1ra-1889/2018 — art. 264 alin.1 CP

1ra-1889/2018 — art. 264 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul 1ra-1889/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

11 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Anatolie Țurcan, Elena Cobzac, Nadejda Toma, Victor Boico

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Natalia Andronic prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 iunie 2018, în cauza penală în

privința lui

Onisim Alexandru XXXXX, născut la XXXXX,

originar din r-nul XXXXX, domiciliat în mun.

XXXXX, str. XXXXXX, nr. XXXXX, ap. XX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.02.2018 – 17.05.2018;

Instanța de apel: 06.06.2018 – 14.06.2018;

Instanța de recurs: 20.08.2018 – 11.12.2018.

Asupra admisibilității recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă:

baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de

art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, procesul penal în privința lui Onisim Alexandru

a în baza art.264 alin.(1) Cod penal, a fost încetat cu liberarea de răspundere penală.

În conformitate cu prevederile art.55 Cod penal, Onisim Alexandru a fost atras la

răspundere contravențională, cu aplicarea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 150

unități convenționale, echivalentul a 7 500 lei.

S-a dispus încasarea din contul lui Onisim Alexandru în beneficiul statului a

cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei, în valoare de 320 lei.

la 22 decembrie 2017, aproximativ la ora 0730, conducând autovehiculul de model

,,XXXXX” cu n/î XXXXX, deplasând-se spre strada Mitropolit Varlaam din direcția str.

Ismail spre str. Tighina, mun. Chișinău, manifestând neatenție fată de trafic și încredere

exagerată în sine, a încălcat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, Anexa nr.1 la

Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009 și anume: prevederile pct.3 al

Regulamentului Circulației Rutiere, în conformitate cu care, „participanții la trafic sunt

obligați să respecte regulile de circulație, semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și

1

prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună

pericolului”; prevederile pct.10 alin.(1) lit. b) al RCR, în conformitate cu care, „persoana

care conduce un vehicul trebuie: ...b) să posede cunoștințe și să execute cerințele

prezentului regulament, precum și să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranță

vehiculul pe drum ...”, prevederile pct. 39 alin. (1) alin.(2) al Regulamentului Circulației

Rutiere potrivit cărora, „înaintea începerii deplasării, reîncolonării sau altei schimbări a

direcției de mers, conducătorul de vehicul trebuie să se asigure că această manevră va fi

executată în siguranță și nu va crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic, în cazul

în care vehiculul iese de pe un teritoriu adiacent drumului, conducătorul trebuie să se

informeze prin intermediul mijloacelor de semnalizare rutieră și să circule doar în direcția

permisă de deplasare pe drumul respectiv, să cedeze trecerea pietonilor și vehiculelor care

circulă pe acest drum”; prevederile pct.40 alin.(1) lit. b) al Regulamentului Circulației

Rutiere, în conformitate cu care, „înaintea virării la stingă sau întoarcerii, conducătorul de

vehicul trebuie: să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus și urmează să se

deplaseze înainte sau la dreapta, precum și pietonilor”; prevederile pct. 45) al

Regulamentului Circulației Rutiere, în conformitate cu care „conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea

în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a

vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră; În cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța traficului ”, iar drept urmare a

încălcărilor în cauză, nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport și efectuând

manevra de virare spre stingă pe str. Tighina, neasigurându-se că această manevră v-a fi

executată în siguranță și nu v-a crea obstacole pentru ceilalți participanți la trafic, a

tamponat pietonul, Caisîn Marina, care traversa carosabilul de la dreapta spre stânga relativ

deplasării automobilului în cauză, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară

nr.201802D0102 din 26.01.2018, vătămări corporale medii.

parțială a acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri cu aplicarea în privința lui Onisim

Alexandru a pedepsei complimentare prevăzute la art.55 alin.(2) lit. d) Cod penal, privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În argumentarea cererii depuse, apelantul a invocat următoarele motive:

- prima instanță incorect a reținut ca circumstanță atenuantă recunoașterea vinovăției,

deoarece această circumstanță a servit temei de examinare a cauzei în procedură

simplificată, or aceleiași situații de drept i s-a acordat o dublă valență juridică;

- pedeapsa stabilită fără aplicarea pedepsei complimentare nu-și va atinge scopul de

corectare și prevenire generală.

declarat a fost admis din alte motive, inclusiv din oficiu, în baza art.409 alin. (2) Cod de

procedură penală, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță prin care:

Cheltuielile de judecată în sumă de 320 lei pentru efectuarea raportului de expertiză

judiciară au fost trecute în contul statului.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute fără modificări.

circumstanțelor din dosar, apreciindu-le din punctul de vedere a utilității și veridicității lor,

2

corect ajungând la concluzia de vinovăție a inculpatului Onisim Alexandru în săvârșirea

infracțiunii incriminate.

