1rh-6/2018 — art. 44, 325 alin. 2 CP

1rh-6/2018 — art. 44, 325 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1rh-6/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena,

a judecat, în ședință publică, cererea de revizuire declarată de către

Sobieski-Camerzan Gheorghe prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 martie 2011, emisă în cauza

penală în privința lui

Sobieski-Camerzan Gheorghe XXXXX,

născut la XXXXX, originar din XXXXX

domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

de la 18.09.2018 - până la 06.12.2018

Procedura de citare legală, îndeplinită.

La ședință s-au prezentat:

Procurorul – Crijanovschi Sergiu, care a solicitat respingerea cererii de

revizuire ca neîntemeiată.

Avocatul – Căpățînă Ion, care a solicitat admiterea cererii de revizuire

susținând motivele de fapt și de drept invocate în ea.

La ședință nu s-a prezentat:

Revizuentul – Sobieski-Camerzan Gheorghe, care a solicitat examinarea

cauzei în absența sa, concomitent susținând admiterea cererii de revizuire.

Asupra cererii de revizuire, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

2011, Secrieru Lilia și Sobieski-Camerzan Gheorghe au fost condamnați în

1

baza art.44, 325 alin. (2) Cod penal la 3 ani închisoare, cu amendă în

mărime de 1000 unități convenționale, fiecăruia.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa închisorii a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 1 an, obligându-i ca în termenul

stabilit să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului

competent.

august 2010, în Registrul nr.2 de evidență a altor informații referitor la

infracțiuni al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din

cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu nr. 220, a fost înregistrată

autosesizarea inspectorului CCTP al MAI, Andrei Malenchi, privind

desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător de către un grup de

persoane, contravenție prevăzută de art. 263 Cod contravențional. În cadrul

examinării cazului dat, la 18 august 2010, Secrieru Lilia a fost invitată la

CCPT al MAI pentru a fi chestionată aferent activității sale ilegale

manifestate prin prestarea serviciilor la obținerea cazierului juridic și

invitației în Republica România.

Astfel, în aceeași zi, pe la orele 11 00, cet. Secrieru Lilia, aflându-se în

biroul nr. 312 din incinta CCTP al MAI, din str. V. Alexandri 1, mun.

Chișinău, fiind conștientă de faptul că în privința ei poate fi întocmit

proces-verbal contravențional conform art. 263 alin. (1) Cod

contravențional și riscă o sancțiune sub formă de amendă de până la 700

lei, în coautorat cu avocatul, Sobieski-Camerzan Gheorghe, care la fel se

afla în biroul nr. 312, au oferit inspectorului CCTP, Malenchi A., care

potrivit prevederilor art. 123 Cod penal este o persoană cu funcție de

răspundere, bani, în sumă de 20 Euro, pentru ca acesta să îndeplinească

acțiuni contrar obligațiilor sale de serviciu și anume, să nu întocmească în

privința cet. Secrieru L., proces-verbal privind comiterea contravenției

prevăzute de art. 263 alin. (1) Cod contravențional

Ulterior, la 21 august 2010, în jurul orelor 11 45, Sobieski-Camerzan

Gh., acționând în participație simplă cu Secrieru L., în scopul realizării

intențiilor sale criminale manifestate prin coruperea activă a unei persoane

cu funcție de răspundere, s-au prezentat în biroul nr. 312 din incinta CCTP

al MAI din str. V. Alecsandri 1, mun. Chișinău, unde, pentru a nu fi

întocmit în privința ultimei proces-verbal privind comiterea contravenției

prevăzute de art. 263 alin.(1) Cod contravențional, i-au dat inspectorului

CCTP Malenchi A., bani în valoare de 20 Euro, care conform cursului

valutar oficial la acel moment echivalau cu 315,76 lei. Astfel, acțiunile

inculpaților Sobieski-Camerzan Gh. și Secrieru L. au fost încadrate în

2

prevederile art. 44, 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, adică, participație simplă

la coruperea activă a unei persoane cu funcție de răspundere, de către două

persoane.

Sobieski-Camerzan Gheorghe, care au solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare.

decembrie 2011, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații Secrieru Lilia și Sobieski-Camerzan Gheorghe, fiind menținută

sentința.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a statuat că, instanța de

fond corect a constatat starea de fapt și de drept a acțiunilor săvârșite de

inculpații Secrieru Lilia și Sobieski-Camerzan Gheorghe, vinovăția cărora

fiind confirmată prin cumulul de probe administrate și verificate în ședința

de judecată cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de procedură

penală și apreciate just potrivit art. 101 Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel a apreciat critic declarațiile date de către

inculpații Secrieru L. și Sobieski-Camerzan Gh., ca o metodă de apărare și

un drept al acestora de a nu se auto-incrimina.

