1ra-1953/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP

1ra-1953/2018 — art. 186 alin. 2 lit. c, d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1953/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocata

Bîrcă Ludmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 19 septembrie 2017, în cauza penală privindu-l pe

COSTIȚIN Vitalie XXXXX, născut la XXXXX,

fără loc permanent de trai.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 05.01.2017 – 27.02.2017;

Instanța de apel: 26.06.2017 – 19.09.2017;

Instanța de recurs: 07.09.2018 – 28.11.2018.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

C O N S T A T Ă:

în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, Costițin V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 186

alin. (2) lit. c) și d) Cod penal la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de Zagorodnoi J. a fost admisă integral și s-a dispus

încasarea din contul inculpatului în beneficiul lui Zagorodnoi J. suma de 3060 lei,

pentru recuperarea prejudiciului material.

28 noiembrie 2016, la orele 14:17, aflându-se în stradă, pe bd. Dacia 2, mun.

Chișinău, urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, s-a

apropiat de automobilul de model „Fiat Ritmo”, cu n/î „XXXXX”, după care, prin

acces liber, a pătruns în salon, de unde a sustras un perforator de model

„Hitachi”, în valoare de 3000 lei și un disc pentru metal în valoare de 60 lei,

obiecte care aparțineau cet. Zagorodnoi J., cauzându-i ultimului un prejudiciu

material în proporții considerabile în sumă totală de 3060 lei.

1

Pe baza stării de fapt expuse supra, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului Costițin V. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. c),d) Cod penal, furtul, adică sustragerea

pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile.

402 Cod de procedură penală, a fost contestată cu apel de către inculpat, care a solicitat

aplicarea unei pedepse mai blânde în privința sa.

În motivarea apelului, inculpatul a subliniat că a recunoscut vina, a colaborat cu

organul de urmărire penală, cauza a fost examinată în baza art. 3641 Cod de procedură

penală. Cu toate acestea, prima instanță i-a aplicat o pedeapsă mai aspră decât cea cerută

de procuror, or, acuzatorul de stat a solicitat aplicarea unei pedepse sub formă de

închisoare pe un termen de 1 an și 10 luni, iar prima instanță nefondat i-a aplicat 2 ani

închisoare, fiindu-i schimbat regimul de detenție, deși la caz nu era necesar. Instanța de

fond a omis să computeze arestul în privința sa. Totodată, apelantul a indicat că nu i-a

fost acordată posibilitatea de a se împăca cu partea vătămată, iar ultima ședință de

judecată a avut loc în absența sa.

apelul inculpatului a fost admis, cu casarea parțială a sentinței, în partea stabilirii și

individualizării pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Costițin V.

recunoscut vinovat în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, prin prisma art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

cercetând în cumul probele administrate prin prisma admisibilității, pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității, corect a stabilit situația de fapt, încadrând juridic

faptele reținute în sarcina inculpatului Costițin V. în baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal. Însă, în partea stabilirii pedepsei, nu s-a ținut cont de unele circumstanțe reale și

personale ale inculpatului, prin urmare în această parte se va interveni în sentință.

Instanța de apel a menționat că prima instanță în mod eronat a stabilit că inculpatul a

comis infracțiunea în stare de recidivă deosebit de periculoasă, aplicându-i greșit

pedeapsa prin prisma prevederilor art. 34 și 82 alin. (2) Cod penal.

În conformitate cu art.34 alin.(3) lit. a) Cod penal, recidiva se consideră deosebit de

periculoasă dacă persoana anterior a fost condamnată de trei sau mai multe ori la

închisoare pentru infracțiuni intenționate. La caz, Costițin V. a fost anterior judecat prin

sentința Judecătoriei Grigoriopol din 05.12.1997, în temeiul art.225/5 alin. (1) Cod penal

(în redacția Legii din 1996), fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de privațiune de

libertate pe termenul de 3 ani, în baza art. 43 Cod penal cu suspendarea executării

pedepsei pe un termen de 5 ani, antecedentul penal fiind stins. Prin sentința Judecătoriei

Centru mun. Chișinău din 12.08.1998, Costițin V. a fost condamnat în temeiul art.124

alin. (1) Cod penal (în redacția Legii din 1996) și i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de

2

privațiune de libertate pe termenul de 6 luni, în baza art. 40 Cod penal pedeapsa

definitivă 1 an privațiune de libertate, antecedentul penal fiind stins.

