1rh-11/2018 — art. 313 CPP

1rh-11/2018 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1rh-11/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Iurie Bejenaru,

Maria Ghervas,

cu participarea:

procurorului Sergiu Crijanovschi,

avocatului Ion Căpățînă,

a judecat, în ședință publică, cererea de revizuire împotriva încheierii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16 martie 2006, declarată de petiționarul

Sobieski-Camerzan Gheorghe,

XXXXXX, XXXXXX, XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de recurs: 26.11.2018 – 04.12.2018.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Procurorul s-a pronunțat pentru admiterea cererii de revizuire.

Avocatul a solicitat admiterea acesteia.

Sobieski-Camerzan G. a depus cerere privind examinarea cauzei lipsa sa.

Asupra cererii de revizuire, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă:

Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, solicitând anularea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale adoptată de Procuratura mun. Chișinău pe 15.04.2005 și

dispunerea începerii urmăririi penale împotriva polițiștilor, care la 01.07.2004 i-au

ridicat legitimația de avocat, cheile de la safeu și de la încăpere, au percheziționat

și sigilat biroul său din str. V. Alecsandri 44, mun. Chișinău, obligarea

procurorului și MAI al Republicii Moldova să lichideze încălcările comise, prin

restituirea urgentă a încăperii biroului și lucrurilor ridicate, pentru a-și continua

activitatea profesională.

1

El a invocat că la 15.12.2004, Procuratura mun. Chișinău a adoptat o

rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în privința unui grup de polițiști din

cadrul MAI și CPs Centru, care la 01.07.2004, prin aplicarea violenței, fără

permisiunea judecătorului de instrucție, au percheziționat și sigilat încăperea

biroului său, situat în str. V. Alecsandri 44, mun. Chișinău, ridicându-i legitimația

de avocat și amenințându-l cu crearea unor probleme mari pe viitor.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani din 02.02.2004, a fost anulată rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale, fiind dispusă efectuarea unui control suplimentar.

Prin rezoluția din 15.04.2005, adoptată în urma controlului suplimentar, s-a decis

de a nu începe urmărirea penală împotriva polițiștilor din lipsa elementelor

infracțiunii.

Or, rezoluția adoptată este ilegală, iar polițiștii au acționat în lipsa

permisiunii judecătorului de instrucție, contrar prevederilor art. 118, 125, 128 Cod

de procedură penală.

Mai mult, în situația în care au apărut litigii în privința imobilului în care era

situat biroul lui, ele urmau a fi rezolvate pe cale amiabilă sau în instanța de

judecată, conform legislației în vigoare, dar nu cu aplicarea forței.

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău a dispus: „Plângerea lui Sobieski-Camerzan

Gheorghe privind anularea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din

15.04.2005 se respinge, ca neîntemeiată.

Cerințele petiționarului Sobieski-Camerzan Gheorghe privind dispunerea

urmăririi penale și obligarea procurorului și MAI să elibereze încăperea biroului

de avocați din str. V. Alecsandri 44, mun. Chișinău și cerințele petiționarilor

Cebotar Mihail și Șarbei Nicolae privind declararea nelegitimă a acțiunilor

polițiștilor, obligarea MAI al RM de eliberare a încăperii biroului de avocați

„Sobieski-Camerzan” și dispunerea pornirii unui proces penal împotriva lui

Chiriacov A. se resping, ca fiind inadmisibile ”.

Instanța a reținut că art. 313 Cod de procedură penală prevede expres actele

și acțiunile organului de urmărire penală care pot fi atacate la judecătorul de

instrucție, iar, potrivit legii, judecata nu poate dispune începerea urmăririi penale

care ține exclusiv de competența organului de urmărire penală și a procurorului, în

conformitate cu prevederile art. 274 Cod de procedură penală, persoanele

cointeresate având dreptul că se adreseze organului de urmărire penală,

procurorului cu plângere de pornire a procesului penal, iar în cazul emiterii

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, să o atace la judecătorul de instrucție.

anulare, solicitând casarea acestei încheieri și dispunerea rejudecării cauzei de

către judecătorul de instrucție competent.

Revizuentul a invocat că încheierea conține aberații, incompatibile cu știința

dreptului.

decembrie 2005, recursul în anulare a fost admis, casată încheierea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 29.08.2005 și dispusă rejudecarea cauzei în aceeași

instanță de fond.

2

Instanța de recurs a reținut că potrivit încheierii contestate, angajații poliției

au intervenit în activitatea biroului de avocați, precum și au luat unele acte.

Judecătorul de instrucție, potrivit art. 313 alin. (1) pct. 1)-3), (5) Cod de

procedură penală, urma să analizeze acțiunile polițiștilor în coroborare cu

ansamblul prevederilor legale în asemenea situații, și anume care era necesitatea

intervenției angajaților poliției la ridicarea anumitor acte din biroul avocaților, care

se bucură de anumită imunitate, care a fost temeiul legal al acestora de a interveni

în activitatea biroului de avocați, dacă aceștia au fost în drept să contribuie la vreo

executare a unei acțiuni civile sau au acționat din inițiativă proprie, dacă lipsa

temeiurilor invocate au afectat sau nu drepturile și libertățile constituționale ale

persoanei în acest caz.