- inculpatul Sobieski-Camerzan Gheorghe, care, indicând prevederile

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a solicitat, casarea hotărârilor

contestate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare,

deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea

penală, dar este stipulat în art. 446 alin. (1) lit. a) Cod contravențional.

- inculpata Secrieru Lilia, indicând temeiul prevăzut în art. 427 alin.

(1)pct.9)Cod de procedură penală, solicitat casarea hotărârilor judecătorești

contestate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare.

din 29 mai 2012, au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile ordinare

declarate de inculpații Secrieru Lilia și Sobieski-Camerzan Gheorghe

împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 martie 2011

și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 decembrie

2011, cu menținerea hotărârilor contestate.

6.1. Motivând soluția emisă, instanța de recurs ordinar a statuat că

prima instanță și cea de apel au cercetat toate probele prezentate de părți și

le-au dat o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității probelor adunate în cauză și care în

3

ansamblul lor au confirmat vinovăția inculpaților Secrieru Lilia și Sobieski-

Camerzan Gheorghe.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată în textele

sentinței și deciziei instanței de apel. Temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor probe nu s-au stabilit.

Instanța de recurs ordinar a remarcat că, recursurile au repetat textul

apelurilor declarate de inculpați, iar argumentele expuse de recurenți au

fost anterior invocate în apeluri. Instanța de apel pe deplin le-a examinat,

cercetând suplimentar, după cum rezultă din procesul verbal al ședinței

instanței, actele cauzei, audiind inculpații și, apreciind toate probele în

ansamblu, s-a expus argumentat și detaliat asupra lor.

Instanța de recurs ordinar a considerat că decizia instanței de apel a

cuprins fondul apelurilor și temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelurilor declarate de inculpați, precum și motivele adoptării

soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură

penală.

Lilia a declarat recurs în anulare, prin care a solicitat pronunțarea unei noi

hotărâri de achitare.

martie 2013, a fost dispusă inadmisibilitatea recursului în anulare declarat

de condamnata Secrieru Lilia, deoarece nu se întemeiază pe motivele

prevăzute în art. 453 Cod de procedură penală.

la prevederile art. 4641 Cod de procedură penală, a declarat cerere de

revizuire prin care a solicitat casarea sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 12 martie 2011, emisă în propria cauză, cu reexaminarea în

fond de către o instanță de judecată competentă și independentă, anexând

la cerere hotărârea CtEDO pe cauza Sobieski-Camerzan Gheorghe c.

Moldovei din 13 februarie 2018.

9.1. În motivarea cererii de revizuire, a susținut următoarele:

- a fost condamnat ilegal și anume din acest motiv s-a adresat la

CEDO;

- ca parte lezată și victimă, trebuie să fie repus în aceiași situație în

care sa aflat înainte de violarea Convenției prin realizarea restitutio in

integrum;

- până în prezent continue să sufere consecințe negative foarte grave

din această sentință, fapte care nu sunt adevărate și pot fi recalificate decât

4

numai prin reexaminare legală și obiectivă a cauzei de către o instanță de

judecată independentă și legal constituită.

9.2. La 05 decembrie 2018, în adresa instanței a parvenit cererea lui

Sobieski-Camerzan Gheorghe prin care a solicitat examinarea cererii de

revizuire în lipsa acestuia, concomitent în susținerea poziției sale a solicitat

anexarea unor înscrisuri care în opinia acestuia au relevanță și duc la

admiterea cererii de revizuire.

motivele invocate inclusiv prin cererea din 05 decembrie 2018, Colegiul

penal conchide că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată din

următoarele considerente.

Potrivit art. 4641 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

irevocabile pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale

ale omului pot fi supuse revizuirii dacă, cel puțin una dintre consecințele

grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta, continuă

să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii

pronunțate.

