1ra-1867/2021 — art. 217 alin. 4 lit. b Cp

1ra-1867/2021 — art. 217 alin. 4 lit. b Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1867/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 15 septembrie 2020 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2021, declarat de

avocata Șpac Rodica, în numele inculpatului

Lupu Silviu XXXXX, născut la

XXXXX, originar și locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX,

cetățean al R. Moldova, „anterior condamnat”.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.10.2020 - 15.02.2021,

instanța de apel: 15.03.2021 - 02.06.2021,

instanța de recurs: 23.08.2021 - 13.10.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Lupu Silviu a

fost condamnat în baza art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal, la 1 an închisoare, cu privarea

de dreptul de a exercita activitate legală cu droguri, etnobotanice sau analogii acestora,

pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, de la

reținere.

De la Lupu Silviu s-au încasat în beneficiul statului cheltuielilor judiciare în sumă

de 2800 lei.

de droguri, la 07.01.2020, începând cu ora 2130, în timp ce se afla în or. Durlești, mun.

Chișinău, la domiciliul unei persoane nestabilite de către organul de urmărire penală, în

vederea stingerii datoriei, a primit de la o persoană pe nume „Vadim”, un pachet din

polimer, incolor de tip zip-lock în care se aflau 27 de pastile de culoare roz, pe care le-a

păstrat și transportat, până la 08.01.2020, aproximativ ora 0545, când, aflându-se pe bd.

Negruzzi, 6, din mun. Chișinău, a fost depistat la sol de către echipajul medical având

un comportament neadecvat, iar în imediată apropiere de el era prezentă scurta acestuia

1

și un pachet din polietilenă cu pastile și fragmente de pastile de culoare roz. În

continuare, în vederea stabilirii circumstanțelor, Lupu S., a fost transportat pentru

examinare la Instituția Medico-Sanitara Publica Institutul de Medicina Urgentă.

Ulterior, la instituția medicală, s-a apropiat angajatul IP Centru al DP mun. Chișinău,

care l-a condus pe Lupu S. pentru verificare în incinta IP Centru din str. Bulgară, 40,

mun. Chișinău, unde, pe parcursul documentării cazului, a fost ridicat un pachet din

polimer, incolor de tip zip-lock, în care se aflau pastile și fragmente de pastile de culoare

roz. Conform Raportului de constatare tehnico-științifică nr. XXXXX din 16.01.2020,

douăzeci și șase de pastile de culoare roz, precum și fragmentele de pastile de culoare

roz, ridicate de la Lupu S., reprezintă MDMA, care se atribuie la categoria substanțelor

psihotrope. Cantitatea substanței psihotrope - MDMA, constituie în total 11,256 g.

Potrivit pct. 10 din capitolul II „Substanțe psihotrope” din lista substanțelor stupefiante,

psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe, depistate în trafic ilicit, precum

și cantitățile acestora, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 79 din 23.01.2006,

constituie proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală și i-a calificat acțiunile în baza art.

217 alin. (4) lit. b) Cod penal, ca păstrarea și transportarea drogurilor fără scop de

înstrăinare, săvârșite în proporții deosebit de mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a recunoscut vina și a

solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art 364/1 Cod de procedură penală, însă

a comis o infracțiune gravă, nu au fost stabilite circumstanțe atenuante, cele agravante

find săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru

infracțiune similară, că art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal prevede pedeapsa cu închisoare

de la 1 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, concluzionând a-i stabili o pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu privarea de dreptul de a exercita activitate

legală cu droguri, etnobotanice sau analogii acestora, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, instanța a conchis că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal nu este

rațională, deoarece Lupu S. a săvârșit și anterior infracțiuni similare, iar pedepsele

anterioare, care de asemenea au fost condiționate, nu l-au ajutat să se corecteze. Astfel,

doar executarea reală a pedepsei închisorii va duce la reeducarea lui.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie aplicate inculpatului prevederile art. 90

alin. (1) Cod penal.

Apelanta a invocat că, în acțiunile inculpatului sunt prezente mai multe

circumstanțe atenuante - căința sinceră, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea vinovăției și solicitarea judecării cauzei conform art. 3641 Cod de

procedură penală.

La pronunțarea sentinței s-a ținut cont doar de gravitatea infracțiunii săvârșite, și

de faptul că în privința inculpatului anterior a fost aplicată deja o pedeapsă cu

suspendarea condiționată prevăzută de art. 90 Cod penal, însă nu s-a ținut cont de

circumstanțele în care a fost comisă ultima infracțiune. Or, acesta a declarat cu lux de

amănunte cum s-a întâmplat și că, într-un fel sau altul, pachețele de tip zip-lok din

polietilenă unde se aflau acele pastile, au nimerit la el întâmplător, de la cunoscuții cu

care a petrecut acea seară.

2

Astfel, aplicarea unei pedepse cu aplicarea prevederilor an. 90 alin. (1) Cod penal,

va fi una rezonabilă și echitabilă în raport cu fapta comisă de inculpat.

apelul a fost respins, ca nefondat.

Înstanța de apel a statuat că, instanța de fond a acordat deplină eficiență

prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care

atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, după caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, infracțiunea prevăzută de

art. 217 alin. (4), lit. b) Cod penal se califică ca „gravă”, pentru care legea penală prevede

pedeapsa sub formă de închisoare de la 1 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Din materialele cauzei penale rezultă că, inculpatul a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată,

sincer s-a căit de cele comise.

