2003 nr.199,

subsemnatul în calitate de apărător al părții vătămate a făcut mai multe tentative

pentru a redresa situația și a aduce cauza în albia legală, însă fără succes.

a fost respins ca nefondat apelul declarat de avocatul Gandrabur Valeriu în numele

părții vătămate Țurcan Vasile, cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, instanța de fond a

stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc, prin

ansamblu probatoriu administrat, dând faptei săvârșite încadrarea juridică

corespunzătoare adusă de către acuzare.

Totodată, instanța de apel a menționat că, prima instanță a luat în considerație

recunoașterea vinei a inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, iar vinovăția

acestuia s-a confirmat și prin ansamblu de probe analizate și apreciate de instanța de

fond prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, ca probe care sunt

pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele.

Instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma

motivelor invocate în apel de către reprezentantul părții vătămate, a conchis că,

solicitarea apelantului privind reîncadrarea infracțiunii săvârșite de Renița Victor din

art. 152 alin. (1) Cod penal în art. 151 alin. (1) Cod penal, în lipsa unor probe noi este

2

neîntemeiată, deoarece prima instanță corect a constatat pe deplin vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 152 alin. (1) Cod penal, în

baza probelor administrate, pertinente și concludente prin care se atestă vinovăția lui

Renița Victor în săvârșirea infracțiunii incriminate, iar apelul urmează a fi respins ca

nefondat pentru motivele ce urmează.

Apelantul a criticat concluzia expertizei medico-legale nr. 49 din 24.05.2017

privind aprecierea gradului gravității leziunilor corporale, considerând că leziunile

corporale depistate la partea vătămată Țurcan Vasile, urmau să fie apreciate și

calificate nu ca vătămare corporală MEDIE, dar ca vătămare corporală GRAVĂ.

Instanța de apel a reținut că, argumentarea propunerii date de apărătorul părții

vătămate este bazată pe aprecierea subiectivă și nu se bazează pe probele cauzei.

Apelantul, menționând leziunile corporale conform concluziei medico-legale

stabilite la cet. Țurcan Vasile, sub formă de contuzie gravă a ochiului drept cu ruptură

subconjunctivă a corneei, luxație a cristalinului în camera anterioară cu aniridie,

hemoftalm, cu pierderea vederii la acest ochi de la 0,5 (care a fost până la traumă)

până la mișcarea umbrei la față (mai mică de 0,04 după traumă) echimoze în jurul

ochilor, care au fost cauzate prin acțiunea traumatică a unui corp dur, contondenf

posibil și cu pumnul ori alt obiect dur, contondent în timpul și circumstanțele

indicate, duc la dereglarea sănătății pe timp lung-mai mult de 21 zile și conform

acestui criteriu se califică ca vătămare corporală medie, a considerat că aceste leziuni

trebuie fie calificate ca vătămare corporală gravă și nu medie, cum a concluzionat

expertul, ori, raportul de expertiză, declarațiile învinuitului ca și alte probe, nu pot

determina anumite concluzii dacă aceste probe întră în contradicție cu restul

materialului probatoriu, iar faptul că în unele cazuri expertiza este obligatorie nu

poate fi considerat că rezultatele vor prevala asupra celorlalte probe.

Instanța de apel a considerat că, alegațiile invocate de apelant nu au fost luate în

considerație ca temeiuri de casare a sentinței primei instanțe și pronunțarea un decizii

de reîncadrare a acțiunilor inculpatului, din alin. (1) art. 152 Cod penal, în alin.(1) art.

151 Cod penal, ori, după cum a menționat și apelantul, conform prevederilor art. 97

Cod de procedură penală, în procesul penal se constată, prin anumite mijloace de

probă, următoarele circumstanțe: existența, caracterul și gradul leziunilor соrporale în

cauzele penale - prin raportul expertizei medico-legale.

Norma dată poartă un caracter imperativ și exhaustiv, fără loc de interpret

arbitrare.

De asemenea, legislația procesual-penală acordă dreptul participanților, subiecți

activi ai procesului penal, în cazul dezacordului cu concluziile raportului de expertiză

medico-legală să solicite din cont propriu efectuarea expertizei repetate, complexă

sau în comisie

Instanța de apel a constatat că, apelantul Gandrabur Valeriu a invocat faptul că,

în cadrul judecării cauzei în prima instanța a solicitat efectuarea expertizei repetate,

însă instanța de judecată a refuzat solicitarea sa, susținând că este necesară efectuarea

expertize medico-legale repetate, însă în cadrul judecării apelului nu a solicitat

reluarea cercetării judecătorești și nici efectuarea expertizei repetate, pentru stabilirea

corectă a vătămărilor corporale GRAVE, după cum pledează.