Prin sentința Judecătoriei Grigoriopol din 25.07.2000, Costițin V. în temeiul

art.124/1 alin.(2) Cod penal (în redacția Legii din 1996), a fost achitat. Ulterior, prin

decizia Colegiului penal al Tribunalului Chișinău din 21.12.2000, sentința a fost casată

lui Costițin V. fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de privațiune de libertate pe termenul

de 1 an, antecedentul penal stins.

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01.12.2005, Costițin V. a fost

condamnat în temeiul art.187 alin.(2) lit. f) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de închisoare pe termenul de 4 ani, cu includerea în termenul executării pedepsei a

perioadei aflării în stare de arest de la 17.02.2005 până la 01.12.2005 (pedeapsa a fost

executată integral la 17.02.2009), antecedentul penal stins.

Prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 05.04.2016, Costițin V. a fost

recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. b), d) Cod

penal și i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe termen de 6 luni. Sentința

în cauză a fost atacată cu apel de către Costițin V. și până în prezent instanța nu dispune

de informație dacă a fost pronunțată decizia de către Curtea de Apel Chișinău, astfel se

constată că sentința în cauză nu este definitivă.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 34 Cod penal se consideră recidivă

comiterea cu intenție a uneia sau mai multor infracțiuni de o persoană cu antecedente

penale pentru o infracțiune săvârșită cu intenție. La stabilirea stării de recidivă nu se ține

cont de antecedentele penale: a) pentru infracțiunile săvârșite în timpul minoratului; b)

pentru infracțiunile săvârșite din imprudență; c) pentru faptele care nu constituie

infracțiuni conform prezentului cod; d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu

prevederile art. 111 și 112; e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

În speță, antecedentele penale în baza sentinței Judecătoriei Grigoriopol din

05.12.1997, a sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12.08.1998, a sentinței

Judecătoriei Grigoriopol din 25.07.2000, a sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău

din 01.12.2005, au fost stinse, iar sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău a fost

pronunțată la 05.04.2016 și încă nu a devenit definitivă la momentul adoptării sentinței

atacate, adică până în prezent nu există date că sentința de condamnare a fost menținută

de către instanța de apel.

Astfel, la momentul pronunțării sentinței contestate de apelant, nu putea fi

considerat că inculpatul are antecedente penale, or, conform principiului prezumției

nevinovăției persoana se consideră nevinovată până nu există o hotărâre judecătorească

definitivă de condamnare în privința sa. Deci, instanța de fond eronat a stabilit că Costițin

V. avea antecedente penale, incorect reținând și starea de recidivă stabilind greșit și tipul

penitenciarului unde urmează să-și ispășească pedeapsa Costițin V.

În conformitate cu art. 72 Cod penal, în penitenciare de tip semiînchis execută

pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru comiterea infracțiuni ușoare, mai

puțin grave și grave, săvârșite cu intenție. Costițin V. a comis o infracțiune ce face parte

3

din categoria celor mai puțin grave, urmând să execute pedeapsa în penitenciar de tip

semiînchis.

Instanța de apel a apreciat că, drept circumstanță atenuantă, în baza art. 76 Cod

penal, se reține recunoașterea vinovăției, iar ca circumstanță agravantă, în baza art. 77

Cod penal, s-a reținut – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost

condamnată pentru infracțiuni similare.

Sancțiunea art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal prevede amendă în mărime de la

650 la 1350 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la

180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.

