1ra-1552/2018 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-1552/2018 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1552/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Nadejda Toma,

Judecători – Anatolie Țurcan și Elena Cobzac,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20

februarie 2018, în cauza penală în privința lui

Craev Oleg xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.05.2014 - 26.03.2015;

Instanță de apel: 14.04.2015 - 20.05.2015;

Instanță de recurs: 12.11.2015 - 16.02.2016;

Instanță de apel: 22.03.2016 - 09.06.2016;

Instanță de recurs: 11.05.2017 - 30.06.2017;

Instanță de apel: 23.10.2017 - 20.02.2018;

Instanță de recurs: 06.07.2018 - 07.11.2018.

A C O N S T A T A T :

Craev Oleg a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. d)

Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă a fost admisă, dispunându-se încasarea de la Craev Oleg în

beneficiul părții vătămate Botnari Sandel a sumei de 2 400 lei cu titlu de prejudiciu

material.

18 iulie 2013, ora 16.30, aflându-se la intersecția străzilor Ismail și București, mun.

Chișinău, pe ascuns a sustras de la Botnari Sandel telefonul mobil de model

„Huawei 201”, cauzându-i un prejudiciu material considerabil, în sumă de 2 400

lei.

apel sentința, solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, sentința de condamnare se bazează

doar pe declarațiile martorului Coțofană Stanislav, care a procurat de la inculpat

1

telefonul, fără a se ține cont de faptul că acesta nu a fost prezent la momentul când

partea vătămată i-a transmis telefonul mobil inculpatului în contul unei datorii.

La fel, la baza sentinței au fost puse declarațiile părții vătămate, care nu a

fost audiat în cadrul cercetării judecătorești, nefiind efectuată nici acțiunea de

confruntare dintre partea vătămată și inculpat.

Astfel, probele administrate la materialele cauzei nu confirmă vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

a fost respins ca nefondat apelul, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției date instanța de apel a indicat că, deși inculpatul nu își

recunoaște vina în cele incriminate, vinovăția acestuia este dovedită prin probele

cauzei, verificate cu respectarea prevederilor art.101 Cod de procedură penală,

prima instanță corect încadrând acțiunile inculpatului în baza art.186 alin.(2) lit. d)

Cod penal.

6), 8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile

adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei noi hotărâri.

5.1. Inculpatul Craev Oleg, a contestat cu recursuri ordinare (2 recursuri)

hotărârile pronunțate, solicitând casarea acestora, invocând că nu a săvârșit

infracțiunea incriminată.

februarie 2016, au fost admise recursurile, casată total decizia și dispusă

rejudecarea cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a indicat că, la examinarea

apelului, instanța pronunțând decizia de condamnare a inculpatului, nu a întreprins

careva măsuri în vederea asigurării prezentei lui Botnari Sandel în ședința de

judecată, examinând cauza într-o singură ședință.

La fel, a fost respins demersul apărării privind audierea martorului Furtună

Gabriel , care putea confirma că partea vătămată a transmis inculpatului telefonul

mobil în contul unei datorii.

Deci, instanța de apel nu a combătut versiunea inculpatului privind

transmiterea benevolă de către partea vătămată a telefonului mobil în contul unei

datorii și nu a clarificat în ce circumstanțe și împrejurări telefonul de model

„Huawei 201” a ajuns la Craev Oleg.

Mai mult, a fost încălcat și principiul contradictorialității și egalității

armelor, inculpatul și avocatul, ca părți în proces, fiind lipsite de posibilitatea de a

se apăra prin declarațiile martorului, care în viziunea lor, au o importanță decisivă

pentru justa soluționare a cauzei penale.

2016, a fost admis, din alte motive, apelul, casată sentința, în partea stabilirii

pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre, prin care lui Craev Oleg, recunoscut

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, cu

aplicarea prevederilor art.34 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa 2 ani închisoare,

cu executarea în penitenciar de tip închis.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a concluzionat că, vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate s-a dovedit prin declarațiile părții

2

vătămate Botnari Sandel, date în cadrul urmăririi penale, care a confirmat faptul că

telefonul i-a fost sustras de către inculpat și nu l-a transmis acestuia benevol,

considerând aceste declarații veridice.