În atare situație, în lipsa argumentelor întemeiate ale apelantului, instanța de

apel nu poate intervenit în soluția instanței de fond prin pronunțarea unei decizii de

recalificare a acțiunilor inculpatului din alin. (1) art. 152 Cod penal, la alin. (1) art.

151 Cod penal, ori, art. 326 alin. (1) Cod de procedură penală, stipulează că,

3

procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanță și în instanța de

apel este în drept să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă inculpatului în cadrul

urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în ședința de judecată

dovedesc incontestabil că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai gravă decât cea

incriminată anterior, aducând la cunoștință inculpatului, apărătorului lui și, după caz,

reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire. În asemenea situație, instanța, la

cererea inculpatului și a apărătorului lui, acordă termen necesar pentru pregătirea

apărării de noua învinuire, după ce judecarea cauzei continuă. În instanța de apel,

procurorul poate modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a

declarat apel.

La caz, procurorul nu a declarat apel, respectiv indiferent de temeinicia

argumentelor apelantului, acuzarea în sensul agravării, în instanța de apel nu este

posibilă.

Cât privește soluția primei instanțe de judecată referitor la latura civilă, instanța

de apel a menționat că, apelantul nu a formulat critici și nici nu a contestat sentința în

această parte, totodată în ședința instanței de apel reprezentantul apelantului, avocatul

Gandrabur Valeriu a reiterat că, nu a fost împuternicit de partea vătămată cu dreptul

de a formula critici sentinței în latura civilă.

Din care considerente instanța de apel nu s-a expus asupra soluției primei

instanțe privind acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Țurcan Vasile.

numele părții vătămate Vasile Țurcan, făcând trimitere la prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 12) Cod de procedură penală, declară recurs ordinar, prin care solicită casarea

acestora cu remiterea cauzei penale în instanța de apel în alt complet de judecată.

Recurentul invocă aceleași argumente ca și în cererea de apel (pct. 3 din decizie).

Totodată, recurentul menționează că, calificarea infracțiunii este greșită, contrar

prevederilor Regulamentului Ministerului Sănătății din 27.06.2003, nr. 199 și a

prevederilor procesual penale. Mai mult, recurentul a solicitat în cererea de apel a

efectuării unei expertize repetate, însă instanța de apel a menționat contrariul. Astfel,

în opinia recurentului, instanța de apel urma lui Renița Victor să-i recalifice

infracțiunea din prevederile art. 152 alin. (1) Cod penal, în prevederile art. 151

alin.(1) Cod penal.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia

în cazul în care constată că, argumentele invocate în recurs sunt vădit neîntemeiate.

În recursul declarat în prezenta cauză, recurentul invocă ca temei de casare a

hotărârii instanței de apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură

penală și anume că, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

La analiza prezentului temeiului de casare, instanța de recurs notează că, e

necesar de a ține cont de fapta săvârșită și cum aceasta a fost stabilită de către

instanțele de fond, și dacă această faptă a fost încadrată în norma penală corect, iar

dacă injust fapta s-a încadrat într-o altă normă penală, rezultă că acesteia i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

4

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama

de starea de fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească definitivă.

În viziunea Colegiului penal, în prezenta speță temeiul invocat de către recurent

nu este incident ca motiv de casare a hotărârilor judecătorești atacate, deoarece fapta

imputată inculpatului este prevăzută de legea penală ca infracțiune și anume conform

art. 152 alin. (1) Cod penal - vătămarea intenționată medie a integrității corporale

sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață și nu a provocat urmările

prevăzute la art. 151 Cod penal.

Așadar, având în vedere argumentele recursului și pretinsa eroare de drept

invocată de recurent, Colegiul penal, verificând materialele dosarului constată că, la

judecarea apelului, această instanță a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței prin care acțiunile

inculpatului au fost calificate, în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrat. Probele prezentate,

au fost nemijlocit verificate suplimentar în ședințele de judecată în condițiile art.100

alin. (4) Cod de procedură penală și just apreciate prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței,

veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că

inculpatul, Renița Victor, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 152 alin. (1) Cod

penal.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiuni

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Dat fiind faptul că, în speță autorul recursului își exprimă dezacordul cu

încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, considerând că

acțiunile acestuia conțin elementele infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) Cod

penal, Colegiul va purcede la analiza acestor elemente în prezenta speță, în coraport

cu circumstanțele constatate și probele administrate.

Astfel se atestă că, din probele administrate, instanțele de fond au reținut că,

Renița Victor, intenționat, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări,

pe 28 martie 2017 în jurul orelor 14:00, în timp ce se deplasa cu transportul public

ruta Basarabeasca-Abaclia, în urma unui conflict verbal, inițiat de către Țurcan

Vasile, care se afla sub influența alcoolului, i-a aplicat lui Țurcan Vasile lovituri cu

pumnul în regiunea capului, provocându-i conform raportului d expertiză medico-

legală nr. 49D din 24.05.2017, vătămare corporală medie.