Totodată, instanța de apel a statuat că, la stabilirea și individualizarea pedepsei,

instanța de fond corect a luat în considerație prevederile art.art.61,75-78 Cod penal și a

ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, persoana inculpatului care anterior nu a fost

condamnat, a recunoscut vina, s-a căit de cele comise și just a aplicat în privința acestuia

prevederile art. 55 Cod penal, eliberându-l de răspundere penală cu atragerea la răspundere

contravențională.

Argumentele invocate de apelant în partea ce ține de neaplicarea pedepsei

complimentare Colegiul le-a respins ca nefondate și a indicat că partea acuzării nu a

prezentat probe concludente și pertinente ce ar confirma necesitatea privării inculpatului de

dreptul de a conduce mijloace de transport .

La fel s-a menționat că, potrivit art.55 alin.(2) lit. d) Cod penal, persoanelor eliberate

de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se aplică următoarele sancțiuni

contravenționale: „privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6

luni la 3 ani”. Alin.(3) al aceeași norme prevede că „privarea de dreptul de a desfășura o

anumită activitate, privarea de dreptul de a deține anumite funcții, privarea de dreptul

special pot fi aplicate și ca sancțiuni complementare”.

Astfel instanța de apel a menționat că, legea sus citată nu obligă instanța de judecată

la aplicarea prevederilor art.55 Cod penal, să aplice sancțiunea complementară față de

vinovat, or, aplicarea pedepsei complementare este prerogativa instanței de judecată în

raport cu circumstanțele cauzei constatate pe parcursul cercetării judecătorești, totodată,

ținând cont și de personalitatea și comportamentul inculpatului.

În acest sens s-a reținut că Onisim Alexandru se caracterizează pozitiv, este căsătorit

are la întreținere un copil minor, anterior nu a fost judecat, a contribuit la descoperirea

infracțiunii și a acordat ajutor material părții vătămate, fapt ce denotă că instanța de fond

just nu a aplicat în privința inculpatului pedeapsa complimentară solicitată de acuzatorul

de stat.

În continuare conducându-se de prevederile art. 409 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța de apel a menționat că concluzia instanței de fond privind necesitatea

încasării cheltuielilor suportate în legătură cu întocmirea raportului de expertiză judiciară

din contul inculpatului este pripită.

În acest context, instanța de apel a menționat că, dispunerea expertizei de către organul

de urmărire penală, pentru efectuarea examinării medicale a părții vătămate, în urma

pornirii urmăririi penale, în speță constituie acțiuni procesuale ce țin de administrarea

probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării. Din acest

considerent, instanța de apel a statuat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin

numirea efectuării expertizei judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din

bugetul statului.

Astfel Colegiul a notat că anume statului îi revine obligațiunea de a asigura și acoperi

cheltuielile legate de investigarea și judecarea cauzelor penale, din care considerente,

cheltuielile judiciare pentru efectuarea raportului de expertiză în mărime de 320 lei, au fost

trecute în contul statului.

care invocând temeiul de drept prevăzut de pct.6) art.427 alin.(1) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță în alt complet

3

de judecată.

În argumentarea soluției solicitate s-au invocat următoarele:

- prin stabilirea pedepsei cu amendă, fără aplicarea pedepsei complimentare nu va

putea fi atins scopul pedepsei de corectare și prevenire generală;

- instanța de apel a deviat de la politica punitivă a statului în cazul infracțiunilor din

domeniul transportului, inclusiv și de la prevederile pct. 16 din Hotărârea Plenului CSJ nr.