La fel, instanța de apel a menționat că, vinovăția inculpatului se dovedește și

prin faptul că la urmărirea penală acesta a recunoscut fapta și nu a comunicat

despre existența altor relații cu partea vătămată, inclusiv de faptul că ultimul i-a

transmis bunul în contul compensării costului unor lucruri personale.

La fel, instanța de apel a menționat că, la etapa cererilor și demersurilor în

prima instanță, partea apărării nu a solicitat audierea martorului Furtună Gabriel,

deși astfel de cerere a fost formulată la judecarea apelului de alt complet de

judecată la judecarea anterioară a apelului, instanța nu putea din oficiu a cita acest

martor, or, astfel de demers nu a fost formulat.

Totodată, instanța de apel a indicat că în cursul urmăririi penale s-au

constatat încălcări ale dreptului inculpatului, organul de urmărire penală nu a

întreprins măsuri de a petrece confruntarea dintre inculpat și partea vătămată, de a

identifica martorii, inclusiv a prietenului care l-a îndrumat pe Botnari Sandel de a

se adresa la poliție pe faptul furtului, circumstanțe care ar fi dat posibilitate de a

proba pozițiile părților, astfel, conducându-se de prevederile art.385 Cod de

procedură penală, instanța de apel s-a expus în vederea reducerii pedepsei pentru

aceste încălcări.

6), 8) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, a contestat cu recurs hotărârile

adoptate, solicitând casarea acestora cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare,

din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

respingerea acestuia ca inadmisibil, deoarece criticile recurentului nu sunt motivate

sub aspectul casării hotărârii recurate ca fiind ilegale.

iunie 2017, a fost admis recursul, casată total decizia cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea soluției sale, instanța de recurs a indicat că, instanța de apel a

omis prevederile art.436 alin.(2) Cod de procedură penală și, fără a ține cont de

indicațiile instanței de recurs, repetat a examinat cauza fără a audia partea vătămată

Botnari Sandel și martorul Furtună Gabriel, cu toate că în materialele cauzei este

cererea avocatului Pisarenco Constantin, prin care a solicitat acceptarea și audierea

lui Furtună Gabriel în calitate de martor (f.d.19 vol. II).

Astfel, prin neadmiterea demersului părții apărării privind audierea

matorului Furtună Gabriel, a fost încălcat principiul contradictorialității și egalității

armelor, inculpatul și avocatul ca părți în proces, fiind lipsite de posibilitatea de a

se apăra prin declarațiile martorului care, în viziunea lor, au o importanță decisivă

pentru justa soluționare a cauzei penale.

La fel, instanța de apel și-a bazat concluziile privind vinovăția inculpatului

pe declarațiile părții vătămate Botnari Sandel din 19.07.2013 de la fila dosarului 6

volumul I, fără a reține că la depunerea acestora lipsește mențiunea că este

preîntâmpinat de răspundere penală în corespundere cu legislația în vigoare, dânsul

nefiind audiat în prima instanță și nici în instanța de apel, iar la urmărirea penală

3

între acesta și inculpat nu a fost efectuată confruntarea. Totodată, instanța a reținut

și declarațiile inculpatului date în prima instanță, pe care nu le-a cercetat și

consemnat în procesul-verbal.

Astfel, instanța de apel și-a bazat concluziile de vinovăție a inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate, exclusiv pe analiza probelor administrate de prima

instanță, care de fapt au fost contestate în apel de către apărător, inculpatul

nerecunoscând vina.

Concomitent, instanța de recurs a constatat că descriptivul deciziei instanța

de apel nu coroborează cu dispozitivul acesteia.

2018, a fost admis apelul, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre, prin care

Craev Oleg a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii

Totodată, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile.

Pentru a se pronunța, instanța de apel a stabilit că, probele prezentate în

sprijinul învinuirii nu constituie o bază probatorie pentru condamnarea inculpatului

Craev Oleg.

