1ra-2205/18 — art. 172 alin. 3 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-2205/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12

septembrie 2018, în cauza penală în privința lui:

Țăran Anatolii Xxxxx, născut la

xx.xx.xxxx, originar și locuitor Xxxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 07.11.2017 - 25.04.2018;

Instanța de apel: 17.05.2018 - 10.10.2018;

Instanța de recurs: 20.11.2018- 12.12.2018,

C O N S T A T Ă:

examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală, Țăran Anatolii a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal,

fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 6 ani 8 luni,

cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis.

A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind încasarea

de la Țăran Anatolii în beneficiul statului a sumei de 2 940 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

perioada octombrie 2016 - martie 2017, data concretă nu a fost posibil de

stabilit în cadrul urmăririi penale, având scopul satisfaceri poftei sexuale prin

profitarea de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința în legătură cu

vârsta fragedă și știind cu certitudine că Xxxxx Xxxxx, născut la xx.xx.xxxx

este minor, a întreprins în privința ultimului acțiuni violente cu caracter sexual

și anume a introdus organul genital al minorului în cavitatea sa bucală,

cauzându-i dureri fizice minorului Xxxxx Xxxxx.

casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei inculpatului și a

soluționării cererii privind încasarea cheltuielilor judiciare și emiterea unei

hotărâri noi în această parte, prin care lui Țăran Anatolii, recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, să-i fie aplicată pedeapsă

1

sub formă de închisoare pe termen de 10 ani, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip închis și încasarea de la acesta a cheltuielilor judiciare în

mărime de 2 940 de lei, menționând că pentru infracțiunea comisă de către

inculpat, pedeapsa numită este prea blândă.

Cu referire la cheltuielile judiciare în mărime de 2 940 de lei, procurorul a

invocat că acestea urmează a fi încasate de la inculpat în temeiul prevederilor

art. 227 și 229 Cod de procedură penală.

septembrie 2018, s-a dispus respingerea apelului declarat ca nefondat.

4.1. În motivarea soluției sale, instanța de apel a menționat că instanța de fond

a conchis corect că Țăran Anatolii este vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Cu referire la argumentul apelantului privind aplicarea eronată a pedepsei

în privința inculpatului, Colegiul a considerat că acesta este neîntemeiat,

deoarece instanța de fond stabilind pedeapsa lui Țăran Anatolii a ținut cont de

faptul că cauza a fost examinată în baza art. 3641 Cod de procedură penală,

căința sinceră a acestuia în cele comise fiind considerată circumstanță

atenuantă prevăzută de art. 76 Cod penal, inculpatul la locul de domiciliu se

caracterizează pozitiv, se află la evidența medicului psihiatru din 28.06.2002

cu diagnosticul retard mintal ușor, dar în momentul comiterii infracțiunii a

acționat cu discernământ, anterior nu a fost condamnat, careva circumstanțe

agravante, la caz, ne fiind stabilite,

Reieșind din cele constatate, Colegiul a considerat că prima instanță a

conchis corect de a-i stabili lui Țăran Anatolii, pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, pedeapsa sub formă de închisoare pe

termen de 6 ani 8 luni, instanța fiind convinsă că izolarea de societate va duce

la corectarea și reeducarea acestuia.

Cât ține de cerința procurorului privind încasarea de la inculpat în

beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 2 940 de lei pentru

efectuarea expertizelor judiciare, Colegiul a menționat că acestea nu urmează a

fi puse în sarcina inculpatului întrucât ele sunt puse pe seama statului prin

intermediul organelor de resort care pornesc urmărirea penală și sunt cheltuieli

evidente și necesare în vederea constatării faptei infracționale, dar nu cheltuieli

suplimentare suportate de către organul de urmărire penală în legătură cu

efectuarea urmăririi penale.

care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, solicită casarea parțială a acesteia, în partea ce ține de individualizarea

pedepsei și neîncasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 2 940 lei, cu

remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

2

În motivarea recursului procurorul invocă că ambele instanțe de judecată nu au

acordat deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal și incorect s-a ajuns la

concluzia stabilirii inculpatului unei pedepse de 6 ani 8 luni închisoare. Totodată, nu

s-a ținut cont de faptul că prin acțiunile sale inculpatul a atentat la inviolabilitatea

sexuală a unei persoane despre care făptașul cunoștea cu certitudine că nu a împlinit

vârsta de 14 ani.

De asemenea, recurentul critică soluția adoptată de către ambele instanțe de

judecată și în partea ce ține de respingerea solicitării privind încasarea cheltuielilor de

judecată, motivând că efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este

provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea urmăririi și a

judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare

cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece fără săvârșirea

infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este vădit neîntemeiat din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în

cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent.