În conformitate cu art. 76 Cod penal instanța de fond nu sa-u reținut careva

circumstanțe atenuante.

În conformitate cu art. 77 Cod penal, s-a reținute cu titlu de circumstanță

agravantă - săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru infracțiune similară.

Sunt nefondate argumentele invocate de avocat că, inculpatul a recunoscut

integral vina în comiterea infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale

în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii, or, aceste circumstanțe nu indică la faptul că, corectarea lui și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni din partea acestuia este posibilă fără privare de societate,

deoarece acesta anterior a mai fost judecat, dar nu a făcut careva concluzii, nu a

conștientizat gradul de pericol social al faptelor comise, nu a pășit pe calea corectării, a

continuat să manifeste un comportament infracțional și iarăși a comis cu intenție o

infracțiune gravă.

Astfel, este neîntemeiată solicitarea părții apărării privind aplicarea inculpatului a

prevederilor art. 90 Cod penal, deoarece la caz nu au fost stabilite careva circumstanțe

pertinente în baza cărora să fie dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei,

concluziile date fiind generate de faptul că, inculpatul a comis o infracțiune gravă, în

prezența circumstanței agravante – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care

anterior a fost condamnată pentru infracțiune similară, inculpatul anterior a fost judecat

și fiindu-i aplicate pedepse penale, la fel cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, nu a fost în măsură să se corijeze în urma beneficierii de clemența acordată în

alte cauze, persistând în adoptarea unui comportament ilegal și antisocial.

Acest fapt demonstrează că măsuri de pedeapsă neprivativă de libertate sunt

ineficiente în raport cu personalitatea inculpatului, deoarece acesta nu și-a făcut

concluziile corespunzătoare.

Prin urmare, soluția instanței de fond în partea individualizării pedepsei, este

apreciată că restabilirea echității sociale perturbate prin infracțiune, precum și că

corectarea inculpatului va putea fi realizată doar prin stabilirea unei pedepse cu

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

3

Soluția instanței de fond este întemeiată pe asigurarea principiului aplicării unei

pedepse echitabile, pornind de la evaluarea gradului influenței pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării inculpatului, apreciind obiectiv toate circumstanțele prezentei

cauze.

Astfel, pedeapsa penală stabilită de prima instanță nu reprezintă o represiune

excesivă, ci se justifică atât pentru reeducarea inculpatului, cât și pentru menținerea

ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv sancționator al pedepsei, așa cum

apare enunțat în Codul penal.

sentinței și deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Lupu

S. să-i fie stabilită o pedeapsă, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Recurenta a invocat că, în acțiunile inculpatului sunt prezente mai multe

circumstanțe atenuante - căința sinceră, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii,

recunoașterea vinovăției, și cererea de examinare a cauzei în baza probelor indicate în

rechizitoriu conform art. 3641 Cod de procedură penală.

Ori, la pronunțarea deciziei în privința lui Lupu S. s-a ținut cont doar de gravitatea

infracțiunii săvârșite, însă nu și de faptul că inculpatul și-a făcut concluziile necesare

după comiterea acestei infracțiuni, a conștientizat consecințele pe care o astfel de faptă

le poate atrage pentru sine precum și pentru societate în general.

Astfel, inculpatul poate fi reeducat în spiritul respectării legii și a disciplinei

sociale în general și fără aplicarea unei pedepse privative de liberate. Dimpotrivă,

izolarea lui de societate va constitui o măsură de pedeapsă mult prea gravă, care poate

atrage efecte nedorite față de persoana inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de

procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor, în

existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau

sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat pe art. 427 alin. (1) pct.

6), 8) și 12) Cod de procedură penală, care prevăd următoarele temeiuri - instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau

instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care

condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a

4

acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde, faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică

greșită (pct. 5. din decizie).

Totodată, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu împrejurările precise, relevate în descriptivul hotărârilor atacate, care ar fi

esența și erorile concrete de drept a circumstanțelor că acestea nu cuprind motivele pe

care se întemeiază soluția, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, că acesta ar fi

fost expus neclar, că instanțele au admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la

exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care le-ar fi afectat soluția, că nu au

fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare

pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, că faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și care ar fi cea corectă în asemenea caz,

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârilor contestate în acest sens

(pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurentă.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt invocate eventuale erori de drept concrete și clar definite (pct. 5. din decizie),

se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2, 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a

ținut cont de prevederile art. 61, 70 alin. (1), 75 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

5

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o

1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

3

În consecutivitatea enunțată, instanțele just au concluzionat că în cazul în care

inculpatul a recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art.

364/1 Cod de procedură penală, dar a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește în

exclusivitate cu închisoare de la 1 la 6 ani și anterior a mai fost condamnat, însă nu s-a

corectat și a continuat comiterea faptelor infracționale, chiar și în prezența

circumstanțelor invocate de avocat, o pedeapsă penală mai blândă decât cea aplicată ar

fi inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatului, cât și cu scopului pedepsei penale sub

aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i

6

s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Șpac Rodica, împotriva

sentinței Judecătoriei Chișinău din 15 septembrie 2020 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 16 iunie 2021, în privința inculpatului Lupu Silviu XXXXX,

pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 noiembrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

7