Colegiul penal lărgit, studiind hotărârea CtEDO pe cauza Sobieski-

Camerzan Gheorghe c. Moldovei din 13 februarie 2018, a stabilit că Curtea

prin hotărârea menționată a cercetat următoarele:

În perioada desfășurării evenimentelor, Sobieski-Camerzan

Gheorghe exercita profesia de avocat, la o dată nespecificată din anul 2000,

reclamantul și-a amenajat cabinetul său în încăperea din centrul

Chișinăului. Din dosar rezultă că dreptul de proprietate asupra acestor

bunuri imobile a fost revendicat de către reclamant, de Ministerul

Afacerilor Interne și de Consiliul municipal Chișinău. La 1 iulie 2004,

colaboratorii de poliție au sigilat încăperile în cauză. Ei au întocmit un

proces-verbal cu o listă de obiecte găsite acolo, inclusiv mobilier de birou și

numeroase cărți juridice.

La 12 iulie 2004, reclamantul a depus o plângere la autoritățile

statului pentru a denunța acțiunile, în opinia sa ilegale, ale colaboratorilor

de poliție. Printr-o ordonanță din 15 aprilie 2005, Procuratura mun.

Chișinău a dispus neînceperea urmăririi penale, considerând că nu

fuseseră întrunite elementele componenței de infracțiune. În urma cererii

de recurs a reclamantului, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, a menținut

ordonanța de neîncepere a urmăririi penale menționată mai sus printr-o

încheiere irevocabilă din 29 august 2005. La o dată nespecificată,

5

reclamantul a depus un recurs în anulare împotriva acestei încheieri.

Printr-o decizie irevocabilă din 13 decembrie 2005, Curtea Supremă de

Justiție a admis recursul, motivând în special, că instanțele inferioare nu

elucidaseră temeiul juridic exact al intervenției litigioase a poliției în acest

caz. Printr-o încheiere definitivă din 16 martie 2006, Judecătoria Râșcani,

mun. Chișinău, a menținut din nou ordonanța procuraturii de neîncepere a

urmăririi penale. Instanța a omis să ofere un răspuns la întrebarea abordată

de Curtea Supremă de Justiție.

La 16 ianuarie 2005, reclamantul a depus o cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne, revendicând dreptul

său de proprietate asupra bunurilor litigioase. Invocând prevederile

Articolului 8 din Convenție, el a solicitat, de asemenea, repararea

prejudiciului material și moral pe care le-ar fi suferit ca urmare a acțiunilor

colaboratorilor de poliție. La 25 martie 2005, Judecătoria Râșcani mun.

Chișinău, a respins acțiunea pe motiv că reclamantul nu prezentase niciun

act care să ateste dreptul său de proprietate sau de posesie asupra

încăperilor. Această hotărâre a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău

la 2 iunie 2005 și de Curtea Supremă de Justiție la 10 august 2005. Ulterior,

au urmat o serie de proceduri civile și administrative împotriva

reclamantului, din partea Ministerului Afacerilor Interne și a Consiliului

Municipal Chișinău întru determinarea proprietarului bunurilor în litigiu.

În final, instanțele de judecată au decis că dreptul de proprietate aparține

autorităților publice locale din municipiul Chișinău. Totodată, ele au

stabilit că evacuarea reclamantului din încăperile în litigiu a fost efectuată

cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale, potrivit cărora apărarea

drepturilor civile încălcate urma să fie realizată pe cale judiciară.

Invocând Articolul 8 din Convenție, potrivit dispoziției căruia: „Orice

persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului

său și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în

exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și

constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea

națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a

libertăților altora.”, reclamantul s-a plâns și de sigilarea cabinetului său de

avocat.

Guvernul a invocat neepuizarea căilor de recurs interne, susținând că

reclamantul ar fi trebuit să inițieze o acțiune civilă împotriva statului în

baza prevederilor Legii nr. 1545. Reclamantul a obiectat, pretinzând că

această lege nu era aplicabilă speței.

6

Curtea a observat că, articolul 4 din Legea nr. 1545 stabilește o listă

exhaustivă a cazurilor care oferă dreptul la repararea prejudiciului de către

stat. Cu toate acestea, ea a constatat că circumstanțele prezentei spețe nu

corespund nici uneia din situațiile menționate mai sus și că acest argument

de fapt nu fuseseră invocat de Guvern. Mai mult decât atât, a notat că

articolul 1 din Legea nr. 1545, în redacția sa de după 2 februarie 2007,

prevede că această lege reglementează condițiile de reparare a

prejudiciului cauzat în cadrul procedurilor penale și contravenționale. În

acest caz, fiind de competența Curții să constate dacă sigilarea cabinetului

reclamantului a fost realizată în afara oricăror proceduri penale sau

contravenționale. În cele din urmă, a subliniat că Guvernul la fel nu a oferit

exemple din jurisprudența națională în susținerea poziției sale, ale căror

circumstanțe ar fi similare cu cele din speță. În consecință, Curtea a respins

obiecția Guvernului. Ținând cont de circumstanțele prezentei cauze, Curtea

nu a constatat nici un motiv să se îndepărteze de la poziția concordantă a

părților, potrivit căreia ingerința în drepturile reclamantului în temeiul

Articolului 8 din Convenție nu a fost prevăzută de lege, în consecință,

având loc o violare a Articolului 8 din Convenție ca urmare a sigilării în

mod ilegal a birourilor reclamantului.