Or, încheierea adoptată nu conține o motivare legală, urmând a fi casată cu

remiterea la rejudecare, care se va desfășura cu citarea legală a părților, în vederea

respectării dreptului la apărare, cu individualizarea acțiunilor colaboratorilor de

poliție, cercetarea motivelor din care au acționat și a temeiurilor legale de a

interveni în activitatea biroului de avocați, cu adoptarea unei concluzii legale și

motivate asupra problemelor de drept, în conformitate cu prevederile art. 313 Cod

de procedură penală.

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău a dispus: „A respinge plângerea lui Sobieski-

Camerzan Gheorghe ca neîntemeiată. A refuza în anularea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 15.04.2005, adoptată de către procurorul în

Procuratura mun. Chișinău, Ruslan Dodica, considerând-o legală și întemeiată”.

Instanța a constatat că procurorul, primind spre examinare plângerea

petiționarului, a întreprins toate acțiunile posibile în vederea verificării faptului

violării domiciliului acestuia, cu respectarea prevederilor art. 19 Cod de procedură

penală – accesul liber la justiție, și art. 254 Cod de procedură penală care prevede

obligația organului de urmărire penală să întreprindă toate măsurile prevăzute de

lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor

cauzei pentru stabilirea adevărului și a emis o rezoluție legală, bazată pe

circumstanțe stabilite în procesul cercetării efectuate.

revizuire, în care solicită casarea încheierii nominalizate și dispunerea rejudecării

cauzei de către instanța competentă.

Revizuentul a invocat că prin hotărârea din 13 februarie 2018, CtEDO a

constatat încălcarea drepturilor sale, pe cauza respectivă.

Până în prezent, suportă prejudicii enorme or, la moment, membrii

Sindicatului Colaboratorilor Organelor de Forță ocupă ilegal bunul lui imobil din

str. V. Alecsandri 44, mun. Chișinău.

Mai mult, i se interzice să se folosească de bunul imobil nestingherit și să se

ocupe cu reparația capitală, fiind amenințat cu răfuială fizică și fabricarea repetată

abuzivă a dosarelor penale.

motivele invocate, Colegiul penal, concluzionează că aceasta urmează a fi admisă

din următoarele considerente.

3

Potrivit art. 4641 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile irevocabile

pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale ale omului pot fi supuse

revizuirii dacă, cel puțin una dintre consecințele grave ale încălcării Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor

adiționale la aceasta, continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

În sensul vizat se atestă că, prin hotărârea din 13 februarie 2018, CtEDO a

statuat că la 12.07.2004, Sobieski-Camerzan G. a depus o plângere la autoritățile

statului pentru a denunța acțiunile colaboratorilor de poliție. Prin ordonanța din

15.04.2005, Procuratura mun. Chișinău a dispus neînceperea urmăririi penale, pe

motiv că nu au fost întrunite elementele componenței de infracțiune. În urma

cererii de recurs a reclamantului, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău a menținut

ordonanța de neîncepere a urmăririi penale prin încheierea irevocabilă din

29.08.2005. Reclamantul a depus un recurs în anulare împotriva acestei încheieri.

Prin decizia irevocabilă din 13.12.2005, Curtea Supremă de Justiție a admis

recursul, motivând că instanțele inferioare nu au elucidat temeiul juridic exact al

intervenției litigioase a poliției în acest caz. Prin încheierea definitivă din

16.03.2006, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău a menținut din nou ordonanța

procuraturii de neîncepere a urmăririi penale. Instanța a omis să ofere un răspuns la

întrebarea ridicată de Curtea Supremă de Justiție.

La 16.01.2005, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Afacerilor Interne, revendicând dreptul său de proprietate

asupra bunurilor litigioase. Invocând prevederile art. 8 din Convenție, el a solicitat,

de asemenea, repararea prejudiciului material și moral pe care l-ar fi suferit ca

urmare a acțiunilor colaboratorilor de poliție. La 25.03.2005, Judecătoria Râșcani,

mun. Chișinău a respins acțiunea pe motiv că reclamantul nu prezentase niciun act

care să ateste dreptul său de proprietate sau de posesie asupra încăperilor. Această

hotărâre a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 02.06.2005 și de Curtea

Supremă de Justiție la 10.08.2005. Ulterior, au urmat o serie de proceduri civile și

administrative împotriva reclamantului, din partea Ministerului Afacerilor Interne

și a Consiliului Municipal Chișinău întru determinarea proprietarului bunurilor în

litigiu. În final, instanțele de judecată au decis că dreptul de proprietate aparține

autorităților publice locale din municipiul Chișinău. Totodată, ele au stabilit că

evacuarea reclamantului din încăperile în litigiu a fost efectuată cu încălcarea

flagrantă a prevederilor legale, potrivit cărora apărarea drepturilor civile încălcate

urma să fie realizată pe cale judiciară.