Prin prisma prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul care

a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, cu

muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o pătrime a limitelor de

pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

După cum s-a enunțat supra, cauza penală a fost examinată în procedură

simplificată, iar noua limită minimă și maximă a pedepsei închisorii este de la 3 luni până

la 2 ani 8 luni. La caz, instanța de apel a considerat că față de Costițin V. doar o pedeapsă

privativă de libertate va atinge scopul legii penale, or, anterior inculpatul a comise în

repetate rânduri infracțiuni, fiindu-i oferită de fiecare dată șansa de a se corecta,

stabilindu-i-se pedepse fără izolarea de societate, însă Costițin V., prin comportamentul

său, a demonstrat că nu și-a făcut concluziile de rigoare și a continuat comportamentul

său infracțional.

Totodată, instanța de apel a respins solicitarea inculpatului de computare a arestului,

menționând că pe parcursul urmăririi penale nu a fost reținut și față de el nu s-a aplicat

măsura preventivă arestul în acest dosar, la 23.12.2016 Costițin V. fiind reținut și arestat

pe o altă cauză penală, motiv pentru care termenul de arest preventiv ce curge din

23.12.2016 nu se computează la pedeapsa cu închisoare pe acest caz.

numele inculpatului, a depus recurs ordinar solicitând casarea parțială a deciziei, în partea

stabilirii pedepsei, și condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea

condiționată a executării acesteia.

Recurenta menționează că, inculpatul încă la etapa urmării penale a recunoscut fapta

comisă, cauza în privința sa, de către prima instanță a fost examinată în ordinea prevăzută

de art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul s-a căit sincer de cele comise, a

conștientizat ilegalitatea acțiunilor sale, declarând că pe viitor nu va mai comite astfel de

fapte. Prima instanță eronat a reținut starea de recidivă, condamnându-l pe Costițin V. la

o pedeapsă cu închisoarea prea aspră. Instanța de apel a neglijat prevederile art. 61, 75,

90 Cod penal la stabilirea pedepsei.

Reieșind din partea motivantă a deciziei instanței de apel, se menționează că la

stabilirea pedepsei nu s-a luat în considerare gradul infracțiunii comise, împrejurările în

4

care a fost consumată infracțiunea, personalitatea lui Costițin V., dar și lipsa

circumstanțelor agravante.

La fel, apărătorul menționează că concluziile instanțelor de fond vizavi de

individualizarea pedepsei vin în contradicție cu regula nr. 6 din Recomandarea nr. (92) 16

a Comitetului de Miniștri către statele membre referitoare la regulile europene asupra

sancțiunilor aplicate în comunitate.

Drept urmare, partea apărării consideră că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă prin aplicarea față de acesta a unei pedepse prin prisma art. 90 Cod penal.

În drept, partea apărării își fundamentează cererea de recurs declarată pe temeiul de

casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului depus de partea apărării

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

părților, în baza actelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia, pentru următoarele considerente.

Pornind de la dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, se relevă

că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că recursul este

vădit neîntemeiat. Soluția instanței prin care se dispune inadmisibilitatea cererii de recurs,

din motiv că este vădit neîntemeiată, se materializează în efectuarea verificării tuturor

cazurilor de casare invocate de parte, în raport cu actele dosarului, drept urmare

constatându-se că actul recurat este conform legii, fără a prezenta vreo lipsă de natură să-l

afecteze și să genereze desființarea acestuia.

De asemenea, conform prevederilor expuse în art. 424 alin. (2) Cod de procedură

penală, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și

motivate corespunzător de titularul cererii de recurs.

În speță, se constată că recurenta, invocând temeiul de casare stipulat în art. 427

alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, care prevede că hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond, în

cazul în care s-au aplicat pedepse individualizate contrar stipulărilor legale, pledează

pentru casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea stabilirii pedepsei, cu

aplicarea în privința lui Costițin V. în baza art. 186 alin. (2) lit. c). d) Cod penal, a

pedepsei cu închisoare prin prisma art. 90 Cod penal, cu suspendarea condiționată a

executării acesteia.