Colegiul reține că procurorul indică ca temei de drept pentru casarea deciziei

recurate pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, însă de fapt invocă

dezacordul cu soluția instanței de apel privind respingerea încasării de la inculpat a

cheltuielilor de judecată în mărime de 2 940 lei, pentru efectuarea expertizelor

judiciare.

Autorul recursului nu contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată,

încadrarea juridică a acțiunilor săvârșite de către inculpat, invocând doar dezacordul

cu soluția instanței de apel în partea ce ține de cheltuielile judiciare și în partea

pedepsei stabilită inculpatului, din care motiv hotărârea judecătorească contestată va

fi supusă verificării doar sub aceste aspecte.

Colegiul menționează că, la judecarea cauzei instanțele de fond au ținut cont de

prevederile art. 229 alin. (1) și (3) Cod de procedură penală, care stipulează că

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului

și instanța poate elibera de aceste cheltuieli, total sau parțial, condamnatul sau

persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a

acestora sau dacă plata cheltuielilor judicare poate influența substanțial asupra

situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

3

Concomitent, soluția instanțelor de fond sunt susținute și de prevederile art. 227

alin. (3) Cod de procedură penală, adică cheltuielile judiciare se plătesc din sumele

alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Colegiul menționează că, argumentele invocate de către recurent în susținerea

solicitării înaintate sunt neîntemeiate, deoarece cheltuielile judiciare au fost suportate

pentru efectuarea expertizelor judiciare, or art. 143 alin. (1) pct. 3) și 5) Cod de

procedură penală, prevede expres că expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatatrea stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului,

inculpatului - în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate

sau la capacitatea lor de a-și apăra de sine stătător drepturile și interesele legitime

în procesul penal și stării psihice sau fizice a părții vătămate, martorului dacă apar

îndoieli în privința capacității lor de a percepe just împrejurările ce au importanță

pentru cauza penală și de a face declarații despre ele, dacă aceste declarații ulterior

vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărârii în cauza dată, iar alin.

(2) art. 143 Cod de procedură penală (în vigoare la momentul efectuării expertizei)

stipula că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se

face din contul bugetului de stat.

Mai mult ca atât, dispozițiiile alin. (3), art. 75 al Legii nr. 68 din 14.04.2016 cu

privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, expres stabilește că „în

cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către

ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute

la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală”, la caz, ordonatorul expertizei

fiind organul de urmărire penală și nu partea apărării, prin urmare, instanțele de fond

corect au ajuns la concluzia de a nu încasa din contul inculpatului cheltuielile

judiciare solicitate de acuzatorul de stat.

Referitor la critica deciziei instanței de apel și sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate lui Țăran Anatolii, temei de recurs prevăzut la art.

427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel atunci când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale, Colegiul analizând decizia atacată, conchide că temeiul menționat nu și-a găsit

confirmare la examinarea recursului declarat.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de judecată a ținut cont în măsură

deplină de principiile generale de individualizare a pedepsei, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de personalitatea inculpatului, de circumstanțele atenuante și agravante

stabilite, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării acestuia, astfel

fiind respectate dispozițiile art. 61, 75-78 Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, stabilindu-i-se o pedeapsă echitabilă pentru fapta comisă.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

4

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul, or conform alin. (1) art. 75 Cod penal persoanei

recunoscută vinovată de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă

în limitele fixate în Partea specială a prezentului Cod.

Colegiul menționează că prevederile legale în această privință au fost respectate,

iar criticile formulate de recurent în recurs sunt similare cu cele indicate în apel și au

format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, care le-a dat o

motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct.

4.1., soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, ori materialul probator

al cauzei penale dovedește incontestabil legalitatea temeiurilor de fapt și de drept care

au dus la pronunțarea hotărârii recurate.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanțele de fond, efectuând o

analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului, urmărind în

acest sens comportamentul său în viața socială, ținând cont de pericolul social al

faptei comise, luând în considerație circumstanțele atenuante: căința sinceră,

recunoașterea vinovăției, corect au conchis că scopul legii penale poate fi atins doar

prin izolarea acestuia de societate, stabilindu-i 6 ani 8 luni închisoare în penitenciar

de tip închis.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de

apel și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la menținerea

sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor legii de procedură penală, ea fiind fondată și întemeiată, iar în raport cu

prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiuri de casare a acesteia

nu s-au stabilit.

Urmare celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept

invocate de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, astfel

încât soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul

declarat este inadmisibil ca fiind vădit neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 12 septembrie 2018, în cauza penală în privința lui Țăran

Anatolii, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

5

Decizia motivată publicată la 11 ianuarie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

6