Totodată, reclamantul a pretins că nu a dispus de un recurs efectiv în

sensul Articolului 13 din Convenție pentru a-și exercita drepturile sale

garantate de Articolul 8 din Convenție. Potrivit Articolul 13 din Convenție:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție

au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și

atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea

atribuțiilor lor oficiale.”

Reclamantul a pretins că nu a avut la dispoziția sa nici un mijloc

pentru ași exercita drepturile în ceea ce privește acțiunile colaboratorilor de

poliție. Guvernul a contestat acest argument.

Curtea a reiterat că Articolul 13 din Convenție impune o cale de atac

internă care să permită instanței naționale competente să se pronunțe cu

privire la conținutul unei „plângeri credibile” formulate în temeiul

Convenției și să acorde reparații corespunzătoare (a se vedea, printre multe

altele, Georgia v. Rusia (I) [MC], nr 13255/07, § 210, CEDO 2014 (extrase) și

Centrul de resurse juridice în numele lui Valentin Câmpeanu v. România [MC],

nr. 47848/08, § 148, CEDO 2014).

Având în vedere constatarea încălcării Articolului 8 din Convenție,

Curtea nu a putut decât să conchidă caracterul „credibil” al capătului de

plângere în temeiul Articolului 13. La fel, ea a considerat că reclamantul a

7

avut dreptul la o cale de recurs internă efectivă în sensul acestei dispoziții

pentru a-și susține plângerea în temeiul Articolului 8 din Convenție.

Cu toate acestea, Curtea a considerat că plângerea penală a

reclamantului a fost respinsă și că acțiunea civilă a reclamantului împotriva

statului privind repararea prejudiciilor a fost respinsă ca neîntemeiată. De

asemenea, a constatat că reclamantul nu a putut beneficia de recursul

intern sugerat de Guvern. Prin urmare, Curtea a concluzionat că nu a

existat o cale de recurs efectivă pe care reclamantul ar fi putut să o exercite

pentru a-și susține plângerea sus-menționată.

Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o violare a Articolului

13 din Convenție, coroborat cu Articolul 8.

Invocând Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-

a plâns de sigilarea bunurilor sale imobile. Această dispoziție are

următorul conținut: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea

bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de

utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale

dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor

de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor

conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor

contribuții, sau a amenzilor”.

Reclamantul s-a plâns de sigilarea bunurilor sale imobile, potrivit lui

în mod arbitrar, precum și de imposibilitatea recuperării acestora.

Guvernul a contestat această teză. Curtea a notat că este incontestabil

faptul că bunurile mobile care aparțineau reclamantului se aflau în

încăperile sigilate. Din acest considerent, a considerat că a fost adusă

atingere bunurilor reclamantului și că această ingerință se analizează în

reglementarea folosirii bunurilor în sensul celui de al doilea paragraf al

Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea de exemplu,

Bosphorus Hava Yollari Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi v. Irlanda [MC], nr

45036/98, §§ 140 și 142, CEDO 2005 VI).

Reiterând că această dispoziție impune, în primul rând, ca orice

ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la

respectarea bunurilor să fie legală (Centro Europa 7 Srl și Di Stefano v. Italia

[MC], nr. 38433/ 09, § 187, CEDO 2012).

Având în vedere materialele cauzei, precum și constatarea de mai sus

în temeiul Articolului 8 din Convenție, Curtea a considerat că ingerința în

drepturile reclamantului garantate de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu a

avut niciun temei juridic. În consecință, s-a stabilit încălcarea acestei

prevederi. Invocând Articolul 8 din Convenție, reclamantul a pretins că

8

colaboratorii de poliție au încercat să pătrundă în domiciliul său, însă fără a

reuși.