În același timp, se notează că, recurenta este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor reținute în sarcina

inculpatului, respectiv în această parte Colegiul penal nu se va expune.

Instanța de recurs consemnează că găsește vădit nefondate criticele ce vizează

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de instanța de apel, rezultând în acest sens

5

din însăși scopul pedepsei penale exclamat în art. 61 Cod penal de legislator, potrivit

căruia pedeapsa este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și

reeducare aplicată în privința condamnaților, care are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din

partea acestora, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte infracționale.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului incriminat prin rechizitoriu

inculpatului, la caz, fiind incident art. 186 alin. (2) lit. c). d) Cod penal, în baza căruia de

către instanța de apel a fost condamnat Costițin V. la pedeapsă sub formă de închisoare

pe un termen de 1 an și 6 luni, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Sancțiunea prescrisă la art. 186 alin. (2) lit. c). d) Cod penal, prevede trei forme

alternative de pedeapsă: amendă în mărime de la 650 la 1350 unități convenționale,

muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, închisoare de până la

4 ani.

În același timp, pentru justa efectuare a operațiunii de individualizare a pedepsei în

privința lui Costițin V. urmează să se țină seama de prevederile din alin. (8) al art. 3641

din Codul de procedură penală, potrivit cărora inculpatul care a recunoscut săvârșirea

faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor

administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a fost admisă de către instanță prin

încheiere, beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

în cazul pedepsei cu închisoarea ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de o

reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

amendă.

Astfel, noile limite ale pedepsei sub formă de închisoare, reieșind din dispoziția

alin. (8) al art. 3641 din Codul de procedură, se cuprind între 3 luni și 2 ani și 8 luni.

La caz, instanța de apel a ținut seama de rigorile legii în acest sens și i-a stabilit

inculpatului o pedeapsă echitabilă și proporțională faptei comise de acesta, în cuantum de

1 an și 6 luni închisoare, având în vedere faptul că dânsul și-a recunoscut vina și s-a căit

de cele săvârșite.

Totodată, instanța de recurs remarcă faptul că, este prerogativa instanței de judecată

să aprecieze dacă scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse non-privative

de libertate sau de altă categorie, iar în formarea acestei convingeri, instanța de judecată

urmează să țină cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, care, în această

speță indubitabil că au fost luate în considerare de instanța de apel la momentul

individualizării pedepsei.

Mai mult ca atât, instanța de recurs consideră că instanța ierarhic inferioară a

6

efectuat o analiză complexă a circumstanțelor acestei cauze și nemijlocit a personalității

inculpatului Costițin V., care anterior a fost condamnat în repetate rânduri, urmărind în

acest sens comportamentul acestuia înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate,

precum și a ținut cont de circumstanțele comiterii acestei infracțiuni, de scopul urmărit,

stabilindu-i în acest sens o pedeapsă proporțională faptei comise.

Colegiul accentuează că reeducarea inculpatului în spiritul respectării valorilor

apărate de legea penală nu este posibilă decât prin menținerea pedepsei aplicate prin

decizia instanței de apel, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a

acesteia.

Față de lucrul judecat de către instanța de apel, Colegiul consideră că o atare

modalitate de individualizare a pedepsei corespunde exigenților legii penale, iar pedeapsa

aplicată infractorului este echitabilă raportat la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod

penal, care îl va descuraja pe inculpat de a comite pe viitor alte fapte infracționale de

același gen.

În această ordine de idei, instanța de control judiciar apreciază ca fiind declarative

afirmațiile apărătorului precum că, reieșind din partea motivantă a deciziei instanței de

apel, aceasta la stabilirea pedepsei nu a luat în considerare gradul infracțiunii comise,

împrejurările în care a fost consumată infracțiunea, personalitatea lui Costițin V., dar și

lipsa circumstanțelor agravante.

