1ra-1921/2018 — art. 217/1 alin. 3 lit. f CP

1ra-1921/2018 — art. 217/1 alin. 3 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1921/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 11 mai

2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2018,

declarat de avocatul Maxim Roșca, în numele inculpatului

Barbaroș Maxim XXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.04.2018 – 11.05.2018,

instanța de apel: 28.05.2018 – 20.06.2018,

instanța de recurs: 23.08.2018 – 28.11.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Barbaroș Maxim a fost

condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a exercita activități legate de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau

analoagelor lor pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

începând din 11.05.2018, deducându-se durata aflării în arest preventiv și arest la

domiciliu de la 14.02.2018 până la 11.05.2018.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare pentru

efectuarea acțiunilor procesuale în mărime de 1400 lei.

1

M., din interes material, în scopul obținerii profitului bănesc, a intrat în posesia

ilegală a drogurilor sub formă de heroină în proporții mari, pe care le-a păstrat asupra

sa, în scop de înstrăinare, iar la 22 ianuarie 2018, orele 15.30, aflându-se în fața

centrului comercial „Green Heels”, str. A. Russo, mun. Chișinău, ilegal, i-a înstrăinat,

contra sumei de 1400 de lei, investigatorului sub acoperire XXXXX - 2 pachețele din

folie de staniol în care, potrivit raportului de expertiză nr. 34/12/1-R-1012 din

22.03.2018, se afla substanță cu aspect de pulbere de culoare cafenie deschisă, care

reprezintă heroină, cu cantitatea de 0,233 gr., care se atribuie la categoria substanțelor

stupefiante, adică droguri în proporții mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut faptele indicate în rechizitoriu și a

solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dat fiind că aceste probe îi dovedesc integral vinovăția, acțiunile inculpatului

urmează a fi încadrate în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, ca păstrarea de

droguri, săvârșită în scop de înstrăinare, precum și înstrăinarea ilegală a drogurilor

săvârșită în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a reținut că nu au fost constatate circumstanțe

agravante, cea atenuantă fiind căința sinceră, că antecedentele penale ale inculpatului

sunt stinse, acesta nu este angajat în câmpul muncii, nu este căsătorit, nu are persoane

la întreținere, că infracțiunea comisă se pedepsește cu închisoare de 3 la 7 ani, iar,

potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, limitele noi ale pedepsei se

încadrează între 2 ani și 4 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, instanța a reținut că inculpatul anterior a fost condamnat prin sentința

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22.02.2010, în baza art. 217 alin. (2) Cod

penal la 100 ore de muncă neremunerată în folosul comunității și prin sentința

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 18.11.2014, în baza art. 217 alin. (2), 90

Cod penal la 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de

probă de 1 an.

Astfel, fiind condamnat anterior la muncă neremunerată și la închisoare cu

suspendare, nu și-a făcut concluziile necesare și a comis din nou, cu intenție o

infracțiune, pedepsele mai ușoare neavând efectul scontat, acestuia urmând a-i fi

stabilită pedeapsa închisorii cu executare.

Mai mult, ținând cont de necesitatea contracarării și combaterii traficului de

droguri, protejarea vieții și sănătății tinerilor consumatori de droguri, precum și

prevenirea atragerii în rețeaua de consumatori a copiilor și tinerilor care încă nu sunt

dependenți de droguri, este imposibilă aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Prin urmare, inculpatului urmează a fi condamnat la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a exercita activități legate de circulația drogurilor,

etnobotanicelor sau analogilor lor pe un termen de 3 ani.

Cheltuielile judiciare pentru efectuarea expertizei chimice în sumă de 1680 lei

au fost achitate benevol de către inculpat.

Conform art. 227 alin. (1), (2) pct. 5) Cod de procedură penală cheltuieli

judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal și cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală.

2

Potrivit art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată

poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

Deci, pe parcursul procesului judiciar inculpatul, în temeiul principiului

prezumției nevinovăției, este liberat de la suportarea cărorva cheltuieli judiciare, fiind

obligația statului de a demonstra vinovăția acestuia, însă, odată cu stabilirea

vinovăției și pronunțarea unei sentințe de condamnare, normele procesuale penale

citate reglementează dreptul instanței de a dispune încasarea cheltuielilor judiciare

din contul inculpatului.

Astfel, suma de 1400 lei a fost utilizată din contul statului pentru achiziția de

droguri, adică pentru efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală, suma dată

urmând a fi încasată de la inculpat în contul statului cu titlu de cheltuieli de judecată.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră, la

stabilirea căreia urma să fie luat în considerație că acesta a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, colaborând cu organul de urmărire penală, că a recunoscut

vina și s-a căit sincer, că nu are antecedente penale și că nu au fost stabilite

circumstanțe agravante.