Inculpatul pe tot parcursul procesului penal a respins învinuirea, susținând

constant că nu a comis fapta incriminată prin rechizitoriu.

La baza învinuirii inculpatului au fost puse, în principal, declarațiile părții

vătămate Botnari Sandel și ale martorului Coțofană Stanislav care, în opinia părții

acuzării, demonstrează cu certitudine comiterea furtului telefonului mobil, însă în

ședința de judecată în primă instanță nu a fost asigurată participarea părții vătămate

întru audierea nemijlocită, fiind audiat doar martorul Coțofană Stanislav, care

indică la inculpat ca persoana care i-a vândut telefonul.

Totodată, prima instanță și-a întemeiat soluția de condamnare în baza

declarațiilor părții vătămate prezentate organului de urmărire penală, precum și în

baza declarațiilor martorului Coțofană Stanislav, procesului-verbal de ridicare din

29 iulie 2013 (f.d.19 vol. I) și procesului-verbal de examinare a obiectului din 29

iulie 2013 (f.d.20-22 vol. I).

Conform procesului-verbal al ședinței de judecată au fost date citire

declarațiile părții vătămate, însă prima instanță, în cuprinsul sentinței, nu s-a referit

la acestea, adică nu le-a supus analizei juridice, chiar dacă partea apărării a insistat

la relevanța acestora, sub aspectul nevinovăției inculpatului.

Declarațiile martorului Coțofană Stanislav, procesul-verbal de ridicare din

29 iulie 2013 și procesul-verbal de examinare a obiectului din 29 iulie 2013 - probe

admisibile prezentate în sprijinul învinuirii, sunt adiacente și indirecte în raport cu

declarațiile inculpatului, astfel încât din conținutul lor nu rezultă date informative

clare și precise cu privire la circumstanțele săvârșirea infracțiunii imputate

inculpatului.

În ședința de judecată în instanța de apel, la fel, nu a fost asigurată

participarea părții vătămate întru audierea nemijlocită.

Totodată, organul de urmărire penală a ezitat desfășurarea confruntării dintre

inculpat și partea vătămată, deși, potrivit legii, se impunea în cazul în care

declarațiile lor sunt contradictorii.

4

În acest context, instanța de apel a stabilit că există dubii în probarea

învinuirii susținute de procuror, care nu pot fi înlăturate în ședința de judecată și

care conform prevederilor art.8 alin.(3) Cod de procedură penală, urmează a fi

interpretate în favoarea inculpatului.

La fel, instanța de apel a indicat că, prin ansamblul de probe cercetate de

prima instanță, verificate și apreciate de instanța de apel, nu se confirmă vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate, motiv pentru care, se impune

achitarea acestuia de sub învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.186

alin.(2) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Or, procedând în asemenea situație, la condamnarea inculpatului, prima

instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.101, 384 alin.(3), (4),

389 alin.(1) pct.3), 394 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, precum și nu a

ținut seama de recomandările oferite prin Hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr.5 din 19.06.2006 „Privind sentința judecătorească”.

Altfel spus, prima instanță a stabilit o situație de fapt inexactă și o situație de

drept incorectă, ca urmare a aprecierii greșite a probelor administrate, motiv pentru

care sentința atacată este lovită de nulitate absolută.

Totodată, ținând cont de faptul că a fost dispusă achitarea inculpatului,

instanța de apel a indicat că nu se pronunță asupra acțiunii civile.

contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Craev Oleg să fie recunoscut vinovat și

condamnat în baza art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, cu aplicarea prevederilor

art.34 Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, vinovăția inculpatului Craev Oleg

în săvârșirea infracțiunii incriminate se confirmă prin declarațiile martorului

Coțofană Stanislav, procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii din

19 iulie 2013 (f.d.5 vol. I) declarațiile lui Botnari Sandel depuse către IP Centru

din 19 iulie 2013 (f.d.6 vol. I), procesul-verbal de ridicare din 29 iulie 2013 (f.d.19

vol. I) și procesul-verbal de examinare a obiectului din 29 iulie 2013 (f.d.20-22

vol. I).