În temeiul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, el s-a plâns,

de asemenea, de o pierdere semnificativă a clientelei ca urmare a sigilării

cabinetului său, din care considerente au fost încălcate prevederile art. 2, 3,

5, 7, 14 și 17 din Convenție. Având în vedere constatarea încălcării la care a

parvenit potrivit Articolului 8 din Convenție aparte sau coroborat cu

Articolul 13, precum și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, având în

vedere toate circumstanțele cauzei și argumentele părților, Curtea a

considerat că nu este necesar să se pronunțe separat asupra plângerilor

menționate la paragraful precedent (pentru o abordare similară, a se vedea,

Kamil Uzun v. Turcia, nr. 37410/97, § 64, 10 mai 2007, și Centrul de Resurse

Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu, precitat, § 156).

Pentru încălcările admise, Curtea a dispus că statul pârât trebuie să

plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume care

urmează să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data

executării: 7000 EUR (șapte mii euro), plus orice taxă care poate fi

percepută, cu titlu de prejudiciu material și moral; și 2000 EUR (două mii

euro), plus orice taxă care poate fi percepută față de reclamant, cu titlu de

costuri și cheltuieli, respingând restul pretențiilor cu titlu de satisfacție

echitabilă.

Colegiul penal lărgit atestă că, reexaminarea cauzei este necesară

numai în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat o violare a Convenției, iar partea lezată continuă să sufere

consecințele negative foarte grave, când decizia națională contestată este, în

esență, contrară Convenției, sau violarea este cauzată de erori sau

deficiențe procedurale de o asemenea gravitate încât apare un dubiu serios

în privința rezultatului procedurilor naționale contestate.

Cererea de revizuire poate fi formulată de persoana al cărei drept a

fost încălcat (art. 4641 alin. (2) lit. a) Cod de procedură penală), care a avut

calitatea de parte atât în cauza împotriva Republicii Moldova soluționată

prin hotărârea Curții, cât și în cauza soluționată prin hotărârea instanței

naționale.

Având în vedere cele menționate, Colegiul penal lărgit constată că

prezenta cerere de revizuire este formulată de o persoană cu privire la care

Curtea s-a pronunțat, constatând încălcările unor drepturi ale acesteia în

cadrul unei alte cauze, decât cea în privința căreia se solicită revizuirea.

Din cererea de revizuire, Sobieski-Camerzan Gheorghe, solicită

casarea sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12 martie 2011,

9

prin care a fond condamnat în baza art. 44, 325 alin. (2) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu amendă în mărime de 1000 unități convenționale, iar în baza

art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită închisorii a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit reține că, prin hotărârea

CtEDO din 13 februarie 2018 în cauza Sobieski-Camerzan Gheorghe v.

Republica Moldova, Curtea a constatat încălcarea art. 8, art. 13 și art. 1

Protocolul 1 din Convenție, în ceea ce privește sigilarea biroului

reclamantului și în ceea ce privește sechestrul asupra bunurilor mobile ale

reclamantului, acțiuni efectuate și contestate în cadrul unei cauze diferite

decât cea examinată prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

12 martie 2011, potrivit căreia, Sobieski-Camerzan Gheorghe a fost

condamnat pentru faptul că: „la 05 august 2010, în Registrul nr.2 de evidență a

altor informații referitor la infracțiuni al Centrului pentru Combaterea Traficului

de Persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu nr. 220, a fost

înregistrată autosesizarea inspectorului CCTP al MAI, Andrei Malenchi, privind

desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător de către un grup de persoane,

contravenție prevăzută de art. 263 Cod contravențional. În cadrul examinării

cazului dat, la 18 august 2010, Secrieru Lilia a fost invitată la CCPT al MAI

pentru a fi chestionată aferent activității sale ilegale manifestate prin prestarea

serviciilor la obținerea cazierului juridic și invitației în Republica România.

Astfel, în aceeași zi, pe la orele 11 00, cet. Secrieru Lilia, aflându-se în biroul

nr. 312 din incinta CCTP al MAI, din str. V. Alexandri 1, mun. Chișinău, fiind

conștientă de faptul că în privința ei poate fi întocmit proces-verbal

contravențional conform art. 263 alin. (1) Cod 3 contravențional și riscă o

sancțiune sub formă de amendă de până la 700 lei, în coautorat cu avocatul,

Sobieski-Camerzan Gheorghe, care la fel se afla în biroul nr. 312, au oferit

inspectorului CCTP, A. Malenchi, care potrivit prevederilor art. 123 Cod penal

este o persoană cu funcție de răspundere, bani, în sumă de 20 Euro, pentru ca

acesta să îndeplinească acțiuni contrar obligațiilor sale de serviciu și anume, să nu

întocmească în privința cet. L. Secrieru, proces-verbal privind comiterea

contravenției prevăzute de art. 263 alin. (1) Cod contravențional

Ulterior, la 21 august 2010, în jurul orelor 11 45, Sobieski-Camerzan Gh.,

acționând în participație simplă cu Secrieru L., în scopul realizării intențiilor sale

criminale manifestate prin coruperea activă a unei persoane cu funcție de

răspundere, s-au prezentat în biroul nr. 312 din incinta CCTP al MAI din str. V.