Or, la stabilirea pedepsei, instanța de judecată trebuie să respecte cerințele

legale ce asigură aplicarea față de inculpat a unei pedepse echitabile, legale și

individualizate.

Totodată, cererea privind încasarea cheltuielilor judiciare în mărime de 1400

lei urmează a fi respinsă nefiind probat faptul că banii au fost acordați din contul

statului, lipsind certificatul care se eliberează în asemenea situații.

2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că la individualizarea și stabilirea pedepsei

inculpatului, au fost respectate prevederile art. 7, 61, 75 Codul penal, ținându-se cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

condițiile de viață ale familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării lui.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să restabilească

echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în

limitele fixate în partea specială.

Pe lângă aceasta, personalitatea inculpatului, în cumul cu circumstanțele

cauzei, justifică caracterul excepțional al pedepsei cu închisoare, prima instanță

stabilindu-i o pedeapsă echitabilă și proporțională faptei comise.

În același timp, o condiție obligatorie și unicul temei pentru condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei rezidă în faptul că nu ar fi rațional ca

inculpatul să execute pedeapsa cu închisoare stabilită. Aceasta ar însemna că, în

rezultatul cercetării cauzei și calităților individuale ale inculpatului s-a format

3

convingerea fermă în posibilitatea atingerii scopurilor pedepsei penale fără izolarea

de societate, dar în condițiile unui control profilactic al comportamentului persoanei

respective într-o anumită perioadă de timp. Astfel, instituția suspendării condiționate

a executării pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj sau un drept acordat de lege

persoanelor vinovate, dar trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială

care derivă din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.

Pentru dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța trebuie să

examineze dacă prin suspendarea condiționată, va fi posibilă atingerea scopurilor

pedepsei stipulate în art. 61 Cod penal.

Aplicarea condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei are

ca temei de aplicare raționalitatea executării reale a pedepsei cu închisoare.

Or, personalitatea inculpatului impune prezumția puternică că prin aplicarea

art. 90 Cod penal nu se vor atinge scopurile pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal.

Totodată, pedepsele nonprivative de libertate și-au demonstrat ineficiența în cazul

inculpatului care, fiind sancționat în anul 2014 cu o perioadă de probațiune, a comis o

nouă infracțiune, cu un grad prejudiciabil mai mare. Deci, se atestă inaplicabilitatea

prevederilor art. 90 Codul penal în speța respectivă.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă cu aplicarea prevederilor art. 901 Cod penal.

Recurentul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este ilegală, nemotivată

și nejustificată, fiind excesiv de severă.

Or, instanța de fond nu a ținut cont de circumstanțele atenuante, că inculpatul a

recunoscut vina și s-a căit sincer, se caracterizează pozitiv, lipsesc consecințe

prejudiciabile ale infracțiunii, are la întreținere părinții care au o vârstă înaintată, tatăl

său fiind invalid de gr. II, a conlucrat cu organul de urmărire penală și a achitat

benevol cheltuielile judiciare, și-a făcut concluziile necesare în timpul aflării în

detenție și se obligă să nu mai comită infracțiuni noi.

Totodată, acuzarea a solicitat să-i fie aplicată inculpatului o pedeapsă

nonprivativă de libertate, ceea ce indică că acesta nu este periculos pentru societate,

iar individualizarea pedepsei presupune aplicarea acestuia a unei pedepse

nonprivative de libertate.

Pe lângă aceasta, instanța nu a motivat imposibilitatea aplicării în privința

inculpatului a prevederilor art. 901 Cod penal.

Instanța de apel, prin decizia adoptată a respins apelul declarat, lăsând sentința

fără modificări.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) CPP.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

4

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just luând în considerare personalitatea inculpatului, consecințele

faptei comise de el și gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, ținând corect

cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care instanța

de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

5

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe

care îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe,

care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod

de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

Totodată, potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot fi

invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel. Or, argumentele

recurentului privind aplicarea prevederilor art. 901 Cod penal în privința inculpatului

nu au fost invocate și în apelul declarat, deci nu au niciun suport legal (pct. 3. – 5. din

decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-

au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul menționat este vădit neîntemeiat, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Maxim Roșca,

împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 11 mai 2018 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 20 iunie 2018, în privința inculpatului Barbaroș

Maxim XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 decembrie 2018.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6