20 din 08.07.1999, care prevede că instanțele judecătorești urmează să individualizeze cu

strictețe măsura de pedeapsă pentru infracțiunile contra siguranței transporturilor, luând în

considerație caracterul și gradul de pericol social la săvârșirea infracțiunii, personalitatea

făptuitorului și circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea;

- instanța de apel fără careva motive, care ar permite de a concluziona că nu este

rațional de a încasa cheltuielile judiciare de la inculpat a dispus trecerea acestora în contul

statului, or într-o cauză penală efectuarea cheltuielilor judiciare este provocată de săvârșirea

unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei pentru

aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare cheltuielile judiciare sunt imputabile

inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temei juridic fiind fapta

infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat;

inculpatul Onisim Alexandru, a depus referință privind opinia sa asupra recursului ordinar

declarat, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, argumentând că pedeapsa stabilită

este echitabilă și proporțională în raport cu gravitatea faptei și consecințele survenite.

Referitor la încasarea cheltuielilor legate de efectuarea expertizei în sumă de 320 lei a

menționat că dânsul deja le-a achitat, chiar dacă instanța de apel în această parte a casat

sentința primei instanțe.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta urmează a fi respins ca

inadmisibil din următoarele considerente:

Conform art.424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul numai

cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu calitatea pe care

aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor prevăzute în art.427 Cod de

procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără însă a i se

agrava situația condamnaților.

Drept temei pentru declararea recursului ordinar, procurorul a invocat prevederile

art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, din care rezultă că hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, solicitând

casarea hotărârii contestate în latura penală, în partea stabilirii pedepsei și în partea

cheltuielilor judiciare cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet

de judecată.

Analizând decizia recurată în raport cu criticele invocate, Colegiul penal constată că

instanța de apel a motivat concluzia de respingere a cerințelor acuzatorului de stat în partea

ce ține de aplicarea pedepsei complimentare – privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport, precum și a argumentat din care considerente a intervenit în soluția instanței

de fond și a trecut cheltuielile judiciare în sumă de 320 lei în contul statului, fiind

argumentată riguros și clar soluția în decizie (f.d.136-155 vol. II).

Prin urmare, se reține că, autorul, invocând prevederile art.art.227 și 229 alin.(1) Cod

4

de procedură penală, solicită încasarea cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei,

motivând că legea prevede ca inculpatul să suporte cheltuielile judiciare.

La cele invocate, instanța menționează, că aceste argumente ale recurentului sunt

neîntemeiate, deoarece dispozițiile art.143 alin.(1) Cod de procedură penală, prevăd că

expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea circumstanțelor

enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin alte probe nu poate fi

stabilit adevărul în cauză, totodată fiind relevant și alin.(2) ale normei date, care stipulează

că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul

bugetului de stat.

Drept urmare celor nominalizate, se indică faptul că, în cazurile când expertiza a fost

dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul

mijloacelor bănești a bugetului de stat, dar nu a inculpaților, după cum indică procurorul.

Totodată, instanța remarcă că prin Legea nr.316 pentru modificarea și completarea

unor acte legislative din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018, alin.(2) al art.143 Cod de

procedură penală a fost abrogat, însă aceasta nu are nici o aplicabilitate în speța dată,

deoarece expertiza medico-legală efectuată la caz, a avut loc până la intrarea în vigoare a

modificărilor menționate (26.01.2018).

Astfel, Colegiul penal consideră că instanța de apel în mod just și echitabil a stabilit

că cheltuielile judiciare solicitate de acuzatorul de stat în sumă de 320 lei, pentru efectuarea

expertizei medico-legale nr.1201802D0102 din 26.01.2018, dispuse în vederea stabilirii

gravității vătămărilor corporale suportate de partea vătămată, sunt cheltuieli efectuate în

cadrul urmăririi penale întru acumularea probatoriului necesar și că acestea sunt trecute în

contul statului și nu urmează a fi puse pe seama inculpatului. Aceste acțiuni țin de

activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de depistare a

diferitor circumstanțe care dovedesc infracțiunea și identifică făptuitorul, pentru aducerea

învinuirii de stat. Trecerea cheltuielilor judiciare în procesul penal în contul statului își are

temeiul în necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor

să nu rămână nepedepsit.

Mai mult, trecerea cheltuielilor de judecată în sarcina statului, în speță, este justificată

și prin prisma prevederilor art.75 alin.(3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și

statutul expertului judiciar, nr.68 din 14.04.2016, potrivit cărora în cauzele penale,

cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei

judiciare din bugetul alocat. După cum s-a constatat anterior, la dispunerea efectuării

expertizei judiciare în cauză, în calitate de ordonator, figura organul de urmărire penală.