Potrivit considerentelor teoretice, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de

art.152 Cod penal, constă în fapta prejudiciabilă exprimată prin acțiunile intenționate

a inculpatului – împingerea (lovirea) cu pumnul, care au cauzat părții vătămate

dereglarea de lungă durată a sănătății, adică vătămări corporale medii, fapt confirmat

prin concluzia raportului de expertiză medico-legală nr. 49D din 24.05.2017.

De asemenea, instanța de recurs menționează că, infracțiunea specificată la art.

152 Cod penal, este o infracțiune materială, ea se consideră consumată din momentul

survenirii vătămării medii a integrității corporale sau a sănătății.

Reieșind din lucrările dosarului, Colegiul penal consideră că, soluția adoptată de

către instanța de apel în partea calificării de drept a acțiunilor inculpatului în baza art.

5

152 alin. (1) Cod penal, este corectă și întemeiată și rezultă din ansamblul de probe

expus și analizat în hotărârea contestată.

De asemenea, în speță este prezentă și latura subiectivă a vătămării intenționate

medii, manifestată prin intenție directă, deoarece partea vătămată a relatat că,

inculpatul l-a lovit cu pumnul în partea dreaptă a capului.

Prin urmare, conținutul probelor enunțate care au fost amplu analizate și obiectiv

apreciate de instanțele de fond, confirmă cu certitudine că acțiunile inculpatului

întrunesc elementele infracțiunii imputate, adică atât latura obiectivă, cât și cea

subiectivă a acestei infracțiuni, acestea fiind corect calificate în baza art. 152 alin. (1)

Cod penal.

Totodată, Colegiul penal menționează că, potrivit art. 325 Cod penal, judecarea

cauzei în primă instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire

și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, iar modificarea învinuirii în

instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului

și nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării

situației inculpatului se admite numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 326

Cod de procedură penală.

Prin urmare, potrivit materialelor cauzei, se atestă că, procurorul în instanță, nu a

modificat prin ordonanță învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în

sensul agravării și nici nu a contestat sentința primei instanțe cu apel.

Astfel, instanța de recurs consideră că, invocarea temeiului prevăzut de art.427

alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, nu este întemeiată, iar argumentele puse la

baza acestuia sunt pur declarative și contravin materialelor cauzei.

Consecvent, instanța de recurs reține că în recurs, partea vătămată a invocat că

instanța de apel a apreciat arbitrar probele și circumstanțele cauzei și nu s-a expus

asupra înscrisurilor prezentate de el și asupra declarațiilor sale.

În acest sens, instanța de recurs menționează că, solicitările recurentului bazate

pe astfel de argumente nu constituie temei pentru reexaminarea cazului. Or, modul de

apreciere a probelor și circumstanțelor cauzei, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, aprecierea probelor fiind

obiectul examinării cauzei în fapt și în drept fie în prima instanță, fie în instanța de

apel, iar dezacordul unei părți în acest sens, nu echivalează cu o eroare ce ar da temei

de casare a unei hotărâri legale și întemeiate.

În aceiași ordine de idei, Colegiul penal constată că, în mare parte, recursul

repetă textul apelului, argumentele invocate în recurs fiind anterior invocat și în apel,

iar instanța de apel examinându-le în ansamblu și dându-le o apreciere

corespunzătoare, conform art. 414, 417 Cod de procedură penală, s-a pronunțat

argumentat și detaliat asupra lor, indicând temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea lor, precum și motivele adoptării soluției, pe care Colegiul penal și-o

asumă în totalitate.

Având în vedere acest aspect, instanța de recurs își însușește în întregime

alegațiile instanței de apel (f.d. 223-227), redate succint la pct. 4.1. al prezentei

decizii și consideră că o expunere repetată asupra lor este inutilă, fapt ce este în

deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile

Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct. 37 al Hotărârii a

statuat că, dacă art.6 § 1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze

deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare

argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19.04.1994). Cu toate acestea,

6

noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu și-a motivat

decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin alt mod,

să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi

mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle

împotriva Finlandei, 19.12.1997).

Analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată, Colegiul penal

nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea acesteia.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Valeriu Gandrabur în

numele părții vătămate Vasile Țurcan, împotriva sentinței Judecătoriei Cimișlia,

sediul Basarabeasca din 19 aprilie 2018 și deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Comrat din 14 iunie 2018, în cauza penală în privința lui Renița Victor XXX,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 29 ianuarie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

7