Curtea nu a constatat nici un motiv să se îndepărteze de la poziția

concordantă a părților, potrivit căreia ingerința în drepturile reclamantului în

temeiul art. 8 din Convenție nu a fost prevăzută de lege, în consecință, având loc o

violare a art. 8 din Convenție ca urmare a sigilării în mod ilegal a birourilor

reclamantului.

Pe lângă aceasta, având în vedere constatarea încălcării art. 8 din Convenție,

Curtea nu a putut decât să conchidă caracterul „credibil” al capătului de plângere în

temeiul art. 13 precitat. La fel, ea a considerat că reclamantul a avut dreptul la o

4

cale de recurs internă efectivă în sensul acestei dispoziții pentru a-și susține

plângerea în temeiul art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea a considerat că

plângerea penală a reclamantului a fost respinsă și că acțiunea civilă a

reclamantului împotriva statului privind repararea prejudiciilor a fost respinsă ca

neîntemeiată. De asemenea, a constatat că reclamantul nu a putut beneficia de

recursul intern sugerat de Guvern. Prin urmare, Curtea a concluzionat că nu a

existat o cale de recurs efectivă pe care reclamantul ar fi putut să o exercite pentru

a-și susține plângerea sus-menționată. Astfel, Curtea a constatat că a avut loc o

violare a art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 8.

Totodată, reclamantul s-a plâns de sechestrarea bunurilor sale imobile,

potrivit lui în mod arbitrar, precum și de imposibilitatea recuperării acestora.

Guvernul a contestat această teză.

Curtea a notat că este incontestabil faptul că bunurile mobile care aparțineau

reclamantului se aflau în încăperile sigilate. Din acest considerent, a apreciat că a

fost adusă atingere bunurilor reclamantului și că această ingerință se analizează în

reglementarea folosirii bunurilor în sensul celui de al doilea paragraf al art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea de exemplu, Bosphorus Hava Yollari Turizm ve

Ticaret Anonim Șirketi v. Irlanda [MC], nr 45036/98, §§ 140 și 142, CEDO 2005 VI).

Reiterând că această dispoziție impune, în primul rând, ca orice ingerință din

partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie

legală (Centro Europa 7 Srl și Di Stefano v. Italia [MC], nr. 38433/ 09, § 187, CEDO 2012).

Având în vedere materialele cauzei, precum și constatarea de mai sus în temeiul

art. 8 din Convenție, Curtea a considerat că ingerința în drepturile reclamantului

garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a avut niciun temei juridic. În consecință,

a fost încălcată această prevedere.

Curtea a concluzionat că reclamantul a suferit prejudicii materiale și morale

ca urmare a sigilării cabinetului și a bunurilor sale mobile din interiorul acestuia,

acordându-i suma de 7000 euro, cu titlu de prejudiciu material și moral.

La fel, Curtea a declarat admisibil capătul de cerere formulat în temeiul art.

8 din Convenție, coroborat cu art. 13, în ceea ce privește sigilarea biroului

reclamantului și a art. 1 din Protocolul nr. 1, în ceea ce privește sechestrul asupra

bunurilor mobile ale reclamantului.

Curtea a declarat că a avut loc o violare a art. 8 din Convenție, a art. 13

coroborat cu art. 8 din Convenție, cât și a art. 1 din Protocolul 1 din Convenție.

Curtea a decis că, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen

de trei luni, suma de 7000 euro, plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de

prejudiciu material și moral, și suma de 2000 euro, plus orice taxă care poate fi

percepută față de reclamant, cu titlu de costuri și cheltuieli, care urmează să fie

convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data executării.

În circumstanțele enunțate supra, se atestă că, prin hotărârea din 13 februarie

2018, CtEDO a constatat în speță încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale lui Sobieski-Camerzan G., iar consecințele grave ale încălcării Convenției, în

virtutea circumstanțelor invocate de revizuent și reproduse la pct. 6. din prezenta

decizie, continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii

pronunțate (pct. 4. - 6. din decizie).

5

Conform art. 4641 alin. (11) pct. 1), 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de

procedură penală, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța

desființează hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

fond, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Prin urmare, dat fiind că încheierea atacată este afectată de erori de drept în

aspectul invocat de recurent, dar care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

deoarece plângerea urmează a fi examinată potrivit procedurii prescrise în art. 313

Cod de procedură penală, se impune soluția admiterii cererii de revizuire,

desființării încheierii contestate și dispunerii rejudecării cauzei în aceeași instanță

de judecată, de către un alt judecător de instrucție.

La rejudecarea cauzei, judecătorul urmează să înlăture erorile de drept

menționate, să țină cont de circumstanțele expuse, să judece cauza în strictă

conformitate cu legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

(3) Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E:

Admite cererea de revizuire declarată de petiționarul Sobieski-Camerzan

Gheorghe, desființează total încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16

martie 2006, și dispune rejudecarea cauzei în Judecătoria Chișinău, de către un alt

judecător de instrucție.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 18

decembrie 2018.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

6