Alecsandri 1, mun. Chișinău, unde, pentru a nu fi întocmit în privința ultimei

proces-verbal privind comiterea contravenției prevăzute de art. 263 alin.(1) Cod

contravențional, i-au dat inspectorului CCTP A. Malenchi, bani în valoare de 20

10

Euro, care conform cursului valutar oficial la acel moment echivalau cu 315,76 lei.

Astfel, acțiunile inculpaților Sobieski-Camerzan Gh. și Secrieru L. au fost

încadrate în prevederile art. 44, 325 alin. (2) lit. b) Cod penal, adică, participație

simplă la coruperea activă a unei persoane cu funcție de răspundere, de către două

persoane”.

Prin hotărârea CtEDO din 13 februarie 2018 emisă în cauza Sobieski-

Camerzan Gheorghe v. Republica Moldova, Curtea, instanța de revizuire

selectând esența, a stabilit că, în privința lui Sobieski-Camerzan Gheorghe

„…a avut loc o violare a Articolului 8 din Convenție ca urmare a sigilării în mod

ilegal a birourilor reclamantului...; … având în vedere constatarea încălcării

Articolului 8 din Convenție, Curtea nu a putut decât să conchidă caracterul

„credibil” al capătului de plângere în temeiul Articolului 13, considerând că

reclamantul a avut dreptul la o cale de recurs internă efectivă în sensul acestei

dispoziții pentru a-și susține plângerea în temeiul Articolului 8 din Convenție.; …

este incontestabil faptul că bunurile mobile care aparțineau reclamantului se

aflau în încăperile sigilate, considerând că a fost adusă atingere bunurilor

reclamantului și că această ingerință se analizează în reglementarea folosirii

bunurilor în sensul celui de al doilea paragraf al Articolului 1 din Protocolul nr. 1

la Convenție…”.

De asemenea Curtea, a cercetat actele emise de autoritățile naționale

printre care: „…ordonanța din 15 aprilie 2005 a Procuraturii mun. Chișinău,

prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale; încheierea irevocabilă a

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 29 august 2005 prin care a fost

menținută ordonanța de neîncepere a urmăririi penale; decizia irevocabilă a Curții

Supreme de Justiție din 13 decembrie 2005 prin care a fost admis recursul

reclamantului, unde instanța a motivat că instanțele inferioare nu elucidaseră

temeiul juridic exact al intervenției litigioase a poliției în acest caz”, acte ce nu au

fost regăsite la materialele prezentei cauze.

Colegiul penal lărgit analizând circumstanțele, faptele și actele emise

de autoritățile naționale care au fost cercetate de Curte, conchide că

respectivele nu se regăsesc în cadrul procesului penal de învinuire și

condamnare a lui Sobieski-Camerzan Gheorghe în baza art. 44, 325 alin. (2)

lit. b) Cod penal prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12

martie 2011, revizuirea căreia se solicită la moment, astfel hotărârea CtEDO

din 13 februarie 2018 emisă în cauza Sobieski-Camerzan Gheorghe v.

Republica Moldova nu poate constitui temei prin prisma prevederilor art.

4641 Cod de procedură penală, pentru redeschiderea procesului penal în

privința lui Sobieski-Camerzan Gheorghe în baza art. 44, 325 alin. (2) Cod

penal, deoarece la baza examinării au avut fapte și circumstanțe diferite.

11

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal lărgit consideră că cererea

de revizuire urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

La examinarea prezentei cereri, Colegiul penal lărgit a luat în

considerare practica CtEDO, potrivit căreia la examinarea cererilor de

revizuire și de recurs în anulare, motivele expuse pentru redeschiderea

procedurii trebuie cercetate foarte atent pentru a exclude eventualitatea

unui „apel deghizat”, simpla existență a două opinii privind la aceeași

chestiune, precum și invocarea unor argumente sau probe noi, nu servesc

drept temei plauzibil pentru afectarea principiului „ res judicata”.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge cererea de revizuire declarată de către Sobieski–Camerzan

Gheorghe, împotriva sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 12

martie 2011, ca fiind neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 13 decembrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

12