Totodată, partea vătămată Botnari Sandel în cadrul ședinței de judecată, nu

s-a prezentat cu toate că a fost înștiințat în mod legal, la fel potrivit ordonanței

procurorului în Procuratura Centru din 05 decembrie 2014, cât și încheierii

Judecătoriei Centru din 24 decembrie 2014, a fost supus aducerii silite, care însă nu

au fost executate din motivul lipsei părții vătămate la domiciliu.

Potrivit declarațiilor lui Craev Oleg date în calitate de bănuit și învinuit,

acesta a recunoscut că, la momentul când partea vătămată, care era în stare de

ebrietate a adormit, el a hotărât să-i i-a telefonul, deoarece mama acestuia îi datora

bani și când Botnari Sandel l-a întrebat unde este telefonul, i-a răspuns că nu

cunoaște. Iar în cadrul primei instanțe, inculpatul nu și-a recunoscut vina, prin

urmare, instanța a apreciat această metodă ca fiind una de apărare și dreptul

inculpatului de a nu se auto incrimina.

Acuzarea opinează că, prima instanță și-a motivat pe deplin soluția, sentința

urmând a fi menținută în partea ce ține de calificarea faptei.

5

Totodată, procurorul consideră că, sentința primei instanțe, în partea

stabilirii pedepsei nu poate fi menținută deoarece prin decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2016, a fost admis din alte motive apelul

declarat de avocatul Pisarenco Constantin în numele inculpatului, casată sentința,

în partea stabilirii pedepsei și pronunțată o nouă hotărâre, prin care lui Craev Oleg,

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d)

Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.34 Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa 2

ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, decizie care nu a fost

contestată în sensul agravării, iar în propriul recurs nu poate fi agravată situația

inculpatului, prin urmare, ținând cont de limitele rejudecării cauzei, pedeapsa

solicitată de partea acuzării este de 2 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de

tip închis.

Pisarenco Constantin în numele inculpatului, care s-a pronunțat pentru respingerea

acestuia ca inadmisibil.

materialelor din dosar, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură

penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și

erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Din textul recursului, se constată că recurentul invocă drept temei de

declarare a acestuia prevederile art.427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală,

potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, criticând hotărârea instanței de

apel privind aprecierea necorespunzătoare a probelor cercetate care în opinia

acestuia demonstrează indubitabil vinovăția lui Craev Oleg în cele incriminate

Însă, acest temei pentru declararea recursului ordinar nu și-a găsit

confirmare la examinarea recursului înaintat, nefiind stabilite presupusele erori de

drept invocate de recurent.

Instanța de recurs menționează că, la această etapă a procedurilor nu

analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă apreciere materialului

probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de instanțele de

fond, or aceasta fiind atributul exclusiv al acestor instanțe.

Deci, Colegiul nu examinează criticele referitoare la presupusa greșită

reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor elemente faptice, ci

6

verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de apel, corectitudinea

soluției de achitare adoptată în privința lui Craev Oleg.

Instanța de recurs reiterează că chestiunea de apreciere a probelor și

temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa judecării

cauzei în recurs.

Or, pentru a constitui temei de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă,

adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie

vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, o atare eroare nu a fost constatată de către

instanța de recurs.

Mai mult, raportând cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor

efectuată de instanța de apel, Colegiul penal lărgit specifică că instanța de apel

corect a ajuns la concluzia de achitare a inculpatului și just a apreciat probele

administrate în cauză.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal subsidiar

verificând materialele dosarului, specifică că judecând apelul declarat, instanța de

apel a examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție

corectă de casarea a sentinței de condamnare cu pronunțarea unei hotărâri de

achitare a lui Craev Oleg de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii.

În atare circumstanțe, nu pot fi considerate admisibile argumentele

procurorului privitor la faptul că din probele cercetate de instanțele de fond se

dovedește indubitabil vinovăția lui Craev Oleg de săvârșirea infracțiunii imputate,

odată ce acesta nu susține învinuirea incriminată prin rechizitoriu.