Or, la caz, nu este lipsit de relevanță faptul că, anterior, Costițin V. a fost

condamnat prin: sentința Judecătoriei Grigoriopol din 05.12.1997, sentința Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 12.08.1998, sentința Judecătoriei Grigoriopol din 25.07.2000,

sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 01.12.2005 și sentința Judecătoriei

Ciocana, mun. Chișinău din 05.04.2016.

Prin urmare, corect instanța de apel, la individualizarea judiciară a pedepsei în

privința inculpatului, a reținut în sarcina acestuia, ca circumstanță agravantă, prevederile

art. 77 alin. (1) lit. a) Cod penal, adică săvârșirea infracțiunii de către o persoană care

anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară. Totodată, se notează că, la

stabilirea pedepsei instanța poate recunoaște ca agravante numai acele circumstanțe, care

au fost stabilite de organul de urmărire penală și au fost indicate expres în rechizitoriu. La

caz, potrivit actului de sesizare a instanței, anexat la fila dosarului 63, este indicat expres

că, în speța dată persistă circumstanța de agravare a răspunderii penale inserată în art. 77

alin. (1) lit. a) Cod penal.

În consecutivitatea celor deja redate, Colegiul la fel respinge și criticele recurentei

precum că, concluziile instanței de apel vizavi de individualizarea pedepsei vin în

contradicție cu regula nr. 6 din Recomandarea nr. (92) 16 a Comitetului de Miniștri către

statele membre referitoare la regulile europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate.

În primul rând, se relevă că, în preambulul actului nominalizat este stipulat expres

că, acesta are caracter de recomandare pentru guvernele Statelor Membre, care urmează

să se inspire în legislația și practica lor internă din principiile reținute în textul Regulilor

europene asupra sancțiunilor și măsurilor aplicate în comunitate, așa cum figurează

acestea în prezenta Recomandare, cu scopul de a le pune în aplicare în mod progresiv și

7

de a-i da acestui text cea mai largă difuzare posibilă.

În al doilea rând, regula nr. 6 la care face referire avocata Bîrcă L. prevede că:

„Natura și durata sancțiunilor și măsurilor aplicate în comunitate trebuie de asemenea

să fie proporțională cu gravitatea infracțiunii pentru care un delincvent a fost condamnat

sau o persoană este inculpată, decât să se țină seama de situația personală.”

Adică, aceasta este practic o transcriere mai succintă ale acelorași reguli prevăzute

de legislator în art. 75 din Codul penal, de care a ținut seama instanța de apel, la aplicarea

pedepsei în privința inculpatului.

Drept urmare, intervenția în această soluție este lipsită de temei juridic, întrucât

cuantumul pedepsei este în limitele prevăzute de lege, iar modificarea acesteia de către

instanța de apel, a fost întemeiată și argumentată prin raționamente nepasibile criticilor.

Pe cale de consecință, instanța de recurs reiterează că motivarea pe care instanța de

apel a formulat-o în vederea statuării asupra cuantumului pedepsei aplicate inculpatului

Costițin V. o acceptă și pentru a evita repetări inutile o însușește, fapt ce vine în

corespundere și cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37) a hotărârii din cauza Albert vs.

România din 16.02.2010 a indicat expres că, art. 6§1 din Convenție, deși obligă instanțele

să-și motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument în parte, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca

o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinate chestiunile esențiale supuse atenției sale, fapt ce determină

inutilitatea expunerii lor repetate în prezenta decizie.

Având în vedere considerentele arătate în partea descriptivă a prezentei decizii și

raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul penal concluzionează că, la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.414-419 Cod de procedură penală,

iar argumentele din recursul ordinar declarat de avocata Bîrcă L., sunt în mare parte

declarative, vădit neîntemeiate și nu se confirmă din actele cauzei.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Bîrcă Ludmila în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

septembrie 2017, în cauza penală privindu-l pe Costițin Vitalie XXXXX, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 decembrie 2018.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8