Potrivit art.229 alin.(1) Cod de procedură penală, pot fi trecute în contul statului, însă

procurorul nu a adus argumente temeinice în susținerea afirmațiilor din recursul său – că

decizia instanței de apel ar cădea sub incidența art.427 alin.(1) pct.(6) Cod de procedură

penală, ceea ce suplimentar denotă corectitudinea soluției adoptate de către instanța de apel.

Tot aici, Colegiul lărgit reține că, potrivit textului recursului, procurorul își exprimă

dezacordul cu pedeapsa stabilită, mai exact acesta nu este decacord cu concluziile

instanțelor de fond privind neaplicarea pedepsei complimentare – privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport.

Astfel, se constată, că autorul recursului este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor acestuia, criticând

hotărârile instanțelor de fond și apel referitor la pedeapsa stabilită lui Onisim Alexandru,

considerând că unica metodă prin care va putea fi atins scopul pedepsei penale, este

5

aplicarea pe lângă pedeapsa principală (amenda) și a pedepsei complimentare – privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport.

Analizând argumentele recursului, care au fost invocate de procuror și în cererea de

apel, prin prisma circumstanțelor cauzei și prevederilor legale pertinente, instanța de recurs

conchide că acestea sunt neîntemeiate, iar instanța ierarhic inferioară corect a reținut că în

speță procurorul nu a invocat nici un motiv întemeiat care ar justifica aplicarea în privința

inculpatului a pedepsei complimentare, or, acesta atât în cadrul urmăririi penale cât și

ulterior în instanța de judecată a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, a acordat ajutor

material părții vătămate, care nu are față de Onisim Alexandru careva pretenții.

Tot aici, Colegiul lărgit ține să menționeze și faptul că, la materialele cauzei nu sunt

anexate careva probe, care ar confirma că Onisim Alexandru anterior a fost sancționat

contravențional pentru admiterea unor încălcări din domeniul circulației rutiere și se

caracterizează negativ ca participant la traficul rutier.

La acest capitol, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Complementar, potrivit principiului umanismului, legea penală nu urmărește scopul

de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului.

În această ordine de idei, Colegiul penal constată că la stabilirea pedepsei lui Onisim

Alexandru, instanțele de fond au ținut seama pe deplin de principiile individualizării

pedepsei, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, că în speță

circumstanțe agravante nu au fost stabilite, iar drept circumstanțe atenuante au fost reținute

recunoașterea vinovăției, căința sinceră, inculpatul este pentru prima dată atras la

răspundere penală, a recuperat prejudiciul părții vătămate, se caracterizează pozitiv în

localitatea în care domiciliază, are la întreținere un copil minor, astfel instanțele de fond

corect au conchis că corectarea și reeducarea acestuia este posibilă fără aplicarea pedepsei

complimentare – privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Mai mult, este de menționat că, în cazul aplicării pedepsei sub formă de amendă,

conform sancțiunilor din art.264 alin.(1) Cod penal, nu este prevăzută și posibilitatea

aplicării pedepsei complementare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport. Respectiv, este incorect a concluziona că prevederile art.55 Cod penal sunt

aplicate cu scopul de ai stabili inculpatului și o pedeapsă complementară.

În concluzie, Colegiul conchide că pedeapsa stabilită inculpatului de prima instanță

și menținută de instanța de apel este echitabilă și proporțională în raport cu gravitatea faptei

și consecințele survenite la numirea căreia s-a ținut cont de prevederile art.7, 55,61,75 Cod

penal, fiind respectate criteriile generale de individualizare a acesteia.

Argumentul recurentului precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel Colegiul lărgit le respinge ca neîntemeiate și declarative, or,

decizia contestată conține răspunsuri clare vis-a-vis de fiecare argument invocat de apelant.

6

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei în ordine

de apel, instanța soluționând chestiunile referitoare la individualizarea pedepsei și la

încasarea cheltuielilor suportate de stat în legătură cu efectuarea expertizei judiciare a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.art.409 alin.(2) și 414-419 Cod de

procedură penală, iar temeiurile invocate de către recurent prevăzute în art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmare din punct de vedere al prezenței

erorii de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în decizia instanței de apel,

în sensul casării hotărârii judecătorești în partea respectivă și prin urmare, se impune

respingerea recursului ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Natalia Andronic, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 14 iunie 2018, în cauza penală în privința lui Onisim Alexandru, cu

menținerea hotărârii contestate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 ianuarie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

Nadejda Toma

Victor Boico

7