Or, atunci când unei persoane i se reproșează săvârșirea unei fapte penale și i

se aduce o acuzație, aceasta trebuie să fie bazată pe probe pertinente, veridice și

concludente care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,

constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Pe de altă parte, urmează a se consemna că procurorul, în virtutea atribuțiilor

sale funcționale stipulate în art. art.5-6 a Legii nr.3 din 25 februarie 2016 ,,Cu

privire la Procuratură”, reprezentând învinuirea în instanța de judecată, are un rol

activ de a contribui la aflarea adevărului în cadrul procesului penal, precum și cele

expres prevăzute în Codul de procedură penală la art. 53, din care deducem că

elementele procesului de tip advers indică la faptul că procurorul, în calitatea sa de

titular al acțiunii penale, trebuie să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă

acuzarea, fapta și vinovăția la care face referire prin actul de sesizare, întrucât

instanța, la rândul ei, nu are sarcina probei, aceasta din urmă revenindu-i

procurorului.

În același context, amintim că, în conformitate cu art.19 alin.(3) coroborat cu

art.254 alin.(1) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală are obligația

de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele,

7

completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât circumstanțele

care dovedesc vinovăția bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât și cele care îl

dezvinovățesc, precum și circumstanțele care îi atenuează sau agravează

răspunderea.

În cauza deferită judecății instanța de recurs constată că procurorul nu a

îndeplinit exact aceste atribuții funcționale și nu a prezentat probe suficiente care

ar contribui la aflarea adevărului.

Astfel, Colegiul penal consideră oportun de a consemna că, instanța de apel

a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului

penal, ajungând la concluzia corectă că acestea nu dovedesc vinovăția inculpatului

în cele incriminate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de instanțele de fond.

Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în

mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a

permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de

recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de

primă instanță (hotărârile CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei din 21 ianuarie 1999 și

Helle c. Finlandei din 19 decembrie 1997).

În legea procesuală penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între

regulile de bază ale procesului penal, în art.8 statuându-se că persoana acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăția sa nu

îi va fi dovedită în modul prevăzut de lege, într-un proces judiciar public, în cadrul

căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale și nu va fi constatată

printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa.

Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi

întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, se interpretează

în favoarea inculpatului.

Astfel, având în vedere că, la formularea concluziei despre vinovăția lui

Craev Oleg, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea asupra vinovăției pe baza

unor probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter

cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința

vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia orice

îndoială este apreciată în favoarea acestuia.

Regula in dubio pro reo presupune că, chiar dacă în speță au fost

administrate probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și

simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala

este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și ca urmare inculpatul trebuie

achitat.

Subsidiar, instanța de recurs consideră relevant de a face remarca despre

faptul că reieșind din analiza textuală a recursului ordinar declarat de procuror, se

constată că acesta este unul pur formal, întrucât titularul face trimitere în cererea sa

preponderent la chestiunea de apreciere a probelor, ceea ce nu constituie obiect de

8

cercetare și verificare la etapa judecării cauzei penale în procedura de recurs,

aceasta fiind sarcina primordială a instanțelor de fond, despre care fapt procurorul

cunoaște.

Pentru toate considerentele ce preced, Colegiul penal subliniază că soluția

instanței de apel privitor la achitarea lui Craev Oleg de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit. d) Cod penal, este corectă.

În fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de

procedură penală, ea fiind legală și motivată, mai mult, instanța de apel a apreciat

just probatoriul administrat, specificând motivele pe care și-a întemeiat soluția, iar

criticele din recursul declarat de partea acuzării, sunt vădit neîntemeiate.

În consecință, Colegiul lărgit statuează că la judecarea cauzei în ordine de

apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art.art.414-419

Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală, astfel că nu există careva

temeiuri pentru admiterea recursului ordinar în sensul declarat de procuror, acesta

fiind vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol, în raport cu motivele invocate, este

vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 20 februarie 2018, în cauza penală în privința lui Craev Oleg

xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 07 decembrie 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

Copia corespunde originalului,

Judecător Anatolie Țurcan

9